Vreau să spun din start că eu am fost mereu un mare avocat al concursurilor şi am încurajat mereu oamenii să participe, să vadă unde e limita lor, cât pot ei să ducă într-o activitate de care ei sunt pasionaţi. Mereu am avut cea mai mare admiraţie pentru cei ce ajung ultimii, noaptea, pentru că ei au depus cea mai grea luptă. În mare parte îi admir pentru că nu pot să uit că am fost şi eu multă vreme printre ei şi ştiu lupta pe care o dai ca să treci o linie de sosire în 10-12 ore în timp ce primii au terminat acelaşi traseu în 2-3 ore. Acesta este spiritul unui concurs iar atitudinea admirabilă este cea de finisher, să lupţi cât poţi ca să treci linia aia nenorocită de sosire.

Bineînţeles, mereu au existat organizatori mai iubitori de finisheri şi alţii mai puţin înţelegători. De la concursuri grele unde organizatori ca Luci Clinciu au pus limite de timp absolut generoase şi au stat cu tălăngile la sosire până noaptea să îi aplaude pe ultimii de pe traseu, până la organizatori de genul celor din Triada MTB care, cel puţin la traseele lungi, au pus destul de des limite de timp restrictive care permiteau practic doar celor mai buni să treacă linia de sosire. Au existat organizatori care au decis să facă premierea doar după ce a sosit ultimul, ba chiar să îi strige în faţă pe TOŢI care au terminat traseul, chiar dacă aceştia sunt câteva sute şi treaba asta durează până spre dimineaţă, dar şi organizatori care au preferat să facă premierea imediat ce primii au terminat traseul. Deşi eu sunt de partea primilor, ambele atitudini sunt corecte şi au justificare. Totul însă atâta timp cât se respectă regulamentul anunţat iniţial şi organizatorii nu schimbă regulile jocului pe parcurs, excluzând evident cazurile de forţă majoră…

Cât despre concurenţi, mie mi se pare că de la ei este nevoie de două calităţi: AUTOEVALUARE şi ASUMARE. La acestea, organizatorii trebuie să răspundă cu SINCERITATE şi REALISM. Să vedem ce ar însemna asta…

Asta înseamnă că, în calitate de concurent, trebuie să te asiguri că traseul pe care pleci nu îţi depăşeşte capacităţile şi că te-ai autoevaluat corect. Dacă te duci la un mega concurs cu câteva mii de metri diferenţă de nivel şi apoi te plângi că a fost mult de urcat, cu scuzele de rigoare, eşti un BOU. Dacă te duci la un concurs de MTB pe munte şi te plângi că traseul era abrupt, avea bolovani, rădăcini şi nu te-ai putut da pe bicicletă, pune mâna şi te antrenează! Dacă te duci la un concurs pe munte ca o floare, într-un tricou şi pantaloni scurţi şi cu un snickers în buzunar şi prin vârful muntelui te prinde furtuna şi intri în hipotermie, deşi organizatorii au anunţat o listă de echipament obligatoriu, dar tu eşti prea racer să cari aşa ceva cu tine, fără supărare, aici intervine selecţia naturală! La fel şi dacă ţi se strică bicicleta şi tu ai fost prea racer să iei cu tine o cameră, o pompă şi o trusă mică de scule… Iar dacă mergi pe un traseu prin pădure după două săptămâni de ploaie şi apoi te plângi că era noroi, în condiţiile în care toată lumea ştia că va fi noroi şi că se vor bloca roţile bicicletelor, se vor rupe schimbătoarele, lumea se va face muci, dar totuşi tu ai decis să te aliniezi la start, eşti….. (puneţi voi ce vreţi aici, din imaginaţie)…

