Mergi la conţinut
  • https://www.AUTOdoc24.RO

Activitate

Fluxul se actualizează automat     

  1. Ultima Oră
  2. Duminica a avut loc la Lugoj prima etapa din Campionatul Regional de Motocros al zonei de Vest. Organizatorul acestei etape regionale a fost clubul Moto Extrem Lugoj, iar aceasta a avut loc pe 19 mai 2019 pe circuitul din zona Dealurilor Hezerisului. Au concurat clasele: PRO, VETERANI, MINICROS, MAXICROS, HOBBY, AMATORI. Au concurat aproape 50 de sporivi, spre bucuria noastra un mare număr dintre aceștia fiind piloți care concurează pentru prima dată într-o competiție oficială, mai mult, am avut și sportivi care au pășit pentru prima dată pe o pistă de motocros. La clasa Pro s-a impus Mihai Stoichescu în ambele manșe, locul 1 fiind însă obținut la luptă cu Vlad Rosu (amandoi de la clubul Moto Extrem Lugoj). La Veterani a câștigat Stoeanovici Mihăiță de la Smart Brașov, urmat de Solyom Szilard de la Moto Extrem Lugoj. Clasa Minicross a avut la start 11 copii. Pe primele trei locuri au fost trei sportivi de la clubul Moto Extrem Lugoj care au același prenume: Mark. Câștigător a fost Szoke Eross Mark, urmat de Ioviță Mark Luca și Mark Szabo. La clasa Maxicross câștigător a fost Liviu Jigmond Jr. de la Moto Extrem Lugoj. Cel mai bun de la clasa Hobby a fost Coman Dan Lucian (Haita Deva), singurul pilot care a rezistat și încheiat ambele manșe. La clasa Amatori se impune Pargea Ovidiu de la clubul Moto Bike Shop Timișoara. Rezultatele complete ale CR MX Lugoj 19.05.2019 sunt disponibile aici.
  3. Intrunirea anuala 2019

    Luati legatura si cu cei de la Strandul Termal din padure unde au 160 de locuri , nu sunt ocupate si costa numai 30 de lei de persoana cazarea la care s eadauga 20 de lei /zi accesul la bazin unde intri si iesi de cate ori vrei tel 0250 750 992. Mai sunt si alte pensiuni sau hoteluri la o suta de metri de Aqua Park . ... sau avem un stabiliment aici , cu sala de conferinte si strand propriu la o distanta de aproximativ 300 metri de Aqua Park Cozia
  4. Astăzi
  5. Conducere preventiva moto cu Brigada de Politie Rutiera

