Mergi la conţinut
  • postări
    521
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    48.876

Moto Guzzi MGX-21 test ride : La Bagger

Autentifica-te  
pemotoare.ro

366 vizualizări

În 2013, când grupul Piaggio a lansat Moto Guzzi California 1400, propulsată de un motor cu totul și cu totul nou, de 1380cc, evident cu montaj transversal, s-a spus că aceasta va fi platforma pe care se vor construi și alte modele ale mărcii italiene. Ele sunt destinate în special pieței din Statele Unite, ca o alternativă la Big-Twin-urile europene sau la trioul american format de Harley-Davidson, Victory și Indian.

În ultimii ani, Harley Davidson FLHX Street Glide bagger e cea mai vândută motocicletă în acest segment, iar Polaris, când a readus din morți în 2013 cel mai vechi brand american, a venit cu Indian Chieftain. MGX-21, acest prim bagger fabricat de Moto Guzzi a fost arătat pentru prima dată în luna noiembrie a anului trecut la Salonul EICMA de la Milano. La Bagger a intrat în producție și a stat față în față cu publicul american la Sturgis Rally în luna august, unde a făcut impresie, judecând după reacțiile din mediile de socializare online și după postările de pe bloguri.

moto-guzzi-mgx-21_03

O motocicletă pentru Batman?

Moto Guzzi MGX-21 Flying Fortress e ultimul din seria de modele ce se trag din platforma lui California 1400 din 2013, alături de cruiserul Custom, super echipatul California Touring, Audace și modelul premium Eldorado. Acum este rândul lui La Bagger, care costă 23,900 euro în Italia și se găsește în ce culoare vrei, atâta timp cât e negru și cu fibră de carbon. De la prototipul inițial s-a păstrat ciudata semicarenă frontală după care o recunoști de la distanță. Dacă ai fi Batman, asta ar fi motocicleta pe care ai conduce-o.

Un astfel de exemplar mă aștepta și pe mine, într-o zi de vară italiană târzie, în parcarea hotelului unde a avut lansarea, la o aruncătură de băț de istoricul autodromo Monza. La Bagger face o impresie vizuală puternică, cu același cadru dublu leagăn din oțel ce se găsește și pe modelele surori din seria Moto Guzzi Big-Twin derivate din California 1400, dar subcadrul a fost ranforsat pentru a se descurca cu greutatea dată de bagaje și de un eventual pasager. Scărițele, care înlocuiesc platformele de pe seria California, sunt montate destul de în spate față de standardele cruiserelor, la fel ca la Audace, în timp ce înălțimea de 740mm a șeii a fost păstrată.

moto-guzzi-mgx-21_06

Dar cea mai semnificativă diferență vizuală e dată de roata de față de 21 inch, ce dă dinamism, e o declarație a stilului și te trimite cu gândul la Victory Magnum. Pe prototipul inițial din 2014, această roată era creată dintr-un singur disc solid de aluminiu, însă versiunea finală e o formă mai convențională, cu șase spițe din aliaj acoperite de un disc de carbon care îți fură privirea în lumina serii. În plus, e mai puțin afectată de vânturile laterale decât discul unei roți pline.

Motorul de 1380cmc cu doi cilindri în V la 90 º și patru supape pe cilindru, răcit cu aer/ulei îndeplinește normele Euro4 și e montat pe cadru cu tampoane de cauciuc. Are dublă aprindere și o injecție Magneti Marelli, iar despre el inginerii spun că a fost optimizat pentru a reduce consumul și noxele și pentru a spori cuplul la turațiile joase. Accelerație ride-by-wire îi permite pilotului să aleagă trei moduri diferite de pilotaj, cu denumiri italiene pentru a păstra caracterul latin al motocicletei: Turismo (Turism), Veloce (Rapid) și Pioggia (Ploaie). Aceste moduri pot fi schimbate în timpul mersului, din butonul de start. Veloce dă un răspuns mai prompt al accelerației, iar Pioggia reduce puterea cu 25%. Și dacă vorbim de putere, aceasta e de 96,6cp/71kW la 6,500rpm și un cuplu de 121Nm la numai 3000rpm pe un motor limitat la 7,200rpm.

moto-guzzi-mgx-21_04

Motorul e în esență identic cu cel de pe celelalte modele Guzzi 1400, are doar o altă mapare a injecției și o altă evacuare, și e conectat la o cutie de viteze cu șase trepte din care ultimele două sunt de tip overdrive pentru un condus relaxat pe distanțe lungi și pentru o economie a combustibilului. Și controlul tracțiunii este tot pe trei niveluri, în plus se poate decupla, dar ceea ce este ciudat e că nu le poți schimba sau opri în timpul mersului.

