Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    58
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    14.089

Ziua I - "Dorul de Polonia" - sâmbătă 6 august

Autentifica-te  
Motanyc

171 vizualizări

    Cu bagajele pregătite şi cu nerăbdarea în suflet, mă arunc sub duş, visând la lungul drum care mă aşteaptă, la setea de asfalt pe care o resimt de ceva timp şi care urmează să mi-o satisfac. Într-un final, ziua mult aşteptată a sosit.
    E 4 dimineaţa, Argos aşteaptă, nerăbdător şi el, să fie încărcat, să-şi care cu mândrie desagii care au luat deja forma spinării sale. Ioana bombăne într-una, derutată de faptul că nu suntem pe drum, e şi ea la fel de nerăbdătoare să întindem kilometri sub noi.
    În aproximativ o oră suntem gata de drum, echipaţi, încărcaţi şi voioşi nevoie mare. Avem două ore să prindem primul ferry al dimineţii care să ne ducă, peste Baltică, în Rostock. De data aceasta nu am mai plecat fără plan, ci am tras puţin cu ochiul la programul bac-urilor.
    Până la Gedser, drumul a fost uşor şi fără probleme. Am prins un răsărit absolut superb şi am observat fenomenul de ceaţă în Danemarca, ceaţă care stă în straturi perfect paralele, ca foile unei prăjituri, crema lipsind insă.

IMG_3693.JPG

    Suntem în burta peştelui metalic, Argos e ancorat, iar eu urc pe punte să-mi iau micul dejun. În nici 4 ore de la pornire şi vom fi pe tărâm german.
IMG_3700.JPGIMG_3699.JPG

    E 9 dimineaţa, alimentăm în Rostock, căluţul e pregătit pentru goana pe autobahn-urile nemţeşti. Soarele a început să ardă bine şi se preconizează o zi de vară excelentă, poate puţin prea fierbinte pentru motociclit.
    Gonim pe plaiurile germanice ascultând muzică şi dansând într-o poziţie deloc comodă dar trebuie să facem cumva mai interesantă parcurgerea autostrăzilor, care de altfel sunt foarte plictisitoare. Nu am fost deloc încântat de ideea Ioanei de a traversa Germania pe autostrăzi, dar e cea mai rapidă metodă, iar gândul revederii cu prietenii şi aventura care se preconiza îmi dădeau aripi. Aripi care m-au trecut în Polonia în doar 5 ore de Germania, cu două opriri de alimentare şi o pauză pentru masa de prânz.
day1_germania_lunch.jpg

    Polonia, în partea vestică a sa, trecută pe la Cotbus, m-a înspăimântat puţin, drumul fiind de o calitate deplorabilă, probabil nerefăcut deloc de după război. Obişnuit cu drumurile impecabile polone, am simţit un gust de dezamăgire, noroc că nu a durat prea mult, şi calitatea străzilor polone şi-a revenit curând.
    Dacă la trecerea prin partea nordică a Poloniei, acum mai bine de o lună, am descoperit silvicultoarele polone vânzând, probabil, ciuperci, acum îmi era clar ce se vindea la marginea drumului, pentru că ciupercile erau la vedere în coşuri mari din împletituri.
    Suntem din nou pe autostrăzi de bună calitate, unde gonim ca vântul. Şi ca să nu ne plictisim, amorţiţi de mersul în linie dreaptă, Arabela, frumoasa blondă polonă, ne provoacă la o goană printre maşini. Don'şoara noastră cred că se plictisea grozav, ne depăşea, mergea paralel şi ne zâmbea, apoi se pierdea printre maşini şi aştepta să fie descoperită. Ne-am tot jucat aşa de-a v-aţi ascunselea până aproape de Wroclaw, unde urma să înnoptez. Ioana, probabil geloasă, a început să ţipe la mine şi să mă certe să ies pe prima ieşire. O ascult, îi mulţumesc în gând Arabelei care mi-a ţinut companie bună bucată de drum şi ies pe prima ieşire, la insistenţele Ioanei, nu vreau să-mi supăr companionul.
    Ioana ne ghidează atentă pe străzile din Breslau către hotelul la care vom înnopta. Nimerim hotelul de la a doua încercare, e doar Ioana, suntem obişnuiţi.
    Sub ochii miraţi ai recepţionerei, îmi scot casca, îmi şterg transpiraţia de pe faţa, şi îi explic că vreau o cameră. Încă se uită mirată la cosmonautul cu faţa roşie de căldură, deşi zâmbind politicos, şi-mi explică, după ce-şi revine din mirare, că nu mai au camere. Aşa o fi domniţă dragă, dar eu am rezervare. Mirarea ei creşte şi mai mult, îmi repetă cu aer politicos - timid, care suna a părere de rău, că ei chiar nu mai au camere. Eu am rezervare, ea nu mai are camere. Trebui să ieşim cumva din acest "infinite loop", aşa că îi arăt sms-ul de confirmare a rezervării, şi-i spun să nu se panicheze că nu fac gură, dar dacă tot sunt la ei, poate au o canapea liberă in vre-un depozit, sau pe jos în lift, orice să pun şi eu capul la noapte.
    Domnişoara e foarte amabilă, credeam că vrea să mă ia la ea acasă. Ok, termin cu visarea! Mă trimite să parchez căluţul în parcarea lor subterană şi să revin că rezolvă ea problema.
    Intru în parcare pe sub/lângă barieră care refuză să se ridice în faţa mea. Impotenţa barierei polone mă lasă rece şi trec căluţul cu toate împotrivirile semnului care se tot repeta.
day1_superior_room.jpg    Din nou la recepţie, domnişorica îmi înmânează, zâmbind larg, cardul de acces al camerei în care voi dormi la noapte. Surpriza a fost foarte plăcută pentru că primisem "Superior room". Cineva acolo Sus mă iubeşte, mult chiar.
    Camera şi serviciile au fost excepţionale, deja cu mult peste demnitatea călătorului nebun, deloc mofturos şi fără aşteptări de comoditate.
    Ling o bere rece, care a intrat la fix după un duş răcoritor. Profit de faptul că am o baie cât o garsonieră, cu toate cele, şi-mi spăl hainele muiate în propriu-mi suc. Beau vinuţul oferit din partea casei, rod ceva fructe din al doilea cadou al casei şi o tai în oraş, mai sunt ore bune de lumină, şi indiferent de oboseală, nu pot rata un oraş cu istorie.
    Am un mic dosărel cu obiective de vizitat în Wroclaw, dar domnişoara de la recepţie se învredniceşte să-mi mai ofere informaţii, plus hartă şi explicaţii.
    Wroclaw, Breslau în germană, e un orăşel cu o istori zbuciumată, a fost de prea multe ori distrus şi reconstruit, un oraş Pheonix, pentru că şi-a păstrat renumele peste veacuri indiferent cărei naţii i-a aparţinut. De menţionat că până după al doilea răzbel mondial, a aparţinut Germaniei, şi aici a fost ultima rezistenţă nazistă, după capitularea Germaniei. După război a intrat pe harta Poloniei, dar un oraş doar ruine şi fără locuitori, mare majoritate a germanilor părăsindu-l, bănui nu de bună voie, după intrarea în posesie a Polloniei.
IMG_3757.JPGIMG_3737.JPG