    Interesant curs, voi participa
  6. Ieri
  7. Honda SH 150i 2019 KF23

    Salutare! Ma numesc Alin si acesta este primul meu post aici! Doresc sa prezint comunitatii scuterul meu, este vorba de Honda SH 150i 2019 cumparat cu 0 km. Azi am facut primul schimb de ulei ( la 200 km) producatorul recomanda primul schimb la 1000km dar mi se pare mult. Uleiul era negru...desii pe joja era curat .. si cateva mici bucatele de span in filtru. Momentan sunt in rodaj... am de gand sa ii fac rodajul pana la 1000km. Apoi schimbul de ulei 500-1000km. Dotari : Abs fata spate, keyless go, topcase, start stop... dar il tin tot timpul dezactivat. Faruri cu led...si cam atat cred.
  8. Am decoperit acest traseu cand am fost sa testam Honda NC750X. Doream un drum virajat, mai putin circulat cu asfalt acceptabil si exact asta am gasit. Am venit pe DN1 dinspre Ploiesti si dupa Baicoi am luat-o la dreapta spre Urleta-Telega si Brebu. O bucata de drum destul de buna cu viraje largi, dar care trece prin sate, asa ca e bine sa mergeti preventiv. La Brebu am facut un pic popas la Manastirea cu acelasi nume si muzeul „Casa Domneasca”, dupa care am plecat la drum. Din Telega pana la Bustenari este o urcare cu cateva serpentine si asfalt destul de bun. Sunt doua zone unde se lucreaza, in rest asfaltul este bun. Ajunsi in mijlocul satului Bustenari, GPS-ul indica un drum mai rau, fara asfalt in dreapta, insa am luat-o la stanga pe DC11C spre Poiana Tresiei. Acest drum este cu asfalt bun, multe viraje, singurul lucru la care trebuie sa aveti grija este faptul ca este destul de ingust. Totusi n-as recomanda acest traseu motocicletelor sportive, pentru ca pe langa bucatile unde se lucreaza, la Poiana Trestiei, sunt cativa kilometri (cat tine satul) din dale de beton.De asemenea daca veniti cu ceva orientat mai spre off-road sau adventure va puteti aventura pe drumuri forestiere sau potecile care pleca de la asfalt. Mai multe detalii despre cum este drumul, vedeti in clipul de mai jos. [embedded content] Evaluare traseu Calitatea asfaltului Peisaje Trafic Dificultate (1- foarte dificil/ 5 - foarte usor ) Fun factor Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  9. Având în vedere că orașele devin din ce în ce mai aglomerate, dacă vrei să nu pierzi mult timp în trafic,deplasarea pe două roți devine o soluție evidentă. Există varianta unui scuter, însă dacă nu vrei să-ți simți lezat ego-ul de motociclist, există soluții practice, care să te ducă la serviciu zilnic rapid și economic, iar la sfârșit de săptămâna să le poți folosi și la o tură la munte sau la mare. Honda NC750X este una dintre aceste soluții. Am petrecut câteva zile împreună, mai întâi doar prin oraș, că să ne convingem de cât de practică este, ca apoi să o scoatem la o plimbare în zona Câmpina-Brebu.[embedded content] Faza pe hârtie: NC750X este o motocicletă numai bună pentru a face naveta zilnic la serviciu. Se spune că este una dintre cele mai practice motociclete în oraș, asta datorită ușurinței cu care se conduce, mai ales varianta cu DCT, cât și datorită spațiului de depozitare în locul rezervorului clasic. Motorul de 745cc dezvoltă 55CP@ 6.250rpm cu un cuplu de 68NM@ 4.750rpm. Frânele sunt bine dimensionate pentru o astfel de motocicletă, pe față avem discuri de 320mm împreună cu etrieri cu 2 pistonașe și ABS bineînțeles. Iar pentru o siguranță sporită în zone cu aderența mai scăzută, motocicleta dispune de Traction Control. Un alt punct forte al acestei motociclete este consumul, cei de la Honda specificând un consum de 3.6L/100Km. Știind toate astea, am luat și noi la test o astfel de motocicletă și am scos-o la o plimbare de vreo 400Km prin București și împrejurimi. Faza pe stradă : Motocicleta asta a primit mai multe porecle. Una dintre ele este de motocicleta-scuter, asta pentru cutia DCT disponibilă pentru acest model (și prezentă pe modelul testat) dar și pentru spațiul de depozitare generos, în locul rezervorului clasic. Primele zile petrecute împreună au fost în oraș. Mai întâi să va spun despre DCT. Mai mersesem înainte cu o cutie DCT pe Honda Africa Twin Adventure Sport, așa că știam la ce să mă aștept, dar nu știam cum se comportă cuplată la motorul de pe NC750X. Ei bine primul lucru care mi-a plăcut la DCT-ul de pe NC750X este modul în care pleacă de pe loc. Indiferent că ești în modul Drive sau Sport, motocicleta pleacă extraordiar de lin, te unge la suflet cum pleacă semafor după semafor, mi-ar plăcea să pot să debraiez și eu la fel de fiecare dată. În schimb nu mi-a plăcut foarte mult modul Drive. Mi s-a părut că „termină” cam repede vitezele,le schimbă prea repede astfel încât la 80Km/h ești deja în a 6-a. Există însă modul sport cu 3 nivele, care schimbă mai târziu, iar dacă bagi mâna în gaz la maxim, atunci schimbă treapta de viteza doar când ajunge aproape de limitare. Tot în oraș am experimentat și „torpedoul” motocicletei. Cei de la Honda zic că este suficient cât să încapă o cască full-face, depinde cât de mare ai căpățâna probabil, Shark-ul meu Speed-R nu a încăput,chiar m-am luptat un pic să-l scot de acolo după ce am încercat să-i închid capacul cu forța. Așa că asta cu casca trebuie testată la fața locului cu casca fiecăruia. În schimb poți lejer să-ți pui niște cumpărături din oraș, un ghiozdan mai mic sau alte lucruri de care ai nevoie să zicem când mergi zilnic la birou.Spațiul este foarte generos și te înveți imediat cu utilitatea lui. În plus ai și o priză de 12V poziționată în interior, care poate fi folosită pentru ați încărca telefonul. Și dacă în locul rezervorului este un mini portbagaj, unde este rezervorul ? Rezervorul este sub șa, iar bușonul de la benzină este sub șaua pasagerului. Lucrul ăsta este un pic incomod dacă ești pe fugă, pentru că trebuie să te dai jos de pe motocicletă ca să poți să bagi benzină, însă oricum coborai ca să plătești…Mare avantaj al acestei poziționări în schimb este mutarea centrului de greutate a motocicletei mai aproape de asfalt, ceea ce o face să fie manevrabilă și să aibe o ținută bună drum. Și dacă vorbim de ținuta de drum, trebuie să o scoatem și în afara orașului. O fi ea motocicletă pentru navetiști, dar toată lumea trebuie să se plimbe pe niște drumuri mai pitorești în weekend. Am scos-o la o tură pe lângă Câmpina, drumul principal de test fiind Telega- Buștenari-Cosmina de jos (cum să ajungeți acolo