Mergi la conţinut

Costin Beekman

Membri
  • Conţinut

    138
  • Membru din

  • Ultima vizită

  • Days Won

    9
  • Online

    5d 5h 41m 6s

Costin Beekman last won the day on 7 Iulie 2016

Costin Beekman had the most liked content!

Despre Costin Beekman

  • Data naşterii 11.09.1979

Despre mine

  • Sunt
    Motociclist
  • Locatie
    bucuresti
  • Posesor(oare) de
    hornet

Metode de Contact

  • Pagina Web
    http://unuplusdouaroti.blogspot.ro/
  • Facebook
    https://www.facebook.com/unuplusdouaroti
  • Instagram
    unuplusdouaroti

Vizitatori recenţi

1.339 vizualizări profil
  • Noni

  • can

  1. Iarna pe uliță

    Poate va întrebați ce naiba cautam cu motoarele la plimbare pe 28 Decembrie când afara sunt câteva grade și când e mai degrabă vremea de schi. Dacă ești motociclist, știi ca boala asta cu motocicletele provoacă o mâncărime care din când în când trebuie scărpinata, da unii mai des, la alții mai rar. Pe lângă asta, la mine s-a mai întâmplat în sfârșit ceva ce-mi doream de foarte multi ani, și anume, am schimbat Hornetul cu un GSA de 1200. Chestia e ca schimbarea s-a produs în octombrie și drept urmare nu prea am apucat sa o plimb prea mult. Am reușit o tura de o zi pe Transfăgărășan la sfârșitul lunii Octombrie, iar în rest am făcut drumuri prin și pe lângă București. Și nu știu cum se întâmpla de că fix anul asta, după poate zeci de ani, iarna s-a găsit sa vina încă de la jumătatea lunii Noiembrie. De atunci în fiecare zi stau și ma uita pe prognoza, ma uit pe fereastra, doar-doar mai prind o zi, un weekend în care sa fie cât de cât uscat și temperatura pozitiva astfel încât sa mai merg putin cu motorul. Prin oraș, deja dacă la meteo îmi spune ca dimineața vor 2-3 grade, chiar dacă e ud pe jos sau e burniță, plec cu motorul la birou, pentru ca știu ca în centru vor fi cu cel putin 1-2 grade în plus deci șansele de polei sunt minime. Ajuta și parbrizul, rezervorul lat și motorul boxer care ma protejează destul de bine de vânt. Singura problema e ca dacă ma prinde noaptea și ploaia, nu prea mai vad nimic cu viziera lăsată, iar pe frigul asta e cam groaznic sa mergi și sa-ți iei tot vântul asta înghețat și picăturile de ploaie direct în față. Transfăgărășan coborârea spre SudTransfăgărășan coborârea spre SudDupă jumătatea lunii Decembrie, după câteva ninsori și nopți geroase, deja îmi pierdusem orice speranță că vremea se va mai îndrepta cât sa mai permită să scot motorul din garaj. Totul a culminat acum vreo câteva zile, într-o seara, când nu am mai suportat să văd că de câteva zile, la prânz, sunt 4-5 grade și deja toată zăpada s-a topit în afară de o porțiune de vreo 30 m la mine în spatele blocului pe unde ies eu cu motorul. Așa că m-am dus la magazinul din colț și am cumpărat o pungă de sare și am început să o împrăștii pe alee. Nu vreau să știu ce au gândit vecinii care m-au văzut... un om normal ar fi făcut lucrul ăsta a doua zi după ce a nins, eu îl făceam cam la două săptămâni de la ultima ninsoare... În fine.. ideea e ca a doua zi oricum au fost vreo 10 grade cu soare și toată zăpada s-a topit. Asta se întâmpla pe 23 decembrie. Văzând că urmează o săptămână cu temperaturi constant peste 0 grade, am decis ca undeva intre Crăciun și Anul Nou ar merge o tură mai lunga de câteva sute de kilometri. Îl întreb pe Andrei dacă se bagă și normal, cum mă așteptam, spune ca da. Așa că ne decidem să încercam pe 28 decembrie pentru că vremea se anunța cea mai favorabilă: 5-6 grade la prânz și ceva soare. Traseul câștigător este următorul: București - Ostrov - Lipnita-Kaynardzha - Silistra - Ruse - Comana - București. Zis și făcut, iată-ne pe 28 dimineața. Am hotărât să ne vedem la 8.30 la o benzinărie la ieșirea spre Oltenița. Andrei îmi dă mesaj pe la 7.30 să-mi spună că deja a plecat de acasă, așa că bag viteză și la 8 fix sunt la locul de întâlnire. E mai bine așa pentru că oricum ziua e scurtă și avem de parcurs vreo 400 km. Lângă pădurea CiornuleasaPe la 8.30 o luăm din loc. Sunt ceva nori, mai iese soarele din când în când și termometrul e înțepenit pe +1 grad. Pe jos s-a așternut peste noapte un strat fin de bruma, deci suntem foarte atenți la frâne și schimbări bruște de direcție. E oarecum stresant pentru că nu știi la ce să te aștepți. La unele curbe, nu știu dacă e mintea care îmi joacă feste sau e o mică denivelare, sau chiar alunec, ideea e ca nu e deloc plăcut. Sunt cu ochii doar pe termometrul din bord, doar doar mai apare un grad în plus. Drumul spre Oltenița e cât de cât ok pentru ca e circulat, dar după Șoldanu, virăm stânga spre Mânăstirea pe un drum relativ pustiu. Aici e și mai stresant: nu prea au trecut deloc mașini și sunt multe zone unde pe jos se vede un strat fin alb de brumă. E enervant pentru că soarele strălucește pe alocuri și te-ai aștepta să se topească mai repede. Trecem de pădurea de la Ciornuleasa și facem un prim popas. Termometrul arată un singur grad cu plus și deja pe Andrei l-a cam luat frigul. Eu am scăpat doar cu degetele de la picioare puțin înghețate. Ce să-i faci... iarna nu-i ca vara... O pauza de 10 minute și plecăm mai departe. Acum sunt 2 grade. După câțiva kilometri ieșim în drumul Oltenița-Călărași, trecem de lacul Mânăstirea și după vreo 20 de minute ajungem la Călărași. Ne oprim la o benzinărie să ne mai încălzim. S-a făcut ora 10. Când plecăm din nou termometrul arată 4 grade, apoi pe centura Călărașului 5 grade, deja e mult mai bine. Chiar dacă nu e tocmai cald, măcar psihologic e mult mai bine pentru că teoretic am scăpat de riscul de polei. Traversarea Dunării la OstrovLa 10.30 ajungem la bac-ul de la Chiciu. Trecem de primul feribot pentru că nu se vede nici urmă de vapor la mal, și ajungem la al doilea. Plătim taxa de trecere la casă și casiera e suficient de drăguță să sune la vapor să le zică sa ne aștepte. Așa că reușim să ne urcam pe bac fără să așteptăm deloc. Ne-am decis să intrăm în Bulgaria pe la un punct de frontieră deschis recent lângă satul Lipnița. La vreo 30 km de Ostrov, din DN3 virăm la dreapta spre noua graniță. Drumul ăsta pare nou, asfaltul este destul de bun și sunt multe viraje și câteva dealuri. E chiar frumos pe aici. Pe la ora 11.15 ajungem în graniță și exact cum ne așteptam nu e țipenie de om în afară de vreo 3-4 vameși care pierd vremea. Probabil că suntem singurii lor clienți pe ziua de azi pentru ca își fac treaba foarte conștiincios, ne verifica actele vreo 10 minute. Nu e problema pentru că avem ce face: pe ghereta din graniță sunt tot felul de afișe din care aflăm lucruri foarte utile: de exemplu, dacă nu știați se pare că ai voie să treci granița cu o cantitate mică de alimente din state precum Insulele Feroe, Andora sau Norvegia. Sau dacă vreți sa mergeți în audienta la D-na Carmen Dan, o puteți face în fiecare miercuri dimineața la ora 10 fix. Cel mai tare e un afiș care ne avertizează de pericolul pestei porcine africane și înfățișează un grup de poci domestici peste care sare (sau mai degrabă zboară) un porc mistreț. Langa granita Lipnita-KaynardzhaPe la 11.30 trecem în Bulgaria. Practic suntem cam la jumătatea traseului propus. De aici o luăm înapoi spre Vest oarecum paralel cu Dunărea. Pornim pe un drum secundar care ne scoate în Kaynardzha apoi continuam pe același drum printr-un mic canion și apoi pe lângă o cariera de piatră. După câțiva kilometri ieșim la drumul principal ce duce spre Silistra și apoi către Ruse. Șoseaua este ok, din când în când câteva viraje largi, asfalt aproape uscat și trafic destul de redus. Temperatura deja a ajuns pe la 6-7 grade deci deja e lux. Dar pentru ca nu vrem sa ne plictisim, am decis să facem o mică abatere și să o luam pe un drumeag care merge pe maul Dunării intre satul Dolno Ryahovo si orașul Tutrakan. Lângă Dunăre la Dolno RyahovoPărăsim drumul principal și pe măsură ce ne apropiem de Dunăre șoseaua devine din ce în ce mai îngustă până ce ajungem într-o intersecție unde se termină și asfaltul. De aici începe un drum îngust presărat cu bolovani înfipți în pământ. Pare că bolovanii sunt relativ uscați, dar asta e aici în prima parte a drumului unde a bătut soarele. Mai departe drumul se afundă într-o pădurice și probabil ca acolo sunt uzi. Facem o pauză mai lungă să ne mai încălzim și să prindem curaj. Pornim. Motorul trepidează pe pietre dar e ok. După un mic urcuș, mai mergem puțin și ajungem la o coborâre plină de băltoace și de noroi. Drum forestier pe malul DunăriiMă opresc să-mi fac puțin curaj, roata din față îmi alunecă și aproape cad. E prima oară când mă bag cu monstrul ăsta de motor pe un drum de genul ăsta. Acum ce să fac, oricum e cam greu să mai întorc pentru că sunt cu fata la vale și drumul este foarte îngust. Deci nu prea am altă variantă decât să o iau la vale. Încerc să-mi aduc aminte de toate filmulețele pe care le-am văzut pe Youtube în care diverși "specialiști" te învață cum sa abordezi drumurile accidentate. Toți zic că cea mai bună abordare e să mergi ceva mai repede decât te lasă instinctul de conservare și să te ridici în picioare pe scărițe. Cică reflexele omului sunt formate să-ți ții echilibrul când stai în picioare și oricum stând în picioare, greutatea se lasă pe scărițe și centrul de greutate va fi mai jos. Pare logic, n-am ce să zic. Îmi iau inima în dinți și plec. Mă ridic în picioare, accelerez și trec prin prima zonă de noroaie. Motorul îmi fuge de sub mine în lateral, mă uit cu groază la boscheții din stânga drumului și deja îmi imaginez cum o să aterizez acolo.... dar ce să vezi, teoria funcționează și reușesc să mă redresez. Wow!!, am trecut de primul obstacol. Drum pe malul bulgăresc al DunăriiMai departe urmează o parte relativ ok, apoi iar câteva zone cu bălti și noroi și pe alocuri mici porțiuni de gheață. După câțiva kilometri, în sfârșit se zărește niște asfalt, dar normal că înainte mai e o ultimă poțiune de noroi și câteva bălți adânci care ocupă tot drumul. Din nou motorul dansează în toate părțile, dar cu puțin noroc trec și de astea în picioare. De aici drumul începe să fie din ce în ce mai bun, până dispar toate gropile și se transformă într-un drum normal cu 2 benzi. La Tutrakan reintrăm pe drumul național 21 ce duce la Ruse. Mai sunt vreo 60 km, deja temperatura a ajuns la 8 grade, așa că ultima porțiune de drum prin Bulgaria e destul de plăcută. La ora 14.00 suntem pe podul dintre Ruse și Giurgiu. În graniță găsim o coada de vreo 15 mașini și după aproximativ 15 minute intrăm în țară. Drum pe malul bulgăresc al DunăriiNu am mâncat nimic de azi dimineață așa că ne oprim la prima benzinărie să mâncăm ceva și pe nesimțite se face ora trei. Ne decidem să mergem direct spre București fără se ne mai abatem pe la Comana așa cum plănuisem inițial. Deja frigul ne-a cam obosit și nu prea mai avem chef de ocoluri pe drumuri lăturalnice. A fost ok pentru o singură zi și mai ales o zi de iarnă. La ora 4 ajungem în București, exact cum ne planificasem și chiar mă bucur că am decis să venim direct pentru că la ora 5 începe să plouă. Dunărea lângă Tutrakan (vis-a-vis de Oltenita)
  2. Shipka si Beklemeto - Ziua 2

