Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    37
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    2.473

Est, spre Siberia #18 – Motocicleta a avut grijă de mine. Invers, nu prea

Autentifica-te  
Caniggia

308 vizualizări

E atât de mișto Guest House-ul în care stau în Aldan că n-aș mai pleca. Dacă ar fi și la jumătate din preț ar fi și mai mișto. Mă trezesc pe la 7:30, târziu, dar mă trezesc în miros de mâncare, de mic-dejun. Cobor din cameră în bucătărie acolo unde o doamnă, pe la 40 de ani, care bucătărește de zor. E cea căreia trebuie să îi plătesc, o fac, apoi mă invită să mă așez. Cred că sunt hoteluri de super lux în lumea asta care nu oferă oaspeților așa ceva. Începe cu tradiționalul terci de ovăz, cred, pe care toți rușii îl mănâncă dimineața. Îl termin, apoi îmi face o omletă mișto de tot, cu șuncă și cașcaval, lângă care bagă niște roșii și niște castraveți. Termin și omleta, apoi vine cu o plăcintă cu mere pe care tocmai a scos-o din cuptor. Bag o felie, fix cât să îmi facă 4 clătite lângă care pune un lapte condensat. Nu mai pot, doamnă! Sărut-mânușițele, cel mai bombă mic-dejun, dar sunt full. urc să îmi fac bagajele, cobor și le montez vreo 20 de minute, apoi intru să îmi iau la revedere. Tolea a plecat, dar mi-a dat SMS cu toate cele bune și niște numere de telefon de contact în caz de ceva. Doamna e acolo, ne luăm la revedere și îmi îndeasă în geantă o caserolă uriașă în care a pus, nu exagerez, vreo 20 de clătite. Cu lapte condensat, dulceață și ciocolată. Ce oameni, rușii ăștia!

Am un sentiment de bine. De mult prea bine și nu-i de bine. ? Vreo 100 de kilometri după Aldan e asfalt, așa că îi dau blană. Am vreo 500 până pe malul drept al Lenei, peste apă de Yakutsk, deci n-ar fi rău să scot timp bun pe asfalt. Știu că nu e indicat, dar o țin 130-140 km/h pe asfalt pentru că e doar denivelat, gropi nu prea sunt. Bag o poză la Tommot înainte să bag niște benzină, apoi îi mai dau. În față, la vreo 2 kilometri, se vede deja praful. Adică gata asfaltul, dar înțeleg că e macadam compactat bine, deci n-am stres. De obicei când vedeam că se termină asfaltul încetineam bine, sub 50 la oră, ca să intru lin. Azi nu fac asta, nu știu de ce. Și nu fac bine. Asfaltul se termină, într-adevăr, cu macadam compactat, însă ultimii 100 de metri de asfalt sunt horror. Gropi cât autobuzul de late și adânci de 30 de centimetri. E prea târziu să mai pot face ceva, nu țin frânele trase ca să nu fie grav, însă groapa nu o pot evita. Tare, tare de tot, se aude un ”boom” ca și cum s-ar fi bătut doi oameni cu țevi de fier. Fier pe fier, așa s-a auzit. Mi se taie respirația câteva secunde, mă gândesc direct la roată strâmbă, la pană. Opresc imediat, dar vin camioane din spate și nu vreau să stau în praful lor. Mă uit 10 secunde la roți, par ok. Mă uit la scut, poate s-a lovit o piatră de scut, ar fi ideal. Camioanele sunt în spate, așa că îi dau gaz tare să scap de ele. Merg 70-80 la oră deși se poate mai tare, dar mă gândesc doar la ce s-ar fi putut auzi atât de monstruos. N-are cum să nu se fi bulit nimic, a fost prea dur șocul.

