Jump to content

Kosh

Membri
  • Posts

    300
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    5

Kosh last won the day on May 21 2015

Kosh had the most liked content!

About Kosh

  • Birthday 12/23/1979

About me

  • I am
    Motociclist
  • Locatie
    Bucuresti
  • I own(ed)
    Suzuki Hayabusa

Contact Methods

  • Pagina Web
    https://www.youtube.com/channel/UCrvCBpKiM8oe572HmDOvkVw
  • Facebook
    https://www.facebook.com/hayabusaTravels
  • Instagram
    https://www.instagram.com/hayabusatravels/
  1. Salutări! Studiez de ceva timp opțiunile existente în piață pentru a introduce posibilitatea de a deveni membru al proiectului HayabusaTravels. Dar nu știu ce ar fi de valoare pentru tine, ce beneficii ai dori în calitate de membru al comunității. Link direct în pagina din website-ul meu (menționată și în video-ul de mai sus) unde poți să-mi trimiți părerile și sugestiile tale: https://www.hayabusatravels.ro/membri.php Mulțumesc pentru implicarea ta!
  2. Dacă-ți plănuiești prima tura cu motocicleta în Turcia, atunci acest video este pentru tine. Mi-am propus ca în acest video să vorbesc despre ce ai nevoie să știi despre plimbările cu motocicleta prin Turcia. Mă refer la o călătorie făcută cu motocicleta proprie și ce trebuie să știi înainte de a pleca la drum. Până acum am vizitat cu motocicleta următoarele orașe din Turcia: Edirne (x4), Canakkale (x2), Izmir(x2), Pamukkale, Kușadasi, Oludeniz, Antalya(x2), Alanya(x2), Anamur, Gaziantep, Șanliurfa, Harran, Adana, Halfeti, Goreme Cappadocia, Konya, Ankara, Eskisehir (x2), Bursa, Cumalikizik, Istanbul (x2). În total am aproape 9.000 de km prin Turcia efectuați în 6 săptămâni, așa că vorbesc despre: Perioada propice Traseu către Turcia Acte necesare (vamă și HGS) Motocicleta potrivită Starea drumurilor Șoferii turci Hotelurile Parcarea motocicletei Benzinăriile/prețul benzinei Atracții turistice Locații pe care le recomand Atitudinea față de turiști Poliția rutieră turcă Buget necesar Navigație GPS, info orientare
  3. Iată și ultimul video al acestei plimbări: Ne vedem la următoarea "aventură".
  4. Înainte de a pleca spre Bulgaria decidem să mergem pe la mall-ul din Edirne pentru a bea o cafea și vede ce-i pe-acolo. Era Kitty curioasă. După ce vizităm mall-ul, unde la intrare ne-au cerut pașapoartele, am plecat spre benzinărie să alimentăm și să luăm direcția Bulgaria. Ieșim repejor din oraș și ne oprim din nou. Părcă nu prea ne vine să plecăm din Turcia. Mai stăm la o cafea + ceai și, cu greu ne îndreptăm spre vama Hamzabeyli. Vama ne întâmpină cu nelipsita colană de camioane, însă foarte puțină lume cu mașini spre Bulgaria. Constatăm că nu mai avem nimic de plată și pe partea bulgară, o vameșă vrea să vadă ce am în bagajul lateral stâng. Vede un tricou și șpray-ul de lanț, se declară mulțumită și ne spune că putem continua drumul. În timpul ăsta vameșii bulgari practic "demontau" o dubă cu număr de Prahova. Au umplut masa cu genți și i-am văzut cu lanternele cum trăgeau de diverse chestii din interiorul mașinii. În apropiere de Veliko am tot întâlnit mașini cu număr de România care tot forțau depășirile, dar nah... Grabă mare... Ajungem în oraș și ne cazăm, apoi ieșim la căscat ochii. N-am mai filmat prin oraș pentru că Veliko este mereu popasul nostru când ne întoarcem spre țară, așa că avem deja nenumărate video-uri de acolo. Video cu drumul în caz că printscreen-urile nu vă sunt suficiente: Video-ul de mai jos este de a doua zi, dimineață, înainte de a pleca spre casă. Urmează un ultim video cu drumul spre Romania, însă cam asta a fost "jurnalul" acestei călătorii. Sper că v-a plăcut și vă aștept la următoarea. Când și pe unde va fi nu știu nici eu încă. Mă bate gândul la Grecia odată ce se mai îndreaptă vremea. Parcă mi s-a făcut dor de un calamar grecesc la grătar. Thassos, Samotraki și Limnos ar fi în plan ca deschidere de sezon. Dar, vedem...