    Articolul anterior: ziua 1 Duminica dimineața. Aseară când am parcat motorul în spatele pensiunii, m-am gândit sa pun o piatra sub cric dar m-am lăsat putin pe motor și am văzut ca nu se afunda, asa ca am renunțat. Pe la 3, când ne-am culcat ploua torențial; acum ma uit pe geam si vremea este perfecta: soare cu câțiva nori pufoși. Ma uit si pe fereastra care da spre parcare și ... ce sa vezi, white motor down!. Nu ma îngrijorez prea tare pentru ca probabil s-a lăsat ușor pe o parte pe măsura ce s-a afundat cricul. Si când te gândești ca patronul pensiunii ne-a pus sa le parcam acolo, zicând ca e mai sigur pentru ca in parcarea din fata dimineața este agitație si cică ar fi mai sigur sa le lăsam in spate... sigur pe dracu! Coboram jos sa evaluam pagubele si asa cum ma asteptam, nu s-a intamplat absolut nimic, doar oglinda s-a rasucit locsul ei si s-a murdarit ghidonul putin de noroi :) white motor downPlecam pe la ora 10.00 dupa un mic dejun saracacios inclus in pretul camerei. Suntem la vreo 5-6 km de monumentul Arch of Freedom asa ca in 10 minute ajungem in varful muntelui la monument. Trecatoarea Beklemto ajunge la altitudinea de 1520m, iar din punctul de maxim se face un drum ingust care urca pe varful muntelui chiar pana la monument. Suntem la aproximativ 1600m si de aici avem parte de o panorama de 360 grade. E superb! e soare cu cativa nori si dupa ploaia de azi noapte atmosfera este clara si se poate vedea in toate directile pe o distanta de aproximativ 70-80km. Monumentul a fost finalizat in 1978 la 100 de ani de la terminarea războiului de independenta in care a luptat si Romania alături de Rusia împotrivă imperiului otoman. Arhitectul care a conceput acest monument se numește Georgi Stoilov. Arch of Freedomvedre spre nord de la Arch of FreedomArch of Freedomvedere spre sud de la Arch of FreedomO luam din loc pentru ca și azi avem de parcurs aproape 400 km. Coborârea este spectaculoasa, mai ales ca de data asta vegetația este ceva mai rarefiata si putem admira peisajul ce se deschide spre sud. Șoseaua este bordata pe ambele parți de salcâmi infloriți si mirosul se poate simți chiar si în casca. Sunt sute de curbe pana jos, de toate felurile: si largi si mai strânse si chiar si câteva ace de par, dar din păcate nu le putem aborda relaxați pentru ca aproape fără excepție in fiecare curba dam peste o pata de nisip sua peste o groapa. Odată ajunși in vale, intram pe drumul național 6 care leagă Sofia de Burgas, dar care acum este dublat de o autostrada asa ca traficul este suportabil. Șoseaua este aproape perfecta: multe curbe largi, asfalt ca'n palma si priveliști frumoase mai ales către nord, către lanțul muntos pe care tocmai l-am traversat. La Karlovo reușim sa o luam putin aiurea dar ne întoarcem rapid in șoseaua principala. Pe la 13.30 ajungem in Kazanluk. De aici o luam pe un drum secundar care urca abrupt către Buzludzha monument, un monument comunist ce a fost construit in cinstea primei întruniri a unui grup de socialiști ce s-au adunat pentru prima oara pe acest vârf de munte in anul 1891 si au format Partidul Socialist Democrat ce avea sa devina Partidul Comunist Bulgar. Construcția se pare ca a costat echivalentul a 35 milioane de dolari si au dinamitat vârful muntelui astfel incat sa creeze platoul pe care este asezat monumentul, reducând înălțimea acestui vârf cu aproximativ 9m. Proiectul a fost realizat de același arhitect care a proiectat Arch of Freedom, Georgi Stoilov. monumentul Buzludzhaplatforma din fata monumentului Buzludzha Acum monumentul este părăsit si nu se poate vizita, mai ales ca exista un paznic care nu permite accesul in interior. Plecam mai departe pe drumul care ne va scoate la Shipla pass. Sunt vreo 10 km groaznici! problema este ca sunt extrem de multe gropi iar din cauza ca drumul traverseaza o padure de foioase, umbra aruncata de copaci si frunze pe sosea face identificarea tuturor gropilor aproape imposibila. Andrei nu mai suporta clănțănitul dinților, asa ca își bagă picioarele si bagă viteza, sa scape mai repede. Eu nu am suspensiile lui, asa ca croșetez in continuare printre sutele de gropi. Shipka passAjungem in sfarsit in drumul principal adica in Shipka pass. Nu mai mergem sa vizitam monumentul pentru ca si eu si Andrei l-am ia vazut si sincer ne-am cam saturat de drumurile astea cu gropi. Mâncam rapid ceva si începem coborârea catre Gabrovo. Seamăna izbitor cu drumul de pe versantul nordic al trecatorii Beklemeto, adică un drum extrem de virajat care aproape 100% din lungime străbate o pădure de foioase, astfel încât nu prea poți vedea nimic in jur si nici nu iti dai seama cat mai e pana jos. Continuam pe drumul national pana la vreo 20km de Veliko Tarnovo si apoi o luam la dreapta pe drumurile secundare 609 si 303. E o scurtătură către cascada Kanya Bunar. Ca lungime ar fi o scurtătură, doar ca drumul foarte ingust si năpădit de tufișurile si copacii de pe margine. In multe curbe vizibilitatea extrem de limitata si riscul de a te lovi frontal cu o mașină este destul de ridicat. Noroc ca nu prea e circulat. Este foarte întortocheat si din cauza asta durează ceva pana iesim in drumul național 4. Pe acesta mergem doar vreo 2-3 km ca apoi sa o luam la stânga pe un drum si mai mic. Asta nici măcar nu are un număr pe harta. E destul de denivelat si plin de gropi pe alocuri dar stiu ca ar trebui sa ne scoată chiar la cascada. Pe la ora 16, reușim sa ajungem la Kaya Bunar. Aici este un fel de Mecca a pasionaților de picnic din zona, este plin ochi de masini si oameni iesiti la iarba verde. Ne aduce aminte de Romania, dar macar aici nu fumega toată pădurea de la grătare si nu miroase a mici si a manele. Daca aveti chef puteti urca pana sus, in pucntul de unde incepe cascada si se mai mege printr-un conion foarte ingust de-a lungul raului, dar eu am mai fost si lui Andrei ii e le ne sa urce, iar atmosfera nu prea ne place asa ca o luam din loc. cascada Kaya BunarDupa ultima noapte suntem destul de obosiți asa ca nu prea ne mai arde de alte opriri, deci ne îndreptam vertiginos spre Ruse. Odată reintrați pe drumul național, dam de o droaie de tiruri care nu înțeleg unde se duc la ora asta, duminica seara. Chestia e ca drumul e plin de tiruri. Deși de la oboseala, incepuse sa ma cam ia somnul, acum ca am de lucru cu depășit tiruri, oboseala mi-a cam trecut si pe nesimtite, iata ca ajungem in Ruse. Înspre Romania se vad nori negri de furtuna. Trecem de vama bulgărească si de coada unde se plătește taxa de pod (noi nu avem treaba cu asta) si intram pe "podul prieteniei". Eu cred ca de fapt s-au im prietenit muncitorii cand lucrau sa-l repare pentru ca deja au apărut petice in asfalt si banuiesc ca muncitorii abia așteaptă sa se reîntâlnească. Trecem relativ repede de granita, si apoi ne mai oprim pentru o ultima pauza de realimentar / tigare / golit vezica, etc. Spre Bucuresti cerul este negru si prognozle nowcasting ne spun ca o sa ne ploua. Dupa atatia ani de mers cu motoarele, suntem atat de satui de prognoze meteo, incat ne cam lasa rece tot ce vedem pe telefoane. Dupa vreo juma' de ora de odihna la benzinarie, plecam catre Bucuresti. Sunt multe zone unde se vede ca a plouat de curând, dar pe noi nu uda nici măcar o picătură. Pe la 19.30 ajungem in Bucuresti. Suntem perfect uscati dar la orizont cerul este negru. Macar de data asta am avut noroc. Si de fapt tot weekendul am avut noroc, vreme aproape perfecta, temperatura perfecta, Bulgaria e ok cu preturi mici si peisaje frumoase!
  3. Shipka si Beklemeto - Ziua 1

