Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    216
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    35.145

Nou pentru 2016: SCHUBERTH SR2 - remarcabil pe circuit, perfect pe drum

Autentifica-te  
United Motors

43 vizualizări

sr2 large

Cu aerodinamica și aeroacustică optimă, precum și funcționalitate de top si siguranta maxima, noua casca supersport SCHUBERTH SR2 este echipamentul ideal atat pentru utilizarea de zi cu zi, cât și pentru circuit.


În dezvoltarea sa, noua cască SCHUBERTH SR2 a beneficiat de vasta experiență adunată în tunelul de vânt și pe circuit de singura companie care produce căști în Germania. Cinci ani de experiență cu casca supersport SR1 la curse și pe drum și trei decenii de cercetări ample în tunelul de vânt au adus informații valoroase și experiență, care au fost acum încorporate în dezvoltarea căștii Schuberth SR2.


În nenumărate teste în laboratorul de Aer & Acustică SCHUBERTH din Mgdeburg, noul SR2 a fost optimizat pentru performanță maximă pe circuit. Forma ideala a căștii cu partea frontala relativ largă iar cea din spate mai îngustă nu are numai rolul de a minimiza rezistența la frecare cu aerul (și cu ea, încordarea musculaturii gâtului), dar a fost de asemenea aerodinamic stabilizată cu ajutorul a două spoilere laterale și al celor două spoilere dezvoltate de D- Force 2 pe partea din spate a căștii. Astfel, SR2 este stabil în vânt, fără lift sau orice tendință de ondulare.

În plus, la fel ca toate celelalte căști SCHUBERTH , noul SR2 este printre cele mai silențioase căști de pe piata, datorita cercetari intensive în tunelul de vânt. Un deflector de vant inclus la livrare are rolul de a reduce de asemenea curentul de aer precum și zgomotul produs de vant. SR2 are dezvoltate două noi aerisiri de cap reglabile, precum și o aerisire la bărbie și viziera separate pentru o distribuire optima a aerului catre gura pilotului, asigurând o sursă de oxigen adecvată. Prin intermediul unui sistem complex de aerisire. Special dezvoltat pentru SR2, acest sistem realizează o alimentare cu aer proaspăt până la unsprezece litri pe secundă.

Noua cască SCHUBERTH SR2 este oferită în sase dimensiuni de la 53 (XS) la 63 (XXL). În plus, trei carcase de dimensiuni diferite sunt folosite în funcție de mărimea capului pentru o potrivire perfecta. Carcasa este realizată dintr-o matrice de fibră de sticlă ranforsată. Acest lucru înseamnă că SR2 cantareste numai 1295 grame (marimea M), făcând-o una dintre cele mai usoare căști din clasa sa.

Învelișul interior este facut din EPS în diferite grade de duritate pentru a asigura cea mai bună potrivire posibilă, confort superior și absorbție maximă la impact. SR2 are o închidere dublu-D-Ring bine dovedită în curse pentru a asigura ajustarea curelei de la bărbie într-un mod simplu și precis

Pernele noi din interiorul noului SR2 se disting prin design ergonomic și forma remarcabilă și sunt căptușite cu pielea Coolmax® care îndepărtează umezeala. Interiorul căștii SR2 este complet detașabil, lavabil și se usucă pe repede. Fiind acoperit cu un strat anti-alergenic și anti-bacterian, asigură un confort și o experiență plăcută la purtare. Pernele reflectorizante din spatele gatului fac casca ușor de reperat, mai ales în întuneric.

SCHUBERTH SR2 va fi prezentată publicului pentru prima dată la târgul EICMA din Milano, Italia în perioada 19-22 noiembrie 2015. Aceasta va deveni disponibilă din primăvara lui 2016 la preturi incepand de la 669 Euro într-o singură culoare. În plus, acesta va fi oferită în șapte combinații de culori atractive diferite.

Căștile de curse SCHUBERTH cu care piloții din MotoGP vor participa la Cupa Red Bull Rookies sunt bazate pe noua cască supersport SR2.