  5. Plecăm din Istanbul spre Edirne cu gândul că avem toată ziua pentru asta. Întâmpinăm însă trafic destul de serios încercând să ieșim din oraș. Fac obișnuitul lane-splitting printre mașini deși Kitty nu-i încântată deloc: Drumul spre Edirne nu-i așa de spectaculos și mai facem câteva pauze pe drum. Ne oprim la bariera HGS pentru a verifica dacă mai avem ceva de plată, însă personalul de acolo îmi spune că motocicletele nu plătesc HGS. Păi atunci, ce-a fost plata de la podul spre Istanbul? Total nedumeriți, decidem să mergem la un PTT în Edirne pentru a mă asigura că totul este ok. Sună omuț la HGS și se confirmă ca nu mai avem nimic de achitat. Ajungem în oraș, ne cazăm, apoi mergem la pas pe străduțele din centrul vechi dar și prin bazar. Ne întoarcem pe noapte la hotel, posomorâți că a doua zi vom părăsi Turcia.
  6. După ce am terminat cu hipodromul ne îndreptăm către Galata. Am vrut să mergem la Bazarul de mirodenii pentru că acolo găsești cea mai bună cafea vărsată, cel puțin așa credem noi. O găsești pe străduțele din afara bazarului. Dacă vă duceți acolo, veți vedea unde e după coada care există mereu acolo. Ne-am mai învârtit gură cască prin acel bazar și apoi am traversat Podul Galata să mergem spre turn. Planul era să stăm pe acolo, mai un ceai, o cafea... să ne pierdem timpul pe străduțe. Ajunși la turn n-am mai urcat să vedem priveliștea de sus pentru că trebuia să plătim 200 de lire și nu am vrut. Ne-am mulțumit doar să stăm prin zonă. Istanbul este aproape. Ne întoarcem spre hotel pe alt drum și ajungem destul de târziu. Seara ne-o petrecem pe băncile din parcul Hagia Sophia și Moscheia Albastră. A doua zi plecăm spre Edirne... călătoria noastră mai că a ajuns la final.
  7. În prima zi completă de plimbat prin Istanbul plecăm către Hagia Sophia. Trecem pe lângă Moscheea Albastră: Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Hagia Sophia este o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Atatürk. Din iulie 2020, când Consiliul de Stat al Turciei a declarat ilegală decizia secularizării locașului, Hagia Sophia a redevenit moschee. Intrarea este la liber. Următorul obiectiv se află pe locul unde era vechiul hipodrom roman. Cum treci de fântâna germana dai de Obeliscul egiptean adus din valea Nilului de împăratul Theodosius al II-lea. Obeliscul a fost construit de faraonul egiptean Tuthmosis al III-lea la sud de cel de al 7-lea pilon al giganticului templu de la Karnak, în onoarea victoriilor lui militare. A fost dislocat pe timpul împăratului roman Constantius al II-lea, urmaș al lui Constantin cel Mare, și transportat la Alexandria în același timp cu obeliscul care se găsește astăzi, la Roma, în fața bisericii din Latran. Imediat lângă obelisc avem Coloana Șerpuită care a fost luată de împăratul Constantin cel Mare de la Delphi, Grecia și adusă la Constantinopol în locul în care se află acum. Coloana a fost construită de greci ca un monument de amintire pentru bătălia de la Plateea, din anul 479 e.A, în care cetățile grecești aliate au învins categoric armatele persane ale regelui Xerxes I. Din întreaga coloană nu a mai rămas decât o bucată de 5,5 metri de la bază, cele trei capete ale reptilelor dispărând pe la anul 1700, ca urmare a unor jocuri stupide de tragere asupra lor cu diverse proiectile. Imagine de la Delphi Grecia în 2019 de unde a fost luată coloana. La Delphi este doar o copie acum: Cum arăta hipodromul în vremurile de glorie:
  8. Intrăm în centrul orașului Istanbul cu aglomerația aferentă și ne îndreptăm spre un hotel ales cu câteva zile mai devreme. Trafic, trafic și iar trafic. Fără loc de manevre, deși am mai reușit să mă mai strecor pe alocuri. Podul Galata: dus - întors Și cum stăteam și mergeam, apoi iar stăteam îmi pornește ventilatorul la moto și observ că nu se mai oprește. Mă uit și deja urcase temperatura peste jumate așa că decid să ma opresc, să las motocicleta să se mai răcească. Cei drept, simțeam și noi nevoia de o pauză. Iau apă și suc, apoi stăm lângă trotuar să ne răcim. Căldură mare. Să fi stat 20 de min acolo. Ne reâncadrăm în trafic și după câteva viraje pe străduțele în care abia încape o mașina, ajungem la destinație. De fapt, destinația era într-o zonă pietonală așa că a trebuit să ocolesc "ochiometric" până mai aproape. Las motocicleta și nevasta într-un loc unde să nu încurce traficul și pornesc pe jos spre hotel. Surpriză: n-aveau camere. Mă întorc la moto, văd ceva hoteluri și mai în spate așa că mă duc să întreb. Așa l-am găsit p'ăsta până la urmă: 300 de lire pe noapte, cu mic dejun inclus situat foarte aproape de locul unde parcasem motocicleta. Cam rustic, trosnesc podelele când mergi și ușa se închide doar dac-o trântești bine... dar, am decis să rămânem aici. E prea cald să merg cu moto la cealaltă opțiune găsită c-o seară înainte. Am coordonatele GPS, dar la ce trafic este în oraș... chiar nu vreau să mai plec de aici. Gândiți-vă c-am coborât de pe ferryboat la 13 și am ajuns la acest hotel la 16. Ăsta trafic, nu ce-i pe la București. Ne luăm camera în primire apoi mergem să mâncăm, si să ne plimbăm pe străzi până la Coloana lui Constantin. Mai un ceai, mai un vitamin de pe stradă. Mai stăm pe o bancă și privim la lume. Aglomerație de nici nu vă vinde să credeți. Foarte multă lume, care localnici, care turiști. Ne întoarcem leșinați de oboseală la hotel și, până mă dezechipez de hainele de stradă, Kitty e deja în pat, la nani. E ruptă de oboseală și ea. A stat cu inima cât un purice la ce trafic am avut parte azi. Următoarea zi va fi una foarte lungă, însă pe jos.