Realitatea este că tu, în calitate de concurent, îţi asumi nişte decizii. Este decizia ta dacă plăteşti înscrierea redusă cu câteva luni înainte riscând să nu mai participi sau aştepţi ultimul moment, dar vei plăti mai mult. Este decizia ta dacă în ziua concursului te prezinţi la start, sau din motive de formă proastă, probleme tehnice sau traseu dificil preferi să renunţi. De asemenea, este decizia ta dacă lupţi să termini sau abandonezi, decizia asta fiind cea mai personală dintre toate, deoarece puţini te vor privi ca un erou dacă termini printre ultimii, satisfacţia e strict personală. Dar foarte important este să îţi asumi că toate sporturile astea au un grad ridicat de risc, atât pentru tine cât şi pentru bicicletă. Poţi la fel de bine să cazi într-o prăpastie la munte şi să te faci pilaf sau să efectuezi un harakiri perfect cu o creangă într-o pădure lângă oraş. Nimeni nu e vinovat pentru asta, în momentul când ţi-ai cumpărat MTB sau te-ai decis că alergarea prin parc e plictisitoare şi vrei mai mult, singur ţi-ai asumat toate aceste riscuri!

Bineînţeles, organizatorii au şi ei răspunderea lor. Ei trebuie să asigure condiţii cât mai bune de desfăşurare a concursului în condiţiile date, să fie sinceri şi realişti atunci când prezintă traseul. Da, dacă organizatorii spun că e concurs pentru începători şi apoi duc concurenţii pe nişte porţiuni tehnice, e inconştienţă. De asemenea, tot organizatorii pot reduce din riscuri punând de exemplu protecţii în anumite zone sau ajungând până la situaţii absolut fantastice de a pune mochetă peste zonele cu noroi sau de a goli bălţile cu motopompa cu o zi înainte de concurs. Dar evident, oricât s-ar chinui, vor fi mereu oameni nemulţumiţi!

Foto: Cristian Vasile

Pe de altă parte, organizatorii trebuie să respecte regulamentul. Astfel, dacă regulamentul specifică nişte timpi limită sau nişte condiţii de descalificare, acestea trebuie respectate cu stricteţe. Nu de puţine ori m-am certat şi eu cu arbitrii pe tema timpului limită. Oricine ajunge într-un punct de control înainte de expirarea acestuia trebuie lăsat să continue dacă el doreşte asta. Pe de altă parte, organizoatorii sunt justificaţi să solicite concurenţilor să se retragă de pe traseu şi să nu continue nici “pe risc propriu” pentru că din păcate dacă se întâmplă ceva, asigurarea verbală a concurentului din punctul de control că îşi asumă riscul nu valorează nimic. Vrei să dovedeşti că poţi, mai încerci o dată în afara competiţiei. Din punctul meu de vedere, orice reclamaţie în legătură cu nerespectarea regulamentului de către organizatori este justificată, mai ales dacă e vorba de timpul limită! Cu o excepţie totuşi…

Organizatorii trebuie să fie şi realişti! Chiar dacă regulamentul impune nişte timpi limită, în caz de forţă majoră concursul trebuie scurtat sau anulat, chiar dacă se bulibăşeşte clasamentul. Siguranţa participanţilor trebuie să primeze. Dar este vorba de situaţii cu adevărat periculoase, cum ar fi schimbări meteo extreme, nu dacă plouă pe prognoză de ploaie. Dar dacă concurenţii nu sunt în pericol, concursul nu trebuie modificat, chiar dacă traseul a devenit mai dificil. Este suficientă informarea participanţilor şi trebuie respectată alegerea lor. Dacă concurenţii şi-au asumat un traseu dificil, organizatorii trebuie să îşi asume şi ei să îi aştepte, indiferent cât e nevoie, dacă aceştia s-au încadrat în timpii limită!

P.S. Deşi textul se doreşte a avea o valoare generală, este clar că bate aluzii la câteva concursuri recente, în special Prima Evadare şi Ecomaraton, ambele din acest weekend. Totuşi, am preferat să las textul generalizat, pentru că şi situaţia e aplicabilă mereu în lumea sportului de amatori. Cât despre anumite situaţii întâlnite pe trasee, mi-e greu să mă pronunţ în necunoştinţă de cauză, eu am terminat traseul de la Prima Evadare în 3 ore şi 30 de minute, nu am cum să ştiu ce s-a întâmplat după aceea şi cu ce a fost mai bine sau mai rău decât ediţia legendară din 2011, aici puteţi să adăugaţi voi cei care aţi fost acolo…

Sursa: Freerider