Mergi la conţinut

Freerider

  • postări
    4.284
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    301.643

Shimano lansează camerele de acțiune CM2000 și CM1100 cu specificații noi

Autentifica-te  
freeriderro

133 vizualizări

Deși piața este încă dominată de GoPro care practic a inventat “filmatul de acțiune”, ceilalți producători nu stau degeaba. Shimano a lansat recent noile CM2000 și CM1100 care, pe lângă specificațiile deja performante existente, adaugă câteva noi cum ar fi stabilizare video și abilitatea de a porni și opri filmatul automat în funcție de niște setări și informații venite de la senzorii ANT+ împerecheați sau chiar date GPS.

Shimano-CM2000 01Procedura se numește  Data-Linked Recording și depinde de celelalte dispozitive împerecheate cu camera video: senzori ANT+ sau GPS-ul de pe telefonul împerecheat la rândul său prin Bluetooth. Astfel poți programa în avans unde să înceapă și unde să se încheie automat filmarea. Funcția principală ține de viteză. Spre exemplu camera începe să filmeze doar când depăsești o anumită viteză pentru ca la editare să nu stai să cauți prin ore de filmare când tu ai nevoie doar de coborârea aia în viteză nebună. Poți alege ca filmarea să înceapă: în funcție de valorile vitezei, puterii în pedale, puls, cadență sau chiar combinație de viteze la transmisia electronică Di2.

Shimano cm1100

Un beneficiu secundar al sistemului Data-Linked Recording este că obții și mai mult timp de filmare, fie că vorbim de spațiul pe card sau curentul din baterie.

Noua cameră este disponibilă în două versiuni: CM2000 și CM1100. CM2000 este puțin mai mare și permite împerecherea cu GPS-ul telefonului. Dacă ai această funcție activată, camera va începe să filmeze cu 10m înainte de a ajunge la locul ales. Modelul CM2000 dispune în plus și de un strat special aplicat pe lentilă ce respinge apa. Asta îți va permite să filmezi și pe ploaie torențială sau când roțile aruncă apă în toate părțile.

Shimano-CM2000 02

În rest cele două camere sunt identice. Filmarea se realizează la calitate 1440p, 30fps HD cu stabilizare de imagine. Suntem asigurați că vei obține super calitate la filmare chiar și pe offroad. Ambele camere rezistă la ploaie și la imersie în apă de până la 10m fără a fi nevoie de o carcasă suplimentară.

Camerele dispun și de conectivitate WiFi pentru a te conecta la aplicația specială de pe telefon, prin care poți descărca ce ai filmat, dar și face setările camerei.

De asemenea interesantă este și posibilitatea conectării D-Fly la butoanele satelit amplasate pe shifterele electronice Shimano. Și cu ajutorul acestor butoane vei putea controla camera video.

Sunetul este captat cu ajutorul unui microfon mono. Pentru a reduce din gălăgia produsă de vânt la viteză, camera dispune și de un filtru din spumă ce-l poți aplica peste microfon.

Shimano-CM2000 04

La editarea pe ecran vei avea suprapusă informația primită de la toți senzorii de pe bicicletă sau de pe tine. În plus cu aplicația de pe telefon poți controla până la 5 camere. Tot această aplicație oferă vizualizare în timp real pentru a te asigura că filmezi în direcția dorită. Aplicația este compatibilă cu cele două noi camere, dar și cu mai vechea CM1000. Finalmente Shimano oferă inclusiv softul pentru Mac și Windows cu care poți edita ce ai filmat.

Cutia conține camera cu dimensiunile de 47x32x85mm și greutatea de 103 grame, suport de fixare și posibilitate de fixare pe cască. Sistemul de fixare Shimano este compatibil cu GoPro, așadar poți folosi toate suporturile deja existente pe piață. În plus primești și suport pentru fixare laterală pe ochelarii goggle și suport pentru instalare pe railurile șeilor PRO.

Shimano-CM2000 03

Camerele Shimano CM2000 și CM1100 vor fi disponibile pe piață la sfârșitul lui ianuarie 2017. Prețul nu a fost anunțat încă.


Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×