  9. Hai la micul dejun. Sincer, am rămas mască. Nu mă așteptam ca la 270 de lire pe noapte să avem parte de un mic dejun așa de bogat și diversificat. Avea și fistic... Stăm la o cafea, apoi ne punem bagajele pe moto și gata: direcția Istanbul. Drum absolut magnific, deh, autostrăzile de la turci... Intrăm pe autostrada și după câțiva zeci de km, dau în sfârsit de HGS cu personal. 137 de lire. Traversăm pentru a doua oară Podul Osmangazi după ce achităm taxele. Hoinărim prin Turcia de două săptămâni și n-am reușit să plătim HGS-ul. Fie nu era nimeni pe la bariere, fie era închis la oficiile PTT... Podul este absolut superb și în mod evident ne oprim pentru o poză. Cam în același loc unde ne-am oprit și în 2018. Intrarea în Istanbul am făcut-o mai mult mergând pe banda de urgență. Tot mă strecuram eu printre mașini până când au început să-mi spună șoferii s-o iau pe banda de urgență. Toți motocicliștii fac așa. Cu mișcarea asta asta în mod evident am salvat foarte mult timp. Aproape de locul unde trebuie să luăm ferryboat-ul către partea europeană, eu cu ochii în GPS, era să intru în mașina din față care mi-a ieșit de pe un drum lateral, doar ca să facă imediat dreapta într-o benzinărie. Am evitat o bubuială care în mod sigur mi-ar fi cauzat complicații serioase. Dar iată-ne ajunși la ferryboat gata de îmbarcare. Ne întoarcem în Europa. Ferryboat-ul a costat 9 lire cu totul și plimbarea a durat 15min. Am văzut și delfini... Kitty e fericită.
  10. Cu părere de rău plecăm de la Hotel Ibis cu direcția Istanbul. Foarte bun hotelul dar nah... trebuie să continuăm cu drumul. Ieșim repejor din oraș și vedem un semn că până la Istanbul sunt 310km. Având în vedere c-am plecat la 12 din Eskișehir, decidem să ne oprim la Bursa. Poate din dorința să mai lungim șederea prin Turcia, sau din cauză că ne-am obișnuit să facem pauze lungi și dese pe drum... Zis și făcut: plecăm spre Bursa, să găsim un hotel la nimereală. Am fost așa de lipsiți de stres încât nici nu ne-a păsat că n-avem nici o idee unde e hotelul, adică nici nu ne-am uitat pe internet pe unde am oprit. Am pus GPS-ul să ne ducă într-o zonă unde mi-a părut mie că ar fi centru. Drumul este absolut superb. Este a doua oară când fac drumul spre Bursa cu motocicleta asta și mi-am amintit cu plăcere secțiunea cu viraje largi. Cam mult trafic totuși. Și Kitty cu melodia "las-o mai încet" în urechile mele. Ajungem la Bursa care ne primește cu o aglomerație numai bună de exersat strecuratul printre mașini. După nelipsita coială marca Garmin, găsim un hotel chiar aproape de centru. Acum că mă gândesc mai bine, posibil ca gps-ul ori este setat pe "găsește cel mai bun drum spre destinație", ori pe "găsește cel mai scurt drum spre destinație". Având în vedere că zici că-i taxi de ne bagă prin toate coclaurile de străduțe înguste și ferite, trebuie să arunc o privire în setări și să îl trec pe opusul la ce este acum. Nu ne-am mai oprit pentru a face poze și, în oraș, Kitty nu a vrut să facă nici o poză. Supărată probabil pe faptul că 110 - 130 la oră i s-a părut mult. Am mai "scăpat-o" și pe la 150, dar rămâne între noi. Plus că i-a fost frică când mă tot băgam printre mașini. De aceea am decis