Mergi la conţinut

buran_dragos

Prieteni
  • Conţinut

    376
  • Membru din

  • Ultima vizită

  • Days Won

    4
  • Online

    7h 44m 45s

buran_dragos last won the day on 27 Noiembrie 2014

buran_dragos had the most liked content!

Despre buran_dragos

  • Data naşterii 12.05.1973

Despre mine

  • Sunt
    Motociclist
  • Locatie
    Timisoara
  • Posesor(oare) de
    GS 1150 Adventure

Metode de Contact

  • Pagina Web
    http://www.timisoara-adventure.ro
  • Yahoo
    buran_dragos@yahoo.it
  1. buran_dragos

  2. https://www.facebook.com/timisoara-adventure.club

    Nu prea am mai avut timp sa scriu aici… Sursa
  3. Enduro…de unul singur…

    tura de proba de la Cuntu pana la Saua Iepii… Sursa
  4. Noroi la Bencec in padure…

    Sursa
  5. calatorii Pana In Islanda Pe Motocicleta

    Salut, Referitor la Islanda, te asigur ca daca vrei sa mergi cu motocicleta, oricare dintre cele doua pe care le deti deja,poti linistit sa o faci. Perioada pe care am aleso eu, nu a fost tocmai potrivita pentru motocicleta... Deci, daca doresti sfaturi pe care crezi ca as putea sa ti le dau... iti stau la dispozitie. Despre intrarea in Islanda; trebuie sa ai buletin valabil. Vei fi oprit la vama dupa ce cobori de pe vapor si vamesi vor complecta un chestionar cu intrebari banale referitoare la datele motocicletei, ce ai de declarat, daca ai mai fost in aceasta tara, scopul si perioada da sedere... este doar o formalitate. Excursia, daca doresti sa o numesti asa, a durat in total noua zile si noua nopti. Numai bine, iti doresc si daca ai nevoie de ceva informatii si le am, referitor la Islanda.... ... nu ezita sa ma intrebi . .....
  6. calatorii Pana In Islanda Pe Motocicleta

