Mergi la conţinut

Freerider

Autentifica-te  
  • postări
    3.015
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    38.872

Cursa Duării Călărăşene Race Report: Comoara din insulă!

Autentifica-te  
freeriderro

26 vizualizări

Ce îmi mai place mie la Cursa Dunării Călărăşene este că dacă nu eşti mulţumit de propria prestaţie la şosea, ai şansa să treci din nou la pedale, de data asta la MTB, în episodul doi, intitulat „Asaltul Insulei”, o cursă pentru care trebuie chiar să traversezi un braţ al Dunării, Borcea, pe numele său, cu un mini-vaporaş şi te separi oarecum de lumea obişnuită. Mai ales că păseşti pe o plajă cu cel mai fin nisip, iar dincolo de această plajă se află o pădure, care mie îmi aduce aminte de magica Letea. Iar a propos de magie, anul trecut, întreaga insulă se pare că a „conspirat” să închei victorios „asaltul”, blocându-l cu o turmă de oi pe Leonard Barbu şi rătăcindu-l pe Cristian Dan, chiar înainte de final. Şi, pentru a nu uita, doresc să fac încă din start o sugestie organizatorilor, clubul Smart Atletic şi anume, pentru ediţia viitoare a Cursei Dunării Călărăşene ar fi ideal dacă ar întocmi şi un clasament comun, şosea-mtb… Da, recunosc, am şanse să dau bine în acest clasament, desigur, dacă aţi citit race reportul anterior, pentru aceeaşi vecini curioşi de pe scara de la bloc, care mă văd înghesuindu-mă în lift ba cu un MTB, ba cu o cursieră.

asaltul insuleiEhei, dar şi Asaltul Insulei a început spectaculos, cu un fotograf care zburat de pe ATV imediat după start, parcă şi acum îmi vine pe retina figura sa mirată, în timp ce se rostogolea pe potecă, eu arborând o figură la fel de mirată, probabil. Noroc cu Rusu Mihail care mi-a „sugerat” să-i dau bătaie, aşa că am intrat în sectorul întâi, „Acomodarea”, un forestier ce şerpuia printr-o pădure deasă. Aşteptam cu interes Asaltul Digului, pentru că acesta era un sector strategic, unde ştiam că se va forma „garnitura” cu care voi parcurge, toată insula. Iar trenuleţul s-a format: Marian Marin, (Nomad Merida CST), Rusu Mihail (Cogeme Cycling), Sarbu Margarit (Calarasi Cycling) şi Horia Pal, de la HPM. Trebuie să spun că deşi 20 de kilometri pe un dig pot părea monotoni, viteza cu care s-a mers şi ocazionalele şleauri, schimbările frăţeşti la trenă şi atmosfera prietenoasă dintre rideri a făcut ca ei să treacă repede. De menţionat aici gestul lui Sârbu Mărgărit, care atunci când l-am „greşit” pe Marin Marian, îndemnându-l să coboare de pe dig, cu mine după el, plecat probabil în căutarea traseului de anul trecut, ne-a „rechemat” la amândoi la arme pe dig, aşteptând să reintrăm în formaţie.. Cu un MTB din aluminiu şi nu foarte echipat, Mărgărit a reuşit să dezvolte o viteză impresionantă pe dig, ducând o trenă puternică. Mai trebuie spus că rl are doar un an de ciclism, la categoria 30-39, fiind „tentat” să se apuce de acest sport chiar „aici”, la Călăraşi, după ediţia de anul trecut a „Asaltului”, legenda spune că a văzut mai întâi furca mea Lauf, care a propos, e de vânzare acum. Mai, mai să mă simt „vinovat”, de cum putea merge Mărgărit cu a sa bicicletă pe dig, după doar un an de pedalat, dar aici mai e un detaliu interesant, despre cum sportul modelează trupul şi spiritul, pentru că, e adevărat, au trecut nişte ani de atunci, dar am aflat după cursă la o poveste, că mă întreţineam cu un campion naţional de canotaj. Aşa că, la vâsle, băieţi şi fete! Tot pe dig, am remarcat cum tânărul rider de la HPM dispare, fiind însă înlocuit cu un altul, aproape identic, dar parcă mai matur la chip. La festivitatea de premiere am aflat că într-adevăr a fost vorba de o pereche aproape…identică, pentru că riderii erau tată şi fiu, tatăl, Eugen Pal câştigând categoria 40-49, iar fiul, U18. V-am spus că pe insula asta se întâmplă nişte lucruri foarte faine!