În ciuda folosirii din abundență de către designerul Miguel Angel Galluzzi a fibrei de carbon, MGX-21 câtărește 341kg cu ulei, dar fără benzină în rezervorul de 20,5 litri ce îți asigură o autonomie de peste 320km, din care 74kg are numai motorul de 1380cmc împreună cu cutia de viteze. Chiar și așa, e mai ușor decât rivalul Harley-Davidson Street Glide (355kg) echipat cu semicarena similară.

moto-guzzi-mgx-21_09

Guzzi folosește pe seria de modele 1400 un sistem de frânare ABS cu două canale dezvoltat în colaborare cu Continental cuplat la patru pistonașe foarte roșii Brembo și două discuri de 320mm cu amplasare radială, încă unică în categoria cruiserelor și un disc de 282mm pe spate. Imensa roată de 21 inch de pe față e încălțată cu pneu Dunlop de 120/70, în timp ce pentru spate s-a optat pentru o dimensiune mai rațională de 180/50-16, roata posterioară fiind aproape complet ascunsă privirii. Așa cum se cere în categoria bagger, ai un sistem stereo cu radio AM/FM, Bluetooth și conectivitate USB, dar pentru un suport în care să îți instalezi telefonul trebuie să răsfoiești voluminosul catalog aftermarket pe care Guzzi îl pune la dispoziția clienților. Boxele de 50W se aud bine la viteză mică, dar la viteza de autostradă sunt acoperite de zgomotul ambiental.

La viteze mici, roata de 21 inch are tendința de a cădea într-o parta sau alta cu ocazia schimbărilor de direcție. În primii 400 de metri am fost convins că o să culc motocicleta doar manevrând-o în spațiul de parcare, în timp ce executam câteva schimbări de direcție la viteza melcului. Numai că nu am culcat-o, iar senzația de instabilitate a dispărut odată ce am mărit viteza peste 40km/h. N-aș vrea să fiu considerat misogin, dar nu e motocicletă pentru femei.

moto-guzzi-mgx-21_10

Oricum, odată pusă în mișcare la drum lung, Guzzi e relaxantă, iar problemele date de greutate și instabilitate se rezolvă. Ghidonul înclinat spre pilot oferă o poziție aplecată, cu brațele deschise pentru a avea o bună manevrabilitate. Scărițele sunt destul de sus amplasate, așa că ai o gardă la sol ridicată, față de standardele bagger. Suspensiile KYB/Kayaba fac o treabă excelentă, te simți conectat cu ambele roți și în ciuda unei curse limitate, MGX trece bine peste denivelări. Am căutat în repetate rânduri capacele gurilor de canal doar pentru a mă convinge de fiecare dată cât de bine se descurcă Guzzi cu aceste inconveniente. Lucru puțin surprinzător, având în vedere roata de 21 de pe față, care în afară de problemele avute la viteză mică, nu influențează negativ comportamentul dinamic.

E greu să nu fii sedus de cuplul valabil la orice turație pe care puternicul V-twin ți-l face cadou. Dacă te joci cu accelerația la ralanti, vei avea parte de acea mișcare de la stânga la dreapta pe care o dă orice alt V-twin Guzzi, dar odată pus în mișcare și turat, marele motor e delicat. Peste 2000rpm nu sunt semne de vibrații nedorite. E chiar uluitor cât de fin merge un așa Big Twin, fără arbore de contrabalansare, numai datorită balansului perfect dat de unghiul de 90º al motorului și de amplasarea pe tampoane de cauciuc. Am folosit modul Veloce numai pe dealurile din jurul Mandello del Lario, în trafic am păstrat Turismo, iar Pioggia mi s-a părut foarte leneș.

moto-guzzi-mgx-21_05

Una peste alta, sistemul de injecție e precis și lucrează curat. Ai 2,500rpm pe cadranul analog de sub semicarena sculptată și deschizi brusc accelerația. Impresionantele rezerve ale cuplului vin neașteptate arătând flexibilitatea motorului și caracterul musculos până când intră limitatorul la 7,200rpm. La 3,800 se simte cel mai puternic și cutia de viteze foarte precisă te servește să o ții în jurul acestei turații. Dă-i gaz în forță și MGX-21 chiar fuge. Poate că are “numai” 1380cmc – cu toate astea e cel mai mare motor cu doi cilindri produs în Europa – dar nu e cu nimic mai prejos în ceea ce privește performanțele față de rivalii americani mai mari cu 3-400cmc, având în vedere că Harley Street Glide și Indian Chieftain sunt mai grei.

