Mergi la conţinut

Freerider

  • postări
    4.289
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    303.700

UCI Mtb Marathon Series – Făget

Autentifica-te  
freeriderro

125 vizualizări

Weekendul trecut la Cluj au avut loc UCI Făget Mtb Marathon Series și NapoCup XCO, cea din urmă o compeție UCI C2. Dacă la competiția de sâmbătă n-am avut cum și mai ales de ce să ajung, m-am încumetat cu greu să pornesc la maratonul programat pentru data de 24 aprilie, duminică. Ca urmare am să vă povestesc despre experiența mea de la Cluj, asta ca să nu poată să mă acuze cineva de subiectivism.

Ca de obicei, cursa a început cu o zi înainte pentru mine, asta deoarece sâmbătă după-masa eram ocupat până peste cap cu lipitul foliei de protecție pe noua bicicletă, în locurile sensible. Pe scurt, cu folia de protecție e ca și cu alcoolul. Îți propui să ieși la ‘O bere’ și să te culci după, numai ca peste 5 ore să vii rupt acasă cu hainele întinse și fără cheile de la casă.

Așa și cu folia. Mi-am propus să acopăr doar zonele cele mai expuse pentru a le feri de zgârieturi , lovituri de pietre, etc. (Tamas, are you reading this?) știind că ar trebui să ajung și la Cluj cândva. Ca norocul n-am avut suficientă folie, altfel eram tot în același loc. În sfârșit, în drum spre Cluj.GOPR1410 Cum de data asta am ales varianta directă, fără detour-uri de 1000 de km prin sud, am ajuns în Cluj împreună cu Iulia undeva la ora 21:00, o oră decentă pentru noi! Urma să-l sun pe Tymy care sigur avea o soră de treabă, liberă și dispusă să ne găzduiască. După o scurtă convorbire aflu că singura variantă era ca eu să dorm cu Tymy la sora nr.1 și Iulia cu restul într-un alt loc, bineînțeles la o altă soră de-a lui Tymy. Îmi amintesc repede de modul în care doarme Tymy, adică dacă nu sforăie, atunci aranjează oamenii în pluton. La gândul de a fi accidentat în pat înainte de concurs, încep să mă îndoiesc puțin de planul ăsta. Între timp și Iulia care butona telefonul și era pe idle în lumea reală se trezește la viață și mă întreabă drăguț așa, dacă n-avem alt plan. Ca norocul, Ucenic a.k.a Ștefan și prietena lui se oferă să ne găzduiască la ei în apartament. Ajunși acolo discutăm puțin de ale noastre, carbohidrați, efort, loading, bla-bla, Ștefan fiind medic rezident și pasionat de nutriție îmi arată cartea lui șmecheră pe care nu vrea să mi-o împrumute ca nu cumva să devin mai puțin prost. Bere n-avea așa că mă culc cu gândul că mâine o să-mi șochez puțin organismul.GOPR1414GOPR1424

Dimineața cursei. Frig, nu plouă dar nici departe nu e, prognoza se cam adeverea. Merg la o încălzire decentă pentru a-mi ușura suferința din primele 45 de minute. Încălzirea merge bine, picioarele sunt odihnite, normal, n-au apucat să obosească. Merg relaxat la start, prea relaxat, pulsul e mic iar pantalonii baggy de la Merida sunt confortabili, poate prea confortabili. Nu simt nimic, de obicei eram mai concentrat și-mi derulam în cap lucrurile pe care le aveam de făcut. 3,2,1 start! Se pleacă destul de tare, asta și pentru că plutonul de la elite avea un start separat de restul. Asfaltul trece repede și intrăm în pădure. Încerc să găsesc un ritm însă sunt depășit de câțiva rideri. Îl văd în față pe Tudy la câțiva metri și-mi propun să păstrez distanța să vad cam care e nivelul. La noi la start toată lumea merge blană, nimeni nu se gândește decât la cei din față așa că e destul de ușor să vezi ce-ți lipsește și ce nu la capitolul ăsta. După 15 minute pierd din vizor grupul în care era Tudy și rămân singur. Următorul reper pe care-l aveam era Arpi, știind că el pornește mai lent, eram curios să văd cam când mă va ajunge. La primul asfalt venea deja mult mai tare ca mine împreună cu Jugănaru. Încerc să stau puțin în roata lor, dar după 2-3 minute îmi dau seama că nu merge așa. Nu era nicio surpriză, știam că nu sunt deloc în formă așa că pedalam și așteptam să văd cât de mare e gap-ul față de restul. Îl păstrez în vizor pe Jugănaru pentru mult timp, însă undeva la o trece peste râu la baza unei urcări de pământ îl zăresc pe Tymy cu un mic grupuleț de la elite în spate. Mda, de acum încolo micile speranțe pe care poate le mai aveam s-au risipit. Sunt Praf, cu „P” mare.

