Mergi la conţinut

motoroute.ro

Membri
  • Conţinut

    403
  • Membru din

  • Ultima vizită

  • Days Won

    1
  • Online

    1h 42m 38s

motoroute.ro last won the day on 11 Iunie 2019

motoroute.ro had the most liked content!

Despre mine

  • Sunt
    Motociclist
  • Locatie
    Bucuresti
  • Posesor(oare) de
    Kawi

Metode de Contact

  • Pagina Web
    http://www.motoroute.ro/
  • Facebook
    https://www.facebook.com/iamstreetRide/
  1. Din dorința de a fi mai aproape de comunitatea moto din zona Cluj și Târgu Mureș, Autosincron devine dealer moto oficial Honda Romania. Astfel, pe lângă activitatea pe partea auto, începând cu acest an, Auto Sincron se ocupă și de comercializarea motocicletelor în același showroom. Pe lângă motocicete, veți găși aici accesorii și piese Honda și este SINGURUL SERVICE AUTORIZAT HONDA DIN CLUJ. De asemenea, este SINGURUL DEALER AUTORIZAT HONDA PENTRU A OPERA LUCRĂRI DE GARANȚIE și campanii de rechemare (dacă va fi cazul). Intreaga gamă Honda este disponibilă, în prezent în showroom fiind expuse modelele: GL1800DAK CB500XAK CRF1100A4L NC750XDL CB500FAK SH300AK WW125AK NSS300AK4ED Z125MAK Adresa – Str. Cometei nr. 2-4, Cluj-Napoca Telefon – +40 741.333.810 Email – honda@autosincron.com Persoană dedicată pentru vânzări motociclete, accesorii și echipamente Daniel Ciceu – Mobil +40-741-333-810, daniel.ciceu@autosincron.com. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  2. Un nou brand italienesc intră pe piața din România. Est Bike Constanța este , începând cu această lună, importatorul oficial al motocicletelor SWM. Pentru cei pasionați de off-road, probabil că numele nu le este străin. Motocicletele SWM se pot lăuda cu o moștenire bogată care datează de la începutul anilor 1970, când erau câștigătoare regulate ale evenimentelor naționale și internaționale de off road. Mai multe infromatii despre istoria SWM puteți afla aici:[motoIstorie] SWM: care este legătură dintre micul producător italian, Harley Davidson și Husqvarna ?. [embedded content]Produse în fosta fabrică Husqvarna din nordul Italiei în apropiere de Milano, modelele SWM de nouă generație sunt derivate ale modelelor Husqvarna, combinând designul italian cu tehnologia performantă încercată de-a lungul timpului. Înainte ca SWM să preia fabrică în 2013, aceasta a fost complet modernizată de către BMW, însă după ce KTM a preluat Husqvarna, s-a luat decizia ca producția să fie mutată în Austria, lăsând cale liberă unui parteneriat nou SWM-Shineray Motorcycles. În prezent gama SWM cuprinde 13 modele de diverse capacități cilindrice. Mai jos puteți vedea lista de prețuri pentru modelele respective. Pentru mai multe detalii vă invităm să contactați importatorul oficial: Est Bike Constanța, Strada Medeea 1, Constanța, România,+40 752 312 097. Gama 125 (pot fi conduse cu A1) : RS 125 R și SM 125 R Sunt două motociclete ce împart același motor monoclindric de 124.7cc, răcit cu lichid, omologat EURO 4, ce dezvoltă 11KW. Fie că alegi versiunea pentru off-road, fie că o alegi pe cea supermoto, prețul este de 4.300EUR. OutLaw 125 Este un model scrambler robust al cărui design se aliniază cu look-ul retro-clasic al motocicletelor SMWs. Ghidonul este drept pentru o plimbare relaxantă, iar cauciucurile off-road îi conferă un aspect agresiv, numit de italieni urban scrambler. Motorul folosit este același monocilindru de 124,7cc, iar prețul este de 3.900EUR. Aces of Spades 125 Aces of Spades 125 este similar cu Outlaw 125, însă există modificări exterioare în ceea ce privește combinația de culori, prețul fiind același de 3.900EUR. Varez 125 Este interpretarea modernă a celor de la SWM pentru clasa naked, ce utilizează același motor de 124,7cc și 11Kw. Prețul este 4.290EUR. Gama 300 SWM RS 300 R este fratele mai mare al modelului RS125R , de această dată având motorul de 297,6cc, ce dezvoltă 10.5Kw/28KW racing map. De remarcat faptul că motocicleta are doar 107Kg la gol și vine cu frâne Brembo: pe față avem un disc de 260mm, iar pe spate de 220mm. Furca față cât și amortizor spate sunt Kayaba și oferă posibilitatea ajustării.Prețul este de 6.700EUR. Gama 500 Outlaw 500 Fratele mai mare al lui Outlaw 125 primește un motor de 445,3 cmc (22kW) cu evacuări pe ambele părți. Schema de culori și alți factori exteriori rămân la fel că Outlaw 125, în schimb avem pe față o furcă inversată complet ajustabilă, frâne Brembo cu etrier radial cu 4 pistonase pe față pe un disc de 320mm și bineînțeles ABS. Prețul este de 5.600EUR. Aces of Spaces 500 Aces of Spaces 500 folosește același motor cu Outlaw 500,prețul fiind tot de 5.600EUR. SixDays Este ușor diferit de Outlaw 500 și Aces of Spades 500, deoarece vine cu o vopsea verde militară și cu o șa de culoare neagră. Este un model enduro cu un nume recunoscut în lumea off-roadului, iar SWM l-a ales pentru a oferi clientului său un gust al altor vremuri, Acest model iese în evidență prin ușurința de utilizare și raportul calitate / preț excelent, cu care puteți face față cu ușurință rutelor off-road ușoare, precum și drumurilor de zi cu zi. Prețul este de 4.990EUR. RS 500R Vârful de gamă pentru off-road, deși poate fi înmatriculată ca motocicelta de stradă, este un dual-sport hard-core extrem de capabil în off-road.Motorul monocilindru de 501cc, dezvoltă 20kW (38kW racing map ), întreagă motocicletă are o greutate (*la gol) de 116Kg și vine echipată cu furcă complet ajustabilă Kayaba de 48mm, amortizor spate complet ajustabil Kayaba cu o cursă de 296mm, frâne Brembo cu disc față 260mm, spate 240mm. Prețul este de 7.200EUR. SM 500R Varianta supermoto ce împărtășește aceeași motorizare de 501cc . Furca față este tot Kayaba dar are jambe de 50mm cu o cursă de 250mm. Frânele tot Brembo cu etrieri radiali, dar pe față avem disc de 320mm,pe spate avand acelasi disc ca la varianta de off-road de240mm. Prețul este de 7.600EUR. Super Dual T & Super Dual X Este o motocicletă adventure touring extrem de ușoară(169Kg) si foarte ușor de utilizat care folosește că propulsor un motor monocilindric răcit cu lichid de 600cc Este echipată cu frâne Brembo și ABS Off-Road, ce poate fi comutat pe roata din spate. Este disponibilă atât în versiune maximă (40kW = 54CV), cât și în versiuni limitate pentru a fi folosită și de către proprietarii de permise A2. Prețul este de 7.490EUR. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  3. Dacă anul trecut, Honda se chinuia pe liniile drepte cu deja defunctul CBR1000RR, find de obicei la capătul clasamentului când era vorba de top speed, R-ul în plus adăugat la nume se pare că a venit,pe lângă o aerodinamică înbunătățită și cu un surplus de putere (~210-214cp). În cea de-a doua zi de teste de la Philip Island, ambele Fireblade-uri au înregistrat cel mai bun top speed, în prima sesiune Alvaro Bautista a atins 322km/h, iar în sesiunea de dup-amiază Leon Haslam a avut cel mai bun top speed cu 317.6km/h. Însă cum știm, nu doar top speed-ul contează, în ciuda acestor valori, ambii piloți HRC se chinuie să-și găsească ritmul pe noul model, spunând că deși s-au făcut progrese, mai este încă mult de muncă până să poată fi competitivi. Ambii piloți s-au plâns în principal de cadrul foarte rigid și de agresivitatea motocicletei. Se pare însă că trecerea de la motorul V4 la 4 cilindri în linie îi crează mai mari probleme lui Alvaro Bautista,care în ciuda celor 100 de ture parcurse, la finalul celei de-a două zi de teste a avut doar cel de-al 10-lea timp. Pentru colegul său Leon Haslam adaptarea la noua motocicletă pare să fi fost mai ușoară, acesta reușind să aibă cel de-al 5-lea timp. Ambii piloți sunt optimiști că ușor,ușor vor reuși să îmbunătățească performanțele, puterea și potențialul motocicletei fiind recunoscute de ambii piloți, marea problema este că nu mai este foarte mult timp până la startul campionatului, prima cursa va avea loc la Philip Island la sfârșitul acestei săptămâni, pe 28 Februarie. Cel mai bun timp a fost realizat de campionul en-titre Johnny Rea, care a declarat că cei de la Kawasaki sunt într-o poziție mult mai bună decât anul trecut, simțindu-se pregătit să câștige prima cursa campionatului. Rea a câștigat ultima oară la Philip Island în 2017. Al doilea timp l-a avut fostul pilot MotoGP Loris Baz, care a testat intensiv motocicleta Yamaha YZF R1, realizând nu mai puțin de 92 de tururi de pistă. Diferența între cea mai bună tură a lui Loris și cea a lui Rea este de doar 0.76s, rămâne să vedem cum o să se traducă această diferență în timpul cursei oficiale. Tom Sykes a completat podiumul cu cel de-al 3-lea cel mai bun timp, la o diferență infimă. De fapt toți primi 7 rideri au reușit ture foarte apropiate având cei mai buni timpi cuprinși în aceeași secundă, așa că abia așteptăm prima cursa din acest sezon de WSBK. PHILLIP ISLAND WORLDSBK: Rezultate ziua a doua de teste POS DRIVER NAT TEAM MODEL BEST LAP TOTAL LAPS 1 Jonathan Rea GBR Kawasaki Racing Team Kawasaki ZX-10RR 1m 30.448s 72 laps 2 Loris Baz FRA Ten Kate SBK Yamaha Yamaha YZF R1 1m 30.524s 92 laps 3 Tom Sykes GBR BMW WorldSBK Team BMW S1000RR 1m 30.568s 80 laps 4 Toprak Razgatlioglu TUR Pata Yamaha Yamaha YZF R1 1m 30.752s 93 laps 5 Leon Haslam GBR Team HRC Honda CBR1000RR-R 1m 30.882s 72 laps 6 Scott Redding GBR Aruba.it Racing Ducati Ducati Panigale V4 R 1m 30.885s 65 laps 7 Michael van der Mark NED Pata Yamaha Yamaha YZF R1 1m 31.077s 78 laps 8 Michael Ruben Rinaldi ITA Team GoEleven Ducati Panigale V4 R 1m 31.407s 71 laps 9 Eugene Laverty IRL BMW WorldSBK Team BMW S1000RR 1m 31.436s 72 laps 10 Alvaro Bautista ESP Team HRC Honda CBR1000RR-R 1m 31.453s 100 laps 11 Chaz Davies GBR Aruba.it Racing Ducati Ducati Panigale V4 R 1m 31.533s 84 laps 12 Alex Lowes GBR Kawasaki Racing Team Kawasaki ZX-10RR 1m 31.560s 102 laps 13 Sandro Cortese GER Pedercini Kawasaki Kawasaki ZX-10RR 1m 31.565s 56 laps 14 Xavi Fores ESP Puccetti Kawasaki Kawasaki ZX-10RR 1m 31.653s 85 laps 15 Maximilian Scheib CHI Orelac Racing Verdnatura Kawasaki ZX-10RR 1m 31.810s 74 laps 16 Garrett Gerloff USA GRT Yamaha Yamaha YZF R1 1m 31.941s 84 laps 17 Federico Caricasulo ITA GRT Yamaha Yamaha YZF R1 1m 31.944s 85 laps 18 Leon Camier GBR Barni Ducati Ducati Panigale V4 R 1m 32.676s 48 laps 19 Takumi Takahashi JPN Mie Althea Honda Honda CBR1000RR-R 1m 32.314s 39 laps Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  4. Sezonul 2019 a fost unul cu suișuri și coborâșuri pentru Andreea Dovizioso. Andrea Dovizioso: Undaunted prezintă ceea ce nu se vede la televizor în timpul weekendurilor de MotoGP, ne arată tensiunea, frustrarea, pasiunea cât și bucuria din interiorul echipei Ducati și a oamenilor din jurul lui Desmo Dovi. Cei de la Redbull Media House l-au urmărit pe Dovi în cele mai plăcute și neplăcute momente ale sezonului trecut oferindu-ne astfel posibilitatea de a vedea o imagine mai reală a sa. Documentarul durează aproximativ 50 de minute, și îl găsiți aici. Spoiler Alert: La un momentdat Dovi is justifică prezența în MotoGP la 34 de ani spunând “Cred că pot să-l bat pe Marquez și să câștig campionatul.Dacă nu aș crede asta, nu aș fi în MotoGP”. Așadar cât timp o să-l vedem la start, știm că Dovi va da totul pentru a obține titlul mult râvnit. Și mai zice un lucru care te pune pe gânduri “Viteză nu te face să te simți liber, este o cușcă…”. Dar mai bine vă las să vedeți documentarul. