Mergi la conţinut

Costin Beekman

Membri
  • Conţinut

    163
  • Membru din

  • Ultima vizită

  • Days Won

    9

Costin Beekman last won the day on 7 Iulie 2016

Costin Beekman had the most liked content!

Despre Costin Beekman

  • Data naşterii 11.09.1979

Despre mine

  • Sunt
    Motociclist
  • Locatie
    bucuresti
  • Posesor(oare) de
    hornet

Metode de Contact

  • Pagina Web
    http://unuplusdouaroti.blogspot.ro/
  • Facebook
    https://www.facebook.com/unuplusdouaroti
  • Instagram
    unuplusdouaroti

Vizitatori recenţi

2.445 vizualizări profil
  • Noni

  • can

Realizarile lui Costin Beekman

  1. Costin Beekman

    Iarna pe uliță

    Poate va întrebați ce naiba cautam cu motoarele la plimbare pe 28 Decembrie când afara sunt câteva grade și când e mai degrabă vremea de schi. Dacă ești motociclist, știi ca boala asta cu motocicletele provoacă o mâncărime care din când în când trebuie scărpinata, da unii mai des, la alții mai rar. Pe lângă asta, la mine s-a mai întâmplat în sfârșit ceva ce-mi doream de foarte multi ani, și anume, am schimbat Hornetul cu un GSA de 1200. Chestia e ca schimbarea s-a produs în octombrie și drept urmare nu prea am apucat sa o plimb prea mult. Am reușit o tura de o zi pe Transfăgărășan la sfârșitul lunii Octombrie, iar în rest am făcut drumuri prin și pe lângă București. Și nu știu cum se întâmpla de că fix anul asta, după poate zeci de ani, iarna s-a găsit sa vina încă de la jumătatea lunii Noiembrie. De atunci în fiecare zi stau și ma uita pe prognoza, ma uit pe fereastra, doar-doar mai prind o zi, un weekend în care sa fie cât de cât uscat și temperatura pozitiva astfel încât sa mai merg putin cu motorul. Prin oraș, deja dacă la meteo îmi spune ca dimineața vor 2-3 grade, chiar dacă e ud pe jos sau e burniță, plec cu motorul la birou, pentru ca știu ca în centru vor fi cu cel putin 1-2 grade în plus deci șansele de polei sunt minime. Ajuta și parbrizul, rezervorul lat și motorul boxer care ma protejează destul de bine de vânt. Singura problema e ca dacă ma prinde noaptea și ploaia, nu prea mai vad nimic cu viziera lăsată, iar pe frigul asta e cam groaznic sa mergi și sa-ți iei tot vântul asta înghețat și picăturile de ploaie direct în față. Transfăgărășan coborârea spre SudTransfăgărășan coborârea spre SudDupă jumătatea lunii Decembrie, după câteva ninsori și nopți geroase, deja îmi pierdusem orice speranță că vremea se va mai îndrepta cât sa mai permită să scot motorul din garaj. Totul a culminat acum vreo câteva zile, într-o seara, când nu am mai suportat să văd că de câteva zile, la prânz, sunt 4-5 grade și deja toată zăpada s-a topit în afară de o porțiune de vreo 30 m la mine în spatele blocului pe unde ies eu cu motorul. Așa că m-am dus la magazinul din colț și am cumpărat o pungă de sare și am început să o împrăștii pe alee. Nu vreau să știu ce au gândit vecinii care m-au văzut... un om normal ar fi făcut lucrul ăsta a doua zi după ce a nins, eu îl făceam cam la două săptămâni de la ultima ninsoare... În fine.. ideea e ca a doua zi oricum au fost vreo 10 grade cu soare și toată zăpada s-a topit. Asta se întâmpla pe 23 decembrie. Văzând că urmează o săptămână cu temperaturi constant peste 0 grade, am decis ca undeva intre Crăciun și Anul Nou ar merge o tură mai lunga de câteva sute de kilometri. Îl întreb pe Andrei dacă se bagă și normal, cum mă așteptam, spune ca da. Așa că ne decidem să încercam pe 28 decembrie pentru că vremea se anunța cea mai favorabilă: 5-6 grade la prânz și ceva soare. Traseul câștigător este următorul: București - Ostrov - Lipnita-Kaynardzha - Silistra - Ruse - Comana - București. Zis și făcut, iată-ne pe 28 dimineața. Am hotărât să ne vedem la 8.30 la o benzinărie la ieșirea spre Oltenița. Andrei îmi dă mesaj pe la 7.30 să-mi spună că deja a plecat de acasă, așa că bag viteză și la 8 fix sunt la locul de întâlnire. E mai bine așa pentru că oricum ziua e scurtă și avem de parcurs vreo 400 km. Lângă pădurea CiornuleasaPe la 8.30 o luăm din loc. Sunt ceva nori, mai iese soarele din când în când și termometrul e înțepenit pe +1 grad. Pe jos s-a așternut peste noapte un strat fin de bruma, deci suntem foarte atenți la frâne și schimbări bruște de direcție. E oarecum stresant pentru că nu știi la ce să te aștepți. La unele curbe, nu știu dacă e mintea care îmi joacă feste sau e o mică denivelare, sau chiar alunec, ideea e ca nu e deloc plăcut. Sunt cu ochii doar pe termometrul din bord, doar doar mai apare un grad în plus. Drumul spre Oltenița e cât de cât ok pentru ca e circulat, dar după Șoldanu, virăm stânga spre Mânăstirea pe un drum relativ pustiu. Aici e și mai stresant: nu prea au trecut deloc mașini și sunt multe zone unde pe jos se vede un strat fin alb de brumă. E enervant pentru că soarele strălucește pe alocuri și te-ai aștepta să se topească mai repede. Trecem de pădurea de la Ciornuleasa și facem un prim popas. Termometrul arată un singur grad cu plus și deja pe Andrei l-a cam luat frigul. Eu am scăpat doar cu degetele de la picioare puțin înghețate. Ce să-i faci... iarna nu-i ca vara... O pauza de 10 minute și plecăm mai departe. Acum sunt 2 grade. După câțiva kilometri ieșim în drumul Oltenița-Călărași, trecem de lacul Mânăstirea și după vreo 20 de minute ajungem la Călărași. Ne oprim la o benzinărie să ne mai încălzim. S-a făcut ora 10. Când plecăm din nou termometrul arată 4 grade, apoi pe centura Călărașului 5 grade, deja e mult mai bine. Chiar dacă nu e tocmai cald, măcar psihologic e mult mai bine pentru că teoretic am scăpat de riscul de polei. Traversarea Dunării la OstrovLa 10.30 ajungem la bac-ul de la Chiciu. Trecem de primul feribot pentru că nu se vede nici urmă de vapor la mal, și ajungem la al doilea. Plătim taxa de trecere la casă și casiera e suficient de drăguță să sune la vapor să le zică sa ne aștepte. Așa că reușim să ne urcam pe bac fără să așteptăm deloc. Ne-am decis să intrăm în Bulgaria pe la un punct de frontieră deschis recent lângă satul Lipnița. La vreo 30 km de Ostrov, din DN3 virăm la dreapta spre noua graniță. Drumul ăsta pare nou, asfaltul este destul de bun și sunt multe viraje și câteva dealuri. E chiar frumos pe aici. Pe la ora 11.15 ajungem în graniță și exact cum ne așteptam nu e țipenie de om în afară de vreo 3-4 vameși care pierd vremea. Probabil că suntem singurii lor clienți pe ziua de azi pentru ca își fac treaba foarte conștiincios, ne verifica actele vreo 10 minute. Nu e problema pentru că avem ce face: pe ghereta din graniță sunt tot felul de afișe din care aflăm lucruri foarte utile: de exemplu, dacă nu știați se pare că ai voie să treci granița cu o cantitate mică de alimente din state precum Insulele Feroe, Andora sau Norvegia. Sau dacă vreți sa mergeți în audienta la D-na Carmen Dan, o puteți face în fiecare miercuri dimineața la ora 10 fix. Cel mai tare e un afiș care ne avertizează de pericolul pestei porcine africane și înfățișează un grup de poci domestici peste care sare (sau mai degrabă zboară) un porc mistreț. Langa granita Lipnita-KaynardzhaPe la 11.30 trecem în Bulgaria. Practic suntem cam la jumătatea traseului propus. De aici o luăm înapoi spre Vest oarecum paralel cu Dunărea. Pornim pe un drum secundar care ne scoate în Kaynardzha apoi continuam pe același drum printr-un mic canion și apoi pe lângă o cariera de piatră. După câțiva kilometri ieșim la drumul principal ce duce spre Silistra și apoi către Ruse. Șoseaua este ok, din când în când câteva viraje largi, asfalt aproape uscat și trafic destul de redus. Temperatura deja a ajuns pe la 6-7 grade deci deja e lux. Dar pentru ca nu vrem sa ne plictisim, am decis să facem o mică abatere și să o luam pe un drumeag care merge pe maul Dunării intre satul Dolno Ryahovo si orașul Tutrakan. Lângă Dunăre la Dolno RyahovoPărăsim drumul principal și pe măsură ce ne apropiem de Dunăre șoseaua devine din ce în ce mai îngustă până ce ajungem într-o intersecție unde se termină și asfaltul. De aici începe un drum îngust presărat cu bolovani înfipți în pământ. Pare că bolovanii sunt relativ uscați, dar asta e aici în prima parte a drumului unde a bătut soarele. Mai departe drumul se afundă într-o pădurice și probabil ca acolo sunt uzi. Facem o pauză mai lungă să ne mai încălzim și să prindem curaj. Pornim. Motorul trepidează pe pietre dar e ok. După un mic urcuș, mai mergem puțin și ajungem la o coborâre plină de băltoace și de noroi. Drum forestier pe malul DunăriiMă opresc să-mi fac puțin curaj, roata din față îmi alunecă și aproape cad. E prima oară când mă bag cu monstrul ăsta de motor pe un drum de genul ăsta. Acum ce să fac, oricum e cam greu să mai întorc pentru că sunt cu fata la vale și drumul este foarte îngust. Deci nu prea am altă variantă decât să o iau la vale. Încerc să-mi aduc aminte de toate filmulețele pe care le-am văzut pe Youtube în care diverși "specialiști" te învață cum sa abordezi drumurile accidentate. Toți zic că cea mai bună abordare e să mergi ceva mai repede decât te lasă instinctul de conservare și să te ridici în picioare pe scărițe. Cică reflexele omului sunt formate să-ți ții echilibrul când stai în picioare și oricum stând în picioare, greutatea se lasă pe scărițe și centrul de greutate va fi mai jos. Pare logic, n-am ce să zic. Îmi iau inima în dinți și plec. Mă ridic în picioare, accelerez și trec prin prima zonă de noroaie. Motorul îmi fuge de sub mine în lateral, mă uit cu groază la boscheții din stânga drumului și deja îmi imaginez cum o să aterizez acolo.... dar ce să vezi, teoria funcționează și reușesc să mă redresez. Wow!!, am trecut de primul obstacol. Drum pe malul bulgăresc al DunăriiMai departe urmează o parte relativ ok, apoi iar câteva zone cu bălti și noroi și pe alocuri mici porțiuni de gheață. După câțiva kilometri, în sfârșit se zărește niște asfalt, dar normal că înainte mai e o ultimă poțiune de noroi și câteva bălți adânci care ocupă tot drumul. Din nou motorul dansează în toate părțile, dar cu puțin noroc trec și de astea în picioare. De aici drumul începe să fie din ce în ce mai bun, până dispar toate gropile și se transformă într-un drum normal cu 2 benzi. La Tutrakan reintrăm pe drumul național 21 ce duce la Ruse. Mai sunt vreo 60 km, deja temperatura a ajuns la 8 grade, așa că ultima porțiune de drum prin Bulgaria e destul de plăcută. La ora 14.00 suntem pe podul dintre Ruse și Giurgiu. În graniță găsim o coada de vreo 15 mașini și după aproximativ 15 minute intrăm în țară. Drum pe malul bulgăresc al DunăriiNu am mâncat nimic de azi dimineață așa că ne oprim la prima benzinărie să mâncăm ceva și pe nesimțite se face ora trei. Ne decidem să mergem direct spre București fără se ne mai abatem pe la Comana așa cum plănuisem inițial. Deja frigul ne-a cam obosit și nu prea mai avem chef de ocoluri pe drumuri lăturalnice. A fost ok pentru o singură zi și mai ales o zi de iarnă. La ora 4 ajungem în București, exact cum ne planificasem și chiar mă bucur că am decis să venim direct pentru că la ora 5 începe să plouă. Dunărea lângă Tutrakan (vis-a-vis de Oltenita)
  2. Costin Beekman