A venit apoi secţiunea „Furia Nisipurilor”, în care practic ne-am cufundat în pădure şi am început să pot folosi avantajul terenului, pentru că nu-i aşa, antrenându-mă pe lângă Bucureşti, a se citi Băneasa şi Cernica, sunt expert în forestiere plate şi virajate. Lucrurile deveniseră mai puţin solicitante din punct de vedere fizic pentru mine, putându-mă concentra pe viraje, trase, pompat şi dacă spun toate acestea, înseamnă că aceste elemente tehnice chiar au existat, chiar dacă mulţi nu s-ar aştepta. Adăugaţi o viteză medie de 28.3 km/h pe oră şi pot spune că iar m-am simţit ca la rally raid. Cert este însă că micul avantaj pe care mi-l făceam împreună cu Marian pe zonele mai alambicate dispărea atunci când urmau pasaje de legătură, grupul rămânând unit. Ba mai mult, începuserăm să-i spunem lui Mărgărit, „Ghidul din Insulă”, pentru că el ne anunţa locurile mai întortocheate din timp. Mihail ne-a aşteptat atunci când lui Marian i-a intrat o creangă la schimbător, acum nu încerc să pun placa cu „la mtb lumea e mai prietenoasă”, însă doar relatez ce s-a întâmplat. A propos de locuri întortocheate, în copilărie mă jucam pe HC (pentru cititorii mai tineri, dig it), un joc intitulat „Death Chase”, în care evitai cu o motocicleta copacii ce veneau spre tine şi trăgeai într-un „inamic” care te însoţea, ei bine, au fost pasaje în care am făcut un slalom pur printre copaci, chiar şi pe ceva nisip, pe marginea unei faleze ce dădea spre Dunăre, desigur! Chiar mi-a trecut un copac pe la tâmplă,la propriu, reuşind să îmi şterg puţin această zonă protejată de casca POC, de un arbore.

Cuprins de zenul naturii, îmi propusesem că dacă e să mă desprind de grup şi să câştig cursa, acest lucru să se întâmple natural şi chiar au fost momente în care am crezut că acest lucru se va întâmpla. Sectoarele, „Revenirea în ofensivă”, „Ispita Codrului” şi „Labirinturile Insulei” au trecut rapid şi iată-mă rulând tare pe „Chemarea Crabului”, unde nu ştiu cine a redactat textul de pe smartatletic.ro, dar a fost inspirat pentru că am trecut în forţă, cu Marin pe urmele mele, gândindu-mă din nou la o placă ovală de atenţie, pe atenţie,  nisip, poteci, labirint, drum de carute, dig, paduri tinere, de pe vremea lui Pokemon go, dar si vechi de cand Burebista.”  De menţionat încă un lucru care m-a bucurat, am trecut şi prin sectoare cu arbori proaspăt plantaţi! La final, probabil în contul a ceea ce s-a întâmplat acum un an, într-o intersecţie în T, era să o iau în direcţia greşită, aşa că am lărgit trasa până când am intrat pe traseul corect. Aceeşi doamnă arbitru de acum un an era acolo să îndrume concurenţii, Marin a trecut în faţă, iar eu am rămas în expectativă în urma lui. Dar, ştiţi vorba aceea, Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi pune şi în traistă, am rămas în plasa lui Marin – oricum, mie asta mi se pare o performanţă cu care să mă laud la nepoţi,  amânând atacul. În spate, nu mai era nimeni care să fie o ameninţare imediată, aşa că am început să forţăm pe un culoar destul de îngust spre finiş. Cred că am savurat prea mult momentul, pentru că riderul Nomad Merida CST s-a ridicat primul în pedale, lipit de marginea din stânga a potecii, eu l-am urmat, socotind că pot ieşi pe exterior înainte de linia de finiş. Pentru a ajunge însă aici, trebuia să iei un viraj de stânga, larg, pe iarbă şi văzând pozele, singura mea şansă ar fi fost să mă ţin strâns de el pe viraj şi să mă strecor tot prin stânga lui, după cum se vede clar pe fotografia luată din faţă. De parcă nu m-aş fi lăudat atât cu cursele mele de motocross de acum zece ani! Oricum, finalul a fost electrizant, extrem, extrem de distractiv şi imediat după am fost urmaţi de Eugen, Mărgărit şi Mihail! A fost primul concurs de până la care m-am pozat cu concurenţii de pe traseu, în culmea fericirii, pe linia de finiş!

Material redactat de Marc Sandu.


Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×