Sursa: United Motors

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De freeriderro
      A sosit şi ziua de graţie, momentul în care mi-am făcut bagajele, am predat camera, am urcat F-SI4 (fără de care nu aş fi reuşit…) în duba racing şi o umbră de melancolie parcă mă încearcă, mă întorc în lumea „normală”, care ştiţi prea bine cum e. Obsevaţi că nu vorbesc despre rezultat, la nivelul ăsta contează prea puţin, pentru mine cel mai bun rezultat este că am rămas întreg şi eu şi materialul de concurs, după aproximativ 190 de kilometri şi aproape 9.000 de metri diferenţă de nivel. Un lucru ştiu de când eram jurnalist moto şi încercam să ţin un site specializat pe moto off-road, răposatul – dar scos pe zero totuşi, dirtbikezone.ro, atunci când românii se apucă de organizat curse pe două roţi, le ies chestii tari de tot, a se vedea RedBull Romaniacs – mă rog, asta e creaţia unui austriac, Martin Freinadametz, dar şi Enduro Panorama, Hard Enduro Piatra Neamţ, King of the Hill, etc. Ei bine, acelaşi fenomen s-a întâmplat şi la biciclete, eu sper şi chiar cred că aşa va fi, Carpathian MTB Epic va deveni unul din reperele mondiale ale acestui sport.
      În mod limpede, ultima zi de Carpathian a fost şi cea mai uşoară, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Astăzi a fost şi cursa de o zi, pe aproximativ acelaşi traseu, cu vreo zece-cincisprezece kilometri mai scurt, iar asta a răspuns pentru mine unei întrebări la care mă gândesc de ieri. Cum ştii dacă e ok pentru tine să participi la Carpathian MTB Epic – versiunea „full”, ei bine, din punctul meu de vedere, dacă ai parcurs peste 90% din traseul de o zi pe bicicletă, te-ai simţit bine, simţi că vrei mai mult şi orice ar fi în drumul tău nu pui niciodată întrebarea magică – „mai e mult, mai urcăm mult?”, ei bine, la anu’ merită să vii aici!
      Cum a fost ziua de azi pentru mine? Se demonstrează încă o dată, puterea antrenamentului specific: etapa a semănat mult mai mult cu MTB-ul pe care îl cunoşteam eu, nu s-a depăşit cu mult altitudinea de 1.200 de metri, au fost multe „rolling hills”, coborâri mai lejere, dar nici într-un caz plictisitoare, m-am simţit bine, în special în prima parte a cursei, când am stat mult mai în faţă decât în zilele precedente. Am stat ca pe ace, să nu cadă cumva lanţul – cred că cea mai bună alegere e o foaie AbsoluteBlack pentru SRAM Eagle-ul de pe bicicleta mea (dar aici nu e clar dacă îmi trebuie offset de 6 mm sau de 3 mm, am spus asta doar să mă dau mare de cât de „tehnic” am ajuns J ) pedalând chiar şi pe zonele de frânare, dar până la urmă tot am comis-o, lanţul a picat la chainstay, însă din nou, o singură dată. La scurt timp după ce m-am repus în mişcare, l-am întâlnit pe Vlad Urzică de la Perfect Bike, pe lângă bicicletă, l-am întrebat dacă îl pot ajuta, mi-a răspuns că doar cu o şa nouă şi mi-a părut rău pentru păţania lui, pentru că începuse ziua pe locul şase în categoria 19-39. Asta este stage racing-ul, foarte complex şi cu multe posibile răsturnări de situaţie. Au urmat zone interasante, cote de nivel, cu niscaiva urme de „copitate”, foarte provocatoare din punct de vedere tehnic, urcări, iar apoi, surpriză, am intrat pe un scurt segment pe care l-am parcurs şi la Zărneşti MTB Challenge, având în sfârşit ocazia să fac o comparaţie directă Lauf – Lefty Ocho, concluzia fiind că nu există termeni de comparaţie. A urmat apoi un moment de satisfacţie, parcurgerea unei bucle mai tehnice pe care m-am dat acum două săptămâni tot la Zărneşti MTB Challenge, de fapt, m-am dat pe lângă bicicletă, iar acum, bucurie, am rămas pe ea! Pot să spun că după aceste patru zile, m-am mai „dezgheţat” ca tehnică, după atâtea coborâri şi urcări, pur şi simplu nu ai încotro şi tot ajungi să le abordezi mai relaxat şi mai cursiv. Plus încă un lucru pe care l-am observat, după o asemenea competiţie, începi să citeşti mult mai rapid terenul, un lucru extrem, extrem de important. Am avut şi câteva podeţe construite peste mici râpe sau peste un părâu, la unul dintre ele, doi buşteni conectaţi cu un rând de stinghii dese, întâlnindu-mă cu Răzvan Preda (HPM Cycling Team). Am schimbat câteva amabilităţi, eu întrebându-mă dacă nu cumva Ariane Luthi o fi trecut pe acolo în manual. Cert este că urma un forestier pe coborâre, destul de pietros, un soi de „easy rock garden”, dar destul de lung, unde Răzvan s-a tot dus cu full-ul său.Am mai apreciat apoi o potecă în cotă de nivel cu ceva bolovani, foarte „hard-enduristică”, unde conta şi cât de bine reuşeai să te repliezi şi să treci bicicleta peste bolovani, dar şi parcursul de pe marginea unui pârău, traversat de câteva ori. Încet, încet, kilometrii se scurgeau, urmând o ultimă urcare pe un forestier rapid, unde, surpriză, m-am întâlnit din nou cu Andrei Căţoiu (XC Riders), tânărul rider impunând un ritm foarte bun, pe care nu am reuşit să-l ţin până la capăt, dar care m-a ajutat să închei etapa cu doar câteva minute peste patru ore, aşa cum şi sperasem.
      Ce pot să spun acum, nu prea îmi place să mă erijez în analist de organizări de curse, dar eu nu am ce cusur să găsesc pentru Carpathian MTB Epic, cu siguranţă este unul dintre puţinele lucruri cu adevărat occidentale care s-au făcut şi se fac în România şi după cum spuneam şi mai prin deschiderea articolului, sper că faima acestei curse să crească. Deja numărul de rideri de top, există aici pe site mai multe materiale pe această temă e mai mare decât poate mintea mea să proceseze, le mulţumesc Riders Club pentru invitaţia de a participa ca jurnalist-concurent la această cursă, mereu am mers ştiind că am un race report de scris, pentru mine, o asemenea „intensitate” stage race epic şi 5.000 de semne afterparty fiind o premieră. Chiar această experienţă mi-a deschis apetitul pentru altele similare, gândul meu fiind deja la Titan Desert, cursa din Maroc, care te duce prin munţii Atlas şi dunele deşerturilor africane. Ei zic că e „the hardest MTB race in the world”, dar după acest weekend eu sunt realmente sceptic. 6.000 de metri diferenţă de nivel, în şase zile, după ce am avut aici, îi fumez!
      foto – Dragos Mitroi, Carpathian MTB Epic
      Sursa: Freerider
    • De freeriderro


