Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    58
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    14.044

"At, kadın, silah" - Ziua a VII-a, (vineri, 15 april 2011)

Autentifica-te  
Motanyc

178 vizualizări

    E dimineață în zori de zi... o zi cât se poate de frumoasă și însorită, ne așteaptă să ne bucurăm și să explorăm locurile cu o încărcătură istorică deosebită.
    Planul pentru azi ar fi urmatorul: mic dejun, vizitat Troia, la 30 km de Canakkale, apoi vazut tot ce se poate în oraș.
    Spuneam că am fost încântați de hotel!? Ei da, suntem mai mult decât mulțumiți. În prețul, mic de la început, care am reușit încă să-l mai negociem, micul dejun e inclus. Un mic dejun suficient de delicios și udat cu ceai din belșug.
    Reușesc să aflu, bineînțeles prin semne, încotro e Truva, ba mai mult, nenea îmi arată pe hartă. Plecăm, amodi pe Tigaie, în cucerirea orașului Elenei. Cum ieri, în plimbarea mea descoperisem tot ce aveam nevoie, facem un mic pit-stop la biroul turistic pentru informații. Domnișoara de la Turist Info e foarte drăguță și vorbește excelent engleza. Ne explică tot ce vrem să știm, ne oferă și o hartă turistică a zonei, îi mulțumim și călărim spre Troia.
IMG_0645.JPGIMG_0644.JPG
    De data aceasta, din neghiobie, că altă explicație nu am, m-am echipat aproape turcește, adică cască, geacă, mănuși. Pantaloni moto fiind perechea de blugi, vechi, antici și de demult, care țineau de vânt fix cât o strecurătoare apa.
    Noroc că Tigaia Danei știe să stea accelerată fără să trag continuu de manșon, poate datorită manșoanelor încălzite, și astfel am reușit să-mi acopăr genunchiul cu mâna. Fix dreptul era cel care începuse să mă sâcâie. Of, bătrânețile astea!
    Până la Troia, am numărat cel puțin trei replici de cai troieni, fără să-l punem la socoteală pe cel din filmul cu același nume, care străjuie faleza din Canakkale.
IMG_0649.JPGIMG_0762.JPG


    La Truva, care e muzeu, se plătește intrare, e plin de turiști. Pe lângă nelipsiții asiatici, nu bag mâna-n foc că erau chinezi, cu zâmbet larg și bliț la purtător, grupuri mari de elevi turci, gălăgioși cât cuprinde. Bieții profesori, ghizi, sau ce rol or purta, abia mai au voce, chinuindu-se să țină gloata în frâu. E amuzant să-i vezi luptând cu berberii, pe de altă parte, e de admirat. Din observațiile din această călătorie pot spune că turcii sunt foarte patrioți și cu dragoste de istorie, ba mai mult se pare că educația începe din pruncie. Nu pot decât să-i admir pentru că își educă copii să-și respecte valorile.
IMG_0652.JPGIMG_0656.JPG


    Ne pierdem și noi pe aleile învechite de vreme ale cândva mărețului oraș. După ceva timp, ne pierdem la propriu, într-un fel sau altul reușesc să mă pierd de Dana, apoi sunt prins între două grupuri turistice de octogenari nemți și nu mai am altă scăpare decât să mă deplasez cu viteza lor.
IMG_0666.JPGIMG_0668.JPG

    Undeva pe lângă poarta de est, am prins un cuplu de ceva naționalitate nordică, care aveau ghid personal. Povestea ghidului era prea interesantă ca să nu trag cu urechea, vizibil interesat. Așa am aflat din ce motiv porțile Troiei nu erau directe ci pe culoare care făceau coturi de nouăzeci de grade, pentru a nu se ajunge la ele cu berbeci și mașini de război.
    Tot de la ghidul turc, am aflat că troienilor, calul le-a fost dăruit de Poseidon, în urma unei întreceri între zei, care oferă cel mai valoros cadou muritorilor. Astfel Poseidon a oferit oamenilor calul. De aici și valoarea extraordinară a rasei de cai din Troia. Știm, de la ghid, că nimic nu era mai valoros decât un cal troian, poate doar doi cai troieni. Hercule însuși, în muncile sale, a scăpat orașul de amenințarea continuă a unor monștri, fiindu-i promis, ca recompensă, doi cai troieni. Însă, după ce și-a îndeplinit misiunea, regele troian nu și-a ținut promisiunea, contraoferindu-și propriile fiice doar să nu piardă caii.
    Ghidul explică, cum o vorbă tucească,originea fiindu-i pierdută în trecut, mai sălășluiește până astăzi: ”At, kadin, silah”, in traducere: ”Cal, femeie, armă”.
”At least, women it's before weapon” spune zâmbind nemțoaica, presupun naționalitatea doar. Și eu sunt de acord cu ea, însăși istoria Troiei demonstrează că femeia e cea mai bună armă, întrebați-l pe Agamemnon despre Elena, ce bine i-a servit scopurilor sale. Și să nu uităm și de fiica lui Agamemnon.
    Hălăduiesc leneș pe aleile Troiei, fotografiind ”mormanul de pietre” și visând aiurea, încercând cu ochii minții să văd agitația cetății antice.
IMG_0733.JPGIMG_0729.JPG


