Mergi la conţinut

Freerider

Autentifica-te  
  • postări
    3.126
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    108.764

FreeRider.ro te scoate cu bicicleta la munte!

Autentifica-te  
freeriderro

56 vizualizări

Important pentru ediția de toamnă din weekend-ul 28-30 octombrie 2016: prognoza arată bine, dar ține cont de faptul că nu vom mai avea temperaturi de 20 de grade, ci mai degrabă de 10-12 grade. Însă peisajele de toamnă merită orice efort în plus!

În cazul în care vremea nu este favorabilă, tabăra va fi amânată, iar participanții anunțați din timp.

Dacă ești în pană de idei pentru cum te vei distra în următoarele weekend-uri sau ai vrea să mergi cu bicicleta la munte într-un cadru organizat, cu un ghid care să-ți arate cele mai faine trasee din zona Câmpulung Muscel (la nici 200 de km de București), să socializezi și să cunoști oameni care împart aceeași pasiune, atunci ai nimerit bine. Începând cu anul acesta FreeRider.ro organizează ture cu ghid în zona Câmpulung Muscel, pe o varietate foarte mare de trasee.

11391455_930490083638040_7777899494624743191_nÎn fundal, barajul Râușor și Masivul Iezer-Păpușa.

Asta înseamnă că avem câte o porție de distracție atât pentru începători, pentru cei de nivel mediu și chiar pentru cei mai avansați dintre voi.

Am organizat aceste ieșiri la munte în decursul anilor pentru diverse companii (spre ex. Decathlon), iar toată lumea a plecat fericită și cu zâmbetul pe buze acasă. Prin urmare, ne-am decis să facem asta pentru publicul larg.

Ce-ți propunem?

Un weekend la Câmpulung Muscel, în curtea FreeRider, unde te vei putea bucura de cazare confortabilă, dar și de alte activități după ture, precum un pumptrack, rampe mici și mari pe care îți poți exersa skill-urile sau pe care poți învăța, cât și alte surprize. Pe scurt, o experiență completă!

Cazarea

Avem la dispoziție 6 locuri de cazare, așadar pentru 6 persoane, câte două în cameră sau, dacă gradul de ocupare este mai mic, o singură persoană în cameră. Unele camere au două paturi separate în caz că nu dorești să dormi cu colegul de cameră în același pat. Toata casa va fi la dispoziția voastră cu mențiunea că nimeni nu vă va deranja. Cele 4 camere din casă au la dispoziție 2 băi. Există desigur și o bucătărie în care poți găti, o sufragerie mare în care te poți relaxa la TV cu filme cu biciclete sau în curte, un grătar unde poți găti după bunul plac. De asemenea, un foișor și un balansoar în curte pentru relaxare sunt asigurate. Nu în ultimul rând, parcarea automobilelor se face în curte, într-un spațiu dedicat. Wi-fi-ul de mare viteză este prezent, dar și un aparat profesional de făcut cafea.

P1250749 P1250745 P1250740 P1250736 P1250732 P1250730 P1250726 P1250724

Facilități în curte

Avem o curte de 2.000 de metri pătrați și am pregătit pentru tine un pump track pe care-ți poți îmbunătăți tehnica și pe care te vom îndruma cu mare plăcere să-l folosești. De asemenea, există rampe pe care poți exersa săriturile sau o bârnă pe care-ți poți exersa echilibrul.

O zonă de bikewash te așteaptă după tură, în caz că bicicleta ta va fi murdară. Dacă ți-ai uitat casca, pedalele sau mănușile acasă, le primești gratuit din partea noastră pe perioada șederii, cu condiția să le returnezi la plecare.

12342290_1016735118346869_1757455894785012326_nPumptrack și rampe pentru distracția de acasă. Bicicleta de pumptrack ți-o punem gratuit la dispoziție.

Scule, soluții de lubrifiat lanțul sau de curățat bicicleta sunt incluse în pachet. Dacă ai nevoie de cameră în caz că faci pană, noi ți-o punem gratuit la dispoziție. Pompa de amortizor, bidonul de lichide, cârpele de șters bicicleta sunt de asemenea pe listă. Și în caz că bicicleta ta se strică în aceste 3 zile, îți vom pune la dispoziție gratuit o bicicletă cu care să continui distracția! Nu în ultimul rând, pentru cei pe care-i părăsesc forțele pe traseu, avem la dispoziție geluri și batoane energizante, desigur, tot gratuit. Ne-am gândit la toate, așa-i?

În această plimbare nu te vom învăța însă tehnici de pedalat și nu-ți vom oferi informații despre nutriție.

