Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    58
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    14.089

"Going North" - Gdansk - Ziua I ( Sâmbătă, 11 iunie )

Autentifica-te  
Motanyc

152 vizualizări

    Trezit la 4:45 AM de zgomotele din casă, mama nu se îndură să mă trezească, deşi plănuisem să mă trezesc la 4:30. După ce că trec rar pe acasă, mai stau şi puţin, părinţii ar fi vrut să mă mai reţină. Sunt în Piatra Neamţ doar de ieri, şi am stat toată ziua la garaj cu maestru mecanic, tata, să îl pregătim pe Argos.
    Un mic dejun uşor şi delicios, plăcinte şi cafea, şi deja simt cum prind puteri. Argos ne aşteaptă cuminte, ţesălat şi echipat de cu seară, şi el nerăbdător ca şi mine să plecăm la drum. La revedere Piatra Neamţ, "perlă a Moldovei", noi ne îndreptăm spre nord.

IMG_1887.JPGIMG_1888.JPG

    Până la Siret în vama cu Ucraina totul a decurs normal şi fără incidente. La aproximativ două ore de la plecare sunt deja în vama Ucraineană. Procesul aici e de a aduna trei ştampile pe o hârtie primită la intrare. Le obţin şi las hârtia la ieşire, unui soldat care mă întreabă cât costă Argos şi nu se lasă până nu trage şi el de gaz. Îl las să se bucure, ca un copil cu jucărie nouă şi-mi văd liniştit de drum, drum de acum rusesc şi de calitate îndoielnică.
    Încă două ore şi sunt la Cernivtski, Cernăuţi ucrainean. Străzile sunt toate pavate cu piatră cubică de proastă calitate, formând un model de tablă de şah, unde pătratele negre se traduc în ucraineană drept găuri, iar cele albe piatra cubică.

