Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    58
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    14.092

"Drumul se deschide in faţa noastră" - Ziua a IV-a, (marţi, 12 april 2011)

Autentifica-te  
Motanyc

150 vizualizări

    Ne trezim de dimineaţă, după cum deja ne-am obişnuit, adică Dana se trezeşte şi trage minute bune de mine să mă dau jos din pat.
    Bagajul e făcut de cu seară, ne echipăm, eu agale, cum deja s-a obişnuit Dana cu mine, şi coborâm la micul dejun, pe rând, întâi Dana şi eu cu promisiunea că "vin în două minute". Bineînţeles, când ajung jos, Dana a terminat de mâncat, chiar şi porţia mea, după cum chiar ea mă înştiinţează. Intenţia a fost bună, a luat pentru amândoi mâncare să economisim timp, dar după ce a terminat porţia proprie, şi cum eu nu mai coboram, m-a ajutat şi aici. Asta nu înseamnă că Dana mănâncă repede, ci doar că eu sunt "Speedy Gonzales" deşi mie-mi place să ma autointitulez "Fulgerul Carpaţiilor".
     La masă observăm pe "Franţuzoaica", după cum o botezasem noi, o tipă la 26-27 de ani care vizita Instanbulul singură. Lua masa singură şi citea o carte. În dimineaţa aceasta se împrietenise cu un tip, care şi el părea să călătorească singur. Era şi cazul să se întâlnească.
    Ne mai conversăm puţin, servim cafeaua turcească, mai punem două, trei rânduri pe net pentru cei de-acasă, ne facem curaj, echipăm căluţii, ne luăm la revedere de la gazde şi încălecăm. Curaj, avem de înfruntat traficul din 'Stanbul.
    Ioana e setată să ne ducă in Bursa şi insistă să trecem Bosforul pe pod. După un calcul ochiometric, podul se încăpăţânează să fie departe de noi şi trebuie să traversăm jumătate din oraşul aşa zis nou. Asta nu ne încântă deloc, aşa că o las pe Ioana să strige agonizant "stânga, stânga" şi eu conduc caravana noastră din doi căluţi, către chei, de unde plănuim să ne îmbarcăm pe un feribot şi să traversăm Bosforul pe apă.
Rafael1.JPG    Feribotul peste Bosfor pare o idee bună şi adoptată de foarte mulţi, e mereu plin şi nu e deloc scump, de fapt e mult mai economic decât să traversezi tot oraşul pentru a trece pe pod. Maşini multe în aşteptarea îmbarcării, am impresia că nu o să prindem primul transport, dar mă înşel, din nou avantajul de a fi călare. Ni se face semn să trecem în faţă şi urcăm pe bac prin zona pietonală, după indicaţiile echipajului. Parcăm şi ne pregătim să savurăm peisajul. Nu apucăm să descălecăm bine, că mai apare un călăreţ. De data aceasta nu mai e vorba de măgăruşii de 125 cu care ne obişnuisem în Stanbul, ci de un armăsar în toată regula, călăreţul echipat complet. La prima vedere avem impresia că e un călător ca şi noi, căci de echipament la turci nu s-a auzit. E Rafael, un armean, cetăţean turc, călărind un Honda Paneuropean, o bijuterie. Reuşim să ne înţelegem cu Rafael în franceză, mă rog, Dana vorbeşte, mie mi-e suficient că ascult şi mai şi înţeleg, dar de fiecare dată când deschid gura tot engleză-mi ţâşneşte din gâtlej.
    Important e că ne-am înţeles cu omul, ne-am fotografiat cu mândrul său armăsar şi am primit şi indicaţiile de direcţionare spre Bursa, deşi Ioana înţelesese acum că nu înnotăm ci eram pe feribot. Îi mulţumim frumos lui Rafael, ne lasă o adresă de mail şi un număr de telefon, dacă vreodată am avea nevoie, încălecăm şi călărim spre Bursa.
IMG_0484.jpgIMG_0483.jpg
    Deocamdată suntem pe partea asiatică a Istanbulului, care pare mai vestică decât parte europeană. Ca întindere e mai mare, iar zgârie-norii şi clădirile imense dau impresia de metropolă agitată, poate cu accente de oraş american.
    Nu ne putem bucura în voie de privelişte, circulăm pe o autostradă cu 4 benzi pe sens şi bineînţeles cu trafic turcesc. Ioana se descurcă de minune în hăţişul de străzi, benzi, poduri şi ne scoate din oraş îndreptându-ne spre Izmit, punct intermediar în traseul nostru spre Bursa, unde plănuim să dăm ovăz căluţilor.
    Autostrada turcească nu e deloc plictisitoare, contrar părerilor făcute iniţial, peisajul e superb şi te poţi pierde liniştit în mirajul oferit de mirifica Turcia. Mai ales că suntem pe marginea Mării Marmara, care ne încântă ochiul atât de mult încât nu ne putem abţine a nu opri şi face poze.
IMG_0487.jpgIMG_0497.jpg