Traseele

Traseele pentru ediția de toamnă sunt aceleași precum cele din vară. În medie, este vorba de distanțe de 40 de km cu diferențe de nivel de 800-900m pe drumuri forestiere, poteci sau trasee tehnice. Partea cea mai bună este că nu ne grăbim nicăieri, de aceea se numesc și plimbări. Așadar, dacă ai impresia că vei fi alergat, te înșeli. Aici este vorba despre bunădispoziție!

Nu uita totuși că vii la munte, unde nu prea o să întâlnești teren plat! Prin urmare, cei care n-au mai fost la munte cu bicicleta până acum, nu vor face față pe aceste trasee.

13327486_1119665941387119_3444850787725719630_n 13310353_1119665984720448_1756446452369145839_n 11988553_974664245887290_7161839325954650931_n 11953070_974664189220629_2697541248534518482_n 11831777_961123810574667_3069703002280890094_n 11709532_948133871873661_7708247785878972147_n 11391455_930490083638040_7777899494624743191_n 11226923_939984146021967_4708097332912563576_n

Siguranță

Ne-am gândit bineînțeles și la siguranța ta. Avem cu noi o trusă de prim ajutor, dar dacă lucrurile sunt mai puțin plăcute sau pur și simplu nu mai vrei/poți continua, avem un recovery car 4×4 care va veni după tine în cel mai scurt timp, oriunde te-ai afla pe traseu.

Durată și program

Vineri – sosirea participanților, de preferat vineri dimineața până în orele 11:00. Se pregătesc sandwich-uri pentru drum, se alege traseul și îi dăm bătaie. După tură, ne putem opri la un restaurant pentru o masă bună sau dacă vă simțiți în formă, putem găti acasă. Vineri seara vor avea loc sesiunile de pump-track și de sărituri pe rampe (avem și rampe foarte mici, deci nu vă faceți probleme). Cei care ajung mai târziu, după orele 17:00-18:00 ne pot aștepta la cazare, iar cu ei vom începe direct sesiunile de distracție din curte.

Sâmbătă – micul dejun din partea casei, pregătirea sandwich-urilor, apoi plecare pe traseu. Seara se poate mânca la restaurant sau puteți pregăti acasă ceva bun, dacă unul dintre voi are veleități de bucătar. Sâmbătă seara au loc alte sesiuni de pump track/sărituri pe rampe. O demonstrație de trial este asigurată pentru show.

Duminică – micul dejun din partea casei, pregătirea sandwich-urlor pentru drum, apoi din nou, plecare pe traseul ales. În funcție de timpul pe care-l aveți la dispoziție, alegem trasee cu distanțe mai mici sau medii. Plecarea se poate face oricând până în orele 23:00, așadar, nicio grabă!

11215814_947274221959626_5918805661936986955_n 11214724_919266238093758_7220464830563185191_n 11134030_919693401384375_4489550922466813335_n 11094999_1070589786294735_2020215461914629945_n

Este inclus și micul dejun?

Da, este oferit din partea casei și este deosebit de gustos așa cum ne-au spus participanții de până acum.

Ok, sună bine, dar care sunt prețurile?

Nu atât de mari pe cât te-aș aștepta! Costul este de 410 de lei pentru întreaga perioadă, cu toate facilitățile incluse, în cameră dublă (adică vei dormi cu un partener în cameră), pentru două nopți de cazare. Dacă dorești să stai mai mult de două nopți, putem discuta cu cea mai mare plăcere. Prețurile sunt finale și includ cazarea alături de toate facilitățile descrise mai sus. Desigur, nu există alte costuri ascunse. Suntem mountain bikeri, care facem asta din pasiune, nu afaceriști.

Plimbarea se face cu minim 4 persoane.

10942362_906730789347303_5432185340167105564_n 10259738_693903407342784_418682224532370569_n 10151438_694302460636212_7339574616839966755_n 1620472_815852135147910_8513745262865465725_n

Date disponibile/perioade

Dacă se poate constitui o grupă cu un număr minim de 4 persoane, sunt libere următoarele date:

Primul weekend disponibil este: 28-30 Octombrie 2016

În caz de vreme nefavorabilă, programul poate suporta amânări, fără a implica alte costuri.

La cerere, se pot organiza sejururi mai lungi, 5, 6 sau 7 zile.

Cum mă înscriu?

Foarte simplu, trimițând un e-mail la echipa@freerider.ro și menționând data când dorești să participi și nivelul tău așa cum îl estimezi. O să te rugăm să ne spui și dacă ai participat la vreun concurs până în prezent și care a fost acela. Mai departe, te vom prelua și-ți vom oferi toate detaliile necesare.

Cum ajung?