IMG_1893.JPGIMG_1892.JPG


    Opresc să fac două poze şi sunt abordat de un nene care vorbeşte româna. Mă întreabă dacă sunt bine şi dacă am nevoie de ceva. Îi explic că sunt bine, sănătos, voinic, îi mulţumesc pentru grijă, e nobil din partea lui. Îi explic că doar tranzitez Ucraina şi mă îndrept spre Polonia, următorul oraş mare ucrainian fiind L'viv. Omul, foarte îndatoritor de altfel, se oferă să-mi arate cum să ies din oraş spre L'viv prin Ivano. Nu apuc să-i spun că am copilot pe Ioana, că se urcă în maşină şi-mi zice să-l urmez. Aşa am fost nevoit să înghit mirosul de matrafox pe care îl degaja cu o enormă dărnicie propria-i maşină. Trebuie să recunosc, că nu am putut să nu remarc calitatea deplorabilă, nu doar a drumurilor, dar şi a maşinilor în Ucraina. Bătrâna Lada încă e regina şoselelor.
    Ies din oraş, alimentez la primul peco. Se acceptă plasticul, spre mulţumirea mea, pentru că pe acelaşi principiu ca în Turcia, am plecat şi în această aventură total nepregătit şi fără nici un plan.
    Nu la mult timp, într-un sens giratoriu, Ioana mă pune să fac dreapta, deşi tăbliţa spre Ivano-Frankivsk arată înainte. Încrederea în Ioana e mare, atunci când nu am nici o opţiune, dar aici am de ales, aşa că o las să strige agonizant "viraţi dreapta" şi continui înainte sperând că va recalcula ruta. Speranţe deşarte, Ioana deja a rămas blocată pe "viraţi dreapta". Femie încăpăţânată, dreapta e câmp, şi nu mai există de mult sensul giratoriu, revino-ţi! Ioana işi revine, se uită la mine cu ochi galeşi, dă rapid din gene, se îmbufnează, îşi încrucişează braţele şi-mi sugerează suav: "te descurci singur". Văd că nu mai recunoaşte nici hartă, nici drum. Bun, nu ştii pe aici, nu-ţi face griji, eşti cu Motanyc, la spiritul meu de orientare nu ne putem rătăci. Deci continuăm spre nord-nord-vest. Totuşi nu o pun pe Ioana la somn, îmi place să stea cu mine, măcar îmi spune cât e ora.
    Drumul e prost şi plin de denivelări dintre cele mai urâte. Ioana stă mereu cu capul în pământ, bruiată complet de atâtea vibraţii. Din când în când o mai ridic să văd ce face. A rămas blocată cu limita de 60. Nu e cel mai excelent drum, dar parcă nici să mă târâi nu-mi convine, Argos se menţine ţanţoş la 90. Brusc, din pădure, îmi sare în faţă o arătare agitată. Are o antenă parabolică pe cap şi dă agitat din mâini la mine. Deja îmi imaginez tot felul de scenarii cu ce va urma, şi-mi dau seama că nu am bani ucrainieni la mine, prin urmare nu voi putea îmblânzi bestia cu chipiu care îşi trânteşte un aer autoritar de tutore molestator de copii neascultători. Afişez şi eu faţa de copil prins cu mâna în borcanul de dulceaţă; bani n-am, suntem cică în localitate, deşi nu văd case, n-are ce-mi face. Îi dau permisul, cere şi 'bolentinul' lui Argos; ne prezentăm frumos şi aşteptăm. Ciupercarul e foarte agitat şi pare supărat din cale-afară, de parcă am făcut o crimă, circulând cu 84 în zonă de 60. Engleză nu vorbeşte, şi nici vre-o altă limbă în afară de rusă. Îmi bagă sub nas un decret cu litere chirilice, la care mă uit ca în cartea de chimie avansată. Descifrez doar 2 cifre: 450 şi 510, iar parabolicul repetă obsesiv: "Min, Max". Înţeleg eu că asta-i amenda, dar mă uit la el şi ridic din umeri, "no money". Ca să-mi întăresc spusele cu fapte, scot portofelul şi-i arăt banii pe care-i aveam: lei, coroane suedeze şi coroane daneze. Mai aveam prin bagaje şi nişte lire turceşti şi leva bulgăreşti din ultima aventură, dar mă gândesc că ajută la fel de bine ca ceea ce aveam deja în portofel.
    Coroanele daneze sunt ochioase, hârtia e nouă, îi cam fac cu ochiul, aşă că ia o foaie de 100 şi mă întreabă ce şi cum. Îi explic cum pot că-s daneze. Mă îndoiesc de cunoştinţele sale geografice, pentru că tot cască ochii mari când îi explic de Danemarca, Suedia, Germania, Marea Baltică. Bun, renunţ şi tac, îl las să zacă în necunoştinţa de care dă dovadă. Ştie că-s român, aşa că tot strigă "lei, lei". Aveam aproximativ 207 lei. Ia foia de 100 şi întreabă cât hrivnia înseamnă. Mult dom'le, mult. Nu cred că m-a crezut, mi-a luat ambele foi şi-mi face semne să-i mai dau, că trebuie să ajungă la 500. Du-te nene şi te culcă! Îi scriu că are deja 450 UAH în cei 200 RON, dar el vrea amenda maximă, 510. Bine, dacă-i aşa dă tu banii înapoi şi fă-mi proces verbal. Mda, bănuiam eu, se sperie şi-mi aruncă actele înapoi, banii în buzunar. Aşa mă gândeam şi eu.
    Îmi explică, ca unui prieten, că în Ucraina, limita e de 60 în localităţi, 90 în afară. Bun, bun, mulţam că m-ai uşurat de 200 RON, deja mi-ai stricat bugetul cu 50 de EUR, încalec şi plec.
    Încă bombănesc în cască, transmiţând urări de bine arătării cu chipiu, când brusc, ce să vezi!? Deja-vu pe drumurile ucrainiene. Mulţi mai sunteţi? N-am făcut nici 10 km, chipiurile alea cât casa ţin de transmiţătoare!? Tot 84 km/h, eu cred că-s defecte pistoalele lor radar. Acum sunt deja doi, deci acţionează în haită.
    Cum scot casca cum încep să le explic că am luat deja amendă azi, şi am lăsat banii ceva mai la sud, cu nici 10 km. Ciupercarul capos, că "M..m...money". M...oney nu am, deşi v-aş fi dat cu m..m...mare plăcere, dar nu am.
    Aşteptam să se plictisească, să-mi dea actele să pot pleca, ei nimic, money. Mulţi milogi mai are Ucraina asta!? Pun mâna pe telefon şi sun. Sun acasă, vorbesc cu tata, îi spun pe unde sunt, ce fac să nu mă plictisesc, etc. Tot timpul cât am vorbit la telefon m-am tot fâţâit pe lângă ei, ba m-am uitat de două ori şi la numărul maşinii, şi m-am asigurat că m-au văzut. După ce am terminat de vorbit, m-am dus la ei, şi cu o mină gravă le-am cerut procesul verbal. Rupeau ceva engleză așa că au înțeles, dar nu s-au lăsat intimidați și au început să completeze date. Unul din ei, cel mai tânăr, care m-a și oprit, a devenit foarte prietenos și a început să mă întrebe ce a zis prietenul de la telefon. Zâmbesc misterios și ridic din umeri. Insist să-mi dea procesul verbal. Ei insistă cu money. Scot iritat cardul și le zic: ”take money”. Zâmbesc ștrengărește la mine și-mi arată spre înapoi: ”town, bankomat”. Înțeleg, ne intimidăm reciproc și niciunul nu renunță. Mă urc pe mobră, trag lângă mașina lor și le fac semn, ”town, să mergem!”. Pornesc în urmărirea lor cu ochii pe kilometraj, nu cumva să sar de 60, știu că nu au dovezi, m-au luat cu radarul din față, iar eu sunt clar chitit să-mi dea proces verbal.
    În prima localitate îi văd că opresc, opresc lângă ei și aștept. Îmi fac semne să merg la mașină, mă apropii, mă întreabă cum mă cheamă, deși avea permisul meu în mână, îmi înmânează actele și-mi urează ”good luck”. Răsuflu ușurat, le mulțumesc afișând un zâmbet cât toată fața, încalec, întorc și plec. Mulțumesc Cerului pentru răbdarea și nervii de oțel cu care m-a înzestrat, nu sunt deloc nervos sau supărat. Am puține regrete că am dat prea ușor cei 200 de lei, dar nu-i nimic, rămânem optimiști, mâncare avem, cort este, bani de gaz la fel. Măcar acum știu, dacă se mai dă vre-un ciupercar la mine, să le dau praful de pe tobă.
    Totuși, pentru a nu mă întârzia și mai mult cu alte orătănii rusofile, hotărăsc să merg regulamentar.