    Iarna pe uliță

    Poate va întrebați ce naiba cautam cu motoarele la plimbare pe 28 Decembrie când afara sunt câteva grade și când e mai degrabă vremea de schi. Dacă ești motociclist, știi ca boala asta cu motocicletele provoacă o mâncărime care din când în când trebuie scărpinata, da unii mai des, la alții mai rar. Pe lângă asta, la mine s-a mai întâmplat în sfârșit ceva ce-mi doream de foarte multi ani, și anume, am schimbat Hornetul cu un GSA de 1200. Chestia e ca schimbarea s-a produs în octombrie și drept urmare nu prea am apucat sa o plimb prea mult. Am reușit o tura de o zi pe Transfăgărășan la sfârșitul lunii Octombrie, iar în rest am făcut drumuri prin și pe lângă București. Și nu știu cum se întâmpla de că fix anul asta, după poate zeci de ani, iarna s-a găsit sa vina încă de la jumătatea lunii Noiembrie. De atunci în fiecare zi stau și ma uita pe prognoza, ma uit pe fereastra, doar-doar mai prind o zi, un weekend în care sa fie cât de cât uscat și temperatura pozitiva astfel încât sa mai merg putin cu motorul. Prin oraș, deja dacă la meteo îmi spune ca dimineața vor 2-3 grade, chiar dacă e ud pe jos sau e burniță, plec cu motorul la birou, pentru ca știu ca în centru vor fi cu cel putin 1-2 grade în plus deci șansele de polei sunt minime. Ajuta și parbrizul, rezervorul lat și motorul boxer care ma protejează destul de bine de vânt. Singura problema e ca dacă ma prinde noaptea și ploaia, nu prea mai vad nimic cu viziera lăsată, iar pe frigul asta e cam groaznic sa mergi și sa-ți iei tot vântul asta înghețat și picăturile de ploaie direct în față. Transfăgărășan coborârea spre SudTransfăgărășan coborârea spre SudDupă jumătatea lunii Decembrie, după câteva ninsori și nopți geroase, deja îmi pierdusem orice speranță că vremea se va mai îndrepta cât sa mai permită să scot motorul din garaj. Totul a culminat acum vreo câteva zile, într-o seara, când nu am mai suportat să văd că de câteva zile, la prânz, sunt 4-5 grade și deja toată zăpada s-a topit în afară de o porțiune de vreo 30 m la mine în spatele blocului pe unde ies eu cu motorul. Așa că m-am dus la magazinul din colț și am cumpărat o pungă de sare și am început să o împrăștii pe alee. Nu vreau să știu ce au gândit vecinii care m-au văzut... un om normal ar fi făcut lucrul ăsta a doua zi după ce a nins, eu îl făceam cam la două săptămâni de la ultima ninsoare... În fine.. ideea e ca a doua zi oricum au fost vreo 10 grade cu soare și toată zăpada s-a topit. Asta se întâmpla pe 23 decembrie. Văzând că urmează o săptămână cu temperaturi constant peste 0 grade, am decis ca undeva intre Crăciun și Anul Nou ar merge o tură mai lunga de câteva sute de kilometri. Îl întreb pe Andrei dacă se bagă și normal, cum mă așteptam, spune ca da. Așa că ne decidem să încercam pe 28 decembrie pentru că vremea se anunța cea mai favorabilă: 5-6 grade la prânz și ceva soare. Traseul câștigător este următorul: București - Ostrov - Lipnita-Kaynardzha - Silistra - Ruse - Comana - București. Zis și făcut, iată-ne pe 28 dimineața. Am hotărât să ne vedem la 8.30 la o benzinărie la ieșirea spre Oltenița. Andrei îmi dă mesaj pe la 7.30 să-mi spună că deja a plecat de acasă, așa că bag viteză și la 8 fix sunt la locul de întâlnire. E mai bine așa pentru că oricum ziua e scurtă și avem de parcurs vreo 400 km. Lângă pădurea CiornuleasaPe la 8.30 o luăm din loc. Sunt ceva nori, mai iese soarele din când în când și termometrul e înțepenit pe +1 grad. Pe jos s-a așternut peste noapte un strat fin de bruma, deci suntem foarte atenți la frâne și schimbări bruște de direcție. E oarecum stresant pentru că nu știi la ce să te aștepți. La unele curbe, nu știu dacă e mintea care îmi joacă feste sau e o mică denivelare, sau chiar alunec, ideea e ca nu e deloc plăcut. Sunt cu ochii doar pe termometrul din bord, doar doar mai apare un grad în plus. Drumul spre Oltenița e cât de cât ok pentru ca e circulat, dar după Șoldanu, virăm stânga spre Mânăstirea pe un drum relativ pustiu. Aici e și mai stresant: nu prea au trecut deloc mașini și sunt multe zone unde pe jos se vede un strat fin alb de brumă. E enervant pentru că soarele strălucește pe alocuri și te-ai aștepta să se topească mai repede.Trecem de pădurea de la Ciornuleasa și facem un prim popas. Termometrul arată un singur grad cu plus și deja pe Andrei l-a cam luat frigul. Eu am scăpat doar cu degetele de la picioare puțin înghețate. Ce să-i faci... iarna nu-i ca vara... O pauza de 10 minute și plecăm mai departe. Acum sunt 2 grade. După câțiva kilometri ieșim în drumul Oltenița-Călărași, trecem de lacul Mânăstirea și după vreo 20 de minute ajungem la Călărași. Ne oprim la o benzinărie să ne mai încălzim. S-a făcut ora 10. Când plecăm din nou termometrul arată 4 grade, apoi pe centura Călărașului 5 grade, deja e mult mai bine. Chiar dacă nu e tocmai cald, măcar psihologic e mult mai bine pentru că teoretic am scăpat de riscul de polei. Traversarea Dunării la OstrovLa 10.30 ajungem la bac-ul de la Chiciu. Trecem de primul feribot pentru că nu se vede nici urmă de vapor la mal, și ajungem la al doilea. Plătim taxa de trecere la casă și casiera e suficient de drăguță să sune la vapor să le zică sa ne aștepte. Așa că reușim să ne urcam pe bac fără să așteptăm deloc. Ne-am decis să intrăm în Bulgaria pe la un punct de frontieră deschis recent lângă satul Lipnița. La vreo 30 km de Ostrov, din DN3 virăm la dreapta spre noua graniță. Drumul ăsta pare nou, asfaltul este destul de bun și sunt multe viraje și câteva dealuri. E chiar frumos pe aici. Pe la ora 11.15 ajungem în graniță și exact cum ne așteptam nu e țipenie de om în afară de vreo 3-4 vameși care pierd vremea. Probabil că suntem singurii lor clienți pe ziua de azi pentru ca își fac treaba foarte conștiincios, ne verifica actele vreo 10 minute. Nu e problema pentru că avem ce face: pe ghereta din graniță sunt tot felul de afișe din care aflăm lucruri foarte utile: de exemplu, dacă nu știați se pare că ai voie să treci granița cu o cantitate mică de alimente din state precum Insulele Feroe, Andora sau Norvegia. Sau dacă vreți sa mergeți în audienta la D-na Carmen Dan, o puteți face în fiecare miercuri dimineața la ora 10 fix. Cel mai tare e un afiș care ne avertizează de pericolul pestei porcine africane și înfățișează un grup de poci domestici peste care sare (sau mai degrabă zboară) un porc mistreț. Langa granita Lipnita-KaynardzhaPe la 11.30 trecem în Bulgaria. Practic suntem cam la jumătatea traseului propus. De aici o luăm înapoi spre Vest oarecum paralel cu Dunărea. Pornim pe un drum secundar care ne scoate în Kaynardzha apoi continuam pe același drum printr-un mic canion și apoi pe lângă o cariera de piatră. După câțiva kilometri ieșim la drumul principal ce duce spre Silistra și apoi către Ruse. Șoseaua este ok, din când în când câteva viraje largi, asfalt aproape uscat și trafic destul de redus. Temperatura deja a ajuns pe la 6-7 grade deci deja e lux. Dar pentru ca nu vrem sa ne plictisim, am decis să facem o mică abatere și să o luam pe un drumeag care merge pe maul Dunării intre satul Dolno Ryahovo si orașul Tutrakan. Lângă Dunăre la Dolno RyahovoPărăsim drumul principal și pe măsură ce ne apropiem de Dunăre șoseaua devine din ce în ce mai îngustă până ce ajungem într-o intersecție unde se termină și asfaltul. De aici începe un drum îngust presărat cu bolovani înfipți în pământ. Pare că bolovanii sunt relativ uscați, dar asta e aici în prima parte a drumului unde a bătut soarele. Mai departe drumul se afundă într-o pădurice și probabil ca acolo sunt uzi. Facem o pauză mai lungă să ne mai încălzim și să prindem curaj. Pornim. Motorul trepidează pe pietre dar e ok. După un mic urcuș, mai mergem puțin și ajungem la o coborâre plină de băltoace și de noroi. Drum forestier pe malul DunăriiMă opresc să-mi fac puțin curaj, roata din față îmi alunecă și aproape cad. E prima oară când mă bag cu monstrul ăsta de motor pe un drum de genul ăsta. Acum ce să fac, oricum e cam greu să mai întorc pentru că sunt cu fata la vale și drumul este foarte îngust. Deci nu prea am altă variantă decât să o iau la vale. Încerc să-mi aduc aminte de toate filmulețele pe care le-am văzut pe Youtube în care diverși "specialiști" te învață cum sa abordezi drumurile accidentate. Toți zic că cea mai bună abordare e să mergi ceva mai repede decât te lasă instinctul de conservare și să te ridici în picioare pe scărițe. Cică reflexele omului sunt formate să-ți ții echilibrul când stai în picioare și oricum stând în picioare, greutatea se lasă pe scărițe și centrul de greutate va fi mai jos. Pare logic, n-am ce să zic. Îmi iau inima în dinți și plec. Mă ridic în picioare, accelerez și trec prin prima zonă de noroaie. Motorul îmi fuge de sub mine în lateral, mă uit cu groază la boscheții din stânga drumului și deja îmi imaginez cum o să aterizez acolo.... dar ce să vezi, teoria funcționează și reușesc să mă redresez. Wow!!, am trecut de primul obstacol. Drum pe malul bulgăresc al DunăriiMai departe urmează o parte relativ ok, apoi iar câteva zone cu bălti și noroi și pe alocuri mici porțiuni de gheață. După câțiva kilometri, în sfârșit se zărește niște asfalt, dar normal că înainte mai e o ultimă poțiune de noroi și câteva bălți adânci care ocupă tot drumul. Din nou motorul dansează în toate părțile, dar cu puțin noroc trec și de astea în picioare. De aici drumul începe să fie din ce în ce mai bun, până dispar toate gropile și se transformă într-un drum normal cu 2 benzi. La Tutrakan reintrăm pe drumul național 21 ce duce la Ruse. Mai sunt vreo 60 km, deja temperatura a ajuns la 8 grade, așa că ultima porțiune de drum prin Bulgaria e destul de plăcută. La ora 14.00 suntem pe podul dintre Ruse și Giurgiu. În graniță găsim o coada de vreo 15 mașini și după aproximativ 15 minute intrăm în țară. Drum pe malul bulgăresc al DunăriiNu am mâncat nimic de azi dimineață așa că ne oprim la prima benzinărie să mâncăm ceva și pe nesimțite se face ora trei. Ne decidem să mergem direct spre București fără se ne mai abatem pe la Comana așa cum plănuisem inițial. Deja frigul ne-a cam obosit și nu prea mai avem chef de ocoluri pe drumuri lăturalnice. A fost ok pentru o singură zi și mai ales o zi de iarnă.La ora 4 ajungem în București, exact cum ne planificasem și chiar mă bucur că am decis să venim direct pentru că la ora 5 începe să plouă. aici gasiti harta traseului facut de noi Dunărea lângă Tutrakan (vis-a-vis de Oltenita)
  3. Costin Beekman

