Mergi la conţinut

Motobikes

Membri
  • Conţinut

    1.336
  • Membru din

  • Ultima vizită

    Niciodată
  • Days Won

    1
  1. A început perioada de relaxare a restricțiilor în țările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, așa că mulți dintre piloții din Motomondial au profitat de ocazie pentru a merge pe pistă cu ce au găsit prin garaj. Doctorul se bucură ca un copil de revenirea pe pistă. Deși de curând s-a anunțat anularea Marelui Premiu al Japoniei, care ar fi urmat să se dispute în toamna acestui an, veștile care vin dinspre MotoGP sunt, în mare parte, bune. Se pare că vom avea un debut de sezon (foarte) întârziat, în iulie, la Jerez, și am putea avea 12-14 etape de MotoGP anul acesta, disputate fără public la fața locului și cu măsuri stricte de siguranță, desigur. Piloții clasei regină erau foarte nerăbdători să se antreneze pe o pistă asfaltată pentru prima dată după luni de zile. Primii au fost piloții rezidenți în Andorra (Vinales, Rabat, Quartararo, Rins și frații Espargaro), care au ieșit pe circuitul Pas de la Casa cu motocicletele de supermoto. Rossi, Misano, Yamaha R1: fericire. Valentino Rossi a petrecut ziua de 24 mai la Misano, în șaua unei Yamaha YZF-R1, iar Alex Rins și Aleix Espargaro au avut parte de un trackday la Montmelo – Rins pe un Suzuki GSX-R1000R și Espargaro pe o Aprilia RSV4 1100 Factory. În același timp, Johann Zarco a ieșit pe Ales, un circuit ceva mai modest din sudul Franței, pe un Ducati Panigale V4S. Piloții clasei regină nu au voie să se antreneze pe motocicletele de competiție, din motive de reducere a costurilor și de echitate, în condițiile în care unele echipe au bugete foarte mari (deci își pot permite mai multe zile de teste) și altele mult mai mici. Și, deși superbike-urile moderne sunt adevărate rachete, cu performanțe mai apropiate de prototipurile de GP decât oricând, nu sunt chiar atât de asemănătoare din punctul de vedere al comportamentului cu motocicletele de stradă. Rins și Aleix Espargaro, la Barcelona. Cât sunt de departe? Alex Rins poate răspunde la această întrebare. Cu al său GSX-RR de competiție, anul trecut, cel mai bun tur înregistrat de Rins în cursa de la Barcelona era 1:40,807. Cu un GSX-R1000R de serie (cu pneuri slick și atât), cu ocazia primelor teste post-Covid, timpul era 1:48,8, adică cu exact 8 secunde mai lent și fix timpul cel mai bun din cursa de Moto3 de anul trecut, înregistrat de Kaito Toba, cu o motocicletă de aproximativ 60 de cai-putere. Desigur, Rins nu a tras la maximum cu motocicleta de stradă, pentru că nu ar fi avut sens. Zarco, pe Ducati Panigale. Rostul testelor este unul de pregătire fizică, pentru că solicitările la care este supus un pilot în timpul rulării în forță pe pistă, cu o motocicletă de peste 200 CP, sunt imposibil de replicat perfect într-o sală de forță. Pe de altă parte, antrenamentul mental este și el foarte important, căci piloții trebuie să-și păstreze cât mai ascuțite reflexele și să-și obișnuiască creierul cu viteza. Pe de altă parte, există și piloți care nu cred atât de mult în antrenamentul pe motocicletă în afara curselor, precum Cal Crutchlow, care nu folosește aproape deloc motociclete în afara testelor oficiale și etapelor de MotoGP. Englezul se concentrează pe pregătirea fizică, cu foarte mult ciclism, și este de părere că nu ar fi nu tocmai util și destul de riscant să piloteze motociclete în afara etapelor. Sursa
  2. Moto Hub a devenit anul trecut centru de service autorizat BMW, cu un magazin de echipamente și de accesorii pe măsură. Acum, reprezentanța BMW din Bd. Expoziției, București, inaugurează primul online shop BMW Motorrad din România. Unul dintre puținele reproșuri pe care le puteam aduce până acum celor de la BMW Motorrad România era că nu găseam cu ușurință specificații și prețuri pentru accesoriile și echipamentele mărcii bavareze. Adică nu exista un magazin sau catalog online cu toată gama de echipamente și de accesorii BMW (foarte cuprinzătoare, de altfel), așa cum exista pentru Germania, Franța sau Marea Britanie. Moto Hub, noul-venit în familia BMW Motorrad, a făcut pasul decisiv în acest sens și a inaugurat astăzi primul magazin online BMW Motorrad din România. Ce puteți găsi acolo? Sute și mii de elemente din gama de echipamente și din cea de accesorii BMW, inclusiv pentru modelele care au ieșit din fabricație. Adică, dacă vrei un accesoriu pentru un BMW S 1000 RR 2016, îl găsești în magazinul online Moto Hub, chiar dacă actualul model de S 1000 RR este complet diferit, la fel ca accesoriile pentru el. La echipamente, poți alege varianta și mărimea. Există și un număr de telefon afișat la vedere, pentru a clarifica rapid orice nelămurire legată de produse, iar, odată comanda făcută, livrarea durează maximum șase zile lucrătoare. Pe lângă echipamentele moto și accesoriile pentru motociclete, se pot vedea și comanda și produsele din gama „Style” de la BMW, adică haine casual și alte mici obiecte inscripționate BMW Motorrad (brelocuri, insigne, rucsacuri etc.). Deocamdată, în magazinul online al celor de la Moto Hub apar doar produse BMW Motorrad, dar, în viitorul apropiat, se vor putea comanda de acolo și echipamente Klim, accesorii Wunderlich și RAM Mounts și produsele sau serviciile altor producători din domeniul moto cu care lucrează Moto Hub.
