Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    23
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    9.738

Ce găsiţi aici?

Autentifica-te  
calin_n

287 vizualizări

Să începem cu ceva interesant. Uită-te la poza de deasupra, mai exact la zona unde se termină stâncile în partea dreaptă, deasupra motocicletei.  Poți să vezi uriașul care doarme ? (link spre poza) Acesta este masivul Piatra Secuiului din Rimetea și legendele locale spun că acesta a protejat în nenumărate lupte localnicii acestei depresiuni.

Cei care au călătorit deja prin România știu că nu totul este doar despre Dracula.

Oameni care îi întâlnești, tradițiile pe care le descoperi și obiectivele vizitate îți vor arăta o lume diferită. Călătorind pe motocicletă ai ocazia să le experimentezi pe toate. Nu am ales această ordine din întamplare, acestea sunt câteva din subiectele principale pe care le vom aborda.

Maramures-traditional-gate.jpg

Poartă veche de lemn din Maramureș

Traseul-2-Rosia-Montna.jpg

Satul Roșia Montană

Oamenii

Acesta este un subiect foarte delicat din perspectiva țărilor vestice. Pe de altă parte călătorii ce trec prin această  țară sunt uimiți de oamenii pe care îi întâlnesc. Să lamurim un lucru, nu vorbim de oameni din orașele mari sau din apropierea obiectivelor turistice mari. Noi vorbim de oamenii simpli de la țară, din orașele mici sau din zone turistice mai puțin cunoscute. Dacă ajungi într-un sat din Transilvania și o să ceri apă unui localnic poți să ai o experiență interesantă, chiar dacă nu vorbești acceași limbă cu el .

Unii români pe care i-am cunoscut în călătoriile noastre sunt exact ca și noi. Ei cunosc bine beneficile pe care le oferă societatea modernă dar au ales o viață simplă. Unii își deschid afaceri în turism sau legate de produse tradiționale. Una din cele mai frumoase povești este cea a Anei Maria și a lui Andrei, din Roșia Montană. Ei au Hostelul La Gruber și se află pe frontul unei bătălii cu o corporație care vrea să extragă aurul din munții în care se află satul, prin excavarea lor.

Sună interesant? O poveste mai lungă despre ei o să apară curând.

Un alt aspect important este ca nu o să arătăm doar partea pozitivă a României. Ca şi în orice alt loc din lume, oamenii pot să fie răi. Aveţi grijă la cei care par suspicioși şi dacă aveţi probleme contactați poliţia sau alte forţe de ordine publică. Nu ezitaţi să cereţi ajutorul motocicliștilor locali deoarece este puţin probabil ca ei să vă lase pe drum.

Trasee

Aici nu vom intra in detalii pentru că vă lăsăm linkul spre pagina cu Trasee. Acolo sunt câteva din traseele recomandate în ghidurile noastre (Munții Apuseni și Touring în România) și Rapoarte de Tură scrise de autori ocazionali.

Obiectivele turistice

Toate pozele și videoclipurile de pe acest site au ca singur scop să arate călătorilor la ce să se aștepte când ajung aici. Pentru unele obiective vor fi mai multe detalii sub formă de descrieri sau doar povești care le implică. Ne vom îndrepta atenția spre obiectivele naturale deoarece sunt în afara orașelor și rutele vor fi mai interesante pe motocicletă.

Am mai spus-o și repetăm: trebuie să protejăm locurile sălbatice, cum putem mai bine. Acesta o să fie un alt subiect prin care vom încerca să vă convingem să faceți la fel.

old-gold-mine.png
O veche gură de mină din satul Ruda-Brad

Tradițiile romanești și legende

Aceasta este partea unde lucrurile devin mai interesante. Contrastul dintre mediul modern al orașelor mari și stilul de viață de la țară este mare. În orașele mari ca și Brașov, Cluj-Napoca sau Timișoara centrele vechi te vor face să te simți ca în orice alt oraș vechi al Europei. Multe stiluri de arhitectură sunt la fel, datorită influențelor primite de-a lungul timpului. Alte locuri ca satele, orașele industriale mici sau locurile sălbatice vor avea un aer pecum cel al câmpiilor din Mongolia sau al sălbăticiei Africii.

Legenda Vâlvei Minei este foarte cunoscută în Munții Metaliferi. Aici au fost multe mine de aur, unele vechi de peste 2000 de ani și inevitabil în perioada asta au apărut multe legende. O variantă a legendei spune că vâlva este văzută ca ocrotitoarea minelor, ce distribuie și supraveghează aurul, ajută minerii să îl găsească, dar care uneori își cere tributul. Când într-o mină nu se mai găsește aur, minerii spun că vâlva a părăsit acel loc și nu mai are rost să sape, deoarece fără ghidarea acestui spirit nu-l vor mai găsi niciodată. Vâlva se arată oamenilor minei sub diverse înfăţisări precum cea de pisică neagră, fată frumoasă, bătrână, copil, moșneag, soldat, pitic sau atenţionează doar prin diverse sunete.

Dacă ajungi în apropierea orașului Brad și ai ocazia să povestești cu oameni mai în vârstă, întreabă-i de această legendă. O sa le facă placere să îți spună povestea.


Vezi articolul integral

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×