Cutia de viteze cu șase trepte e chiar lipsită de imperfecțiuni, cu schimbări line și silențioase, care când a apărut prima dată acum trei ani a însemnat un pas de cotitură în ceea ce privește transmisia cu cardan. Schimbările fără ambreiaj între ultimele cinci trepte sunt la ordinea zilei, cu toate că alegerea inteligentă a demultiplicării te va face să mergi numai în primele patru trepte. De ultimele două ai nevoie numai pe lungi linii drepte. Într-a șasea, la 160km/h ai 5,000rpm, adică mai ai o treime până la zona roșie.

Frânele sunt fantastice, mulțumită discurilor de 320mm de pe față, care nu au nicio urmă de ferocitate nedorită atunci când ajustezi viteza pentru a corecta un viraj, așa cum aveam să aflu când un autocar ce a evitat niște lucrări la carosabil a intrat pe contrasens chiar pe direcția mea.

moto-guzzi-mgx-21_12

Semicarena ce încorporează farul oferă o mai bună protecție la vând decât m-aș fi așteptat – nu trebuie să uităm că Moto Guzzi a fost primul constructor european care  și-a construit primul tunel de vânt, pe care încă îl folosește, iată, cu rezultate palpabile. Curbatul parbriz double bubble ce seamănă cu o capota a clasicelor cupeuri sportive semnate Zagato micșorează turbulețele la viteză pentru o persoană de 1.80m ca mine, dar lasă destul de mult aer pentru a te răcori în zilele toride. Oricum nu sunt convins de eficiența sa în cazul unei ploi.

moto-guzzi-mgx-21_01

Gențile laterale ale lui MGX-21 dau o siluetă sexy și subțire cu carcasa din fibră de carbon, dar volumul lor, de numai 29 litri/fiecare nu e foarte mare – de fapt, au un spațiu cât jumătate din gențile stoc ce se găsesc pe Street Glide și Chieftain – și chiar forma interioară e defectuoasă, pentru că a trebuit să fie lăsat spațiu celor două amortizoare posterioare. Să fie un triumf al stilului asupra substanței? Oricum, capacitatea limitată de încărcare e descurajantă pentru clienți să folosească motocicleta pentru turism și chiar cei care o folosesc în weekenduri trebuie să se gândească bine atunci când își fac bagajele. Partea bună e că aceste genți sunt extrem de bine securizate, întotdeauna ai nevoie de cheie să le deschizi și par bine făcute, cu protecții împotriva apei și a prafului.

moto-guzzi-mgx-21_13

Odată cu apariția lui MGX-21, Moto Guzzi demonstrează intenția de a face un pas mare, de a concura în cel mai fierbinte segment de piață american, dar și de a fi un jucător cheie pe piața custom mondială. Având în vedere prestanța diferită și performanțele satisfăcătoare, La Bagger se prezintă ca un competitor serios. Doar fii atent când mergi cu ea încet – ca să te poți bucura când mergi tare!