    Sunt deja de prin 20 oct in Romania.
  7. Iceland oct.2013

    Salut, Numele meu este Buran Dragos Razvan, sunt din Timisoara si ma consider un pasionat al motociclismului de cursa lunga, deci asa s-a nascut si ideea traseului Timisoara – Reykjavik. Plecarea a fost din Timisoara pe la sfarsitul lunii septembrie pana in Germania, iar in prima seara am ramas la un prieten. Prima etapa, autostrada pe care deja o facusem de mai multe ori. Am avut parte de soare ceea ce a fost destul de bine. Din Germania pana in Olanda tot autostrada si in urmatoarea zi. Aici a inceput sa se faca putin mai rece dar a fost bine, de fapt era o trecere de la temperatura normala pentru aceasta perioada la o temperatura mai scazuta,cu care trebuia sa ma obisnuiesc pentru urmatoarele doua saptamani. Din Olanda in Danemarka a fost bine dar plictisitor… autostrada dreapta, putin vant si zero forme de relief. Aici am ramas la o familie de prieteni doua zile. De ce doua, pentru ca am vrut sa am o marja de o zi in plus, dat fiind faptul ca aveam deja prenotat biletul de vapor, deci mai bine o zi in plus pentru siguranta… Baekmarksbro, dimineata 18 septembrie,- imi iau ramas bun de la familia la care am stat si ma indrept de aceasta data evitand autostrada, catre Hirtshals, de unde trebuie sa ma imbarc. Ajung in port, alimentez si caut docul la care se afla vaporul ce urma sa ma treaca o buna parte din Oceanul Atlantic, inspre Islanda. Inbarcarea se face repede si surprinzator de simplu. Iata-ma inbarcat, leg motocicleta bine, ma asigur ca nu se misca nici daca vor fi valuri mari, imi iau doar sacul de dormit si cateva ciocolate si plec sa imi caut patul in care imi voi petrece urmatoarele trei nopti… Vaporul face trei zile pana in Seydisfjordur,trecand pe langa Insulele Shetland pana in Torshavn, capitala Insulelor Faroe. Aici, ai la dispozitie aproape o zi sa vizitezi orasul sau de ce nu chiar si insulele…Orasul este foarte frumos si linistit, cu cladiri in marea majoritate din lemn si pline de verdeata….Peisajul deja schimbat, impreuna cu conditiile meteo m-au facut sa imi dau seama ca sunt din ce in ce mai aproape de Islanda. Seydisfjordur, ora noua dimineata – cobor de pe vapor si dupa ce trec de vama, unde sunt intrebat de ce am ales aceasta perioada a anului pentru un astfel de traseu si mi se lipeste pe motocicleta un fel de stiker cu data intrarii in tara,… … sunt gata de drum. Prima impresie, foarte placuta. Soare si nu prea frig, patru grade plus. Incep urcarea spre Egilsstadir pe serpentinele ce serpuiau prin peisajul acoperit partial de prima zapada. De aici decid sa urc inspre Nordul insulei. Soarele si o adiere de vant, drumul perfect si zero trafic, ma fac sa ma simt asa de liber incat nici nu stiu cum am facut primi kilometri… Da,.. primii kilometri in Islanda…., Dupa aproape douazeci, treizeci de kilometri inspre nordul insulei pe care i-am facut pe soseaua 1, la intersectia cu Vopnafordur decid ca a sosit momentul sa ma despart de strada principala si de altfel unica care inconjoara insula si care este practicabila intr-o proportie mare pentru motociclete in aceasta perioada si sa imi continui turul insulei pe drumurile cele mai apropiate de coasta si de ocean in acelasi timp…( 85 ). De aici lucrurile aveau sa se schimbe si salbaticia si pustiul aveau sa-si puna amprenta peste tot ce ma inconjura. Mergand pe soseaua care cobora inspre fiord si care avea sa se tranforme in drum de balast compactat, iar mai apoi in drum de nisip si pietris, am inteles ca etapa pe care mi-am propus sa o fac se va scurta cu mult. Un platou de piatra gri acoperita partial de zapada care cobora lin inspre ocean, cu rauri si mici cascade, ma indeamna sa ma opresc si sa savurez putin din acest peisaj in timp ce imi pregateam ceva de mancare… asta ca sa fiu in forma, pentru ceea ce urma, si sa am puterea necesara sa tin motocicleta care era deja destul de grea in echilibru pe aceste drumuri.. Ajung pe coasta, si de aici pentru sute de kilometri ma despart de valurile spumoase ale oceanului, doar cativa metri. Vantul sufla cu putere, si, desi am parte soare, incepe sa fie dificil sa inaintez datorita starii proaste a drumului. Nisip si iar nisip, nu trece nimeni si nu dau de nici o asezare pentru o perioada destul de lunga de timp. Parcurg tot mai mult si mai incet distantele dintre punctele fixate in orizontul ce se deschidea in fata mea, parte din cauza drumului, parte din dorinta de a fotografia totul desi asta nu se poate, daca vrei sa ajungi undeva… Ma minunez de peisaj si ma intreb cum este posibil ca cineva sa doreasca sa locuiasca aici, nu ca ar fi multe asezari, asa cum am mai spus… Ajung in Porshofn unde alimentez si imi pregatesc echipamentul de ploaie, se innoreaza si cerul devine gri intunecos, parca s-a intors totul cu capul in jos. Soarele care se apropia de apus, caramiziu rosiatic, pana nu mai demult, a facut un schimb cu griul de culoarea pietrelor ce ma inconjutau. Incepe sa ploua marunt si desi nu era frig o senzatie de disconfort se instalase incet, incet. Drumul devine din ce in ce mai inpracticabil si cu greu mai reusesc sa tin echilibrul motocicletei, o chestiune care devenise deja prioritara in acele conditii. Daca cadeam nu trecea nimeni sa ma ajute sa ma ridic, cine poate sti pentru cat timp. Dupa multe ore, oboseala isi spunea cuvantul si parca cineva intelesese acest lucru, pentru ca atunci cand eram pe punctul de a ma opri si de a campa, intalnesc ca din senin o doamna mai in varsta ce avea sa imi spuna unul dintre lucrurile ce s-au dovedit ca fiind dintre cele mai importante pentru motociclistii veniti in aceasta parte a lumii,.. si anume,.. ca peste vreo cinci kilometri este sosea. Ura, ura… am reusit fara sa cad, desi foarte greu un ultimii kilometri de nisip care musteau sub ploaia marunta… Gata, ma opresc si incep sa montez cortul intr-un fel de padurice, daca as putea sa o numesc asa, dat fiind faptul ca in Islanda nu prea exista vegetatie;.. ploua, si asta imi ingreuneaza sarcina mai ales atunci cand trebuie sa imi pregatesc cina…. ”Macar nu e frig”, imi spuneam,.. in timp ce rupt de oboseala, adorm… Sursa
  8. calatorii Pana In Islanda Pe Motocicleta

