Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    58
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    14.037

"Gdansk, plaja cu nisip plangator" - Gdansk - Ziua II ( Duminica, 12 iunie )

Autentifica-te  
Motanyc

201 vizualizări

    "E dimineață-n zori de zi...", ceasul arată 06:45, mă dau jos din pat și mă uit afară să văd ce zi mă așteaptă. Ziua bună se cunoaște de dimineață, și e o dimineață superbă. Domnul Soare zâmbește grațios și ne asigură că ne va însoți tot restul drumului.

Delfinul_1.jpg

IMG_1915.JPG
    Cobor la căluț cu tot calabalâcul după mine, Argos încă doarme, și nu mă lasă inima să-l trezesc, așa că mai trag de timp în compania unei cafele aburinde, din partea casei, pentru că domnișoara de la bar nu a vrut să mă taxeze.

    În cele din urmă, suntem echipați, Argos încărcat, Ioana își reia locul pe ceafa murgului, mulțumim respectuos pentru cazare, ne luăm la revedere, inima în dinți și drumul sub roți.


    În scurt timp suntem în Varșovia, e încă dimineață, așa că socot să vizităm măcar puțin din vechea cetate. Se pare totuși că aerul de aici nu-i priește lui Argos, pt că începe să tușească puțin, și-mi dă suficiente emoții la gândul că mă lasă la jumătatea drumului. Oprim și îl verific pe toate părțile să văd ce nu-i convine. Problema pare să fie, după zgomote, la cutie. Nasol, îmi zic! Verific ulei, temperatură, totul e normal, ulei din belșug și chiar curat. După toate verificările, Argos e în regulă, totul e în parametri normali. Și totuși, zgomotele!? I s-o fi desprins vre-o potcoavă căluțului! Îmi dau seama, în cele din urmă, că zgomotul e scos de lanț, la accelerări bruște. Îmi dau seama că l-am întins cam mult și nu prea are jocul necesar, ceea ce cam smucește pinionul. Așadar decid să continuăm fără accelerări bruște și cu cât mai puține schimbări de viteză.
    Ioana îmi spune că mai avem peste 350 de kilometri până la Gdansk, și ar cam fi cazul să plecăm, dacă vreau să prind o baie pe soare, în Baltică.
    Pușcăm două-trei poze și ne punem în mișcare.
IMG_1922.JPGIMG_1920.JPG

IMG_1921.JPG
    Ioana se pricepe de minune să ne scoată din oraș evitând aglomerația și ne îndreptăm cu pași rapizi spre Gdansk, orașul la care visez de câteva săptămâni. Ce mă mână în Gdansk, n-aș putea spune, m-am trezit într-o dimineață, cu o idee obsesivă "vreau să văd Gdansk". Recunosc că am câteva țigle lipsă la acoperiș, așa că enunț să mai caut motive pentru acțiunile întreprinse de a ajunge în Gdansk. S-o numim "poftă de copil în vârstă".
    E trecut de prânz, întrăm triumfători în Gdansk, Soarele și-a ținut cuvântul și e cu noi de dimineață, deși acum nu mai pare o idee excelentă, transpir din abundență și nu-mi stă capul decât să mă răcoresc în mare.
    O setez pe Ioana să ne ducă la Stogi Camping, și sper din tot sufletul că există, pentru că îl descoperisem pe google maps când m-am uitat de traseu spre Gdansk. Ioana răspunde afirmativ la întrebarea "cunoști adresa?", așa că mă îndrept către ceea ce ar trebui să fie un camping în apropierea plajei.
    La un moment dat observ chiar indicatoare către camping, deci există, nu e doar legendă, și mă las purtat de Ioana către destinație. Intrăm pe o alee, care se transformă în drum neasfaltat, apoi intră prin pădure pe niște urme de mașini, cărare mai lată s-ar putea spune. Îmi imaginez că ne apropiem și nu mă impacientez, dacă Ioana recunoaște poteci pustii prin Gdansk, cu toate că în Ucraina nu vedea coșcogeamitea drum cu două benzi pe sens, înseamnă că știe ea ce știe. Totuși mă învârte prin pădurici și câmpii, unde drumul, pardon, poteca, s-a transformat în nisip, și nu întâlnesc nici picior de vietate. Ceva îmi miroase a pește, și cu siguranță nu e de la mare. Poteca e tot mai îngustă și mai neumblată, dau și peste o groapă de gunoi, și Ioana se pierde iar în calcule.

IMG_1933.JPG

    No Ioana, atât de rău am ajuns!? Mă trimiți la gunoi!?
    Încep să mă coc la foc mocnit în echipament, e 14:00 și soarele arde puternic, Argos e și el încins, potcoavele-i încep să se afunde în nisip; o mai blagoslovesc puțin pe Iona și întorc. Am noroc cu memoria-mi bună, că reușesc să mă descurc în hățișul de poteci și potecuțe în care m-a băgat Ioana, revin la asfalt, o pun pe coană pe mute și merg după indicatoare.
    Suntem în Stogi Camping, era puuuțin mai în față de unde m-a pus Ioana să fac stânga pe coclauri. Asta e sabotaj, clar!
    Plătim ”imensa” sumă de 26 zloți pentru mine, căluț și cort, și ne instalăm în superbul camping, într-o pădurice de pini care ține umbră și răcoare, iar solul e moale și pufos, perfect pentru dormitul la cort.
    Vreau la mare, vreau la mare! Stai copile, suntem organizați, despachetăm, instalăm cotul, aranjăm bagajele, echipamentul, încuiem lucrurile pe Argos, îl pupăm în bot, luăm prosopul și gonim spre apă.