gășiți aici). Până să ajungem acolo am ieșit în schimb pe autostrada București-Ploiești, pentru ca unii își doreau să afle cum se comportă la viteze mai susținute. Unul dintre atuurile acestei motociclete este consumul redus. Odată ce începi să accelerezi, să mergi la viteze mai mari , acest atuu scade. La o viteză constanța între 130-140Km/h consumul este undeva între 4.6-5.2 și se duce înspre 6% dacă forțezi calul. Știu, e în continuare un consum decent, însă este mai mult decât consumă ea în mod normal, dacă mergi civilizat, adică undeva între 4 și 4.4 L/100Km. Eu am scos 4.4 în toată tura, oraș, autostrada, drumuri virajate și puțin off-road. Asta la un rezervor de 14L înseamnă că poți scoți în jur de 300km. Însă sunt un pic sceptic legat de capacitatea exactă a rezervorului. Când am plecat am făcut plinul și când îmi arăta pe bord că am consumat un pic peste 10L , a intrat pe rezervă. Am mai făcut aproximativ 15Km, iar când am realimentat am „reușit” să bag doar vreo 10.5L până s-a umplut. Poate un posesor de NC750X sa ne zica exact dacă a făcut teste legate de capacitatea rezervorului 🙂 . Apropo de bord și indicatoare, unora li se poate părea cam mic și înghesuit. Mie mi s-a părut că ocupă spațiu cât mai eficient, nefiind lăsat niciun spațiu liber pe bord 🙂 . Îmi place modul în care se schimbă culoarea barei de la RPM, în funcție de modul ales de mers, în funcție de felul în care mergi sau când să schimbi viteza sau dacă mergi la un consum economic. Noaptea este un adevarat spectacol de lumini bordul. În rest ai informațiile uzuale, consum mediu, viteza, treapta de viteză, ceas etc. Nu mi-a plăcut că nu îți arată autonomia, în schimb îți arată cât combustibil ai consumat de la ultima alimentare. Pentru cei ce m-au întrebat cum se descura acest motor la viteze susținute având în vedere plajă limitată de turații, se descurcă cu brio. În modul Sport, la o viteză de croazieră de 120Km/h ai o accelerație destul de bună cu care poți să ajungi rapid la 150-160Km/h, iar referitor la turații, la viteză de 130Km/h, motorul are 4000rpm, asta înseamnă că mai are disponibil peste 2.500rpm până la limitare. Ca referință, la 150Km/h motorul are 4.500 rpm. În documentație, limitarea este la 7.500rpm, însă pe bord, redline-ul începe pe la 6.400rpm, deci pentru motor nu este un chin să meargă la aceste viteze. Cu siguranță această motocicletă nu a fost concepută că să spargă recorduri de viteză sau de accelerație, însă este capabilă să susțină o viteză de croazieră foarte bună. Referitor la mersul pe autostrada mi-ar fi plăcut ca NC-ul să aibă și cruise control, mai ales în contextul DCT-ului, parcă este ceva ce se cere automat. Însă se pare că cei de la Honda nu agreează acest lucru, nici pe Africa Twin DCT ne-existând această posibilitate. Cred că inginerii japonezi ar trebui să se gândească și la oamenii care fac naveta zilnic venind pe autostrada 🙂 . Tot referitor la mersul pe autostradă, protecția la vânt este destul de bună, nu a-și spune că excelează, aș putea să zic că este mai bună decât în cazul CB500X. NC750X are un parbriz un pic mai mare și rotunjit spre margini, plus handguarduri care mai dispersează aerul. În cazul meu, la 1.85, am simțit la viteze mai mari , vantul în zona umerilor. Revenind la ținuta de drum pe drumuri virajate, mi-a plăcut cum se simte datorită centrului de greutate jos, se mișcă foarte cursiv pe viraje, suspensiile preiau denivelările din șosea foarte bine, în schimb șaua mi s-a părut un pic cam tare. La drum lung a început să mă incomodeze spre sfârșitul zilei. Frânele mi se par suficient de bune pentru această motocicletă, în schimb mi s-a părut mai greu de frânat pe coborâre. Acolo am avut senzația că cele 230Kg ale variantei cu DCT se simt și pun la muncă serios frânele. Și i-am mai simțit greutatea pe loc, atunci când eram pe ea și o împingeam să o scot cu spatele din parcare. Faza pe lângă stradă: Așa cum au votat majoritatea, Honda NC750X, dă mai bine și se înțelege mult mai bine cu drumurile asfaltate. X-ul acela din denumire te duce cu gândul la off-road, însă este clar că nu pentru asta a fost făcută. Am scos-o un pic pe câteva drumuri forestiere mai mult pentru câteva poze 🙂 . Primul lucru care m-a făcut să cred că totuși nimeni nu s-a gândit la off-road la Honda când a fost coneputa această moticicleta este poziția care o ai pe ea atunci când stai ridicat în scărițe. În cazul meu, la 1,85m, mi s-a părut o poziție incomodă, ghidonul parcă e prea jos, așa că m-am coborât înapoi în șa și am luat-o ușor. De mers pe drumuri de pământ și pietriș, motocicletă merge că orice motocicletă touring și bineînțeles mai bine ca orice motocicletă de stradă , beneficiind de garda la sol de 165 mm. Ce nu mi-a mai plăcut în off-road la ea a fost modul în care intră Traction Controlul atunci treci peste mai multe denivelări. Traction cotrolul intervine puternic pe nivelul 2, tăind intr-un mod agresiv gazul, fapt ce face DCT-ul să fie ușor indecis, să tot schimbe treapta de viteză în sus și-n jos. Mi s-a atamplat o dată asta și pe asfalt în aceleași condiții, 3 dâmburi în asfalt în urcare pe o pantă cu praf, după ce am trecut de ele motocicleta parcă rămăsese hipnotizată între treapta 2 și 3. Așadar, impresia pe care mi-a lăsat-o a fost că X-ul din nume este mai mult pentru designul cu influențe adventure, dar la nevoie bineînțeles că poți să parcurgi câțiva kilometrii de drum forestier la o viteză decentă, cred ca ar fi facut fata de exemplu la traseele din tura de toamna de anul trecut, RideDacica, unde am fost cu o Honda VFR800X Prețul motocicletei testate de noi este de 8.490€, însă prețul NC-ului 750X începe de la 7.490€ pentru varianta fără DCT. Pentru a programa un test-ride în rețeaua dealerilor Honda puteți accesa site-ul Honda România : www.honda-moto.ro Motor - 7/10 Ciclstică , manevrabilitate și frâne - 8/10 Dotări standard - 8/10 Fun factor - 5/10 Raport calitate / preț - 8/10 Date tehnice Motor: 2 cilindri, 4 timpi, racit cu lichid, SOHC. 745cmc 55cp@6.250rpm 68Nm@4.750rpm Cursa suspensie fata : 41mm, Garda la sol: 165mm Frana fata : 2xdiscutri 320mm Frana spate : mono disc 240mm Inaltime sa: 830mm Greutate la plin : 230Kg (*DCT) / 220Kg Capacitate rezervor carburant 14L Consum mediu indicat în testul nostru: 4.4% Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  10. Intrunirea anuala 2019