IMG_0747.JPGIMG_0743.JPG

    După ore bune de hoinăreală ajung la finele plimbării, spre ieșire, unde Dana așteaptă de ceva vreme. Bănui doar cuvintele ”dulci” pe care presupun că le șoptise pentru că o făcusem să aștepte atâta timp.
    Încălecăm și ne întoarcem spre Canakkale, nu înainte de a negocia câteva suveniruri pentru cei de acasă.
    Pe drum, mulțumesc în gând Tigăii pentru manșoanele încălzite și accelerația poate sta singură, lăsându-mă pe mine să-mi acopăr genunchiul drept. recunosc, pe lângă mulțumiri Tigăii, mi-am ținut și mie morală pentru ingeniozitatea de care am dat dovadă când am renunțat la pantalonii moto.
    În oraș, după ce facem câteva ture de clătit ochii, tragem pe străduțele unde ni s-a explicat că e bazarul. Bazar, deci cumpărături. Căutăm rahat, ceai și acareturi. Dana își adună cu sârguință cadourile pe care le vrea pentru acasă, și vine cu o idee excelentă, să trimitem câte o vedere acasă. Minunată idee, cu reușită de 50%, doar vederea Danei a ajuns la destinație. A mea o fi și acum într-un ciclu infinit.
    Cumpărăturile fiind făcute, hai la hotel, lăsăm Tigaia să respire, scăpăm de echipament, mâncăm ceva și ieșim la pas, în amurg să ne plimbăm pe faleza Canakkaleului. Ne tragem poze în preajma căluțului în care a stat ascuns Ahile Pit Rășinos și intrăm să vizităm Muzeul Maritim, care e plin de arme, tunuri, nave, niciuna de producție turcă.
IMG_0803.JPGIMG_0784.JPG

IMG_0805.JPGIMG_0798.JPG

    Ne plimbăm prin parcul muzeului și ne programăm ce să vizităm pentru că, așa cum era de așteptat e plin de elevi care au venit să învețe istorie.
    Facem un tur al unei nave mici de război, cu un ghid care vorbește groaznic engleza dar care ne zâmbește continuu și e cât se poate de mândru că a făcut parte din echipajul navei ”erou de război”, acum devenită muzeu.
IMG_0814.JPGIMG_0812.JPG


