Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    36
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    1.655

Est, spre Siberia #23 – Magadan! Unde șoseaua se oprește în apă și unde s-a terminat Pământul

Autentifica-te  
Caniggia

314 vizualizări

Nu că plec, zbor din Susuman! Azi e ultima zi din Drumul Oaselor, am vreo 640 de kilometri până la Magadan și plănuiesc să nu mă opresc în altă parte pentru somn. Doar că drumul se simte, oboseala, uzura, toate se simt. Și pe mine, mă trezesc diminețile ca moșnegii, am nevoie de încălzire ca să o iau din loc, dacă aș avea niște unguente, niște alifii cu miros de mentol le-aș folosi. Se vede și pe echipament, geaca mea nu mai e neagră cu alb și albastru, e gri-praf. Dar cel mai bine se vede pe motocicletă. Gotze, săracu’, e acoperit de noroi peste tot. Și noroiul ăsta, mama lui, se face precum cimentul când se usucă. Farul e aproape blocat, semnalizatoarele nu se mai văd, parbrizul e deja mat, toba, scutul și jantele sunt acoperite de cimentul ăsta. Noroc că-i o motocicletă care arată mai bine murdară. Problema e alta, lanțul meu e gata. Adică nu-s expert în lanțuri, nici măcar în lănțișoare, dar ăsta e pilaf. Nu doar că are burtă, deci e clar lărgit, într-o parte face S-uri, e îndoit în stare de repaus, n-am văzut în viața mea așa ceva. Mi-e cam teamă, în zona asta mă sincer îndoiesc că voi găsi lanț de BMW dacă se rupe ăsta, dar înțeleg de la prietenul Drăgan din România că în cel mai rău caz o să sară, de rupt nu se rupe. Mă mai uit o dată la el, mie-mi pare că dacă strănut spre el se va dezintegra, dar mergem pe încredere.

20170710_140012.jpg

Dacă voi ați mai văzut așa lanț….

Am un spor nemaivăzut. Mă ajută și starea ok-ish a drumului, tot pământ pietruit și fără prea multe gropi, și îi dau spre ceea ce cred că e ieșirea din munți. După vreo 100 de kilometri apare și prima benzinărie, iar aici încep calculele. Povestea-i ca la Moscova, nu trebuie să ajung cu benzină în rezervor la Magadan, nu o primesc ăștia în avion. Deci am un rezervor plin din care am făcut 100 de kilometri și mai am 7 litri în canistră. Teoretic, după calculele mele, dacă fac plinul aici și nu mai alimentez deloc pe drum, ce am în canistră ar trebui să îmi ajungă 550 de kilometri. E o benzinărie cu o singură pompă, benzină de 92 desigur, dar cred că e nouă, aparatura e incomparabil mai modernă față de vechiturile la care am alimentat până acum. Îi zic doamnei ce vreau să pun, dau să plătesc și o văd că face ochii mari când mă vede că scot un pumn de bănuți din buzunar. E încântată, probabil n-are să dea rest oamenilor și mă roagă să îi număr fiecare bănuț pe care îl am, să plătesc cât mai mărunt posibil. Facem și așa, ba îmi mai rămâne să îi mai și schimb 100 de ruble în mărunt, și mă grăbesc spre destinație.

20170710_081346.jpg20170710_082436.jpg

20170710_094716.jpg

Cea mai modernă benzinărie cu cea mai scumpă benzină

Se cunoaște că merg către apă, chiar dacă e cam capătul planetei. E din ce în ce mai multă civilizație, în sensul în care orășelele nu mai sunt părăsite chiar toate, sunt semne de viață și în sate, iar exploatările miniere se înmulțesc. Asta înseamnă că se înmulțesc și camioanele care ridică praful de pe lume în aer, așa că pe la jumătatea distanței mă opresc la un Kafe. Unul serios, cu de toate, chiar dacă foarte scumpe. Îmi iau un fel de șnițel de pui, dar homemade nu semipreparat, niște cartofi fierți, o plăcintă cu mac, o cola și un snickers. Și o apă, ca să fie 550 de ruble în cap. Mănânc cot la cot cu șoferii cisternelor care transportă combustibili pe drumul ăsta, de la benzinărie la benzinărie. Și cu cei care călătoresc în maxi-taxi-uri. Se mănâncă în liniște, mai e câte un nene care își soarbe ciorba, dar în rest e liniște și ne uităm la desenele alea animate cu leul mic și leul mare prin junglă. Dublate în rusă, evident, e foarte greu să găsești în afara orașelor mari programe care să conțină altă limbă.