  3. Moto Hub a devenit anul trecut centru de service autorizat BMW, cu un magazin de echipamente și de accesorii pe măsură. Acum, reprezentanța BMW din Bd. Expoziției, București, inaugurează primul online shop BMW Motorrad din România. Unul dintre puținele reproșuri pe care le puteam aduce până acum celor de la BMW Motorrad România era că nu găseam cu ușurință specificații și prețuri pentru accesoriile și echipamentele mărcii bavareze. Adică nu exista un magazin sau catalog online cu toată gama de echipamente și de accesorii BMW (foarte cuprinzătoare, de altfel), așa cum exista pentru Germania, Franța sau Marea Britanie. Moto Hub, noul-venit în familia BMW Motorrad, a făcut pasul decisiv în acest sens și a inaugurat astăzi primul magazin online BMW Motorrad din România. Ce puteți găsi acolo? Sute și mii de elemente din gama de echipamente și din cea de accesorii BMW, inclusiv pentru modelele care au ieșit din fabricație. Adică, dacă vrei un accesoriu pentru un BMW S 1000 RR 2016, îl găsești în magazinul online Moto Hub, chiar dacă actualul model de S 1000 RR este complet diferit, la fel ca accesoriile pentru el. La echipamente, poți alege varianta și mărimea. Există și un număr de telefon afișat la vedere, pentru a clarifica rapid orice nelămurire legată de produse, iar, odată comanda făcută, livrarea durează maximum șase zile lucrătoare. Pe lângă echipamentele moto și accesoriile pentru motociclete, se pot vedea și comanda și produsele din gama „Style” de la BMW, adică haine casual și alte mici obiecte inscripționate BMW Motorrad (brelocuri, insigne, rucsacuri etc.). Deocamdată, în magazinul online al celor de la Moto Hub apar doar produse BMW Motorrad, dar, în viitorul apropiat, se vor putea comanda de acolo și echipamente Klim, accesorii Wunderlich și RAM Mounts și produsele sau serviciile altor producători din domeniul moto cu care lucrează Moto Hub. Sursa
  4. De foarte multe ori, când vorbim despre motociclete și despre ce vrem/putem să facem noi cu ele, ne referim la cauciucuri, tobe, suspensii, setări și upgrade-uri de tot felul, ca să ne asigurăm că motocicleta face ce vrem noi să facă, fie că vorbim despre timpi mai buni pe pistă, de un confort mai bun la ture lungi sau de o precizie mai bună pe virajele de pe Lepșa. Dar rareori ne îndreptăm atenția în interior, către noi înșine. Acum, despre îmbunătățirea abilităților de control al motocicletei vă tot bat la cap de ceva vreme cu tot felul de articole pe teme de pilotaj, plus la cursurile școlii Rider Academy. Acum vreau să explorez un alt subiect la care ne gândim mult prea puțin când vine vorba despre interacțiunea noastră cu motocicleta, și anume antrenamentul fizic și abilitatea noastră de a ne susține, echilibra și mișca trupul pe motocicletă astfel încât să avem un control cât mai bun, să obosim cât mai puțin și să minimizăm riscul apariției diferitelor dureri, amorțeli și alte neplăceri. Pentru asta, am apelat la cineva mult mai în temă decât subsemnatul, vechiul meu prieten Marc Sandu, antrenor personal cerificat Level 1 si Level 2 și facilitator Postural Alignment. Desigur, mulți dintre voi, când vă gândiți la antrenament fizic pentru a merge pe motocicletă, veți avea în minte antrenamentele serioase, frecvente și epuizante specifice piloților profesioniști – sprinturi, mountain-bike, sala de forță etc.. „Ce-mi trebuie mie așa ceva, eu mă plimb doar de ici-colo și fac două ture mai lungi pe an, la ritm lejer, pe stradă!”, poate își spune motociclistul „obișnuit” care citește aceste rânduri. Dar mulți dintre noi dezvoltăm diverse probleme la articulații, tendoane sau de postură pentru că nu ne susținem corpul corect. Mulți dezvoltăm dureri de spate după o tură mai lungă și mai mulți cădem ca loviți de trăsnet după ce petrecem două-trei zile mai lungi în șa, din simplul motiv că nu ne folosim corpul cum trebuie pe motocicletă și neglijăm complet orice minimă pregătire fizică pentru a face față fizic mersului îndelungat pe două roți. De ce e important? Pentru că, atunci când obosești mai devreme decât ar fi cazul și mergi cu ultimele resurse de rezistență fizică pentru a ajunge la cazarea din seara respectivă, te expui pericolului mai mult decât ar trebui: când obosești îți scade atenția și pierzi mult din capacitatea de a reacționa în caz de pericol. Dacă vrei să fii în deplin control și să îți îmbunătățești mersul pe motocicletă, să obosești mai greu și să nu-ți uzezi excesiv corpul în decursul miilor de kilometri, ia aminte la prietenul Marc, care vine cu niște răspunsuri interesante la întrebări pe care prea puțini dintre noi ni le punem. Ciao, Marco! În primul rând, de ce să nu stau pur și simplu ca un sac de cartofi pe motocicletă, așa cum făceam până acum? Pentru că până și simțul comun ne-ar spune ca dacă stai ca un sac, probabil o să și pilotezi ca un sac. Ceea ce nu ar fi o problemă neapărat, nu suntem aici să judecăm pe nimeni, singura problemă ar fi să nu se verse sacul pe jos, atât și nimic mai mult. Hai să începem de exemplu cu respirația, în momentul în care pieptul e prăbușit, iar spatele e cocoșat, nu ne oxigenăm pe cât de bine am putea să o facem, iar creierul nostru are nevoie de oxigen în parametri pentru a putea fi ”sharp”. Apoi, deși postura de sac poate părea comodă, în comparație cu efortul conștient de alungire a trunchiului – practic baza antrenamentelor Postural Alignment, înălțarea coastelor, împingerea pieptului în sus, la sfârșitul zilei, tocmai postura asta de sac ne face să ne simțim obosiți și ”bătuciți”. Acum, știu că nu prea dă bine ca un ditai motociclistul să ajungă la cazare seara și să se spună celor din gașcă, mă duc să îmi fac exercițiile de stretching și de yoga, imaginați-vă cât de comic ar fi să vedem o astfel de scenă într-un grup de Hell’s Angels, dar clar ți-ar prinde bine. De fapt, ca și bicicletă, pe motor, poziția, cel puțin la mersul pe stradă este una statică, în care cam înțepenești și de aceea e bine să faci ceva pentru a compensa acest lucru. Dacă yoga ți se pare prea gay, mai există și animal flow sau diverse rutine pentru mobilitate articulară. Am învățat ca antrenor de fitness că forța se pierde mai greu odată cu vârsta, dar mobilitatea se duce rapid… Acum, nu cred că există studii științifice pe această temă, dar o postură corectă, non-cocoșată, are legătură cu performanța cognitivă aș spune, uitați-vă doar la piloți, chiar și cei auto cum stau atunci când sunt