Mergi la conţinut

Freerider

Autentifica-te  
  • postări
    3.090
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    95.836

Ciclocomputerul cu GPS Mio Cyclo105HC

Autentifica-te  
freeriderro

30 vizualizări

mio_cyclo_105HC_00004Am primit pentru test Cyclo105 modelul cel mai simplu de GPS pentru bicicletă de la Mio, un model un pic mai vechi dar care se poziţionează interesant pe piaţă în raport cu produsele concurente chiar şi azi.

105 a fost lansat pe piaţă cu scopul de a concura direct cu modelul popular Garmin Edge 500, oferind aceleaşi funcţionalităţi şi calitate la un preţ mai accesibil. Astfel, el este un GPS cu cu conectivitate ANT+, ecran monocrom de 1.8 inch şi cu funcţii şi afişaj configurabil.

Pachetul modelului 105HC conţine dispozitivul propriuzis, încărcătorul, un cablu de date de tip miniUSB, două prinderi pentru ghidon/pipă dar şi un senzor de ritm cardiac şi un senzor combinat viteză/cadenţă, aceştia din urmă lipsind din pachetul 105 simplu.

mio_cyclo_105HC_00006mio_cyclo_105HC_00007mio_cyclo_105HC_00008Prima impresie care ne-o oferă micul 105 este de calitate, construcţia sa fiind masivă, fiind ceva mai mare şi mai ales mai gros decât modelele concurente. Totul pare foarte solid, materialele sunt de foarte bună calitate iar cele patru butoane laterale sunt uşor de accesat şi de folosit.

mio_cyclo_105HC_00005Prinderea de suport se face printr-un sistem de rotire la 90 de grade asemănător cu cel de la Garmin dar nu identic, însă am testat şi sunt compatibile: Mio se poate instala pe suportul Garmin şi viceversa. Un element lipsă mi se pare însă bucla suplimentară de protecţie, care se regăseşte la Garmin şi previne căderea accidentală a computerului dacă iese accidental din suport. De asemenea, capacul de cauciuc al portului USB e destul de sensibil, al nostru s-a desprins de corpul aparatului fără să îl abuzăm aşa că acum există riscul de a-l pierde.

mio_cyclo_105HC_00001mio_cyclo_105HC_00002mio_cyclo_105HC_00003Senzorul combinat de viteză şi cadenţă nu este dintre cele mai reuşite ca design, fiind greu de montat şi având un aspect destul de neplăcut. Sensibilitatea acestuia este foarte mică, aşa că el trebuie înclinat mult spre roată, pentru a se apropia de magnet. Magnetul pentru roată este de asemenea masiv şi asemănător celor de pe modelele ieftine. Cel pentru angrenaj este însă reuşit şi se ataşează uşor cu ajutorul unei bride de plastic. Oricum, trecând peste instalare şi aspect, senzorul funcţionează impecabil. Centura de puls este însă de calitate, plăcută de purtat, dar se deschide direct de la capsa de prindere a senzorului, lucru care ar putea să îi afecteze fiabilitatea în timp.

mio_cyclo_105HC_00009Odată pornit, rezoluţia ecranului de doar 124×124 nu impresionează, contrastul e destul de slab iar iluminarea dă întregului ecran o tentă albastru deschis destul de neplăcută. Este însă vizibil bine chiar şi pe lumină slabă. Problema e background-ul destul de închis. Meniul principal permite accesarea tabloului de bord, alegerea unui tip de antrenament, a istoricului şi a meniurilor de configurare.

mio_cyclo_105HC_00010Tabloul de bord este generos, oferind posibilitatea de a afişa între 1 şi 6 parametrii simultan, mai mult decât majoritatea modelelor ieftine de pe piaţă. Există disponibile 4 pagini de parametrii, fiecare configurabilă şi cu posibilitatea de a fi activată sau dezactivată separat, absolut suficient pentru toate condiţiile posibile. Fiecare câmp poate fi configurat să afişeze informaţii multiple: Altitudine maximmă/minimă/curentă, viteza de ascensiune, cadenţa medie/maximă/curentă/zonă, rată de ardere a caloriilor, calorii, diferenţă de nivel totală pozitivă sau negativă, distanţă, puls instantaneu/procentual/mediu/maxim/zonă, distanţa turei, viteza medie, durata turei, numărul de ture, putere instantanee/medie/maximă/zonă, presiune atmosferică, pantă, viteză instantanee/maximă/medie, temperatură, durată, direcţia de deplasare. Se poate vedea că avem acces la orice parametru am avea nevoie în turele şi antrenamentele noastre.

Mai mult, se pot configura alerte simple de timp şi distanţă, alarme de viteză şi cadenţă minimă şi maximă dar mai ales intervalele pentru 5 zone de puls şi 6 zone de putere! Se poate activa funcţia auto lap pentru turele în circuit şi auto pauză, aceasta putând fi activată la oprirea completă sau sub o anumită viteză, complet configurabilă cu două zecimale!

mio_cyclo_105HC_00011Pe lângă cele 4 pagini configurabile, mai avem posibilitatea de a adăuga o pagină ceas (oră şi dată), o pagină cu track-ul afişat grafic dar fără hartă, una cu busolă şi direcţie şi una cu timpii pe ture dacă acestea sunt activate automat sau prin apăsarea butonului LAP.

mio_cyclo_105HC_00012Posibilitatea de a folosi track-uri sub formă grafică, chiar dacă nu avem o hartă, este foarte utilă pentru orientare. În plus, ne putem antrena încercând să batem timpul nostru anterior pe acelaşi traseu (partener virtual), caz în care putem vedea în timp real cu ce distanţă suntem în avans sau în urmă. De asemenea, ne putem antrena şi cu ţinte fixe, în combinaţiile distanţă/timp, distanţă/viteză sau timp/viteză. Nu avem însă un program de antrenament cu intervale.

Un lucru de remarcat este posibilitatea configurării meniurilor în limba română!

Dimensiunile sunt de 49x70x19 mm, greutatea de 64.5 g, este rezistent la apă conform cu standardul IPX7.

Pentru descărcarea datelor se foloseşte un cablu miniUSB (nu microUSB) şi aplicaţia MioShare disponibilă gratuit, ce încarcă turele direct pe internet. Este posibilă sincronizarea automată cu Strava, Endomondo şi alte câteva aplicaţii. Din păcate, computerul nu se conectează pe BTLE şi nu transmite date pe ANT+ aşa că salvarea informaţiilor în timpul turei cu telefonul mobil e imposibilă, de asemenea nu are funcţii de notificări SMART de la telefon, nefiind conectat cu acesta.

În concluzie mi-a plăcut acest GPS care se poziţionează perfect între modelele simple cum ar fi Edge 20-25 de la Garmin şi cele complexe, cu hărţi şi ecrane cu rezoluţie mare. Multiplele tipuri de antrenament şi posibilitatea de a afişa mulţi parametri, plus conectivitatea ANT+ la orice senzor de puls, cadenţă, viteză sau putere fac din 105 un dispozitiv perfect pentru orice ciclist care doreşte mai mult decât un simplu computer de bicicletă.

Importator: Arobs Transilvania Software

Preţ: aprox. 150 euro

 

 


Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×