Șoferul de TIR cu care vorbisem zilele trecute avea mare dreptate. Au fost zile în care după 250-300 de kilometri eram praf, parcă mă bătuse cineva. Azi, probabil și pentru că se apropie destinația, am 400 și merg de parcă abia am plecat. Motocicleta nu cârâie, nu mârâie, face ce trebuie să facă așa că mă duc tare spre Magadan. O ultimă oprire fac într-un pustiu în care mi se tot pare că se aude un mormăit din boscheți. Îmi tot aduc aminte de urși, de faptul că Max din Yakutsk îmi spunea că ăsta e ”bear land”, dar pun totul pe seama oboselii. Asta nu mă împiedică să mă uit peste umăr la fiecare jumătate de minut în timp ce golesc canistra în rezervor.

20170710_121651.jpg

Peisaj normal la Kafe-uri. Eu și TIR-urile

Vin și ultimii 150 de kilometri, cei care sunt asfaltați, dar în prima parte asfaltul e prost tare, aș fi preferat pământ. Mă opresc în Palatka, dau câte 10 ruble unor copilași de 5-6 ani care m-au abordat în fața supermarketului în care mă odihnesc pe scări, și încep cu telefoanele. Întâi la hostelul din Magadan unde patul în camera de șase oameni e nouă euro pe noapte. Se rezolvă. Apoi companiei care ar trebui să se ocupe de transportul motocicletei de la Magadan la Moscova. Îl sun pe nenea cu care am vorbit prin mailuri, canci! Răspunde un robot și mi se pare că vorbește în chineză, deci domnul Oleg s-ar putea să fie plecat din Rusia. Am pus-o dacă-i așa. Îmi aduc aminte că Vlad din Moscova s-a interesat și el de compania asta și a vorbit cu ei la telefon, așa că îl abordez pe WhatsApp pentru un contact. Îmi dă un număr și îmi spune că există o Cristina care vorbește engleză. Sun, mulțumiri Serghei pentru gestul de a-mi reîncărca cu 350 de ruble contul, și răspunde o doamnă care când mă aude cu engleză strigă ”Crisss!”. Cristina stăpânește bine limba, îi explic despre ce e vorba și mă întreabă când vreau să vin. E târziu azi, deci rămâne pe mâine la ora 10 dimineața. Cel puțin la telefon totul pare parfum, sper să rămână așa.

Asfaltul devine tot mai bun pe măsură ce Magadanul se apropie, iar cu vreo 80 de kilometri înainte, adică după Palatka, se face chiar foarte bun. Am niște mici urcări și niște coborâri de excepție, Drumul Oaselor se termină (de fapt începe, construirea lui a început de la Magadan și a continuat spre vest, spre malul drept al Lenei) într-un mare stil. Începe deja să îmi pară rău că s-a terminat, dar n-am timp să mă gândesc. Urc un deal și… MAGADAN!!!!! Indicator mare, colorat, special făcut mă gândesc pentru cei care călătoresc până aici. Mă bucur în cască, strig puțin, îi trag două-trei palme prietenești lui Gotze care mârâie sub mine din cauza lanțului praf și opresc pentru poze. Gata! S-a terminat Drumul Oaselor, am reușit să ajung aici. A fost chinuitor doar din punct de vedere fizic pe anumite porțiuni, în special până la Khandyga. Dar peisajele incredibile au compensat totul, ba au adus și un plus uriaș. E ciudat sentimentul de ”departe”, probabil dacă ești mai normal la cap îți dăunează un pic bibilicii să stai atât de departe de orice, să mergi sute de kilometri printr-o sălbăticie care nu e atinsă în afara drumului și a lucrărilor mici din jurul acestuia. Dar pentru mine, de fiecare dată când mi-a fost greu, rezolvarea a venit gândindu-mă la cei care au fost forțați să sape zeci de ani prin sălbăticia Siberiei, ierni geroase și veri ploioase, pentru a termina cei aproape 2000 de kilometri. Din nou, Max avea dreptate. Drumul ăsta are suflet, milioanele de oameni care au murit în zonă au lăsat ceva important în urmă.