în exercițiul funcțiunii. Cred că orice motociclist, a simțit cum se ”restructurează” în momentul în care s-a hotărât să tragă de gaz, îmi aduc aminte pe supermoto, când mă pregăteam să iau tare un viraj, parcă se întâmpla ceva ca unui transformer cu trunchiul meu, se înălța, se tonifia, trecând în modul atac… Ce este propriocepția asta și de ce e importantă în mersul pe două roți? Propriocepția se referă la modul în care conștientizez plasamentul în spațiului per ansamblu și a diferitelor sale segmente. Haide să îți povestesc un lucru interesant care mi s-a întâmplat. Toată viața eu mi-am dorit să fac diverse trickuri și să mă „dau tare”, indiferent că era vorba de skateboard, snowboard, bicicletă sau motor. Ceva mi-a ieșit, dar nu pe cât mi-aș fi dorit, pentru că din păcate nu sunt vreun talent. Dar, când m-am apucat de fitness și de Postural Alignment în special și am dat de diverse exerciții relativ simple, hai să zicem un „warrior pose”, un soi de cumpănă de fapt, care presupuneau stabilitate și echilibru, m-am cam luptat cu ele. Și atunci mi-a căzut fisa, păi de aia nu am aterizat eu niciodată un 360 pe snowboard, pentru că uite, nu aș fi în stare să țin o axă de rotație. Pentru că nu simțeam cât de mult ar fi trebuit să simt și pe lângă asta, nu reacționam pe cât de mult trebuia să reacționez. Practic, ce face diferența între un pilot bun și unul mai lent? O face și cantitatea de informații pe care o poate procesa, cât de rapid și cât de complex poate răspunde. Pe bicicletă, după ce m-am antrenat în Postural Alignment, am observat că încep să mișc la un bunny hop, la mersul pe o roată, la un manual, pentru că mi-a fost ușor să simt implicit ce se întâmplă cu corpul meu și să îl controlez mai bine. Asta se întâmplă din cauza mai multor progresii de exerciții, variante de „plank” de exemplu, în care antrenorul îți indică, prin vorbe și punând mâna efectiv să ”strângi” mai mult sau mai puțin un mușchi, să relaxezi un altul, practic se învață reconectarea cu corpul. Faptul că am reușit ca în această perioadă stupidă pe care o traversăm să fac un „ollie” pe skateboard corect, cred că o demonstrează. Important este să descompui o mișcare, un exercițiu, o tehnică, în pașii potriviți și să ai răbdare să-i exersezi. Și aici, în opinia mea, de aceea atât de puțini pot face chestii spectaculoase, știu și eu, „handstand” într-o mână, pentru că în fapt, trebuie exersate chestii mici iar și iar, ceea ce clar că poate deveni plictisitor pentru unii. De ce mă doare spatele după o zi petrecută în șa? Am atins acest subiect la prima întrebare, dar uite acum m-am mai gândit la ceva. Pe lângă faptul că poate stăm cocoșati, poate că lăsăm mai multă greutate într-o fesă, poate că oasele bazinului sunt puțin rotite, ceea ce înseamnă că pătrații lombari se activează diferit, că erectorii spinali se activează diferit, astea sunt niște cauze fizice clare. Dar, să nu uităm că datorită concentrării, a unor emoții pe care le putem trăi, știu și eu, când dăm de mai mulți șoferi ”grosieri” in manevre, noi ne rigidizăm trupul și îl uităm așa. Aceasta se numește o ”postură de forță”, care pe noi ne face să ne simțim puternici mental, dar asta nu înseamnă că e și corectă fizic, iar aici, pentru a nu o da în ”magie” , înseamnă că pur și simplu articulațiile, oasele și mușchi nu sunt plasate simetric în spațiu, nu sunt aliniate. Ca un șasiu ce e ușor strâmb să zicem. Ei, pe fier nu îl doare (sau poți să știi, dacă e să devenim poetici…), însă pe noi ne doare. Ca să pregătesc răspunsul la următoarea întrebare, Postural Alignment te învață și cum să dobândești postura corectă prin relaxare. Ce este acest Postural Alignment și de ce e important? Pai, definiția „după manual”, se poate găsi aici, pe www.posturalalignment.ro, dar hai mai bine să îți spun cum îl înțeleg si aplic. Practic, aceasta metodă are ca obiectiv învățarea celui sau celei care își dorește, desigur, șablonul corect de poziționare a corpului în spațiu. Asta înseamnă alinierea articulațiilor, ceea ce se face prin control muscular, dobândit printr-o mai bună conexiune minte-corp. Din profil, sau în plan sagital, ne interesează, pe scurt, fără a intra în detalii anatomice, ca urechea, umărul, soldurile, genunchii, gleznele, să fie aliniate, să se poată trasa o dreaptă prin aceste puncte. La fel, privit din față, sau în plan frontal, ne interesează un aliniament al umerilor, crestelor iliace, genunchilor și gleznelor, atât pe latitudine cât și pe longitudine, dacă mă pot exprima astfel, și poziționarea neutră a gâtului și capului. Dacă nu uităm la obiceiurile de posturare ale oamenilor, vom observa că suntem destul de ”deviați” de la acest șablon, că există anumite obiceiuri de sta pe un picior, de a sta cu bazinul rotit, de a sta pe vârfuri, de a ne cocoșa, care, în timp ajung să cauzeze dureri articulare și durerile de spate despre care mai toată lumea se plânge. Desigur, aceasta nu se face prin vorbe, ci prin exerciții specifice, pentru care se are în vedere îmbunătățirea propriocepției, de la simplu la complex. Se adaugă în ecuație și detensionarea fascială (a membranelor care acoperă mușchii, și a sistemelor în care acestea se organizează) care este făcută de antrenor, exercițiile de stretching. Practic, statul pe motocicletă e un soi de prelungire a statului pe scaun, iar asta însemnă flexori ai coapsei care se tensionează, se scurtează și fesieri care se dezactivează. Ceea ce se va simți atunci când mergi de exemplu și va pune presiune asupra vertebrelor lombare. Programul este complex, există mai multe module, unul de bază, iar apoi module dedicate mobilității, stabilizării trunchiului și forței integrate, foarte util sportivilor, inclusiv prin componenta de coordonare pe care o aduce. Ce exerciții pot face acasă pentru a-mi îmbunătăți situația? Recomand să îți cumperi o rola de spumă pentru detensionare musculară, vei găsi pe youtube suficiente exerciții pentru aceasta. Cred că e puțin probabil să iei una cu tine într-o călătorie pe motocicletă, așa că să o lăsăm pentru acasă. Aș mai recomanda stretching și yoga, ceea ce iarăși poate nu-i va încânta pe bikeri, deși le este foarte util dacă vor să ”bikerească” până la adânci bătrâneți. Eu am ajuns la Postural Alignment, tocmai din cauza ”faimosului” meu accident de motocicletă, pe când mă străduiam să practic enduro pe un doi timpi de 300 cmc. În timp, deși aveam pătrățele și eram fit ca look, mi-am dat seamă că sunt un soi de ”omul de tinichea” ca și mobilitate, având și o problemă la încheietura dreaptă, asta de când am devenit vice-campion național la rally-raid cu prețul unui scafoid (asta e desigur, mai mult spus într-un spirit de glumă și nu neapărat să mă dau mare) și la o gleznă, din cauza patinajului in-line pe care îl studiam în liceu. Cred că sunt bikeri care se regăsesc în aceste limitări, cauzate de diverse accidentări căpătate de-a lungul vremii, iar aceste limitări se accentuează pe măsură ce îmbătrânim și afectează și mai mult ”șasiul”. Iar exerciții de yoga sau stretching se găsesc la greu pe Youtube, inclusiv cele pentru mobilitatea articulară sau pot să recomand canalul Postural Alignment (https://www.youtube.com/channel/UC8yJdFjXbRU93er6cRDm0Yg), care are o sumedenie de clipuri utile. Acum, cu această întrebare mi-ai dat o idee să filmez un video cu o rutină de stretching și mobilitate pentru bikeri! Sursa