    Iata ca a trecut un an de la ultima iesire mai lunga cu motoarele si asta pentru ca intre timp s-a produs inevitabilul si, mai nou, nu mai este doar 1+2 roti, a mai aparut si 1 mic + 4 roti mici. Am planificat iesirea asta inca din martie, sperand sa se intample mai repede dar din diverse motive am tot amanat pana am ajuns a stabilim ca vom pleca in weekend-ul 12-13 mai. Initial trebuia sa fim vreo 4 motociclisti, dar pana la urma 2 dintre ei au anulat pe ultima suta de metri si am ramas doar eu cu Andrei. Se pare ca in ultimul timp cam noi doi suntem oamenii de baza... ceilalti incet-incet si-au gasit alte preocupari. Traseul stabilit va fi acesta: traseu Beklemeto Shipka Am decis sa plecam la ora 9.00 din Bucuresti pentru ca trebuie sa prindem bacul de la Turnu Magurele. Am verificat programul trecerilor catre Nikopole si exista un vapor la ora 12, iar urmatorul trece abia la ora 16, deci daca il pierdem pe cel de la 12, e cam nasol. Asa ca sunt punctual si ajung la 9 fara 5 minute la locul de intalnire, fac rapid plinul si la 9.04 ne punem in miscare. Nebunia de 1 Mai a trecut, s-a mai domolit si caldura, si vremea nu se anunta chair perfecta pentru acest weekend, dar spre surpinderea mea, traficul pe iesirea din Bucuresti este destul de intens. Nu inteleg ce cauta toata lumea sa plece catre Alexandria...probabil ca de cand toata elita tarii se trage din Teleorman si Videle, multi oameni s-au decis sa mearga in pelerinaj pe la locurile "sfinte" din judet. In fine.. ne strecurma printre cozile de masini si dupa vreo 30 km traficul incepe sa fie acceptabil. Ajungem pe la 10.15 in Alexandria unde ne pomenim ca suntem nevoiti sa ne abatem putin de la traseu pentru ca centrul orasului este blocat de un "mare" eveniment, denumit pompos "zilele Europei" sau ceva de genul asta. Au blocat traficul in centru pentru a face loc unei parade cu costume populare pe care sunt convins ca toti locuitorii orasului o asteptau cu sufletul la gura pentru ca sunt mai multi participanti la parada decat spectatori. Facem un mic popas la o benzinarie, dupa care plecam catre Turnu Magurele. Drumul este mult mai liber si destul de drept, asa ca in aproximativ 40 minute ajungem la granita, pe malul Dunarii. Aici spre suprinderea noastra nu e absolut nicio masina! Oprim motoarele in fata barierei care ne blocheza drumul si ne uitam pe geamul ghiseului din vama, dar acolo nu e nimeni. Imediat apare grabit un granicer, ne ia actele si dupa ce leverifica, ne spune sa mergem la urmatorul ghiseu sa platim taxa de trecere a Dunarii. Vama este chiar in port si desi este 12 fara 20min, suntem singurii care vor sa treaca Dunarea spre Bulgaria. Pe ferry la Turnu Magurele Dunarea intre Turnu Magurele si NikopoleNe urcam pe vapor si asteptam. E amuzant, chiar pare ca nu mai vine nimeni si astia vor face cursa doar cu noi doi. Pare ca suntem intr-un film de Kusturica: pe vapor e un "domn" care pescuieste in Dunare, acompaniat de un fel de valet care ii cara tot echipamentul. Probail e un om important pe plan local pentru ca atunci cand pleaca, se saluta cu tota lumea printr-o strangere de mana si doua saruturi pe obraz. Pe mal lenevesc cativa caini latiosi, iar ceva mai departe, alti pescari stau pe un ponton sub umbrelute si dau la peste. Suntem singurii intrusi care deranjeaza aceasta stare de "dolce far niente" de sambata la amiaza. In sfarsit se face ora 12 si vaporul se pune in miscare. In 15 minute ajungem pe malul bulgaresc al Dunarii, debarcam si intram in granita bulgareasca. Aici dam de un politist de fronitera care pare ca este deranajat de prezenta noastra. Ne controleaza actele si dupa ce ne mai cere cativa Euro pentru "taxa de transbordare", ne lasa sa trecem. Din granita, o luam catre Grivita si Plevna. Drumul merge putin pe malul Dunarii apoi coteste spre sud. Segmentul asta e destul de placut: o zona deluroasa cu multe curbe si asfalt bun. La Plevna, ne decidem sa o luam prin centru, poate gasim ceva interesant de vazut. Nu gasim nimic, asa ca ne decidem sa plecam mai departe. Urmatorul obiectiv este pestera Prohodna, deci va trebui sa ne indreptam spre orasul Lukovit, de unde se face drumul de acces. Doar ca in bulgareste, ni se pare ca toate numele orasele suna la fel, asa ca ne lasam pacaliti si o luam spre orasul Lovech. Dupa cativa km ne prindem ca suntem pe drumul gresit dar nu ne putem intoarce pentru ca soseaua este prevazuta cu separatoare de sens. Asa ca ne decidem sa o luam pe un drum secundar care ne va scoate undeva in apropiere de Lukovit. Sunt cam 50km si din pacate caliatea asfaltului nu este foare buna, ba chiar uneori sub orice critica. Desi in Bulgaria benzinariile sunt destul de dese, ca de obicei cand sunt cu rezervorul pe minim, in zona asta nu gasim nicio benzinarie. Sunt cu ochii pe kilometraj si pe indicatorul de benzina si pana iesim din nou in drumul principal nu intalnim nicio benzinarie. Sunt deja pe rosu de vreo 30km, cand in sfarsit dam peste o benzinarie, dar normal ca legile lui Murphy se aplica ca intotdeauna si aici nu le functioneaza plata cu cardul. Noroc ca urmatoarea este la cativa km mai incolo. Benzinaria asta e ceva deosebit: intrarea este marcata de un stalp in varful caruia sta o farfurie zburatoare si din loc in loc sunt amplasate statui cu personajele din Flinstones si chiar o replica a masinii lui Fred Flinstone. Dupa ce mancam rapid ceva, plecam catre pestera Prododna. intrarea in pestera ProhodnaPestera ProhodnaPestera Prohodna Desi peisajul nu anunta nimic, pentru ca in jurul nostru sunt doar dealuri destul de plate, faptul ca pe drum e plin de autocare cu turisti, ne spune ca pestera ar trebui sa fie destul de spectaculoasa. Din drumul principal se face un drum acoperit cu pietris si dupa cateva sute de metri parcam in apropierea intrarii in pestera. Coboram putin pe o poteca relativ abrupta si iata ca in fata noastra se deschide o intrare imensa de aproximativ 30m inaltime si 20m latime. E impresionant! Practic pestera Prohodna este un tunel gigantic, lung de aproximativ 500m in al carui tavan s-au format doua goluri ce seamana cu 2 ochi. Prin aceste doua goluri, daca ajungeti la ora potrivita, soarele arunca cateava raze care luineaza interiorul pesterii. Intrarea este gratuita, asa ca pestera este plina de turisti, iar localnicii mai castiga un ban cinstit oferind lectii de alpinism. Dupa iesierea din pestera se poate vizita in continuare canionul dar noi nu am mai avut timp si am decis sa plecam mai departe. Inspre nord-vest cerul este negru si deja vantul a inceput sa se inteteasca asa ca nu mai stam la taclale si plecam mai departe. Din fericire soseaua se indreapta catre singura zona de cer senin asa ca suntem optimisti ca vom scapa fara sa ne prinda ploaia. Urmatorul obiectiv este pestera Saeva Dupka situata la aproximativ 20km de Prohodna. Ne grabim destul de tare, dar cu toate astea, cu cateva minute inainte a ajungem in parcarea pesterii, ploaia ne ajunge din urma dar nu ne uda prea tare pentru ca reusim sa ne bagam la adapost. Am avut noroc pentru ca ploaia se transforma intr-o ploaie torentiala care dureaza aproximativ o ora. Cand incepe sa se mai domoleasca, ne decidem sa mergem sa vizitam pestera in speranta ca pana terminam de vizitat, va iesi soarele si se va usca cat de cat si soseaua. la adapsot langa pestera Saeva Dupkainainte de ploaiedupa ploaieSuntem doar noi doi si inca 2 turisti bulgari, plus ghidul. Acesta nu prea stie nimic altceva in afara de bulgara, asa ca noi ne vedem nevoiti sa ascultam niste explicatii din care nu intelegem aproape nimic. Adica intelegem doar cuvantul "pesterata" care apare destul de des in explicatiile ghidului. Din nou avem parte de o surpriza placuta pentru ca aceasta pestera este foarte spectaculoasa. Spre deosebire de pesterile din Romania, cum ar fi Pestera Muierii sau Pestera Ursilor, aceasta este la fel de bogata in formatiuni carstice, dar este mult mai mult dezvolata pe verticala, avand parte de cateva urcusuri si coborari si de o sala destul de ampla pe inaltime care ocazional este folosita ca sala de concerte. Pestera este amenajata si electificata deci parcurgerea ei este destul de facila. pestera Saeva Dupkapestera Saeva DupkaS-a facut deja ora 19 si mai avem de parcurs aproximativ 100km. Din fericire ploaia s-a oprit, cerul este aproape senin si asfaltul s-a uscat. Soseaua este perfecta: multe curbe largi, soarele bate din spatele nostru si traficul este destul de redus. Dupa cativa kilometri o luam la dreapta pe un drum secundar care ar trebui sa fie o scurtatura catre orasul Troyan. Drumul a fost recent asfaltat asa ca totul este perfect. Ajungem langa lacul de acumulare Sopot, unde ne oprim pentru cateva poze. Ne minunam pentru ca nu neasteptam ca acest drum secundar sa fie atat de bun. Dar ca orice minune, totul se spulbera in cateva minute, pentru ca dupa cativa kilometri, asfaltul nou se termina si intram intr-o zona plina de carpeli. In viata mea n-am mai vazut atata ambitie in a repara un drum: cred ca sunt vreo 4 randuri de petice aplicate in decurs de cativa ani, astfel incat s-a ajuns ca nu se mai cunoaste care a fost primul rand de asfalt si drumul arata ca un puzzle format din diverse culori de asfalt. Din fericire dupa ce trecem de lacul de acumulare Sopot, dumul incepe sa fie ceva mai bun dar tot e destul de valurit. Lacul Sopotlanga lacul SopotNe intoarcem in drumul principal undeva inainte de intrarea in orasul Troyan. Mai avem putin. S-a facut deja ora 8.15 si incepe sa se intunece. De aici incepe urcusul catre pasul Beklemeto. Soseaua este destul de intortocheata dar din pacate nu ne putem bucura de aceste curbe pentru ca asfaltul inca nu s-a uscat complet si in majoritatea curbelor este acoperit de nisip. Incet, incet urcam la peste 1000m altitudine si ajungem la hotelul Panorama unde ne vom opri in aceasta noapte. Pana aici, desi soseaua este destul de fun, nu prea poti admira peisajul pentru ca 99% din acest drum este prin padure. La hotel proprietarul ne roaga sa mutam motoarele in parcarea din spate pentru a ne asigura ca acestea vor fi in siguranta peste noapte si dupa cum se vede, la acest hotel chiar si motocicletele au parte de o panorma pe cinste! Se lasa noaptea si incepe din nou sa ploua. Mancarea e buna, si preturile sunt destul de mici asa ca ne relaxam sperand ca pana a doua zi sa se termine ploaia astfel incat weekendul sa se termine la fel de bine cum a inceput.
  4. Daca vreti sa va plimbati prin Romania si aveti nevoie de idei sau informatii, aici gasiti tot ce va trebuie: harti cu puncte de interes si benzinarii, video clipuri, poze, descriere traseului, prognoza meteo si altele: https://www.unuplusdouaroti.com/
  5. Un site cu informatii despre drumurile moto din Romania: https://www.unuplusdouaroti.com/ Gasiti harti cu puncte de interes, descrierea si starea drumului, poze si filme. Mai exista o sectiune cu trasee complete pentru excurisii de 1,2 sau mai multe zile. Astept sugestii de drumuri noi care merita parcurse cu motorul.
  6. 6 drumuri ascunse de care probabil ca nu stiai ca exista