    ...Da,.. primii kilometri in Islanda...., Dupa aproape douazeci, treizeci de kilometri inspre nordul insulei pe care i-am facut pe soseaua 1, la intersectia cu Vopnafordur decid ca a sosit momentul sa ma despart de strada principala si de altfel unica care inconjoara insula si care este practicabila intr-o proportie mare pentru motociclete in aceasta perioada si sa imi continui turul insulei pe drumurile cele mai apropiate de coasta si de ocean in acelasi timp...( 85 ). De aici lucrurile aveau sa se schimbe si salbaticia si pustiul aveau sa-si puna amprenta peste tot ce ma inconjura. Mergand pe soseaua care cobora inspre fiord si care avea sa se tranforme in drum de balast compactat, iar mai apoi in drum de nisip si pietris, am inteles ca etapa pe care mi-am propus sa o fac se va scurta cu mult. Un platou de piatra gri acoperita partial de zapada care cobora lin inspre ocean, cu rauri si mici cascade, ma indeamna sa ma opresc si sa savurez putin din acest peisaj in timp ce imi pregateam ceva de mancare... asta ca sa fiu in forma, pentru ceea ce urma, si sa am puterea necesara sa tin motocicleta care era deja destul de grea in echilibru pe aceste drumuri.. Ajung pe coasta, si de aici pentru sute de kilometri ma despart de valurile spumoase ale oceanului, doar cativa metri. Vantul sufla cu putere, si, desi am parte soare, incepe sa fie dificil sa inaintez datorita starii proaste a drumului. Nisip si iar nisip, nu trece nimeni si nu dau de nici o asezare pentru o perioada destul de lunga de timp. Parcurg tot mai mult si mai incet distantele dintre punctele fixate in orizontul ce se deschidea in fata mea, parte din cauza drumului, parte din dorinta de a fotografia totul desi asta nu se poate, daca vrei sa ajungi undeva... Ma minunez de peisaj si ma intreb cum este posibil ca cineva sa doreasca sa locuiasca aici, nu ca ar fi multe asezari, asa cum am mai spus... Ajung in Porshofn unde alimentez si imi pregatesc echipamentul de ploaie, se innoreaza si cerul devine gri intunecos, parca s-a intors totul cu capul in jos. Soarele care se apropia de apus, caramiziu rosiatic, pana nu mai demult, a facut un schimb cu griul de culoarea pietrelor ce ma inconjutau. Incepe sa ploua marunt si desi nu era frig o senzatie de disconfort se instalase incet, incet. Drumul devine din ce in ce mai inpracticabil si cu greu mai reusesc sa tin echilibrul motocicletei, o chestiune care devenise deja prioritara in acele conditii. Daca cadeam nu trecea nimeni sa ma ajute sa ma ridic, cine poate sti pentru cat timp. Dupa multe ore, oboseala isi spunea cuvantul si parca cineva intelesese acest lucru, pentru ca atunci cand eram pe punctul de a ma opri si de a campa, intalnesc ca din senin o doamna mai in varsta ce avea sa imi spuna unul dintre lucrurile ce s-au dovedit ca fiind dintre cele mai importante pentru motociclistii veniti in aceasta parte a lumii,.. si anume,.. ca peste vreo cinci kilometri este sosea. Ura, ura... am reusit fara sa cad, desi foarte greu un ultimii kilometri de nisip care musteau sub ploaia marunta... Gata, ma opresc si incep sa montez cortul intr-un fel de padurice, daca as putea sa o numesc asa, dat fiind faptul ca in Islanda nu prea exista vegetatie;.. ploua, si asta imi ingreuneaza sarcina mai ales atunci cand trebuie sa imi pregatesc cina.... ''Macar nu e frig'', imi spuneam,.. in timp ce rupt de oboseala, adorm...
