Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    104
  • comentarii
    6
  • vizualizări
    26.671

La sud de Bucuresti

Autentifica-te  
Costin Beekman

393 vizualizări

Cucuieti

6 Martie 2016...A venit primavara! sau ma rog, a venit luna Martie, ca primavara e cam de o luna incoace, dar azi e mai bine, e in sfarsit soare si cald si se anunta vreo 15-16 grade. Mi se parea mie ciudat, ieri cand afara era cald si eu stateam in casa, facebook-ul incepuse sa se umple de postari cu plimbari cu motocicleta si cu oameni prin parc... asa ca am zis ca e timpul pentru prima tura pe anul asta. La munte cred ca inca e frig iar maine am putina treaba pe la Cernica deci nu prea am mult timp, asa ca m-am decis sa fac o tura relativ scurta prin imprejurimile Bucurestiului.
La ora 12 mi-am terminat treaba si am plecat din Cernica spre Comana, n-am fost niciodata prin zona si mi-am zis ca e o ocazie buna. E mai cald dacat ma asteptam. Cum ies din Cernica, urmeaza cateva curbe pe langa padure, apoi podul peste autostrada si deja parca ma cred pe serpentine la munte. E atat de bine cand iesi in sfarsit la plimbare dupa cateva luni de pauza! Dar sa revenim la realitate, nu sunt la munte, sunt langa Bucuresti, asa ca dupa cele 2-3 curbe, normal ca urmeaza un sat, apoi o bucata de linie dreapta pe un camp verde, apoi iar un sat, un mic lac cu lebede, apoi cateva curbe, un camp, o cale ferata si tot asa... nimic spectaculos dar totusi e placut.

la Cucuieti
la Cucuieti
Drumul urmareste raul Dambovita pana se intersecteaza cu soseaua DN4 Bucuresti-Oltenita. De aici o iau inapoi spre Bucuresti cativa kilometri, apoi dupa Gruiu, o iau stanga spre Heresti. Drumul e aproape 100% prin sate dar nu ma plictisesc: e Duminica si soseaua e un fel de spatiu bun pentru toate. Majoritatea oamenilor stau la poarta si casca gura la trecatori sau stau la o barfa cu vecinu', unii joaca fotbal sau tenis cu picioru', altii parcheaza pe mijlocul strazii si isi spala masina... Ce mi se pare cel mai interesant, e ca in fata birtului din fiecare sat e plin de masini parcate! bauiesc ca au venit sa bea o cafea si un suc.

DSC_7544.JPG
langa Budesti 
La Dobreni o iau la stanga spre Comana, trec Argesul apoi fac dreapta catre Gradistea. La intrare ma intampina un peisaj cu iz apocaliptic: 2 poduri de cale ferata destul de mari neterminate si abandonate. Unul dintrele ele trebuia sa treaca Argesul si din cate vad pe harta e singurul segment lipsa de pe traseul Bucuresti - Giurgiu. Pentru 2 tronsoane de pod lipsa, se pare ca daca vrei sa mergi cu trenul pana la Giurgiu, trebuie sa ocolesti pe la Videle.
Dupa vreo doua ore de mers pe ocolite, iata-ma in sfarsit la intrarea in rezervatia de la Comana unde sunt intampiant de o lebada uriasa esuata in mijlocul unui giratoriu. Se pare ca atat ne duce pe noi capu'... la fiecare giratoriu nu stim decat sa punem un avion, un vapor sau mai nou o lebada gigant!
Adevaru' e ca s-ar putea sa fie mai ieftin asa decat sa plantezi de cinci ori pe an cate un rand de panselute.

lebada de la Comana
lebada de la Comana
Delta Neajlovului
Delta Neajlovului
padurea Comana
padurea Comana
padurea Comana
padurea Comana
La Comana e o mare mlastina cu stuf, multe pasari, o padure destul de mare si foarte multi biciclisti. De altfel toate drumurile care vin dinspre Bucuresti catre Comana sunt plinde de biciclisti, ceea ce ma bucura. Satul incepe sa capete aspect de statiune, chiar am vazut si indicatoare cu cazare. De aici as vrea sa ies in DN5 dar nu-mi iese chair din prima pentru ca o iau gresit si imi dau seama abia cand se termina asfaltul dupa vreo 3km. Nu e nimic pentru ca drumul e frumos: trece prin mijlocul padurii si e pustiu. Odata iesit la DN5 urmeaza o mica repriza de viteza pana la Adunatii Copaceni unde o iau spre lacul de la Mihailesti. E aproape ora 3 si incepe sa-mi fie foame si in toate satele astea e un fel de pacla formata din fum de la gratare. Si pe deaspra mai miroase si a mici! Sper sa nu-mi ud casca :)

Lacul Mihailesti
Lacul Mihailesti
DSC_7556.JPG
"Castelul" din Bolintin
La Mihailesti dupa ce gresesc de doua ori drumul, reusesc in sfarsit sa gasesc soseaua care merge spre Bolintin. Mai fac un mic popas pe malul lacului si pornesc din nou. Mi-e foame.. Mai e putin, asa ca nu prea mai stau de povesti si ii dau gaz. Pe la Bolintin imi mai dau de furca cateva zone fara asfalt si cel mai periculos tip de drum: cel cu denivelari "invizibile"... am luat una de am zis ca raman fara dinti in gura. Evit autostrada si intru in Bucuresti pe la Domnesti - Prelungirea Ghencea. Aici sunt unii care au vazut ca e la moda sa iti faci o asociatie care salveaza ceva... ei vor sa salveze cartierul Prelungirea Ghencea si chair eram curios sa vad ce e de salvat. Ce mi s-a parut interesant e ca din cate am vazut se lupta sa interzica construirea unui bloc de locuinte intre alte sute de blocuri existente dar ei nu au trotuar pe strada... interesant...
La 4 sunt acasa, exact cum zicea si google maps... A fost ok. O prima tura relaxanta pe anul asta.



Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×