    Dupa multe ture prin tara, pe drumurile deja clasice, precum Transfagarasan, Cheia, Transalpina, si altele, probabil ca iti doresti sa mai descoperi si alte sosele pe care sa te distrezi in weekend. In ultimii ani, sunt din ce in ce mai multe drumuri judetene sau comunale care au fost reabilitate si care, din cauza ca leaga doar cateva sate mici, sunt aproape mereu aproape deloc circulate. Acesta este un lucru bun, dar are si doua dezavantaje: risti sa te relaxezi si cand nu te astepti sa te trezesti cu o masina venind din sens opus, si al doilea, mai ales primavara, drumurile sunt pline de nisip care a fost aruncat de drumari in timpul iernii pentru aderenta. 1. Belis - Dealu Botii - 15km Aceasta sosea a fost asfaltata de curand si face legatura intr DN1R si soseaua Transapuseni. Drumul se prezinta intr-o stare foarte buna, are latimea de aproximativ 4-5m, foarte virajat dar cu curbe destul de largi si este foarte putin circulat. Cei 15km traverseaza cateva dealuri pe maulul nordic al Lacului Belis-Fantanele... ...mai multe informatii... 2. Poiana Campina - Valea Lunga - 21Km Daca sunteti in zona si v-ati saturat de DN1 sau pur si simplu cautati sa explorati drumuri noi interesante, acestaq traseu e o optiune buna. Se poate folosi ca alternativa daca sunteti de exemplu in drum spre Transbucegi pentru ca de la Valea Lunga se poate ajunge la Pucioasa pe un drum la fel de fun. De pe DN1 va trebui sa treceti prin Campiana pentru ca nu se poate vira direct din DN1. Apoi in Poiana Campiana va trebui sa o luati spre Provita. In Poiana Campiana se trece pe sub calea ferata apoi... ...mai multe informatii... 3. Magura - Hales - 14Km Aceasta scurta portiune de drum a fost asfaltata de cativa ani si se prezinta intr-o stare foarte buna. Venind dinspre sud din satul Hales, drumul incepe cu o zona destul de rapida cu cateva linii drepte lungi. Apoi pe masura ce inaintam drumul se afunda in padure si incepe sa urce, mai intai cu cateva curbe largi, apoi devine din ce in ce mai intortochiat. Pe la mijlocul drumului ajungem la... ...mai multe informatii... 4. Baile Herculane- Baia de Arama - 61Km Drumul este destul de putin tranzitat pentru ca exista rute mai rapide de a ajunge de la Baile Herculane la Targu-Jiu iar proiectul de realizare a drumului Trans Retezat, care poate fi accesat din DN67D, a fost abandonat pentru moment. Parcurs dinspre Baile Herculane inspre Baia de Arama se disting 2 segmente diferite: Segmentul 1 - viteza medie de parcurgere 60km/h: Desi peisajul de pe Valea Cernei este spectaculos si zona are potential... ...mai multe informatii... 5. Sarata Monteoru - Leiculesti - 20Km Acest drum este relativ putin cunoscut pentru ca pana de curand nu era asfaltat si nici nu este intr-o zona foarte turistica. Nu leaga localitati foarte mari sau imprtante si din acest motiv traficul este foarte redus spre deloc. 99% din lungimea traseului dintre Merei si Leiculesti traverseaza o padure densa de foioase si senzatia este ca traversezi un lung tunel de vegetatie. Singurle zone dezpadurite sunt in statiunea Sarata Monteoru si spre finalul traseului, langa Leiculesti. Daca aveti noroc... ...mai multe informatii... 6. Grosii Tiblesului - Botiza - 27Km Acest drum este unul dintre multele drumuri care au fost reabilitate in ultimii ani dar care nu are de fapt o importanta foarte mare si in consecinta nu este foarte circulat. Ceea ce pentru motociclisti nu este tocmai rau. Soseaua leaga Tara Lapusului de Maramures si traverseaza muntii Drumul este foarte ingust, latimea variaza intre 3,5m si 5m si in acest motiv este destul de periculos in cazul in care apare ceva din sens opus. Venind dinspre Grosii Tiblesului drumul serpuieste pe firul unei vai trecand alternativ prin paduri de foioase si poienite pline de capite de fan. Usor, usor poienitele dispar, padurea se indeseste si... ...mai multe informatii...
  7. Intre Muntenia, Ardeal si Moldova - Ziua 2

    Articolul anterior: ziua 1 Barajul Valea Uzului Aseara am petrecut singuri. Pe la ora 11, personalul a parasit pensiunea, si ne-au lasat singuri cu ultima comanda. Am fost prevazatori si am mai luat niste rezerve care ne-au tinut pana pe la ora 1. Duminca dimineata, in mod suprinzator, pe la ora 9.20 eram toti in restaurant la micul dejun iar pe la 10.30 eram pregatiti de drum. Ba chiar am avut timp sa-mi intind si lantul pentru ca cu o seara in urma incepuse sa cam zdrangane. La ora 11 am plecat. Cerul e perfect senin si deja temperatura a ajuns la 12 grade. Singura problema e ca stim ca ne astepata vreo 50 km de clantanit dintii pe un drum destul de prost pana la Comanesti. Din fericire, nu e chiar atat de rau pe cat am fost avertizati, poate din cauza peisajului care e superb sau a vremii care de mult nu a mai tinut asa cu noi. Ideea e ca fara sa ne oprim, cam in 50 de minute, trecem de Comanesti, Darmanesti, si ne afundam pe valea Uzului. Aici gasisem din intamplare pe net, niste imagini cu un baraj foarte spectaculos si ne-am gandit sa-l vedem cu ochii nostri. Valea TrotusuluiDrumul pana in apropiere de baraj e destul de prost, in schimb partea de urcus pana la nivelul lacului e destul de buna si drumul e spectaculos. Facem o tura pana sus si dupa cateva poze, coboram si la baza barajului pentru o noua sesiune foto. Barajul e impresionant: un zid imens lung de vreo 500m si inalt de 87m cu niste contraforti masivi pentru rigidizare. Seamana cu poarta Mordor-ului din Lord of the Rings! Valea uzului ar fi interesanta de explorat: exista un drum care traverseaza muntii pana in Transilvania, la Sanmartin dar din pacate nu este asfaltat si nu ne incumetam sa ne aventuram, mai ales eu si Marius cu Hornet-urile din dotare. Barajul Valea UzuluiE frumos aici la baraj, dar trebuie sa o luam din loc. Ne indreptam spre Onesti, apoi la Targu Ocna o luam pe un drum secundar care ne scoate in Pasul Oituz. Aici ne intalnim din nou cu un pardaox al geografiei din Romania: la o distanta de aproximativ 30km, pe aceiasi sosea exista doua localitati, denumite la fel: Oituz. Noroc ca sunt in judete diferite ca altfel nu imi dau seama cum ar fi procedat polita cand ar fi vrut sa se duca sa faca o perchezitie pe la cineva acasa... Spre deosebire de Valea Trotusului, in pasul Oituz, asfaltul este mult mai bun dar configuratia traseului este oarecum similara: venind dinspre est spre vest, drumul urca lin, apoi in ultima parte a trecatorii avem parte o zona mai spectaculoasa, un segment plin de curbe stranse si sepentine. Doar ca parca pasul Oituz este ceva mai circulat decat Valea Trotusului si pasul Ghimes. Pasul OituzOdata trecuti inapoi in secuime, ne oprim sa alimentam in Targu Secuiesc. Aici, la benzinarie, descoperim ca au si restaurant, asa ca ne hotaram sa luam pranzul aici. Observam ca in localul asta isi beau cafeaua si politistii locali inainte de a-si instala radarul pe marginea drumului si ne dam seama ce viata grea au romanii in zona asta si cat de discriminati sunt: saracii incearca sa-si plateasca consumatia dar cei de la bar sunt atat de rai incat nu vor sa le primeasca banii :) si mai rau mi se pare ca nici macar nu le-au oferit niste gogosi sa mearga cu cafeaua. Pasul OituzDupa o masa copioasa, aproape ca ne ia somnul si cu greu reusim sa ne suim din nou pe motor. Drumul catre Covasna e destul de placut mai ales ca asfaltul e destul de bun. Dupa Covasna, continuam mai departe spre sud catre Intorsura Buzalui. Pe acest segment stim de pe google maps ca ne asteapta o bucata fara asfalt care conform calculelor mele ar trebui sa aiba cam 8km. Dupa iesirea din Covasna, drumul pare ok, dar pe masura ce ne indepartam, asfaltul devine din ce in ce mai prost si chiar la iesirea din satul Zagon, asfaltul se termina. E ok, totusi... drumul nu e circulat de camioane sau tractoare si in consecinta e destul de ok. Doar pe zonele mai abrupte sunt denivelari mai accentuate iar in locurile umbite, drumul e inca umed dar totusi aderent. Soseaua urca destul de accentuat, cu multe serpentine stranse si abrupte, apoi la fel cum am urcat pana in varful dealului, incepem sa coboram catre sud: din nou multe serpentine dar de data asta parca e ceva mai stresant petru ca atunci can cobori pe pietris ai impresia ca riscul de derapaj este mai mare. A fost nesperat de usor de traversat bucata asta de drum forestier si iata-ne iesiti din nou la asfalt. Dupa un scurt popas intr-o poiana superba, o luam din nou din loc catre Valea Siriului. Drum Covasna - Intorsura BuzauluiA trecut ceva vreme de cand nu am mai parcurs drumul asta pe caldura si vreme buna. Parca de data asta e mult mai fun! Pare prea scurt! e mult mai frumos. Pe nesimtite ajungem la Lacul Siriu si trcem in viteza pe langa baraj. Inainte de Cislau viram la dreapta catre Valenii de Munte dar de data asta, gps-ul ne sugereaza sa o luam pe alt drum care sa ne scoata aproape de Ploiesti si astfel sa evitam aglomeratia dintre Valeni si Ploiesti. Valea Siriului Lacul SiriuDecizia e buna: drumul asta de la Tarlesti la Magura pe DN1A, e mult mai liber, ba chiar pustiu, si destul de bun. Doar ca trebuie sa fim atenti pentru ca din cand in cand soseaua ne intinde cate o capcana si din senin rasare cate o denivelare invizibila si aproape ca iti scapa motorul din mana... Pe la ora 18.30 ajungem in Ploiesti. Mai oprim odata pentru o ultima alimentare. Ne hotaram sa o luam pe DN1 pentru ca chiar daca soseaua e mult mai aglomerata decat autostrada A3, macar aici nu e atat de plictisitor. Pe la 7.30 ajungem in Bucuresti. Suntem cu totii obositi dar multumiti. Am facut 900 de kilometri in 2 zile si am vazut o groaza de locuri noi si frumoase. Si mai ales suntem multumiti ca sezonul 2017 a fost inugurat cu succes si cu mai ales a fost inaugurat cu vreme buna! sper sa avem parte tot anul numai de vreme ca asta!
  8. Intre Muntenia, Ardeal si Moldova - Ziua 1