să postez printscreen-uri pentru cei care "nu au timp" să se uite la video-uri. Ajungem la un hotel ne cazăm și acum e timpul să mergem pe jos să vizităm ce se poate. Lume peste lume. N-am mai vazut atâta lume de chiar foarte de mult. Nu sunt atenți, dau peste tine, trec pe unde apucă, chiar pe roșu, se aruncă în fața mașinilor... Debandadă curată. Și totuși, nimeni nu claxonează, nimeni nu urlă. Debandadă organizată. Șoferii opresc și te lasă să treci chiar dacă nu ai prioritate, dacă treci pe roșu. Și cu motocicleta, la fel. Te lasă să te bagi, claxonează doar dacă te pui în pericol iminent. La intrarea în Istanbul, mergeam printre benzi și mulți șoferi îmi tot spuneau să mă bag pe banda de urgență. Să nu mai merg printre mașini. Dar asta-i o altă poveste. Ajungem într-un loc foarte populat, un fel de bazar ciudat: în stânga țipa unu' că vinde nuci și alte semințe, în drepta erau draperii. La doi pași mai în față, alții vindeau roșii și castraveți. Apoi oale și tigăi. Mai încolo, pește proaspăt. Nebunie totală. Și aur. Foarte mult aur. Ni s-a spus că în vară Bursa a fost vizitată de 5 milioane de turiști, deci ce-am experimentat noi nu este aglomerația cu care orașul este obișnuit. Ne prinde seara pe străzile din Bursa și începem să ne întreptăm către hotel. Să tot fi mers 4-5km pe jos. Ne întoarcem la hotel și ne băgăm la somn după ce ascultăm niște muzică turcească la TV. A doua zi plecăm spre Istanbul. Am zic că niciodată nu voi mai merge cu Hayabusa prin Istanbul și iată-ne acum. Problema la Istanbul este traficul intens și străduțele înguste care nu permit decât să stai în trafic. Sigur, dacă ai un scuter și/sau bicicletă, ai loc. Cu Hayabusa mea și bagaje laterale... nu ai prea multe opțiuni. Dar asta-i o temă pentru o postare ulterioară.
  11. Plecăm spre Eskisehir, ca de obicei, după micul dejun. Drumul este mai puțin spectaculos însă măcar este bun. Facem mai multe opriri pe drum, prima la nici 50 de km. pentru că se pusese un vânt rece și frig. Ne-am oprit să punem mesadele la gecile moto. Altă viață acum. Deși mă simt înfofolit, nu-mi mai este frig la corp. Și Kitty e mulțumită. Mai facem câteva opriri pe drum, mai un ceai, mai o toaletă. Ne-a bătut vântul tot drumul, din toate direcțiile. Evit din nou o bubuială pe drum, aceeași manevră de schimbare a benzii fără asigurare temeinică. Apoi trecem peste o porțiune de drum unde se depășește folosind prioritatea de tonaj. Kitty îmi spune că îi este frică, dar o liniștesc reducând serios viteza și rulând pe dreapta benzii. Luăm repede o pauză mai devreme decât planificasem. Tot trebuia să mâncăm, așa că profit de asta pentru a o lăsa pe Kitty să se mai liniștească. Intrăm pe centura orașului Eskișehir și mergem strună chiar până în fața hotelului. Ne luăm în primire camera și ieșim prin oraș la căscat gura. E un râu prin apropiere așa că mergem să vedem ce și cum. Facem câteva poze și apoi ne îndreptăm spre hotel pe străzile paralele cu acel râu. Ne întoarcem la hotel pe strada bețivilor unde's numai cluburi și pub-uri. Intuiția îmi este confirmată chiar de o statuie care se află la intrarea pe stradă. Gata și ziua de azi, hai în cameră să căutam hotel pentru a doua zi.