  9. Salut, Numele meu este Buran Draos Razvan, sunt din Timisoara si ma consider un pasionat al motociclismului de cursa lunga, deci asa s-a nascut si ideea traseului Timisoara - Reykjavik. Plecarea a fost din Timisoara pe la sfarsitul lunii septembrie pana in Germania, iar in prima seara am ramas la un prieten. Prima etapa, autostrada pe care deja o facusem de mai multe ori. Am avut parte de soare ceea ce a fost destul de bine. Din Germania pana in Olanda tot autostrada si in urmatoarea zi. Aici a inceput sa se faca putin mai rece dar a fost bine, de fapt era o trecere de la temperatura normala pentru aceasta perioada la o temperatura mai scazuta,cu care trebuia sa ma obisnuiesc pentru urmatoarele doua saptamani. Din Olanda in Danemarka a fost bine dar plictisitor... autostrada dreapta, putin vant si zero forme de relief. Aici am ramas la o familie de prieteni doua zile. De ce doua, pentru ca am vrut sa am o marja de o zi in plus, dat fiind faptul ca aveam deja prenotat biletul de vapor, deci mai bine o zi in plus pentru siguranta... Baekmarksbro, dimineata 18 septembrie,- imi iau ramas bun de la familia la care am stat si ma indrept de aceasta data evitand autostrada, catre Hirtshals, de unde trebuie sa ma imbarc. Ajung in port, alimentez si caut docul la care se afla vaporul ce urma sa ma treaca o buna parte din Oceanul Atlantic, inspre Islanda. Inbarcarea se face repede si surprinzator de simplu. Iata-ma inbarcat, leg motocicleta bine, ma asigur ca nu se misca nici daca vor fi valuri mari, imi iau doar sacul de dormit si cateva ciocolate si plec sa imi caut patul in care imi voi petrece urmatoarele trei nopti... Vaporul face trei zile pana in Seydisfjordur,trecand pe langa Insulele Shetland pana in Torshavn, capitala Insulelor Faroe. Aici, ai la dispozitie aproape o zi sa vizitezi orasul sau de ce nu chiar si insulele...Orasul este foarte frumos si linistit, cu cladiri in marea majoritate din lemn si pline de verdeata....Peisajul deja schimbat, impreuna cu conditiile meteo m-au facut sa imi dau seama ca sunt din ce in ce mai aproape de Islanda. Seydisfjordur, ora noua dimineata - cobor de pe vapor si dupa ce trec de vama, unde sunt intrebat de ce am ales aceasta perioada a anului pentru un astfel de traseu si mi se lipeste pe motocicleta un fel de stiker cu data intrarii in tara,... ... sunt gata de drum. Prima impresie, foarte placuta. Soare si nu prea frig, patru grade plus. Incep urcarea spre Egilsstadir pe serpentinele ce serpuiau prin peisajul acoperit partial de prima zapada. De aici decid sa urc inspre Nordul insulei. Soarele si o adiere de vant, drumul perfect si zero trafic, ma fac sa ma simt asa de liber incat nici nu stiu cum am facut primi kilometri... Toata galeria foto se poate vedea mai jos: http://www.pro-bike.ro/forums/gallery/album/1218-islanda-pe-motocicleta-2013/ Cateva imagini alese:
  10. Islanda oct. 2013.