    Anul asta, chiar de la inceputul lunii Martie, parea ca a venit primavara. Chiar in prima saptamana din Martie se inregistrau temperaturi de 17-18 grade. Asa ca am planificat rapid o prima iesire, asa de inaugurare a sezonului. Primul weekend in care eram liber, era cel cu 25-26 martie. Ne-am strans vreo 3-4, dar cu cateva zile inainte de eveniment, s-a schimbat brusc prognoza pentru weekend: se anuntau multe precipitatii si chiar ninsoare pe alocuri. De data asta ne-am hotarat ca totusi poate e mai bine sa amanam mai ales ca ultimele dati am avut parte numai de frig si ploaie si chiar ajunsesem sa credem ca unii dintre noi sunt rude cu familia Adams si umbla cu norul dupa ei. Asa ca iata-ne in sambata urmatore, dimineata, pe 1 aprilie, in benzinarie la Petrom in Baneasa. Suntem 3: eu, Andrei si Marius. De data asta se anunta un weekend perfect: maxime de 18-20 grade, cer senin si mult soare! Nu mai pierdem mult timp si o luam din loc. DN1 este plin motociclisti care se indreapta, ca si noi catre drumurile de munte. Petrom BaneasaPana la Predeal nu prea pierdem timpul pentru ca am facut drumul asta de zeci de ori. De aici o luam catre Rasnov prin Paraul Rece. Drumul asta este foarte frumos pentru motociclisti: o prima parte cu curbe largi si rapide si o a doua parte cu vreo 12 ace de par unul dupa altul. Din pacate e genul ala de drum pe care nu poti merge relaxat pentru ca e plin de capcane, mai ales pe partea de serpentine. Toate acele de par sunt destul de valurite si pline de gropi iar 70% din curbe sunt pline de nisip sau pietris. La Rasnov, dupa o scurta pauza, o luam spre Zarnesti si apoi spre Poiana Marului, Sinca Veche si Sercaia. Din nou un drum frumos dar cu asfalt destul de prost: multe valuri si gropi. Dupa Poiana Marului peisajul incepe sa devina din ce in ce mai domol si in curand suntem in Podisul Transilvaniei, in zona cetatilor fortificate sasesti. Traversam DN1 si o luam catre Hoghiz. Aici ne sunt puse la incercare cunostintele de geografie: Suntem pe valea Oltului! stiu ca pare ciudat, dar chiar asa este: in drepata noastra curge Oltul! apoi , ce sa vezi?!: trecem prin Venetia! doar ca nu e cea din Italia, ci satul Venetia de Jos. Nu sunt canale, nici gondole, e doar o coincidenta de nume... e o Venetie doar ca e mult mai "jos". Segemntul asta de drum e mai relaxant: am scapat de asfaltul ala prost de pana acum si avem parte de linii drepte lungi de cativa kilometri condimentate din cand in cand cu cateva curbe stranse. Cetatea HomorodTraversam si DN13 si ne hotaram sa oprim sa vizitam o cetate fortificata asa ca ne oprim la prima care ne iese in cale, adica la Homorod. Aici e pustiu. Doar un bilet in poarta cetatii unde e scris ca daca vrem sa vizitam, trebuie sa mergem la numarul 29 si sa luam cheia cetatii... Suna complicat, asa ca parcul de vis-a-vis de biserica, brusc, pare mult mai tentant, deci ne retragem intr-un chiosc la umbra. E ora 14 si daca urmam planul de a ajunge de aici direct pe valea Trotusului la Lunca de Jos, ar insemna ca mai avem doar 130km. E prea devreme! trebuie sa ne mai facem de lucru: vom face un ocol pe la Praid si Gheorgheni. Pasul BucinPornim spre Odorheiul Secuiesc, apoi de aici o luam spre Praid. E putin dificil cu orientarea pentru ca aici indicatorele rutiere au putin alta logica. Pare ca unele localitati nu trebuie sa apara pe indicator, desi sunt orase importante. Noroc ca avem si un gps care ne scoate rapid in oras. Drumul spre Praid este destul de bun si pe alocuri chiar e destul de fun. Sunt multe curbe largi peste cateva dealuri si traficul relativ redus. Pe nesimtite ajungem la Praid si de aici intram pe drumul catre pasul Bucin, Pe drumul asta am mai fost, dar din pacate era dupa o ploaie torentiala, asfaltul era ud si afara era destul de frig. Acum conditiile sunt perfecte. Soseaua incepe sa urce usor, valea devine din ce in ce mai ingusta si ne afundam intr-o padure deasa de foioase. Pe masura ce urcam soseaua devine din ce in ce mai intortocheata si coniferele incep sa inlocuiasca foioasele. Soseaua ajunge pana la 1160m. Aici iesim din padure intr-o vasta poiana presarata cu case de vacanta si oprim sa admiram peisajul. Inca mai sunt urme de zapada dar deja au inflorit toporasii, deci e clar ca iarna s-a terminat. Dupa ce ne relaxam putin pe o pajiste si aproape adormim, ne hotaram sa plecam mai departe. Ar fi frumos sa mai ramanem dar din pacate mai avem doar cateva ore de lumina. Pasul Bucin Pasul BucinCoborarea spre Joseni este complet diferita fata de versantul vestic: aici sunt mult mai multe curbe stranse si chiar si serpentine. Pasul se termina brusc cu un ultim ac de par si brusc totul devine plat. Trecem de Gheorgheni si de aici o luam spre sud, spre Mirecurea Ciuc. Drumul asta dintre Gheorgheni si Sf. Gheorghe este poate cel mai bun drum de mers cu motorul dintr-o zona de deal din Romania. Suprafata soselei este perfecta, majoritatea curbelor au vizibilitate foarte buna iar peisajul este superb. Inainte de Miercurea Ciuc o luam la stanga pe o scurtatura pentru a iesi spre pasul Ghimes. Dupa o mica greseala si o intoarcere de vreo 2 km, reusim sa iesim in DN12A in satul Frumosa. De aici incepe urcusul catre pasul Ghimes si dupa cativa kilometri ajungem la barajul si lacul de acumulare Frumosa. Mai e putin si apune soarele asa ca nu putem sa stam prea mult pentru ca am vrea sa ajungem pe lumina la cazare. Lacul Frumoasa Langa Lacul FrumoasaDupa ce trecem de lac, soseaua incepe sa urce mai accentuat. Din vale se vede soseaua cocotata pe varful dealului din fata noastra si cateva masini mici care par de jucarie. Un prim ac de par, apoi urcam pe coasta muntelui si dam din nou de un ac de par si gata! Suntem in varf. Dupa o scurta trecere pe la 1100 de metri incepem sa coboram pana ajungem pe valea raului Trotus. De aici asfaltul incepe sa devina din ce in ce mai prost. Soseaua a fost intial facuta din dale de beton apoi a fost asfaltata. Din pacate pare ca s-au zgarcit la asflat pentru ca acolo unde inca nu au aparut gropi oricum se simt rosturile din placile de beton. Pasul GhimesValea Trotusului este o insiruire nesfarsita de sate: Ori ca suntem noi disperati sa ajungem la cazare, ori pur si simplu asa este, dar satul asta Lunca de Sus pare fara sfarsit! Apoi incpe Lunca de Jos.. din nou fara sfarsit! Astia cred ca aveau o singura localitate si ca sa scurteze distanta pana in centru, s-au hotart sa o imparta in doua ca sa aiba doua primarii si doua centre de comuna. In sfarsit, pe la ora 8.00 ajungem la pensiune. Suntem singuri dar, surpriza, bucataria e deschisa si chiar fac si mancare ok. Au si palinca, care dupa un drum de aproape 500 km pica perfect. Si chiar e o palinca buna. Au si bere si cel mai bine e ca e doar 5 lei sticla. Au bere locala, fosta bere "Igazi Csiki Sor" adica "Adevarata bere Ciuc" care dupa un proces cu cei de la Heineken care detin brandul Ciuc, au pierdut si le-a fost interzis sa foloseasca numele Ciuc in limba maghiara. Dept urmare acum se numeste doar "Igazi Sor" adica "adevarata bere". Nu conteaza cum se numeste, conteaza ca e buna. Asa ca pana la culcare ne delectam cu cateva Igazi Sor si cu ultima sticla de palinca din rezerva strategica a pensiunii. Noroc ca s-a terminat ca cine stie ce se mai intampla... Articolul urmator: ziua 2
  9. planificare Ghid drumuri si trasee pentru excursii moto Romania

    50 de drumuri, Harta interactiva http://www.scribblemaps.com/maps/view/Drumuri_moto_Romania/LAPPfbW5uk
  10. In 2013 am demarat un proiect care sa ajute motociclistii care au nevoie de inspiratie si informatii in planificarea unei excursii cu motorul. De atunci am strans peste 40 de drumuri pentru motociclete si 16 trasee pentru excursii. Gasiti informatii despre drum, harta, prognoza meteo, poze, filmulete, etc. Cometariile si sugestiile de imbunatatire sunt binevenite. Le gasiti pe toate aici: http://unuplusdouaro...e-excursii.html
  11. Nordkapp, ziua 21 - dupa 10.346km...