  12. Cu o zi întreagă de vizitat Konya, ieșim de la micul dejun direct în oraș. Prima oprire, Muzeul de Arheologie. Până acolo însă dăm peste fel și fel de bazaruri și moschei. Ajungem la muzeul și se pare că accesul este gratis. Doar două camere de vizitat, cea mai importantă exponată fiind, din punctul meu de vedere, desenul original de la Catalhoyuk, vechi de 8500 de ani: Plecăm de la muzeu către a doua oprire: Muzeul Mevlana. La fel, trecem prin fel și fel de străduțe la pas. Ne mai oprim la o apă, un ceai. Mai vede Kitty o bluză, un pantalon. Ajungem la Moschea Selimiye, facem câteva poze și intrăm apoi la Muzeul Mevlana care este chiar lângă moschee. Am uitat sa mentionez că, încă de când am ieșit de la Muzeul de Arheologie, s-a tot pus pe plouat așa mocănește. În reprize. Intrarea este gratis și la Muzeul Mevlana. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Știți că eu nu sunt religios. Să fi fost muzica care se auzea în surdină, arhitectura locului și mai ales, faptul că acolo erau înhumați atât Rumi, inițiatorul ordinului Mevleni dar și urmașii săi... nu știu. Mi-a dat așa o stare de liniște. Și lui Kitty i-a plăcut și asta spune multe. Muzeul Mevlana este unul dintre cele mai mari muzee din Turcia și al doilea cel mai vizitat după Palatul Topkapî din Istanbul. Numele acestui muzeu este dat de faptul că aici se află înhumat Rumi, un mistic persan al islamului și un poet care este cunoscut de turci sub numele de Mevlana sau Stăpânul nostru. De-a lungul vieții, Mevlana a reușit să adune în jurul său mai mulți adepți și a creat secta dervișilor, un fel de călugări care au ales să trăiască retrași, în meditație, la mănăstiri - lucru inedit și cam interzis în religia islamică. Legătura lor cu divinitatea se realiza printr-un dans mistic; credincioșii se îmbrăcau în robe albe, foarte largi, cu fesuri pe cap și uneori purtau și niște pelerine negre și, în ritmul unei muzici venită parcă de pe altă lume, se învârteau în jurul propriului ax până ce ajungeau într-o stare de extaz, crezând că astfel ating spiritualitatea supremă. Desființat în 1925 de Atatürk pe ideea că nu are ce căuta o astfel de sectă într-un stat declarat laic, de altfel ca toate ordinele religioase, ordinul obține transformarea în asociație culturală care are dreptul la spectacole 2 săptămâni pe an, în perioada 1 - 17 decembrie, moment în care Konya este pur și simplu invadată de turiștii religioși. Se spune că locurile de cazare sunt rezervate cu un an înainte. Dansul în sine (numit Sema) și muzica Mevlevi face parte de câțiva ani din "patrimoniul oral și imaterial al umanității" gestionat de UNESCO. De ce a fost interzis ordinul de către Atatürk care totuși l-a apreciat, este altă poveste. Dăm să ieșim și întreb un paznic dacă putem vedea dansul Dervișilor pentru că văzusem un anunț că ar fi programat pentru ora 20. Îmi zice că da, așa că mergem să mâncăm ceva și apoi la somn în cameră până mai târziu. Ieșim din nou în oraș pe la un 19 și ceva, direcția Muzeul Mevlana. Ajunși acolo, totul închis, nici măcar picior de mâță prin zonă. Văd un paznic și-l întreb, la care mi se răspunde "Yoc show". Nu se ține. Mâine dacă vreau, la vreo 400 de metri distanță. Chiar mi-a stricat seara. Asta e. Mâine suntem la Goreme. Ne întoarcem posomorâți în cameră, adică mai mult eu căci Kitty îmi pare indiferentă. Încep să caut hoteluri în Goreme cu gândul că înainte de a ajunge, să vizităm și orașele subterane din apropiere. Și nu găsesc decât de la 350/400 de lire pe noapte. Hmmm. Mă apuc să-mi număr banii rămași și constat că nu ne ajung pentru traseul Goreme - Ankara - Eskisehir, adică traseul de întoarcere. Cazări plus benzină, plus mâncare pe drum... îmi cam dădea cu virgulă în sensul că toleranța devine din ce în ce mai mică. Se pare că am cheltuit cu mult peste limită în stațiunile vizitate pe litoralul turcesc. Decidem să abandonăm traseul Goreme - Ankara - Eskisehir și să ne îndreptăm direct către Eskisehir, adică cel mai scurt drum către Istanbul. Ideea e sa stăm câteva nopți la Istanbul, într-un hotel decent și să fie totul ok. Nu vreau să fiu nevoit să stau la 2 stele sau la hosteluri cu toți gălăcioșii. Zis și făcut, găsesc trei hoteluri în Eskisehir și alegem de comun acord să mergem la cel pe care-l considerăm cel mai bun. Ne băgăm la somn pe la un 22 așa și gata: dimineață plecăm spre Eskisehir.