Foto credit: Milagro cu Marco Zamponi și Alberto Cervetti


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De pemotoare.ro
      Recent am dat o tură la 32 de grade cu Kodiakul de la Klim. Și, cu vreo câteva săptămâni în urmă am prins o zi de trafic în oraș, cu vreo 34 de grade. Am fugit cât am putut de repede spre Brașov, dar tot am avut de îndurat. Iată cum a fost. 
      La începutul sezonului, am luat costumul Klim Kodiak și casca Klim Krios Pro de la BMW Motorrad MotoHub, service BMW, cu showroom și magazin de echipamente și accesorii. Am ales Kodiakul pentru că e nou, pentru că are Gore-Tex Laminat și pentru că e “costumul suprem”, ca să citez pe cineva. 
      Iată ce scrie pe etichetă: “Kodiakul a fost creat să facă față unei zile de 400 de mile, pe pasuri montane și pe furtunile specifice unei ture adventure”. Fac o scurtă trimitere la impresiile de la început de sezon, iar acum e cazul să vorbim despre comportamentul costumului în zilele călduroase. Pentru că la ploaie înțeleg că nu există dubii. 
      În oraș, este fix cum te-ai aștepta să fie: oribil. Pentru că în oraș, la 35 de grade, este oribil, orice costum ai avea pe tine, cu excepția (poate) a unei veste pe care-o bagi în apă. Nici măcar costumele din plasă nu fac mare lucru, având în vedere aerul cald care vine de peste tot. Dar sunt convins că nimeni n-are pretenția să-l poarte prin centru, așadar să trecem la touring.
      Klim Kodiak este un costum masiv, dar nu e un costum gros, de iarnă. E de reținut. La mai puțin de 20 de grade trebuie neapărat să iei o bluză sau ceva mai gros. Drept urmare, costumul se comportă bine la temperaturi mari. Aerisirile sunt foarte bine gândite, și te ventilezi chiar și pe motocicletele de adventure, care au de obicei o protecție la vânt foarte bună. Deși ai protecții hard, solide, deși ai tot felul de ramforsări, deși îți dă feelingul de cavaler teuton, materialul respiră. 
      Geaca are două orificii de ventilație la piept, două laterale, două la spate, și câte patru pe fiecare braț. Pantalonii au patru ventilații, tot pe lateral, în locul unde e cel mai probabil să ajungă ceva aer.
      Nu mi s-a întâmplat încă anul ăsta, dar am mers cu motorul și la temperaturi de 37-40+ de grade, cu costumele mai vechi: Dainese D-Explorer Gore-Tex, Rev’it! Off-Track. Ei bine, de pe la 35 de grade în sus vântul este așa de fierbinte încât închizi aerisiri, închizi viziera, acoperi orice spațiu pe unde-ar putea intra căldura. E momentul când e mai bine să nu te ventilezi deloc și să fii protejat. Simți cum îți fierbe creierul în cască, iar dacă n-ai camel back te dezhidratezi imediat. Oprești la primul magazin, iei o apa, bei cât poți și pleci la drum. După 20 de minute, apa e fiartă și trebuie să-ți cumperi alta. Din nou, un costum din mesh, prin care intră tot aerul, nu face mare lucru.
      Ei bine, nu știu cum se comportă Kodiakul în astfel de condiții, dar în afară de faptul că uneori e mare și greoi, ca o armură medievală, nu văd de ce nu s-ar comporta bine.
      Cu alte cuvinte, sunt mulțumit de comportamentul Kodiakului la pe vreme caldă 30-32 de grade și nu cred că te va încurca la drum lung. 
      Următoarea provocare pentru mine este cum să-l curăț. M-am prăfuit, am căzut în noroi și e clar că are nevoie de o spălare, dar trebuie să studiez atent etichetele ca să nu-i stric componenta impermeabilă. Revin cu detalii. 
      Casca Klim Krios Pro 
      N-am învățat prea multe lucruri noi despre Krios Pro de la primul articol. Mi se pare că s-a lăsat mai mult decât mă așteptam, iar acum se simte puțin mare. Probabil ăsta e motivul pentru care simt vântul în zona urechilor când merg pe autostradă, pe o motocicletă care n-are o protecție la vânt foarte bună. Și mi se pare, în continuare, zgomotoasă. Dopuri de urechi, neapărat. 
      Pe de altă parte e foarte ușoară, căptușala e comodă, iar viziera fotocromatică îmi place foarte mult, chiar dacă uneori se vede ciudat din cauza umbrelor lăsate de cozoroc. 