IMG_3774.JPGIMG_3772.JPG

    Wroclaw-ul de astăzi este reconstruit, "oraşul vechi" este reconstruit complet şi a fost populat cu vechii locuitori ai oraşului Lwow, astăzi L'viv în Ukraina. Şi când mă gândesc că am trecut prin L'viv.
IMG_3829.JPGIMG_3809.JPG


IMG_3865.JPGIMG_3853.JPG


IMG_3920.JPGIMG_3869.JPG


    Oraşul este foarte cochet, curat, plin de viaţă şi romantism, da, romantism, e considerat Venţia polonă. Poate nu arată la fel, cu siguranţă nu miroase la fel, dar e plin de romantism, cupluri peste tot, trandafiri şi ochi în care se citeşte visarea.
    Mai trebuie să spun că polonezele sunt frumoase? Totuşi o spun: sunt foarte frumoase, elegante şi cochete.
IMG_3830.JPGIMG_3778.JPG
IMG_3906.JPG

    Alt lucru pe care l-am observat în preumblările mele pe străzile Bresalului, foarte mulţi chitarişti. Cel puţin în această zi, oraşul e dominat de chitară şi trandafir roşu.
    Mă preumblu agale, admir arhitectura, urc în turnuri, mă plimb prin parcuri, obosesc şi caut o terasă să mă desfăt cu o bere. Dorinţă deşartă, e atât de aglomerat, că nu găsesc nici un scaun, darămite o masă, şi pe bănci se stă îngrămădit.
    Pe înserat reuşesc să mă aşez pe o bancă, în piaţa mare a oraşului, piaţă care am înţeles că e a doua ca mărime din Europa, după cea din Krakow. Privesc stingher la lumea care devine tot mai multă şi curge în valuri, urmăresc feţe vesele şi binedispuse, mă înveselesc odată cu râsetele zglobii ale copiilor care aleargă, în jocul lor serios, printre picioarele adulţilor şi remarc, uşor nostalgic, că m-am transformat într-un fin observator al vieţii, atent, inconştient, la cele mai mici detalii.
IMG_3928.JPG

    Mă ridic şi pornesc într-o nouă încercare de a cuceri o masă în speranţa unei beri. Capitulez în cele din urmă şi mă mulţumesc cu un fel de plăcintă italiană şi un cola de la oarece fast food, înântându-mi urechile cu muzica live de la o terasă vecină.
    Agitaţia şi viaţa de noapte a oraşului mă îmbie la plimbare şi cercetare, însă oboseala celor 800 de kilometri în şa are să-mi spună ceva. Aşa că mă îndrept, la pas, întorcând capul după fiecare poloneză frumoasă, cătrec hotelul care mă gazduieşte în această noapte. Bine ar fi să-mi încarc bateriile la maxim, căci o să am nevoie de rezervă de energie pentru nopţile ce vor urma în Apuseni.
    Camera mă aşteaptă cu o atmosferă plăcută şi răcoroasă, după o zi fierbinte. E luminată perfect pentru a da o senzaţie familiară de "acasă". Storc ultimele picături din vinul alb polonez, mă întind în pat şi nu trebuie să caut mult somnul, care era deja instalat.

Noapte bună Veneţie polonă,
dormi în pace!
IMG_3841.JPG

9153600733300861767-6795672475377864500?


Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×