  13. Plecăm din Alanya după micul dejun. Ne strângem repede bagajele și cobor motocicleta de pe dealul unde era hotelul. Astăzi este ziua în care-mi împlinesc un vis mai recent și anume, să vizitez Çatalhöyük, un site arheologic din perioada neolitică unde s-au descoperit așezări umane. Un oraș din perioada în care oamenii au trecut de la vânători-culegători, la agricultură. Dar mai întâi, să ajungem acolo. Pun coordonatele pe GPS și ieșim repejor din Alanya, deși a cam fost aglomerată prima porțiune de 40 de km, cât a durat să ne întoarcem spre Antalya, apoi să facem dreapta spre Konya. Căldura mare, însă parcă nu mai erau 30+, ci mai suportabil. Facem dreapta și Kitty vede banane, standuri cu fructe diverse pe marginea drumului. Oprim să luăm banane acum... ce-o să facem. Abia dacă am parcurs 50 de km. Ne continuăm drumul spre Konya și rămanem mască de frumusețile locului. Drumul superb, trafic minim spre deloc, căldura suportabilă. Viraje largi, drumul impecabil, peisaje mirifice și Kitty pe fundal îmi tot cânta melodia "Las-o mai usor, mai ușor că mi-e frică". Se vede în zare un nor greu și închis la culoare... "Ia uite Kitty! S-ar putea să prindem o răcoreală." Evident ne îndreptăm către acel nor care începuse să se vadă din ce în ce mai bine printre munții din zare. Ajungem acolo și experimentăm o scădere bruscă a temperaturii. Mi-era frig rău ma mâini, începuse spatele să-mi dea SMS-uri cu "ce faci? ce căutăm p'aici?". Măseaua și urechea dreaptă (p'astea le calmasem dup'o vizită la farmacie în Antalya de unde-am luat niște picături de ureche), se pare că n-aveau semnal prin zonă. Asta-mi mai lipsea... Kitty chițăia și ea de frig în spate. Începuse să cânte melodia, dar cu-n vers nou "Las-o mai ușor, mai ușor / Că mi-e frig". Măcar nu-i mai era frică. Trecem de munți și ne oprim la o benzinărie ca să-și pună Kitty mesada la geacă. Și eu să îndrept montura la GPS că se tot culca pe dreapta. Stăm ce stăm pe-acolo, fac câteva poze și hai la drum. Ne apropiem de Konya și ne oprește iar Politia Rutieră, de data aceasta mi se verifică permisul de conducere. Să fi stat 7-8 min acolo. Era filtru serios cu polițiști înarmați bine de tot. Și opreau mai tot ce venea spre ei. Ajungem la Çatalhöyük destul de târziu, pe la 17. După ce-mi spune paznicul pe unde s-o iau, mă apuc de vizitat. Situl arheologic este activ, adică se sapă acolo continuu și de aceea este un traseu marcat de la care nu trebuie să te abați. Intrarea este la liber. V-ați întrebat vreodată care sunt originile orașului? Adică, de ce a apărut primul oraș din lume și care a fost acela? Mulți dintre voi deja vă gândiți la Mesopotamia cu ale sale orașe precum Ur sau Uruk. Çatalhöyük este însă primul oraș cunoscut din lume – primul loc în care satele din jur s-au reunit și au format o locație centrală și a început tipul de civilizație urbană care domină lumea modernă. Primele orașe au apărut după revoluția neolitică care a făcut posibilă apariția agriculturii. Agricultura permite formarea zonelor cu populație densă și iată de unde și ideea de oraș. Pentru ca o așezare să se califice drept oraș, trebuie să aibă suficient surplus de materii prime pentru a susține comerțul și o populație relativ mare. Cel mai vechi oraș cunoscut este Çatalhöyük, o așezare de aproximativ 10 000 de oameni în sudul Anatoliei. Săpăturile au scos la iveală 18 niveluri de ocupație neolitică datând din anii 7400-6200 î.Hr. care au oferit dovezi unice ale evoluției organizării sociale preistorice și a practicilor culturale, luminând adaptarea timpurie a oamenilor la viața sedentară și la agricultură. Çatalhöyük este un exemplu foarte rar de așezare neolitică bine conservată și a fost considerat unul dintre locurile cheie pentru înțelegerea preistoriei umane de câteva decenii. Situl este excepțional pentru dimensiunea substanțială și longevitatea mare a așezării, aspectul său distinctiv de case spate în spate cu acces pe acoperiș, prezența unui ansamblu mare de caracteristici, inclusiv picturi murale și reliefuri reprezentând lumea simbolică a locuitorilor. Pe baza cercetărilor documentate pe larg, caracteristicile de mai sus îl fac cea mai semnificativă așezare umană care documentează viața agricolă stabilită timpurie a unei comunități neolitice. Situat aproape de Konya în Turcia, Çatalhöyük este compus integral din clădiri domestice. Oamenii de acolo locuiau în