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  5. Începând cu anul 2011, toate motocicletele participante la Dakar trebuie să aibă o capacitate maximă de 450cc. Conform regulamentului,motociclete folosite trebuiesc să aibă la bază un model omologat, ce poate fi condus pe stradă, care ulterior a fost modificat pentru competițiile de Rally Raid/Cross-Country. Apoi există două grupe: Grupa 1 a elitelor, unde sunt cei mai buni 25 de rideri de uzină, ce beneficiază de susținerea directă a producătorilor și care au voie să modifice motocicleta/motorul, respectand cerintele FIM. În grupa 2 avem motociclete care la fel au la bază variantele standard omologate, dar cadrul,motorul și bascula trebuie să fie cele standard , disponibile publicului larg. Există două subgrupe: 2.1 Super Production unde este voie să fie modificate anumite piese, excepție făcând capacele motorului,(*cu condiția de a respectă regulile FIM) și 2.2 Marathon , unde la fel sunt acceptate modificări, însă participanți de la această grupa nu au dreptul de a schimbe pe durata cursei cadrul,motorul,furca,bascula, cilindrul sau capul cilindrului. Mai multe detalii despre regulile de participare la Dakar găsiți aici. Mani Gyenes, participant de 10 ori la Dakar, motiv pentru care a primit titlul de legendă , ne-a prezentat motocicleta sa KTM 450 Rally Replica, cu care a reușit anul acesta să câștige clasa Malle Moto.[embedded content] Așadar, putem spune că la bază, motocicletele participante la Dakar sunt motociclete de enduro care au fost modificate, fiind pregătite să fie abuzate sute de kilometri prin pietriș și nisip timp de două săptămâni. Un aspect foarte important care necesită modificări pentru motocicletele foliste la Dakar este autonomia, majoritatea motocicletelor pornind cu aproximativ 30-34L de benzină de obicei repartizați în două rezervoare. KTM este deținătoarea recordului absolut cu 18 victorii consecutive în Dakar. Modelul actual folosit a fost introdus în 2018, în ultimii ani fiind aduse mici îmbunătățiri. Motorul folosit este un motor mono cilindru de 449.3 cm³, cu alezaj X cursă de 95mm x 63.4 mm, iar greutatea motociclitei (*la gol) este de 139Kg. Există mici diferențe între motocicletele folosite de piloții de uzina și cele Rally Replica vândute către piloții privați, cum ar fi suspensiile care pentru piloții de uzina sunt mai dure, pe față fiind folosite furci de 52mm, comparativ cu furcile 48mm Cone Valve de pe Rally Replica, ambele variante având o cursa de 305mm. Desigur mai sunt unele diferențe ca mapare folosită pentru motor, însă în mare cele două motociclete sunt destul de asemănătoare, putându-vă achiziționa o motocicletă KTM adevărată de rally-raid la prețul de 30,500$ Yamaha participa în Dakar cu modelul WR450F Rally care pentru 2020 a primit câteva îmbunătățiri. Motocicleta folosește tehnologia cilindrului inversat, având un motor monocilindru de 449cc cu alezaj X cursă de 97.0 mm x 60.8 mm, greutatea totală (*la gol) fiind de 142Kg. Spre deosebire de modelul standard WR450F, bascula a fost lungită cu 2cm pentru a crește stabilitatea la viteze mari iar pentru suspensie s-a optat pe un sistem de la KYB ce oferă o cursa pe față de 310mm. Honda folosește o motocicletă care are la bază are modelul CRF450, varianta pentru Dakar primind suffixul Rally.Prima oară acest prototip a fost folosit în 2013, la revenirea oficială în Dakar, după care an de an a fost îmbunătățit. Motorul folosit este un mono-clindru de 449.4 cc cu alezaj X cursă de 97.0 x 60.8 mm ce produce peste 45kW (spre deosebire de ceilalți producători, Honda sunt singuri care menționează ceva legat de puterea motorului). Suspensia este asigurată de o furcă Showa inversată de 51mm cu o cursă de 310mm și un amortizor Showa Ø50 single tube. Apoi toate motocicletele trebuie să aibă instalate la bord câteva lucruri obligatorii care țin de navigație și siguranță: Derulator de road-book. Fiecare motociclist primeşte un road-book. Acesta este sub forma unei role de hîrtie de 12m care se pune pe un aparat numit derulator de road-book, fixat deasupra ghidonului pe un suport special. Apoi riderul citește informațiile de pe el folosindu-l pentru a naviga toată proba specială, asemenea unei hârți. Spre deosebire de anii trecuți, odată cu mutarea raliului în Arabia Saudită, s-a hotărât ca roadbook-ul să nu mai fie înmânat participanților cu o zi înainte, ci cu 15minute înainte de start. GPS. Monitorizează dacă respectivul concurent respectă traseul indicat de organizatori şi dacă a depăşit limita de viteză. Nu este un GPS ca cel folosit de noi, ci mai mult un senzor GPS care monitorizează poziția riderului și îl avertizează când este în apropierea unui way-point. Iritrack. Este un dispozitiv fixat pe acelaşi suport special şi practic este legătura pilotului cu satelitul. Are trei butoane – butonul roşu este cel de panică, pentru urgenţe medicale, iar elicopterul soseşte de îndată – butonul albastru este pentru comunicarea cu cei de la Race Control – butonul verde se apasă atunci cînd anunţi că te-ai oprit pentru a remedia defecţiunile tehnice Baliza. Sistem care transmite Race Controlului poziţia motocicletei, dacă e răsturnată sau nu, existînd situaţia ca riderul să nu mai apuce să apese butonul roşu Santinelă. Un aparat care anunţă pilotul prezenţa altui concurent prin preajmă. Se poate întîmpla ca un camion cînd începe coborîrea de pe o dună să dea peste un motociclist împotmolit în zonă. 2 x Odometru. Măsoară distanța parcursă și care ajută riderul să navigheze comparând cu distanțele marcate pe roadbook Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  6. Am avut onoarea și deosebită plăcere să stăm de vorbă cu o legendă a raliului Dakar(titlu acordat pentru 10 participări) și câștigător al ediție din acest an la cea mai dificilă clasă, Malle Moto, unde riderii trebuie să se descurce singuri, fără asistență tehnică din exterior, Emanuel “Mani” Gyenes. [embedded content] Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  7. SWM este o marcă italiană a căror origini le găsim la începutul anilor ’70. În aceea perioada, în cursele de enduro, motociclete italiene în patru timpi au început să piardă teren în față motoarelor străine în 2 timpi, mult mai puternice. Pentru a face față acestei provocări, doi motocicliști și prieteni cu aceeași pasiune pentru off-road au decis să își construiască propria motocicletă. Cei doi prieteni erau Piero Sironi și Fausto Vergani, înființând SWM (SV.VM – Sironi Vergani Vimercate Milano), ulterior numele marcii a fost asociat cu sintagma Speedy Working Motors. La sediul inițial din Rivolta d’Adda au fost create trei modele cu motoare Sachs de 50, 100 și 125 cmc, care au impresionat încă de la debutul lor, obțînând locuri prestigioase în curse, impresionând publicul cu caracteristicile lor tehnice precum furca cu secțiune dreptunghiulară, noutate absolută în acele zile, cât și prin designul modern. Debutul internațional a fost în Spania în 1971, în timpul unei curse a Campionatului European în care Pierluigi Rottigni a terminat pe locul doi în clasa 125, iar Giuseppe Signorelli a terminat pe locul trei în clasa 100. Acesta a fost începutul unui palmares bogat de titluri, inclusiv titlul de campion național în Italia la Motocross 125, câștigat în anul următor de pilotul italian Afro Rustignoli și medalia de bronz cucerită de Rottigni în compionatul European de Enduro 125. Aceste victorii au făcut compania italiană să atragă atenția. Alte titluri importante din palmaresul SWM sunt cucerirea vazei de argint la International Six Days, titlurile europene la Endurance și Kart, un titlu mondial de Trial și mai multe titluri naționale de Trial și Motocross. Anii de glorie 1971-1984 Motociclete pentru Trial SWM a început să folosească motoare Rotax, producând modelele TL125 și TL320 în 1977. Rotax a construit o versiune specială pentru motocicletele de trial cu valve rotative, iar Acerbis a realizat carenele și piesele din plastic, iar suspensia a fost realizată de Marzocchi. Culorile specifice ale acestor prime motociclete de trial erau roșu cu alb. În 1979 au apărut modelele galben cu negru, iar în 1980 acestea au fost echipate cu amortizoare cu gaz Girling și furci Betor. Gilles Burgat a câștigat campionatul mondial de Trial din 1981 pe o astfel de motocicletă SWM. În 1982, un model de 240cc a fost produs cu un cadru albastru, ce purta sponsorizarea firmei Pernod. În 1983, toate motocicletele au primit bascule din aliaj, iar modelul TL350 Jumbo a fost introdus. Acesta a folosit un nou motor, pastrând aceleași cadru albastru. În 1984, motoare noi de 125 și 320 au fost produse, dar apoi producția a fost oprită, din cauza intrării în faliment a firmei. Pe partea de Enduro, SWM a produs următoarele modele RSGS și TF1 cu capacitățile de 125, 175, 250, 280, 350, 370, 440, 506. În 1980, Joan Riudalbá a reușit să câștige campionatul Spaniei de Enduro mergând pe o motocicletă SWM TF1 de 125 cc. Când SWM a intrat în faliment, firma britanică Armstrong a cumpărat drepturile asupra modeluil SWM XN Tornado, model ce folosea motoare Rotax de 350cc și 506cc. Împreună cu CCM, Armstrong a dezvoltat și comercializat o versiune militară, MT500, care a fost atât de bine apreciată încât Harley Davidson a cumpărat drepturile de producție în 1986, dezvoltând ulterior modelul propriu MT350E. 2014 anul reînvierii Până să ajungă la KTM, Husqvarna și-a schimbat de mai multe ori proprietarii, de la Electrolux la Cagiva și BMW. Interesant însă este faptul că una dintre fabricile lor era în nordul Italiei, la câțiva kilometri de Milano. Fix înainte de a-și schimba iar proprietarii, cei de la BMW decid modernizarea completă a acestei fabrici. În 2013 când KTM a cumpărat Husqvarna de la BMW, austriecii s-au gândit să renunțe la fabrica din nordul italiei, dorind să mute producția în Austria. În această situație de criză, pentru că muncitorii din acea fabrică urmau să fie disponibilizați, Ampelio Macchi(foto), cunoscut inginer italian,cu o experiență bogată la Cagiva si Husqvarna(46 titluri mondiale din postura de constructor),unde fusese director tehnic și brand manager, dar și mai bine cunoscut pentru rolul de director tehnic al diviziei off-road de la Aprilia, a văzut atunci o oportunitate de a reînvia brandul SWM. Cu sprijinul guvernului local, cu ajutorul sindicatelor muncitorilor, dar mai ales cu finanțarea grupului chinez Shineray , a reușit să înceapă producția noilor generații de SWM, având la bază tehnologia folosită de Husqvarna. Așa că în 2014, la EICMA , cei de la SWM au prezentat 6 modele bazate pe motorizări monoclindrice de la 297,6cc la 600cc : două modele pentru enduro extrem de ușoare RS 300 R(107Kg) și RS500 R (112 kg ), o motocicletă supermoto SM 450 R, care la fel ca cele de enduro avea furcă Marzocchi și amortizor Sachs, o motocicletă destinată touringului : Superdual 650 și două motociclete cu aer vintage ce folosesc un motor de 440cc răcit cu aer : scramblerul Silver Vase și cafe-racerul Gran Milano. De fapt Gran Milano este prima motocicletă SWM 100% de stradă. Silver Vase 440 Gran Milano 440 În prezent Între timp gama SWM a crescut peste 10 modele enduro, dual sport și retro, iar din 2019 SWM a intrat pe un nou segment, al nakedurilor moderne prin modelul Va’rez: cu două variante de motorizare: 125cc și 400cc. [embedded content] La noi în țară, motocicletele SWM sunt importate și comercializate de către EST Bike Constanța, care începând cu Februarie 2020 au devenit importatori oficiali pentru acest brand. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  8. După mai multe săptămâni de speculații, date tehnice și poze “scăpate pe net”, Ducati a prezentat oficial cea mai performantă versiune a flagship-ului lor Panigale V4, varianta Superleggera. Acum putem confirma că Superleggera V4 are același motor Desmosedici Stradale R cu 4 cilindri în V la 90º de 998 cc, care este cu 2.8Kg mai ușor decât varianta de 1.103cc de pe Panigale V4 și V4S. Motocicleta vine cu o evacuare omologată Akrapovic ce face posibilă o putere de 224cp, putere ce poate crește la 234cp dacă se utilizează evacuarea Akrapovic pentru circuit care vine la pachet cu motocicleta în kitul racing.[embedded content] Bordul oferă un mod unic numit “RaceGP”, care a fost dezvoltat împreună cu Andrea Dovizoso și care seamănă foarte mult cu maniera în care primesc informațiile piloții de MotoGp pe Desmosedici GP20. Date tehnice: Motor V4 de 998 cc Putere:165 kW (224hp) @ 15,250 rpm – 174 kW (234 hp) @ 15.500 rpm cu evacuare full racing Cuplu:116 Nm (11.8 kgm) @ 11,750 rpm – 119 Nm (12,0 kgm) @ 11.750 rpm cu evacuare full racing Înălțime șa:835 mm (32.9 în) Greutate la gol: 159 kg (350 lb) – 152.2 kg (335.5 lb) cu kitul racing (cu 20Kg mai puțin decât V4R) Etrieri Brembo Stylema Suspensii complet ajustabile Öhlins Doar 500 de unități vor fi produse, iar prețul va fi de 90.000EUR. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  9. Pe Albert l-am descoperit pe Instagram acum vreun un an și de atunci i-am tot urmărit postările. Nu a fost întotdeauna ușor să-i văd pozele din călătorii (cu atât mai mult când eram la serviciu 🙂 ) , asta pentru că numai anul trecut, Albert a făcut patru plimbări pentru care l-ar invidia orice motociclist : 17 zile în Turcia, o tură prin Balcani pe la frații noștri sârbi, muntenegreni, bosniaci și croați, apoi 20 și ceva de zile până în Norvegia și-napoi și încă o plimbare scurtă în Corsica. Așa că am decis să-l contactez să-i pun câteva întrebări. 1. Înainte de toate, spune-mi un pic despre tine. Când ai început să mergi cu motocicleta și care a fost prima ta motocicletă? Stiu ca a fost ceva timp intre idea sau visul de a avea propria motocicleta si momentul cant s-a intamplat asta , cum se intampla pentru multi de altfel 🙂 . Sunt Albert, am 40 de ani și sunt pasionat de călătorii. M-am născut la Lupeni, crescut în Deva, însurat cu o fată din Câmpulung Muscel pe care am cunoscut-o in Sibiu și locuiesc în Timișoara de vreo 15 ani. Visul primei motociclete l-am avut pe vremea în care eram în liceu. Atunci… nu aveam banii mei, iar părinții nici nu au vrut să audă de motociclete, așa că am reunțat la idee pentru o lungă perioadă de timp. În 2013 ideea, devenită vis… a revenit, însă momentul a fost nefavorabil, pentru că tocmai în acel an legislația s-a schimbat, iar școlile moto au reînceput cursurile abia târziu în toamnă. Am mai amânat momentul… încă un an. În 2014 visul a devenit realitate și am reușit să îmi iau permisul și prima motocicletă, o Yamaha FZ6. 2. Îți mai aduci aminte care a fost primul drum mai lung pe care l-ai făcut cu motocicleta și care a fost senzația să pleci pentru prima oară într-o aventură moto ? Primul drum lung pe care l-am făcut cu motocicleta cred că este definitoriu pentru ce a urmat. Din momentul în care am început școala moto am știut că vreau sa ajung pe Transalpina și Transfăgărășan. Am plecat din Timișoara intr-o vineri după-masa, fară vre-un alt plan, decât să ating cele 2 obiective. M-am întors după 1000 km, cu o experiență de neuitat, și cu o sete de a pleca din nou și cât mai curând la drum. M-a suprins plăcut interacțiunea cu oamenii necunoscuți în această călatorie. Deși am plecat singur, nu m-am simțit singur nicio clipă. Oriunde opream, lumea mă întreba de unde vin, unde merg, cum de merg singur. 3. În 2016 ți-ai luat un BMW R1200GS, soția ta a început să te însoțească în plimbări și ziceai că practic din acel moment au început plimbările lungi și aventurile pe două roți. A fost greu să-ți convingi soția să te însoțească, cum a fost la început ? Trecerea spre clasa touring am facut-o după 2 sezoane în care mi-am cam dat seama ce îmi doresc de la motociclism. Mai era însă o singura problemă de rezolvat: de unul singur era greu să plec de acasă și cu atât mai mult să ajung în destinațiile la care începusem să visez. Prima tură cu Isza a fost plină de neprevăzut și extreme. Am plecat împreună cu un cuplu din Timișoara pentru un weekend, cu destinația Transfăgărășan. Isza era la Sibiu într-o delegație, și din momentul în care am ajuns să o luăm, a început să plouă. Spre norocul meu, cu 2 zile înainte cumpărasem costumele de ploaie. Ploaia și frigul ne-au însoțit tot restul weekendului. Era prima oară când reușisem să o conving și pe ea să vină și eram convins că va fi și ultima oară. Prietenii cu care plecasem la drum au fost foarte atenți și grijulii cu ea. Știau că este prima oară și au încurajat-o tot timpul. Cea mai grea parte a fost să se îmbrace cu costumul de ploaie, restul… a fost aventură. Spre surprinderea tuturor, Iszei i-a plăcut atât de mult experiența, încât, o lună mai târziu plecam în Muntenegru, în prima noastră călătorie mai mare. De atunci călătorim tot timpul împreună. 4. Apoi s-au adunat vreo 70.000Km pe 3 continente și 20 de țări. Una dintre cele mai interesante experiențe, bănuiesc, că a fost tura din Maroc din 2016. Ai ales să închiriezi o motocicletă direct de acolo, ceea ce are sens, având în vedere distanță de la noi până acolo, un BMW F800GS. Cum a fost acolo, știu că decizia de a merge a fost destul de rapid luată, după care a urmat o perioadă de documentare și îndoieli? Ce v-a impresionat în această călătorie ? Prinsesem gustul călătoriilor moto, iar sezonul rece se apropia. Îmi era greu să accept că se încheia și sezonul moto o dată cu venirea frigului. În luna decembrie, urma să avem un concediu de 2 săptămâni, așa că am deschis harta și m-am uitat unde este suficient de cald pentru o călătorie cu motorul iarna. După puțin studiu, mi-am dat seama că Europa este mult prea rece și că ar trebui sa mergem mult mai spre sud. La început de noiembrie, mergeam la Deva într-un weekend, când, cu jumătate de gură îmi fac curaj și îi zic Iszei: „Ce ai zice dacă am merge in decembrie în Maroc cu motorul?” Ea îmi răspunde pe loc și foarte hotărâtă: „Hai să mergem!” Am început planificarea turei… repede… până nu se răzgândește . Ințial am fost descurajat de reacția cunoscuților. Toată lumea vedea Marocul ca pe o destinație periculoasă, mizeră și nerecomandată turiștilor. Apoi mi-am dat seama că toți acești oameni nu fuseseră niciodată acolo. Am prins curaj cu adevărat abia după ce am vorbit cu un cuplu de motocicliști din București, care făcuse o tură similară în urmă cu câțiva ani. Fiind decembrie, era exclusă varianta de a merge din România pe motocicletă. Punând cap la cap costurile expedierii motocicletei undeva în sudul Spaniei, cu varianta închirierii la fața locului, am ajuns la concluzia că ultima variantă este cea mai potrivită. Am plecat în Maroc cu multe preconcepții și fără prea multe așteptări. A fost o aventură, în adevaratul sens al cunvântului. Am traversat Munții Altas pe zăpădă, în condițiile în care nu aveam echipament adecvat și nu eram deloc pregătiți pentru asta. Zilele în zona deșertică a Marocului erau suficient de calde și plăcute, însă noptile erau cumplit de reci, iar hotelurile nu aveau încălzire. Am dormit la un moment dat, lângă celebrul Gorges du Dades, la -4 grade, sub 7 pături, atât de grele, încât nu reușeam să ne mișcăm sub ele. Dimineața, la primele raze de soare eram deja afară, unde era mult mai cald decât în camera de hotel. Datorită frigului, am hotărât să nu mai mergem la Merzouga și să ne îndreptăm spre Coasta Atlanticului, unde ne așteptau temperaturi mult mai rezonabile. În drumul nostru spre vest, am intrat și la Tinfou unde sunt niște dune de nisip, așa cum ne imaginăm noi deșertul. Marea majoritate a deșertului este de fapt doar rocă stearpă, fără pic de vegetație. Ajunși pe Coasta Atlanticului, am petrecut Crăciunul pe plajă la 25°C, am stat într-un sătuc de surferi și am mâncat cea mai bună ciorbă de pește, gătită de un bucătar hipiot. Aventura marocană ne-a marcat, ne-a pus relația la încercare, a fost mult peste zona noastră de confort dar, ne-a dat foarte multă încredere că putem să călătorim oriunde în lume. Cel mai mult ne-a impresionat simplitatea și bunătatea oamenilor. Modul în care reușesc să supraviețuiscă în zona deșertică fără pic de vegetație pe sute de km în jur. Totodată, tehnologia pare să fi ajuns în zonele izolate mult înaintea altor utilități, așa că… imaginea unui om călare pe un „Ferrari marocan” (jargonul local pentru măgar), vorbind la telefonul mobil este ceva normal în această țară. Partea deșertică a Marocului, practic tot ce este la sud de Munții Atlas, mi-a plăcut cel mai mult, în timp ce Marrakeshul și coasta Atlanticului au fost mult prea turistice și încep parcă să își piardă din autenticitate. 