Simplu, dacă vii din București, pe autostrada A1, apoi, la Pitești, drepta spre Câmpulung Muscel. Drumul dintre Pitești și Câmpulung este recent asfaltat, deci perfect practicabil. Dacă vii din orice altă localitate, introdu în GPS comuna Lerești, județul Argeș.

Feedback și impresii

George Buznosu (Iași)

Am ajuns acasa cu buna dispozitie, imprimata dupa turele si atmosfera din excursie.

Personal am incercat din curiozitate, fiind prima evadare la munte cu bicicleta, am considerat iesirea cu echipa FreeRider ocazia ideala. Traseele au inceput cu ture pe trasee largi, deschise, ideal pentru incalzire, apoi urcand treptat in dificultatea tehnica, pana duminica in tura de la Ciocan a carei coborare nu o voi uita in curand.
In fiecare tura am mers grupat, ne-am asteptat, ne-am bucurat de peisajele minunate din dragii Carpati. Am mers in propriul ritm, cu timp de poze pentru unii, respectiv mici curse pentru altii. Cu totii ne-am gasit ce am dorit in turele alaturi de Dragos si Stefan.
La fiecare final de tura, pumptrack-ul din curte a fost vedeta, unde ne-am pus la incercare aptitudinile pana la ultimul strop de energie. Pentru reincarcare, dulceata de afine si mure au fost la ele acasa.
Mi-a placut mult atmosfera, atat in ture cat si relaxarea de dupa. Fiind prima oara, am plecat cu o temere de acasa, ca nu ma voi descurca, sau lipsa de experienta ma va pune intr-o lumina negativa, insa nu am avut nicicand sentimentul de inferioritate. Am fost incurajat de echipa la fiecare pas sa merg mai departe, am primit feedback constructiv si mi-a crescut increderea. Drept dovada, cum am ajuns inapoi acasa m’am si inscris la doua concursuri.

Oricand cu drag voi reveni in ture, si vreau sa ne vedem la level 2!

Cătălin Radu (București)

Am participat la MTB Trails Muscel din dorința de a fi împreună cu fiul meu. Nu aveam alte așteptări si alte dorințe. Odată ajuns la voi si apoi pe parcurs, am avut placuta surpriză sa descopăr o echipa profesionista, caldă, care ne-a dus pe trasee de poveste si a stiut sa creeze o atmosferă a concurentei si in acelasi timp, a prieteniei, care m-a făcut sa ma autodepasesc si sa ma simt intre prieteni.
La intoarcere, eu si fiul meu, ne povesteam impresii si am concluzionat amandoi ca ne-am simțit, intr-un cuvant: Minunat! Multumim pentru efortul vostru, ați fost gazde excelente, iar pe viitor vom veni cu mare, mare plăcere!
Felicitări si mulțumiri din partea noastră!

Cristian Ștefan (București)

Eu m-am simtit foarte bine, n-am ce sa reprosez. A fost o atmosfera super atat pe traseu cat si acasa. Nota 10 pentru rabdarea si implicarea ta in a-ti petrece mai tot timpul cu noi.
Pe langa distractie am invatat elemente noi atat pe pump track cat si la coborarea de pe Ciocanul. Imi pare putin rau ca am avut probleme cu mana, nu sunt eu artist pe bicicleta, dar m-as fi distrat mai mult la coborari :).
Daca as repeta experienta mi-ar placea sa incerc trasee ceva mai lungi, poate spre 40-50 km, asa ca sa avem o mai buna pofta de mancare.

Bogdan și Paula Vraciu (Bacău)

Mini camp-ul asta cu Freerider.ro este cam cel mai tare lucru pe care poti sa-l faci intr-un weekend departe de oras.
Turele pe munte au avut de toate, de la portiuni usoare la unele dificile, de la peisaje faine la oameni faini, iar in curte am organizat si un mic contest de viteza pe pumptrack si echilibru pe barna, care a iesit foarte fun. Cu prima ocazie, noi vom reveni.

Răzvan Zglobiu (București)

Long story short: m-am simtit foarte bine, totul fiind exceptional – in opinia mea si duap gusturile mele of course :).
Cazare & Mic dejun = nota 10;
Ambianta / Companie = nota 10;
Trasee: ca sa parafrazez o expresie arhicunoscuta: cu de toate :), in sensul ca au imbinat atat nevoia de adrenalina prin acele portiuni tehnice de pe fiecare traseu, cat si nevoia de exploring & fitness samd.
Pentru a nu lasa impresia ca sunt un tip usor de multumit totusi, as adauga ca de la caz la caz ar fi interesanta includerea in “pachet” a unor sesiuni distincte de predare a unor elemente de tehnica (in acele grupe unde sa zicem ca ar face sens si ar fi bikeri interesatide asa ceva). Eu unul chiar simt nevoia de un pic de coaching in zona asta pentru ca am zone in care stiu ca sunt deficitar si pe care vreau sa le imbunatatesc.
Intr-adevar, scopul declarat al taberei este de a face niste plimabari organziate, insa totusi cred ca niste momente punctuale pe traseu sau acasa pe subiectul tehnica ar adauga un pic de spice experientei in sine.