20170710_160352.jpg

După munții ăștia e Magadanul!

20170710_180217.jpg

20170710_181044.jpg

De sus, de la Mask of Sorrow

Magadanul de sus, coborând spre apă, se vede frumos. Sigur, tot blocuri, însă arată mult mai bine decât orașele pe care le-am văzut până aici. Incomparabil. E mai aerisit, mai mult verde, iar golful care se vede în zare pare mișto. Imediat după intrare fac o dreaptă și urc vreo doi kilometri până la Mask of Sorrow. E o sculptură uriașă de piatră care are forma unei măști, unei fețe, care lăcrimează. A fost construită tocmai pentru a comemora suferința celor care au fost prizonieri în gulaguri și care au muncit la Drumul Oaselor și în minele din Estul Îndepărtat. Pe pietrele din jur, am văzut în filme mai vechi, sunt gravate simbolurile religiilor diferite pe care le-au avut prizonierii, însă eu n-am mai văzut asta acum.

20170710_181107.jpg

20170710_181540.jpg

Mask of Sorrow, Magadan

E deja seară și, apropo, sunt la +8 ore față de București, nu la +7 așa cum credeam. Revenirea o să fie nasoală rău, dar până atunci îmi iau în primire hostelul. E o clădire relativ nouă, chiar la intrarea în primul rând de blocuri. Îl văd pe dreapta și, chiar înainte să iau virajul, văd urmările unui accident rutier înspăimântător care s-a întâmplat acum maximum jumătate de oră, dacă nu mai recent. E o mașină lovită, alta răsturnată, aiurea. La recepție o doamnă care nu știe engleză, dar ne înțelegem. Are patul liber și îmi arată o cameră în care nu e nimeni, dar sunt semne că toate celelalte locuri sunt ocupate. Sunt rufe la întins pe niște funii legate între scândurile paturilor suprapuse, bagaje aranjate pe margine, pe lângă pereți. Niște căni cu ceai și cafea zac nespălate pe raft, probabil de dimineață, iar mirosul… ei bine, mirosul mă face să cred că stau în cameră cu niște băieți care lucrează la drumuri și poduri. Vine și confirmarea în jumătate de oră, atunci când un microbuz îi debarcă în fața hostelului. Băieți tineri, maximum 40 de ani, care salută la intrare și populează imediat camera. Se dezbracă de hainele de lucru, se duc la dușuri și la mâncare, apoi revin în cameră. Nu știu cât de grea o fi munca lor, dar nu par deloc rupți. E deschis singurul televizor din cameră, o chestie mică, mică de tot pe care o urmărește doar un singur nene, cel mai bătrân dintre ei. Se uită la niște filme rusești, niște drame cred. Se împușcă unii, apoi ea fuge pe o stradă plină de bălți uitându-se în spate pe un fond muzical alert. E trasă într-o scară de un Igor care o duce într-un apartament comunist, îi dă ceva fierbinte de băut și o pune să mănânce, totul în timp ce el privește-n jos pe stradă de după perdea, să nu fie reperat. Nenea blond care se uită e pierdut, atras de film, nu mișcă. Restul băieților stau fie pe telefoane, au un fel de Tinder rusesc în care dau stânga-dreapta și își arată capturile unul altuia. Se și iese la fumat, cam la fiecare 20 de minute, se ascultă muzică, e viață. Doar că e viață până pe la 12 noaptea, iar eu sunt cu doi la viață, așa că folosesc dopurile pentru somn.

Am ajuns și la Magadan, sunt foarte satisfăcut! Dar grijile și poveștile sunt departe de a se fi terminat. Am de organizat transportul motocicletei, am de organizat transportul meu, plus drumul de la Moscova spre casă. Mâine o să fie o zi interesantă.


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×