5. Făcând un arc peste timp, 2019 a fost un an încărcat , cu vreo 25.000Km, 4 plimbări majore. Inițial o tură în Turcia de 17 zile, apoi una în Balcani, timp de 6 zile prin Serbia, Muntenegru, Croația și Bosnia-Herțegovina, după care a urmat o tură până la Capul Nord, ca ulterior să mai strecurați o plimbare în Corsica. Ți-ai pregătit în vreun fel motocicleta pentru acest drumuri sau doar ți-ai pus bagajele și ai plecat ? 2019 a fost întradevăr un an de excepție pentru noi. Am reușit să atingem foarte multe destinații pe care ni le doream, dar la care nu neapărat speram în acest an. Pregătirea motocicletei, nu a fost neapărat una specială, în afară de reviziile la zi. După tura din Turcia, am pus anvelope noi și înainte de fiecare tură am schimbat uleiul, filtrele, inclusiv în cutie și cardan. De-a lungul timpului, cea mai mare provocare au fost însă bagajele. În 2018 am renunțat la cutiile vario originale și am trecut pe cutii de aluminiu. Cu fiecare călătorie, am reușit însă să plecam cu tot mai puține bagaje după noi și pentru perioade mai lungi de timp. 6. Cum a fost în Turcia, cu ce așteptări ați plecat și ce ați găsit pe drum? Ce locuri pe care le-ați vizitat în această tură le-ați recomanda și altora? Ne doream de mult timp să ajungem în Turcia, așadar turul nostru s-a bazat pe atingerea unor obiective mai mult sau mai puțin turistice. Cred că oamenii de aici au fost din nou, cea mai plăcută surpriză, chiar dacă pentru o bună parte din tur, bariera de limbă a fost una destul de importantă. Exceptând zonele turistice, turcii nu prea vorbesc engleza, iar noi cu turca nu am mai avut de-a face niciodată. Cu toate acestea, oamenii au fost foarte prietenoși și tot timpul dispuși să ne ajute. Am primit fructe gratis, invitații să ne găzduiască la ei acasă sau pur și simplu ne cereau să ne fotografiem cu ei pe stradă. Mulți se mirau când le povesteam că am venit din România pe motocicletă. Din locurile super turistice, cel mai mult ne-a plăcut Cappadocia. Îmi doream două lucruri să fac aici: să zbor cu balonul și să fac o fotografie cu motocicleta, având baloanele cu aer cald în fundal. De zburat nu am reușit pentru că era extrem de scump și mai mult decât atât, nu mai erau locuri disponibile. Se pare că anul 2019 a fost destul de ploios, cel puțin până în momentul acela, drept urmare prețurile erau exagerate. Am făcut totuși un tur ghidat pe cai la răsăritul soarelui cu sutele de baloane deasupra capului. Ziua următoare, ne-am trezit înaintea rasăritului, ne-am indreptat spre Rose Valley, am așezat motocicleta în poziția perfectă, am scos aparatul de fotografiat și am așteptat… Soarele a răsărit, baloanele însă nu s-au ridicat în aceea zi, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Noaptea fusese o furtună destul de puternică și zborurile au fost anulate. Zona muntoasă din Centrul Turciei m-a impresionat cel mai mult și ar fi zona pe care aș recomanda-o motocicliștilor. Este o zonă în care modernizarea drumurilor încă nu a ajuns, așa că vei gasi destul de multe drumuri virajate pentru distracție. Am trecut câteva pasuri montane înzăpezite, dar cel mai mult ne-a placut canionul Kemalye. Aici există un drum neasfaltat, săpat în stâncă, vreo 30 de km de tuneluri, cu multe locuri panoramice, de unde poți admiri râul care străbate canionul. În unele locuri drumul era foarte îngust, curbele strânse iar hăul din dreapta drumului extrem de abrupt. Din păcate, aici am prins cea mai aprigă ploaie din tura noastră turcă. A plouat torențial din momentul în care am ieșit din hotel. Dupa vreo 150 km am ajuns în Erzincan, uzi până la piele și aproape înghețați de frig. Orașul acesta era cam la jumătatea distanței planificate pentru aceea zi, iar eu eram sătul. Voiam o cameră caldă și niște haine uscate. În ciuda mânerelor încălzite, mâinile îmi erau înghețate în mănușile ude și de abia mai țineam ghidonul. Spre norocul meu, Isza era cu moralul puțin mai sus, așa că mă convinge să ne oprim undeva să bem ceva cald, să ne dezmorțim și ne mai gândim pe urmă dacă ne cazăm sau continuăm drumul. Oprim într-un mall, ne ducem la baie să dăm jos o parte din hainele ude de pe noi și mergem în zona de food. Spre norocul meu deja știam să arăt foarte bine cu degetul arătător, așa că reușim să primim ceva de mâncat și băut. Ne ridicăm de la masă după vreo oră, lăsând în urma noastră o mică baltă, de la apa care se scursese de pe hainele noastre. Măcar ne-am încălzit și ne-am mai revenit cu moralul. Ieșind afară, dăm de un soare puternic. Ne simțim de parcă am trecut printr-un portal spre o cu totul altă lume. Profităm de soare și ne întindem pe motocicletă toate hainele ude, bocancii… și cam tot ce am putut da jos de pe noi în public. Eram în mijlocul unui oraș destul de mare și evident am atras privirile trecătorilor. Nu mai conta nimic pentru noi, stăteam ca broaștele la soare acum. Dezamăgirea turei a fost legată de mâncare. Așteptările aici au fost foarte mari, însă nu pot să spun că am mâncat ceva cu adevărat special sau remarcabil deși am gustat mai multe specialități locale. Excepție poate dulciurile :). 7. Apoi a două tură a fost în Balcani, mai scurtă, de doar 6 zile, însă de data aceasta a fost un pic diferită pentru că nu ai mai fost doar tu cu soția, ci ați fost un grup de motociclișți. Cum a fost această experiență cu grupul? Ce locuri v-au impresionat cel mai mult în această tură ? În Balcani am fost împreună cu un grup de motocicliști din Timișoara. Un grup cu care facem ture în fiecare an, însă aceasta a fost cea mai lungă de până acum în formatul acesta. Am fost plecați cu 9 motociclete, 10 oameni cu personalități, motociclete, stiluri de mers și ritm de viață total diferit. Cea mai mare provocare? E foarte greu să respecți o oră de plecare, să te ții de traseul stabilit, să ții grupul compact și să te asiguri ca nimeni nu rămâne în urmă. A fost o cu totul altă experiență. Programul a fost mult mai intens, dar și mult mai bine planificat decât cel cu care eram noi obișnuiți. Provocările ne-au ajutat să ne pregătim mai bine și pentru toți această tură moto este o amintire de care ne aducem aminte cu plăcere. Tura a fost destul de complexă ca și traseu. Primul obiectiv pe lista noastră a fost Parcul Național Durmitor, unde am petrecut 2 nopți. Am alocat o zi doar pentru a face inelul complet intre Zabljak si Pluzine. Cea mai spectaculoasă parte de aici este coborârea spre Lacul Piva lângă Pluzine. Sunt aici: o serie de tuneluri săpate în stâncă, un tunel cu o mică intersecție și multe curbe ace de păr. Între tuneluri există mai multe locuri de popas, de unde poți admira albastrul ireal al Lacului Piva. Următoarea destinație pe lista noastră a fost Dubrovnik-ul. Aici ne-am cazat într-o vilă pe malul mării. Ne-am răcorit în apele Adriaticii, iar seara cu o bere în centrul istoric. În drum spre Mostar, ne-am oprit la Cascadele de la Kravice, unde cei mai curajoși au făcut baie în apa extrem de rece. În Bosnia, am prins un val de căldură insuportabil, cu temperaturi de 37° C. Dintre toate orașele din această tură, Mostarul ne-a suprins cel mai mult. Oamenii de aici sunt excepționali, iar gazda noastră a făcut tot posibilul să ne simțim bine. Cu o istorie recentă și povești tragice, orașul pare să își revină chiar dacă unele răni nu se vor vindeca niciodată. Chiar și acum, după atâția ani, urmele războiului sunt încă vizibile. Urcând spre nord, am traversat o bucată din munții bosnieci prin pădure, un drum care ne-a pus la mare încercare pe cei care nu suntem neapărat obișnuiți cu drumuri off-road, și o adevărată desfătare pentru cei din grup care sunt pasionați de astfel de trasee. 8. A treia tură pe 2019 a fost în Norvegia. Și de această dată, tura voastră a avut o particularitate, înloc să faceți tot drumul până acolo, ați ales să urcați motocicletele în tren de la Viena până la Copenhaga Hamburg, ca să săriți peste parte plictisitoare să zicem. Ați petrecut aproximativ 20 de zile, cum a fost ? Sunt chiar atât de frumoase acele locuri sau s-a creat un entuziasm exagerat pentru Norvegia cu Lofoten și Capul Nord, în ultimii ani aceste destinații au devenit un fel de “transfăgărășan” unde e musai să ajungi ca motociclist 🙂 ? (glumesc) Tura nu a fost pregătită foarte temeinic înainte și a fost pentru prima dată când asta ne-a influențat destul de mult călătoria. Aveam la dispoziție 3 săptămâni pentru o tură în luna iulie și varianta Norvegia a apărut ca o alternativă târzie, după ce rând pe rând alte variante au căzut. Turele moto pe care le facem în doi trebuie să fie plăcute pentru amândoi. Cum Isza e pasageră, trebuie tot timpul să ma gândesc să fie plăcut și pentru ea. Dacă eu aș putea să mă distrez zile la rând cu sute de km și drumuri virajate, pentru pasager, lucrurile astea nu mai sunt la fel de distractive dupa 300-400 km. Mai mult, îmi doresc să și înțeleg ceva din zona în care merg, nu doar să marchez destinații și să adun km. Varianta cu trenul a venit mai mult pentru a scurta distanța până în Norvegia și a evita plictisitoarele autostrăzi blocate din vârful de sezon turistic din Europa. Practic ne-am suit seara în tren iar dimineața, după un somn destul de bun, ne-am trezit în Nordul Germaniei și parcursesem 1000 km. Citisem mult despre Norvegia în ultimii ani și îmi marcasem pe Maps foarte multe puncte pe care doream sa le văd. Isza îsi dorea să vadă capitalele, așa că am făcut un traseu care să ne împace pe amândoi. NordKapp am considerat că nu este pentru această tură, după ce vorbisem cu mai mulți motocicliști care au fost acolo. Marea majoritate ziceau ca este un obiectiv de bifat și cam atât. În plus, ai de făcut sute de km în zone nu foarte interesante. Obiectivul nostru a fost să ajungem pe Insulele Lofoten, pe care le-am parcurs de la Nord la Sud. Copenhaga a fost orașul care ne-a fermecat cel mai mult. Am și avut noroc de o vreme foarte bună, cu mult soare, așa că am putut vizita orașul în voie, pe jos, cu trotinetele electrice și cu vaporașul. Am rămas puțin dezamăgiți însă de Oslo. Cu toate că orașul are o arhitectură și un farmec aparte, este plin de emigranți și se simte un oarecare haos. Poate și vremea foarte rece și ploiasă a accentuat percepția noastră. Bergen-ul este un oraș fascinant, dar mult prea turistic și extrem de scump. Partea frumoasă a Norvegiei începe însă la nord de Trondheim. Orașele sunt tot mai puține și mai rare, natura tot mai frumoasă și în permanentă schimbare. Drumurile au o calitate excepțională, limitele de viteză sunt foarte mici (max 80km/oră în afara localităților) și cei mai cuminți șoferi pe care i-am întâlnit vreodată. Un moment important în călătoria noastră a fost acela in care am traversat Centrul Cercului Arctic (66°33′). Cu doar câțiva km înainte de punctul turistic amenajat, vremea