13105882_1202354456441865_1186126327_oTymy la Xco-ul de sâmbătă!

Tymy mă ajunge, însă merg confortabil pe urcări în fața lui și îmi propun să-l mai ajut pe cât posibil acolo unde pot. Mergem cu schimb de trenă în plat și ritmul e confortabil pentru mine, mai ales pe urcări. Opresc la un punct de alimentare și cu ceva efort îl ajung din urmă pe Tymy. Uitându-mă la el, văd că a evoluat mult de anul trecut – poziția pe bike era mai ok, cadența mult mai bună. Fiind încă foarte masiv mergea mult din forță, ridicat din șa…pe profilul de la Făget merge și așa, altundeva hm J! Opresc din nou la un punct de alimentare știind că în condițiile date nu puteam decât să mânânc și să beau cât mai multe, pentru a susține motorașul căruia îi lipseau câteva pistoane. În timp ce tipa de la punctul de alimentare îmi umplea bidonul mă uitam la Tymy pe panta de după câmp mergând ridicat din șa, din forță, și mă pufnește râsul. Era ca un adolescent recent scăpat din casa părinților. E bine așa.

După 5 minute mă lasă toate puterile și instant Tymy dispare de pe radar. De acum mă bate gândul să abandonez. Mă chinuiam prea tare și mă lovea la moral faptul că anduranța era punctul meu forte…chiar aia lipsea cu desăvârșire…la un maraton de 3 ore..jalnic. Fiecare pantă se transforma într-un pushbike și eram ajuns de băieții de la scurt, de la lung, noroc că deja terminaseră cei cu dizabilități. Un băiat tânăr rău mă roagă să mă trag din fața lui pe coborâre că avea treabă cu cei din față și-l încurcam. E prea de tot, deja râdeam. Pe Golgota, în timp ce-mi savuram performanța lamentabilă făcând pushbike, mă întorc și observ o anume cască Specialized în depărtare. Era Ucenicul etern care se întrecea cu Levi. Hipnotizat mă pun înapoi pe bike, că e prea de tot deja. Bravo Ucenic, ai evoluat!

Ultima fărâmă de orgoliu era precum asfaltul la burnout sub cauciucul unui motociclist din Hells Angels. Ultima coborâre… a fost și am ajuns și la final. Sentimente? Niciunul altul decât ăla de lipsă totală de motivație și de satisfacție. Un interviu scurt la TVR și mă îndrept spre zona unde se spălau bike-urile. După o coadă mult prea lungă în care am înghețat, dau un duș scurt la bike pe cadru și atât, uitându-mă în mirare la oamenii care spălau (sub presiune) componenete sensibile precum furca, angrenajul, schimbătoarele, etc de la o distanța de câțiva centimetri. Trebuie să trăiască și bike service-urile din ceva.

Despre eveniment. Concursul de la Făget a crescut de la an la an și a ajuns la ora actuală unul dintre cele mai bine organizate evenimente de gen de la noi din țară. Poate doar Prima Evadare beneficiază de o organizare mai bună. Traseul marcat corect nu mi-a pus niciodată probleme de orientare, cu toate că unii dintre concurenții întâlniți veneau de-a latul pe traseu. Mi-a plăcut că Levi a ținut cont de sfaturile de anul trecut privind starturile decalate. N-am mai avut probleme cu concurenții lenți de pe traseul scurt și aș fi simțit avantajul ăsta cu atât mai mult cu cât aș fi mers mai tare și mai racing, să zic așa. Locuri de parcare au existat, cu toate că ieșirea și eventual reintrarea în centrul de la Polus îți lua o grămadă de timp, iar oamenii nu mai respectau nicio regulă de circulație. Aici n-are organizatorul nicio vină, era duminică, eram în Cluj, la un mall, ploua, cu alte cuvine, era normal. Atmosferă relaxată la finiș și oameni mulți interesați de fenomen, nu doar simpli privitori aroganți așa cum se întâmplă de multe ori la competițiile cu start finiș în mijlocul junglei urbane.13087093_555061694674838_4642032001303543537_o