    Articolul anterior: ziua 20 E ultima zi. Mai am 550km pana acasa. Am pierdut sirul zilelor si a celor vazute si intamplate. Mi se pare ca am plecat de o vesnicie de acasa si daca m-ar intreba cineva ce am facut acum o saptamana sau acum cateva zile, as avea probleme sa-mi amintesc. Asta e partea frumoasa a unei calatorii de genul asta: vezi atatea locuri si faci atatea lucruri incat ti se da un fel de reset la creier. M-am trezit la aceiasi ora la care ma trezesc cand ma duc la munca pentru ca maine chiar ma duc la munca. Am mancat repede ceva si la 8.40 am fugit. Dupa ploaia de aseara, totul este foarte ud iar in Apuseni e ceata. Soarele se simte deasupra cetii pentru ca din cand in cand isi mai face simtita prezenta. Soseaua prin Apuseni e libera si peisajul e foarte frumos. Dar azi nu imi este gandul decat la casa asa ca merg oarecum automat, ca un robot, ma las la fiecare curba fara a simti vreo placere deosebita. Garda de SusLac pe Aries langa Campenilanga LupsaO tin pe drumul national 75 catre Tuda iar la Buru virez la dreapta catre Rimetea. Vroiam de mult sa vad satul care a ajuns celebru pentru felul in care au reusit sa pastreze casele de patrimoniul si pentru faptul ca toate casele traditionale din centru sunt vospite in alb si toate astea intr-un peisaj montan mirific. Locul e exact cum mi-l imaginam: un sat linistit specific Ardealului, cu cativa oameni pe ulite si ceva mai multi oameni adunati in centrul satului in jurul fantanii unde preotul isi curata masina de cosit iarba iar o femeie spala rufe in bazinul de langa fantana. Zici ca e totul regizat pentru turisti. Imediat dupa satul Rimetea, urmeaza cheile Valisoarei, un loc destul de putin cunoscut dar foarte pitoresc. RimeteaCheile ValisoareiDar iata ca dupa cativa kilometri ies in DN1! Welcome to Romania! Traficul e infernal: e aglomerat, sunt tot felul de cocalari cu masini puternice care fac slalom inconstient printre tiruri si masini fara sa le pese de nimeni. Brusc revin cu picoarele pe pamant. Au trecut 26 de ani de la revolutie si noi ne chinuim pe aceleasi drumuri pe care mergeam si eu cand eram mic cu ai mei in concediu si chiar si pe vremea aia mi se pareau subdimensionate. Dupa cateva zeci de minute pierdute prin ambuteaje, inainte si dupa Alba-Iulia, reusesc sa ajung pe autostrada. E faimoasa autostrada care a fost demolata la cateva luni dupa inaugurare, asa ca nici de data asta nu ma pot bucura pra mult. Pe la ora 1 ajung la Sibiu. Urmeaza Valea Oltului: Talmaciu II apoi Talmaciu...astia zici ca le-a placut asa de mult denumirea orasului incat au facut si un sequel. Ar putea sa infinteze si satul "Talmaciu se intoarce" sau ar putea sa faca si un prequel, gen: "Talmaciu inceputuri". In fine... cred ca sunt doar plictisit. La intrarea pe Valea Oltului se vede un nor de furtuna, dar sincer nici nu ma mai intereseaza, poate sa ploua cu galeata, sa ma ude pana la piele...nu conteaza... eu azi ajung acasa! Valea Oltului e nesperat de libera si iata ca intr-o ora si putin sunt la Ramnicu Valcea. Aici parca istoria se repeta: acum un an cand ma intorceam din Normandia, tot pe dealul Negru a aparut brusc un nor de furtuna si a fost rupere de nori. Acum din nou se vede un nor negru si in fata tuna si fulgera. Doar ca azi am noroc. Nicun strop! nimic. O alta coincidenta e faptul ca fix in locul in care acum un an, cand ma intoceam din Franta, ma intersectam cu Andrei si Adina care plecau intr-o excursie si cu care un an mai tarziu am plecat la Nordkapp, acum ma intersectez cu Mihai Barbu cu motocicleta lui cu atas si cu toata familia pe motocicleta... O fi vreun semn.. poate la anul plecam pe undeva impreuna :) Pe la 15.30 ma opresc pe Dealu Negru sa realimentez. Mai am putin... doar 150km. In mod normal as mai opri odata pana acasa, dar astazi nu; nu mai opresc, dorul de casa imi da puteri si ultimul segment il fac dintr-o bucata. Cred ca e cel mai lung segment pe care l-am facut fara oprire in excursia asta. Pe autostrada merg ca in transa... nici nu ma mai uit la bornele kilometrice... parca sunt intr-un tunel ... nu mai vad nimic, nu mai imi simt mainile si fundul care au amortit de mult... nu mai simt nici caldura care ma speria atat de mult dupa frigul din Norvegia.... Nu stiu cum reusesc dar la ora 5.05 ajung acasa. intrarea pe Valea OltuluiGata! 10 346 Kilometri! A fost cea mai tare exeperienta pe care am avut-o pana acum! am vazut unele dintre cele mai frumoase locuri din cate am vazut pana acum si din cate cred ca exista. Daca m-ar fi intrebat cineva acum un an daca voi face asta as fi zis ca e nebun, ca in nciun caz nu am cum... Dar iata ca daca iti propui ceva, si daca chiar iti doresti un lucru, acel lucru sigur se va intampla. In cifre excursia asta s-ar rezuma cam asa: - 10 346 kilometri - 25 de zile pe drum - 15 tari: Romania, Ucraina, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria - 45 de opriri pentru alimentare cu benzina si aproximativ 500l de benzina - aproximativ 140 tuneluri si cam 180km prin tunel. Cel mai lung tunel: 11km - cel mai inalt punct, in Romania, pe Transrarau: 1450m - taxe de drum: ~6 euro pe Atlantic Road - 10 feriboturi - amenzi de cirucualtie: 0 Pe langa toate cifrele care nu spun mare lucru sau spun o gramada, toata experienta a fost incredibila, Am avut 3 saptamani de plimabare, 4-5 zile numai cu ploaie, o saptamana in care nu s-a facut noapte, in care nu am stiut ce e ala intuneric, in care la ora 2 noaptea imi batea soarele in ochi, am tremurat de frig in mijlocul verii, am avut si un mic accident chiar la 100km de destinatia turei: Nordkapp; dar cel mai important e ca toti am ajuns cu bine acasa si cu mintea resetata. Mai stau cateva ziele sa-mi revin si apoi voi cauta urmatorea destinatie! asta e doar inceputul.... 10346 km mai tarziu...
  12. Nordkapp, ziua 20 - amintiri din Ucraina

    Articolul anterior: ziua 19 Azi urmeaza sa intru in tara, asa ca ma trezesc de dimineata pe la 7, ora Slovaciei, ma duc la micul dejun, si la 8.30 am plecat. Ceasul motorului este setat pe ora Romaniei, deci este ora 9.30 si ma decid sa nu ma mai uit la ceasul telefonului. De azi am revenit pe fusul orar de acasa. Mi-am marcat pe harta un drum secundar care traverseaza muntii si as vrea sa o iau pe aici. Pana la drumul asta sunt 20 kilometri si am doua variante: fie o iau pe drumul national, fie pe autostrada. Avand in vedere ca intrarea pe autostrada e ceva mai in spate, ma decid sa o iau pe drumul national. E groaznic! e foarte aglomerat, se merge cu maxim 60km/h si numai prin localitati. Pana la urma ma decid sa ocolesc pe autostrada chiar daca asta inseamana probabil o economie de timp de vreo 2-3 minute. Macar pentru psihicul meu e mai bine asa... Imediat ce intru pe drumul secundar, situatia se schimba: soseaua e pustie, asfaltul e perfect si peisajul e frumos. Traversez niste munti, trec printr-o statiune de ski dar partea frumosa nu tine decat vreo 50km. Langa lacul Nitrianske o iau la stanga catre Prievidza si apoi intru din nou pe drumuri principale. lacul Nitrianske langa Nitrianske barajul Nitrianske De acum peisajul a devenit mai linistit, sunt numai dealuri si campuri cu grau, dar e frumos. Probabil ca m-am obisnuit cu traficul din tarile scandinavice pentru ca nu mai am deloc rabdare in zonele unde sunt cateva masini si camioane. Din fericire mai sunt din loc in loc si cateva sgmente de autostrada, asa ca totusi inaintez destul de bine. Afara e destul de cald deja, semn ca ma apropii de casa, termometrele de pe sosea arata 28 grade in aer si 47 de grade la nivelul asfaltului, asa ca mai desfac fermoarul la geaca. Dupa nici 5 minute, un bondar sau o albina, nu mi-am dat sema in viteza cu care a venit, cert e ca mi s-a infit direct in gat! Frate cum ustura! zici ca a venit direct cu fundu' la inaintare si m-a intepat inainte sa se faca praf... Am impresia ca o sa mi se umfle tot gatul dar din fericire e doar usturimea impactului. Gata ma inchid la geaca pana in gat, mai bine sa mor de cald decat sa mai imi intre ceva in gat. langa ZvolenPe la ora 1.30 ies din Slovacia si intru in Ungaria. De aici, totul devine anost. Toata Ungaria e numai campie, politistii parca stau la panda mai mult decat in orice alta tara sau poate sunt eu subiectiv, Cert e ca ma apuca o plictiseala si un somn de nu stiu ce sa mai fac.. Ati incercat vreodata sa cascati intr-o casca integrala? daca nu , va zic eu cum e...Poti sa deschizi gura doar pana la jumatate si apoi inghiti in sec... Iar eu cas intr-una... nu stiu ce sa fac!? mi se inchid si ochii de somn si de plictiseala... Ce naiba sa fac? ma mai opresc, ma mai odihnesc, dat tot nimic... pana la urma imi vine ideea sa cant! si cant toate idioteniile care imi trec prin minte de la opera la Ozone sau compozitii proprii adhoc, un fel de cantat in baie doar ca in casca nu ma aude nici dracu. Incep sa vorbesc si in ungureste...adica sa repet cele doua cuvinte pe care le stiu in combinatie cu numele localtiatilor pe care le vad pe indicatoare: Berettyóújfalu!! Berettyóújfalu!! Igen Igen!!! Pare ca metoda are succes si in cateva minute sunt aproape fresh. Deci de acum pana la intrarea in tara tip la toti soferii care mi se pare ca nu merg cum as vrea eu: fie merg prea incet fie prea pe mijlocul drumului...dar acar tip in casca si in ritm de muzica... bine ca nu ma aude cineva pentru ca probabil sigur m-ar duce la nebuni... E ora 16.30 si mai am putin pana in tara, si ma lupt sa nu ma grabesc si sa ma prinda vre-un radar. Chiar la vreo 15km de granita eram in spatele unui camion cand imi fac semn niste motociclisti depe contrasens sa o las mai incet... In 100m dau peste un echipaj de plitie care sta cu radarul la panda, incetinesc rapid la 50km/h dar chiar cand trec prind dreptul lor, il vad pe politist ca isi scoate statia si comunica ceva cu colegii...Sa vezi ca astia m-au luat! Trec mai departe si vad in departare ca e un politist care a iesit in mijlocul drumului sa opreasca pe cineva... Mai bine sa trag pe dreapta, poate scap... E cam penibil... Sunt oricum in raza vizuala si a celui cu radarul si a celui are opreste soferii, deci oricum daca m-au luat nu scap. Asa ca plec mai departe. M-am panicat degeaba, cel vizat era tirul din fata mea. Eu am fost mascat de el si am scapat! in Apuseni La 5.10 intru in tara. Merge repede, am doar o masina in fata iar vamesii abia daca ma baga in seama. Am putin fata de terorist dar se pare ca nu suficient :) Odata intrat in Romania deja am impresia ca aproape am reusit: calatoria e aproape de final! Mai ma 600km pana acasa si vreo 100 pana la cazare. Doar ca pana la Arieseni trebuie sa o iau pe DN76 Oradea - Deva. Drumul e celebru, si inteleg ca s-a facut si un grup pe Facebook unde oamenii isi varsa supararea. E un drum national destul de imprtant si de cand ma stiu eu, soseaua e in lcuru. Sunt zeci de kilometri in care sunt semafoare, se reface terasamentul sunt zone cu asfalt lispa sau zone care arata ca dupa bombardamente. E incredibil! santierul cred ca are pe putin 10-15 ani! E aproape ca in Ucraina doar ca din fericire la noi e doar un drum. Mi-am rezervat o cazare la o pensiune la Vartop. La Stei, o iau pe DN75 catre Turda. Se vad Apusenii si deasupra lor un or negru de furtuna. Pana aici a fost soare dar de acum, as avea mare noroc daca scap... Drumul deja e ud de la ploaia care tocmai a trecut dar totusi am noroc. Incepe sa ploua la vreo 5 kilometri de Vartop dar deja nu ma mai afecteaza. La ora 8 sunt in parcare la pensiune si ploua torential. De data asta am scapat. Tocmai am citit pe net ca la cativa kilometri mai la vale drumul a fost blocat de aluviuile aduse de torente pe sosea. Azi am avut noroc! in Apuseni pe DN75la Vartop
  13. Nordkapp, ziua 19 - inapoi in comunism