IMG_1897.JPG

    După scurt timp ajung la Ivano-Frankvisk și caut ieșirea spre L`viv. Indicatoarele sunt cam rare, așa că întreb, mi se indică drumul și pornesc încrezător. Drumul devine tot mai prost, și încep să mă întreb dacă merg bine. Din loc în loc, la intersecții există patrule de poliție cu soldați înarmați cu puști mitraliere. Au plasat pe mijlocul drumului un semn de stop, pe care scrie ”Control”. Observ că toate mașinile opresc în dreptul semnului și așteaptă până li se face semn să continue drumul. Mă conformez și eu, deși mereu mi se face semn să continui înainte să apuc să opresc, sau să mă apropii de semn.
    Alimentez, mai mănânc două plăcinte, mai întreb dacă sunt pe drumul bun, în cele din urmă, când aproape ajung lângă L`viv și dau în Europeană, se trezește și Ioana. Bună dimineața domnișoară dragă! La fix, pentru că Ioana îmi arată că nu trebuie să intru în oraș ca să ajung la vamă. O ascult conștiincios. Parcă începe să cam plouă, trag întru-n peco, alimentez, și când să-mi pun costumul de ploaie văd că de fapt s-a oprit. Bine, continuăm fără, dar ajung repede ploaia din urmă, așă că intru iar într-un peco și îmi pun doar geaca. Bineînțeles, până am terminat, nu mai ploua deloc.
    Și tot am fugărit ploaia, care în cele din urmă s-a lăsat prinsă în vamă, și nu la ucrainieni ci la polonezi. Acolo era coada mare și se căutau mașinile prin toate cotloanele posibile.
    Din Ucraina am ieșit relativ ușor, după ce mi-au verificat pașaport, actele lui Argos, buletin, cred că erau foarte aproape de a-mi cere și certificatul de naștere. Am avut un vameș, vorbitor de română, care îmi traducea și-mi explica ce și cum. Erau toți foarte contrariați, cum se face ca eu, român, să nu ”gavari pa ruski”. Deh fraților, epoca voastră a apus cam de multișor.
    Trecem vama și suntem în Polonia, ploaia ne-a dușat puțin, pentru că în marea inspirație proprie, am ales coada cu ”nimic de declarat”, care era neacoperită, toate celelalte intrând în vamă sub acoperiș.