    Shipka si Beklemeto - Ziua 2

    Articolul anterior: ziua 1 Duminica dimineața. Aseară când am parcat motorul în spatele pensiunii, m-am gândit sa pun o piatra sub cric dar m-am lăsat putin pe motor și am văzut ca nu se afunda, asa ca am renunțat. Pe la 3, când ne-am culcat ploua torențial; acum ma uit pe geam si vremea este perfecta: soare cu câțiva nori pufoși. Ma uit si pe fereastra care da spre parcare și ... ce sa vezi, white motor down!. Nu ma îngrijorez prea tare pentru ca probabil s-a lăsat ușor pe o parte pe măsura ce s-a afundat cricul. Si când te gândești ca patronul pensiunii ne-a pus sa le parcam acolo, zicând ca e mai sigur pentru ca in parcarea din fata dimineața este agitație si cică ar fi mai sigur sa le lăsam in spate... sigur pe dracu! Coboram jos sa evaluam pagubele si asa cum ma asteptam, nu s-a intamplat absolut nimic, doar oglinda s-a rasucit locsul ei si s-a murdarit ghidonul putin de noroi :) white motor downPlecam pe la ora 10.00 dupa un mic dejun saracacios inclus in pretul camerei. Suntem la vreo 5-6 km de monumentul Arch of Freedom asa ca in 10 minute ajungem in varful muntelui la monument. Trecatoarea Beklemto ajunge la altitudinea de 1520m, iar din punctul de maxim se face un drum ingust care urca pe varful muntelui chiar pana la monument. Suntem la aproximativ 1600m si de aici avem parte de o panorama de 360 grade. E superb! e soare cu cativa nori si dupa ploaia de azi noapte atmosfera este clara si se poate vedea in toate directile pe o distanta de aproximativ 70-80km. Monumentul a fost finalizat in 1978 la 100 de ani de la terminarea războiului de independenta in care a luptat si Romania alături de Rusia împotrivă imperiului otoman. Arhitectul care a conceput acest monument se numește Georgi Stoilov. Arch of Freedomvedre spre nord de la Arch of FreedomArch of Freedomvedere spre sud de la Arch of FreedomO luam din loc pentru ca și azi avem de parcurs aproape 400 km. Coborârea este spectaculoasa, mai ales ca de data asta vegetația este ceva mai rarefiata si putem admira peisajul ce se deschide spre sud. Șoseaua este bordata pe ambele parți de salcâmi infloriți si mirosul se poate simți chiar si în casca. Sunt sute de curbe pana jos, de toate felurile: si largi si mai strânse si chiar si câteva ace de par, dar din păcate nu le putem aborda relaxați pentru ca aproape fără excepție in fiecare curba dam peste o pata de nisip sua peste o groapa. Odată ajunși in vale, intram pe drumul național 6 care leagă Sofia de Burgas, dar care acum este dublat de o autostrada asa ca traficul este suportabil. Șoseaua este aproape perfecta: multe curbe largi, asfalt ca'n palma si priveliști frumoase mai ales către nord, către lanțul muntos pe care tocmai l-am traversat. La Karlovo reușim sa o luam putin aiurea dar ne întoarcem rapid in șoseaua principala. Pe la 13.30 ajungem in Kazanluk. De aici o luam pe un drum secundar care urca abrupt către Buzludzha monument, un monument comunist ce a fost construit in cinstea primei întruniri a unui grup de socialiști ce s-au adunat pentru prima oara pe acest vârf de munte in anul 1891 si au format Partidul Socialist Democrat ce avea sa devina Partidul Comunist Bulgar. Construcția se pare ca a costat echivalentul a 35 milioane de dolari si au dinamitat vârful muntelui astfel incat sa creeze platoul pe care este asezat monumentul, reducând înălțimea acestui vârf cu aproximativ 9m. Proiectul a fost realizat de același arhitect care a proiectat Arch of Freedom, Georgi Stoilov. monumentul Buzludzhaplatforma din fata monumentului Buzludzha Acum monumentul este părăsit si nu se poate vizita, mai ales ca exista un paznic care nu permite accesul in interior. Plecam mai departe pe drumul care ne va scoate la Shipla pass. Sunt vreo 10 km groaznici! problema este ca sunt extrem de multe gropi iar din cauza ca drumul traverseaza o padure de foioase, umbra aruncata de copaci si frunze pe sosea face identificarea tuturor gropilor aproape imposibila. Andrei nu mai suporta clănțănitul dinților, asa ca își bagă picioarele si bagă viteza, sa scape mai repede. Eu nu am suspensiile lui, asa ca croșetez in continuare printre sutele de gropi. Shipka passAjungem in sfarsit in drumul principal adica in Shipka pass. Nu mai mergem sa vizitam monumentul pentru ca si eu si Andrei l-am ia vazut si sincer ne-am cam saturat de drumurile astea cu gropi. Mâncam rapid ceva si începem coborârea catre Gabrovo. Seamăna izbitor cu drumul de pe versantul nordic al trecatorii Beklemeto, adică un drum extrem de virajat care aproape 100% din lungime străbate o pădure de foioase, astfel încât nu prea poți vedea nimic in jur si nici nu iti dai seama cat mai e pana jos. Continuam pe drumul national pana la vreo 20km de Veliko Tarnovo si apoi o luam la dreapta pe drumurile secundare 609 si 303. E o scurtătură către cascada Kanya Bunar. Ca lungime ar fi o scurtătură, doar ca drumul foarte ingust si năpădit de tufișurile si copacii de pe margine. In multe curbe vizibilitatea extrem de limitata si riscul de a te lovi frontal cu o mașină este destul de ridicat. Noroc ca nu prea e circulat. Este foarte întortocheat si din cauza asta durează ceva pana iesim in drumul național 4. Pe acesta mergem doar vreo 2-3 km ca apoi sa o luam la stânga pe un drum si mai mic. Asta nici măcar nu are un număr pe harta. E destul de denivelat si plin de gropi pe alocuri dar stiu ca ar trebui sa ne scoată chiar la cascada. Pe la ora 16, reușim sa ajungem la Kaya Bunar. Aici este un fel de Mecca a pasionaților de picnic din zona, este plin ochi de masini si oameni iesiti la iarba verde. Ne aduce aminte de Romania, dar macar aici nu fumega toată pădurea de la grătare si nu miroase a mici si a manele. Daca aveti chef puteti urca pana sus, in pucntul de unde incepe cascada si se mai mege printr-un conion foarte ingust de-a lungul raului, dar eu am mai fost si lui Andrei ii e le ne sa urce, iar atmosfera nu prea ne place asa ca o luam din loc. cascada Kaya BunarDupa ultima noapte suntem destul de obosiți asa ca nu prea ne mai arde de alte opriri, deci ne îndreptam vertiginos spre Ruse. Odată reintrați pe drumul național, dam de o droaie de tiruri care nu înțeleg unde se duc la ora asta, duminica seara. Chestia e ca drumul e plin de tiruri. Deși de la oboseala, incepuse sa ma cam ia somnul, acum ca am de lucru cu depășit tiruri, oboseala mi-a cam trecut si pe nesimtite, iata ca ajungem in Ruse. Înspre Romania se vad nori negri de furtuna. Trecem de vama bulgărească si de coada unde se plătește taxa de pod (noi nu avem treaba cu asta) si intram pe "podul prieteniei". Eu cred ca de fapt s-au im prietenit muncitorii cand lucrau sa-l repare pentru ca deja au apărut petice in asfalt si banuiesc ca muncitorii abia așteaptă sa se reîntâlnească. Trecem relativ repede de granita, si apoi ne mai oprim pentru o ultima pauza de realimentar / tigare / golit vezica, etc. Spre Bucuresti cerul este negru si prognozle nowcasting ne spun ca o sa ne ploua. Dupa atatia ani de mers cu motoarele, suntem atat de satui de prognoze meteo, incat ne cam lasa rece tot ce vedem pe telefoane. Dupa vreo juma' de ora de odihna la benzinarie, plecam catre Bucuresti. Sunt multe zone unde se vede ca a plouat de curând, dar pe noi nu uda nici măcar o picătură. Pe la 19.30 ajungem in Bucuresti. Suntem perfect uscati dar la orizont cerul este negru. Macar de data asta am avut noroc. Si de fapt tot weekendul am avut noroc, vreme aproape perfecta, temperatura perfecta, Bulgaria e ok cu preturi mici si peisaje frumoase!
  4. Costin Beekman

    Shipka si Beklemeto - Ziua 2

    Articolul anterior: ziua 1 Duminica dimineața. Aseară când am parcat motorul în spatele pensiunii, m-am gândit sa pun o piatra sub cric dar m-am lăsat putin pe motor și am văzut ca nu se afunda, asa ca am renunțat. Pe la 3, când ne-am culcat ploua torențial; acum ma uit pe geam si vremea este perfecta: soare cu câțiva nori pufoși. Ma uit si pe fereastra care da spre parcare și ... ce sa vezi, white motor down!. Nu ma îngrijorez prea tare pentru ca probabil s-a lăsat ușor pe o parte pe măsura ce s-a afundat cricul. Si când te gândești ca patronul pensiunii ne-a pus sa le parcam acolo, zicând ca e mai sigur pentru ca in parcarea din fata dimineața este agitație si cică ar fi mai sigur sa le lăsam in spate... sigur pe dracu! Coboram jos sa evaluam pagubele si asa cum ma asteptam, nu s-a intamplat absolut nimic, doar oglinda s-a rasucit locsul ei si s-a murdarit ghidonul putin de noroi :) white motor downPlecam pe la ora 10.00 dupa un mic dejun saracacios inclus in pretul camerei. Suntem la vreo 5-6 km de monumentul Arch of Freedom asa ca in 10 minute ajungem in varful muntelui la monument. Trecatoarea Beklemto ajunge la altitudinea de 1520m, iar din punctul de maxim se face un drum ingust care urca pe varful muntelui chiar pana la monument. Suntem la aproximativ 1600m si de aici avem parte de o panorama de 360 grade. E superb! e soare cu cativa nori si dupa ploaia de azi noapte atmosfera este clara si se poate vedea in toate directile pe o distanta de aproximativ 70-80km. Monumentul a fost finalizat in 1978 la 100 de ani de la terminarea războiului de independenta in care a luptat si Romania alături de Rusia împotrivă imperiului otoman. Arhitectul care a conceput acest monument se numește Georgi Stoilov. Arch of Freedomvedre spre nord de la Arch of FreedomArch of Freedomvedere spre sud de la Arch of FreedomO luam din loc pentru ca și azi avem de parcurs aproape 400 km. Coborârea este spectaculoasa, mai ales ca de data asta vegetația este ceva mai rarefiata si putem admira peisajul ce se deschide spre sud. Șoseaua este bordata pe ambele parți de salcâmi infloriți si mirosul se poate simți chiar si în casca. Sunt sute de curbe pana jos, de toate felurile: si largi si mai strânse si chiar si câteva ace de par, dar din păcate nu le putem aborda relaxați pentru ca aproape fără excepție in fiecare curba dam peste o pata de nisip sua peste o groapa.Odată ajunși in vale, intram pe drumul național 6 care leagă Sofia de Burgas, dar care acum este dublat de o autostrada asa ca traficul este suportabil. Șoseaua este aproape perfecta: multe curbe largi, asfalt ca'n palma si priveliști frumoase mai ales către nord, către lanțul muntos pe care tocmai l-am traversat.La Karlovo reușim sa o luam putin aiurea dar ne întoarcem rapid in șoseaua principala. Pe la 13.30 ajungem in Kazanluk. De aici o luam pe un drum secundar care urca abrupt către Buzludzha monument, un monument comunist ce a fost construit in cinstea primei întruniri a unui grup de socialiști ce s-au adunat pentru prima oara pe acest vârf de munte in anul 1891 si au format Partidul Socialist Democrat ce avea sa devina Partidul Comunist Bulgar. Construcția se pare ca a costat echivalentul a 35 milioane de dolari si au dinamitat vârful muntelui astfel incat sa creeze platoul pe care este asezat monumentul, reducând înălțimea acestui vârf cu aproximativ 9m. Proiectul a fost realizat de același arhitect care a proiectat Arch of Freedom, Georgi Stoilov. monumentul Buzludzhaplatforma din fata monumentului Buzludzha Acum monumentul este părăsit si nu se poate vizita, mai ales ca exista un paznic care nu permite accesul in interior. Plecam mai departe pe drumul care ne va scoate la Shipla pass. Sunt vreo 10 km groaznici! problema este ca sunt extrem de multe gropi iar din cauza ca drumul traverseaza o padure de foioase, umbra aruncata de copaci si frunze pe sosea face identificarea tuturor gropilor aproape imposibila. Andrei nu mai suporta clănțănitul dinților, asa ca își bagă picioarele si bagă viteza, sa scape mai repede. Eu nu am suspensiile lui, asa ca croșetez in continuare printre sutele de gropi. Shipka passAjungem in sfarsit in drumul principal adica in Shipka pass. Nu mai mergem sa vizitam monumentul pentru ca si eu si Andrei l-am ia vazut si sincer ne-am cam saturat de drumurile astea cu gropi. Mâncam rapid ceva si începem coborârea catre Gabrovo. Seamăna izbitor cu drumul de pe versantul nordic al trecatorii Beklemeto, adică un drum extrem de virajat care aproape 100% din lungime străbate o pădure de foioase, astfel încât nu prea poți vedea nimic in jur si nici nu iti dai seama cat mai e pana jos. Continuam pe drumul national pana la vreo 20km de Veliko Tarnovo si apoi o luam la dreapta pe drumurile secundare 609 si 303. E o scurtătură către cascada Kanya Bunar. Ca lungime ar fi o scurtătură, doar ca drumul foarte ingust si năpădit de tufișurile si copacii de pe margine. In multe curbe vizibilitatea extrem de limitata si riscul de a te lovi frontal cu o mașină este destul de ridicat. Noroc ca nu prea e circulat. Este foarte întortocheat si din cauza asta durează ceva pana iesim in drumul național 4. Pe acesta mergem doar vreo 2-3 km ca apoi sa o luam la stânga pe un drum si mai mic. Asta nici măcar nu are un număr pe harta. E destul de denivelat si plin de gropi pe alocuri dar stiu ca ar trebui sa ne scoată chiar la cascada. Pe la ora 16, reușim sa ajungem la Kaya Bunar. Aici este un fel de Mecca a pasionaților de picnic din zona, este plin ochi de masini si oameni iesiti la iarba verde. Ne aduce aminte de Romania, dar macar aici nu fumega toată pădurea de la grătare si nu miroase a mici si a manele. Daca aveti chef puteti urca pana sus, in pucntul de unde incepe cascada si se mai mege printr-un conion foarte ingust de-a lungul raului, dar eu am mai fost si lui Andrei ii e le ne sa urce, iar atmosfera nu prea ne place asa ca o luam din loc. cascada Kaya BunarDupa ultima noapte suntem destul de obosiți asa ca nu prea ne mai arde de alte opriri, deci ne îndreptam vertiginos spre Ruse. Odată reintrați pe drumul național, dam de o droaie de tiruri care nu înțeleg unde se duc la ora asta, duminica seara. Chestia e ca drumul e plin de tiruri. Deși de la oboseala, incepuse sa ma cam ia somnul, acum ca am de lucru cu depășit tiruri, oboseala mi-a cam trecut si pe nesimtite, iata ca ajungem in Ruse. Înspre Romania se vad nori negri de furtuna. Trecem de vama bulgărească si de coada unde se plătește taxa de pod (noi nu avem treaba cu asta) si intram pe "podul prieteniei". Eu cred ca de fapt s-au im prietenit muncitorii cand lucrau sa-l repare pentru ca deja au apărut petice in asfalt si banuiesc ca muncitorii abia așteaptă sa se reîntâlnească. Trecem relativ repede de granita, si apoi ne mai oprim pentru o ultima pauza de realimentar / tigare / golit vezica, etc. Spre Bucuresti cerul este negru si prognozle nowcasting ne spun ca o sa ne ploua. Dupa atatia ani de mers cu motoarele, suntem atat de satui de prognoze meteo, incat ne cam lasa rece tot ce vedem pe telefoane. Dupa vreo juma' de ora de odihna la benzinarie, plecam catre Bucuresti. Sunt multe zone unde se vede ca a plouat de curând, dar pe noi nu uda nici măcar o picătură. Pe la 19.30 ajungem in Bucuresti. Suntem perfect uscati dar la orizont cerul este negru. Macar de data asta am avut noroc. Si de fapt tot weekendul am avut noroc, vreme aproape perfecta, temperatura perfecta, Bulgaria e ok cu preturi mici si peisaje frumoase!
  5. Costin Beekman