Radu Ștefan (București)

Deja stii ca am radiat de fericire in cele 3 zile cat am avut ocazia sa stau cu voi. Aceasta excursie mi-a scos in evidenta anumite aspecte legate de mine si felul in care ma dau. Am fost foarte entuziasmat ca am pus la la punct anumite tehnici de catarare, dar traseele mi-au oferit ocazaia sa fac ceea ce imi place cel mai mult, sa cobor pe zone tehnice si solicitante. Am apreciat faptul ca ghidul s-a adaptat perfect la cerintele si nevoile grupului, mereu avand o solutie pregatita pentru orice situatie neasteptata.
In aceste 3 zile am cunoscut oameni deosebiti cu ajutorul carora am reusit sa uit de oboseala din timpul urcarilor.
Per total as reveni oricand as avea ocazia. Zona este superba, iar atmosfera este destinsa si placuta.

Multumesc FreeRider pentru 3 zile de exceptie.

Alex & Andreea Alexievici (Vâlcea)

Ne-au trimis direct un link, cu o mică poveste despre cum a fost aici. http://www.aventuriprintrepedale.ro/la-plimbare-cu-freerider-ro/

Mihai Cosma (București)

Un weekend petrecut printre dealurile, muntii si cheile din jurul Campulung Muscelului, plin de senzatii tari si alaturi de oameni faini si caldurosi. Cam asta ar fi o descriere succinta a ceea ce s-a intamplat weekendul trecut in cadrul campului ‘Freerider te scoate la munte!’.

Cand am ajuns am avut parte de o primire foarte calduroasa la cazare si in mai putin de o ora deja urcam, unii cu greu, altii mai usor, varii drumuri forestiere care cuprindeau prima zi de traseu. Din pacate s-au intamplat cateva incidente datorita sfidarii noastre grosolane a gravitatii, cel mai neplacut fiind unul relativ minor dar care a pus pe ‘butuci’ un participant. Dupa ce s-a organizat un ‘rescue effort’ pentru co-MTB-istul ghinionist, noi restul ne-am continuat drumul alaturi de Dragos, ziua terminandu-se cu niste downhill interesant si piperat.

Urmatoarele doua zile au fost fara alte incidente care merita mentionate, dar la fel de pline de efort si adrenalina. Am urcat “Ciocanu”, o urcare binecunoscuta printre MTB-istii din zona, am coborat trailurile amenajate cu grija de pasionati, ne-am plimbat printre racoroasele chei ale Dambovicioarei si am facut si pene in cuie de feronerie cazute din ceva caruta. Toate din seria “D-ale datului cu bicla alaturi Dragos”. El a fost o gazda minunata si un partener bun de ‘tura’ dar si informativ mentionandu-ne din cand in cand ce vedem in stanga si in dreapta si ajutandu-ne sa tragem de noi sa nu zabovim. Si dupa terminarea traseelor, am fost incurajati sa ne dam pe pump-trackul din dotarea cazarii, sa prindem skilluri noi si sa fim siguri ca o sa dormim bustean, descarcati complet de puteri.

Per total un weekend care a meritat o zi luata libera de la munca si o taxa care pentru tot ce am primit, nici macar nu merita mentionata.

As vrea sa recomand acest ‘camp’ absolut oricui dar asa cum a zis si Dragos: “trebuie ca participantii sa se fi dus cu bicla la munte de cel putin cateva ori”, fiindca totusi pentru amatori traseele sunt dificile si coborarile solicitante. Nu vrem sa discreditam oamenii, dar daca cel mult se foloseste MTB-ul pentru doua ture prin Tineretului sau sa se faca naveta la munca, acea persoana nu sa se distreze dandu-si sufletul, in ambele sensuri ale expresiei, pe urcarile si coborarile ce o sa le intalneasca aici.

Daca totusi intrati in categoria de oameni care stiu cu ce se mananca muntele pe bicicleta, la orice nivel de experienta, recomand calduros campul “Freerider te scoate la munte!”. Fie ca va dati pe poteci noi, fie ca invatati cum e aia cu contrapanta sau ce se face pe un pump-track, nu o sa plecati de aici fara amintiri placute.

Vă mulțumim și vă așteptăm cu mare drag!

Echipa FreeRider.ro


Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×