Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    37
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    2.509

Est, spre Siberia #17 – Povești cu ajutoarele lui Ewan McGregor din Long Way Round

Autentifica-te  
Caniggia

251 vizualizări

Mi-e cam rușine cu mine după ziua de ieri. Adică, da. A fost greu de tot, foarte greu chiar, dar cum să mă gândesc c-aș fi renunțat? Sigur, în realitate nici n-aveam cum să renunț, trebuie să ajung la Magadan ca să mă pot întoarce acasă, dar chiar și așa… Mă trezesc odihnit și bine dispus, mâhnit doar de cum am gestionat ziua de ieri. Ieșirea din Tynda e mișto, răcoroasă, totul după un RedBull și un pachet de biscuiți Tuc luate din benzinăria la care am și făcut plinul. Plus presiunea în roți la aparat, căci ”ochiometricul” meu de ieri care spera că roata față e la 1.8 a dat un fail mare, eram la 0.9 de fapt, mă mai mir că mă simțeam ca pe gheață.

20170702_092703.jpg

Am vreo 470 de kilometri până la Aldan, locul unde vreau să petrec noaptea, și n-am nici cea mai mică idee cum va fi drumul. Știu doar că e așa și așa, adică și asfalt, dar și macadam, pietriș. Primii 85 de kilometri merg țeavă, 110-120 la oră, asfaltul e bun. Nu opresc decât la ieșirea din oraș pentru o poză, în rest bag ca ursu’. Bag până pun frână cu ambele roți pentru că asfaltul se termină brusc, e doar un indicator care-ți zice să cobori la 50 km/h. Începe macadamul și, nasol, în față se arată doar munți. E bine c-am avut asfalt pe plat, mda. Doar că spre deosebire de porțiunea aia nenorocită înainte de Tynda, aici e un macadam abordabil. Atât de abordabil încât în unele porțiuni merge și cu 80-90 km/h. Asta pentru mine, cineva cu mai multă experiență de offroad și cu o motocicletă mai ușoară zboară prin zona asta. Prost e că-i praful celebru care ridicat de camioane face zid, depășirile sunt infernale. Concret, treaba merge așa: văd în față norul de praf și îmi imaginez că e un camion. Mă duc cât pot de aproape de nor, apoi verific cu privirea dacă-i drumul drept pe contrasens. Aici mă mai ajută și desenul de pe GPS. Dacă-i drept, ies doar un pic din nor pe contrasens ca să văd dacă vine ceva și, în situațiile în care se vede, țâșnesc pe lângă TIR. Merge bine de fiecare dată, n-am făcut și nici n-am de gând să fac depășiri în orb, prefer să înghit praf câțiva kilometri dacă nu se poate altfel.

În porțiunile rele, șoseaua are doar pământ și gropi. Și Gotze sărmanu’ merge prin ele ca barca pe apă, nu pricep din ce materiale-i făcut de rezistă la așa ceva. O las moale pentru o poză și-s interpelat de un șofer de mașină care vrea să știe de unde vin și unde mă duc. Fix după ce pornesc camera de filmat, deci îl și înregistrez. Îi zic de România și completează imediat cu ”Bucarest”. Prietenoși oamenii în zona asta. Câțiva kilometri mai încolo, un motociclist pe dreapta. Încetinesc așa cum e obiceiul și vine spre mine. Nu știu dacă știe engleză, dar ne înțelegem. E totul ok, face o pauză, a plecat din Yakutsk și se duce la… Sevastopol dacă am înțeles bine. Îmi mai spune doar că drumul nu e tocmai bun până la Yakutsk, dăm mâna și plec. Am spor azi, nu știu de la ce mi se trage. Motocicleta merge bine de tot în condițiile date, iar peisajul e copleșitor. E frumos tare, tare de tot. Siberia asta are niște peisaje care rușinează și Alpii, iar pădurile… well, să sperăm că nu aud ăia de la Schweighofer de ele să bage drujbele și pe aici după ce ne lasă pe noi fără copaci.

