Complet reînnoită, Yamaha YZ450F m.y. 2018 este prima motocicletă...
Complet reînnoită, Yamaha YZ450F m.y. 2018 este prima motocicletă cu aplicaţie smartphone pentru reglajul puterii
Reconstruită din temelii, deşi varianta actuală poate fi considerată orice, dar nu şi una învechită, Yamaha YZ450F, model 2018, este prima motocicletă de motocross de serie, care vine cu o aplicaţie pentru smartphone, compatibilă cu sistemelele iOS® şi Android®, aplicaţie care permite reglarea comportamentului motorului wireless, în funcţie de stilul propriu de pilotaj, circuit sau chiar de condiţiile meteo! Aplicaţia Yamaha Power Tuner permite pilotului să seteze în mod intuitiv aprinderea şi alimentarea cu carburant dar şi să memoreze condiţiile specifice ale circuitului, setările alese, alături de multe altele printr-o funcţie de logare, extreme de utilă în pregătirea următoarelor curse. Nu în ultimul rând, aplicaţia permite şi distribuirea datelor între prieteni sau în cadrul unei echipe, o adevărată revoluţie în comunicare, care poate doar să influenţeze în mod pozitiv nivelul de performanţă al sportivilor. Imaginează-ţi că ai acces instant şi facil la felul în care cel mai rapid pilot al echipei tale şi-a setat motorul pentru un anumit circuit, cât de mult uşurează această funcţie munca unui director sportiv!
Utilizând un electrostarter compact cu o baterie ultra-uşoară, noua YZ450F oferă pilotului uşurinţa startului la buton, sistemul adăugând o greutate ignorabilă motocicletei. Design-ul propulsorului cu portul de admisie situat frontal şi evacuarea pe latura posterioară a cilindrului, înclinat posterior a fost rafinat, unghiul de poziţionare fiind acum mai drept, pentru o mai bună distribuţie a maselor. Noul motor vine cu came cu un profil restudiat, un alt arbore cotit şi un piston tratat DLC (Diamond like Carbon) ce operează la o rată mai mare de compresie şi “respiră” printr-un corp de acceleraţie de 44 mm, Mikuni. Aceasta înseamnă o putere extraordinară pentu clasa motoarelor de 450 cmc, împreună cu un control şi un răspuns excepţional. Rapoartele de transmisie au fost reviziuite, suprafaţa lor fiind mai mare, iar discurile de ambreiaj mărite, în timp ce placa de presiune este mai rigidă, ceea ce va spori durabilitatea transmisiei.
Radiatoarele au crescut şi ele în dimensiuni, fiind poziţionate mai direct în calea curentului de aer iar traseul liniei de evacuare, care se “încolăceşte” în jurul motorului a fost revizuit, ceea ce contribuie la centralizarea maselor şi la caracteristica de putere. Linia de evacuare este practic mutată mai spre partea frontală a motocicletei ceea ce face ca toba să fie mai aproape de centrul maselor. Ţinând cont de lupta care se dă pentru obţinerea hole-shot-ului, sistemul Yamaha Launch Control a fost integrat direct în propulsor, ceea ce înseamnă o livrare optimă a puterii atunci când se accelerează pentru a se ieşi din grila de start.
Toate aceste modificări impuneau şi o completă revizuire a cadrului, care contribuie din plin la deja faimoasa manevrabilitate de care se bucură această motocicletă. Partea din sus se bucură acum de o mai mare ridigiditate, în timp ce montanţii motorului şi zona posterioară a cadrului au fost reproiectaţi în sensul unei mai mari centralizări a maselor, dar şi pentru a oferi un echilibru între o crescută sensitivitate pe viraje şi rigiditate în liniile drepte, la pachet cu absoarberea echilibrată a şocurilor. Evident, motocicleta a devenit mai compactă, putându-se sesiza cu ochiul liber caracterul ei de “săgeată ascuţită”! Rezervorul are doar 6.2 litri, airbox-ul este şi mai fin desenat iar plasticele din zona radiatorului, mai concave, fac ca pilotul să se bucure de o mai bună ergonomie, fiind posibilă o reducere a lăţimii şeii cu 9 mm şi coborărea ei cu 20 de mm spre codiţă, pentru un profil mai plat şi o mai bună mobilitate a riderului.
Suspensia KYB cu al ei design AOS (air-oil separate), aşadar camere separate pentru aer şi ulei rămâne unul dintre standardele de aur ale industriei, furca şi amortizorul beneficiind de noi reglaje pentru a putea “răspunde” noului şasiu. Amortizorul KYB a putut fi echipat cu un arc mai uşor, pentru economie de greutate, în timp ce capacitatea rezervorului a crescut cu 30 de cc, pentru un nivel consistent de performanţă în timpul utilizării extensive. Desigur, grafica motocicletei este nouă şi pentru a întări senzaţia de “factory racing”, jantele sunt acum albastre.
106
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.