      Am folosit Klim Kodiak și Krios Pro la testul cu Triumph Tiger 900 Rally Pro și la cel cu V-Strom 1050 XT, material ce urmează să fie publicat. Găsiți produsele la BMW Motorrad MotoHub. Apropo, la momentul redactării acestui articol vine cu o campanie Summer Sale. Mai multe detalii pe site-ul lor și pe pagina lor de Facebook. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Casca Krios Pro de la Klim costă 3.372 de lei. Astfel, intră în zona de top, alături de Arai Tour X4 (aprox 3.500 lei) și Shoei Hornet Adventure (2.400 lei – 3.000 lei), BMW GS Carbon (2.700 lei). Ce face de banii ăștia? În mare parte, e foarte ușoară, vine cu un interior deosebit și cu vizieră fotocromatică la pachet (la Shoei trebuie să o cumperi separat, Arai nu oferă decât viziera clasică). Am luat-o de la BMW Motorrad Moto-Hub, iar prima ieșire serioasă a fost o tură de 1.300 de km cu Africa Twin și BMW R1250GS Adventure. Iată ce-mi place și ce nu-mi place.  
      E foarte ușoară – are 1.300 g, cu tot cu cozoroc și vizieră. O simți ca un fulg. După trei zile cu ea pe cap, am pus mâna pe Araiul meu de stradă și am simțit-o ca pe o cărămidă. Trebuie să recunosc că am strâmbat puțin din nas. 
      E mai silențioasă decât Klim Krios (versiunea mai veche). Pentru mine, Krios era supărătoare pe orice motocicletă cu parbriz – singurul loc unde mă înțelegeam cu ea era o motocicletă naked, unde nu primeam deloc turbulențe, ci doar vânt în freză. Dar Krios nu e făcută pentru motoare naked, ci pentru adventure. Ei bine, Krios Pro e la un nivel peste versiunea anterioară, dar n-aș putea spune că e mai silențioasă decât Arai Tour X4 (cu Shoei n-am mers). Să zicem că e la același nivel cu alte căști adventure și sub căștile touring. Pentru ture lungi n-ar strica niște dopuri.
      Viziera fotocromatică e cea mai tare chestie pe care-am încercat-o până acum. Da, nu funcționează la fix cu cozorocul. În sensul că, dacă stai puțin cu ea deschisă, va lua forma cozorocului, iar atunci când o închizi o să vezi în X. E firesc – lumina ajunge doar pe zonele unde cozorocul e tăiat, în timp ce zonele acoperite vor rămâne deschise. Lucrurile se reglează în maxim 30-60 de secunde, deci nu-l văd ca pe un mare dezavantaj. Mulțumită infrastructurii din România, n-am reușit să trec prin niciun tunel. Am montat pinlock-ul (inclus în pachet) și și-a făcut treaba. Viziera poate fi dată jos și înlocuită cu ochelari, dar n-am experimentat deocamdată. 
      Interiorul e diferit față de Krios. În primul rând, pare mai mic. Te strânge mai tare. Și, probabil din cauza fagurelui de tip Koroyd, am simțit la început niște puncte de presiune. Nu e foarte potrivită pentru forma capului meu si nu o simt că se așează perfect. Oricum, după prima probă s-a mai lăsat și acum o port fără probleme o zi întreagă. Koroydul ăsta e un fel de fagure despre care Klim spune că oferă mai multă protecție și mai multă ventilație. Interiorul este foarte plăcut la atingere și comod. Este detașabil și poate fi spălat.
      Ventilată este, n-am ce să-i reproșez. Poate prea ventilată, uneori. La viteze de autostradă, călare pe Africa Twin Adventure Sports, intră vântul pe la urechi. Cel puțin în cazul meu, pentru că n-am mai auzit pe altcineva pângându-se de asta. Nu-mi dau seama cum, nu-mi dau seama pe unde, pentru c-am avut toate aerisirile închise. Pe R1250GSA e mai bine, parbrizul fiind mai lat. Acesta ar fi un punct negativ. Totodată, anumite detalii, finisaje și elemente din plastic nu dau neapărat senzația unei căști solide, premium – este un lucru care nu le scapă celor mai experimentați și cu spirit critic. Dar, per total, pot spune că sunt mulțumit de felul în care arată și se simte.
      Sistemul prin care se leagă sub bărbie e pe bază de magnet și nu mai ești nevoit să-ți dai mănușile jos ca să o pui și să o scoți de pe cap. 
      Acestea sunt primele observații despre Klim Krios Pro. Revin când am ceva nou. 
      Update: un cititor ne-a atras atenția că carcasa căștii nu e dezvoltată de Klim, ci pleacă de la un produs mai vechi. Mergând pe fir, observăm că ințial, carcasa a fost construită de Uvex, acum mai bine de 10 ani. Uvex Enduro Carbon a fost o cască apreciată la vremea ei. Ulterior, casca a fost rebranduită Nishua, iar apoi a fost preluată de Klim, sub numele Krios. Din Krios a devenit Krios Pro, cu modificările de rigoare, enumerate mai sus: interior, Koroyd, vizeră, aerisiri.

