Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    20
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    1.508

Ce a adus nou Yamaha la Intermot, expoziţia din Köln

Autentifica-te  
Tiberiu Troia

495 vizualizări

Yamaha la Intermot

Noul model Yamaha MT-09 la lansare

2016 este anul în care, la sfârşit de sezon, se organizează două mari expoziţii moto: Intermot la Köln şi EICMA, la Milano.

Manifestarea de la Köln a apărut în 1998 şi a fost justificată de creşterea numărului de firme germane implicate în producţia de motociclete şi accesorii.

Chiar dacă ponderea acestora începuse să devină din ce în ce mai mare în industria moto, producătorii germani, sau noua expoziţie, nu puteau rivaliza nici cu miile de companii existente în Italia, sau cu expoziţia din Milano, desfăşurată pentru prima oară în 1914.

În scurt timp s-a ajuns la o înţelegere, prin care cele două expoziţii sunt recunoscute ca oficiale pe rând, din doi în doi ani. Urmare a acestei convenţii, expoziţia Intermot este organizată numai în anii în care este considerată oficială, spre deosebire de EICMA, care se desfăşoară în fiecare an.

De aici şi reacţia marilor producători de motociclete, care sunt obligaţi să împartă lansarea noutăţilor între cele două expoziţii, păstrând partea leului pentru Milano, expoziţie cu multe sute de mii de vizitatori şi mult mai multe firme participante.

Yamaha la Intermot

Yamaha SCR950 pe podiumul de la Intermot

Tot aşa a făcut şi Yamaha la Intermot, compania fiind prezentă cu un stand impresionant ca dimensiuni (ca de fiecare dată), dar destul de sărac în noutăţi.

Nici conferinţa de presă nu a impresionat, fiind aleasă o variantă destul de spartană, dar cele trei modele noi prezentate nu au dezamăgit.

Primul model dezvelit a fost un nou membru al familiei MT, varianta hyper naked MT-09. Purtând hainele fantasticului MT-10, noul model cu motorul cunoscut cross plane de 847 cc promite sa fie mult mai permisiv şi să poată fi pilotat de mai mulţi motociclişti, decât bestia de 160 CP.

Cea de-a doua motocicletă prezentată a fost SCR950, un soi de Scrambler, care este jumătate sport, jumătate retro (categoria Sport Heritage, înfiinţată de Yamaha), jucărie care cred că va fi spectaculoasă pe drumurile proaste ale României, sau chiar în afara asfaltului.

În fine, ultima surpriză a fost MT-10 SP, o variantă îmbunătăţită a motocicletei hyper naked apărută în acest an, motor care m-a impresionat în testul făcut prin performanţe şi ţinută de drum.

Yamaha la Intermot

Yamaha MT-10 SP in standul de la Intermot

În rest nimic, nici măcar noul R6 promovat intens în ultima perioadă, lansarea noii sportive fiind anunţată pentru zilele următoare, înainte de Milano.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm cu nerăbdare expoziţia din noiembrie, ocazie cu care sunt convins că Yamaha ne va impresiona cu noi modele şi un eveniment de marcă, aşa cum a făcut de fiecare dată.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre motorul cross plane instalat pe MT-10, sau să vedeţi testul făcut cu acest model, mai jos sunt articolele postate până acum.

Povestea motorului cross plane folosit de Yamaha – când a apărut şi ce face

Yamaha MT-10 – test şi prezentare video

Cum a apărut Yamaha XSR700 şi de ce a fost numită XSR

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.


Articol preluat de pe site-ul www.tiberiutroia.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×