    Zona Dardanelelor a fost o adevărată scenă de război în primul război mondial, iar turcii au câștigat bătălii răsunătoare, chiar dacă sacrificiul uman a fost imens. Știm la Galiopolli, Gelibolu în turcă, peninsula de peste Dardanele, în primul război mondial, între 1914-1915 au fost aproximativ 150.000 victime, marea majoritate de partea turcă. Mult sânge a curs atunci pe Dardanele, dar prin sacrificiul lor turcii și-au păstrat poziția și au câștigat un loc important pe scena geopoliticii europene.
IMG_0787.JPGIMG_0786.JPG
    În urma acestor lupte și victorii răsunătoare dela Galliopoli, de care până și Conul Leonida a auzit, s-a ridicat Republica Turcă, din rămășițele Imperiului Otoman, deja decăzut, cu al său ”tată” arhicunoscut și iubit în toată Turcia, Ataturk, pe numele real Mustafa Kemal Pașa. Da, orașul vizitat cu două zile înainte.
    Fortăreața Canakkale care străjuiește strâmtoarea, se află în parcul muzeului și nu ne putem permite să nu o vizităm. Acum e muzeu, după cum era de așteptat, și e plină de omagii aduse celor care au luptat colo. Se vede de departe că turcii își iubesc și au foarte mare respect pentru eroii naționali, cât și pentru istorie.
    De la un militar-ghid-actor, care are rolul de a da viață istoriei înăuntru fortăreței, aflăm că de fapt a fost ridicată de către români. Români aici? Da, pe la 1400-1500, când a fost ridicată fortăreața. Adevarat, la vremea respectivă, oare țările românești, nu plăteau tribut Porții!? Și o parte din tribut se plătea în copii. Crud, dar adevărat! Măcar știm că au fost tratați turcește. O parte au intrat în armata otomană, în contingentul special de ieniceri, iar cei care au rămas să muncească, am înțeles de la ghid ca au primit pământ și li s-a dat dreptul de a trăi liberi.
    Lăsăm muzeul să-și primească mai departe autocarele de elevi și studenți, care vin valuri-valuri, și ieșim să admirăm falezele orașului, bineînțeles după un pit-stop la magazinul de suveniruri, de unde Dana se alege cu un portmoneu de piele original turcesc.
    După o scurtă plimbare, ni se face poftă de deja mult doritul ceai turcesc, așa că alegem o terasă aglomerată și, după ce prindem un chelner care ne pune pe loc în față două cești de ceai, ne lăsăm în scaune și savurăm aroma binefăcătoare care ne încântă papilele gustative.
    Astăzi a fost singura zi în care am reușit să-mi șterg zâmbetul tâmp de pe față, ba chiar o umbră de tristețe și-a făcut prezența pe chipu-mi cu privirea pierdută în zare. Cine nu are prieteni să-și cumpere! Trăiască Dana, care a ghicit norul care se perinda desupra-mi și m-a făcut să revin din tenebrele pe care le colindam, departe de realitatea superbă, eram totuși în Canakkale, celebrul Canakkale.
    Seara se lasă ușor peste orașul istoric, apusul înfrumusețând și mai mult strâmtoarea, dându-i un aer mai misterios, mai istoric, mai occidental.
IMG_0893.JPG
    Cu tot misterul și atmosfera feerică, nevoile biologice nu știu de bun simț, foamea se face simțită tot mai aprig. Ieri, în peregrinările mele singuratice, mâncasem la un restaurant cu specific maritim-turcesc. Acum știam exact unde e zona restaurant-kebăbăriilor, așa că ne-am îndreptat către un restaurant cu etaj, să putem admira peisajul în timp ce ne înfruptăm din delicatesele turcești. Kebăbăria era curată și frumos amenajată, ne vine și mâncarea, iar Dana observă că pe masă avem la discreție ardei iuți. După ce o văd pe ea degustând trei ardei, unul după altul, și cu o figură de-a dreptul încântată, mă încumet și trosnesc și eu în măsele un ardei întreg, așa cum văzusem la Dana.
    Atât, până aici am simțit gustul mâncării în acea seară, cări în rest m-am simțit dragon. Ayranul a ajutat trei secunde, cât l-am dat pe gât, dar după, ce fac? Dana, în dărnicia ei nemărginită, îmi oferă din sucul ei de morcovi și alte legume. De data asta știam în ce mă bag, mai băusem în Bursa și știam ce îmi oferă. Sucul ăla e extrem de sărat și iute! Îi mulțumesc, refuz politicos și încerc să-mi păstrez expresia calmă a feței luptând cu lacrimile care așteaptă să năvălească nestingherite. Zoe, fii barbata!
    După așa o masă delicioasă, o cred pe cuvânt pe Dana, eu am simțit doar ce înseamnă să fii dragon, ieșim și încercăm să ne continuăm plimbarea. Încercăm doar, deși e noapte, nu e târziu, dar oboseala se pare că a învins-o pe Dana, deși eu n-am văzut nici o luptă.
    Ne îndreptăm agale și pe ocolite spre hotel, Dana învățând să meargă chinezește. E un fel de a merge repede dar deplasându-te încet, pași rapizi dar foarte-foarte mărunți. E un compromis pe care-l face doar să-mi fie mie pe plac, să am impresia că suntem la plimbare și că nu e nerăbdătoare să ajungă la hotel.
    Ajunși în cameră, încep să împachetez, să stâng bagajele, mâine părăsim Canakkale, cu gândul de a ne îndepta spre Burgas, după o scurtă vizită pe peninsula Gelibolu. Dana se uită la mine, zâmbește, ea se pune la somn, e timp de bagaje mâine, până reușesc eu să mă trezesc, are timp să împacheteze, despacheteze și să reîmpacheteze. Recunosc, are dreptate, deci mă apuc să împachetez cu talent, dacă las pe mâine, nu mai plecăm. Termin, mă dușez și mă bag în pat, mâine părăsim Turcia, deși, cu mâna pe suflet o spun, că nu mă dau dus ușor de pe aceste meleaguri. Somnul mă învăluie, visele păcălindu-mă că vom mai reveni pe aceste tărâmuri, acesta a fost doar începutul.

La bună vedere, străjer al Dardanelelor!
9153600733300861767-1629722652565163154?


Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×