      E un lucru bun acest Carpathian MTB Epic: să vii după o etapă grea cum a fost cea de astăzi şi să te retragi într-o cameră confortabilă de hotel – Complexul Cheile Grădiştei, adică, cum ar fi fost dacă eram la Absa Cape Epic, să stau într-un cort?!? Plus că aseară, la cina riderilor, am băut o jumătate de Birra Moretti, începută de însuşi Alexandru Ciocan, care cumpătat aşa cum îl cunoaştem mi-a pasat-o mie, iar eu nu am ezitat să o dau pe gât, căci, cine ştie, poate mai prind nişte enzime de campion. Birra Moretti la liber pentru rideri, pe mine asta m-a cucerit, aş mai bea una deseara, dar mi-e teamă să nu adorm direct în restaurant…
      Dar cu siguranţă vă întrebaţi cum a fost etapa de astăzi, o etapă „introductivă” de 60 de kilometri, cu 2.700 de metri diferenţă de nivel. Ei bine, ameţitor! Un soi de „living on the edge”, la propriu, pentru că am mers pe niscaiva şei şi, cel puţin eu, dacă începeam să mă uit în jur, cu pulsul  de peste 160 bpm, constatam că eram la o înălţime atât de mare, că se vedea atât de parte, că eram atât de aproape de cer, dar şi de prăpăstii, încât mă lua ameţeala. Am avut o senzaţie asemănătoare o singură dată, la Thassos MTB Ultra Challenge, când am ajuns sus pe munţii aceea şi cum eram şi pe o insulă relativ mică, parcă mă urcasem în turnul televiziunii din Berlin. Ei bine, senzaţia a fost mai intensă acum!!!
      Ce pot să spun, consider că a fost o etapă foarte reuşită din toate punctele de vedere, cumva mă aşteptam la un traseu compus pe partea de coborâre doar din „nenorociri” cu pietre şi rigole, cum a fost o scurtă bucată de prolog, dar din fericire nu a fost cazul: un singur versant extrem de abrupt cu bolovăniş alunecos am avut, doar aici am fost nevoit să o iau la modul „consistent” pe lăngă, în rest am avut poteci de munte, înguste, şerpuitoare, mai cu câte niscaiva praguri de piatră, forestiere, o cotă de nivel cu multă piatră, mai enduristică, dar care mergea dată, iar coborârea finală, care te scotea pe drumul de asfalt ce urcă în Fundata a fost pur şi simplu perfectă, abordabilă de multe categorii de rideri, făcută parcă să te încânte după o zi grea şi chestia care sunt de părere că pur şi simplu trebuie să se găsească în orice concurs cu pedigree, tu erai cel  ce alegea cât de rapidă să îşi „facă” poteca. Şi trebuie să mă întorc la acele poteci, aflate sus în golul alpin, pe care, după câte un scurt, intens şi suportabil push-bike, puteai să le dai cursiv fără prea mare efort, cât de flatant poate să fie asta pentru orice pasionat(ă) de MTB, mai-mai să te gândeşti la clipurile acelea artistice cu rideri care se dau în vârf de munte!
      Cum a fost cursa pentru mine? Ei bine, oamenii de la Ambulanţa de Biciclete sunt foarte competenţi, mi-au explicat rapid că e vorba de un chainline păcătos din cauza foii ovale, existând opţiunea (acasă) a unui alt offset (dacă bine îi zic) sau a revenirii la foaia originală, dar cred că am să spun pas, pentru că e un 34T şi mi-aş pierde din stilul de spărgător molcom de gheaţă, pe urcările pieptişe, care nu sunt puţine, cu moviliţe şi pietre la pachet. Transmisia mi s-a blocat o singură dată, imediat după start, pe un forestier rapid, pe undeva e un lucru bun, pentru că pe coborâririle pe care m-aş învârtoşa cu gazul, adică pinionul mic, fiind foarte prudent, ceea ce nu strică. Practic, nu am un ritm de cursă propriu