20170703_095750.jpg

Tommot

La prima parcare trag pe dreapta și cobor spre primul șoc. Gheata dreaptă e udă, la fel și cracul drept al pantalonilor. WTF?! Radiatorul? Ar fi catastrofă! Îmi fixez privirea spre el, dar e ok. Cobor ochii mai jos și… îmi pică cerul. Brațul drept al furcii pierde ulei pe la garnitură. Dar nu că pierde, șiroiește. Proiectorul e inundat și mai rău, discul de frână e uns, deci canci frână față. Sunt la 399 de kilometri de Yakutsk, e cum nu se poate mai nasol. Teoretic, Gotze merge și așa fără probleme prea mari. Nasol e dacă cedează și celălalt braț din cauza suprasolicitării, atunci m-am cam pișat pe priză. Mi se taie orice film, mă urc și îi dau așa, cu viteză redusă, dar din 3 în 3 minute mă uit în jos la furcă. Picură, nu mai curge tare, dar probabil că s-a scurs tot uleiul. Moralul îmi e la pământ, dar nu complet, mi-am propus să nu mai las astfel de treburi să îmi strice aventura. Doar că… Îmi aduc aminte de un episod din Long Way Round. Imediat după Tynda, motocicleta lui Ewan McGregor se bulește rău, cadrul rupt în două locuri. Mă rog, ei se întorc în Tynda, sudează cadrul, și la un moment dat pe film apare vocea lui Charley Boorman care spune ceva de genul: ”Ewan spunea că nu și-a dat seama cât de mult își iubește motocicleta până în momentul în care s-a defectat în mijlocul Siberiei”. Așa și eu. Am mers cu Gotze pe macadam și pe pietriș ca nebunul aproape, n-a avut o treabă, nu mi-am dat seama cât de prost sunt. Dacă se întâmplă ceva cu motocicleta se termină călătoria! Și s-a întâmplat. Sunt doar bucuros că, la ce crater selenar am lovit, e doar atât.

20170703_101154.jpg20170703_104311.jpg

Peisajul nu e atât de interesant sau poate nu-l mai văd eu. Ard kilometri destul de ușor, porțiunile de asfalt și cele de macadam sunt cam 50-50%, opresc doar când văd doi motocicliști venind din sens opus. Trag pe dreapta, trag și ei. Un BMW R1200 GS și un BMW R1200 GS Adventure de pe care se dau jos doi bărbați echipați complet cu Klim, înțeleg că e un echipament moto pe care și-l permit doar premianții. Ne salutăm. Sunt din Polonia, au fost la Magadan și acum se întorc. Schimbăm niște vorbe despre drum, despre una despre alta, apoi îmi văd furca. Cică e nasol, dar nu e grav. Unul dintre ei scoate o carte de vizită pe care are un număr de Rusia. ”Max-Yakutsk”, scrie sub număr. Cică să nu intru așa pe Drumul Oaselor, să îl sun pe acest Max pentru că mă poate ajuta cu un service ceva, chiar dacă nu există neam de BMW Motorrad în Yakutsk. Tragem și niște poze împreună la solicitarea lor, băieții de treabă, apoi plecăm. Am spor și opresc la vreo 90 de kilometri de Yakutsk ca să mănânc clătitele și să vorbesc cu băieții din țară despre problemă. Sunt asigurat din nou că nu e foarte, foarte grav, dar că ar fi bine s-o fac dacă am cum.

20170703_115315.jpg

motociclist polonez 1

20170703_115345_001.jpg

motociclist polonez 2

Îl sun și pe Theo, cel despre care v-am mai spus că e în drumul de întoarcere de la Magadan împreună cu tatăl său. Știu că avea și el un contact din Yakutsk primit de undeva și constat că e același Max, unul dintre oamenii importanți din clubul moto Night Wolves Yakutsk. Deci Max e omul meu. Schimb planul, nu o să mai dorm pe malul drept al Lenei, iau ferry-ul către Yakutsk. Fac stânga, cobor pe un drum neasfaltat, trec fără jenă pe lângă vreo 50 de mașini care așteaptă la coadă, și mă oprește poliția. Doar să se uite la Gotze, că-i BMW balșoi cică, apoi îmi zic să nu stau la coadă, să depășesc tot și să mă duc în față. Fac asta și urc ultimul pe un ferry care tocmai s-a umplut. La fix. Pun motorul în cric, las vreo cinci ruși să-și facă poze cu Gotze care încă picură ulei, apoi mă bucur de plimbare. Durează mai bine de o oră traversarea, Lena asta e cât 4 Dunări (!?) și punctul de plecare e mult mai în sud decât unde trebuie să ajungem. Îl sun pe Max de pe ferry, vorbește engleză perfect.

”Salut! Cristian mă numesc, sunt din România. Am numărul tău de la cutare și cutare, am o problemă și vreau să știu dacă mă poți ajuta”.
”Ai pățit ceva cu motocicleta?”
”Da, am luat o groapă și… așa și pe dincolo cu furca”.
”Ce motocicletă?”
”BMW F800 GS”
”Dificil… nu avem așa ceva în oraș și nici piese nu sunt. Dar vino în Yakutsk și mergem la un service să vedem ce putem face”
”Ok, mă cazez la un hotel și te sun după?”
”Nu te caza, poți să stai la sediul clubului nostru moto dacă vrei”

Ce mișto. Nu mă cunoaște, dar mă ajută fără ezitare. Ferry-ul merge încet, am timp să număr picăturile care cad din furcă. Săracul Gotze, am fost inconștient!

20170703_141644.jpg20170703_142112.jpg20170703_150638.jpg20170703_151620.jpg20170703_173308.jpg


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×