    Shipka si Beklemeto - Ziua 1

    Iata ca a trecut un an de la ultima iesire mai lunga cu motoarele si asta pentru ca intre timp s-a produs inevitabilul si, mai nou, nu mai este doar 1+2 roti, a mai aparut si 1 mic + 4 roti mici. Am planificat iesirea asta inca din martie, sperand sa se intample mai repede dar din diverse motive am tot amanat pana am ajuns a stabilim ca vom pleca in weekend-ul 12-13 mai. Initial trebuia sa fim vreo 4 motociclisti, dar pana la urma 2 dintre ei au anulat pe ultima suta de metri si am ramas doar eu cu Andrei. Se pare ca in ultimul timp cam noi doi suntem oamenii de baza... ceilalti incet-incet si-au gasit alte preocupari. Traseul stabilit va fi acesta: traseu Beklemeto Shipka Am decis sa plecam la ora 9.00 din Bucuresti pentru ca trebuie sa prindem bacul de la Turnu Magurele. Am verificat programul trecerilor catre Nikopole si exista un vapor la ora 12, iar urmatorul trece abia la ora 16, deci daca il pierdem pe cel de la 12, e cam nasol. Asa ca sunt punctual si ajung la 9 fara 5 minute la locul de intalnire, fac rapid plinul si la 9.04 ne punem in miscare. Nebunia de 1 Mai a trecut, s-a mai domolit si caldura, si vremea nu se anunta chair perfecta pentru acest weekend, dar spre surpinderea mea, traficul pe iesirea din Bucuresti este destul de intens. Nu inteleg ce cauta toata lumea sa plece catre Alexandria...probabil ca de cand toata elita tarii se trage din Teleorman si Videle, multi oameni s-au decis sa mearga in pelerinaj pe la locurile "sfinte" din judet. In fine.. ne strecurma printre cozile de masini si dupa vreo 30 km traficul incepe sa fie acceptabil. Ajungem pe la 10.15 in Alexandria unde ne pomenim ca suntem nevoiti sa ne abatem putin de la traseu pentru ca centrul orasului este blocat de un "mare" eveniment, denumit pompos "zilele Europei" sau ceva de genul asta. Au blocat traficul in centru pentru a face loc unei parade cu costume populare pe care sunt convins ca toti locuitorii orasului o asteptau cu sufletul la gura pentru ca sunt mai multi participanti la parada decat spectatori. Facem un mic popas la o benzinarie, dupa care plecam catre Turnu Magurele. Drumul este mult mai liber si destul de drept, asa ca in aproximativ 40 minute ajungem la granita, pe malul Dunarii. Aici spre suprinderea noastra nu e absolut nicio masina! Oprim motoarele in fata barierei care ne blocheza drumul si ne uitam pe geamul ghiseului din vama, dar acolo nu e nimeni. Imediat apare grabit un granicer, ne ia actele si dupa ce leverifica, ne spune sa mergem la urmatorul ghiseu sa platim taxa de trecere a Dunarii. Vama este chiar in port si desi este 12 fara 20min, suntem singurii care vor sa treaca Dunarea spre Bulgaria. Pe ferry la Turnu Magurele Dunarea intre Turnu Magurele si NikopoleNe urcam pe vapor si asteptam. E amuzant, chiar pare ca nu mai vine nimeni si astia vor face cursa doar cu noi doi. Pare ca suntem intr-un film de Kusturica: pe vapor e un "domn" care pescuieste in Dunare, acompaniat de un fel de valet care ii cara tot echipamentul. Probail e un om important pe plan local pentru ca atunci cand pleaca, se saluta cu tota lumea printr-o strangere de mana si doua saruturi pe obraz. Pe mal lenevesc cativa caini latiosi, iar ceva mai departe, alti pescari stau pe un ponton sub umbrelute si dau la peste. Suntem singurii intrusi care deranjeaza aceasta stare de "dolce far niente" de sambata la amiaza. In sfarsit se face ora 12 si vaporul se pune in miscare. In 15 minute ajungem pe malul bulgaresc al Dunarii, debarcam si intram in granita bulgareasca. Aici dam de un politist de fronitera care pare ca este deranajat de prezenta noastra. Ne controleaza actele si dupa ce ne mai cere cativa Euro pentru "taxa de transbordare", ne lasa sa trecem. Din granita, o luam catre Grivita si Plevna. Drumul merge putin pe malul Dunarii apoi coteste spre sud. Segmentul asta e destul de placut: o zona deluroasa cu multe curbe si asfalt bun. La Plevna, ne decidem sa o luam prin centru, poate gasim ceva interesant de vazut. Nu gasim nimic, asa ca ne decidem sa plecam mai departe. Urmatorul obiectiv este pestera Prohodna, deci va trebui sa ne indreptam spre orasul Lukovit, de unde se face drumul de acces. Doar ca in bulgareste, ni se pare ca toate numele orasele suna la fel, asa ca ne lasam pacaliti si o luam spre orasul Lovech. Dupa cativa km ne prindem ca suntem pe drumul gresit dar nu ne putem intoarce pentru ca soseaua este prevazuta cu separatoare de sens. Asa ca ne decidem sa o luam pe un drum secundar care ne va scoate undeva in apropiere de Lukovit. Sunt cam 50km si din pacate caliatea asfaltului nu este foare buna, ba chiar uneori sub orice critica. Desi in Bulgaria benzinariile sunt destul de dese, ca de obicei cand sunt cu rezervorul pe minim, in zona asta nu gasim nicio benzinarie. Sunt cu ochii pe kilometraj si pe indicatorul de benzina si pana iesim din nou in drumul principal nu intalnim nicio benzinarie. Sunt deja pe rosu de vreo 30km, cand in sfarsit dam peste o benzinarie, dar normal ca legile lui Murphy se aplica ca intotdeauna si aici nu le functioneaza plata cu cardul. Noroc ca urmatoarea este la cativa km mai incolo. Benzinaria asta e ceva deosebit: intrarea este marcata de un stalp in varful caruia sta o farfurie zburatoare si din loc in loc sunt amplasate statui cu personajele din Flinstones si chiar o replica a masinii lui Fred Flinstone. Dupa ce mancam rapid ceva, plecam catre pestera Prododna. intrarea in pestera ProhodnaPestera ProhodnaPestera Prohodna Desi peisajul nu anunta nimic, pentru ca in jurul nostru sunt doar dealuri destul de plate, faptul ca pe drum e plin de autocare cu turisti, ne spune ca pestera ar trebui sa fie destul de spectaculoasa. Din drumul principal se face un drum acoperit cu pietris si dupa cateva sute de metri parcam in apropierea intrarii in pestera. Coboram putin pe o poteca relativ abrupta si iata ca in fata noastra se deschide o intrare imensa de aproximativ 30m inaltime si 20m latime. E impresionant! Practic pestera Prohodna este un tunel gigantic, lung de aproximativ 500m in al carui tavan s-au format doua goluri ce seamana cu 2 ochi. Prin aceste doua goluri, daca ajungeti la ora potrivita, soarele arunca cateava raze care luineaza interiorul pesterii. Intrarea este gratuita, asa ca pestera este plina de turisti, iar localnicii mai castiga un ban cinstit oferind lectii de alpinism. Dupa iesierea din pestera se poate vizita in continuare canionul dar noi nu am mai avut timp si am decis sa plecam mai departe. Inspre nord-vest cerul este negru si deja vantul a inceput sa se inteteasca asa ca nu mai stam la taclale si plecam mai departe. Din fericire soseaua se indreapta catre singura zona de cer senin asa ca suntem optimisti ca vom scapa fara sa ne prinda ploaia. Urmatorul obiectiv este pestera Saeva Dupka situata la aproximativ 20km de Prohodna. Ne grabim destul de tare, dar cu toate astea, cu cateva minute inainte a ajungem in parcarea pesterii, ploaia ne ajunge din urma dar nu ne uda prea tare pentru ca reusim sa ne bagam la adapost. Am avut noroc pentru ca ploaia se transforma intr-o ploaie torentiala care dureaza aproximativ o ora. Cand incepe sa se mai domoleasca, ne decidem sa mergem sa vizitam pestera in speranta ca pana terminam de vizitat, va iesi soarele si se va usca cat de cat si soseaua. la adapsot langa pestera Saeva Dupkainainte de ploaiedupa ploaieSuntem doar noi doi si inca 2 turisti bulgari, plus ghidul. Acesta nu prea stie nimic altceva in afara de bulgara, asa ca noi ne vedem nevoiti sa ascultam niste explicatii din care nu intelegem aproape nimic. Adica intelegem doar cuvantul "pesterata" care apare destul de des in explicatiile ghidului. Din nou avem parte de o surpriza placuta pentru ca aceasta pestera este foarte spectaculoasa. Spre deosebire de pesterile din Romania, cum ar fi Pestera Muierii sau Pestera Ursilor, aceasta este la fel de bogata in formatiuni carstice, dar este mult mai mult dezvolata pe verticala, avand parte de cateva urcusuri si coborari si de o sala destul de ampla pe inaltime care ocazional este folosita ca sala de concerte. Pestera este amenajata si electificata deci parcurgerea ei este destul de facila. pestera Saeva Dupkapestera Saeva DupkaS-a facut deja ora 19 si mai avem de parcurs aproximativ 100km. Din fericire ploaia s-a oprit, cerul este aproape senin si asfaltul s-a uscat. Soseaua este perfecta: multe curbe largi, soarele bate din spatele nostru si traficul este destul de redus. Dupa cativa kilometri o luam la dreapta pe un drum secundar care ar trebui sa fie o scurtatura catre orasul Troyan. Drumul a fost recent asfaltat asa ca totul este perfect. Ajungem langa lacul de acumulare Sopot, unde ne oprim pentru cateva poze. Ne minunam pentru ca nu neasteptam ca acest drum secundar sa fie atat de bun. Dar ca orice minune, totul se spulbera in cateva minute, pentru ca dupa cativa kilometri, asfaltul nou se termina si intram intr-o zona plina de carpeli. In viata mea n-am mai vazut atata ambitie in a repara un drum: cred ca sunt vreo 4 randuri de petice aplicate in decurs de cativa ani, astfel incat s-a ajuns ca nu se mai cunoaste care a fost primul rand de asfalt si drumul arata ca un puzzle format din diverse culori de asfalt. Din fericire dupa ce trecem de lacul de acumulare Sopot, dumul incepe sa fie ceva mai bun dar tot e destul de valurit. Lacul Sopotlanga lacul SopotNe intoarcem in drumul principal undeva inainte de intrarea in orasul Troyan. Mai avem putin. S-a facut deja ora 8.15 si incepe sa se intunece. De aici incepe urcusul catre pasul Beklemeto. Soseaua este destul de intortocheata dar din pacate nu ne putem bucura de aceste curbe pentru ca asfaltul inca nu s-a uscat complet si in majoritatea curbelor este acoperit de nisip. Incet, incet urcam la peste 1000m altitudine si ajungem la hotelul Panorama unde ne vom opri in aceasta noapte. Pana aici, desi soseaua este destul de fun, nu prea poti admira peisajul pentru ca 99% din acest drum este prin padure. La hotel proprietarul ne roaga sa mutam motoarele in parcarea din spate pentru a ne asigura ca acestea vor fi in siguranta peste noapte si dupa cum se vede, la acest hotel chiar si motocicletele au parte de o panorma pe cinste! Se lasa noaptea si incepe din nou sa ploua. Mancarea e buna, si preturile sunt destul de mici asa ca ne relaxam sperand ca pana a doua zi sa se termine ploaia astfel incat weekendul sa se termine la fel de bine cum a inceput.
  6. Costin Beekman