IMG_1938.JPGIMG_1936.JPG

    Plaja e superbă, nisipul fin și plăcut la călcat, nici urmă de scoici, apa curată, lipsită de alge. Nisipul plânge sub fiecare pas pe care îl fac. E un fenomen ciudat, nu am mai întâlnit până acum. Încerc să mi-l explic, singura explicație de-mi vine în cap, particulele fine de nisip, sunt ceva mai corozive, iar sub presiunea piciorului, în frecare una de alta scot un geamăt prelung și tânguit.

12062011%2528002%2529.jpg12062011%2528001%2529.jpg

    Alerg ca un copil, cu nisipul tânguindu-se sub tălpile-mi proprii, renunț rapid la îmbrăcăminte și mă avânt în Baltică. Apa mă învăluie și mă răcorește după o jumătate de zi fierbinte. Mă bucur nespus și mă bălăcesc mai ceva ca Nică la scăldătoare.
    Un sentiment de mândrie și împlinire îmi scaldă sufletul, am reușit să-mi împlinesc un vis, mă scald în Baltică, pe plaja orașului visat din copilărie, pe când ascultam pățaniile soldatului Svejk, în peregrinările sale fiind și Gdansk-ul, orașul cu nume ciudat, care a trezit în copilul cu urechea lipită de difuzorul bătrânului Bucur, o curiozitate fantastică și o poftă pe măsură de explorare și cunoaștere. Într-adevăr, părinții sunt cei care au dat naștere în mine unor astfel de sentimente, drept pentru care nu pot decât să le fiu recunoscător o viață întreagă.
    Îmi dau seama cât de ușor mi-e să alunec pe panta visării, mai ales că sunt într-unul din visele mele.
    După ce m-am săturat de bălăcit, schimb baia din mare pe baia de soare. Stau să mă coc puțin la soarele care încălzește nisipul. În amurg, mă plimb pe malul mării, apoi pe faleza plajei, și în cele din urmă, mă lipesc de o bancă la o terasă, unde ling o bere și privesc cu ochi de copil la tot ce se întâmplă în jurul meu. Toată lumea pare a fi liniștită și împăcată, sentiment pe care îl împart bucuros cu polonezii. Sunt o nație reușită, o mixtură superbă între frumusețea slavonă și mândria germană.
    Cu toate că mă simt minunat și împlinit, nu pot să nu recunosc că mi-ar fi plăcut să împart acest sentiment, să împărtășesc bucuria nespusă pe care o simt, dar Argos doarme la umbra pinilor, Ioana doarme și ea în cocoașa calului, și mă îndoiesc că polonezii ar fi înțeles vre-o iotă din bucuria care-mi inundă sufletul și-mi gâdilă limba provocându-mă la un acces de logoree.
    Gândul îmi zboară la Ștrumf, și mă gândesc cu plăcere la vremurile ce vor veni, visând frumos la aventuri pe care le vom face împreună.
    Soarele aproape apune, aruncând săgeți aprinse către țărmul Gdansk-ului, polonezii se plimbă agale, zâmbesc și se bucură de viață. Mă întorc, la pas domol, către campingul care mă găzduiește. Nu pot să nu mă opresc și să nu admir, pentru minute bune, jocul copiilor într-un părculeț amenajat special pentru ei, în care răsună, jovial și inocent, vocile puilor de polonezi.

12062011%2528009%2529.jpg12062011%2528007%2529.jpg

    În camping iau o masă cu bucate românești, proviziile încă mă mai țin, așadar mai ușurez din povara lui Argos. Bucatele merg stropite, pentru mai facila alunecare pe gât, cu minunatul vin de Piatra Neamț. Din nou, trăiască tata! Licoarea lui Bachus, deși în cantitate mică, își face pe deplin simțită nu doar aroma cât și tăria, pentru că mă înmoaie și devin imediat prieten la cataramă al Cumătrei Lene.

IMG_1941.JPG

   Tot visând și minunându-mă de amintirile adunate, și de bucuria împlinirii unui vis, se apropie de mine, pe neașteptate, vorbit pesemne cu Cumătra Lene, chiar Moș Ene. Pe unde-mi umblași moșnege!? Mereu apari când mi-e lumea mai dragă, iar acum chiar nu am chef de poveștile tale ofilite. O pot face liniștit și bucuros cu ochii deschiși, sunt în Gdansk, orașul mult visat, trebuie să mă plimb pe aleile lui.
    Moșul, versat și trecut prin viață, mă amăgește să-l ascult doar o oră, după care pot pleca bucuros și liniștit să urmăresc viața de noapte a Gdansk-ului. Cu o mână mă trage spre cort și cu cealaltă explică grav și plin de trăire, poveștile sale, vechi de veacuri, ... cum se făcea că peste nouă mări și nouă țări, ... undeva departe... aproape de capătul pământului...
9153600733300861767-4418060444558327555?


Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×