  5. De foarte multe ori, când vorbim despre motociclete și despre ce vrem/putem să facem noi cu ele, ne referim la cauciucuri, tobe, suspensii, setări și upgrade-uri de tot felul, ca să ne asigurăm că motocicleta face ce vrem noi să facă, fie că vorbim despre timpi mai buni pe pistă, de un confort mai bun la ture lungi sau de o precizie mai bună pe virajele de pe Lepșa. Dar rareori ne îndreptăm atenția în interior, către noi înșine. Acum, despre îmbunătățirea abilităților de control al motocicletei vă tot bat la cap de ceva vreme cu tot felul de articole pe teme de pilotaj, plus la cursurile școlii Rider Academy. Acum vreau să explorez un alt subiect la care ne gândim mult prea puțin când vine vorba despre interacțiunea noastră cu motocicleta, și anume antrenamentul fizic și abilitatea noastră de a ne susține, echilibra și mișca trupul pe motocicletă astfel încât să avem un control cât mai bun, să obosim cât mai puțin și să minimizăm riscul apariției diferitelor dureri, amorțeli și alte neplăceri. Pentru asta, am apelat la cineva mult mai în temă decât subsemnatul, vechiul meu prieten Marc Sandu, antrenor personal cerificat Level 1 si Level 2 și facilitator Postural Alignment. Desigur, mulți dintre voi, când vă gândiți la antrenament fizic pentru a merge pe motocicletă, veți avea în minte antrenamentele serioase, frecvente și epuizante specifice piloților profesioniști – sprinturi, mountain-bike, sala de forță etc.. „Ce-mi trebuie mie așa ceva, eu mă plimb doar de ici-colo și fac două ture mai lungi pe an, la ritm lejer, pe stradă!”, poate își spune motociclistul „obișnuit” care citește aceste rânduri. Dar mulți dintre noi dezvoltăm diverse probleme la articulații, tendoane sau de postură pentru că nu ne susținem corpul corect. Mulți dezvoltăm dureri de spate după o tură mai lungă și mai mulți cădem ca loviți de trăsnet după ce petrecem două-trei zile mai lungi în șa, din simplul motiv că nu ne folosim corpul cum trebuie pe motocicletă și neglijăm complet orice minimă pregătire fizică pentru a face față fizic mersului îndelungat pe două roți. De ce e important? Pentru că, atunci când obosești mai devreme decât ar fi cazul și mergi cu ultimele resurse de rezistență fizică pentru a ajunge la cazarea din seara respectivă, te expui pericolului mai mult decât ar trebui: când obosești îți scade atenția și pierzi mult din capacitatea de a reacționa în caz de pericol. Dacă vrei să fii în deplin control și să îți îmbunătățești mersul pe motocicletă, să obosești mai greu și să nu-ți uzezi excesiv corpul în decursul miilor de kilometri, ia aminte la prietenul Marc, care vine cu niște răspunsuri interesante la întrebări pe care prea puțini dintre noi ni le punem. Ciao, Marco! În primul rând, de ce să nu stau pur și simplu ca un sac de cartofi pe motocicletă, așa cum făceam până acum? Pentru că până și simțul comun ne-ar spune ca dacă stai ca un sac, probabil o să și pilotezi ca un sac. Ceea ce nu ar fi o problemă neapărat, nu suntem aici să judecăm pe nimeni, singura problemă ar fi să nu se verse sacul pe jos, atât și nimic mai mult. Hai să începem de exemplu cu respirația, în momentul în care pieptul e prăbușit, iar spatele e cocoșat, nu ne oxigenăm pe cât de bine am putea să o facem, iar creierul nostru are nevoie de oxigen în parametri pentru a putea fi ”sharp”. Apoi, deși postura de sac poate părea comodă, în comparație cu efortul conștient de alungire a trunchiului – practic baza antrenamentelor Postural Alignment, înălțarea coastelor, împingerea pieptului în sus, la sfârșitul zilei, tocmai postura asta de sac ne face să ne simțim obosiți și ”bătuciți”. Acum, știu că nu prea dă bine ca un ditai motociclistul să ajungă la cazare seara și să se spună celor din gașcă, mă duc să îmi fac exercițiile de stretching și de yoga, imaginați-vă cât de comic ar fi să vedem o astfel de scenă într-un grup de Hell’s Angels, dar clar ți-ar prinde bine. De fapt, ca și bicicletă, pe motor, poziția, cel puțin la mersul pe stradă este una statică, în care cam înțepenești și de aceea e bine să faci ceva pentru a compensa acest lucru. Dacă yoga ți se pare prea gay, mai există și animal flow sau diverse rutine pentru mobilitate articulară. Am învățat ca antrenor de fitness că forța se pierde mai greu odată cu vârsta, dar mobilitatea se duce rapid… Acum, nu cred că există studii științifice pe această temă, dar o postură corectă, non-cocoșată, are legătură cu performanța cognitivă aș spune, uitați-vă doar la piloți, chiar și cei auto cum stau atunci când sunt în exercițiul funcțiunii. Cred că orice motociclist, a simțit cum se ”restructurează” în momentul în care s-a hotărât să tragă de gaz, îmi aduc aminte pe supermoto, când mă pregăteam să iau tare un viraj, parcă se întâmpla ceva ca unui transformer cu trunchiul meu, se înălța, se tonifia, trecând în modul atac… Ce este propriocepția asta și de ce e importantă în mersul pe două roți? Propriocepția se referă la modul în care conștientizez plasamentul în spațiului per ansamblu și a diferitelor sale segmente. Haide să îți povestesc un lucru interesant care mi s-a întâmplat. Toată viața eu mi-am dorit să fac diverse trickuri și să mă „dau tare”, indiferent că era vorba de skateboard, snowboard, bicicletă sau motor. Ceva mi-a ieșit, dar nu pe cât mi-aș fi dorit, pentru că din păcate nu sunt vreun talent. Dar, când m-am apucat de fitness și de Postural Alignment în special și am dat de diverse exerciții relativ simple, hai să zicem un „warrior pose”, un soi de cumpănă de fapt, care presupuneau stabilitate și echilibru, m-am cam luptat cu ele. Și atunci mi-a căzut fisa, păi de aia nu am aterizat eu niciodată un 360 pe snowboard, pentru că uite, nu aș fi în stare să țin o axă de rotație. Pentru că nu simțeam cât de mult ar fi trebuit să simt și pe lângă asta, nu reacționam pe cât de mult trebuia să reacționez. Practic, ce face diferența între un pilot bun și unul mai lent? O face și cantitatea de informații pe care o poate procesa, cât de rapid și cât de complex poate răspunde. Pe bicicletă, după ce m-am antrenat în Postural Alignment, am observat că încep să mișc la un bunny hop, la mersul pe o roată, la un manual, pentru că mi-a fost ușor să simt implicit ce se întâmplă cu corpul meu și să îl controlez mai bine. Asta se întâmplă din cauza mai multor progresii de exerciții, variante de „plank” de exemplu, în care antrenorul îți indică, prin vorbe și punând mâna efectiv să ”strângi” mai mult sau mai puțin un mușchi, să relaxezi un altul, practic se învață reconectarea cu corpul. Faptul că am reușit ca în această perioadă stupidă pe care o traversăm să fac un „ollie” pe skateboard corect, cred că o demonstrează. Important este să descompui o mișcare, un exercițiu, o tehnică, în pașii potriviți și să ai răbdare să-i exersezi. Și aici, în opinia mea, de aceea atât de puțini pot face chestii spectaculoase, știu și eu, „handstand” într-o mână, pentru că în fapt, trebuie exersate chestii mici iar și iar, ceea ce clar că poate deveni plictisitor pentru unii. De ce mă doare spatele după o zi petrecută în șa? Am atins acest subiect la prima întrebare, dar uite acum m-am mai gândit la ceva. Pe lângă faptul că poate stăm cocoșati, poate că lăsăm mai multă greutate într-o fesă, poate că oasele bazinului sunt puțin rotite, ceea ce înseamnă că pătrații lombari se activează diferit, că erectorii spinali se activează diferit, astea sunt niște cauze fizice clare. Dar, să nu uităm că datorită concentrării, a unor emoții pe care le putem trăi, știu și eu, când dăm de mai mulți șoferi ”grosieri” in manevre, noi ne rigidizăm trupul și îl uităm așa. Aceasta se numește o ”postură de forță”, care pe noi ne face să ne simțim puternici mental, dar asta nu înseamnă că e și corectă fizic, iar aici, pentru a nu o da în ”magie” , înseamnă că pur și simplu articulațiile, oasele și mușchi nu sunt plasate simetric în spațiu, nu sunt aliniate. Ca un șasiu ce e ușor strâmb să zicem. Ei, pe fier nu îl doare (sau poți să știi, dacă e să devenim poetici…), însă pe noi ne doare. Ca să pregătesc răspunsul la următoarea întrebare, Postural Alignment te învață și cum să dobândești postura corectă prin relaxare. Ce este acest Postural Alignment și de ce e important? Pai, definiția „după manual”, se poate găsi aici, pe www.posturalalignment.ro, dar hai mai bine să îți spun cum îl înțeleg si aplic. Practic, aceasta metodă are ca obiectiv învățarea celui sau celei care își dorește, desigur, șablonul corect de poziționare a corpului în spațiu. Asta înseamnă alinierea articulațiilor, ceea ce se face prin control muscular, dobândit printr-o mai bună conexiune minte-corp. Din profil, sau în plan sagital, ne interesează, pe scurt, fără a intra în detalii anatomice, ca urechea, umărul, soldurile, genunchii, gleznele, să fie aliniate, să se poată trasa o dreaptă prin aceste puncte. La fel, privit din față, sau în plan frontal, ne interesează un aliniament al umerilor, crestelor iliace, genunchilor și gleznelor, atât pe latitudine cât și pe longitudine, dacă mă pot exprima astfel, și poziționarea neutră a gâtului și capului. Dacă nu uităm la obiceiurile de posturare ale oamenilor, vom observa că suntem destul de ”deviați” de la acest șablon, că există anumite obiceiuri de sta pe un picior, de a sta cu bazinul rotit, de a sta pe vârfuri, de a ne cocoșa, care, în timp ajung să cauzeze dureri articulare și durerile de spate despre care mai toată lumea se plânge. Desigur, aceasta nu se face prin vorbe, ci prin exerciții specifice, pentru care se are în vedere îmbunătățirea propriocepției, de la simplu la complex. Se adaugă în ecuație și detensionarea fascială (a membranelor care acoperă mușchii, și a sistemelor în care acestea se organizează) care este făcută de antrenor, exercițiile de stretching. Practic, statul pe motocicletă e un soi de prelungire a statului pe scaun, iar asta însemnă flexori ai coapsei care se tensionează, se scurtează și fesieri care se dezactivează. Ceea ce se va simți atunci când mergi de exemplu și va pune presiune asupra vertebrelor lombare. Programul este complex, există mai multe module, unul de bază, iar apoi module dedicate mobilității, stabilizării trunchiului și forței integrate, foarte util sportivilor, inclusiv prin componenta de coordonare pe care o aduce. Ce exerciții pot face acasă pentru a-mi îmbunătăți situația? Recomand să îți cumperi o rola de spumă pentru detensionare musculară, vei găsi pe youtube suficiente exerciții pentru aceasta. Cred că e puțin probabil să iei una cu tine într-o călătorie pe motocicletă, așa că să o lăsăm pentru acasă. Aș mai recomanda stretching și yoga, ceea ce iarăși poate nu-i va încânta pe bikeri, deși le este foarte util dacă vor să ”bikerească” până la adânci bătrâneți. Eu am ajuns la Postural Alignment, tocmai din cauza ”faimosului” meu accident de motocicletă, pe când mă străduiam să practic enduro pe un doi timpi de 300 cmc. În timp, deși aveam pătrățele și eram fit ca look, mi-am dat seamă că sunt un soi de ”omul de tinichea” ca și mobilitate, având și o problemă la încheietura dreaptă, asta de când am devenit vice-campion național la rally-raid cu prețul unui scafoid (asta e desigur, mai mult spus într-un spirit de glumă și nu neapărat să mă dau mare) și la o gleznă, din cauza patinajului in-line pe care îl studiam în liceu. Cred că sunt bikeri care se regăsesc în aceste limitări, cauzate de diverse accidentări căpătate de-a lungul vremii, iar aceste limitări se accentuează pe măsură ce îmbătrânim și afectează și mai mult ”șasiul”. Iar exerciții de yoga sau stretching se găsesc la greu pe Youtube, inclusiv cele pentru mobilitatea articulară sau pot să recomand canalul Postural Alignment (https://www.youtube.com/channel/UC8yJdFjXbRU93er6cRDm0Yg), care are o sumedenie de clipuri utile. Acum, cu această întrebare mi-ai dat o idee să filmez un video cu o rutină de stretching și mobilitate pentru bikeri!