    Shipka si Beklemeto - Ziua 1

    Iata ca a trecut un an de la ultima iesire mai lunga cu motoarele si asta pentru ca intre timp s-a produs inevitabilul si, mai nou, nu mai este doar 1+2 roti, a mai aparut si 1 mic + 4 roti mici. Am planificat iesirea asta inca din martie, sperand sa se intample mai repede dar din diverse motive am tot amanat pana am ajuns a stabilim ca vom pleca in weekend-ul 12-13 mai. Initial trebuia sa fim vreo 4 motociclisti, dar pana la urma 2 dintre ei au anulat pe ultima suta de metri si am ramas doar eu cu Andrei. Se pare ca in ultimul timp cam noi doi suntem oamenii de baza... ceilalti incet-incet si-au gasit alte preocupari. Traseul stabilit va fi acesta: traseu Beklemeto Shipka Am decis sa plecam la ora 9.00 din Bucuresti pentru ca trebuie sa prindem bacul de la Turnu Magurele. Am verificat programul trecerilor catre Nikopole si exista un vapor la ora 12, iar urmatorul trece abia la ora 16, deci daca il pierdem pe cel de la 12, e cam nasol. Asa ca sunt punctual si ajung la 9 fara 5 minute la locul de intalnire, fac rapid plinul si la 9.04 ne punem in miscare. Nebunia de 1 Mai a trecut, s-a mai domolit si caldura, si vremea nu se anunta chair perfecta pentru acest weekend, dar spre surpinderea mea, traficul pe iesirea din Bucuresti este destul de intens. Nu inteleg ce cauta toata lumea sa plece catre Alexandria...probabil ca de cand toata elita tarii se trage din Teleorman si Videle, multi oameni s-au decis sa mearga in pelerinaj pe la locurile "sfinte" din judet. In fine.. ne strecurma printre cozile de masini si dupa vreo 30 km traficul incepe sa fie acceptabil. Ajungem pe la 10.15 in Alexandria unde ne pomenim ca suntem nevoiti sa ne abatem putin de la traseu pentru ca centrul orasului este blocat de un "mare" eveniment, denumit pompos "zilele Europei" sau ceva de genul asta. Au blocat traficul in centru pentru a face loc unei parade cu costume populare pe care sunt convins ca toti locuitorii orasului o asteptau cu sufletul la gura pentru ca sunt mai multi participanti la parada decat spectatori. Facem un mic popas la o benzinarie, dupa care plecam catre Turnu Magurele. Drumul este mult mai liber si destul de drept, asa ca in aproximativ 40 minute ajungem la granita, pe malul Dunarii. Aici spre suprinderea noastra nu e absolut nicio masina! Oprim motoarele in fata barierei care ne blocheza drumul si ne uitam pe geamul ghiseului din vama, dar acolo nu e nimeni. Imediat apare grabit un granicer, ne ia actele si dupa ce leverifica, ne spune sa mergem la urmatorul ghiseu sa platim taxa de trecere a Dunarii. Vama este chiar in port si desi este 12 fara 20min, suntem singurii care vor sa treaca Dunarea spre Bulgaria. Pe ferry la Turnu Magurele Dunarea intre Turnu Magurele si NikopoleNe urcam pe vapor si asteptam. E amuzant, chiar pare ca nu mai vine nimeni si astia vor face cursa doar cu noi doi. Pare ca suntem intr-un film de Kusturica: pe vapor e un "domn" care pescuieste in Dunare, acompaniat de un fel de valet care ii cara tot echipamentul. Probail e un om important pe plan local pentru ca atunci cand pleaca, se saluta cu tota lumea printr-o strangere de mana si doua saruturi pe obraz. Pe mal lenevesc cativa caini latiosi, iar ceva mai departe, alti pescari stau pe un ponton sub umbrelute si dau la peste. Suntem singurii intrusi care deranjeaza aceasta stare de "dolce far niente" de sambata la amiaza. In sfarsit se face ora 12 si vaporul se pune in miscare. In 15 minute ajungem pe malul bulgaresc al Dunarii, debarcam si intram in granita bulgareasca. Aici dam de un politist de fronitera care pare ca este deranajat de prezenta noastra. Ne controleaza actele si dupa ce ne mai cere cativa Euro pentru "taxa de transbordare", ne lasa sa trecem. Din granita, o luam catre Grivita si Plevna. Drumul merge putin pe malul Dunarii apoi coteste spre sud. Segmentul asta e destul de placut: o zona deluroasa cu multe curbe si asfalt bun. La Plevna, ne decidem sa o luam prin centru, poate gasim ceva interesant de vazut. Nu gasim nimic, asa ca ne decidem sa plecam mai departe. Urmatorul obiectiv este pestera Prohodna, deci va trebui sa ne indreptam spre orasul Lukovit, de unde se face drumul de acces. Doar ca in bulgareste, ni se pare ca toate numele orasele suna la fel, asa ca ne lasam pacaliti si o luam spre orasul Lovech. Dupa cativa km ne prindem ca suntem pe drumul gresit dar nu ne putem intoarce pentru ca soseaua este prevazuta cu separatoare de sens. Asa ca ne decidem sa o luam pe un drum secundar care ne va scoate undeva in apropiere de Lukovit. Sunt cam 50km si din pacate caliatea asfaltului nu este foare buna, ba chiar uneori sub orice critica. Desi in Bulgaria benzinariile sunt destul de dese, ca de obicei cand sunt cu rezervorul pe minim, in zona asta nu gasim nicio benzinarie. Sunt cu ochii pe kilometraj si pe indicatorul de benzina si pana iesim din nou in drumul principal nu intalnim nicio benzinarie. Sunt deja pe rosu de vreo 30km, cand in sfarsit dam peste o benzinarie, dar normal ca legile lui Murphy se aplica ca intotdeauna si aici nu le functioneaza plata cu cardul. Noroc ca urmatoarea este la cativa km mai incolo. Benzinaria asta e ceva deosebit: intrarea este marcata de un stalp in varful caruia sta o farfurie zburatoare si din loc in loc sunt amplasate statui cu personajele din Flinstones si chiar o replica a masinii lui Fred Flinstone.Dupa ce mancam rapid ceva, plecam catre pestera Prododna. intrarea in pestera ProhodnaPestera ProhodnaPestera Prohodna Desi peisajul nu anunta nimic, pentru ca in jurul nostru sunt doar dealuri destul de plate, faptul ca pe drum e plin de autocare cu turisti, ne spune ca pestera ar trebui sa fie destul de spectaculoasa.Din drumul principal se face un drum acoperit cu pietris si dupa cateva sute de metri parcam in apropierea intrarii in pestera. Coboram putin pe o poteca relativ abrupta si iata ca in fata noastra se deschide o intrare imensa de aproximativ 30m inaltime si 20m latime. E impresionant! Practic pestera Prohodna este un tunel gigantic, lung de aproximativ 500m in al carui tavan s-au format doua goluri ce seamana cu 2 ochi. Prin aceste doua goluri, daca ajungeti la ora potrivita, soarele arunca cateava raze care luineaza interiorul pesterii. Intrarea este gratuita, asa ca pestera este plina de turisti, iar localnicii mai castiga un ban cinstit oferind lectii de alpinism. Dupa iesierea din pestera se poate vizita in continuare canionul dar noi nu am mai avut timp si am decis sa plecam mai departe. Inspre nord-vest cerul este negru si deja vantul a inceput sa se inteteasca asa ca nu mai stam la taclale si plecam mai departe. Din fericire soseaua se indreapta catre singura zona de cer senin asa ca suntem optimisti ca vom scapa fara sa ne prinda ploaia. Urmatorul obiectiv este pestera Saeva Dupka situata la aproximativ 20km de Prohodna. Ne grabim destul de tare, dar cu toate astea, cu cateva minute inainte a ajungem in parcarea pesterii, ploaia ne ajunge din urma dar nu ne uda prea tare pentru ca reusim sa ne bagam la adapost. Am avut noroc pentru ca ploaia se transforma intr-o ploaie torentiala care dureaza aproximativ o ora. Cand incepe sa se mai domoleasca, ne decidem sa mergem sa vizitam pestera in speranta ca pana terminam de vizitat, va iesi soarele si se va usca cat de cat si soseaua. la adapsot langa pestera Saeva Dupkainainte de ploaiedupa ploaieSuntem doar noi doi si inca 2 turisti bulgari, plus ghidul. Acesta nu prea stie nimic altceva in afara de bulgara, asa ca noi ne vedem nevoiti sa ascultam niste explicatii din care nu intelegem aproape nimic. Adica intelegem doar cuvantul "pesterata" care apare destul de des in explicatiile ghidului. Din nou avem parte de o surpriza placuta pentru ca aceasta pestera este foarte spectaculoasa. Spre deosebire de pesterile din Romania, cum ar fi Pestera Muierii sau Pestera Ursilor, aceasta este la fel de bogata in formatiuni carstice, dar este mult mai mult dezvolata pe verticala, avand parte de cateva urcusuri si coborari si de o sala destul de ampla pe inaltime care ocazional este folosita ca sala de concerte. Pestera este amenajata si electificata deci parcurgerea ei este destul de facila. pestera Saeva Dupkapestera Saeva DupkaS-a facut deja ora 19 si mai avem de parcurs aproximativ 100km. Din fericire ploaia s-a oprit, cerul este aproape senin si asfaltul s-a uscat. Soseaua este perfecta: multe curbe largi, soarele bate din spatele nostru si traficul este destul de redus. Dupa cativa kilometri o luam la dreapta pe un drum secundar care ar trebui sa fie o scurtatura catre orasul Troyan. Drumul a fost recent asfaltat asa ca totul este perfect. Ajungem langa lacul de acumulare Sopot, unde ne oprim pentru cateva poze. Ne minunam pentru ca nu neasteptam ca acest drum secundar sa fie atat de bun. Dar ca orice minune, totul se spulbera in cateva minute, pentru ca dupa cativa kilometri, asfaltul nou se termina si intram intr-o zona plina de carpeli. In viata mea n-am mai vazut atata ambitie in a repara un drum: cred ca sunt vreo 4 randuri de petice aplicate in decurs de cativa ani, astfel incat s-a ajuns ca nu se mai cunoaste care a fost primul rand de asfalt si drumul arata ca un puzzle format din diverse culori de asfalt. Din fericire dupa ce trecem de lacul de acumulare Sopot, dumul incepe sa fie ceva mai bun dar tot e destul de valurit. Lacul Sopotlanga lacul SopotNe intoarcem in drumul principal undeva inainte de intrarea in orasul Troyan. Mai avem putin. S-a facut deja ora 8.15 si incepe sa se intunece. De aici incepe urcusul catre pasul Beklemeto. Soseaua este destul de intortocheata dar din pacate nu ne putem bucura de aceste curbe pentru ca asfaltul inca nu s-a uscat complet si in majoritatea curbelor este acoperit de nisip.Incet, incet urcam la peste 1000m altitudine si ajungem la hotelul Panorama unde ne vom opri in aceasta noapte. Pana aici, desi soseaua este destul de fun, nu prea poti admira peisajul pentru ca 99% din acest drum este prin padure. La hotel proprietarul ne roaga sa mutam motoarele in parcarea din spate pentru a ne asigura ca acestea vor fi in siguranta peste noapte si dupa cum se vede, la acest hotel chiar si motocicletele au parte de o panorma pe cinste!Se lasa noaptea si incepe din nou sa ploua. Mancarea e buna, si preturile sunt destul de mici asa ca ne relaxam sperand ca pana a doua zi sa se termine ploaia astfel incat weekendul sa se termine la fel de bine cum a inceput. Articolul urmator: ziua 2
  7. Daca vreti sa va plimbati prin Romania si aveti nevoie de idei sau informatii, aici gasiti tot ce va trebuie: harti cu puncte de interes si benzinarii, video clipuri, poze, descriere traseului, prognoza meteo si altele: https://www.unuplusdouaroti.com/
  8. Un site cu informatii despre drumurile moto din Romania: https://www.unuplusdouaroti.com/ Gasiti harti cu puncte de interes, descrierea si starea drumului, poze si filme. Mai exista o sectiune cu trasee complete pentru excurisii de 1,2 sau mai multe zile. Astept sugestii de drumuri noi care merita parcurse cu motorul.