    Buna Nicon, am sunat chiar acum la aceasta locatie dar au doar 15 camere si sunt rezervate .
  11. KTM EXC 2020: For the Journey to Extreme – The All-New KTM Enduro Range Posted in Bikes, Riding KTM launched its latest KTM EXC range this week in Bassella, Spain, and we at the KTM BLOG would like to share some images of the most extreme KTM Enduro models yet in action. Developed on the toughest climbs, gnarliest terrain and deepest mud with our Red Bull KTM Factory Racing stars, the benchmark-setting KTM enduros have just raised the bar. A new KTM 150 EXC TPI joins its bigger brothers in the 2-stroke range, the KTM 250 EXC TPI and the KTM 300 EXC TPI – all featuring the latest TPI (Transfer Port Injection) technology. In the 4-stroke range it is the 250, 350, 450 and 500 KTM EXC-Fs that are ready for the hottest battles and most technical terrain. KTM 150 EXC TPI MY2020 © KISKA The KTM SIX DAYS models offer a premium parts package and are widely regarded as the best competition bikes on the market, while the KTM 300 EXC TPI ERZBERGRODEO is a new model to celebrate the iconic ErzbergRodeo hard enduro event in Austria, which is in its 25th year, with a special and exclusive design for this strictly limited model. KTM 300 EXC TPI ERZBERGRODEO MY2020 © KISKA For model year 2020 a newly developed chassis that has evolved from the previous edition, along with new, more efficient yet high-performing engines, joins the improved WP XPLOR suspension and much more. It means the latest KTM EXCs, which are already the class leaders, offer the best equipment for the most difficult journeys to extreme, whatever the level of rider. Photos: KISKA
  12. KTM EXC 2020: For the Journey to Extreme – The All-New KTM Enduro Range Posted in Bikes, Riding KTM launched its latest KTM EXC range this week in Bassella, Spain, and we at the KTM BLOG would like to share some images of the most extreme KTM Enduro models yet in action. Developed on the toughest climbs, gnarliest terrain and deepest mud with our Red Bull KTM Factory Racing stars, the benchmark-setting KTM enduros have just raised the bar. A new KTM 150 EXC TPI joins its bigger brothers in the 2-stroke range, the KTM 250 EXC TPI and the KTM 300 EXC TPI – all featuring the latest TPI (Transfer Port Injection) technology. In the 4-stroke range it is the 250, 350, 450 and 500 KTM EXC-Fs that are ready for the hottest battles and most technical terrain. KTM 150 EXC TPI MY2020 © KISKA The KTM SIX DAYS models offer a premium parts package and are widely regarded as the best competition bikes on the market, while the KTM 300 EXC TPI ERZBERGRODEO is a new model to celebrate the iconic ErzbergRodeo hard enduro event in Austria, which is in its 25th year, with a special and exclusive design for this strictly limited model. KTM 300 EXC TPI ERZBERGRODEO MY2020 © KISKA For model year 2020 a newly developed chassis that has evolved from the previous edition, along with new, more efficient yet high-performing engines, joins the improved WP XPLOR suspension and much more. It means the latest KTM EXCs, which are already the class leaders, offer the best equipment for the most difficult journeys to extreme, whatever the level of rider. Photos: KISKA
  13. Adventure riders need to carry stuff. It’s as simple as that. Camping and cooking gear, tools, camera equipment, clothing, supplies… if you’re out for more than a day ride, you need to bring it along. But it’s easy to go wrong buying adventure motorcycle luggage for the first time. The temptation is often to get the biggest bags that will fit and stuff them to bursting capacity, without realizing the negative effect too much weight, or too much weight in the wrong places, has on off-road handling. ADVERTISEMENT To help avoid that mistake, we’ll walk you through a basic adventure motorcycle luggage setup, then discuss some finer details such as hard vs. soft luggage, securing loads and packing tips. As you think about luggage, always keep the mantra in mind: light is right. The Basics A common adventure motorcycle luggage set up includes a set of panniers, a top bag (or top case) and a tank bag. The panniers are mounted on the sides around the passenger seat area or further toward the tail of the bike. Some soft panniers don’t require racks, but many do for added support and to keep them away from the rear wheel and exhaust. Hard panniers must have racks for mounting. Top-loading hard panniers allow you quick access to your gear, but you may have to dig for what you want. Side-loading hard panniers can allow stuff to fall out when you open them, but you do have more access to your contents. Top bags go on the tail section of the bike and are typically strapped to the top rack or passenger seat area. Some soft pannier systems have an integrated top bag. Soft panniers are essentially a duffle bag with points for securing it with straps, or a hard top case can be mounted to the tail rack with a lockable release latch. Tank bags are usually small, often expandable and useful for carrying things you need to access quickly such as glasses, a small camera, gloves, snacks, etc. Some tank bags mount with magnets to metal tanks or snap to the fuel filler cap. Others use straps that attach to the frame rails under the seat and around the bike’s steering head for stability. For off-road use, the strap-type tank bags are usually the most secure. Hard vs. Soft Luggage You’ll hear a lot of strong opinions for each type of adventure motorcycle luggage, but it really boils down to what kind of riding you intend to do. If you primarily stay on paved roads and easy gravel, hard luggage is generally a good choice. But if your plans include backcountry trips on rough, narrow dirt roads and trails, places where you’re more likely to have to squeeze between obstacles and the chances of taking a spill are higher, soft luggage gets the nod. Here are the pros and cons for each. HARD BAGS: You’ll find these made of aluminum, polycarbonate and plastic. Aluminum has the advantage of being malleable; if you bend it you can hammer it back into shape. Polycarbonate boxes, such as those made by Pelican, are tough as nails, slightly flexible and have rounded corners so you are less likely to catch a foot or leg on them. Light plastic cases that often come as factory equipment are less likely to survive a hard fall, and luggage failure on a long trip can pose serious problems. Pros • Lockable • Large carrying capacity • Can double as a stool, table, work bench, etc. • Handy for carrying heavy supplies to camp like firewood, beer, water, etc. Cons • Generally more expensive • Heavier than soft bags • Require sturdy racks which add weight • Can be a safety issue if you fall and pin your leg or foot underneath them. SOFT BAGS: Usually made of heavy rubber-coated vinyl, PVC or even canvas. They come in all shapes and sizes, and range from basic to deluxe with prices to match. Some higher-end brands are lockable and have slice-resistant netting or reinforcement for added security. Look for electronically welded, or stitched and welded, seams for added strength and water resistance. Roll-top closures are preferable to zippers because they don’t get clogged with dirt and are more waterproof. They can also be rolled down to decrease capacity when carrying small loads. Pros • Less expensive • Lighter than hard bags • Some off-road-focused brands don’t require racks • Less likely to catch a foot or leg Cons • Generally not lockable • Susceptible to being sliced open by thieves • Can tear in a slide-type crash Straps Even with plenty of luggage space, you may find there are items you want to keep out in the wind; a stinky gas container, firewood, sandals, etc. Including a few extra straps for securing items to the outside of your luggage is always a good idea. Ratchet or cam-lock tie downs are good for this purpose, but most are too long and you’ll need to trim them to size (sear the cut edge with a lighter to avoid fraying) or source shorter ones. Rok Straps, which are semi stretchy and can be cinched tight, are tailor made for this application. Never use bungee cords. They stretch excessively, allow items to come loose, and have a nasty tendency to end up in your back wheel or chain. Accessory/Specialty Luggage Courtesy Twisted Throttle There are packing options that allow you to use every available inch of space on your bike. Fender packs, for example, strap to the front fender and are good for carrying an extra tube, tire irons, a patch kit, etc. Number-plate bags attach above the headlight on enduro-style bikes. Tool tubes, typically plastic pipes with a screw-on end, attach under the tail section or down low between the skid plate and front wheel. Just remember that having more space translates into bringing more stuff, which means more weight. Light is right! Packing Tips Speaking of weight, keep it low when packing. Weight carried high raises your center of gravity, which adversely affects your bike’s handling. Put heavy items such as tools, spares, cooking gear, etc. down low in your panniers instead of in a top bag on the tail rack. Light stuff such as clothes or rain gear can go up high. You should be able to get everything you need in 60 to 100 liters of space, total. That’s a medium-sized set of panniers and a top bag. With a small tank bag for sundries, you should have all the space and accessibility you need. If not, go over your tools and supplies and see where you can save weight and bulk. And always think about how everything you pack, from clothes to tools, can serve double duty. Photos by Stephen Gregory, Billy Lieras & Spencer Hill Author: Bob Whitby Bob has been riding motorcycles since age 19 and working as a journalist since he was 24, which was a long time ago, let’s put it that way. He quit for the better part of a decade to raise a family, then rediscovered adventure, dual sport and enduro riding in the early 2000s. He lives in Arkansas, America’s best-kept secret when it comes to riding destinations, and travels far and wide in search of dirt roads and trails.
  14. În ultimul său clip Danny Macaskill are grijă de un copil, aşa cum ştie el mai bine. Îl ia cu la o tură, însă tura e puţin specială. Ni se spune totuşi că niciun copil nu a fost foolosit în clipul asta, dar şi că nu se recomandă să încercăm asta acasă cu opiii noştri… [embedded content] Sursa: Freerider
  15. Reguli pentru pietoni

