Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    27.977

61. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

555 vizualizări

Este imposibil să nu observi aici bogăția furnizată de petrol. După ce ne-am luat rămas bun de la Elmin am hoinărit câteva ore, timp absolut insuficient, prin cetate și pe bulevardele de un lux sclipitor ale orașului. Cel puțin în zona centrală, Baku se poate compara cu orice metropolă europeană. Poate că nu este un oraș încărcat de istorie sau de simbolurile unei civilizații foarte avansate (deși cetatea este foarte bine conservată) dar se vede ambiția de a-și face loc printre cele mai renumite orașe ale Europei și Asiei. Poate că nici un alt loc din oraș nu arată această ambiție cum o arată Piața Drapelului Național. La data inaugurării, 1 septembrie 2010, a fost cel mai înalt drapel din lume, confirmat de Guinness Book of Records. Catargul are înălțimea de 162 de metri, diametrul la bază de 3,2 metri diametrul în vârf de 1,09 metri, greutatea totală de 220 de tone. Dimensiunie drapelului sunt 70×35 metri și o greutate de 350 de kilograme. Când este ud greutatea se dublează. A fost proiectat de o firmă americană și executat de o firmă azeră. Se vede din orice punct al orașului iar de pe mare se vede de la mai mult de 20 de kilometri. Piața ocupă o suprafață de 60 de hectare iar platforma pe care este instalat drapelul are 3 hectare (cât 6 terenuri de fotbal). Costurile totale sunt estimate la 24 de milioane de dolari. Recordul nu a rezistat însă prea mult, o altă țară dornică să-și afirme identitatea națională, Tajikistanul, construind la Dushanbe, în mai 2011, un drapel mai înalt cu 3 metri…Spre după-amiază am părăsit cu părere de rău Baku îndreptându-ne spre vest. La periferie și kilometri buni mai încolo, trecând pe lâgă rafinării ultramoderne simțim în aer aroma miliardelor de dolari.

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Copyright © Two Ride Pamir

Șoseaua este perfectă dar orașele și satele pe care le întâlnim nu mai arată bogăția din capitală. Într-un sat intrăm pe o poartă deschisă într-o curte foarte mare și cerem voie să punem cortul pe iarbă. Spre marea noastră surprindere suntem goniți de un tip tânăr. La un alt popas, lângă o lizieră de salcâmi amestecați cu rodii întrebăm un alt tânăr, cam prostuț, dacă știe unde am putea să instalăm cortul. Ne invită peste drum, într-un cimitir, spunându-ne că acolo e locul cel mai sigur pentru că Alah ne apără. Nu era târziu, mai aveam timp dar nu prea mai aveam chef de mers. Observ la Theo o stare de absență totală la tot ce facem. Stă liniștit în urmă, nu trece în față dacă îi fac semn, nu are niciun fel de părere despre nimic. Opresc și îl întreb ce are. Zice că nimic dar îl văd că este supărat, și știu și de ce. M-a tot presat să mergem mai repede dar eu am refuzat ținând-o între 90 și 100Km/oră. Deși radiatorul meu nu mai pierde mi-e totuși teamă să forțez, să supraîncălzesc motorul. Măcar până în Turcia unde dacă ne lasă, deși n-aș crede, putem să chemăm pe cineva de acasă cu mașina să ne ia, fără probleme și complicații de viză. Pe de altă parte, la orice oprire, pentru o poză, pentru băut apă, pentru mers în tufișuri, el aprinde o țigară iar eu trebuie să aștept să termine el. Timpul trece, ajungem să căutăm de dormit pe întuneric și asta înseamnă bani mai mulți. Uneori aruncă țigara abia începută și asta înseamnă bani aruncați. Îi spun toate astea, el ascultă și tace. Avem două soluții: ori tragem amândoi înainte, ca o echipă adevărată, ori ne despărțim și fiecare își vede de drumul lui cum știe. Până aici totul a mers aproape perfect, se poate și de aici încolo dar fiecare trebuie să-și asume responsabilitate. Dacă nu vrei să-ți asumi răspundere față de echipă, faci ce ți se spune fără să ceri explicații sau mergi singur. Simplu. Înțeleg și că două luni pe drum ajungi să obosești, să devii nervos sau să ai indispoziții dar noi nu ne putem permite să mergem nervoși, indispuși, sau prea relaxat. Pe două roți astea pot fi pericole mortale. Pornim oarecum împăcați. Trece în față și înțeleg din asta că este de acord cu ce i-am spus. Cotim într-un sat să căutăm un bancomat. În timp ce Theo scoate bani, în jurul meu se adună imediat nu mai puțin de 19 oameni curioși să știe cât mai multe despre noi. Cel mai important, în afară de „vî at ku da”, este cât costă motocicletele, cât costă tot drumul, cu ce ne ocupăm de avem bani să ne plimbăm prin lume. Cu bani în buzunar hotărâm să căutăm de dormit. Un domn amabil ne îndrumă spre un hotel, spune el, mai ieftin. Este așezat într-o grădină foarte frumoasă, construcție nouă, esplanadă pavată pe marginea unui râu. Duminică după-amiază este pustiu. Negociem prețul la 30 de manați (1manat=1euro) pentru o cameră foarte curată, mare, cu tot confortul, fără mic dejun. Pentru că afară începuse să plouă băieții de la restaurant ne-au invitat într-un mic salon unde ne-au servit o masă foarte europeană, votca din partea casei, berea rusească. Trip 328Km.