IMG_0488.jpgIMG_0489.jpg


IMG_0492.jpgIMG_0493.jpg
IMG_0496.jpgIMG_0490.jpg

IMG_0494.jpg

    La Izmit trebuie să ieşim de pe autostradă, şi cum ne-am obişnuit deja, ieşim pe "Automatisk Gekiş". Asta înseamnă că am plătit autostrada şi se face o verificare automată a numerelor. Camera prindea vehicolul din faţă, o idee năstruşnică pentru motociclete. Aici aflăm, cu ajutorul unei alarme declanşate de trecerea noastră, că există cameră şi din spate. Inerţia ne împinge cât mai departe de respectivul checkpoint şi oprim într-un peco să răsuflăm, uşuraţi că nu a pornit nimeni în urmărirea noastră. Şi toate astea din cauză că nu am avut lire la noi şi nu se putea da cu plasticul. Sfat, dacă vreţi să vizitaţi Turcia, cumpăraţi lire turceşti sau să aveţi euro ori dolari.
    În peco ne hotărâm să schimbăm puţin traseul, tot în Bursa înnoptăm, dar să ne abatem pe la Iznik, un lac care părea în munţi, sau dealuri am descoperit noi. După ce ne conversăm, prin semne, acum şi de picior, cu un nene care ne înşiră toţi fotbaliştii români, o mare parte din nume le aud pentru prima dată, dar zâmbesc şi dau din cap, ca şi cum aş fi prieten la cataramă cu cel enunţat de microbistul nostru, încălecăm şi pornim spre Bursa, cu abaterea spre Iznik.
    În ultima localitate de pe naţionala spre Bursa, în care urma să virăm stânga pentru Iznik, oprim să luăm pâine. Nenea vâzătorul se chinuie să-mi spună preţul în turcă, după ce-mi recomandă o pâine bună şi proaspătă. Văzând că nu ne înţelegem cu turca, scot o foaie de 50 de lire şi o întind, gândind că îşi opreşte preţul şi văd din rest cât a costat. Turcul, tot turc, gesticulează întrigat că nu şi nu. Ce Doamne iarta-mă, doar nu o costa o pâine mai mult ca o cameră de hotel!? Aici am primit o lecţie despre civilizaţia turcă şi oamenii care populează acest colţ de rai. Pâine era cadou din partea lui, şi acum încerca să ne ofere şi câte un ceai.
    De unde în Istanbul toată lumea trăgea să scoată profit de pe urma noastră, ca turişti, în restul Turiciei am întâlnit oameni dezinteresaţi de profit, ospitalieri şi darnici pentru că aşa doreau.
    Mulţumim frumos pentru pâinea căpătată, care s-a dovedit a fi şi proaspătă şi gustoasă, refuzăm ceaiul, din cauza timpului. Nu e deloc uşor să-ţi scoţi cască, cagulă, mască, mănuşi ca să bei un ceai şi apoi să te reîmpachetezi. Cel puţin la mine, şi cu asta Dana s-a obişnuit, e un adevărat proces consumator de timp. Cred că s-a şi speriat la gândul că voi accepta ceaiul.
    Drumul în preajma lacului Iznik s-a dovedit a fi o alegere inspirată. Deşi Ioana ne atenţionase că nu e decât un drum asfaltat fără importanţă, s-a dovedit a fi mai bun şi mai lat decât multe europene de la noi. Şi cu asta a trebuit să ne obişnuim în Turcia, drumurile! Îţi tot vine să mergi!
IMG_0507.jpg

    Găsim o zonă minunată, pe un deal cu livezi de măslini, serpentine, verdeaţă, vârfuri de munţi stâncoşi, o panoramă superbă asupra lacului, şi hotărâm să luăm prânzul aici. Strunim căluţii, îi abatem de la drum, pe o potecă care duce pe un vîrf de deal în livadă, cu vedere spre lac, şi întindem masa, cu bucate plimbate deja mai bine de o mie de kilometri.
IMG_0501.jpgIMG_0498.jpg