s-a schimbat radical. Dealurile din apropiere aveau puțină zăpadă pe ele, sufla un vânt rece și a inceput să plouă. Nici bine nu am intrat în Complexul Cercului Arctic, când a început să plouă torențial. Cât a ținut ploaia, am degustat specialitățile locale din carne de ren. Îmi vine foarte greu să mă hotărăsc care e cel mai frumos drum pe care l-am făcut în această tură. Celebrul Trollstinger însă este cu siguranță în top. Atât de mult ne-a plăcut încât l-am facut de 3 ori. Prima oară, undeva aproape de miezul nopții. Imaginează-ți un Transfăgărășan dublat de o cascadă imensă (330m), paralelă cu acele de păr care coboară în vale, peisajul de vis, zgomotul cascadei și sunetul motorului… A fost o sezație greu de descris în cuvinte. Fiind atât de târziu, practic am avut tot drumul doar pentru noi la aceea oră. Iar cum în iulie nu se întunecă, era lumină suficientă pentru a ne putea bucura de peisaj. Lumina continuă a fost o provocare destul de mare și totodată am folosit-o în avantajul nostru. Au fost multe seri în care ne-am trezit mergând până spre miezul nopții fără să realizăm cât este ceasul. În insulele Lofoten, am urcat la miezul nopții spre punctul de belvedere de la Reinenbrige, o stâncă aflată la 440 m altitudine. Urcarea se face pe 1450 de trepte din piatră. Neavând condiție fizică pentru așa un urcuș, ne-a luat cam 2 ore să ajungem în vârf. Peisajul de acolo a meritat însă tot efortul depus. Norvegia este foarte cunoscută pentru fiordurile sale. Peisajele aici sunt într-adevăr desprinse parcă din altă lume. Diferențele de nivel incredibile și stâncile foarte abrupte îți fură ochii și cu greu poți să te concentrezi la drum. Pauzele dese pentru fotografii sunt ceva la ordinea zilei și un motiv în plus pentru a ramâne în urmă cu traseul propus. Nu trebuie ratat fiordul Geiranger împreună cu punctul de belvedere de pe platoul Dalsnibba aflat la 1500 m altitudine. Drumul de 5km costă 15 EUR pentru motociclete, însă merită toți banii. Atlantic Road este frumos, dar nu spectaculos de la nivelul asfaltului. Practic nu este altceva decât o serie de insule legate între ele prin poduri hobanate. Cum Atlanticul a fost foarte calm, nu am avut parte de podurile măturate de valurile de zeci de metri pe care le văzusem pe Youtube înainte de a pleca. Probabil din aer se vede altfel zona, însa de la nivelul șoselei, am văzut lucruri mult mai frumoase în această țară. Cea mai mare provocare pe care am avut-o în această tură a fost legată de cazare. Vorbind cu alți motocicliști, am aflat că au cam cărat corturile degeaba și datorită vremii reci și ploiase au trebuit să se cazeze de cele mai multe ori. Astfel am plecat doar cu sacii de dormit în bagaj. Ajunși în zona fiordului Geiranger nu am reușit să găsim cazare decât după 120 km față de locul planificat. Ajunși într-un oraș mai mare, câteva zile mai târziu, am cumpărat un cort fără de care nu ne-am fi descurcat pe Insulele Lofoten. Se pare că nu este o idee prea bună să te cazezi la fața locului, în cu plăcere plin sezon turistic. Cea mai frumoasă cazare a fost într-o casă tradițională din lemn (un mic cottage), veche de peste 150 de ani, aflată pe un deal în zona localității Jørpeland. În timp ce ne relaxam și uscam hainele ude, o căprioară a trecut sfioasă prin fața geamului nostru. Datorită vremii ploiase și a ceții, am ratat două obiective la care țineam foarte mult: Preikestolen și Kjerag. Pentru ambele ne-am rezervat o zi pentru că presupunea și o drumeție. În concluzie: Norvegia trebuie vizitată măcar o dată în viață, iar entuziasmul pentru Norvegia și Lofoten, consider că este pe deplin îndreptățit. 9. Ultima plimbare pe 2019 a fost în Corsica. De dată aceasta fără motocicleta ta, ai ales să închiriezi de acolo un F850GSA. Cum a fost întreagă experiență corsicană, legat de drumuri, peisaje și chair de faptul acesta că ai optat să închiriezi o motocicletă ? Am văzut că la noi există o oarecare reticență de a închiria motociclete pentru a vizită diverse locuri, un fel de lege nescrisă a motocicliștilor puriști, pe care eu nu o împărtășesc, că trebuie să mergi peste tot cu motocicletă ta 🙂 În octombrie am împlinit 40 de ani, iar tura din Corsica a fost o surpriză pentru mine. Isza s-a ocupat de tot ce a însemnat deplasare, închirierea motocicletei și chiar și variante de traseu. Ce nu știa ea… era că eu studiam Corsica, pentru o tură ce o aveam în gând pentru 2020. Varianta închirierii a venit de fiecare dată ca un compromis între timpul disponibil pentru tură și costuri. Pentru Corsica aveam la dispoziție doar o săptămână, ceea ce făcea practic imposibil drumul din România pe motor. Cred că varianta închirierii are foarte multe avantaje: te bucuri mai mult de zona pe care vrei să o vizitezi, fără să cheltuiești timp și bani cu drumul până acolo. Totodată, ai ocazia să conduci cele mai noi modele de motociclete și nu în ultimul rând ai suport tehnic asigurat în caz de probleme. Nu este neapărat ieftin, iar în Europa prețurile sunt destul de mari, însă reprezintă o opțiune de luat în calcul când timpul te stresează. Voi continua să închiriez motociclete în special in zone în care ar fi mult prea greu să ajung direct cu motocicleta mea. Corsica este un rai al motocicliștilor, un continent într-o insulă. Varietatea peisajelor este incredibilă, iar drumurile care le leagă sunt perfecte pentru mersul cu motocicleta. Tura noastră s-a axat pe partea de nord a insulei. Am plecat din Bastia, am urcat până la Capul Corsica, apoi am început să coborâm, trecând prin deșertul Agriates, Calanques de Piana, Porto. Am stat două nopți în Corte, fosta capitală a insulei, unde am dormit într-un conac vechi de câteva sute de ani. Insula are cele mai virajate drumuri pe care am mers vreodată. Majoritatea sunt foarte înguste și de cele mai multe ori fără vizibilitate. Trebuie să conduci cu multă grijă, întrucât te poți trezi după orice curbă cu: vaci, porci sau capre chiar în mijlocul drumului. Aceste animale sunt semi-sălbatice și le găsești aproape peste tot în interiorul insulei și mai rar pe drumurile de pe coastă. Cum noi am fost în afara sezonului turistic, nu am avut și stresul traficului, care a fost în cea mai mare parte aproape inexistent. 10. De-a lungul tuturor acestor călătorii ai avut vreodată probleme sau te-ai simțit vreodată în pericol ? Motocicletă ta (care are acum câți kilometri ?) cum s-a comportat, ai avut vreo problemă tehnică ? Un lucru pe care l-am invățat în toți acești ani este acela că cei mai mulți oamenii sunt buni și bine intenționați. Cu măsuri minime de siguranță ești ok oriunde ai merge. Consider că este suficient să nu etalezi bani sau obiecte scumpe în public pentru a fi în siguranță. Pentru siguranța motocicletei, o parcare interioară este ușor de găsit, fie că este într-un restaurant, lângă recepția hotelului sau chiar în camera în care doarme paznicul, vei gasi tot timpul un loc sigur pentru motocicleta ta. Probleme adevărate nu am avut niciodată, dar am trecut prin situații mai puțin confortabile. În Maroc, de exemplu, în afara orașelor mari noi eram atracția principală. Ne-am oprit să alimentăm la un moment dat într-un orășel micuț și în 5 minute se formase un cerc de bărbați în jurul nostru. A fost prima oară, și nu eram sigur dacă pot să scot portofelul în siguranță. Ne-am obișnuit până la urmă cu atenția exagerată și ne-am dat seama că oamenii sunt doar curioși. Unii mai curajoși char intrau în vorbă cu noi. În 2018, în Kosovo, ne-a prins o ploaie torențială imediat ce am trecut granița. La un moment dat am fost depășiți de mai multe mașini dubioase, fără numere de înmatriculare, ca mai apoi să ne rătăcim. Din greșeală am ajuns pe un drum închis circulației publice. Am trecut de câteva bariere, unde erau paznici înarmați și care, spre surprinderea noastră, ridicau bariera și ne făceau semn să trecem. Asfaltul se terminase de ceva vreme și deja se întunecase bine. Am ajuns într-un final la granița cu Macedonia, fără probleme, ca să aflu mai târziu că intrasem pe ceva drum tehnologic făcut pentru o autostradă ce se construiește in zonă. Motocicleta mea are în prezent 97.000 km. Probleme deosebite nu am avut cu ea in cei 3 ani (60.0000 km) cu excepția unor probleme cu bateria. Penultima a crăpat după doar 1000 km deși era de la un cunoscut producător de baterii. Se pare că am prins acel 1 la 100.000 care are defect de fabricație. Cu siguranță următoare motocicletă va fi tot un GS. Sunt foarte mulțumit de ea și este perfectă pentru tipul de motociclism pe care îl practic. 11. Și pentru că ai făcut atâția kilometri pe unele dintre cele mai râvninte drumuri pentru motociclișți, care ar fi top 5-ul tău , 5 locuri unde ai fost și le-ai recomanda pentru viraje, pentru peisaje, pentru atmosferă ? Cred că aș reveni cu drag în oricare din locurile prin care am călătorit. Cu toate acestea, lumea este mare și încerc pe cât posibil să merg spre locuri noi în fiecare an. E greu să stabilesc un top, dar cu siguranță următoarele drumuri mi s-au întimpărit în minte: 1. Drumul trolilor (Trollstigen, Norvegia) – pentru priveliștea și senzațiile tari pe care ți le oferă cele 11 ace de păr ce coboară pe lângă cascada Stigfossen. 2. Kemalye Canion (Turcia) – un drum mai puțin cunoscut, chiar și pentru turci. Atât drumul de acces, cât și tunelele săpate în stâncă te vor lăsa cu gura căscată. 3. Drumul ce leagă Porto – Calanques de Piana – Cargese – Evisa (Corsica) – pentru varietatea peisajului pe care ți-o oferă. 4. Pasul Tizi n’Tichka (Maroc) – pentru experiența trăită și frigul îndurat în decembrie 2016, când am travesat pasul înzăpezit, aflat la 2260 m. 5. Trsa – Pluzine (Muntenegru) – pentru priveliștea pe care ți-o oferă asupra lacului Piva. 12. Fiind un site ce promovează turismul în România și mai ales că la un momentdat ai făcut și un tur al României, de la noi din țară care sunt locurile preferate pentru a merge cu motocicletă? Pentru mine, drumul cel mai frumos din România este Transalpina. Îmi place atât de mult, încât cu excepția lui 2019, am ajuns în fiecare an cam o dată pe lună acolo. Accesul meu preferat în zonă este cel prin Cheile Jiețului, practic drumul ce leagă Petroșani-ul de Obârșia Lotrului. Cred că ne putem considera norocoși pentru că România oferă o foarte mare varietate de drumuri, pentru toate categoriile de motocicliști. Îmi plac foarte mult drumurile din Munții Apuseni cu Transursoaia (Albac – Beliș) sau drumul ce leagă Albacul de Ștei. Sunt și drumuri mai puțin cunoscute, precum DN66A (Băile Herculane – Petroșani), un drum neasfaltat, dificil în perioadele ploiase, dar încă neatins de turismul în masă. În aceeși zonă, aș aminti drumul ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă. Clisura Dunării este iarăși un drum pe care îmi place să îl fac în fiecare an, inclusiv pe partea sârbească, de unde ai cea mai frumoasă priveliște asupra României. 