Mergi la conţinut

Freerider

  • postări
    4.291
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    304.118

Prima Evadare 2017: Full Speed Ahead!

Autentifica-te  
freeriderro

183 vizualizări

Poporul a cerut, organizatorii s-au supus: Prima Evadare a avut anul acesta o variantă de urgență ce urma a fi folosită în caz de ploaie. Și cum ploaie a tot fost, căci primăvara aceasta în mod special pare neiertătoare, planul secund a intrat în practică, un plan din care a rezultat un traseu o idee mai scurt, dar al naibii de rapid. În fond, a fost atât de rapid, încât Vlad Dascălu și Alexandru Stancu, ambii de la BikeXpert Racing, au avut o medie de puțin peste 30 de km/h. Altfel spus, asta înseamnă vreo 8 metri pe secundă și un ritm impresionant, o ocazie de a bucura privitorii care au asistat din diferite puncte ale traseului la cursă, așa cum am făcut noi.

DSCF6777.JPG.jpg?x12266Încălzire înainte de start la cortul Scott Geiger Team.DSCF6784.JPG.jpg?x12266O țigară înainte de cursă nu strică niciodată. V-o spun din proprie experiență. ?DSCF6790.JPG.jpg?x12266Agitație și pregătiri. Fizice și psihice.DSCF6805.JPG.jpg?x12266Pe bune, Irina? Ideea era să-i prinzi pe toți cu bicicletele ridicate…DSCF6819.JPG.jpg?x12266O fată la linia de start.DSCF6821.JPG.jpg?x12266Și încă o fată, de partea cealaltă a drumului.

Asta nu înseamnă cu Prima Evadare și-a încheiat complet socotelile cu noroiul, însă traseul a avut mai multe zone pietruite. Astfel, fiind vorba despre varianta de urgență și de alte zone de asfalt mai lungi, acestea i-au ajutat pe unii concurenți să ducă media de viteză a acestui concurs la un nivel impresionant. La final, decizia organizatorilor s-a reflectat în nivelul de pământ fixat pe biciclete și pe echipamentele concurenților, care nu a fost comparabil cu ceea ce am putut vedea în anii trecuți. O chestiune care a dat naștere unor controverse minore, căci fiecare-și imaginează o Primă Evadare după placul inimii: unii visează la o baie de noroi, pe când alții speră la un sol dur ca piatra. Varianta de față se pare că a reușit să-i împace pe participanți, care trebuie să recunosc, nu s-au mai prezentat în număr atât de mare precum în anii anteriori. La momentul redactării articolului, adică la mai bine de 6 ore de la start, aproximativ 1.200 de concurenți trecuseră linia de sosire.

DSCF6827.JPG.jpg?x12266Intrarea spre Zoo: spațiu suficient pentru orice manevră.DSCF6834.jpg?x12266Așa arată o mulțime contra cronometru.DSCF6843.JPG.jpg?x12266Stancu și Dascălu, la intrarea pe proțiunea de lângă linia șina de cale ferată.DSCF6848.JPG.jpg?x12266Două elicoptere au surprins acțiunea de astăzi, unul a transmis live.DSCF6852.JPG.jpg?x12266Tymy Păcurar și Marius Petrache în stepă.DSCF6862.JPG.jpg?x12266Dani Crista, leader of the pack.DSCF6868.JPG.jpg?x12266Al doilea concurs din cadrul concursului: prinde sticla din mers. Curios este că în acea nebunie, unul din concurenți a vrut să-mi ia camera de filmat.

Revenind la cei doi oameni ai zilei de la BikeXpert Racing, aceștia au avut un avans considerabil, de la mai bine de 4 minute, față de următorii 3 clasați, tot de la aceeași echipă: Attila Madaras, Ede Molnar și Jozsef Malnasi. Da, ai făcut calculele bine, primii 5 timpi au fost realizați de rideri de la BikeXpert. Lucian Logian de la Scott Geiger și Marius Roșioru de la Playbike-XC Riders i-au urmat pe cei 5, top 10-ul de astăzi fiind completat în ordinea trecerii liniei de finish de către Daniel Crista, Valentin Roșoagă și, poate cea mai mare surpriză, George Cristian Stan.