    Articolul anterior: ziua 18 Azi ne-am hotarat ca eu sa o iau inainte, sa incerc sa respect planul si sa ajung marti acasa. Andrei si Adina au mai mult timp si pot sa mai intarzie o zi, doua, asa ca o vor lua mai usor. Aseara, imediat cum am iesit la plimbare prin oras, a inceput sa ploua...si a plouat toata noaptea. Dimineata pe la 8 cand m-am trezit inca mai ploua dar in cateva zeci de minute s-a oprit. E perfect! Pot sa plec linistit, macar pentru inceput voi fi uscat. DresdaDin Dresda ies pe autostrada 17 apoi dupa cativa kilometri ies pe drumul 172 catre rezervatia naturala Elvetia Saxona, o regiune muntoasa cu formatiuni stancoase din calcar in jurul albiei raului Elba. Acum realizez ca de fapt de la Hamburg pana aici am mers practic de-a lungul Elbei. E Duminica si traficul e destul de aglomerat. Zici ca, brusc, am ajuns pe valea Prahovei pentru ca se merge bara la bara. Dupa ce ca e aglomerat, mai sunt si zone unde se lucreaza la drum si sunt semafoare. Inaintez destul de greu si practic in 2 ore de cand am plecat am facut doar 90km. Imediat dupa intrarea in Cehia, o iau la stanga pe un drum secundar de munte pentru a incerca sa vad ceva din aceasta regiune. Macar de pe motor, pentru ca nu am timp de drumetii. Elvetia Saxona Drumul nu e cel mai bun iar pe jos e ud...dar atmosfera e de poveste: trec prin paduri atat de dese si de întunecate incat zici ca trec printr-un tunel de verdeata. Pana la Novy Bor totul se termina si ma trezesc in peiasajul uzual pentru Cehia: dealuri line cu palcuri de pomi si multe lanuri de grau sau alte cereale. E frumos, ceva mai interesant decat a fost pana acum in Germania, dar problema e ca sta sa ploua. Drumul e ca in Romania: trece prin zeci de sate si e destul de aglomerat. Merge destul de greu si ma decid sa scurtez putin traseul pentru azi pentru ca oricum nu am timp si nici nu e vremea buna pentru vizitat ceva. Asa ca o iau spre Liberec apoi pe E422 pana la Olomouc. Macar pe aici mai am cateva bucati de autostrada si ar trebui sa ma misc mai repede. Langa LiberecMi-am rezervat de azi dimineata o camera la Trencin, in Slovacia si as vrea sa ajung la o ora rezonabila, undeva in jur de 7, asa ca incerc sa fac pauze cat mai putine. Din pacate ploaia ma mai sacaie din cand in cand si uneori soseaua e destul de uda, astfel incat dupa cateva reprize scurte de ploaia, lantul e din nou uscat, si fiind ai destul de uzat incepe sa scoata zgomote. Ma opresc si il mai dau cu spray de lant, deci inca niste timp pierdut. Pe la 3.30 opresc la o benzinarie si prind niste net si descopar ca mai am doar vreo 200 km. Wow, pare ca voi ajunge la Trencin in jur de ora 6. Norii de ploaie s-au mai imprastiat si iata ca iese si soarele. E prima oara dupa 3 saptamani cand merg pe motor si imi e cald! E vara frate! Am si uitat senzatia... Ajuns la olmouc, o iau catre Vyskov, dar inainte de acest oras ar trebui sa ies de autostrada si sa o tai prin Ivanovice na Hané spre drumul E50. Doar ca imediat ce iese de pe autostrada si vreau sa o iau spre Ivanovice, descopar ca drumul e blocat pentru a e in lucru. Sunt nevoit sa ocolesc vreo 5km apoi reintru pe ruta dorita. La Morkovice-Slížany, sau cel putin cred ca acolo s-a intamplat, o iau gresit pe alt drum si pana sa ma dezemeticesc, ma trezesc la Kroměříž. Ce bou sunt!! Inca un ocol,... de data asta de vreo 30km. Pana la urma voi ajunge in Trencin asa cum am estimat de dimineata: la ora 7. Am scurat traseul voit ca sa incerc sa ajung mai devreme dar iata ca din neatentie am reusit sa-l lungesc la loc la cat era de la inceput: 600km pentru ziua de azi. TencinTrencinTrencinTrencin La oara 7 fara 15 intru in sfarsti in Trencin. Orasul e simpatic, are potential pentru ca pe dealul de langa centru exista un castel vechi care este si simbolul si atractia orasului. Inca de la Dresda am inceput sa observ influenta comunismului asupra aspectului oraselor, si daca in Dresada nu era atat de prezenta, pe masura ce m-am dus spre est, influenta a devenit din ce in ce mai evidenta. Centrul medieval al orasului Trencin a fost stricat de niste insertii de arhitectura comunista de proasta calitate cu aspect de anii 70'. Orasul ar fi fost chaiar frumos dar din pacate jumatate din centrul vechi e ocupat de cladiriele astea hidoase si neintretinute. Ce e bine, e ca am revenit la preturile din Romania. Dupa o scurta plimbare pe stradutele din centru si pe la poalele cetatii, ma asez la o terasa, la o bere. E 2Euro! E un semn..sunt aproape de Romania! Trencinciteste mai departe: ziua 20
  14. Nordkapp, ziua 18 - Bundesautobahn

