Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    37
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    2.510

Est, spre Siberia #8 – “Jefuit” la vagonul-restaurant și o nouă Natașă între vecini

Caniggia

230 vizualizări

Mi-am lăsat ceasul acasă și nu mai am repere. Telefonul își tot schimbă ora în funcție de fusul orar pe care suntem, eu dorm de 4-5 ori pe zi, așa că habar nu am ce zi și ce oră e când mă trezesc. Dar e bine, Fătălău are bagajele făcute și coboară. Mă dau și eu jos din tren la Tyumen, adică prima așezare rusească din Siberia, undeva la 1585 – anul nașterii al noilor mei colegi de ”compartiment”. Scap de Fătălău și dau de un moș care se așează jos, vizavi de mine. Pe locul lăsat liber de băiat vine o doamnă, o rusoaică pe la 40 și ceva de ani, roșcată cu ochii verzi și cu pistrui. În termeni populari i se poate spune și milf, însă eu mă bucur de prezența feminină în speranța că moșii rămași pe aici se vor abține de la monstruozități menite să îmi deregleze simțul olfactiv. Începem cu un eșec, nenea cu mustață se descalță și, până când trenul se pune în mișcare și pornește aerul condiționat, suntem sub asediu de gaz sarin. Natașa, doamna rusoaică, e subtilă și îți da puțin parfum pe o încheietură pe care o ține câteva zeci de minute în dreptul nasului.

20170623_080619.jpg

20170623_164438.jpg20170623_175955.jpg

Profit de faptul că încă se doarme, cred că e 6:30 ora Moscovei, și mă duc la baie pentru reîmprospătare. Sigur, n-am ajuns la nivelul colegilor mei bătrâni, însă nu miros tocmai a liliac și levănțică. Spălatul merge doar de la bust în sus, există și apă caldă, dar aș da orice să mă pot spăla și pe cap. Am părul tot mai gras și începe să-mi fie silă de mine. Nu se poate, dar măcar miros frumos acum. Îmi mai fac de lucru cu niște House of Cards până la Omsk, un oraș atât de neinteresant încât rușii nici măcar nu s-au chinuit să-l promoveze turiștilor, spun doar că e potrivit dacă vrei să te odihnești după o călătorie lungă.

20170623_120310.jpg20170623_162110.jpg20170623_161247.jpg

N-am mai mâncat ceva calumea de când am plecat din Moscova și încep să simt. Mi-e foame, iar în punga cu alimente am numai mizerii. Niște brânză topită care sigur s-a sângit, niște crenvuști cu salmonela și biscuiți. Nu pot să îmi încep ziua așa, cu bătaia asta de joc, așa că mă duc către vagonul restaurant. Mi-a zis provodnița că-i trei vagoane mai încolo, mai spre locomotivă, și cu ocazia asta văd și eu cum e la clasa 1. E scump, până la Irkutsk biletul era echivalentul la vreo 700 de euro pare-mi-se, iar de banii ăștia primești un loc într-un compartiment de mărime normală în care sunt doar două paturi. Ai mese de trei ori pe zi, aer condiționat pe care-l controlezi tu, prize, mă rog, poate să fie o soluție pentru bătrânii din Germania. Sau din China. Că pe ăștia îi văd în drum spre vagonul restaurant.

Știu de anul trecut că prețurile curentează acolo, na, plătești dacă vrei să mănânci ceva gătit în mers, în Siberia. S-au mai schimbat lucrurile față de anul trecut. Acum au meniu exclusiv în engleză pentru turiști, sper eu că cu aceleași prețuri, iar în dreptul fiecărui fel de mâncare ai informații de tipul valoare proteică, grăsimi, sare și alte mizerii. Sunt patru doamne care se ocupă de ospătărie într-un vagon-restaurant care la ora asta e gol. Sunt vesele și vorbesc și puțină engleză. Oferta e surprinzător de bogată pentru condițiile date, adică sunt pagini bune de meniu, iar unele dintre felurile descrise aici par să necesite pregătire și ingrediente, sunt curios de măsura în care sunt sau nu preparate înainte. Îmi iau ceva de pe prima pagină, aia cu recomandarea bucătarului, ceva cu vită și cartofi care mă costă 560 de ruble. Din nou, foarte mult, dar e pe tren. Mai arunc 250 de ruble și în direcția unei Baltika 3 și refuz oferta de a mi se aduce și maioneză. Apropo, rușii consumă maioneză la absolut orice și în cantități industriale. Fătălău, spre exemplu, își făcea sandvișuri cu două felii de pâine pe care le acoperea cu un strat gros de maioneză, iar între felii plasa 4-5 crenvuști pe care îi dezvelea de tubul ăla transparent, de maț. După aia se întindea în pat și se scremea ținându-se de stomac.