Polland.jpg

    Opresc la primul popas după vamă, mâncarea arată delicios, și miroase de-ți ia nasul. E aproape de seară și foamea și-a făcut demult simțită prezența. Vorbitori de engleză ioc, card nu, așa că pune-ți pofta-n cui Motanyce.

IMG_1905.JPGIMG_1904.JPG

    Continui spre Lublin, unde plănuim să înoptăm, Ucraina ne-a întârziat mult și nu cred că mai ajungem în Varșovia astăzi. Drumurile poloneze sunt o minunăție, e o adevărată plăcere să motociclești pe ele. Ioana e foarte documentată despre Polonia, pentru că-mi arată toate punctele de interes, ba chiar și camerele radar fixe. Și chiar știe ce spune, așa că ascult conștiincios, nu vreau să mai fiu întârziat de radare.
    Mai oprim la un popas să ne mai încercăm norocul cu plasticul, dar e inutil, polonezii vor doar cash. Dacă tot am oprit, lungim puțin pauza și mâncăm ce avem la desagi, doar nu am cărat mâncare românească atâția kilometri să nu o degustăm, sunt convins că mama a gătit cu toată dragostea unei mame.

IMG_1911.JPGIMG_1909.JPG

    Parcă am mai prins puteri, seara deja s-a lăsat, Lublin e încă în față, dar cum drumurile sunt excelente nu ne facem nici o grijă.
    E 11 noaptea, suntem în Lublin, Argos și-a primit porția de hrană, acum mă delectez și eu cu o cafea și un sandwich cald într-un peco, la benzinării se acceptă cardul, au chiar și bancomate afară, doar că la bafta mea, bancomatul de aici nu funcționează. Sunt în dubii dacă să înnoptez aici sau să continui spre Varșovia. Obosit sunt, dar încă mai rezist, iar drumurile poloneze îmbie la călărit. Decid așadar să plec spre Varșovia, și când mă răpune oboseala, trag la un motel; e plin în Plonia de astfel de locuri și popasuri pentru călători. De cort nu poate fi vorba, e prea târziu, sunt mult prea obosit, plouă și e ud peste tot.
    Ajung să opresc din motel în motel, unii nu au camere libere, unii nu primesc card, unii sunt ocupați cu nunți, e sâmbătă noaptea totuși. În trecere printr-o localitate, îmi sare în ochi, de aproape mi-l învinețește, un semn cu ”Bankomat”. Opresc și scot cash, vreau să dorm într-un pat, deși de atâtea ori îmi venea să opresc în câte o poieniță, să întind izoprenul și să mă bag în sac sub burta caldă a lui Argos.
    La aproximativ 100 km de Varșovia, nimeresc la motel Delfinul, care are cameră, primește card, chiar dacă nu mai e nevoie, dar are și nuntă. Până și prețul e cam mare, față de alte moteluri pe unde am mai oprit. Totuși arată foarte bine, sunt condiții de hotel, cameră mare, dublă, duș, televizor, curat.
    Iau camera, platesc cei 90 de zloți, car desagii lui Argos în cameră, priponesc calul, îl învelesc cu husă să nu-i fie frig și urc în cameră. Muzica de la nuntă se aude de parcă sunt lângă lăutari. Mă gândesc că sunt prea obosit, e 1 noaptea, o să adorm cu muzică cu tot.
    Un duș și în pat. Am parcurs 800 de kilometri, în 20 de ore, am traversat 3 țări, am trecut 2 vame, pe un căluț înaripat. Argos doarme liniștit în parcarea motelului, eu încerc să nu mă mai gândesc la basul care mă vibrează cu pat cu tot și mă afund în visare.

Adormi tu, călător bezmetic!
9153600733300861767-7104323118182403951?


Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×