Mergi la conţinut

Motocross Cup - Etapa I - Cioplani

Evenimente Motociclism
green.kecske

Detalii eveniment

Ajunsă la al treilea an de desfăşurare, competiţia privată Motocross Cup are inclus în calendar un număr de şase etape, organizatorii, cluburile sportive Dual Racing Team şi Top Cross TCS , studiind posibilitatea că numărul de etape să fie crescut la opt. Anul acesta, organizatorii Motocross CUP anunţă o rocadă între etapa 1, Prundu şi etapa 2, Ciolpani. Astfel, etapa inaugurală a competiţiei va avea loc tot pe 26 Aprilie, dar la Ciolpani, urmând ca pe 31 mai, etapa doi să se alerge pe circuitul de la Prundu.

event-41220-0-58516000-1397745428.jpg

Urmează etapă de la Ciolpani, – circuitul care a găzduit zeci de competiţii, inclusiv de nivel mondial şi european, programată pentru sfârşitul lunii mai, pentru ca apoi sportivii să alerge pe recent construitul circuit din apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, unul foarte accesibil, indiferent de nivelul de pilotaj al riderilor.

Pentru restul sezonului, Motocross Cup se concentrează pe vestul şi pe centrul ţării, zone cu tradiţie în motociclism. Astfel, la mijlocul lunii iulie, competiţia poposeşte din nou lângă Timişoara, pe circuitul de la Şag, situat aproape de apele răcoroase ale Begăi. Luna august este de pauză, pentru ca la sfârşitul lui septembrie, acţiunea să se mute la munte, în “templul” motocrosului românesc, circuitul de la Zarneşti. La doar un weekend distanţă, motocrosiştii vor da ultima probă pe circuitul de la Sfântu Gheorghe, în premieră pentru Motocross Cup. Forma în care se prezintă circuitul, lăţimea sa şi structura elementelor tehnice au fost îmbunătăţite încă de la finele lui 2013, graţie experienţei lui Adrian Răduţă.

Programată pentru 12-14 septembrie 2014, Cheile Grădiştei Dirt Fest, o competiţie care aduce împreună riderii de motociclete cu cei de biciclete, la care anul trecut au concurat piloţi de top mondial, precum Graham Jarvis Paul Bolton, cu probe de super-enduro, ştafeta moto-bicicletă, 4X , down-hill şi chiar mountain-board va beneficia de expertiză organizatorică a clubulurilor Dual Racing Team şi Top Cross TCS.

Calendar provizoriu Motocross CUP 2014:

Etapa 1, Prundu, 26 aprilie, 2014

Etapa 2, Ciolpani, 31 mai, 2014

Etapa 3, Bucureşti, A1, 5 iulie 2014

Etapa 4,Timişoara, Şag, 19 iulie

Etapa 5, Zărneşti, 27 septembrie

Etapa 6, Sfântu Gheorghe, 4 octombrie

Autentifica-te  

Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×