  6. „Dacă mă gândesc la acel moment, am doar senzații neplăcute”, a spus campionul din Tavullia într-un lung interviu pe canalul oficial MotoGP. Yamaha este acum mai puternică și mai competitivă. Poate să câștige. Cel puțin așa spune Valentino Rossi. În lungul interviu pe canalul oficial MotoGP, multiplul campion mondial a vorbit pe larg despre sezonul care stă să înceapă. Și a spus câte ceva și despre viitor. Limitându-se la mesajul: viitorul e acum. Adică sezonul 2020. Apoi au venit declarațiile pentru BTSport: „Ziua când mă voi retrage va fi una foarte tristă. Dacă mă gândesc la acel moment, am doar senzații neplăcute. De mare tristețe. Cu siguranță, să mă retrag din curse fără public, fără fani ar putea fi mai simplu. Voi lua decizia cu liniște în suflet și o voi comunica imediat fanilor mei.” Practic, Valentino a început să-și imagineze ultima sa cursă, adăugând că în această perioadă de carantină a putut să aprecieze viața de familie și ritmul mai lejer. Ar putea fi o chestiune de zile, așadar, până când vom afla dacă Doctorul va îmbrăca culorile Petronas în 2021, așa cum se zvonește, sau dacă va alege să-și încheie cariera în ultimul Mare Premiu al unui sezon încă plin de necunoscute, cum este acesta. „În momentul ăsta pare sigur că vom lua startul la Jerez”, a spus Rossi. „Este o situație cu totul nouă și personal cred că totul va fi foarte diferit. Chiar și ideea de a alerga două curse consecutive pe același circuit e bizară. Și la asta adăugăm faptul că vom avea cam jumătate din numărul normal de curse, deci va trebui să avem o strategie de reducere la minimum a greșelilor. Totul într-un mediu care va fi cu siguranță de-a dreptul ireal, fără public, fără fani, cu padocul practic gol față de cum suntem noi obișnuiți. Să alergăm cu circuitul literalmente închis nu va fi frumos deloc. Dar anul ăsta merge și așa, important este să reluăm cursele. Pentru noi, piloții, pentru echipe, pentru sport în general.” Așadar, Rossi are motivația de a trage tare, intensificându-și programele de antrenament zilele acestea pentru a fi în formă maximă la startul sezonului. Vrea să progreseze cel puțin pe cât a progresat motocicleta lui, Yamaha M1: „Sunt destul de mulțumit de cum am mers la finalul sezonului trecut și în teste. Am schimbat foarte multe aspecte tehnice și câțiva oameni din echipă. Acum motocicleta este mai bună, mai puternică și mai rapidă: dacă toți oamenii de la Yamaha vor lucra la 100%, se va putea construi o M1 care să poată câștiga.” Doctorul pare hotărât să dea totul. Fără să se lase distras nici măcar de marea întrebare pe care i-o pune toată lumea: ce va face Valentino Rossi după 2020? Dar el a spus-o mereu: ce se va întâmpla după 2020 depinde exact de cum vor merge lucrurile în 2020. Dacă e să ne luăm după ambițiile lui Vale, pare hotărât să readucă Yamaha în top. Dacă va reuși, avem toate șansele să-l vedem în culorile Petronas SRT anul viitor. Rossi a lăsat deja în urmă trecutul, inclusiv sezonul trecut, pe care l-a definit ca „dezamăgitor. Mai ales în a doua parte a sezonului, când nu am reușit să obțin rezultatele pe care le voiam.” Și acest început de 2020, în carantină: „A fost o perioadă lungă de emoții contradictorii. Sunt de 25 de ani în Motomondial și să pot sta atât de mult acasă, cu logodnica mea Francesca, cu mama, cu pisicile și cu câinii noștri – a fost superb. Dar să stau atât de mult timp departe de motociclete, în condițiile în care alerg în mondial din 1996, nu a fost tocmai frumos. Și, gândindu-mă mai departe de persoana mea, am fost și foarte îngrijorat și întristat de ce s-a întâmplat în perioada asta în Italia și în lume.” Sursa
  7. „Dacă mă gândesc la acel moment, am doar senzații neplăcute”, a spus campionul din Tavullia într-un lung interviu pe canalul oficial MotoGP. Yamaha este acum mai puternică și mai competitivă. Poate să câștige. Cel puțin așa spune Valentino Rossi. În lungul interviu pe canalul oficial MotoGP, multiplul campion mondial a vorbit pe larg despre sezonul care stă să înceapă. Și a spus câte ceva și despre viitor. Limitându-se la mesajul: viitorul e acum. Adică sezonul 2020. Apoi au venit declarațiile pentru BTSport: „Ziua când mă voi retrage va fi una foarte tristă. Dacă mă gândesc la acel moment, am doar senzații neplăcute. De mare tristețe. Cu siguranță, să mă retrag din curse fără public, fără fani ar putea fi mai simplu. Voi lua decizia cu liniște în suflet și o voi comunica imediat fanilor mei.” Practic, Valentino a început să-și imagineze ultima sa cursă, adăugând că în această perioadă de carantină a putut să aprecieze viața de familie și ritmul mai lejer. Ar putea fi o chestiune de zile, așadar, până când vom afla dacă Doctorul va îmbrăca culorile Petronas în 2021, așa cum se zvonește, sau dacă va alege să-și încheie cariera în ultimul Mare Premiu al unui sezon încă plin de necunoscute, cum este acesta. „În momentul ăsta pare sigur că vom lua startul la Jerez”, a spus Rossi. „Este o situație cu totul nouă și personal cred că totul va fi foarte diferit. Chiar și ideea de a alerga două curse consecutive pe același circuit e bizară. Și la asta adăugăm faptul că vom avea cam jumătate din numărul normal de curse, deci va trebui să avem o strategie de reducere la minimum a greșelilor. Totul într-un mediu care va fi cu siguranță de-a dreptul ireal, fără public, fără fani, cu padocul practic gol față de cum suntem noi obișnuiți. Să alergăm cu circuitul literalmente închis nu va fi frumos deloc. Dar anul ăsta merge și așa, important este să reluăm cursele. Pentru noi, piloții, pentru echipe, pentru sport în general.” Așadar, Rossi are motivația de a trage tare, intensificându-și programele de antrenament zilele acestea pentru a fi în formă maximă la startul sezonului. Vrea să progreseze cel puțin pe cât a progresat motocicleta lui, Yamaha M1: „Sunt