zis, ca la şosea de exemplu, unde cumva sunt pe modul „race, race, trage, trage” aici e mai degrabă „rulează, rulează”, ştiu cât de uşor pot să greşesc. Problema a fost că în mai puţin de zece kilometri am pierdut ambele bidoane, cred că e o problemă cu suporţii, mergând fără isotonic până la primul  punct de alimentare, unde am primit un bidon plin, lăsat de altcineva şi am mai luat unul gol, să fie. Mă lua mama naibii cu Lauful pe cărările astea de munte de care spuneam, cu o furcă „normală” merg date fără probleme, dar cu vechea bicicletă aş fi mers ca şi cu TIR-ul cred. Foarte faină noua Lefty Ocho, am început să mai capăt încredere, păcat însă că sistemul de frânare al lui F-SI4 (ce îmi place cum sună, parcă e navă spaţială) este subdimensionat, exact pe ultima coborâre – un soi coborâre la gard din Trofeul Muscelului, dar mult mai lungă şi mai îmbărligată, rămânând fără frâna faţă. Adică, unde doream să fie apăsare şi grip, cu spatele la limita derapajului, pur şi simplu nu mai era nimic, noroc că eram pe un soi de deal stil amfiteatru, pe iarbă,  am reuşit să „zigzaghez” şi m-am oprit prin întoarcere la 180 de grade pe versant. Nu am mai auzit de Shimano M500 astea, dar sunt clar sub DeoreXT. Problema a fost că am vrut să continui, discul faţă era efectiv cărămiziu şi am fost nevoit să repet manevra, reuşind să mă „catapultez” cu mare eficienţă, dar aici e o problemă pentru că furca Lefty întoarce mereu ghidonul spre stânga şi am fost nevoit să privesc din nou cu groază un F-SI4 cum se dă peste cap. Mai aveam după peripeţia asta doar urcarea pe asfalt până în Fundata şi aici m-am înviorat brusc, în stil de şoselar şi chiar sunt mulţumit de cum am mers, am reuşit să „atac” şi eu, cu pulsul la 162, încercând să câştig cât mai mult timp. Până la urmă am reuşit un 5 ore şi două minute, e clar că ai multe pâini de mâncat până să fii competitiv la acest gen de curse şi nici eu nu mă pot hotâri dacă sunt MTBist, şoselar sau ciclocrosist. Mâine, m-am uitat pe „fişele” de cursă, avem tot 60 de kilometri, dar cu 3.300 de metri urcare, deci cu 600 metri mai mult decât azi…
      Sursa: Freerider
    • De freeriderro
      GT continuă să adauge biciclete în colecția celor ce folosesc suspensia LTS (Linkage Tuned Suspension). Pe lângă noile Force și Sensor, s-a lansat acum noul Fury care are toate caracteristicile unei biciclete moderne de DH.
      Chiar dacă suspensia are același design cu 4 brațe ca celelalte modele, Fury alungește componentele și izolează suspensia și transmisia cu un rulment suplimentar integrat în chainstay, concentric cu pivotul principal. Acesta a permis celor de la GT să optimizeze eficiența la pedalat, să mărească tracțiunea și să elimine feedback-ul de la pedalat. Rezultatul e o bicicletă care permite atacarea cu încredere a obstacolelor de pe orice traseu.
      Fury se adaptează foarte bine nevoilor utilizatorilor. Prima opțiune este cea a roților de 27.5 sau de 29. Aceasta aduce și o schimbare a cursei suspensiei de la 200 mm la 27.5 la 190 pentru 29. În ambele configurații bicicleta are aceiași geometrie, dar și aceasta poate fi modificată. Folosind unul dintre cele două cip-uri, bicicleta poate fi modificată între modurile high și low cu o variație de 0.75 de grade la unghiul furcii și de 6 mm la înălțimea monoblocului. De asemenea se poate ajusta distanța între roți cu 10 mm și chiar mai mult folosind diferite tipuri de cuveți.