    O insula si tara interesanta… Sursa
  11. In drum spre Burkina Faso.

    De la Mopti incercm sa trecem de posturile tot mai dese de politie, mergand inspre Gao urmand sa intram in Niger. Dupa cateva opriri, suntem sfatuiti sa ne intoarcem si sa o luam pe alt drum. Incapatinarea noastra ne mai duce si pana in Tombouctou, in speranta ca vom putea urmari malul drept al Nigerului pana la granita… alte doua zile pierdute. Aici, situatia cu rebelii a inceput sa ia amploare si in aceeasi zi decidem sa ne intoarcem la Mopti de unde sa coboram prin Somadougou catre Bankass si Koro inspre Burkina.. Drumul devine mult mai placut si se schimba formele de relief. Inaintam pe un podis ce devine tot mai stancos… culorile ce ne inconjoara in lumina asfintitului sunt superbe…. Ajungem in zona populata de Pelou. Se face tarziu si decidem sa ne oprim. Acum suntem destul de departe de zonele de conflict, deci putem instala tabara linistiti… Sursa
  12. Lucratorii santierului naval Mopti…

    Desi unii ar spune ca viata copiilor este la fel in fiecare colt al lumii, as vrea tousi sa ne mai gandim…. In mainile acestor mici meseriasi sta traditia construirii ambarcatiunilor ce reusesc sa pluteasca mii si mii de kilometri pe raul Niger…, cu incarcaturi nu tocmai de ignorat… Sursa
  13. Mopti, un port deosebit…

    Mopti, un port deosebit… aici chiar daca este mai greu pentru cei care vin de departe, Bamako la sud vest, sau Niamey, mult peste granita cu Niger spre est, trecand in Mali prin Labbezanga si continuand zile in sir pe cursul raului Niger, este foarte important sa ajunga…. Multi isi incearca norocul in piata ambulanta ce se naste in jurul acestor ambarcatiuni… Mirosul… mmmm… e mai greu de descris, nici nu stiu cu ce l-as putea asemana. Fructe, legume, peste afumat, paine proaspata… Aglomeratia si forfota impreuna cu galagia asurzitoare a celor care incearca sa isi vanda produsele, aproape ca te doboara in goana sa… Culorile ambarcatiunilor, iti lasa impresia ca vei fi hipnotizat, sunt atat de multe si atat de vii, incat uneori ti-e greu sa le definesti… Sursa
  14. Djenne, Mali