13. Acum mulți o să citească, or să vrea să plece în astfel de plimbări, dar o să-și găsească scuze, în principal legate detimp și de bani ? Legat de prima parte, tu și soția ta, cum vă organizați timpul că să puteți lăsa la o parte viață de zi cu zi pentru perioade mai lungi în care sunteți plecați cu motocicleta ? Noi am început să călătorim cu mult înainte de a merge cu motocicleta. Aceasta fiind doar o altă metodă, mult mai intensă, e drept, de a descoperi locuri noi. Gândul cu care pornim la drum de fiecare data este următorul: „când călătorești cu motorul te bucuri de fiecare clipă, de prezent. Nu te gândești la trecut sau la viitor. Ești acolo și de bucuri de moment.” Noi încercăm să optimizăm cât mai mult puținul timp liber pe care îl avem la dispoziție. Ne bazăm foarte mult pe weekend-urile prelungite și zilele libere (legale) la care, de regulă, mai lipim câte o zi de concediu. Astfel avem suficient timp să facem o tură de câteva zile. Concediu ne luăm doar dacă plecăm undeva. Au fost și ani în care am avut alte priorități, iar atunci zilele de concediu le-am luat în anul următor. Așa am reușit să plecăm în Norvegia, pentru 23 de zile (practic 15 zile de concediu). Ne-a luat ceva timp să înțelegem că nu se termină lumea dacă lipsim de la job două săptămâni, iar energia cu care revenim după fiecare călătorie ne ajută foarte mult inclusiv în viața profesională. 14. Legat de a doua parte…poți să faci o estimare ce costuri ați avut în aceste călătorii, astfel încât să-și facă o impresie de ce buget ar avea nevoie ? Mă gândesc că poate oamenii ar fi mai deschiși să închirieze motociclete în Corsica sau să pună motocicletele pe tren, dacă și-ar da seama că este mai avantajos… Timpul consumă bani, dar banii îți pot aduce timp. Cu ideea aceasta în minte, am ales de fiecare dată varianta cea mai potrivită pentru a optimiza, în funcție de situație ce era mai important: timpul sau bugetul. Au fost ani în care nu aveam foarte mulți bani pentru vacanțele noastre, atunci am ales să mergem undeva mai aproape, eventual cu cortul. Cu timpul, am început să ne permitem și destinații mai îndepărtate sau ceva mai costisitoare. Un impact major asupra bugetului de călătorie îl au cazarea și mâncarea. În 2018, am fost plecați intr-un tur al Greciei timp de două săptămâni. Cam jumătate din timp am stat cu cortul. În 2019, în Turcia am stat exclusiv la hoteluri. Depinde foarte mult și de zona în care mergi. Se știe că Europa de vest și în special cea de nord sunt scumpe pentru noi. Tura din Balcani, de aprox. o săptămână, ne-a costat aproape 1000 EUR ptr amândoi, în timp ce, pentru cea din Norvegia am avut nevoie de câteva mii de euro bune. 15.Dacă cineva se gândește să facă o călătorie similară și are dubii, ce sfat i-ai da? Nu lăsa bugetul, motocicleta sau nimic altceva să îți stea în cale. Singura piedică în calea viselor noastre suntem noi. Poți să găsești suficiente motive pentru care să nu faci ceva și foarte mulți îți vor confirma că Universul îți pune bețe in roate. Dacă cineva îți spune că motociclismul este periculos, întreabă-l dacă a urcat vreodată pe motocicletă. Dacă cineva îți spune că o destinație este periculoasă, întreabă-l dacă a fost vreodată acolo. Dacă cineva îți spune că nu se poate, întreabă-l dacă a încercat! Sfatul pe care l-aș da este să vorbești cu cei care au facut călătorii similare. Majoritatea îți vor da boost-ul de care vei avea nevoie pentru a face pasul spre călătoria ce ți-o dorești. 16. Pentru anul viitor ce planuri ți-ai făcut ? Îmi doresc să ajung în foarte multe locuri în viitor și constant îmi adaug pe listă destinații pe care vreau să le văd. De regulă, nu îmi planific tot anul din timp, din cauza incertitudinii privind perioadele în care pot să îmi iau concediu. Totodată mă gândesc că e timpul pentru o motocicletă nouă, însă mi-ar mânca o bună parte din bugetul pentru călătorii din anul acesta. În 2020, îmi doresc foarte mult să mă întorc în Nordul Africii, de această dată într-o altă țară. În acest moment, încerc să organizez o tură de aprox. 17-18 zile în Tunisia, unde vreau să ajung cu motocicleta mea. Din nou, pentru a căștiga ceva timp, mă gândesc să trimit motocicleta în Italia, de unde, voi lua apoi feribotul spre Tunisia. Obiectivul major al turei este să petrec mai multe zile în Deșertul Sahara, lucru care nu a fost posibil în tura precedentă din Maroc. Puteți urmări călătoriile lui Albert pe contul său de Instagram . Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  10. Lista este în continuă actualizare, fiecare poate contribui cu informații. Dacă știți de vreo întrunire care nu apare în listă și are deja datele de desfășurare stabilite, lăsați-ne un comentariu sau scrieți-ne pe adresa admin@motoroute.ro. De asemenea vă sugerăm ca în apropierea desfășurării fiecărui eveniment să verificați pagina de facebook sau pagina evenimentului respectiv (mare partre dintre aceste întruniri au așa ceva) pentru informații cât mai corecte și modificări ce pot surveni între timp. #rideRomania Până acum au fost anunțate următoarele întruniri moto pentru 2020: Mai 29 mai – 31 mai, Transilvania Bikers XXIII. Bikefest at ElDorado (Gilău – Cluj), Locatia Camping Eldorado, Comuna Gilău, Cluj, Organizat de Transilvania Bikers M.C. 1990 Cluj. Cateva cuvinte: “Clubul Transilvania Bikers M.C. 1990 Cluj are deosebita plăcere de a vă invita să participați la una dintre cele mai mari întruniri moto din țară – Transilvania Bikers’ BIKEFEST, ajunsă la cea de a 23-a ediție! Conform tradiției, aceasta va avea loc în ultimul weekend al lunii mai, în perioada 29-31.05.2020. Anul 2020 este un an cu totul special, clubul Transilvania Bikers împlinind 30 de ani de la înființare! Vă invităm să ne fiți alături și să sărbătorim împreună momentele frumoase. Iunie 19 iunie – 21 iunie, Road Patrol MC Romania Bikers Festival 2020. Inca nu cunosc date referitoare la locatie. Primele cuvinte despre acest festival: “Avem plăcerea să anunțăm prima trupă confirmată pentru festivalul nostru din 2020: Vulture Industries” 26 iunie – 28 iunie, Intrunire Editia XIX 2020, Organizat de Free Frog’s Riders, Locatie: Tg. Secuiesc, Covasna, Romania 26 iunie – 28 iunie, Intrunire Moto Bikers Perla Neagră, Organizat de Bikers.P.N, Locatie: Pensiunea Perla Neagra din Caineni Bai, Braila. Cateva cuvinte: “Sunt invitați toți posesorii de motociclete cât și admiratorii pentru a petrece 2 zile 2 nopti cu bere rece și muzica buna. Facilitati: 1) 2ha teren din care 1/2 este pădure cu locuri de campare și îngrădit; 2) Loc deschis pentru campare corturi…17) Nu se percepe taxa de intrare, pentru campare si tratamente pe lac.” 26 iunie – 28 iunie, Bike Fest X3 – 2020, Organizat de Black Eagles Oradea (Invictvs – Black Eagles RC – Hawks RC). Locatie: Strandul Municipal Salonta. Cateva cuvinte: “Vă invităm la întrunirea moto anuală “BIKE FEST X3” ediția 2020 într-o locație nouă. “ Iulie 10 iulie – 12 iulie, Slowride Transalpina Fest, eveniment organizat de Slowriders Romania Oficial, Locatia: Comuna Baia de Fier, Gorj. 10 iulie – 12 iulie, West Romanian Bike Week 2020, eveniment organizat de TRUST MC Resita. Cateva cuvinte: “TRUST MC Resita va asteapta si in acest an la festivalul West Romanian Bike Week de la Raul Alb” 10 iulie – 13 iulie, INTDM RO 2020, Organizat de Asociatia Clubul Yamaha TDM, Locatie: Sub Cetate <Zeteváralja>, Zetea, Harghita, Romania. Cateva cuvinte: “Intrunirea anuala TDM pentru anul 2020 a fost propusa sa fie organizata in tinutul secuiesc.” 23 iulie – 26 iulie, M.A.N ROMANIA Editia a VIII-a, eveniment organizat de Cristi zis si Gospodarul. Urmeaza cat de curand detalii cu locatia evenimentului si cele cateva cuvinte. August 7 august – 9 august, Rezistenta Fagaras – Bike Fest (editia a II-a), Organizat de Rezistenta Fagaras – Bike Fest, Locatia: Gheorghe Doja (DJ104D), Fagaras. 7 august – 9 august, Rock N’Road Weekend editia a X-a, Organizat de Rock N’ Road Friends Club, Locatie: Staţiunea Izvoare, DJ183B, Baia Mare 21 august – 23 august, LIVE to RIDE Festival – Ediția a 2-a, Organizat de de Ugly Bikers Brasov şi LIVE to RIDE Festival, Locatie: Maial, in Codlea Cateva cuvinte: “Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la cea de-a doua ediție LIVE to RIDE Festival, care va avea loc în zilele de 21-22-23 August 2020. Vă așteptăm cu nume mari pe șcena muzicii românești, cu concursuri, paradă moto și multe alte surprize. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  11. O mare parte dintre europeni sunt de părerea că posesorii de permise auto ar trebui să poată conduce și motociclete de capacitate redusă atâta timp cât fac un curs de bază pentru două roți. Tot același studiu realizat de FEMA (Federation of European Motorcyclists’ Associations) arată că cei ce au răspuns și-ar dori o legislație universală în spațiul european care să le permită șoferilor (posesori categoria B) să conducă scutere sau motociclete de capacitatea redusă în toate țările membre UE. În prezent există anumite țări unde posesorii de permis categoria B pot conduce scutere și motociclete până la 125cc, categoria A1 cum sunt cunsoscute în legislația de la noi: Republica Cehă (doar motociclete cu transmisie automată) Germania (urmează a fi introdus, după finalizarea a 9 ședințe de școală de șoferi a câte 90 de minute) Italia (după un curs de 10 ore) Letonia (după un curs de 10 ore) Malta (după un curs de 10 ore) Slovacia (după doi ani și numai motociclete cu transmisie automată) Spania (după trei ani) Polonia (după trei ani) Portugalia (cel puțin 25 de ani sau o licență suplimentară pentru mopede) Belgia (numai cu permis de conducere belgian, după doi ani) Austria (după cinci ani, curs de 6 ore) Franța (după doi ani, un curs de 7 ore) Luxemburg (după doi ani, curs de 7 ore) Ar trebui posesorii categoriei B sa conduca motociclete A1? Ar trebui sa urmeze in prealabil un curs pregatitor ? Ar trebui sa fie valabil acest lucru doar in tara lor sau in intreaga Uniune Europeana? În prezent există și la noi în țară o propunere legislativă pentru modificarea codului rutier, înregistrată încă din 16-04-2019, ce ar permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere de 125 cmc. Propunerea ar duce la fluidizarea traficului și e menită să-i încurajeze pe români să meargă pe două roți, contribuind totodată și la reducerea poluării în marele orașe. În forma propusă, permisele eliberate pentru categoria B ar fi valabile pentru motocicletele cu cilindree maximă de 125 cmc, cu putere maximă de 11kW(~14.75cp) și cu raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg (categoria A1), cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniți și permisul categoria B obținut cu cel puțin doi ani în urmă. Printre efectele pozitive ale acestei modificări se numără fluidizarea/decongestionarea zonelor urbane supraaglomerate, se rezolvă problema parcărilor, se consumă mai puțin carburant și se reduce poluarea. De-a lungul anului trecut am făcut o serie de teste în București la cele mai aglomerate ore, în cadrul proiectului nostru motoroute #inthecity, în care, folosind scutere de diverste capacități, de fiecare dată am reușit să economisim cel puțin 30 de minute comparativ cu cât am fi făcut cu o mașină sau alt mijloc de transport în comun. Toate informațiile despre propunerea legislativă, le gasiti pe site-ul Camerei Deputaților , propunerea PL-x nr. 552/2019. Constantin Roșu, membru al Vespa Club România și colaborator la acest proiect de lege, este cel ce ne ține la curent cu evoluția lui. Până în prezent proiectul de lege a fost aprobat tacit de Senat(*ca urmare a depășirii termenului de adoptare), a luat aviz pozitiv de la două dintre cele 5 comisii de specialitate , care sunt însă consulative, decizia finală depinzând de votul din Camera Deputaților. 