      Există trei alegeri la cumpărare în funcție de dimensiunea roților. Bicicletele complete sunt vândute cu o singură mărime de roată care nu se poate schimba iar aceasta depinde de model. Fury Carbon Expert e disponibilă doar cu roți de 27.5 și cursa de 200 mm.
      Fury Pro în schimb folosește roți ce depind de mărimea cadrului. Pentru mărimile S sau M vine cu roți de 27.5 și cursă de 200 mm dar pentru M și L ea vine cu roți de 29 și cursă de 190 mm. Se observă că mărimea M are două versiuni, la alegere.
      Fury Carbon Team edition vine în schimb exclusiv cu roți de 29 și cursă de 190 mm. Pentru cei ce nu sunt siguri de mărimea roților dorite sau vor să aibă posibilitatea de a alege, trebuie ales cadrul separat Fury Carbon Team care include un Switch Kit ce permite folosirea ambelor mărimi. Kit-ul vine doar cu cadrul separat și nu funcționează cu bicicletele complete.
      Toate modelele au acum triunghiul principal din carbon și folosesc tehnologia GT FOC Ultra 2 pentru pereți interiori fini, greutate redusă și rezistență mărită. Este prezentă și tehnologia de canale pentru cabluri GT Groove Tuve care oferă un aspect integrat fără dificultățile rutării interne. Cablurile trac prin protecția integrată a cadrului, care e demontabilă și se instalează peste cabluri.
      Cadrul mai are pivoți LockR, monobloc filetat, amortizor metric cu prindere trunnion, prindere demontabilă ISCG 05, butuc Boost 148 mm și chiar și spațiu pentru un bidon.
      Prețurile pentru Fury încep cu 4000 $ pentru echiparea Expert cu roți de 27.5. Modelul Pro cu roți 27.5 sau 29 costă 5.500 $ iar modelul Team disponibil doar cu roți de 29 costă 7.500 $. Cadrul va fi disponibil la prețul de 3000 $.
      Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
      Informații de pe bikerumor.com
      Sursa: Freerider
    • De freeriderro
      Se pare că cei de la Kona au decis să scoată pe piață o versiune din carbon cu roți de 29 a modelului de enduro Process, pentru a avea posibilitatea de a alege dimensiunea roților la fel ca la majoritatea modelelor lor.
      [embedded content]
      Modelul de top este Process 153 CR/DL 29. La un preț de 5.999 $ acesta e echipat cu transmisie SRAM Eagle X01 DUB, frâne Code RSC și suspensii RockShox.
      La un preț ceva mai accesibil e Process 153 CR 29 care e mai ieftină cu 1000 $ dar folosește o transmisie SRAM NX/GX Eagle DUB, frâne SRAM Guide R și suspensii tot de la RockShox dar cu un nivel mai inferioare ca performanță.
      [embedded content]
      După cum e tradiția la Kona, a fost produs un video cu unul din atleții lor de top, Connor Fearon, care scoate totul din Process 29 în Tasmania. Chiar dacă majoritatea dintre noi nu vom arăta așa pe bicicletă, măcar vrem să ne simțim la fel. Iar dacă Process Carbon 29 e la fel de bun ca Process Carbon 27.5, probabil că așa va fi.
      Informații complete despre toată gama, inclusiv modelele din aluminiu, sunt disponibile pe pagina producătorului.
      Informații de pe bikerumor.com
      Sursa: Freerider
    • De freeriderro
      Evenimentele oficiale Merida au devenit ceva uzual însă asta nu le face mai puțin dezirabile. Este nu doar o onoare să fim prezenți, dar și o mare plăcere având în vedere că putem testa un număr atât de mare de biciclete destinate sezonului următor.