DSCF6886.JPG.jpg?x12266Stancu și Dascălu, într-un moment în care sunt sigur că erau siguri de victoria ce urma să vină.DSCF6889.JPG.jpg?x12266Prea mult noroi? Nicio problemă, folosește poteca pietruită de lângă.DSCF6899.JPG.jpg?x12266Jugănaru urmărit de două pene de cauciuc. Din păcate l-au prins, însă le-a rezolvat. După cum s-a văzut până la final, cronometrul nu l-a iertat.DSCF6927.JPG.jpg?x12266O mică vale, suficientă diferență de nivel pentru un table top.DSCF6922.JPG.jpg?x12266Elisei și-a dovedit astăzi măiestria la categoria ciclocros. Încă mai simți vibrațiile Eli, așa-i?DSCF6931.JPG.jpg?x12266Doar 9 km până la finish. Dacă nu te ții în pluton, e cam nasol.DSCF6975.JPG.jpg?x12266Concentrare maximă în ultimele viraje.DSCF6984.JPG.jpg?x12266Poziția aceea de om plictisit, cu mâinile peste gard. La finish se admit doar mâinile ridicate în aer!DSCF6990.JPG.jpg?x12266Cele două fete au ajuns în timp la finish pentru a-i asista cum se cuvine pe concurenți.

Am stat de vorbă după cursă cu Alexandru Stancu, pentru a-mi explica pe scurt cum s-a desfășurat cursa și care a fost strategia, una la care probabil multă lume se aștepta. Din cele menționate am dedus că ei au fost pur și simplu cei mai puternici oameni ai zilei, reușind să se desprindă fără probleme de pluton undeva după stâna din preajma Otopeniului. După aceeau s-au grupat și așa cum s-a putut vedea pe parcursul traseului, Alexandru Stancu a fost cel care l-a dus pe Vlad Dascălu până aproape de finish, acolo unde au făcut schimb de trenă. Alex mi-a povestit că au atins la un moment dat o viteză maximă de 55 km/h și au existat porțiuni mai lungi, de 1 km sau peste, în care au ținut ritmul la 45 km/h. Evident, pentru MTB-uri aceste cifre par desprinse din alt univers, dar iată că împreună au reușit să ducă această cursă la bun sfârșit. Antrenamentul special pentru această cursă ar fi fost una din cheile succesului de astăzi.

DSCF6935.JPG.jpg?x12266Nu-i al meu, dar e drăguț, nu?DSCF7003.JPG.jpg?x12266Dani Crista gânditor la final.DSCF7012.JPG.jpg?x12266-Și, câte viteze are asta?DSCF7016.JPG.jpg?x12266Marian Frunzeanu felicitându-l pe micul Alin Toader.DSCF7026.JPG.jpg?x12266Ștefan Chivu m-a amuzat astăzi. Nu lăsa suferința să se vadă!DSCF7039.JPG.jpg?x12266Ei da, dacă vrei și tu în top 10, trebuie să arăți de top 10.

La fete s-a impus Suzi Hilbert de la Nomad Merida, urmată de bulgăroaica Karagyozyan Aneliya și de Karina Bonta de la BikeXpert Racing, iar în categoria celor mici, Alin Toader, în vârstă de numai 12 ani, care a reușit o clasare la general pe locul 143, cu un timp de 2 ore și 17 minute.

Ca notă de final pot spune că aceasta a fost cea mai relaxantă ediție de Primă Evadare: timp suficient pentru a vorbi cu cei prezenți, cu sportivii sau cu team-managerii. Parcă și concurenții au fost mai destinși după ce au trecut linia de sosire, lucruri cu care nu eram obișnuit până în prezent. Cei care s-au speriat de ploaie probabil deja au aflat că traseul de anul acesta a fost unul mai lejer și că soarele ne-a acompaniat pe tot parcursul zilei. După cum spuneam, probabil va rămâne drept una dintre cele rapide ediție de Primă Evadare la care am asistat. Deși, n-aș ezita să afirm că merită să ne lăsăm suprinși pentru ceea ce va fi anul viitor.

DSCF7042.JPG.jpg?x12266Bicicleta lui Lucian Logigan.DSCF7047.JPG.jpg?x12266Elisei cu Marin Marian, la concluziile de final de cursă.DSCF7053.JPG.jpg?x12266Un Cannodale F-Si portocaliu va ieși mereu în evidență.DSCF7057.JPG.jpg?x12266Domnul Jipa, mereu tânăr, mereu cu zâmbetul pe buze.DSCF7059.JPG.jpg?x12266Dovada vie că soarta joacă mereu un rol crucial. Stay alive!

Dragoș Mitroi
redactor FreeRider.ro
Snagov, Ilfov


Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×