    Dincolo de Bani, un afluent al raului Niger, dupa o trecere cu bacul si cateva minute de drum din pamant batut,…. gasim localitatea Djenne. Aici totul este din pamantul galben, parca ars de prea mult soare. Ajungem in fata portii de la intrarea in Djenne si suntem opriti de catre localnicii ce ne sfatuiesc sa lasam masina acolo si sa mergem pe jos. S-a dovedit a fi un lucru foarte bun, astfel, am simtit si noi ce inseamna sa te pierzi prin acel labirint format din strazi parca din ce in ce mai inguste si mai prafuite, pe unde fugeau si se ascundeau in joaca lor nevinovata, o multime de copii… Este asa de frumos incat nu cred ca o sa reusesc sa descriu ceea ce vedem… Tot ce ne inconjoara este din pamant, scoala in care elevii stau in genunchi si scriu cu carbune pe tablite din lemn cioplit, moscheea care se ridica impresionant in fata noastra, casele care au si doua etaje, pana chiar si piata centrala, este inconjurata de mici ziduri din acelasi pamant. In drumul nostru intortocheat spre centrul oraselului, avem ocazia sa vedem un atelier de tamplarie improvizat pe una dintre strazile ce permit sa treaca mai mult de o persoana sau doua in acelasi timp. Ne oprim si admiram masinariile ce le folosesc, nu stiu daca la noi se mai gasesc printr-un muzeu pe undeva… La putin timp, cineva ma invita sa incerc si eu sa lucrez. Nu refuz, ba chiar ma bucur… Toata lumea rade de indemanarea mea ce lasa de dorit… Asa renunt la meseria de tamplar din Africa si ma intorc la cea de turist in acest minunat loc. Ajungem in centrul istoric, daca se poate spune asa, desi pentru mine e totul o istorie aici. In fata avem o piata mare presarata cu zeci de corturi improvizate, in care se vand atatea stofe si de atatea culori incat nu stiu sigur nici macar daca le-am mai vazut pana acum. Cei ce vand diverse fructe, si acestea necunoscute pentru mine, sunt inghesuiti impreuna cu vanzatorii de haine uzate printre corturile colorate. Pe ici pe colo cate o doamna striga cat o tine rasuflarea ca e gata masa de pranz…. adica doamnele de care ziceam mestecau cu lingurile lor enorme in oale din aluminiu in care fierbea incet, la foc mic, un fel de mancare. Nu stiu ce, dar se pare ca celor de acolo le place mult. Petele negre ce se vad prin multime , sunt vanzatori de carbune. Adica unu sau doi barbati ce faramiteaza bucati de carbune facand mici gramajoare ce mai apoi le vand. Nu stiu cui, dar sigur le vand daca sunt acolo… Gasim un magazin de antichitati si suveniruri, il vizitam cu calm si fiecare dintre noi cumpara o amintire. Decidem sa vizitam si moscheea si dupa ce ne invartim ceva timp prin jurul ei ca sa gasim intrarea, ni se arata un batranel ce ne explica ca nu se poate intra decat cu acordul celui mai mare… Deci dupa ce asteptam si incercam o negociere, in zadar, plecam catre masina. Se face tarziu si mai avem de trecut si raul. In drum spre masina cineva ne invita sa vedem cum e in interiorul unei case. Intram in curtea comuna a unei case ce are mai multe apartamente pe nivel si urcam pe scarile intersectate de coridoare circulare pana pe acoperisul cladirii. De aici se poate vedea toata asezarea, piata, moscheea, chiar si poarta indepartata unde am lasat masina… Sunt o multime de haine spalate intinse la uscat pe terasele caselor, direct pe pamant. Aici nu cred ca stiu cum sa le intinda pe fire si nici nu cred ca se obosesc sa afle. S-au obisnuit asa… bine ca raman curate, sau…. Coboram si intram in casa, e totul simplu, multe paturi de diferite dimensiuni si culori, parca aruncate prin camerele fara usi ca si niste zaruri, in care mai sunt inca oameni ce se odihnesc…. nu cred ca dormeau la ora aia. Bucataria este comuna in mijlocul curtii, la parter si despre baie nu stiu nimic… nu am vazut. Este interesant sa vezi cu cat de putin se multumesc unii oameni, in timp ce noi ne gandim ca nu ne mai place masina, ca are piele neagra si noi o vrem crem sau ca televivorul are diagonala prea mica…!!!! Plecam pe strazile intortocheate, urmariti de o multime haotica de copii galagiosi ce ne conduc pana la masina pentru un mic “‘ cado”’ .Se face tarziu si cel ce a ramas sa supravegheze celelalte masini ne asteapta… Sursa
×