Responsabilul cu vremea nu-i întotdeauna motociclist mai ales atunci când hotărăști o excursie cu o lună înainte, în plină toamnă; așa că week-end’ul ăsta ne-a prognozat să fim conservari, dar să derulăm înapoi.
Din seria pe unde mai facem o ieșire de două zile, drumul Focșani – Târgu Secuiesc părea un traseu care întrunea toate condițiile: curbe, munte, un 500 de km dus-întors de bun-simț. Începem cu vreo două săptămâni înainte să ne numărăm pentru a rezerva o pensiune în zona Lepșa, punct care marca jumătatea traseului. Printre discuțiile administrative se putea întrevedea deja un tumult tacit, în fond putea reprezenta o ultimă ocazie să ieșim, în condiții umane, cu mobrele pe anul acesta. În virtutea fanteziilor proprii toți ne imaginam cum o să închidem cauciucurile și cum vom reuși cu greu, de zâmbetul larg, să ne dăm casca jos. Timpul trecea, gândeam optimist și speram că dacă vremea va fi rea măcar să nu fie chiar atât de rea, pentru că în atâția ani de motociclism ne-am obișnuit cu ploaia, sincer nu mi-aduc aminte de vreo excursie în care n-am încasat măcar o ploaie. În ultimele zile am acordat mai multă atenție prognozei meteo decât obișnuitelor „probleme” ale prietenelor / soțiilor noastre, dar n-a fost să fie, pe lângă temperaturile scăzute se anunțau lapovițe și ninsori. Nu ne-a rămas decât să ne aciuim în mașini și sâmbătă dimineață am reușit să plecăm aproape la ora stabilită. Pân’ s-ajungem la Buzău aproape că ne întrebam ce dracului prognoză meteo am urmărit, ținând cont că un soare timid ne pâlpâia în parbriz. Spre satisfacția frustrărilor noastre a început să bată vântul și să plouă mărunt, apoi mai des; am ajuns la cazare pe o vreme nehotărâtă, scurtele reprize de soare erau urmate de precipitații reci. Ce-i drept câțiva motocicliști ne-au trecut pe la poartă și urmărindu-i cu jind ne-am răsucit cuțitul în „rană” adâncind-o. A urmat un lung grătar puțin mai tăcut decât cele cu care eram obișnuit, ceva lipsea, poate veșnicile discuțiile în contradictoriu despre cum să abordezi virajele sau cum să frânezi eficient, dar chiar și așa o ieșire mai puțin cu motorul nu ne făcea mai puțin specialiști și până la urmă discuțiile sub pretextul fin al alcoolului au „deraiat” în sfera moto.
Bun și cam acesta reprezintă momentul zero, când fiecare dintre noi are o versiune proprie despre cele întâmplate. Poate doar cei doi supporti care în urma unor probe „de foc” la propriu au devenit prospecți, ai clubului Black Helmets, pot oferi o variantă veridică, dar lucrurile mari tind să fie învăluite de mister. Așadar s-a încins o petrecere demnă de cele cu care v-am obișnuit și restul este can-can, că doar tuturor ne place șprițul și n-ar fi nici prima și nici ultima oară când ne trezim mahmuri, că doar suntem bărbați și sintagma de-a doua zi „nu mai beau” nu mai este demult uzitată printre noi motocicliștii. Dimineața ne-a întâmpinat cum nu se putea mai „bine” cu ceață, vânt, ploaie și-am horătât să facem cale-ntoarsă, fără să mai ajungem la Târgu Secuiesc și să ne întoarcem pe Cheia sau DN1.
Așadar, nu ne-am dat cu mobrele, dar pariez că niciunul dintre noi nu consideră week-end’ul ăsta pierdut, pentru că mai bine să te „ningă” în Vrancea decât să ai soare-n București și cum familia BH găsește prilej de distracție în orice context, da, a fost o altă excursie de pomină și acel „cum ar fi fost dacă era soare și noi călare pe mobre” ne va oferi oricând entuziasmul de a planifica o nouă ieșire! D.B.