    Foto credit The Beatlesthe Abbey road album cover Reguli de circulatie pentru pietoni Persoanele care se deplasează pe jos pe un drum public sunt considerate PIETONI. Reguli pentru pietoni: – Să circule numai pe trotuare iar în lipsa acestora să folosească potecile laterale sau acostamentul drumurilor publice. (acostament = partea de pietriș de langa asfalt) – Când lipsesc și potecile și trotuarele, să circule pe partea stângă, în directia de mers, cât mai aproape de marginea drumului, în șir indian (dacă se circulă în grup) – Să nu staționeze pe carosabil sau să se deplaseze în fugă – Traversarea se va face numai prin locurile special amenajate (ex.zebra, indicatoare, etc.) sau cu semnalizări (semafoare) – Traversarea se face în pas vioi, perpendicular pe axul drumului, adica pe cel mai scurt drum, numai pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatorului “trecere de pietoni”, pe lumina verde a semaforului, sau la semnalul agentului de circulatie, cu semnificatia de “liber”. La intersectiile fară “zebră” sau agent de circulatie , etc. traversarea se va face pe la coltul intersectiei , după ce, în prealabil, fiecare pieton s-a asigurat din ambele părti, lăsând să treacă vehiculele care se apropie în acel moment – Pietonii pot traversa drumul cu marcaje (zebra) numai pe lătimea acestor marcaje! Reguli de traversare pietoni Întotdeauna respectaţi culorile semaforului: Roșu – AŞTEPTĂM Galben – NE PREGĂTIM Verde – TRAVERSĂM  Înainte de a traversa pe o trecere de pietoni sau pe la colţul străzii, asiguraţi-vă că atât din partea stângă a voastră cât şi din dreapta, nu se apropie nici o maşină  Atenţie la sirena poliţiei, pompierilor sau salvării. Când o auziţi , măriţi atenţia, ochii-n patru, grăbiţi traversarea dacă aţi început-o sau nu traversaţi, chiar dacă semaforul arată verde. Se interzice pietonilor:  Să circule pe autostrăzi;  Să circule pe carosabil, dacă există amenajări speciale pentru ei;  Sa traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, ori prin locuri permise fară să se asigure;  Să prelungească timpul de traversare, să întârzie sau să se oprească fară motiv;  Să se angajeze în traversare atunci când se apropie mașina salvării , a pompierilor, a poliției (cu atenționare acustică sau luminoasă) sau coloana oficială;  Să traverseze drumul public prin spatele sau prin fața unui autovehicul sau tramvai care staționează;  Să traverseze, strecurându-se printre autovehicule parcate în apropierea bordurii sau trotuarului;  Să traverseze prin locuri cu insuficientă vizibilitate (curbe, vârfuri de pantă);  Să traverseze peste calea ferată, când semnalul luminos sau poziția barierei sau semibarierei interzice trecerea;  Să traverseze în locuri unde sunt instalate dispozitive de protecție a pietonilor, prin escaladarea acestora; Joaca pe stradă este interzisă!  Pe stradă sau în apropierea ei , jocul copiilor poate fi foarte periculos. Preocupați de joc, copiii uită de mașini ori nu aud claxoanele lor. Se pot produce accidente grave în care victime sunt în principal copiii, dar pot suferi și șoferii sau chiar autovehiculele în cauză. Pericolul este agravat iarna din cauza săniușului, patinajului, etc. Circulația cu mijloacele de transport în comun  Mijloacele de transport în comun au de obicei două sau mai multe uși; regula este că urcarea pietonilor să se facă prin ușa din spate.  Nu se circulă agățat de scările acestor autovehicule (există pericolul ca în cazul depășirii unui alt vehicul să se producă accidente grave)  Așteptarea mijloacelor de transport în comun să se facă stând numai pe trotuar sau acostament, NU pe carosabil. Sursa Vezi articolul integral
  16. Curs de conducere preventiva moto cu experti de la Brigada de Politie Rutiera si Asociatia Moto Incepatori Reprezentantul Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti, dl. Comisar Sef Ovidiu Munteanu, le-a vorbit incepatorilor despre importanta de a avea o conduita corecta si preventiva cand circula pe drumurile publice si despre necesitatea purtarii unui echipament de protectie cat mai complet cand merg pe motocicleta. Moto Incepatorii au adresat agentilor intrebari cu privire la legislatia rutiera in vigoare si au primit lamuriri asupra multor aspecte legale. Ploaia torentiala nu le-a stat in cale. S-au mutat din poligonul moto in sala de curs si au continuat explicatiile. Scoala AMI sustine proiectele Asociatiei Moto Incepatori si cu siguranta vor mai urma cursuri teoretice moto cu participarea si sustinerea politiei, in vederea imbunatatirii sigurantei rutiere. Mergeti la urmatoarele cursuri, indiferent ca sunteti incepatori, avansati sau inca elevi la scoala moto.
  17. Conducere preventiva moto cu Brigada de Politie Rutiera