    Articolul anterior: ziua 17 Aseara am petrecut in cartierul rosu din Hmaburg, mai ales ca dupa austeritatea din Norvegia, aici ni s-a parut ca s-a dat drumul la distractie: sunt magazine deschise dupa 8, poti sa-ti iei bere la orice ora, sunt oameni pe strada, intr-un cuvant e viata. Dimineata m-am trezit mai devreme cu gandul sa dau o tura prin centru, prin Hafencity, sa vad si pe zi cum arata orasul. Cartierul e o reconversie urbana de la fostele depozite din port intr-un nou centru plin de cladiri de birouri, hoteluri, cladiri rezidentiale, restaurante si toate functiunile necesare unui nou cartier. Arhitectura e interesanta, nu seamana cu niciun oras european din ce am mai vazut pana acum. Sunt foarte multe cladiri masive, cele mai multe din carmida aparenta, si tot cartierul e strabatut de canale navigabile conectate la raul Elba. Punctul central al cartierului este Elbphilharmonie, filarmonica din Hamburg, care e inca nefinalizata si va fi cea mai inalta cladire din Hamburg, exceptand turlele bisericilor sau turnul de televiziune. Mi se pare foarte interesant in cartierul asta ca exista o serie de pasarele pietonale, care merg din cladire in cladire, traverseaza canalele si iti ofera o alta persepectica asupra orasului. HamburgHamburg, catedrala st MichaelHamburg Hamburg, Elbphilharmonie HamburgPe la 11 ma intorc pe Reeperbahn strase unde avem hotelul sa ma vad cu Andrei si Adina pentru micul dejun. Aici nu mai e atmosfera efervescenta de aseara dar lumea e in continuare relaxata. Deja sunt grupuri care s-au pus la tersa si si-au comandat halbe de bere, mai vezi cate un petrecaret care umbla descult si cu o sticla de vin in mana sau un altul care bea dintr-o bere iar in ambele buzunare de la spate are alte sticle neincepute. Pe la 12.30 ne punem in miscare. Ca peisaj, zona asta a Germaniei nu are multe de oferit asa ca primul obiectiv este muzeul Panzer din Munster. Aici au o colectie impresionanta de tancuri de la primele tancuri produse in primul razboi mondial pana la modele noi din anii 90. Gasim aici tot ce am vazut prin jocurile de pe calculator gen Medal of Honor sau Call of Duty: Panzer IV, Tiger 1 si 2, Flak 88. E foarte tare sa le vezi pe viu dupa ce te-ai jucat atata timp cu ele pe calculator... Munster, Panzer museumMunster, Panzer museum - tiger 1Munster, Panzer museum -T34Munster, Panzer museumDe la Munster o luam pe drumuri de tara cate Wolfsburg, orasul unde este fabrica Volkswagen. E mai placut pe felul asta de drumuri decat pe autostrada, e ceva mai liber si traversam zeci de kilometri de padure de toate feluriele: de pini, de brazi, de foioase sau amestecate. In Germania, au si ei radare fixe pe marginea soselei, doar ca spre deosebire de norvegieni, aici nu sunt semnalizate, ba chiar sunt vopsite in culoarea mediului inconjurator sa nu le observi de departe. Cred, totusi, ca nu am luat niciunul... Pe la 4 ajungem in Wolfsburg sa mancam. Andrei si Adina decid sa o ia mai usor, si pe ziua de azi ar vrea sa se opreasca mai repede, undeva pe langa Halle. Eu trebuie sa ajung marti acasa asa ca nu am incotro decat sa-mi respect planul si sa ajung la Dresda. Asta e... pare ca aici ne despartim, eu o voi lua inainte spre casa. Wolfsburg, Phaeno, Zaha HadidDeja s-a facut ora 5 si mai sunt aproape 300km pana la Dresda, deci schimbare de plan: o voi lua numai pe autostrada pana acolo. Pe autobahn, nu exista limita de viteza, cu exceptia locurilor unde se lucreaza sau a zonelor mai periculoase, gen intersectii de autostrazi, curbe mai accentuate, etc. Din cand in cand, daca nu esti atent, in timp ce tu mergi linistit cu 130 km/h, te mai trezesti ca trece o masina pe banda a 3-a de ai impresia ca tu stai pe loc.. probabil ca are peste 200km/h!. E relaxant sa stii ca poti sa mergi cat poti sau cat te tine masina si sa nu te pandeasca vreun politist sa-ti ia carnetul. E destul de plictisitor sa mergi atatia kilometri pe autostrada si tocmai asta am vrut sa evit. Imi impart cei 270km in 3 segemente egale, si imi propun sa fac doar 2 pauze. Pe la 8.30 estimez ca ar trebui sa fiu in Dresda. La prima oprire, imi da Andrei un mesaj ca pana la urma vor ajunge si ei in Dresda si ca si-au rezervat la un hotel. Sun si eu la acelasi hotel si cu greu resusesc sa-mi mai gaseasca si mie o camera. Acum problema e ca eu nu mai am datele in roaming active si Andrei e pe motor deci nu pot vorbi cu el ca sa ne intalnim deci va trebui sa gasesc hotelul singur. langa Leipzig, pe autostradaIes de pe autostrada, intru putin in oras si ma opresc langa o statie de autobuz. Aici au o harta a orasului dar e schema transportului in comun. Nu stiu cum se face ca din intamplare imi cad ochii fix pe Post Platz, locul unde e hotelul. Imi dau seama cam pe unde ar fi pentru ca pe telefon in google maps am harta incarcata, dar fara date, nu mi se vad denumirile de strazi. Macar pot sa ajung in zona, destul de aproape. Reusesc sa ajung in centru dar fix cand eram destul de aproape, o strada cu sens unic ma scoate la mama dracu si sunt nevoit sa traversez raul Elba pe partea cealalata. Mai dau o tura si pana la urma opresc intr-o intersectie mare si intreb un localnic daca stie unde e hotelul sau Post Platz. Asta se gandeste, se intoarce pe toate partile si imi arata intr-o directie. Al doilea localnic pe care il intreb imi arata in alta directie. Mai bine il sun pe Andrei. El tocmai a ajuns la hotel si dupa ce-i zic numele strazii pe care sunt, ne dam seama amandoi ca sunt in capatul celalat al strazii. In 2 minute ajung si eu la hotel. Tocmai trecusem pe acolo cu 10 minute inainte.... dar nu l-am observat. Dupa ce ne instalam la hotel, pe la ora 10, iesim putin prin oras sa mancam ceva. Ne asezam la o prima terasa si chiar dupa ce studiasem cu atentie meniul si ne hotarasem ce vrem,vine chelnerul si ne spune ca terasa se inchide. Ok,...ne mutam la urmatoarea. A inceput sa ploua, asa ca ne asezam cu destul de mult deranj, incercand sa aranajm masa si scaunele astfel incat sa nu ne ploua. Dupa ce deranajam toti clientii de pe terasa, apare si fata care serveste si ne spune ca terasa se inchide, dar daca vrem, ne putem muta in interior... Frate! ce-i cu astia?! Plecam mai departe... Gasim o alta terasa care pare ca are de toate: mancare, se fumeaza pe terasa si e multa lume. Ne asezam din nou, chiar langa calculatorul unde vin chelnerii sa inregistreze comanda. Desi se perinda toti pe acolo, pare ca niciunul nu ne baga in seama... trec asa cam 5 minute si intr-un final vine una la noi. "Cu ce va servesc?" Noi incepem sa ii insiram felurile de mancare la care ne hotaraseram dar vaca incepe sa rada si ne spune ca la 11 s-a inchis bucataria. Fix in momentul ala bat clopotele de ora 11 in piata in care suntem. Ce nesimtiti! s-au facut ca nu ne vad pana a trecut timpul si s-a facut ora 11... Asta e... macar au bere si inca nu inchid terasa... Oricum la orasa asta, mancarea ingrasa... Pofta Buna! citeste mai departe: ziua 19 Dresda
  15. Nordkapp, ziua 17 - ceva putred in Danemarca

    Articolul anterior: ziua 16 Aseara am reusit sa prindem feribotul de la Kristiansand pana la Hirshals si imediat dupa ce ne-am urcat pe vapor, am sunat sa ne rezervam o cabanuta la un camping foarte aproape de port. Pe la 11 am coborat de pe feribot si in 10 minute eram la receptie in camping. Noi obisnuiti ca in Norvegia, unde orice camping are niste cabanute de la ok in sus, ne trezim aici ca ne duce receptionerul la singura casuta din camping, care pare ca nu a fost folosita de cativa ani. E ceva mai mare decat o casuta de 2 persoane din campingurile autohotone, are 4 locuri in paturi suprapuse si miroase a putregai. Miroase ca la bunica la tara in casa veche. Si coloac peste pupaza, nu merge nici lumina. Il chemam pe receptioner care dupa cateva minute reuseste sa miste de bec si sa-l aprinda... Macar avem frigider pentru berea Arctic, adusa din Norvegia, de parca am fi idioti.. am importat bere scumpa din Norvegia in Danemarca. Aici se vinde bere la orice ora, ba chiar receptionerul merge si imi deschide la ora 12 magazinul din camping si imi vinde cateva beri. Alta viata! camping langa HirshalsDimineata ne trezim pe la 9.30 si incepem din nou cu impachetatul. Merge greu, si abia pe la 12 si ceva ne urnim din loc. Probabil ca nu prea ne trage ata pentru ca azi avem veo 500 km pana la Hamburg doar pe autostrada, deci niciun fun. Si asteptarile se adeveresc: dupa cativa kilometri intram pe autostrada. E bine, e soare, e cald, zici ca e vara... dar peisajul e anost si nu se schimba absolut deloc pe masura ce coboram spre sud. Sunt numai campii, toate cultivate cu cate ceva si din cand in cand te izbeste un miros de ingaseminte care macar par naturale, asta daca nu au inventat ingraseminte chimice cu aroma de balegar... Dupa vreo 90km facem o prima pauza pentru ca eu aproape am ramas fara benzina. Aici sunt foarte rare benzinariile pe autostrada, sunt cam din 60 in 60km. Asa ca iesim de pe autostrada si ne abatem printr-un sat unde la vreo 2km dam peste o benzinarie. Aici dezbatem putin planul pentru ziua de azi si mie imi vine ideea, dupa ce m-am uitat dimineata de cazari prin Hamburg si am vazut ca sunt cam scumpe, sa ma uit de un cort ieftin ca sa il am ca backup. Andrei are o alta problema: anvelopele sunt cam pe sfarsite dupa drumurile din Norvegia si se uita dupa un service in drumul nostru. Ne decidem sa ne despartim. Eu ma voi opri sa-mi iau cort iar ei o vor lua mai repede inainte sa incerce sa prinda deschis la service si daca au noroc sa-si schimbe si anvelopele. Zis si facut: dupa 80km ajung la un magazin de bricolaj pe care mi l-a recomandat un localnic si gasesc oferta perfecta: un cort de vara de 10Euro. E numai bun pentru ce am eu nevoie. Il iau si plec mai departe sa ma reintalnesc cu Andrei si Adina. benzinarie langa granita cu GermaniaCatre granita cu Germania incepe sa se innoreze si fix in momentul in care trec in Germania incepe sa ploua. Pare ca s-au desfintat granitele pentru oameni dar pentru ploaie inca exista. Nu ploua prea tare si in cativa kilometri se opreste. In Germania traficul incepe sa se aglomereze si la vreo 10 kilometri dupa granita deja sunt destul de pline ambele benzi de pe austostrada. Totusi se merge bine: 110-120km/h. La un moment dat intorc capul o secunda in lateral sa-mi mai fuga picaturile de ploaie de pe viziera si cand ma uit din nou in fata, vad ca toata coloana franeza brusc in fata mea. Sunt cu 2 degete pe frana mereu, si nu mai am timp sa apuc cu toata mana, maneta, sa franez, ci doar strang cat pot frana din fata si apas pe pedala din spate la maxim. Sunt pe banda 2 iar pe banda 1 am niste camioane in dreptul meu, dar reusesc cumva sa ma bag printre cele 2 benzi si depasesc cu putin cu roata din fata fundul masinii din fata mea... Cand credeam ca am scapat, motorul incepe brusc sa vobleze. Dansez pe autostrada la 80km/h si deja ma vad impastiat pe sosea! Imi aduc aminte in fractiunea aia ca singura sansa pentru a iesi din voblaj e sa accelerezi, asa ca iau mana de pe frana si usor, usor incep sa accelerez...Incredibil!!! a scapat, motorul isi revine si sunt din nou in echilibru! Frate cum a fost!, cat noroc am avut sa scap! Tipa cu masina din fata mea care a vazut totul in oglinda, incetineste si se da pe dreapta si ma intreaba daca sunt ok. Ii fac semn ca totul e ok acum, si nu imi doresc decat sa ma opresc sa-mi revin. In cativa kilometri dau peste o parcare si e tocmai bine pentru ca trebuie sa ii astept si pe Andrei si Adina. Intr-un sfert de ora apar si ei. A mers totul perfect: au ajuns la service cu 30 de minte inainte de ora inchiderii si domnul de acolo le-a schimbat ambele anvelope si toate placutele de frana in mai putin de 20minute. Si in spirit pur german, i-a pus sa plateasca cash undeva aproape de jumatate din valoarea lucrarii cu condiatia sa nu ceara factura. Eficienta germana! nici in Romania nu se putea rezolva mai bine si mai rapid. HamburgDupa ce ne-am rezolvat toti probelemele, plecam spre Hamburg. Aici am pus ochii pe un camping care pare relativ central. Nu mai stam de povesti si ultimii 130km ii facem pe nerasuflate, asa ca pe la 8 suntem in curtea campingului. Doar ca aici e o mare inghesuila, sunt numai rulote si nici umra de iaraba sau de cineva la receptie. Nu avem ce face asa ca plecam mai departe. Ne decidem sa ne luam niste camere la un hotel mai central sa putem vizita si noi ceva din Hamburg. Dar ce sa vezi...hotelul gasit pe Booking, e fix in cartierul rosu din Hamburg. Frate, ce e aici! Zici ca ai ajuns in Sincity! E depravare maxima! E o combinatie intre atmosfera din Vama Veche, Amsterdam si Istanbul: gasesti magazine de bautura unde poti sa iesi pe strrada si sa te apuci sa bei, e plin de shaormerii, e plin de oameni pe strazi si la terase, se bea se tipa, se canta si mai ales e plin de prostituate pentru ca aici e legal. Cred ca poti sa platesti si cu cardul. Wow! in sfarsit am gasit viata intr-un oras! si e viata de noapte pentru ca aici in sfarsit se face noapte cu adevarat! Noapte buna! Hamburg
×