Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    37
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    2.157

Est, spre Siberia #13 – Turul Lacului Baikal și o sperietură cu motocicleta

Autentifica-te  
Caniggia

220 vizualizări

Așa îmi era un dor să stau 20 de minute dimineața să leg bagajele pe motocicletă… not! Dar măcar merg din nou pe două roți și asta e bine. După ce am suferit de cald ca un sclav pe plantație, la plecare Irkutsk îmi dă ploaie. Nu puternică, dar suficientă cât să mă incomodeze serios. Planul e să revin în ”activitate” ușor, doar cu vreo 450 de kilometri. Deci azi plec de la Irkutsk, cobor pe sub Lacul Baikal și apoi urc din nou, pe malul estic, până la Ulan-Ude. Motocicleta merge ceas, cum am lăsat-o, doar că am eu un început de morcov din cauza ploii. Care e faza, în zona asta sunt foarte multe mașini cu volan pe dreapta, mașini importate de prin Japonia probabil. Și cum drumul e de cele mai multe ori cu o singură bandă pe sens, ăștia cu volan pe dreapta nu pot depăși decât dacă ies complet pe contrasens ca să vadă ce vine din față. Așa că ploaie plus viteză plus câte o mașină la 5 minute care-mi iese în față egal morcov.

Altfel, nu mă deranjează apa. Motocicleta n-are treabă, cauciucurile se comportă ok mai ales că nu frânez/accelerez ca nebunu’, bagajele sunt waterproof și echipamentul la fel. Mă rog, geaca, căci pantalonii și-au pierdut, pare-se, proprietatea asta. Drumul pe lângă Baikal nu e deloc cum mă așteptam. Bine, nu știu de ce mă așteptam la asta, însă credeam că o să fie câmpie și, eventual, niște copaci stânga dreapta. De unde? E zonă muntoasă, tată! Sigur, nu munți înalți, însă GPS-ul îmi zice că urc la peste 1000 de metri altitudine. Conifere peste tot, destul de frig, plus un incendiu de pădure pe care nu-l pot filma cu camera de pe cască pentru că descopăr că s-a stricat telecomanda. Adică ea se aprinde, beculește, dar nu mai trimite comenzile către cameră. Ceea ce e aiurea rău, nu pot filma nimic, iar dacă dau record și o las așa se duce bateria într-o oră.

20170628_090657.jpg

Mă scald un pic, vreo 50 de kilometri, până-n momentul în care constat că cele două ouă cu crenvuști oferite la micul dejun de hotelul din Irkutsk și-au terminat efectul. Opresc la un Kafe pe marginea drumului, trag un borș rusesc, un capucino și plec dintr-o mare de chinezi. Au venit cu autocarele, au coborât toți și au sărit să-și facă poze cu motorul. Mare lucru nu e în zona asta, nu pare să fie foarte turistică, asta deși rușii fac eforturi spre a o populariza. Mai mult, drumul este nou și este perfect, se lucrează și acum la detalii, la poduri, deci probabil va merge către dezvoltare zona. Încerc să merg încet, dar nu prea am cum, pe aici și camioanele cred că depășesc 100 km/h, deși știam că nu prea au voie. Sau poate că așa-i în UE.

20170628_111839.jpg

20170628_101002.jpg20170628_101108.jpg

Ah, să nu uit. Aproape de fiecare dată când mă opresc uit proiectoarele aprinse. Nu-s proiectoarele BMW, sunt niște chinezării ieftine pe care le-am cumpărat înainte să plec și care au fost montate direct pe bornele bateriei. Ele au întrerupător, dar uit să îl opresc când cobor și rămân aprinse chiar dacă iau cheia din contact. Așa s-a întâmplat și la popasul de borș, așa s-a întâmplat și când m-am oprit să pun benzină. În contextul ăsta, poftim surpriză. Mă opresc pe o margine de drum să mă uit la Baikal și să beau două gâturi de cola, mă iau un pic și cu Facebook-ul că tot am semnal bun, și după vreo 25 de minute dau să plec. Echipament, casca, mănuși, contactul, buton de pornire și… oha! Ceasurile se mișcă, dar când apăs butonul moare subit. Aoleo, zic! Gata, s-a sângit bateria, normal, cum putea săraca să reziste la atât de multe episoade cu proiectoarele lăsate aprinse. Nu-s chiar în mijlocul pustietății, dar nici nu umblă prea multe mașini pe aici. Ciudat, dar sunt calm. Rău de tot. Mi-e cam clar că e bateria, dar fac un clip video și îl trimit lui Ionut de la BMW Motorrad România. Aștept un pic și, exact în clipa în care îmi scrie el, mă lovește și pe mine inspirația.