case din cărămidă care erau înghesuite într-o structură agregată. Nu au fost folosite poteci sau străzi între locuințe, care erau grupate într-un labirint asemănător unui fagure. Majoritatea erau accesate prin găuri în tavan și uși pe marginea caselor. Acoperișurile erau efectiv străzi. Deschiderile din tavan au servit și ca singura sursă de ventilație, permițând să iasă fumul din vetrele și cuptoarele deschise ale caselor. Casele aveau interioare din ipsos și scări abrupte din lemn. Acestea se aflau de obicei pe peretele sudic al camerei, la fel ca focarele și cuptoarele pentru gătit. Çatalhöyük oferă dovezi importante ale tranziției de la satele așezate la aglomerarea urbană, care a fost menținută în aceeași locație timp de peste 2.000 de ani. Oameni locuiau într-o casă. După o perioadă (între 30 și 100 de ani) dărâmau partea superioară a casei pentru a umple cu pământ parterul. Apoi construiau o altă casă peste pereții casei existente. Asta se întâmpla frecvent și fenomenul a dat astfel coloane de case una peste alta. Sunt denumite sugestiv "case istorice", deși e mai complicată treaba... Însă nu toate casele sunt așa. Din câte se vede, doar acele case care au continuitate în timp dețin cel mai mare simbolism. S-au descoperit mai multe persoane îngropate în aceste case decât în celelalte. Deasemenea, din investigațiile arheologice a reieșit faptul că în aceste case istorice erau îngropate și persoane străine acelei case. Iar aici intervine un aspect important: s-au descoperit morminte unde persoana îngropată "ținea în mână" craniul altei persoane, craniu care a fost dat cu ipsos și vopsit de patru ori. Concluzia arheologilor este că aceste cranii vopsite erau ținute în comunitate o perioadă neștiută de timp pentru ca apoi să fie îngropate alături de alte persoane. Casele erau foarte bine întreținute și foarte curate. Fiecare casă era dată cu ipsos pe interior. S-au descoperit 250 de straturi de ipsos pe zidurile caselor, unele extrem de fine. Pereții fiecărei case aveau desene: forme geometrice și/sau animale. Avem astfel istoria în detaliu înregistrată pe pereții caselor însă vă dați seama acum de ce excavarea unei astfel de case durează chiar și 9 ani. Există de asemenea, dovezi că anumite case produc mâncare şi/sau bunuri pentru alte case. Deasemenea, copii care se năşteau într-o casă şi trăiau în alta. Sigur, putem vorbi mult și bine despre Çatalhöyük, însă aici nu-i locul. Informația există pe internet pentru oricine este interesat. Având în vedere că arheologic vorbind, zona are 21 de metri adâncime și este alcătuită din trei "movile" dintre care cea de la est are 13 hectare, Çatalhöyük mai are multe de spus. Voi sta cu ochii pe această zonă și poate în timp, vom reveni cu o vizită în cazul în care mai ies la suprafață descoperiri "nemaivăzute". La fel ca în cazul Göbeklitepe. Plecăm de la Catalahoyuk și ne îndreptăm către hotelul ales din Konya. Deja începe să apună soarele și eu sunt fără faza scurtă la moto. Mulți îmi dădeau flash-uri de pe contrasens. Decid să aprind faza lungă căci mai bine îmi iau o amendă decât să nu fiu văzut de vreun turc cu mașina. Destul de improbabil totuși, având în vedere ce echipament vizibil și de pe Lună am. Ajungem repede la hotel și ne cazăm. Mergem să mâncăm repede ceva și ne întoarcem în camera la somn. Următoarea zi va fi una lejeră de mers la pas prin oraș. Numa' bine că și-așa s-a anunțat ploaie. Aici e gata cu temperaturile de 30+, dacă sunt 18 grade. Toți sunt la geci și pantaloni pe stradă.
  14. După ce luăm micul dejun, mergem repede la telecabina către castelul din Alanya. Având în vede că seara trecută era o coadă de minim 100 de persoane la telecabină, ne-am gândit că-i mai bine să mergem dimineață când toți se reped la plajă, sau sunt încă la micul dejun. Ajungem la telecabină, coadă de câteva persoane, nu stăm nici 5min. și deja eram cu biletele în mână. 39 de lire de persoana, dus-întors. Ne urcăm în telecabină și Kitty deja era roșu/albastru. Se și bălăngănea cabina, pornind dintr-o dată așa cu a treia la deal. Ajungem sus, Kitty și-a revenit pe drum și începe urcarea de trepte. Se știe! Foarte cald încă de dimineață așa că vizita a fost oarecum pe repede înainte. Castelul este situat la o înălțime de 250m deasupra mării, pe o peninsulă stâncoasă, fiind protejat pe trei laturi de Marea Mediterană. Zidul ce înconjoară castelul este lung