20170702_095021_001.jpg20170702_104948.jpg20170702_110913.jpg20170702_114522.jpg20170702_121127.jpg

Trec pe lângă Neryungri, opresc doar să fac plinul, și constat terminarea celor 80 de kilometri de offroad. De aici e mixt, Lena Highway mă amăgește cu 5-10 kilometri de asfalt nou după care vin 15-20 de pământ, pietriș sau macadam, în funcție de zonă. Încetez să mai contorizez, dar constat că sunt obișnuit, că nu mai dau ochii peste cap când schimb suprafețele. E pranz și caut un Kafe pe motive de has. Has, nu haș. Prima încercare e eșec, nu e Kafe, ci magazin de piese auto. Apropo, cred că e o afacere înfloritoare în zona asta, la cum sunt drumurile service-urile trebuie să fie pline mereu. Aici găsesc doar un șofer de TIR care nu mă mai întreabă unde merg, îmi zice direct ”Magadan!”. Da, șefule! Cum e drumul, îl intreb? Primesc doar un thumbs down și îmi arată cu degetul o piatră mare din parcare. Așa-i, deci? Găsesc Kafe-ul dorit, coincidență sau nu unul dintre cele trei pe care le-am văzut în ăștia aproape 500 de kilometri. E în pustiu, dar e plin. Comand ce știu, adică soup, coffee și voda-no gas și primesc o superbă ciorbă de perișoare cu cartofi. Bună rău, rău de tot! Nici cafeaua nu e rea, ba din contră, le place și celor 14.232 de muște care mă survolează încercând să se adape cu sânge de român. Plec după ce-mi mai stânge mâna un șofer de TIR, nene care știe să zică în engleză că din România până aici sunt nine thousand kilometers. Cică-i departe Magadan, râde când mă aude că vreau acolo.

20170702_121655.jpg20170702_124244.jpg20170702_150005.jpg20170702_150816.jpg20170702_165042.jpg

Până la Aldan merg ca Cyril Despres la Romaniacs pe vremuri. Puțin cam inconștient pe unele porțiuni unde mă ia valul și nu-mi dau seama că trec de la macadam tasat la pietriș. Fuge spatele, dar fac și eu ce se face. Trag de gaz și motocicleta se stabilizează. Bine, ea se stabiliează, dar se stabilizează la 100 la oră și e mai greu cu frânatul. Mai opresc din când în când pentru poze, văd și niște zăpadă pe dealuri, mă claxonez reciproc cu șoferii de TIR care mă depășesc când stau să pozez și pe care-i depășesc când mă pun iar în mișcare. Azi e o zi bună de tot, îmi place de nu mai pot!

Aldan mă întâmpină cu 70 de kilometri de asfalt, blană! Intru și opresc lângă gară, dar am net egde, insuficient pentru ca aplicația Booking să poată fi deschisă. Reușesc să intru pe Uațap și cu ajutor din România am și cazare. Scumpă ca-n Manhattan, dar n-am opțiuni. Cortul nu e printre ele. Pe lângă faptul că absolut fiecare rus cu care vorbesc îmi spune că nu e deloc sigur să dorm la cort, nici n-aș avea unde. Drumul pe Lena e înălțat, e râpă stânga și dreapta. Acolo unde nu e râpă, e mlaștină. Unde nu-s niciuna, e pădure deasă în care pot intra doar eu, e imposibil să bag motocicleta, iar pe drum n-am cum s-o las. Ah, nu mai spun de catraliardele de gâze care pișcă de te-ndoaie dacă stai două minute locului, nu mai vorbesc despre camping.

Dar e cazare-n Aldan și ajung rapid la ea. O casă mare, ca-n Dallas, în care intru și nu văd pe nimeni. Bat la ușă, nema. Tușesc ostentativ, nema. Am rezervare, deci trebuie să apară careva, nu? Intru în curtea din spate și dau o tură, când văd că iese un nene înalt ca bradu’ și asiatic la chip. Asiatic cum sunt toți cei din zona asta. Și ce să vezi, știe un pic de engleză. Suficientă cât să îmi spună că pe el îl cheamă Tolea și că nu e administratorul casei, dar că îl sună pe insul respectiv. Cinșpe minute mai târziu apare Pavel cu un pick-up Toyota care-i cât un vagon și mă cazează. E un guest house, sunt doar eu cu Tolea în el, iar camerele sunt cât un apartament cinstit din București. Uriașe. Are două niveluri și baia e una pe nivel, dar cum sunt singurul de sus am baia doar pentru mine. Din nou, o baie uriașă, românii noștri făceau două camere acolo fără probleme. Pavel îmi dă cheia, îmi spune că plătesc mâine dimineață, și nu pleacă înainte să îmi zică să folosesc cu încredere furtunul din curte dacă vreau să spăl motocicleta. A văzut și el că e jegos Gotze, săracu’.