destul de mulțumit de cum am mers la finalul sezonului trecut și în teste. Am schimbat foarte multe aspecte tehnice și câțiva oameni din echipă. Acum motocicleta este mai bună, mai puternică și mai rapidă: dacă toți oamenii de la Yamaha vor lucra la 100%, se va putea construi o M1 care să poată câștiga.” Doctorul pare hotărât să dea totul. Fără să se lase distras nici măcar de marea întrebare pe care i-o pune toată lumea: ce va face Valentino Rossi după 2020? Dar el a spus-o mereu: ce se va întâmpla după 2020 depinde exact de cum vor merge lucrurile în 2020. Dacă e să ne luăm după ambițiile lui Vale, pare hotărât să readucă Yamaha în top. Dacă va reuși, avem toate șansele să-l vedem în culorile Petronas SRT anul viitor. Rossi a lăsat deja în urmă trecutul, inclusiv sezonul trecut, pe care l-a definit ca „dezamăgitor. Mai ales în a doua parte a sezonului, când nu am reușit să obțin rezultatele pe care le voiam.” Și acest început de 2020, în carantină: „A fost o perioadă lungă de emoții contradictorii. Sunt de 25 de ani în Motomondial și să pot sta atât de mult acasă, cu logodnica mea Francesca, cu mama, cu pisicile și cu câinii noștri – a fost superb. Dar să stau atât de mult timp departe de motociclete, în condițiile în care alerg în mondial din 1996, nu a fost tocmai frumos. Și, gândindu-mă mai departe de persoana mea, am fost și foarte îngrijorat și întristat de ce s-a întâmplat în perioada asta în Italia și în lume.”
  8. Jack Miller tocmai a semnat cu echipa de uzină Ducati pentru 2021, marcând prima dată când australianul va alerga pentru o echipă de uzină în clasa regină. Jack Miller va deveni anul viitor al treilea australian care aleargă pentru echipa oficială Ducati, după Troy Bayliss și Casey Stoner. Miller a semnat cu facțiunea bologneză pentru un an, cu o remunerație de puțin sub un milion de euro, cu o opțiune la finalul sezonului 2021 în favoarea celor de la Ducati. Anul trecut, în Austria, Miller păruse a fi la un pas de a semna cu KTM, dar Paolo Campinoti l-a asigurat că are ascensiunea asigurată în echipa de uzină Ducati și l-a convins să rămână alături de formațiunea din Borgo Panigale. Cel mai probabil, Miller va fi înlocuit la Pramac Ducati de Jorge Martin, care i s-ar alătura lui Francesco Bagnaia, care este și el în cursul renegocierii contractului pentru anul viitor. Achiziția lui Miller de către echipa Ducati înseamnă că Dovizioso și Petrucci se vor lupta, practic, pentru locul rămas liber în echipă. Despre Petrux s-a zvonit că ar putea trece în echipa de uzină Ducati din Superbike, alături de Scott Redding, iar despre Dovi s-a spus că 2020 ar fi ultimul lui an la Ducati, în condițiile în care nici el nu este tocmai mulțumit de situația din ultimii ani. Acum, ultimele zvonuri îi leagă pe Petrucci și pe Dovi de un posibil loc în echipa Aprilia. Un punct de dispută între managerul lui Dovi, Simone Battistella, și Ducati ar fi salariul pilotului din Forli (6 milioane de euro pe an), pe care Ducati ar vrea să-l reducă după pierderile suferite în urma epidemiei de coronavirus. Se pare că cele două părți sunt încă departe de o înțelegere și s-ar putea despărți, după opt ani împreună. „Ducati vrea, cu siguranță, ca Andrea să rămână,” a declarat Paolo Ciabatti pentru „Gazzetta dello Sport”. „Noi vrem să încercăm să câștigăm titlul împreună cu el. Dacă și el încă are acest vis, cred că singura lui opțiune serioasă este Ducati.” Posibilul loc al lui Petrucci la Aprilia depinde de ce decizie va lua TAS (Tribunalul de Arbritraj Sportiv) în cazul lui Andrea Iannone, acuzat de doping și condamnat în primă instanță la un an și jumătate de suspendare. Sursa
  9. Jack Miller tocmai a semnat cu echipa de uzină Ducati pentru 2021, marcând prima dată când australianul va alerga pentru o echipă de uzină în clasa regină. Jack Miller va deveni anul viitor al treilea australian care aleargă pentru echipa oficială Ducati, după Troy Bayliss și Casey Stoner. Miller a semnat cu facțiunea bologneză pentru un an, cu o remunerație de puțin sub un milion de euro, cu o opțiune la finalul sezonului 2021 în favoarea celor de la Ducati. Anul trecut, în Austria, Miller păruse a fi la un pas de a semna cu KTM, dar Paolo Campinoti l-a asigurat că are ascensiunea asigurată în echipa de uzină Ducati și l-a convins să rămână alături de formațiunea din Borgo Panigale. Cel mai probabil, Miller va fi înlocuit la Pramac Ducati de Jorge Martin, care i s-ar alătura lui Francesco Bagnaia, care este și el în cursul renegocierii contractului pentru anul viitor. Achiziția lui Miller de către echipa Ducati înseamnă că Dovizioso și Petrucci se vor lupta, practic, pentru locul rămas liber în echipă. Despre Petrux s-a zvonit că ar putea trece în echipa de uzină Ducati din Superbike, alături de Scott Redding, iar despre Dovi s-a spus că 2020 ar fi ultimul lui an la Ducati, în condițiile în care nici el nu este tocmai mulțumit de situația din ultimii ani. Acum, ultimele zvonuri îi leagă pe Petrucci și pe Dovi de un posibil loc în echipa Aprilia. Un punct de dispută între managerul lui Dovi, Simone Battistella, și Ducati ar fi salariul pilotului din Forli (6 milioane de euro pe an), pe care Ducati ar vrea să-l reducă după pierderile suferite în urma epidemiei de coronavirus. Se pare că cele două părți sunt încă departe de o înțelegere și s-ar putea despărți, după opt ani împreună. „Ducati vrea, cu siguranță, ca Andrea să rămână,” a declarat Paolo Ciabatti pentru „Gazzetta dello Sport”. „Noi vrem să încercăm să câștigăm titlul împreună cu el. Dacă și el încă are acest vis, cred că singura lui opțiune serioasă este Ducati.” Posibilul loc al lui Petrucci la Aprilia depinde de ce decizie va lua TAS (Tribunalul de Arbritraj Sportiv) în cazul lui Andrea Iannone, acuzat de doping și condamnat în primă instanță la un an și jumătate de suspendare.