La puncte negative aș trece faptul că o parte destul de mare a celor care au terminat traseul regulamentar nu au apărut inițial în clasament, nu apar deloc nici în prezent sau apar cu alt timp. De asemenea, modul în care ni s-au adresat câteva dintre persoanele care aparent aveau sarcina de a rezolva sesizările de genul acesta lasă mult de dorit, chiar foarte mult. N-am nimic cu John Lennon (u all know him), dar poate lucrează puțin la atenția distributivă și îi bagă în seamă și pe ăia care stau ca proștii la o coadă inexistentă. Personal cred că orice ineficiență în organizare poate fi soluționată cu o atitudine de respect și interes, indiferent cât de gravă ar fi. Pe viitor poate un 50 ml de țuică oferit celor mai stresați din organizare va relaxa puțin atmosfera și va facilita interacțiunea dintre concurent și organizator, indiferent ce timp ar fi obținut cel dintâi. A se lua constructiv!!! (vă rog…)

13048200_555062251341449_5843403398506676132_oLevi, tot timpul bineintenționat! Respect! Cred că se răsturnase cu atv-ul…

Cât despre premii… Nu știu exact ce s-a întamplat deoarece n-am fost prezent, însă înțeleg că sumele oferite cu titlu de premiu au fost reduse substanțial față de ceea ce s-a anunțat inițial. E un subiect sensibil pentru mine, așa că n-am să intru prea mult pe fondul problemei. Ca argument de bun simț nu pot să zic nimic în afara de faptul că în mod firesc dacă anunți o sumă X ca premiu, concurentul se va aștepta să primească suma respectivă. E totuși ciudat să crezi că în țara materialismului vei scăpa ca organizator de orice fel de sesizare sau revoltă din partea concurenților dezavantajați ca urmare a micșorării fondului de premiere…

Cât despre nivelul competițional mă bucur că maratonul a fost trecut pe calendarul internațional, la concurs perindându-se rideri cu rezultate notabile în competițiile internaționale de genul. Sper doar ca sportivii de la noi care aspiră la performanță în mountain biking să ia notă de nivelul celorlalți și să-l privească constructiv, chiar dacă asta presupune mai multă modestie și mai puțin vedetism. Campionul național la XCM al Poloniei, Adrian Brzozka, în palmaresul căruia regăsim de exemplu locuri doi la mai multe etape ale Andalucia Bike Race, a fost doar unul dintre numele mai mari care au venit la Cluj. Acesta a reușit să câștige competiția cu 12 minute înaintea celui mai bun român, Duca Bogdan, care aparent e într-o formă foarte bună și care a crescut mult de anul trecut, felicitări! Luis Leao Pinto, probabil cel mai cunoscut sportiv prezent la start, a terminat pe locul doi maratonul de la Făget la 40 de secunde distanță față de primul loc. Pe trei a venit Michalek Mariusz, coechipierul lui Adrian Brzozka.13002437_555060961341578_3750723963046365852_o

Cât despre mine, am încercat să storc cât mai mult din cei 1176 km pe care i-am făcut anul ăsta, și ăia fragmentați și vai de capul lor. Uitându-mă în carnețel sunt în cea mai proastă formă fizică din ultimii 3 ani, 14 minute în spatele lui Duca sunt o eternitate. Sper să reușesc să aloc mai mult timp antrenamentelor în perioada următoare, însă va fi greu având în vedere proiectele care se arată la orizont și totodată lipsa de motivație pe care mi-am creat-o de unul singur.

Ne auzim în mai, toate cele bune și nu uitați să vă și distrați la competițiile la care participați, altfel nu prea are rost!

Photo credits: Magda Creosteanu și GoPro-ul lui Mociran


Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×