20170628_152449.jpg

Să vedeți de ce nu pornea motocicleta mea. Săptămâna trecut, când eram cu Vlad la Moscova și mă ajuta să expediez motocicleta cu TIR-ul, a fost nevoie să fac niște chestii. Să dau jos oglinzile, să scap de benzina din rezervor și… să scot bornele bateriei. M-am apucat de unul singur în depozitul firmei de curierat, Vlad vorbea cu rușii despre transport, și după ce-am dat jos carena aia m-am apucat să deșurubez borna de minus. M-a văzut Vlad și mi-a zis că nu-i nevoie, să o deșurubez doar pe aia de plus. Așa am făcut și, când motocicleta a venit la Irkutsk, eu știam că am de înșurubat borna de plus. Doar că până să-mi zică Vlad, eu apucasem să îi dau câteva ture și ăleia de minus și săraca rămăsese așa, atârnând în șurub. De pornit primele dăți a pornit, însă probabil de la vibrații s-a slăbit de tot și aia a fost. Am rezolvat problema, la drum!

Apropo de benzinărie. S-au întâmplat toate într-un interval de 30 de minute. Mai întâi, conform ritualului, trebuie să plătesc și apoi să pot folosi pompa. Doar că pe băiatul de la pompă îl mânâncă în cur și bagă furtunul în rezervor cu piedica aia trasă. Iar când tanti a dat drumul pompei după ce i-am dat banii a început să sară benzină ca șampania în cluburile de imbecili de la Marea Neagră. Peste tot, adică! Doamna a avut prezență de spirit și a oprit-o în secunda doi, dar tot mi-a inundat motocicleta. În fine, plătesc 500 de ruble, dar intră doar vreo 290, așa că mă duc după rest. Doamna mă vede că-s supărat și îmi dă restul împreună cu o sticlă de apă plată și un Snickers din ăla mare, dublu. Cică-s cadou! Săru-mâna atunci! Le iau și mă bag după colț să mănânc, când hop un ”Do you speak english?”. Speak, zic. Un neamț pe la vreo 60 de ani care coboară dintr-un tanc de mașină. Habar nu am ce model e, ce companie o face, însă e un fel de utilaj de campare transformat în adventure. Neamțul, pensionar, călătorește prin lume cu monstrul ăla. Cică a plecat din Germania, a făcut țările Baltice, a intrat pe la St. Petersburg și a venit până aici, la Baikal. Urmează să coboare în Mongolia, să intre prin Kazahstan, apoi să urce iar prin Rusia până la Murmansk, de unde să plece în Norvegia. Sau Finlanda, sau Suedia, ce naiba e acolo peste apă. Nu-l doare capu’, cică n-are presiunea timpului, singura neplăcere e că-i consumă monstrul 20 de litri la fiecare sută de kilometri, dar cică-și scoate banii pentru că doarme în el, nu mai sparge pe cazări. Îi zic că abia aștept să îi consume 20 la sută în Norvegia, acolo unde litrul de benzină costă cât 400 de grame de aur. Stăm de vorbă câteva minute, dispare și se întoarce cu două cafele, le bem și plec.

20170628_123351.jpg

20170628_153924.jpg20170628_153933.jpg

Spre Ulan-Ude drumul e tot așa. Munți pitici, apoi depresiuni, apoi iar munți pitici. Și mulți motocicliști, am văzut vreo 10 în ambele sensuri. Are logică, Ulan-Ude e punctul din care se coboară spre Mongolia, spre Ulan-Bator, așa că toată lumea trece pe aici. Nimeni nu oprește la o vorbă, la un biscuite, dar măcar ne salutăm. La ultima pauză de benzină, chiar înainte de destinație, constat că am avut consum de 4,4 l/100 km, de departe cel mai mic de când am plecat din București. Bine, asta și pentru că am mers încet și am făcut 450 de kilometri în 10 ore. De mâine încolo nu mai merge să o lălăi așa.

Hotelul din Ulan-Ude, în primul rând, nu e hotel. E pensiune. În al doilea rând, nu e în Ulan-Ude, e în comuna Berceni a Ulan-Udeului. Am ales-o așa ca să nu mai intru în oraș, nu mă interesa să-l vizitez. E o pensiune poziționată ciudat, dar na. Intru, dau bună ziua, evident nu se vorbește engleză. E doar o doamnă la un soi de recepție, iar camerele sunt toate la parter, cinci la număr, toate libere. Eu mi-am făcut rezervare pe Booking, plătesc 900 de ruble în loc de 1000, adun bagajele și mă retrag în cameră. Doamna mai vine de două ori, prima dată să-mi aducă o sticlă cu apă, a doua oară să-mi aducă ceai fierbinte și bomboane, apoi pic. Mâine o să fie o zi interesantă. Am un mic detour în drumul spre Chita, deci sunt vreo 700 de kilometri de băgat. Plănuiesc să mă trezesc la 7, la 8 să plec. Sper să iasă, au băgat băieții spaima-n mine cu Chita, nu mi-ar plăcea să mă prindă noaptea și să nu fi ajuns.

20170628_174739.jpg20170628_183328.jpg20170628_184057.jpg


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×