20170702_192821.jpg

bătături mode: ON

20170702_194650.jpg

Fac lucrul ăsta, ba dau cu jetul și pe bocanci și pantaloni ca să mai iasă din praf, apoi mă spăl și ies în curte. Tolea își face și el de lucru pe afară și mă invită să mâncăm. Cică să nu-mi fac griji, e mâncarea oferită de pensiune, practic e micul-dejun. Deschide frigiderul și umple masa cu mâncare. Griș cu lapte, clătite cu lapte condensat și dulceață, mezeluri, iaurturi, brânză de vacă. Buhărie, botez, ce să mai! Băgăm și vorbim despre zonă, despre drumul meu. Aude de Magadan și face ochii mari. Ca să vedeți cum e lumea asta mare de mică. Tolea și cu prietenul lui al cărui nume e Rail au contribuit la filmul care m-a făcut pe mine să vreau să ajung la Magadan. Tolea doar în primă fază, cu niște treburi de organizare, însă prietenul lui e cel care a fost translator pentru Ewan McGregor și Charley Boorman în The Long Way Round, pe porțiunea Yakutsk – Magadan. Pentru cei care au văzut documentarul, prietenul lui Tolea e băiatul ăla care le-a spus la un moment dat celor doi că, după el, n-au șanse să ajungă la Magadan. Fălcos, asiatic și el, i-am făcut o poză la poza pe care mi-a arătat-o Tolea pe telefonul lui. Pe seară, aproape să adorm, mi-a și trimis o captură din film în care apare Rail.

20170702_200459.jpg

mâncare de dimineață, mâncată seara

20170702_205753.jpg

poza cu Rail din telefonul lui Tolea

Screenshot_20170703-004957.jpg

Rail alături de Ewan McGregor in Long Way Round

Subiectul serii însă e altul și se numește Churapcha. Care e faza cu Churapcha asta. E o localitate din zona în care ar trebui să fac eu prima mea zi de pe Drumul Oaselor. Adică luni ajung la Yakutsk și marți dimineață plec la Khandyga, vreo 450 de kilometri, trecând prin zona Churapcha. Ei bine, sunt vreo 150-200 de kilometri în zona asta în care dacă plouă e imposibil să mergi. Pe jos e un pământ prăfuit din câte înțeleg care dacă se udă se face ca pasta de dinți, ca gheața. Tolea îmi zice că zboară mașinile de pe drum în zona aia ca avioanele la decolare. Așa mi-a zis și Vlad din Moscova, cel care din câte îmi aduc aminte a pătimit în zona aia. Așa mi-au spus și Theo cu Vali Pană, cei care au fost de curând pe acolo. Așa spune toată lumea, inclusiv prietenii lui Tolea din Yakutsk care sunt sunați pe rând. De ce e subiectul ăsta la modă? Pentru că marți, fix marți când trec eu pe acolo, la Churapcha sunt anunțate ploi. Pe site-urile pe care am verificat eu sunt șanse de ploaie între 50 și 60 la sută, pe un site rusesc al lui Tolea scrie heavy rain.

Mai am până acolo, dar cum nu vreau să fiu inconștient în călătoria asta planul e deocamdată așa. Ajung luni seară la Yakutsk, de fapt pe malul estic al Lenei, nu traversez în oraș. Dorm acolo și marți dimineață văd cum e vremea. Dacă nu plouă o iau frumos spre Khandyga. Dacă plouă, deși orice întârziere îmi cam freacă planurile, mai stau o zi în oraș, eventual chiar trec să vizitez Yakutskul despre care Tolea îmi vorbește doar de bine. Churapcha e o problemă, dar nu azi. Azi îmi place de mor cum merg treburile!


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×