    Curs de conducere preventiva moto cu experti de la Brigada de Politie Rutiera si Asociatia Moto Incepatori Reprezentantul Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti, dl. Comisar Sef Ovidiu Munteanu, le-a vorbit incepatorilor despre importanta de a avea o conduita corecta si preventiva cand circula pe drumurile publice si despre necesitatea purtarii unui echipament de protectie cat mai complet cand merg pe motocicleta. Moto Incepatorii au adresat agentilor intrebari cu privire la legislatia rutiera in vigoare si au primit lamuriri asupra multor aspecte legale. Ploaia torentiala nu le-a stat in cale. S-au mutat din poligonul moto in sala de curs si au continuat explicatiile. Scoala AMI sustine proiectele Asociatiei Moto Incepatori si cu siguranta vor mai urma cursuri teoretice moto cu participarea si sustinerea politiei, in vederea imbunatatirii sigurantei rutiere. Mergeti la urmatoarele cursuri, indiferent ca sunteti incepatori, avansati sau inca elevi la scoala moto. Vezi articolul integral
  18. Intrunirea anuala 2019

    Asa cum am promis, revin cu locurile antamate pentru cazare. Din toti cei care erau inainte anuntati, au ramas partu, tari si mari...deci doua camere duble. Avand in vedere preturile si distanta de-acasa si pana acolo, lipsa de dialog a conducerii complexului cu noi (cu voi, cei care ati fost sa negociati), ma vad nevoit sa renunt la rezervari si vom merge toti pe orientare la fata locului. Oferte sunt, destule! Ca atare, vom ajunge mai din timp si ne vom caza acolo unde suntem tratati ca turisti, nu ca vaci de muls! Imi pare rau dar nu pot sta singur, iar colegii mei sa stea in alta parte! Masa festiva...la fel, "pas"!
  19. Intrunirea anuala 2019