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Am dat prima tură cu noul echipament de adventure – Klim Kodiak și cu noua cască Krios Pro, luate de la BMW Motorrad MotoHub, dealer Klim în București. Condiții de drum: temperaturi între 15 și 26 de grade, off-road și autostradă, bonus 10 minute de ploaie torențială. Să-ncepem cu costumul. 
      Despre Klim am auzit în urmă cu ceva ani. De fapt, un prieten mi-a zis “frate, Klim e the shit”. Adică ar fi cel mai tare echipament de adventure. Iar pe măsură ce am văzut tot mai mulți oameni care-l laudă, mi-am dat seama că trebuie neapărat să văd ce-i cu Klimul ăsta, de ce costă așa de mulți bani și dacă e chiar așa de reușit.  Pentru cei nefamiliarizati, Klim este un brand american. Dacă dai un search pe google, vei vedea cuvintele-cheie: “snowmobile, motorcycle, and off-road gear”. Printre lucrurile interesante oferite se numără garanția pe viață (desigur, în anumite condiții). Am încercat să aflu ce presupune această garanție și m-a lămurit dealerul MotoHub:
      “Klim ofera garantie pe viata pentru defecte de fabricatie dar evident ca trebuie luat in calcul ca echipementul are parte si de o uzura normala in timp.În afara acestei garantii life-time, castile sunt garantate cinci ani, incaltarile 1 an.
      Anumite garantii se vor rezolva prin inlocuire, altele prin reparatie, decizia e la latitudinea lor.
      Sunt si anumite lucuri care cred ca sunt de bun simt si elimina garantia: rupturi, modificari, neglijenta, uzura normala, taieturi, arsuri, accidente. (accidentele intra la cealalta discutie).
      La echipamentele care trebuie sa fie waterproof si ploua prin ele, da, este considerata treaba de garantie.”
      Acum că ne-am lămurit, să trecem direct la subiect. 
      Klim Kodiak ar fi un fel de “creme de la creme”. Costumul suprem, bun si pe soare și pe ploaie, și la Nordkapp și în Maroc, și la touring și la off-road. Este foarte versatil și funcțional, cu tot felul de buzunare și aerisiri, iar culorile sobre și inserțiile de piele îi dau o notă serioasă și-l fac să se potrivească și la motoarele touring, și la motocicletele adventure. 
      În primul rând, trebuie să fii atent la mărime. Nu-ți recomand să-l iei de pe net, ci să te duci la dealer. Eu, în mod normal, aș fi avut 48 sau 50. Dar în timp ce 50 mi-era mare, 48 venea perfect la lungime dar nu puteam sub nicio formă să închid capsele de la pantaloni, sau sa mai iau ceva pe sub geacă în afară de tricou. Așadar, dacă nu ești Adonis, ar trebui să încerci mărimi intermediare: la mine funcționează un 27, adică aceeași lungime a mânecilor și pantalonului ca la 48, dar cu o talie de om normal care, din când în când, mai ia un mic și-o bere. 
      Chiar și-așa, croiala pantalonilor este puțin largă – un stil mai… american, mai nordic, spre deosebire de stilul italian unde hainele stau mai pe corp. Cu toate astea, înțeleg că Kodiakul ar fi cel mai “european” costum și îmi place cum arată în poze și cum mă simt în el. 
      Are foarte multe protectii: spate, umeri, coate, genunchi, tibie, șold, piept. Am dat jos protecțiile de la șold – nu-s preferatele mele și simțeam ca mă deranjează în off-road. 
      Inserțiile de piele de pe brațe oferă o notă sportivă, dar și rigiditate dacă vrei să îndoi cotul. De altfel, Klim Kodiak este un costum greu și puțin rigid din cauza protecțiilor, ramforsărilor, goretexului laminat și a cusăturilor folosite. E puțin rigid, în sensul că nu e chiar ca o armură medievală (am văzut și astfel de costume), dar nici ușor ca un costum simplu, cu membrană detașabilă. Am observat că dacă mergi tare pe autostradă pe o motocicletă care nu oferă o protecție la vânt în zona umerilor, vei simți protecțiile cum pun un ușor punct de presiune. Voi încerca să mai fac niște ajustări ca să-l așez mai bine.
      Despre impermeabilitate înțeleg că nimeni nu-și pune problema, așadar n-o să insist. Trebuie să raportez, totuși că m-a plouat torențial vreo 10 minute, dar n-am avut nicio emoție.
      Am fost întrebat, în schimb, cum rezistă la căldură. Având o maximă de 26 de grade, mi-e greu să răspund, deocamdată. Dar până acum cred că e destul de ventilat. Dacă stai pe loc desigur că ți-e cald, dar cum te-ai pus în mișcare aerul intră prin toate orificiile deschise. Ba mai mult, pe autostradă, noaptea, la 14-15 grade, m-am întors cu două straturi termice pe sub geacă. Așadar, măcar un polar sau un fleece serios trebuie să ai dacă pleci la drum. 
      Cât costă: Jacheta – 5577, pantalon – 4.200. Nu e ieftin. Ba chiar, e cel mai scump costum pe care-l știu. Merită? Fiecare-și are calculele proprii când vine vorba de cheltuit bani pe echipamente moto, dar dacă ai banii nu văd de ce nu. Până acum, la mine dă cu plus.
      Voi reveni cu alte detalii după tura următoare. Totodată, va urma un text despre casca Klim Krios Pro.
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      În primăvară am luat în teste două căști Bell. O cască flip-up – Bell SRT Modular și una integrală –  Star Mips, care a ajuns și pe circuit, în MotoRC. E momentul să revenit cu impresii despre ele și cu un link către magazinul de unde le-am luat. Băieții de la bikermag sunt în toiul promoțiilor de Black Friday – și-am văzut acolo câteva oferte interesante. 
      De exemplu, Star Mips costă acum 1.450 de lei, în timp ce SRT Modular este 1099. Ambele, cu pinlock în cutie. Nu sună rău deloc. Le găsiți pe site-ul bikermag.ro