  9. Dupa multe ture prin tara, pe drumurile deja clasice, precum Transfagarasan, Cheia, Transalpina, si altele, probabil ca iti doresti sa mai descoperi si alte sosele pe care sa te distrezi in weekend. In ultimii ani, sunt din ce in ce mai multe drumuri judetene sau comunale care au fost reabilitate si care, din cauza ca leaga doar cateva sate mici, sunt aproape mereu aproape deloc circulate. Acesta este un lucru bun, dar are si doua dezavantaje: risti sa te relaxezi si cand nu te astepti sa te trezesti cu o masina venind din sens opus, si al doilea, mai ales primavara, drumurile sunt pline de nisip care a fost aruncat de drumari in timpul iernii pentru aderenta. 1. Belis - Dealu Botii - 15km Aceasta sosea a fost asfaltata de curand si face legatura intr DN1R si soseaua Transapuseni. Drumul se prezinta intr-o stare foarte buna, are latimea de aproximativ 4-5m, foarte virajat dar cu curbe destul de largi si este foarte putin circulat. Cei 15km traverseaza cateva dealuri pe maulul nordic al Lacului Belis-Fantanele... ...mai multe informatii... 2. Poiana Campina - Valea Lunga - 21Km Daca sunteti in zona si v-ati saturat de DN1 sau pur si simplu cautati sa explorati drumuri noi interesante, acestaq traseu e o optiune buna. Se poate folosi ca alternativa daca sunteti de exemplu in drum spre Transbucegi pentru ca de la Valea Lunga se poate ajunge la Pucioasa pe un drum la fel de fun. De pe DN1 va trebui sa treceti prin Campiana pentru ca nu se poate vira direct din DN1. Apoi in Poiana Campiana va trebui sa o luati spre Provita. In Poiana Campiana se trece pe sub calea ferata apoi... ...mai multe informatii... 3. Magura - Hales - 14Km Aceasta scurta portiune de drum a fost asfaltata de cativa ani si se prezinta intr-o stare foarte buna. Venind dinspre sud din satul Hales, drumul incepe cu o zona destul de rapida cu cateva linii drepte lungi. Apoi pe masura ce inaintam drumul se afunda in padure si incepe sa urce, mai intai cu cateva curbe largi, apoi devine din ce in ce mai intortochiat. Pe la mijlocul drumului ajungem la... ...mai multe informatii... 4. Baile Herculane- Baia de Arama - 61Km Drumul este destul de putin tranzitat pentru ca exista rute mai rapide de a ajunge de la Baile Herculane la Targu-Jiu iar proiectul de realizare a drumului Trans Retezat, care poate fi accesat din DN67D, a fost abandonat pentru moment. Parcurs dinspre Baile Herculane inspre Baia de Arama se disting 2 segmente diferite: Segmentul 1 - viteza medie de parcurgere 60km/h: Desi peisajul de pe Valea Cernei este spectaculos si zona are potential... ...mai multe informatii... 5. Sarata Monteoru - Leiculesti - 20Km Acest drum este relativ putin cunoscut pentru ca pana de curand nu era asfaltat si nici nu este intr-o zona foarte turistica. Nu leaga localitati foarte mari sau imprtante si din acest motiv traficul este foarte redus spre deloc. 99% din lungimea traseului dintre Merei si Leiculesti traverseaza o padure densa de foioase si senzatia este ca traversezi un lung tunel de vegetatie. Singurle zone dezpadurite sunt in statiunea Sarata Monteoru si spre finalul traseului, langa Leiculesti. Daca aveti noroc... ...mai multe informatii... 6. Grosii Tiblesului - Botiza - 27Km Acest drum este unul dintre multele drumuri care au fost reabilitate in ultimii ani dar care nu are de fapt o importanta foarte mare si in consecinta nu este foarte circulat. Ceea ce pentru motociclisti nu este tocmai rau. Soseaua leaga Tara Lapusului de Maramures si traverseaza muntii Drumul este foarte ingust, latimea variaza intre 3,5m si 5m si in acest motiv este destul de periculos in cazul in care apare ceva din sens opus. Venind dinspre Grosii Tiblesului drumul serpuieste pe firul unei vai trecand alternativ prin paduri de foioase si poienite pline de capite de fan. Usor, usor poienitele dispar, padurea se indeseste si... ...mai multe informatii...
  10. Dupa multe ture prin tara, pe drumurile deja clasice, precum Transfagarasan, Cheia, Transalpina, si altele, probabil ca iti doresti sa mai descoperi si alte sosele pe care sa te distrezi in weekend. In ultimii ani, sunt din ce in ce mai multe drumuri judetene sau comunale care au fost reabilitate si care, din cauza ca leaga doar cateva sate mici, sunt aproape mereu aproape deloc circulate. Acesta este un lucru bun, dar are si doua dezavantaje: risti sa te relaxezi si cand nu te astepti sa te trezesti cu o masina venind din sens opus, si al doilea, mai ales primavara, drumurile sunt pline de nisip care a fost aruncat de drumari in timpul iernii pentru aderenta. 1. Belis - Dealu Botii - 15km Aceasta sosea a fost asfaltata de curand si face legatura intr DN1R si soseaua Transapuseni. Drumul se prezinta intr-o stare foarte buna, are latimea de aproximativ 4-5m, foarte virajat dar cu curbe destul de largi si este foarte putin circulat. Cei 15km traverseaza cateva dealuri pe maulul nordic al Lacului Belis-Fantanele... ...mai multe informatii... 2. Poiana Campina - Valea Lunga - 21Km Daca sunteti in zona si v-ati saturat de DN1 sau pur si simplu cautati sa explorati drumuri noi interesante, acestaq traseu e o optiune buna. Se poate folosi ca alternativa daca sunteti de exemplu in drum spre Transbucegi pentru ca de la Valea Lunga se poate ajunge la Pucioasa pe un drum la fel de fun.De pe DN1 va trebui sa treceti prin Campiana pentru ca nu se poate vira direct din DN1. Apoi in Poiana Campiana va trebui sa o luati spre Provita. In Poiana Campiana se trece pe sub calea ferata apoi... ...mai multe informatii... 3. Magura - Hales - 14Km Aceasta scurta portiune de drum a fost asfaltata de cativa ani si se prezinta intr-o stare foarte buna. Venind dinspre sud din satul Hales, drumul incepe cu o zona destul de rapida cu cateva linii drepte lungi. Apoi pe masura ce inaintam drumul se afunda in padure si incepe sa urce, mai intai cu cateva curbe largi, apoi devine din ce in ce mai intortochiat. Pe la mijlocul drumului ajungem la......mai multe informatii... 4. Baile Herculane- Baia de Arama - 61Km Drumul este destul de putin tranzitat pentru ca exista rute mai rapide de a ajunge de la Baile Herculane la Targu-Jiu iar proiectul de realizare a drumului Trans Retezat, care poate fi accesat din DN67D, a fost abandonat pentru moment. Parcurs dinspre Baile Herculane inspre Baia de Arama se disting 2 segmente diferite:Segmentul 1 - viteza medie de parcurgere 60km/h:Desi peisajul de pe Valea Cernei este spectaculos si zona are potential......mai multe informatii... 5. Sarata Monteoru - Leiculesti - 20Km Acest drum este relativ putin cunoscut pentru ca pana de curand nu era asfaltat si nici nu este intr-o zona foarte turistica. Nu leaga localitati foarte mari sau imprtante si din acest motiv traficul este foarte redus spre deloc.99% din lungimea traseului dintre Merei si Leiculesti traverseaza o padure densa de foioase si senzatia este ca traversezi un lung tunel de vegetatie. Singurle zone dezpadurite sunt in statiunea Sarata Monteoru si spre finalul traseului, langa Leiculesti. Daca aveti noroc......mai multe informatii... 6. Grosii Tiblesului - Botiza - 27Km Acest drum este unul dintre multele drumuri care au fost reabilitate in ultimii ani dar care nu are de fapt o importanta foarte mare si in consecinta nu este foarte circulat. Ceea ce pentru motociclisti nu este tocmai rau. Soseaua leaga Tara Lapusului de Maramures si traverseaza muntiiDrumul este foarte ingust, latimea variaza intre 3,5m si 5m si in acest motiv este destul de periculos in cazul in care apare ceva din sens opus.Venind dinspre Grosii Tiblesului drumul serpuieste pe firul unei vai trecand alternativ prin paduri de foioase si poienite pline de capite de fan. Usor, usor poienitele dispar, padurea se indeseste si......mai multe informatii...
  11. Articolul anterior: ziua 1Barajul Valea Uzului Aseara am petrecut singuri. Pe la ora 11, personalul a parasit pensiunea, si ne-au lasat singuri cu ultima comanda. Am fost prevazatori si am mai luat niste rezerve care ne-au tinut pana pe la ora 1. Duminca dimineata, in mod suprinzator, pe la ora 9.20 eram toti in restaurant la micul dejun iar pe la 10.30 eram pregatiti de drum. Ba chiar am avut timp sa-mi intind si lantul pentru ca cu o seara in urma incepuse sa cam zdrangane. La ora 11 am plecat. Cerul e perfect senin si deja temperatura a ajuns la 12 grade. Singura problema e ca stim ca ne astepata vreo 50 km de clantanit dintii pe un drum destul de prost pana la Comanesti. Din fericire, nu e chiar atat de rau pe cat am fost avertizati, poate din cauza peisajului care e superb sau a vremii care de mult nu a mai tinut asa cu noi. Ideea e ca fara sa ne oprim, cam in 50 de minute, trecem de Comanesti, Darmanesti, si ne afundam pe valea Uzului. Aici gasisem din intamplare pe net, niste imagini cu un baraj foarte spectaculos si ne-am gandit sa-l vedem cu ochii nostri. Valea TrotusuluiDrumul pana in apropiere de baraj e destul de prost, in schimb partea de urcus pana la nivelul lacului e destul de buna si drumul e spectaculos. Facem o tura pana sus si dupa cateva poze, coboram si la baza barajului pentru o noua sesiune foto. Barajul e impresionant: un zid imens lung de vreo 500m si inalt de 87m cu niste contraforti masivi pentru rigidizare. Seamana cu poarta Mordor-ului din Lord of the Rings!Valea Uzului ar fi interesanta de explorat: exista un drum care traverseaza muntii pana in Transilvania, la Sanmartin dar din pacate nu este asfaltat si nu ne incumetam sa ne aventuram, mai ales eu si Marius cu Hornet-urile din dotare. Barajul Valea UzuluiE frumos aici la baraj, dar trebuie sa o luam din loc. Ne indreptam spre Onesti, apoi la Targu Ocna o luam pe un drum secundar care ne scoate in Pasul Oituz. Aici ne intalnim din nou cu un pardaox al geografiei din Romania: la o distanta de aproximativ 30km, pe aceiasi sosea exista doua localitati, denumite la fel: Oituz. Noroc ca sunt in judete diferite ca altfel nu imi dau seama cum ar fi procedat polita cand ar fi vrut sa se duca sa faca o perchezitie pe la cineva acasa... Spre deosebire de Valea Trotusului, in pasul Oituz, asfaltul este mult mai bun dar configuratia traseului este oarecum similara: venind dinspre est spre vest, drumul urca lin, apoi in ultima parte a trecatorii avem parte o zona mai spectaculoasa, un segment plin de curbe stranse si sepentine. Doar ca parca pasul Oituz este ceva mai circulat decat Valea Trotusului si pasul Ghimes. Pasul OituzOdata trecuti inapoi in secuime, ne oprim sa alimentam in Targu Secuiesc. Aici, la benzinarie, descoperim ca au si restaurant, asa ca ne hotaram sa luam pranzul aici. Observam ca in localul asta isi beau cafeaua si politistii locali inainte de a-si instala radarul pe marginea drumului si ne dam seama ce viata grea au romanii in zona asta si cat de discriminati sunt: saracii incearca sa-si plateasca consumatia dar cei de la bar sunt atat de rai incat nu vor sa le primeasca banii :) si mai rau mi se pare ca nici macar nu le-au oferit niste gogosi sa mearga cu cafeaua. Pasul OituzDupa o masa copioasa, aproape ca ne ia somnul si cu greu reusim sa ne suim din nou pe motor. Drumul catre Covasna e destul de placut mai ales ca asfaltul e destul de bun. Dupa Covasna, continuam mai departe spre sud catre Intorsura Buzalui. Pe acest segment stim de pe google maps ca ne asteapta o bucata fara asfalt care conform calculelor mele ar trebui sa aiba cam 8km. Dupa iesirea din Covasna, drumul pare ok, dar pe masura ce ne indepartam, asfaltul devine din ce in ce mai prost si chiar la iesirea din satul Zagon, asfaltul se termina. E ok, totusi... drumul nu