de 6.5 km și include nu mai puțin de 80 de turnuri și 140 de bastioane. Castelul avea în dotare și 400 de rezervoare de apă, unele dintre ele funcționând și astăzi. Am filmat si-am facut poze. Am mai stat la umbră pe bănci. Sunt și câteva terase pe acolo unde poți sta la un ceai, apă sau suc rece. Și iată cum s-a făcut ceasul 11. Coborâm cu telecabina și gata, direcția plajă. Acolo îl vedem pe Murat - tipu' căruia îi plătisem 20 de lire "tips" ca să ne rezerve sezlong-urile în față. Ne însoțește până la sezonguri și-i achitam omului 45 de lire ptr. două șezlong-uri cu umbrelă și măsuță. Șezlongurile cu saltea. Urmează o zi normală de plajă și bălăceală, cu mine mai mult sub umbrelă decât la soare. M-am uns tot cu crema factor 50 gândindu-mă că o arsură solară îmi mai lipsește mâine când voi lua din nou echipamentul moto pe mine. Apa foarte caldă însă intrarea în apă este dificilă. La fund, în partea din față, chiar unde se lovesc valurile de mal este o zona de piatră acoperită cu alge. Foarte alunecoasă și neregulată. Diverse denivelări, șanțuri și protuberanțe gata să-ți dea ajutor dacă vrei să-ți rupi un deget de la picior. Mai ales la ce valuri erau. Apoi am văzut prin apă un fel de tipar și am dedus că este foarte posibil ca aici să fie o rămășițele unei construcții din era romană. Se vedea clar un tipar, pătrățele și unele șanțuri erau prea drepte și de aceeași adâncime. Să fi fost de 2cm lățime pierzîndu-se în mare. Unde se termină șablonul ăsta, apa îmi sărea de cap așa că n-am mai fost să văd. Oricum mi s-a părut că mă trage apa în larg. Adică nah, nici eu nu știu să înot deși mă pot ține la suprafață și ocazional dacă mă vad în ape mai mari pot să "dau din crengi" și să mă readuc mai aproape de mal. Dar aici parcă te trage în larg. Totuși asta este plaja Cleopatrei și legenda spune că regina și-ar fi adus nisip aici din Valea Nilului. Cleopatra ar fi primit cadou de la Marc Antoniu toată zona Alanyei. Anyway, petrecem ziua la plajă și apoi pe la un 6 după-amiază o aud pe Kitty că s-a plictisit. De fapt îi era foame. Mergem să mâncăm, mai facem câteva poze în micul parc din apropiere și fugim spre camera de hotel, moleșiți de la atâta soare și luptă cu valuri. Pe drum întâlnim un afișaj de farmacie care indică +34°C. Și ăsta-i drumul de parcurs până la hotel: după ultima mașină albă, mai ai de mers cam 50m
  15. După micul dejun ne apucăm să căutam hoteluri în Alanya. Găsim repejor trei opțiuni și ne apucăm de împachetat bagajele. Mergem întâi să găsesc un spray de uns lanțul ptr. că "l-am uitat" pe-al meu pe la un hotel pe undeva. Găsim un service unde mă ajută "băieții" să ung lanțul. Nu acceptă bani și insist să le dau 20 de lire. Cumpăr de acolo și un spray Motul C2 (60 de lire) și gata, plecăm spre Alanya. Dar mai întâi am stat vreo 40 de min la un ceai și-o cafea să se "usuce" lanțul cât de cât. Drumul de 125 de km este destul de aglomerat la ieșirea din Antalya, însă apoi se mai eliberează. Ne oprim de 4 ori pe drum, să mâncăm și apoi doar pauze de hidratare. Căldura mare: 33 de grade dar se simțeau mai mult. Mult mai mult. Ajungem la 10km distanță de Alanya și oprim din nou la o benzinărie, să ne mai hidratăm. Constat acolo că mi s-a ars becul pe faza scurtă. Las' că oricum nu vom merge pe timp de noapte și cu echipamentul meu, sunt vizibil și de pe Lună. Intrăm în oras și ajungem repede la hotelul ales unde ne cazăm. Ca de obicei am setat GPS-ul să ne lase chiar la intrarea în hotel. N-am mai avut chef să mergem să facem baie - căldura de pe drum ne-a moleșit de tot, așa că ieșim la pas prin oraș să mâncăm și să ne plimbăm. Băgăm un donner kebap cu nelipsitul Ayran și apoi mergem pe plaja Cleopatrei pentru apusul de soare. Înainte de apleca de pe plajă, vorbim cu persoana care se ocupă de sezlonguri să ne păstreze unu' mai în față pentru ziua următoare. Îmi cere 20 de lire "tip". Sezlongurile le plătim dimineață când vom ajune pe plajă. 45 de lire două sezlonguri, cu saltele și umbrelă. Kitty vrea să-și ia un alt costum de baie așa că mergem pe jos să ne uităm pe străzile mai în spate. Găsește ea ceva ce-i place (Victoria's Secret... ca să fim înțeleși) și-i dau turcului ultimii bani pe care-i mai aveam la mine: 145 de lire. Acum, c-o fisă de-o liră în buzunar și deja întuneric bine afară, ne retragem în cameră la aer condiționat. Foarte, foarte cald afară.
×
×
  • Create New...