      În iulie am fost prezenți în Ruhpolding, un mic orășel din Germania devenit cartierul general al celor de la Merida, atunci când brandul își prezintă surprizele anului următor. Este un loc micuț, dar cu ramificații mari de jur împrejur, sub forma potecilor pe care bicicletele Merida sunt testate de jurnaliștii din întreaga lume. Anul acesta au fost în jur de 40 de publicații prezente, inclusiv noi.
      Am avut de ales dintre peste 220 biciclete de test, modele 2019, iar showroomul cu celelalte biciclete, echipamente și accesorii Merida, a ocupat alți 1100 mp. Este un eveniment mare.

      Ne-am întâlnit și cu cei responsabili cu designul noilor modele, cei care preiau informațiile venite de la riderii lor de test, cum este chiar și Jose Hermida, sau de la presă și dealeri și le transpun în cadrele și geometria modelelor viitoare.
      Mare vâlvă s-a făcut în jurul vedetelor, nu umane ci bicicletele vedetă. Proaspăt lansata Merida Mission CX a fost la mare căutare. Am vrut să vedem și să simțim mai ales, noile unghiuri ale bicicletei de ciclocros. Mission CX ne-a fost prezentată drept o bicicletă la fel de bună pentru concurs, dar și pentru mers zilnic la serviciu. O combinație aparent imposibilă, dar în realitate chiar placută.
      Merida One-Twenty și ea s-a bucurat de atenție. Este un mtb amplasat undeva pe la mijloc între un XC clasic și un enduro. Este un full-suspension care se descurcă bine și la deal și la vale. Este o bicicletă pentru cei care vor un mtb bun la mai multe, nu doar la urcare continuă sau coborâre epică. Merida One-Twenty se apropie chiar bine de compromisul ideal.
      Însă electricele sunt în continuare vedetele absolute. Fie că vorbim de mtb-urile full suspension Merida eOne-Sixty, eOne-Twenty sau urbana Merida eSpresso, este greu să reziști dorinței de a simți cum ți se multiplică puterea. Le-am testat desigur și nu ne mai puteam șterge zâmbetul de pe buze. Electricele chiar sunt „fun” și ajută extrem de mult. Ce trebuie reținut însă este că electricele nu se mișcă singure de pe loc. Pentru a te deplasa trebuie să pedalezi, iar de la controller-ul de pe ghidon, alegi cât de mult vrei să te ajute motorul.
      Poți alege inclusiv să nu te ajute deloc, dacă ești supărat că s-au inventat bicicletele electricele… În cazul ăsta însă ai de tras după tine câteva kilograme bune pentru că electricele sunt destul de grele. Te invităm pe website-ul nostru Electrobike.ro dedicat bicicletelor electrice, pentru a afla secretele nișei. Nișă în România pentru că în vestul Europei, bicicleta electrică este în floare. La noi va mai dura până când vor deveni populare, în special datorită prețului încă destul de mare.
      [embedded content]
      Însă la Ruhpolding nu a fost vorba doar despre „afaceri”. Până la urmă orășelul se află în Bavaria, iar Bavaria cu ce rezonează? Cu berea! Așa că am profitat de ce-a fost mai bun – de biciclete și de cultura locală. Mai mult, am observat că organizatorii au scurtat la maxim prezentările „oficiale” pentru a permite jurnaliștilor să se joace mai mult cu bicicletele. Ceea ce am și făcut!
      Sursa: Freerider
×