IMG_0499.jpg

    Tot aici hotărâm că ar fi bine să ne ţesălăm căluţii, aşa că Dana se ocupă, aşa cum îi şade bine unei gospodine, de a sa Tigaie, şi eu îmi ţesal Îngerul, care trebuie împins câte puţin pentru a-i unge lanţul, săracul nu ştie să ridice picioarele din spate.
    Cu burţile pline, căluţii ţesălaţi, desagii încărcaţi, plecăm la drum, un drum superb, virajat şi cu asfalt de calitate, nemaivorbind de piesajele care se imprima frumos pe retină.
    Pe când ieşim din nou în europeana către Bursa, soarele, care se pregăteşte să apună, aruncă raze roşiatice, şi, ca un luminist de la teatru, pune în lumină muntele Uludag, la poalele căruia se îngrămădeşte al patrulea oraş ca mărime al Turciei, Bursa, fosta capitală a Imperiului Otoman.
    Bătrâna capitală otomană ne întâmpină cu un trafic aglomerat, străzi înguste şi o agitaţie specific turcească. Undeva în orşul care pare pe cât de modern pe atât de european, oprim pentru indicaţii spre un hotel, oricare ar fi acesta, ieftin să fie. Bine, şi curat.
    Problemă mare aici, nimeni nu vorbeşte engleză, franceză, sau orice altceva în afară de turcă. Prin semne, mă înţeleg cu trei tineri pe care îi pun să-mi deseneze pe o foaie hotelul la care ma trimiteau, pe nume KaravanSeray. Când am văzut numele scris, beculeţul s-a aprins, memoria a revenit Era trecut în notele mele despre Bursa, Karavanseray, fost han în vremuri otomane, ultimul loc unde se percepeau taxe pentru mărfurile ce urmau "Drumul mătasii". Tot notele spuneau că acum e hotel "general", adică deţine ceva stele pe epoleţi. Asta echivalează cu un preţ ridicat, condiţie care nu prea ne e pe plac.
    Plecăm în căutarea unui "Otel", hoinărind pe străzile oraşului vechi, a fostei citadele Bursa. Oraşul se cocoţă practic pe muntele Uludag, ca o buruiană care se întinde către soare. Plimbarea pe străzile înguste şi abrupte ne-a plăcut de minune, şi vroiam tot mai sus şi mai sus. Şi noi suntem precum locuiotrii citadelei, aspirăm spre înălţimi.
    Considerăm că am ajus suficient de sus pentru un popas în care să fotografiem oraşul, care acum se întinde la picioarele noastre. Suntem înconjuraţi pe loc de mici ieniceri, care strigă şi se bucură în jurul nostru. Fiind cotropiţi numeric, nu ne rămâne decât să ne predăm şi să facem pe plac cotropitorilor,plăcerea e de partea noastră. Copiluţii ştiu suficientă engleză să ne întrebe de vârstă, nume, loc de baştină, se prezintă şi ei, foarte politicoşi, chiar dacă mai gălăgios. Cu toate că erau mulţi, de toate vârstele, gălăgioşi, veseli şi ghiduşari, au fost foarte politicoşi şi reţinuţi. Erau chiar foarte încântaţi că vrem poze cu ei, iar la urmă când să plecăm, cred că au fost în extaz când i-am invitat, pe fiecare în parte, să "tragă de gaz", Argos nu a comentat nimic, şi el iubeşte copii.
IMG_0516.jpg