29/01/2020 – actualizare, privind parcursul de la comisiile consultative : “Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin intermediul căruia posesorii permiselor categorie B vor putea conduce motociclete cu cilindree maximă de 125 cmc, a trecut de această comisie cu următoarele amendamente: • Minim 3 ani experiență în categoria B; • Existența a 10 ore de pregătire practică. Prezentul raport este preliminar, urmând ca după discutarea în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și Comisia pentru transporturi şi infrastructură, să fie publicat raportul final, iar proiectul să meargă la votul final.” sursă: Gabriel Petrea-unul dintre cei doi deputați inițiatori ai acestui proiect. Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  12. Dacă ajungeți în zona Tirol din Austria și sunteți pasionați de motociclete, atunci ar fi bine să știți de existența muzeului moto TOP MOUNTAIN CROSSPOINT. Există două “scuze” foarte bune de a ajunge aici atât iarna cât și vara. Iarna o puteți face în primul rând pentru sporturile de iarnă, Solden și Hochgurgl fiind două stațiuni montane din apropiere destul de populare în rândul românilor, iar vara o puteți face pentru unul dintre cele mai frumoase drumuri virajate din Europa, pasul TIMMELSJOCH. Top Mountain Crosspoint este locul unde se întâlnesc stația de taxare pentru TIMMELSJOCH, gondola care te duce pe muntele Kirchenkar, un restaurant primitor și muzeul moto de la cea mai mare altitudine din Europa (+2 175m). Peste 230 de motociclete istorice cât și alte rarități auto sunt expuse într-un spațiu de 3000 m² cu o arhitectură aparte. Veți putea vedea aici motociclete de la peste 100 de producători, începând cu anul 1894, unele fiind modele ce au marcat istoria și evoluția motociclismului. Printre ele am remarcat două motociclete pe care le văzusem în urmă cu doi ani la Concorso d’Eleganza Villa D’Este : un Thor Model U din 1913 (câștigătoare la categoria CLASS A | GOLDEN YEARS FOR AMERICAN MOTORCYCLES) și Indian, 7 HP Regular Model din 1912, ocupanta locului 3 la aceeași categorie. ®motoroute.ro ®motoroute.ro ®motoroute.ro Thor U & Indian 7HP Regular Vezi galerie completă Pe lângă aceste motociclete care sunt expuse permanent, există și o serie de expoziții temporare. Când am fost noi exista o expoziție dedicată a 100 de ani de Brough Superior, o expoziție de motociclete de curse, o expoziție temporară cu mașini 4×4, una cu utilaje pentru pârtie și am mai văzut expuse o replică a primului vehicul Benz cât și o motocicletă Indian Chief – Bagger editie speciala “TOP Mountain”. Informații despre 50 dintre motocicletele expuse Program: 09:00-17:30 Preț: €10.00 per persoană Mountain Motorcycle GmbH & CoKG Timmelsjochstrasse 8 6456 Hochgurgl Site-ul oficial al muzeului unde găsiți informațiile actualizate : www.crosspoint.tirol Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  13. Top Mountain Crosspoint Motorcycle Museum Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  14. Știți Honda CB1000R,nu-i așa? Dacă nu o știți, avem o prezentare completă de sezonul trecut când am avut ocazia să scoatem și noi una la plimbare și nu oricum așa, ci în varianta R+ , accesorizată full. Însă de data aceasta vorbim despre o variantă și mai specială a NeoSport Cafe-ului de la Honda, o ediție limitată de doar 15 unități și rezervată pentru piața elvețiană. Honda Elveția a decis să comemoreze 50 de ani de la primul pas pe lună prin această ediție limitată, pe care au numit-o Stardust. Numele tradus înseamnă praf de stele și regăsim acest material chiar și pe motocicletă. Pe rezervor are încastrată o bucată mică de meterorit cu logoul Honda pe ea,iar culoarea predominantă se aseamănă cu culoarea lunii fiind numită “moon grey”, în contrast cu negru “cosmic”. Roțile sunt cu totul speciale, de dată aceasta avem jante cu spițe Kineo împreună cu anvelope Bridgestone RS10. Pentru a completa motocicleta atât vizual dar mai ales auditiv, avem o evacuare scurtă SC Project. Semnalizările față au fost incorporate în capetele de ghidon, fiind folosit un set de semnalizări Rizoma. Prețul acestei motociclete este de 19.980 de franci elvețieni, adică aproximativ 18.700EUR, ceea ce o face cu 5.350EUR mai scumpă decât prețul variantei de baza . (13.350EUR în România) Honda CB1000R Stardust Honda CB1000R Stardust Honda CB1000R Stardust Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
  15. Bajaj nu este o marcă foarte cunoscută la noi în țară, deși la nivel mondial este considerat al treilea mare producător moto (si al doilea din India). De aceea cu siguranță când vezi o astfel de motocicletă îți va atrage atenția, cu atât mai mult când vezi 3 astfel de motociclete și cu numere de Ucraina. Sezonul trecut, 3 motocicliști din clubul Bajaj Ucraina ne-au tranzitat țara, așa că am încercat și am reușit să dau de unul dintre ei, Yurii, care să ne povestească mai multe despre experiența la drum lung cu aceste motociclete. Mai sus este o poză din 2017 cu Yurii din prima călătorie mai lungă cu prima lui motocicletă Bajaj, Boxer 150. 1.Înainte de toate, spune-mi un pic despre tine. Când ai început să mergi cu motocicleta și care a fost prima ta motocicletă? Copilăria mea a fost strâns legată de motociclete datorită bunicului meu, care trăia la țară și avea mereu câteva motociclete în garaj. Obișnuiam să-mi petrec vacanța de vară la el și mergeam din când în când cu aceste motociclete făcute în URSS, cu sau fără ataș. Prima mea motocicletă mi-am cumpărat-o mult mai târziu când aveam 28 de ani, în 2008 și a fost o motocicletă koreana, Hyosung GT250 Comet. 2.Cum a fost să ai propria motocicletă? Îți aduci aminte prima plimbare mai lungă cu ea ? Primea mea motocicletă, Hyosung-ul era solidă și zgomotoasă. Îmi plăcea cum se simțea și mai ales sunetul, avea un motor V-Twin. Îmi aduc aminte, eram odată pe autostradă într-o zi călduroasă de vară și mă simțeam ca o pasăre liberă – sufletul îmi cânta. Primul drum a fost la vreo 150km distanță de Kiev (unde locuiesc). A fost o ieșire cu grupul, ulterior am mers în mai multe locuri din Ucraina. Deși mi-a plăcut foarte mult, în aceea perioadă nu eram gata să îmbrățișez total viața de biker, așa că după jumătate de an, am vândut motocicleta , având 10.000km pe bord. 3. Am văzut în pozele tale că acum ai un Bajaj Avenger. De ce ai ales acest model, care nu este foarte întâlnit cel puțin în Europa? Câți kilometri ai făcut până acum cu ea și ce probleme ai întâmpinat ? Adevărata mea viață de motociclist a început în 2016 când mi-am cumpărat un Bajaj Boxer 150, o achiziție destul de spontană, nu știam mai nimic despre acest model. Această achiziție mi-a deschis ochii către o comunitate a posesorilor de Bajaj aflată în plină dezvoltare în Ucraina. Cu Boxerul 150, pe care l-am customizat în fel și chip imediat după ce l-am cumpărat, am făcut prima plimbare în afara Ucrainei, am fost în România și Bulgaria (3400Km). Am vizitat Transfăgărășanul, Cheile Bicazului în România și munți Stara Planina și câteva stațiuni de la mare în Bulgaria. Din ce știu am fost primul ucrainian care a mers cu o motocicletă Bajaj atât de departe 🙂 . Nu am nimic să-i reproșez motocicletei sau motorului, n-am avut nicio problemă în 19.500Km. În 3 ani am realizat că eu și prietena mea aveam nevoie de ceva mai confortabil pentru ture mai lungi, și am apelat din nou la Bajaj. Mi-a plăcut foarte mult comunitatea din Ucraina creată în jurul acestei mărci, este foarte mare, așa că am cumpărat un Bajaj Avenger 220 Cruise înaintea sezonului 2019.Modelul acesta era mai puternic și mai rapid și m-a ajutat să fac mai multe ture în afară Ucrainei impreauna cu prietena mea. Am vizitat Turcia, România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, zona munților Carpați din Ucraina cât și țărmul marii Negre. Până acum, din Februarie 2019, am făcut 16.700Km. Cu prietena mea și cu bagaje, motocicletă are o viteză de croazieră de 100-105Km/h și este mult mai confortabilă decât modelul Boxer. Nu am avut nicio problemă nici cu această motocicletă până acum, însă dezavantajele ei ( capacitatea mică a motorului și dimensiunea) mă fac să-mi doresc ceva mai puternic. Mi-ar trebui ceva să meargă lejer cu 110-120Km/h pe autostradă și să aibă suficient cuplu ca să depășești mășini pe șosele aglomerate. Deja ma gândesc să-mi cumpăr un Bajaj Dominar 400 pentru sezonul următor :)) (*între timp Yurii a trecut la Bajaj Dominar) Bajaj Boxer 150 inainte de modificari Bajaj Boxer 150 dupa modificari Bajaj Dominar Bajaj Avenger 4. Știm că motocicletele și călătoriile merg mână în mână, am văzut că ai făcut multe călătorii anul trecut. Ai început sezonul cu o plimbare în Turcia. Cum a fost, care a fost planul ? Călătoria în Turcia a fost un pic pe neașteptate. Ne gândeam să mergem undeva în Europa de Est, la începutul lui Mai, când avem mai multe zile libere în Ucraina.Dar previziunea meteo era împotriva noastră, arăta ploaie în toate zilele când voiam noi să mergem. Ne luasem deja și câteva zile de concediu așa că am zis să nu le irosim. Eu folosesc întotdeauna aplicația Windy, mi se pare că prezice cel mai precis ploaia, iar aplicația ne spunea să mergem în sud. Nicio problemă, am făcut ruta în câteva ore și eram gata de drum: Ucraina – țărmul marii Negre – România- Bulgaria-Turcia. Ne-a plouat ocazional pe parcurs, însă ajunși în Turcia vremea a fost perfectă. Nu era încă sezon, așa că nu erau mulți turiști, traficul moderat și prețurile mai ieftine. Am petrecut 8 zile până în Turcia și înapoi, dintre care o zi am petrecut-o în Istanbul. 