    @Toni,Subscriu
  20. Intrunirea anuala 2019

    Avand in vedere faptul ca restaurantul e foarte mare, o dam dracu' de masa festiva si pur si simplu mergem seara in restaurant ca oricare alti turisti si consumam fiecare ce si cat doreste din meniul pe care il au si putem petrece impreuna la fel ca la ''masa festiva'' dar cu costuri mai mici. O tarie, o friptura si o baterie de vin nu au cum sa coste 110 lei. Mai mult decat atat, vom putea folosi la masa din seara respectiva si eventualele bonuri valorice neutilizate. Din ce vad, noi nu avem nici cel mai mic avantaj cu masa festiva. Avantajul e exclusiv numai al lor prin faptul ca le va fi mult mai usor sa pregateasca un meniu fix dar sa incaseze pret de a la carte. Parerea mea.
  21. Intrunirea anuala 2019

    Mersi de postare, @nicon....asta faceam si eu, dar nu cu motorul la fata locului, ci pe net. Cautam alternative. Daca reusesc sa beau o bere-doua, trei voi cauta locatiile descrise de tine.... daca nu, ma intorc seara acasa ( anul trecut m-a fugarit ploaia si am ales valea Oltului, daca ajuta timpul/vremea, voi alege: Brezoi-Voineasa- Obarsia Lotrului-Oasa si acasa )... 200km nu sunt chiar o distanta. Si cum nu am povesti cu toti membrii clubului, si nici dispozitia pentru sedinte....posibil sa fie suficienta o zi pentru strangeri de mana si ceva povesti. .... de fapt , oare de ce dau explicatii referitoare la timpul, banii si "mofturile mele" ?....doar sa mai fac un post in plus!
  22. Giant Loop @Overland Expo

    Harold the owner of Giant Loop is a great and happy guy every time I’ve met him he always has something he needs me to check out. At Overland Expo, this is not different, we all know their luggage systems are a great way to use his motto – Go Light! Go Fast! Go Far! But now they might need to make a slight change to that last part…Go Farther! The release of the Fuel Bladders will give you that advantage to get out there farther into the backcountry, a long way out there, and now have enough fuel to get you back. From the Giant Loop website : Giant Loop Gas Bag™ Fuel Safe Bladder: Conveniently transport 1-5 gallons of hydrocarbon fuel for power sports racing in a collapsible welded film and ballistic nylon reinforced container that rolls up or packs flat when empty. A new stock of all sizes has just arrived at the Giant Loop HQ, but Harold wanted me to mention “they are a very, very fast seller so don’t wait until the last minute to get one for your riding this season” Also just arrived is a new stock of ‘tracker packers’ for those of you who prefer to have your beacon attached to you and not the bike “Giant Loop’s Tracker Packer addresses a real need for those of us who routinely escape the bonds of cell towers, extending the usability of potentially lifesaving technology even in dire situations. There are multiple threads for Giant Loop you can check out, the big list is here for more selective detail drop them an email or give them a call, contact information is HERE Look for an upcoming article – ‘made by inmates, for inmates’ all about the Giant Loop story in coming weeks Vezi sursa
  23. Intrunirea anuala 2019