      Căștile au intrat pe mâna, de fapt, pe capul lui Bogdănel, de la care avem următoarele impresii. 
      Interioriul a rezistat bine la ambele modele. Nu sunt foarte grijuliu cu căștile mele, le las pe unde apuc, le așez pe oglinda motocicletei, iar de existența husei am uitat demult. Bureții se simt încă strânși, iar materialul din interior nu a capatat vreun miros respingător, deși nu le-am curățat decât o dată.
      Mi s-au potrivit pe cap destul de bine din prima, dar la modelul Star a fost nevoie de cateva ore bune de purtare ca să nu mă strângă în partea din spate a capului. Aici contează foarte mult forma capului, așadar atenție la prima probă. La mine, interiorul s-a mai lăsat, iar acum totul pare în regulă. 
      Star Mips. În primul rând, să lămurim ce-i cu acel Mips. Vine de la Multi-directional Protection System și îi permite capului să se miște ușor în interiorul căștii. În felul acesta, creierul are protecție suplimentară în cazul unui impact.
      Sistemul Mips Cât despre confort, Star Mips este destul de silențioasă, mai silențioasă decât alte căști sport. N-am observat nimic deranjant la viteze mari cu Star Mips, iar pe circuit casca s-a comportat aproape ca una sport, deși este o varianta sport-touring. Am încercat-o pe mai multe tipuri de motoare, inclusiv pe naked și am rămas surprins de aerodinamică. N-am avut nicio clipă senzația că nu-mi pot ține capul drept pe motocicletă. N-am prea multe lucruri să-i reproșez – singurul aspect ar fi că viziera s-a mătuit puțin cam repede. 
      Bell SRT. Ca idee, căștile modulare n-au fost niciodată preferatele mele, dar după cateva luni cu modelul Bell, am început să înțeleg utillitatea acestor căști. A durat o vreme până să mă obișnuiesc cu butonul de deschidere al mandibulei, fara să deschid și ventilația frontală – ăsta ar fi singurul lucru care mă deranjează.
      Ventilatia este destul de importanta pentru mine indiferent de modelul castii. Aparent, cei de la Bell se descurca foarte bine la capitolul ventilatii, atunci cand deschizi toate prizele de aer simti cum aerul incepe sa circule.
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Nu renunț la două roți, cu una cu două. Nu e pentru că “four wheels move the body, two wheels move the soul” – am parte de suficientă spiritualitate de-a lungul anului. Motivul e unul cât se poate de pragmatic: pe două roți e mai simplu, mai ieftin, mai rapid, mai eficient. Și ce se întâmplă când vine frigul? Se spune că nu e vreme rea, ci doar echipament nepotrivit. Sau motor prost-echipat. 
      În altă ordine de idei, mi-am dotat Vespa cu Termoscud Tucano Urbano și parbriz înalt – ținuta de iarnă – și-am ieșit să-mi fac treburile în cele mai friguroase zile din această toamnă. Pentru cei nefamiliarizați, Termoscudul e acea “păturică” impermeabilă ce se prinde de carene și-ți acoperă și protejează partea de jos a corpului. De partea superioară se ocupă parbrizul și geaca de iarnă. 