Copyright © Two Ride Pamir

Deși a plouat mărunt mai toată noaptea de dimineață iese soarele. Cafeaua am băut-o la prima benzinărie întâlnită în drum și apoi am luat-o spre Georgia. Mă așteptam ca munții să înceapă să semene cu Carpații noștri dar mergem tot printre coline uscate prea puțin împădurite. În Ganca, oraș mai mare, tragem la un fast-food unde Theo ia faimosul „kebab” pe care eu nu pot să-l sufăr. Foarte multă lume pe străzi deși e înainte de ora 12. La marginea orașului, câțiva polițiști cu limuzina lor albă BMW Seria 3 cu însemnele poliției azere ne opresc, dar numai să ne întrebe amical ce e cu noi pe acolo. Le arătăm pe cutii traseul și pe măsură ce parcurgea țările cu voce din ce în ce mai tare, ca și pentru ceilalți, unul dintre ei, brunet, ras în cap, făcea ochii tot mai mari. O făcea în așa fel încât a reușit să stârnească o veselie generală atât printre colegii lui cât și printre ceilalți pierde-vară care se adunaseră acolo. Qazax este ultimul oraș mare prin care trecem înainte de granița cu Georgia. Rulăm calm, pe o șosea bună nu prea circulată. În marginea unei păduri văd un radar fix montat pe un stâlp, identic cu cele de la noi. Diferența era că mai avea montată deasupra o antenă ca o plasă de sârmă. Nu i-am dat mare atenție dar am călcat totuși puțin frâna mai mult din reflex decât de teamă. Prea era pustiu pe acolo si părea pus să intimideze. Pe primii kilometri nu am dat de nici un echipaj de poliție. Am zis că poate e de-ăla care primești acasă amenda dar noi vom fi fost departe. După vreo 20 de kilometri, când ne ieșise complet din cap, parapeți de beton, post de control, trei mașini de poliție BMW oprite. Un polițist, de data asta deloc prietenos, ne face semn să oprim, să lăsăm motocicletele și să ne ducem la colegii lui în post. Acolo ne ia în primire unul solid, într-o engleză greu de înțeles. De fapt nici nu prea era mare lucru de înțeles. Ne arată pe un monitor motocicletele noastre în pădure cu vitezele înregistrate: eu 68, Theo 72. Viteza legală 50. Documente, passport, amendă 150 de manați de fiecare. Plata la ei. Când aud să leșin! Îl iau cu binișorul: domnule ofițer, noi suntem de mult pe drum, mai avem destul până acasă, în Romania, poate ne iertați, nici nu avem atâția bani… Mă vait eu în toate felurile, el nimic. Deschide un sertar plin cu procese verbale la care erau atașate și carnete de conducere și ne spune că dacă nu plătim ajung și ale noastre la „colecția” lor și nu plecăm din Azerbaijan. Iar mă vait eu, el nimic. Îmi dau seama că nu scăpăm, deși unul dintre ei, civil, mai în vârstă, parcă aș zice că i-a făcut semn solidului să ne lase în pace. Eu cred totuși că ăștia iau banii pentru ei de sunt așa de răi, dar nici nu se apucă să scrie vreun document. Țin pașapoartele pe masă și discutăm. E clar că e șpaga lor. Le propun să plătim numai o amendă dar nici pentru aia nu avem bani, trebuie un bancomat. De acord, bancomat no problem, pleacă Theo cu unul din ei cu Mercedesul personal înapoi la Qazax, vreo 30 de kilometri. După ce pleacă Theo civilul mă invită foarte amabil în spatele postului într-o construcție separată, o singură cameră în care aveau pentru ei o bucătărie cu câteva mese. O doamnă bucătăreasă mă servește cu ceai și îmi oferă și mâncare dar accept numai ceaiul. Civilul se poartă normal, respectuos, mă întreabă de drum, vorbim de una alta. Cred și eu, pentru 150 de Euro cum să nu se poarte frumos!

Copyright © Two Ride Pamir


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×