e circulat de camioane sau tractoare si in consecinta e destul de ok. Doar pe zonele mai abrupte sunt denivelari mai accentuate iar in locurile umbite, drumul e inca umed dar totusi aderent. Soseaua urca destul de accentuat, cu multe serpentine stranse si abrupte, apoi la fel cum am urcat pana in varful dealului, incepem sa coboram catre sud: din nou multe serpentine dar de data asta parca e ceva mai stresant petru ca atunci can cobori pe pietris ai impresia ca riscul de derapaj este mai mare. A fost nesperat de usor de traversat bucata asta de drum forestier si iata-ne iesiti din nou la asfalt. Dupa un scurt popas intr-o poiana superba, o luam din nou din loc catre Valea Siriului. Drum Covasna - Intorsura BuzauluiA trecut ceva vreme de cand nu am mai parcurs drumul asta pe caldura si vreme buna. Parca de data asta e mult mai fun! Pare prea scurt! e mult mai frumos. Pe nesimtite ajungem la Lacul Siriu si trcem in viteza pe langa baraj. Inainte de Cislau viram la dreapta catre Valenii de Munte dar de data asta, gps-ul ne sugereaza sa o luam pe alt drum care sa ne scoata aproape de Ploiesti si astfel sa evitam aglomeratia dintre Valeni si Ploiesti. Valea Siriului Lacul SiriuDecizia e buna: drumul asta de la Tarlesti la Magura pe DN1A, e mult mai liber, ba chiar pustiu, si destul de bun. Doar ca trebuie sa fim atenti pentru ca din cand in cand soseaua ne intinde cate o capcana si din senin rasare cate o denivelare invizibila si aproape ca iti scapa motorul din mana... Pe la ora 18.30 ajungem in Ploiesti. Mai oprim odata pentru o ultima alimentare. Ne hotaram sa o luam pe DN1 pentru ca chiar daca soseaua e mult mai aglomerata decat autostrada A3, macar aici nu e atat de plictisitor. Pe la 7.30 ajungem in Bucuresti. Suntem cu totii obositi dar multumiti. Am facut 900 de kilometri in 2 zile si am vazut o groaza de locuri noi si frumoase. Si mai ales suntem multumiti ca sezonul 2017 a fost inugurat cu succes si cu mai ales a fost inaugurat cu vreme buna! sper sa avem parte tot anul numai de vreme ca asta!
  12. Articolul anterior: ziua 1 Barajul Valea Uzului Aseara am petrecut singuri. Pe la ora 11, personalul a parasit pensiunea, si ne-au lasat singuri cu ultima comanda. Am fost prevazatori si am mai luat niste rezerve care ne-au tinut pana pe la ora 1. Duminca dimineata, in mod suprinzator, pe la ora 9.20 eram toti in restaurant la micul dejun iar pe la 10.30 eram pregatiti de drum. Ba chiar am avut timp sa-mi intind si lantul pentru ca cu o seara in urma incepuse sa cam zdrangane. La ora 11 am plecat. Cerul e perfect senin si deja temperatura a ajuns la 12 grade. Singura problema e ca stim ca ne astepata vreo 50 km de clantanit dintii pe un drum destul de prost pana la Comanesti. Din fericire, nu e chiar atat de rau pe cat am fost avertizati, poate din cauza peisajului care e superb sau a vremii care de mult nu a mai tinut asa cu noi. Ideea e ca fara sa ne oprim, cam in 50 de minute, trecem de Comanesti, Darmanesti, si ne afundam pe valea Uzului. Aici gasisem din intamplare pe net, niste imagini cu un baraj foarte spectaculos si ne-am gandit sa-l vedem cu ochii nostri. Valea TrotusuluiDrumul pana in apropiere de baraj e destul de prost, in schimb partea de urcus pana la nivelul lacului e destul de buna si drumul e spectaculos. Facem o tura pana sus si dupa cateva poze, coboram si la baza barajului pentru o noua sesiune foto. Barajul e impresionant: un zid imens lung de vreo 500m si inalt de 87m cu niste contraforti masivi pentru rigidizare. Seamana cu poarta Mordor-ului din Lord of the Rings! Valea uzului ar fi interesanta de explorat: exista un drum care traverseaza muntii pana in Transilvania, la Sanmartin dar din pacate nu este asfaltat si nu ne incumetam sa ne aventuram, mai ales eu si Marius cu Hornet-urile din dotare. Barajul Valea UzuluiE frumos aici la baraj, dar trebuie sa o luam din loc. Ne indreptam spre Onesti, apoi la Targu Ocna o luam pe un drum secundar care ne scoate in Pasul Oituz. Aici ne intalnim din nou cu un pardaox al geografiei din Romania: la o distanta de aproximativ 30km, pe aceiasi sosea exista doua localitati, denumite la fel: Oituz. Noroc ca sunt in judete diferite ca altfel nu imi dau seama cum ar fi procedat polita cand ar fi vrut sa se duca sa faca o perchezitie pe la cineva acasa... Spre deosebire de Valea Trotusului, in pasul Oituz, asfaltul este mult mai bun dar configuratia traseului este oarecum similara: venind dinspre est spre vest, drumul urca lin, apoi in ultima parte a trecatorii avem parte o zona mai spectaculoasa, un segment plin de curbe stranse si sepentine. Doar ca parca pasul Oituz este ceva mai circulat decat Valea Trotusului si pasul Ghimes. Pasul OituzOdata trecuti inapoi in secuime, ne oprim sa alimentam in Targu Secuiesc. Aici, la benzinarie, descoperim ca au si restaurant, asa ca ne hotaram sa luam pranzul aici. Observam ca in localul asta isi beau cafeaua si politistii locali inainte de a-si instala radarul pe marginea drumului si ne dam seama ce viata grea au romanii in zona asta si cat de discriminati sunt: saracii incearca sa-si plateasca consumatia dar cei de la bar sunt atat de rai incat nu vor sa le primeasca banii :) si mai rau mi se pare ca nici macar nu le-au oferit niste gogosi sa mearga cu cafeaua. Pasul OituzDupa o masa copioasa, aproape ca ne ia somnul si cu greu reusim sa ne suim din nou pe motor. Drumul catre Covasna e destul de placut mai ales ca asfaltul e destul de bun. Dupa Covasna, continuam mai departe spre sud catre Intorsura Buzalui. Pe acest segment stim de pe google maps ca ne asteapta o bucata fara asfalt care conform calculelor mele ar trebui sa aiba cam 8km. Dupa iesirea din Covasna, drumul pare ok, dar pe masura ce ne indepartam, asfaltul devine din ce in ce mai prost si chiar la iesirea din satul Zagon, asfaltul se termina. E ok, totusi... drumul nu e circulat de camioane sau tractoare si in consecinta e destul de ok. Doar pe zonele mai abrupte sunt denivelari mai accentuate iar in locurile umbite, drumul e inca umed dar totusi aderent. Soseaua urca destul de accentuat, cu multe serpentine stranse si abrupte, apoi la fel cum am urcat pana in varful dealului, incepem sa coboram catre sud: din nou multe serpentine dar de data asta parca e ceva mai stresant petru ca atunci can cobori pe pietris ai impresia ca riscul de derapaj este mai mare. A fost nesperat de usor de traversat bucata asta de drum forestier si iata-ne iesiti din nou la asfalt. Dupa un scurt popas intr-o poiana superba, o luam din nou din loc catre Valea Siriului. Drum Covasna - Intorsura BuzauluiA trecut ceva vreme de cand nu am mai parcurs drumul asta pe caldura si vreme buna. Parca de data asta e mult mai fun! Pare prea scurt! e mult mai frumos. Pe nesimtite ajungem la Lacul Siriu si trcem in viteza pe langa baraj. Inainte de Cislau viram la dreapta catre Valenii de Munte dar de data asta, gps-ul ne sugereaza sa o luam pe alt drum care sa ne scoata aproape de Ploiesti si astfel sa evitam aglomeratia dintre Valeni si Ploiesti. Valea Siriului Lacul SiriuDecizia e buna: drumul asta de la Tarlesti la Magura pe DN1A, e mult mai liber, ba chiar pustiu, si destul de bun. Doar ca trebuie sa fim atenti pentru ca din cand in cand soseaua ne intinde cate o capcana si din senin rasare cate o denivelare invizibila si aproape ca iti scapa motorul din mana... Pe la ora 18.30 ajungem in Ploiesti. Mai oprim odata pentru o ultima alimentare. Ne hotaram sa o luam pe DN1 pentru ca chiar daca soseaua e mult mai aglomerata decat autostrada A3, macar aici nu e atat de plictisitor. Pe la 7.30 ajungem in Bucuresti. Suntem cu totii obositi dar multumiti. Am facut 900 de kilometri in 2 zile si am vazut o groaza de locuri noi si frumoase. Si mai ales suntem multumiti ca sezonul 2017 a fost inugurat cu succes si cu mai ales a fost inaugurat cu vreme buna! sper sa avem parte tot anul numai de vreme ca asta!
  13. Anul asta, chiar de la inceputul lunii Martie, parea ca a venit primavara. Chiar in prima saptamana din Martie se inregistrau temperaturi de 17-18 grade. Asa ca am planificat rapid o prima iesire, asa de inaugurare a sezonului. Primul weekend in care eram liber, era cel cu 25-26 martie. Ne-am strans vreo 3-4, dar cu cateva zile inainte de eveniment, s-a schimbat brusc prognoza pentru weekend: se anuntau multe precipitatii si chiar ninsoare pe alocuri. De data asta ne-am hotarat ca totusi poate e mai bine sa amanam mai ales ca ultimele dati am avut parte numai de frig si ploaie si chiar ajunsesem sa credem ca unii dintre noi sunt rude cu familia Adams si umbla cu norul dupa ei. Asa ca iata-ne in sambata urmatore, dimineata, pe 1 aprilie, in benzinarie la Petrom in Baneasa. Suntem 3: eu, Andrei si Marius. De data asta se anunta un weekend perfect: maxime de 18-20 grade, cer senin si mult soare! Nu mai pierdem mult timp si o luam din loc. DN1 este plin motociclisti care se indreapta, ca si noi catre drumurile de munte. Petrom BaneasaPana la Predeal nu prea pierdem timpul pentru ca am facut drumul asta de zeci de ori. De aici o luam catre Rasnov prin Paraul Rece. Drumul asta este foarte frumos pentru motociclisti: o prima parte cu curbe largi si rapide si o a doua parte cu vreo 12 ace de par unul dupa altul. Din pacate e genul ala de drum pe care nu poti merge relaxat pentru ca e plin de capcane, mai ales pe partea de serpentine. Toate acele de par sunt destul de valurite si pline de gropi iar 70% din curbe sunt pline de nisip sau pietris. La Rasnov, dupa o scurta pauza, o luam spre Zarnesti si apoi spre Poiana Marului, Sinca Veche si Sercaia. Din nou un drum frumos dar cu asfalt destul de prost: multe valuri si gropi. Dupa Poiana Marului peisajul incepe sa devina din ce in ce mai domol si in curand suntem in Podisul Transilvaniei, in zona cetatilor fortificate sasesti. Traversam DN1 si o luam catre Hoghiz. Aici ne sunt puse la incercare cunostintele de geografie: Suntem pe valea Oltului! stiu ca pare ciudat, dar chiar asa este: in drepata noastra curge Oltul! apoi , ce sa vezi?!: trecem prin Venetia! doar ca nu e cea din Italia, ci satul Venetia de Jos. Nu sunt canale, nici gondole, e doar o coincidenta de nume... e o Venetie doar ca e mult mai "jos". Segemntul asta de drum e mai relaxant: am scapat de asfaltul ala prost de pana acum si avem parte de linii drepte lungi de cativa kilometri condimentate din cand in cand cu cateva curbe stranse. Cetatea HomorodTraversam si DN13 si ne hotaram sa oprim sa vizitam o cetate fortificata asa ca ne oprim la prima care ne iese in cale, adica la Homorod. Aici e pustiu. Doar un bilet in poarta cetatii unde e scris ca daca vrem sa vizitam, trebuie sa mergem la numarul 29 si sa luam cheia cetatii... Suna complicat, asa ca parcul de vis-a-vis de biserica, brusc, pare mult mai tentant, deci ne retragem intr-un chiosc la umbra. E ora 14 si daca urmam planul de a ajunge de aici direct pe valea Trotusului la Lunca de Jos, ar insemna ca mai avem doar 130km. E prea devreme! trebuie sa ne mai facem de lucru: vom face un ocol pe la Praid si Gheorgheni. Pasul BucinPornim spre Odorheiul Secuiesc, apoi de aici o luam spre Praid. E putin dificil cu orientarea pentru ca aici indicatorele rutiere au putin alta logica. Pare ca unele localitati nu trebuie sa apara pe indicator, desi sunt orase importante. Noroc ca avem si un