Mă apuc de bere și după vreo 15 minute vine și mâncarea. Într-un bol acoperit, felul comandat e o tocăniță cu carne de vită, cartofi, ciuperci și niște legume. Foarte, foarte bun la gust după ce-l reglez din sare și piper, condimente pe care mi le-a recomandat și ospătărița. Cu tot cu pâine și deranj las 1000 de ruble, ceea ce nu-mi convine, însă hoția nu se compară cu cea de pe peroane acolo unde o apă plată la doi litri costă 160 de ruble, adică 10 lei.

20170623_123909.jpg

Revin la mine-n vagon și constat că bătrânii s-au împrietenit, lucru de care-mi era teamă. Stau amândoi în fund pe patul mustăciosului și comentează ce văd pe geam. Asta n-ar fi rău, că au sonorul dat la mic, rău e când se apucă de mâncat sau de băut. Oamenii sunt înfundați pe toate orificiile și horcăie încontinuu. Cafeaua, de exemplu, e băută cu ceea ce par să fie eforturi uriașe. Durează două secunde până când apropie cana de gură, perioadă în care începe trasul zgomotos al aerului în piept printre buzele țuguiate. Contactul buzelor cu lichidul e mai rău, bolborosește vagonul, cafeaua e sorbită de parcă beau lavă. După un gât de cafea, cana e lăsată tacticos pe masă într-un ”maaaaaaa” de satisfacție că i-a ținut Dumnezeu și ziua asta. Mustăciosul e la fel, doar că are și altele. Are o tuse productivă rău de tot, bănuiesc niște probleme, că tușește și i se umple gura de materie mucoasă pe care-o suspectez de un verde-maro. Atât de productivă îi e tusea încât mucii îi trimite în stomac din două înghițituri, nu reușteșe din prima. Evident, nu lipseșc țâțâitul și suptul măselelor, oftatul la fiecare cinci minute sau trasul mucilor. De mâncat mănâncă doar nenorociri. Un salam infect care pute în tot vagonul și pe care nu catadicsesc să îl ascundă undeva între mese, o carne din conservă, iar la final bagă turtă dulce. Altfel sunt simpatici, s-au sincronizat și când nu mănâncă, beau sau vorbesc se apucă de integrame cu ochelarii pe nas.

20170623_164405.jpg

Peste drum, la departamentul grație, le avem pe cele două făpturi de sex feminin. Blonda de sus care a urcat ieri, parcă, doarme și mănâncă, nu prea coboară din pat. Doamna Natașa în schimb cred că nu merge departe, că nu și-a făcut patul și nici nu s-a schimbat. Au trecut deja vreo 10 ore de când a urcat și până acum a stat pe telefon și a consumat două mese separate. Prima formată din portocale și pere pe care le-a tăiat cubulețe și pe care eu, spre rușinea mea, le-am considerat a fi bucăți de slănină. Nu, erau doar pere! A doua masă, mai ciudată, a fost un piure instant cu bucăți de avocado și ardei roșu gras. Între mese a băgat niște batoane de cereale și niște alune pe care, spre salivarea moșilor de lângă mine, le culegea cu limba din palmă în timp ce se uita în telefon.

Cobor încă o dată la Barabinsk, unde suntem deja la +4 ore față de Moscova am impresia, oraș aflat fix la mijlocul distanței dintre Omsk și Novosibirsk. Sunt puțin peste 3000 de kilometri de când am plecat din Moscova, ceea ce înseamnă că mai am mai puțin de jumătate din distanța totală până la Irkutsk. E oprire lungă, 30 de minute, așa că mă duc să fiu jefuit din nou la magazinele de pe peron. Doar că nu-s. Dau 60 de ruble pe o înghețată la cornet și 150 de ruble pe un suc de portocale la 1 litru, suc care n-a văzut portocală în viața lui. E ora 22 când scriu lucrurile astea, habar nu am ce zi e, care e ora reală, cât e ora în București, așa că bag serial plus somn. Prevăd că ambele femei vor părăsi trenul peste noapte, la Novosibirsk, sper doar să nu vină mai mulți mirositori în locul lor.

20170623_210153.jpg20170623_210126.jpg20170623_205713.jpg



0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×