5. Care au fost cele mai frumoase locuri pe care le-ați văzut în această călătorie ? A fost pentru prima oară când am vizitat Turcia și ne-a impresionat foarte tare.Ne-au impresionat oamenii ospitalieri, autenticitate locurilor și atmosfera din orașe și mai ales calitatea drumurilor. Istanbul a devenit orașul cel mai mare și mai impresionant pe care l-am văzut în viața mea! Atât de mare, atât de aglomerat,atât de modern (am stat în partea europeană a orașului). Cu siguranță doar o zi acolo nu a fost suficientă și deja plănuim să ne întoarcem să-l vedem mai în detaliu.Convingerea mea este că dacă ai fost doar în resorturile turcești, nu poți să zici că ai văzut ceva din Turcia adevărată. Trebuie să mergi prin satele mici, să vezi cum trăiesc oamenii obișnuiți. P.S Asfaltul în Istanbul este foarte alunecos, mai ales când plouă. Mai mulți motocicliști mă informaseră înainte și confirm acest lucru, așa că aveți grijă dacă ajungeți pe acolo cu motocicleta. 6. După ce te-ai întors din Turcia, te-ai hotărât să faci altă plimbare prin România, de dată această cu doi prieteni care au de asemenea motociclete Bajaj. Cum a fost la noi în ceea ce privește interacțiunea cu oamenii, calitatea asfaltului, drumurile și peisajele ? România pentru mulți rideri ucrainieni este prima țară aleasă pentru un drum în străînătate. Este aproape de noi, mare ca întindere și ce este cel mai important are munții Carpați! Transfăgărășanul și Transalpina ademenesc orice motociclist. Eu care mai fusesem aici, voiam să le arăt și prietenilor mei din clubul Bajaj Ucraina, frumusețea locurilor.Am pornit la drum 3 cu : un Bajaj Avenger 220, un Bajaj Pulsar NS200 și un Bajaj Dominar 400. Am văzut multe locuri frumoase din natură și am stat în multe locuri frumoase, de cele mai multe ori pensiuni. Unul dintre prietenii mei mi-a spus că I se pare că seamănă cu zona Carpaților din vestul Ucrainei dar cu infrastructură și drumuri mai bune. Oamenii din România au fost foarte săritori mereu, foarte prietenoși. Deși pentru mine a fost a 5-a oară când am venit în România, cu siguranță o să mă mai întorc. Cred că România ar trebui să se promoveze mai bine că destinație pentru un road trip fie pe două sau patru roți, are o atractivitate aparte pentru genul acesta de activitate. 7. Am văzut că ați mers și pe celebrele Transfăgărășan și Transalpina, le-ai recomanda altor străini să facă un road-trip aici ? Ce alte drumuri v-au plăcut ? Am petrecut 7 zile în România și am vizitat Cheile Bicaz, lacul Bicaz, Transfăgărășan și Transalpina. Calitatea drumurilor în aceste zone a fost bună, exceptând bucăți în zona de nord a Transalpinei și de sud a Transfăgărășanului. Zona Bicaz cu lacul și cheile este absolut superbă. Îmi place foarte mult și la mare la voi, câmpuri vaste, cu briza marii, îți dă o senzație de călătorie fără sfârșit. Astea ar fi recomandările mele și nu uitați să vă luați echipament de ploaie, vremea fiind foarte schimbătoare în munți. Ne-a prins o ploaie foarte puternică pe Transalpina unde a trebuit să mergem foarte încet, fiind și traficul destul de aglomerat. Cheile Bicazului Transfagarasan Transalpina 8. După România ai făcut și o tură prin Ungaria și Slovacia. Aici cum a fost ? Această tură a fost ultima mai lungă pe 2019. Împreună cu prietena mea i-am invitat pe cei din clubul Bajaj să vină cu noi și chiar unul dintre băieții cu care am fost în România a acceptat invitatia. Inițial nu voiam să mergem în Ungaria, dar cum vremea indica ploaie primele 3 zile în Slovacia, am făcut un mic ocol. Și mă bucur că am făcut asta, pentru că Ungaria a devenit acum pentru mine, alegerea perfectă din Europa de Est când vreau să văd sate ce seamănă cu cele din Germania, peisaje liniștite și șoferi care respectă regulile de circulație. Am vizitat orașul Miskolc unde se află castelul Diosgyor și grădinile Lillafured, locuri ce trebuie neapărat vizitate. Apoi am intrat în Slovacia, pe care am traversat-o în 3 zile. Am mers prin parcul național Tatra. Foarte diferită zona, partea mai joasă foarte asemantoare cu Carpații, cu drumuri șerpuite prin păduri, iar zona mai înaltă complet diferită, cu vârfuri golașe, fără vegetație,fiind numiți și mini-Alpi. Ne-a plăcut foarte mult zona de la poalele munților de la lacul Strbske Pleso. Dacă ajungeți pe aici să nu ratați șansa de a vizita aceste locuri. 9. Pentru că nu este vorba doar de drumuri, câteodată plimbările cu motocicleta înseamnă și descoperirea de zone izolate, atracții turistice sau locuri istorice și am văzut o groază de poze interesante pe facebook la ține, care au fost locurile care ți-au plăcut cel mai mult și le-ai recomandă? Să zicem care ar fi top 5-ul tău personal pe anul trecut ? Hmm…îmi place mai mult drumul în sine decât locurile, câteodată nici nu sunt atent să le țin minte, dar voi încerca. S-ar putea să mă repet totuși : 1 – Istanbul – m-a impresionat foarte tare acest mega-oraș! 2 – Lviv, Ucraina – este un oraș vechi și special în Europa cu o atmosferă aparte. Foarte mulți turișți din toată lumea, o mulțime de străzi cu piatră cubică, tramvaie, liniștit și primitor cu multe cafenele și muzică live pe străzi. 3 – Cei 300km de drum de la Odesa până la Reni în Ucraina, trecând puțin și prin Moldova ( pe la Palanca) și foarte aproape de granița cu România de la Galați. Este un drum cu foarte puțin trafic, asfalt bun, ce șerpuiește printr-o zonă de lacuri, urmărind practic cursul Dunării. Parcă sufeltul se odihnește și se reîncarcă pe această bucată de drum… 4 – satul Katunishte se află în inima munților Stara Planina din Bulgaria. Un drum care se termină practic la acel sat. Am fost acolo de două ori, anul acesta am ajuns acolo intenționat. Poți să dormi la o pensiune apropiată de vârfurile munților și dimineața să vezi răsăritul. Un adevărată balsam pentru suflet. 5 – Nu este de sezonul acesta, dar un loc care mi-a plăcut foarte mult, este satul Dunavatu de Jos din Tulcea de la voi din țară. O locație destul de izolată , înconjurată de ape cu drumuri pe dealuri și câmpuri interminabile cu o atmosfera foarte calmă. Am dormit ca un copil cât am stat acolo 🙂 10. Cred că o parte foarte importantă legată de călătoriile cu motocicletă o constituie și oamenii pe care îi întâlneșți. Bănuiesc că ai mai întâlnit și alți călători sau oameni interesanți pe parcurs. Îți amintești vreo întâlnire mai amuzantă sau deosebită ? Odată în 2017, când am făcut primul drum în strainante cu Bajaj-ul Boxer, când eram în România în drum spre Bulgaria am sesizat că nivelul la ulei scădea de la o zi la alta. Am estimat că probabil în Varna voi avea nevoie de ulei. Datorită lipsei de experiență în călătoriile cu motocicleta, nu am luat ulei cu mine. Așa că în Varna am început să caut un magazin de unde să cumpăr același ulei pe care îl aveam în motor, fără succes însă. N-am găsit nici măcar un ulei similar cu ce aveam. Nu aveam nici internet, așa că am întrebat în jur oamenii. În apropierea unui magazin am cunoscut accidental un motociclist bulgar care mi-a zis să-l urmăresc (el era cu mașina). Am ajuns la un club moto local, care avea și un atelier. Erau foarte multe motociclete vechi și noi, multe piese, multe patch-uri, logo-uri…club moto adevărat 🙂 Băieții de la service au fost foarte amabili, mai ales că nu mai văzuseră modelul acesta de motocicletă, mi-au schimbat uleiul gratis. Am mai cumpărat o sticlă de ulei de rezervă să am la mine, dar nu am mai avut nevoie pe toată călătoria. Am devenit prieten pe facebook cu bulgarul care m-a ajutat, apoi am aflat că prietena lui era din Odessa.Mi-a fost de mare ajutor și așa am realizat că problemele pe care le întâmpini pe parcus pot fi rezolvate cu bunăvoința oamenilor pe care îi întâlneșți. Trebuie să-ți faci griji mai puțin și să te bucuri mai mult de plimbare 🙂 11. În timpul acestor călătorii ai avut vreodată probleme mai grave sau să te simți în pericol ? Din fericire nu am avut niciodată probleme serioase. Dar am un prieten din grupul Bajaj care a căzut de două ori în plimbările noastre 🙂 Zâmbesc pentru că nici atunci nu a fost nimic grav, deși prima căzătură a fost foarte spectaculoasă, motocicleta a alunecat pe asfaltul ud(ploua) până în peretele unei case de pe marginea drumului. A două oară eram în Carpați, în Ucraina, noaptea, aproape de miezul nopții, era lună plină și în timp ce admira apa din lacuri cum strălucește, a ratat o curbă și a intrat în parapet. Căzând și-a spart țigara electronică pe care o avea în buzunarul de la spate și a spus că probabil este un semn să se lase de fumat :)) 12. Având în vedere că cea mai des întâlnită scuză pentru majoritatea de a nu pleca în astfel de călătorii o constituie banii…ai făcut vreo estimare câți bani ai cheltuit în călătoriile tale ? Sau cum ți-ai estimat bugetul pentru ele ? În primul rând trebuie să te decizi ce fel de călătorie o să fie. Sugerez fiecare să răspundă la următoarele trei întrebări : unde vei sta ( cazare sau cort) , cum vei mânca ( îți vei pregăti singur sau la restaurant) și ce vrei să vizitezi ( doar frumuseți ale naturii sau și atracții turistice unde se plătește). În funcție de răspunsurile de la aceste întrebări bugetul poate varia foarte mult . Eu de obicei fac rezervări via Booking.com, pensiuni sau hoteluri (evit hostelurile), fără mic dejun dar să aibă parcare amenjata sau îngrădită. Cumpăr mâncare gata preparată din Lidl sau alte supermarketuri și evit atracțiile turistice unde trebuie să plătesc, vizitez doar frumusețile naturii :)) Bugetul estimat să zicem pentru un drum de 9 zile prin Europa de Est cu o asemenea abordare ajunge undeva pe la 300-350 USD de persoană (asta dacă nu ai o motocicletă mare care să consume foarte mut) Poți să mai reduci din cheltuieli stând cu AirB’n’B sau la hosteluri sau cu cortul. Nu trebuie să calculezi totul, faci o estimare pentru cazare, mâncare și benzină , iei niște bani de rezervă la tine și pleci ! 13. Dacă cineva se gândește să facă o astfel de călătorie și are îndoieli, ce sfat i-ai da ? Să facă primul pas, iar drumul îi va sugera ce trebuie să facă în continuare. Serios acum, nu e nimic special la călătoriile cu motocileta. La prima călătorie mă simțeam ca și când înotam în ape necunoscute – nu eram sigur de nimic din ce făceam 🙂 Dar după prima călătorie vei intra complet și te vei pierde de tot în lumea imensă a călătoriilor pe două roți! Iar după aceea…Finita la commedia – acum te-a prins, nu mai ai ce face :)) Continue Reading Articol preluat de pe motoroute.ro
×