gps care ne scoate rapid in oras. Drumul spre Praid este destul de bun si pe alocuri chiar e destul de fun. Sunt multe curbe largi peste cateva dealuri si traficul relativ redus. Pe nesimtite ajungem la Praid si de aici intram pe drumul catre pasul Bucin, Pe drumul asta am mai fost, dar din pacate era dupa o ploaie torentiala, asfaltul era ud si afara era destul de frig. Acum conditiile sunt perfecte.Soseaua incepe sa urce usor, valea devine din ce in ce mai ingusta si ne afundam intr-o padure deasa de foioase. Pe masura ce urcam soseaua devine din ce in ce mai intortocheata si coniferele incep sa inlocuiasca foioasele. Soseaua ajunge pana la 1160m. Aici iesim din padure intr-o vasta poiana presarata cu case de vacanta si oprim sa admiram peisajul. Inca mai sunt urme de zapada dar deja au inflorit toporasii, deci e clar ca iarna s-a terminat. Dupa ce ne relaxam putin pe o pajiste si aproape adormim, ne hotaram sa plecam mai departe. Ar fi frumos sa mai ramanem dar din pacate mai avem doar cateva ore de lumina. Pasul Bucin Pasul BucinCoborarea spre Joseni este complet diferita fata de versantul vestic: aici sunt mult mai multe curbe stranse si chiar si serpentine. Pasul se termina brusc cu un ultim ac de par si brusc totul devine plat. Trecem de Gheorgheni si de aici o luam spre sud, spre Mirecurea Ciuc. Drumul asta dintre Gheorgheni si Sf. Gheorghe este poate cel mai bun drum de mers cu motorul dintr-o zona de deal din Romania. Suprafata soselei este perfecta, majoritatea curbelor au vizibilitate foarte buna iar peisajul este superb. Inainte de Miercurea Ciuc o luam la stanga pe o scurtatura pentru a iesi spre pasul Ghimes. Dupa o mica greseala si o intoarcere de vreo 2 km, reusim sa iesim in DN12A in satul Frumosa. De aici incepe urcusul catre pasul Ghimes si dupa cativa kilometri ajungem la barajul si lacul de acumulare Frumosa. Mai e putin si apune soarele asa ca nu putem sa stam prea mult pentru ca am vrea sa ajungem pe lumina la cazare. Lacul Frumoasa Langa Lacul FrumoasaDupa ce trecem de lac, soseaua incepe sa urce mai accentuat. Din vale se vede soseaua cocotata pe varful dealului din fata noastra si cateva masini mici care par de jucarie. Un prim ac de par, apoi urcam pe coasta muntelui si dam din nou de un ac de par si gata! Suntem in varf. Dupa o scurta trecere pe la 1100 de metri incepem sa coboram pana ajungem pe valea raului Trotus. De aici asfaltul incepe sa devina din ce in ce mai prost. Soseaua a fost intial facuta din dale de beton apoi a fost asfaltata. Din pacate pare ca s-au zgarcit la asflat pentru ca acolo unde inca nu au aparut gropi oricum se simt rosturile din placile de beton. Pasul GhimesValea Trotusului este o insiruire nesfarsita de sate: Ori ca suntem noi disperati sa ajungem la cazare, ori pur si simplu asa este, dar satul asta Lunca de Sus pare fara sfarsit! Apoi incpe Lunca de Jos.. din nou fara sfarsit! Astia cred ca aveau o singura localitate si ca sa scurteze distanta pana in centru, s-au hotart sa o imparta in doua ca sa aiba doua primarii si doua centre de comuna.In sfarsit, pe la ora 8.00 ajungem la pensiune. Suntem singuri dar, surpriza, bucataria e deschisa si chiar fac si mancare ok. Au si palinca, care dupa un drum de aproape 500 km pica perfect. Si chiar e o palinca buna. Au si bere si cel mai bine e ca e doar 5 lei sticla. Au bere locala, fosta bere "Igazi Csiki Sor" adica "Adevarata bere Ciuc" care dupa un proces cu cei de la Heineken care detin brandul Ciuc, au pierdut si le-a fost interzis sa foloseasca numele Ciuc in limba maghiara. Dept urmare acum se numeste doar "Igazi Sor" adica "adevarata bere". Nu conteaza cum se numeste, conteaza ca e buna. Asa ca pana la culcare ne delectam cu cateva Igazi Sor si cu ultima sticla de palinca din rezerva strategica a pensiunii. Noroc ca s-a terminat ca cine stie ce se mai intampla... Articolul urmator: ziua 2
  14. Anul asta, chiar de la inceputul lunii Martie, parea ca a venit primavara. Chiar in prima saptamana din Martie se inregistrau temperaturi de 17-18 grade. Asa ca am planificat rapid o prima iesire, asa de inaugurare a sezonului. Primul weekend in care eram liber, era cel cu 25-26 martie. Ne-am strans vreo 3-4, dar cu cateva zile inainte de eveniment, s-a schimbat brusc prognoza pentru weekend: se anuntau multe precipitatii si chiar ninsoare pe alocuri. De data asta ne-am hotarat ca totusi poate e mai bine sa amanam mai ales ca ultimele dati am avut parte numai de frig si ploaie si chiar ajunsesem sa credem ca unii dintre noi sunt rude cu familia Adams si umbla cu norul dupa ei. Asa ca iata-ne in sambata urmatore, dimineata, pe 1 aprilie, in benzinarie la Petrom in Baneasa. Suntem 3: eu, Andrei si Marius. De data asta se anunta un weekend perfect: maxime de 18-20 grade, cer senin si mult soare! Nu mai pierdem mult timp si o luam din loc. DN1 este plin motociclisti care se indreapta, ca si noi catre drumurile de munte. Petrom BaneasaPana la Predeal nu prea pierdem timpul pentru ca am facut drumul asta de zeci de ori. De aici o luam catre Rasnov prin Paraul Rece. Drumul asta este foarte frumos pentru motociclisti: o prima parte cu curbe largi si rapide si o a doua parte cu vreo 12 ace de par unul dupa altul. Din pacate e genul ala de drum pe care nu poti merge relaxat pentru ca e plin de capcane, mai ales pe partea de serpentine. Toate acele de par sunt destul de valurite si pline de gropi iar 70% din curbe sunt pline de nisip sau pietris. La Rasnov, dupa o scurta pauza, o luam spre Zarnesti si apoi spre Poiana Marului, Sinca Veche si Sercaia. Din nou un drum frumos dar cu asfalt destul de prost: multe valuri si gropi. Dupa Poiana Marului peisajul incepe sa devina din ce in ce mai domol si in curand suntem in Podisul Transilvaniei, in zona cetatilor fortificate sasesti. Traversam DN1 si o luam catre Hoghiz. Aici ne sunt puse la incercare cunostintele de geografie: Suntem pe valea Oltului! stiu ca pare ciudat, dar chiar asa este: in drepata noastra curge Oltul! apoi , ce sa vezi?!: trecem prin Venetia! doar ca nu e cea din Italia, ci satul Venetia de Jos. Nu sunt canale, nici gondole, e doar o coincidenta de nume... e o Venetie doar ca e mult mai "jos". Segemntul asta de drum e mai relaxant: am scapat de asfaltul ala prost de pana acum si avem parte de linii drepte lungi de cativa kilometri condimentate din cand in cand cu cateva curbe stranse. Cetatea HomorodTraversam si DN13 si ne hotaram sa oprim sa vizitam o cetate fortificata asa ca ne oprim la prima care ne iese in cale, adica la Homorod. Aici e pustiu. Doar un bilet in poarta cetatii unde e scris ca daca vrem sa vizitam, trebuie sa mergem la numarul 29 si sa luam cheia cetatii... Suna complicat, asa ca parcul de vis-a-vis de biserica, brusc, pare mult mai tentant, deci ne retragem intr-un chiosc la umbra. E ora 14 si daca urmam planul de a ajunge de aici direct pe valea Trotusului la Lunca de Jos, ar insemna ca mai avem doar 130km. E prea devreme! trebuie sa ne mai facem de lucru: vom face un ocol pe la Praid si Gheorgheni. Pasul BucinPornim spre Odorheiul Secuiesc, apoi de aici o luam spre Praid. E putin dificil cu orientarea pentru ca aici indicatorele rutiere au putin alta logica. Pare ca unele localitati nu trebuie sa apara pe indicator, desi sunt orase importante. Noroc ca avem si un gps care ne scoate rapid in oras. Drumul spre Praid este destul de bun si pe alocuri chiar e destul de fun. Sunt multe curbe largi peste cateva dealuri si traficul relativ redus. Pe nesimtite ajungem la Praid si de aici intram pe drumul catre pasul Bucin, Pe drumul asta am mai fost, dar din pacate era dupa o ploaie torentiala, asfaltul era ud si afara era destul de frig. Acum conditiile sunt perfecte. Soseaua incepe sa urce usor, valea devine din ce in ce mai ingusta si ne afundam intr-o padure deasa de foioase. Pe masura ce urcam soseaua devine din ce in ce mai intortocheata si coniferele incep sa inlocuiasca foioasele. Soseaua ajunge pana la 1160m. Aici iesim din padure intr-o vasta poiana presarata cu case de vacanta si oprim sa admiram peisajul. Inca mai sunt urme de zapada dar deja au inflorit toporasii, deci e clar ca iarna s-a terminat. Dupa ce ne relaxam putin pe o pajiste si aproape adormim, ne hotaram sa plecam mai departe. Ar fi frumos sa mai ramanem dar din pacate mai avem doar cateva ore de lumina. Pasul Bucin Pasul BucinCoborarea spre Joseni este complet diferita fata de versantul vestic: aici sunt mult mai multe curbe stranse si chiar si serpentine. Pasul se termina brusc cu un ultim ac de par si brusc totul devine plat. Trecem de Gheorgheni si de aici o luam spre sud, spre Mirecurea Ciuc. Drumul asta dintre Gheorgheni si Sf. Gheorghe este poate cel mai bun drum de mers cu motorul dintr-o zona de deal din Romania. Suprafata soselei este perfecta, majoritatea curbelor au vizibilitate foarte buna iar peisajul este superb. Inainte de Miercurea Ciuc o luam la stanga pe o scurtatura pentru a iesi spre pasul Ghimes. Dupa o mica greseala si o intoarcere de vreo 2 km, reusim sa iesim in DN12A in satul Frumosa. De aici incepe urcusul catre pasul Ghimes si dupa cativa kilometri ajungem la barajul si lacul de acumulare Frumosa. Mai e putin si apune soarele asa ca nu putem sa stam prea mult pentru ca am vrea sa ajungem pe lumina la cazare. Lacul Frumoasa Langa Lacul FrumoasaDupa ce trecem de lac, soseaua incepe sa urce mai accentuat. Din vale se vede soseaua cocotata pe varful dealului din fata noastra si cateva masini mici care par de jucarie. Un prim ac de par, apoi urcam pe coasta muntelui si dam din nou de un ac de par si gata! Suntem in varf. Dupa o scurta trecere pe la 1100 de metri incepem sa coboram pana ajungem pe valea raului Trotus. De aici asfaltul incepe sa devina din ce in ce mai prost. Soseaua a fost intial facuta din dale de beton apoi a fost asfaltata. Din pacate pare ca s-au zgarcit la asflat pentru ca acolo unde inca nu au aparut gropi oricum se simt rosturile din placile de beton. Pasul GhimesValea Trotusului este o insiruire nesfarsita de sate: Ori ca suntem noi disperati sa ajungem la cazare, ori pur si simplu asa este, dar satul asta Lunca de Sus pare fara sfarsit! Apoi incpe Lunca de Jos.. din nou fara sfarsit! Astia cred ca aveau o singura localitate si ca sa scurteze distanta pana in centru, s-au hotart sa o imparta in doua ca sa aiba doua primarii si doua centre de comuna. In sfarsit, pe la ora 8.00 ajungem la pensiune. Suntem singuri dar, surpriza, bucataria e deschisa si chiar fac si mancare ok. Au si palinca, care dupa un drum de aproape 500 km pica perfect. Si chiar e o palinca buna. Au si bere si cel mai bine e ca e doar 5 lei sticla. Au bere locala, fosta bere "Igazi Csiki Sor" adica "Adevarata bere Ciuc" care dupa un proces cu cei de la Heineken care detin brandul Ciuc, au pierdut si le-a fost interzis sa foloseasca numele Ciuc in limba maghiara. Dept urmare acum se numeste doar "Igazi Sor" adica "adevarata bere". Nu conteaza cum se numeste, conteaza ca e buna. Asa ca pana la culcare ne delectam cu cateva Igazi Sor si cu ultima sticla de palinca din rezerva strategica a pensiunii. Noroc ca s-a terminat ca cine stie ce se mai intampla... Articolul urmator: ziua 2
  15. 50 de drumuri, Harta interactiva http://www.scribblemaps.com/maps/view/Drumuri_moto_Romania/LAPPfbW5uk
×
×
  • Creează O Nouă...