    Chiar daca mi-am propus sa nu mai postez pe acest forum Motoveteranii totusi imi calc pe suflet si intervin . Acest week-end l-am petrecut cu familia mea ( incluzand si cei patru nepoti aspiranti moto ) la Cozia-Caciulata . Cazare la preturi de nimic la numai un gard despartire de Aqua Park . Mai incolo , am fost la Strandul din padure si iata ce va ofera : 100 lei doua persoane cu intrare gratuita la strandul termal . Totasl 160 de locuri . Este la aproxiamativ 500 metri de Aqua Park Cozia . Mai sunt si alte oferte la pret de tranzitie . Poate , poate ma hotarasc sa vin si eu cu toate ca mi s-a scarbit de atatea grosalanii , marlanii si multe altele .
  24. ce linie frumoasa si eleganta are.
  25. Intrunirea anuala 2019

    Am primit telefon de la dl Claudiu, directorul de la Caciulata si am aflat preturile pentru masa festiva. 140 lei meniu trei feluri de mancare cu bauturi incluse 110 lei meniu doua feluri de mancare cu bauturi incluse
  26. Garmin has introduced a new GPS unit aimed at off-road travel, the Overlander. According to Garmin, the new unit is specifically designed for the overland community, with the capability to navigate urban, rural and backcountry routes. Topo maps are built-in, as are POIs from iOverlander, the app designed to help overland travelers find hotels, fuel, boondock campsites or other stopping points. Details from Ultimate Campground are also built-in, and users can download the Garmin Explore app to acquire more info like government satellite maps or imagery, and then sync with their GPS. Want to keep in touch with home base? Garmin’s Overlander GPS can also pair with an inReach mini satellite communicator for two-way text messaging, as well as the capability to send emergency distress signals (at extra cost, of course, as you’ve got to buy the communicator and pay for the subscription). [embedded content] Along with all the fancy-pants capability, there are also more traditional GPS unit staples like digital compass and a barometric altimeter. But, even the built-in sensors can be configured to direct the vehicle down appropriate trails based on the overlanding vehicle’s dimensions (height, weight and length); there’s no word on whether these are designed to only work with four-wheeled vehicles, or if there are also options to plug in a motorcycle’s data. The unit has a 7-inch touchscreen, with 1024 x 600 resolution. There’s a magnetic mount system, with suction cup, and the unit also comes with a RAM mount adapter. There’s 64 GB of onboard storage. There’s also a MIL-STD-810 drop rating, and IP5X dust rating; battery life is rated for around three hours, so you’ll need to have a way of powering this while you ride. Alas, the price tag is $699 US, so not cheap, but you can’t put a price on navigational expertise, can you? Vezi sursa
  27. Intrunirea anuala 2019

    Silviu , daca e cum spui tu atunci pretul de pe sait de 151 adunat cu 55 masa ne da 206 de persoana iar inmultit cu 2 ajunge la 412 lei camera.Eu zic ca suntem mai aproape de adevar cu 302 lei cu masa inclusa. Diferenta pe camera ar fi doar de 23 de lei nu de 87 de lei .Dar asta o sa vedeti voi la receptie cand platiti diferenta.Cert e ca pe sait scrie 151 de lei cu bonuri incluse in pret.Daca e o gresala a lor o sa vedeti la fata locului.Sa aveti grija sa nu va traga in piept ca la 20 de camere se strang 460 de lei.La cat sunt de nesimtiti e posibil.
  28. Ducati Riding Experience off-road training is coming to North America, with three separate courses offered next month. The Ducati Riding Experience off-road school has been running in Italy since 2016, teaching the Ducatista how to hoon about on their Multistradas. It’s the sort of affair you’d expect from the Italians, with the fun and games all happening at the Nipozzano Castle grounds in Tuscany. And if you want to learn how to really flog a Multi, it’s the place to go, if you can afford it. This is the same pattern we’re seeing with the North American version of the Ducati Riding Experience. Ten-time Dakar racer Beppe Gualini, the director of the program in Italy, will be making the trip across the Atlantic to work with riders. There are two shorter two-day training programs (June 3-5 and 5-7) and a third, more advanced program that runs for three days (June 7-10). Riders will learn aboard a Multistrada 1260 Enduro, with rental included in the price. [embedded content] The North American program is based out of Utah’s Sundance Resort, in the Wasatch and Uinta mountain area. The riders will spend the first part of the program learning how to handle their bikes in off-road scenarios. The program ends with a day’s adventure ride, putting those newfound skills into action. The program isn’t cheap; riders will pay $1,900 for the two-day courses, and the three-day course is $2,900. That’s expensive, but not many ADV training programs focus on Ducati machinery, and if you want to stay at the Sundance Resort, that comes with a price tag as well. For more details, visit Ducati’s booking website. Vezi sursa
  1. Încarcă mai multă activitate
×