      Termoscud Tucano Urbano
      Leg-coverul Tucano Urbano vine în două variante: Standard și Pro. Versiunea Pro are mai multe variante de configurare și face foarte multe lucruri, că de aceea îi spune “pro”. Dar eu am mers pe varianta standard, suficient de bună pentru ce am nevoie – 100% waterproof, cu dublură termică, cu perne de aer ca să nu fâlfâie la viteză, cu toate opțiunile care-ți vin în minte. De exemplu, ai un buzunar la îndemână unde-ți poți lăsa telefonul sau mănușile, se lungește peste șa ca să rămână uscată în zilele ploioase sau în diminețile cu rouă și poți să-l legi de gât ca să-ți protejeze pieptul. Nu cred c-o s-o fac vreodată: în cazul unei căzături, nu știu dac-aș vrea să rămân legat de scuter. Ah, și dacă iese soarele și ți-e cald, îl poți strânge. 
      Montajul durează cinci minute și, fiind model dedicat scuterului, totul vine perfect. Apropo de asta, există un Termoscud pentru cele mai multe scutere din piață, ba chiar și pentru motociclete – de exemplu, e un model dedicat pentru R1200GS. 
      L-am folosit la 4-5 grade, pe ploaie măruntă, fără să port vreun underlayer sau, pe românește, izmene. Și a funcționat de minune, din prima. Iar după vreo 15 minute, a început să fie și mai bine. Vedeți voi, Vespa asta are radiator în carena frontală, iar fantele de aerisire sunt pe lateral. Termoscudul le acoperă, iar aerul cald care iese de la radiator ajunge direct la picioare. Ceea ce e minunat. E ca și cum ai avea o aerotermă la picioare. Astfel, când am pus cricul și mi-am scos picioarele de sub Termoscud, mi-am dat seama cât e de frig afară. Temperatura de sub “paturica” era cu cel putin 10 grade peste temperatura de afară. 
      Nu e prima oară când merg cu așa ceva și cred că e un accesoriu pe care trebuie să-l ai. Fără doar și poate. Când ieși cu motorul, la drum lung, în zile friguroase, îți pui straturile termice. Dar e un chin să faci asta zi de zi în drumul spre birou. Cu Termoscudul, îți iei pantalonii de stradă și ajungi direct în întâlnire, fără să-ți fie frig sau să-ți murdărești pantalonii și pantofii în zilele ploioase. 
      Costă 550 de lei și îl găsești la TheBikeHub. Poate fi dotat cu sistem antifurt, iar importatorul din România oferă și asigurare timp de un an. Un Termoscud pentru R1200GS costă 200 de euro. 
      Parbriz înalt Vespa
      Pe lângă Termoscud, am schimbat parbrizul scurt cu unul înalt. Cel mai înalt. Mai înalt cu vreo patru palme decât mine, semn că poate fi folosit și de cei care au doi metri înălțime. Nu e doar înalt, este și lat – îți oferă protecție completă la trunchi și la mâini – ceva mai mare nu există. Avantajele sunt evidente: poți merge tot anul cu cască open-face și nu simți vântul indiferent de viteză. Eu l-am folosit până la 120 km/h. Dar există și câteva dezavantaje: flambează ușor – fără să fie deranjant, poți să dai cu casca în el la anumite manevre și nu vezi așa de bine când plouă și mergi cu viteză mică. E ca un parbriz de mașină la care n-ai ștergător. Și trebuie să ai grijă cum și cu ce-l ștergi, pentru că în timp se poate mătui. 
      Pentru cei deranjați de aspectele de mai sus, recomand un parbriz mediu. Pentru cei care vor protecție completă, parbrizul înalt rămâne cea mai bună opțiune. Preț parbriz înalt: 925 de lei, la TheBikeHub.
      Cu cele două accesorii voi folosi Vespa până când dă zăpada. Voi scăpa de trafic, de calvarul găsirii unui loc de parcare, și voi cheltui de două ori mai puțin cu carburantul și cu întreținerea mașinii. Așadar, cine-a zis că se închide sezonul?
      Sursa
×