    Ne luăm rămas bun de le Murazi, Selimi, Mustafa şi toate numele posibile turceşti ale micilor ieniceri şi coborâm, pe nişte străzi atât de abrupte, de avem impresia că suntem cu funicularul.
    După două hoteluri refuzate, unul prea scump şi unul prea distrus, găsim într-un final un Otel cu două stele la purtător. Condiţii apropiate de cel scump, dar am reuşit să negociez preţul la fel cu cel cerut de hotelul jalnic. Tipul de la recepţie, un băieţel foarte de treabă, se uită la noi cu admiraţie şi acceptă preţul pe care îl ofer, deşi îmi arată care sunt preţurile oficiale. Am înţeles, e un favor, îţi mulţumim! A fost atât de drăguţ încât ne-a ajutat la bagaje şi ne-a dat şi explicaţii unde găsim ce a mai rămas din citadela Bursa. Deşi nic el nu se pricepea prea bine cu engleza, era suficient de inteligent să folosească google translate.
    Am uşurat coluţii de poveri, i-am urcat pe trotuar, i-am priponit bine, apoi am ieşit în recunoaştere. Vroiam să vedem ce puteam din Bursa, pentru ca a doua zi să vizităm doar în prima parte a zilei,urmând ca spre prânz să galopăm spre oraşul cu nume scurt: Mustafakemalpaşa.
    Bazarul se închidea în Bursa, când treceam noi la pas, iar puţinii comercianţi care se încăpăţânau să mai ţină deschis, ne zâmbeau prieteneşte, dar nici vorbă să fie agresivi în a colecta clienţi, aşa cum ne obişnuiseră cei din Istanbul.
    Ne-am plimbat agale pe străzile luminate ale Bursei, pline de taxiuri tip Dacia Logan. Dacă nu am precizat asta încă, se pare că Dacia e o marcă apreciată în Turcia. Am întâlnit foarte des, aproape la fel ca acasă, Logan-uri, dar şi modelele vechi de Dacia, Renault 12, în special cele Break.
IMG_0521.jpg

IMG_0519.jpgIMG_0520.jpg

    Am vizitat prima moschee din Imperiu care deţine cupole multiple, 20 cupole susţinute de 12 piloni. Am observat în interior, nelipsitul Alah şi Mohamed-ul de vis-a-vis, scrise în partea dinspre Mecca a moscheii, cu litere arabe. Nu, nu ştiu să citesc arabă, dar, în Stanbul, pe când vizitam Moscheea Albastră m-am tras aproape de un ghid englez care explica unui grup de tineri cum stă treaba cu moscheile şi Islamul. Aşa am aflat că, aşa cum creştinii pun altarul spre est, la musulmani, moscheea are aşa zisul altar îndreptat către Mecca, şi de o parte şi alta a geamului altar stă scris cu litere arabe "Alah" în dreapta şi "Mohamed" în stânga.
IMG_0525.jpgIMG_0527.jpg
    Moscheea, după numele ei, Ulu Camii, avea şi o fântână interioară, pentru curăţarea spirituală, unde musulmanii îţi spală picioarele.
IMG_0528.jpgIMG_0532.jpg
    Tot aici am observat de ce nu vedeam femei în moschei. Erau într-un colţ, într-o zonă separată de restul moscheii prin nişte bănci înalte, probabil pentru a ţine ochii curioşilor departe de cadâne.
IMG_0534.jpg
    Ne-am continuat plimbarea pe trăzile Bursei, am observat că e imposibil de traversat o stradă, am descoperit un pasaj subteran şi am înţeles cum era posibilă traversarea. În seara aceea am avut, pentru prima dată de când eram în Turcia, poftă de bere. Am chibzuit că ne plimbăm, apoi ne aşezăm la o terasă, ori ceainărie şi o să am ocazia să ling o bere. Atât am poftit la acea bere, că nu am acceptat să cumpăr apă dintr-un magazin, chiar de eram rupt de sete. Mi-am spus că setea va da un extra gust berii mult dorite. Ne-am tot plimbat agale pe străzi, am vizitat ziduri rămase sau reconstruite ale fostei citadele, apoi ne-am hotărât că e suficient şi că ar fi cazul să ne retragem.
IMG_0543.jpg
IMG_0544.jpg

IMG_0542.jpgIMG_0538.jpg

    Pe drum spre hotel luăm alviţă şi alte dulciuri turceşti, nişte alişveriş-uri, printre care şi smochine confiate, cu care ne-am păcălit crezând că e rahat turcesc.
IMG_0555.jpg

    După atâtea dulciuri îngurgitate, setea şi glicemia atinseseră cote astrale, şi cum aveam în mână o sticlă de apă, chipurile cumpărată pentru a doua zi, i-am făcut felul dintr-o răsuflare, gândindu-mă cu mare regret la berea mult dorită dar necăpătată.
    Ne-am retras în camera de hotel şi ne-am pregătit pentru a doua zi, în care plănuisem să ne trezim în jur de 7 dimineaţa să mai vizităm ceva şi pe lumină.
    Zgomotele oraşului se aud tot mai înfundat şi mai îndepărtat, linştea se aşează în mintea mea, noaptea coboară încet învăluindu-mă într-un somn adânc şi liniştit.
laluna.JPG

Noapte bună agitată capitală otomană!


9153600733300861767-6042608371266151079?


Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×