  10. Directorul medical al Motomondialului anticipează în linii mari protocolul care va fi în vigoare la fața locului, astfel încât să se poată desfășura cursele în siguranță. În SUA au reînceput transmisiunile sportive și există deja un model. Dr. Angel Charte, directorul medical din MotoGP. Motomondialul ar trebui să se relanseze pentru 2020 pe 19 iulie, la Jerez, conform planurilor, și e foarte clar că primul Mare Premiu se va desfășura cu porțile închise. Pentrua evita la maximum toate riscurile legate de coronavirus, se lucrează deja la un protocol foarte strict, care nu este încă pus la punct complet. Directorul medical din MotoGP a descris în câteva interviuri schema generală a acestui protocol. „Va fi foarte strict, nu putem să ne asumăm nici cel mai mic risc,” spune doctorul Angel Charte, „așa că regulile vor trebuie respectate cu scrupulozitate de către toți cei care vin la curse. S-a terminat perioada de izolare, dar mediul din padoc va fi foarte restrictiv, mai ales la primele curse.” Directorul IRTA, francezul Herve Poncharal (care este și patronul echipei Tech 3 KTM), a spus deja că personalul echipelor va fi redus la minimum și mediul din padoc va fi foarte controlat. „Ideea,” continuă medicul, „este să primim în fiecare dimineață parametrii clinici ai fiecărei persoane pentru a putea identifica și urmări cât mai devreme potențialele cazuri pozitive. Mișcările vor fi mult mai limitate decât de obicei și va exista un protocol precis și pentru comisarii de cursă și pentru medici. Va exista o zonă pentru izolarea imediată a cazurilor suspecte, pentru că acum cunoaștem destul de bine ce înseamnă Covid-19.” În timp ce în Europa se pregătește reluarea Motomondialului prin colaborarea dintre Dorna, FIM, IRTA și producătorii de motociclete, în SUA, deși pandemia încă face ravagii, motorsportul a revenit deja în centrul atenției: Nascar a avut o etapă, iar campionatele naționale de Superbike și Supercross își vor relua și ele activitatea. Protocolul foarte strict din MotoAmerica ar putea prevesti ce îi așteaptă pe cei din MotoGP la Jerez. În SUA s-a stabilit deja că toate cursele se vor desfășura cu porțile închise, deci fără public. Tuturor membrilor echipelor li se va măsura temperatura în fiecare zi, iar distanțele între persoane vor fi respectate cu rigurozitate. Se vorbește de o distanță de șase picioare (adică 1,82 metri) între persoane care nu au mască și de obligativitatea folosirii măștii în cazul contactului mai apropiat și de o suprafață de minimum 4.000 de metri pătrați pentru padoc. S-a publicat un tabel pentru evaluarea obiectivă a riscului, astfel încât intervențiile pentru tratarea eventualelor accidentări să nu devină un risc pentru sănătatea tuturor. Verificările tehnice se vor desfășura conform unor reguli foarte stricte: doar două persoane de la fiecare echipă se vor ocupa de acest aspect (una cu motocicleta, cealaltă cu echipamentul), se vor desena benzi pe sol pentru păstrarea distanței, iar personalul și piloții vor folosi măști, mănuși de unică folosință care se vor înlocui după fiecare control și după fiecare contact. Pe podium și în parcul închis toți vor purta mască, câștigătorii vor primi un trofeu dezinfectat, nu se va sărbători cu șampanie și interviurile vor fi realizate de la distanță, cu microfon cu braț lung. FIM schimbă regulile Pentru ca MotoGP să-și păstreze statutul de Campionat Mondial, trebuia schimbat regulamentul care prevedea un număr minim de 13 Mari Premii. Acum, în comunicatul emis de Federația Internațională de Motociclism, se precizează că: „Toate disciplinele sportive, în acestă perioadă, au fost lovite, cu evenimente care au fost reprogramate sau anulate. În perioada pandemiei s-a agreat să se scadă numărul minim de etape per campionat (în toate disciplinele FIM), considerându-le în continuare Campionate sau Cupe Mondiale FIM, permițându-se și ca sezonul 2020 să se prelungească până în 2021, ca măsură de ultimă instanță pentru a încheia campionatele.” S-au recalculat și tarifele federațiilor naționale, iar valabilitatea licențelor oficiale s-a prelungit până în martie 2021. Încă este devreme pentru a ne da seama câte Mari Premii se vor disputa pentru acordarea titlului în cele trei clase ale Motomondialului. Dacă se va porni cu etapa dublă de la Jerez, pe 19 și 26 iulie, Dorna anticipează organizarea unui număr de 12-16 etape în Europa până la finalul toamnei. Doar în septembrie, după ce și dacă situația se va stabiliza, se va putea lua decizia să se alerge sau nu și în afara Europei. Planurile sunt să se încheie sezonul la Valencia, în noiembrie. Sursa
  11. În ce condiții se va relansa MotoGP în 2020

    Directorul medical al Motomondialului anticipează în linii mari protocolul care va fi în vigoare la fața locului, astfel încât să se poată desfășura cursele în siguranță. În SUA au reînceput transmisiunile sportive și există deja un model. Dr. Angel Charte, directorul medical din MotoGP. Motomondialul ar trebui să se relanseze pentru 2020 pe 19 iulie, la Jerez, conform planurilor, și e foarte clar că primul Mare Premiu se va desfășura cu porțile închise. Pentrua evita la maximum toate riscurile legate de coronavirus, se lucrează deja la un protocol foarte strict, care nu este încă pus la punct complet. Directorul medical din MotoGP a descris în câteva interviuri schema generală a acestui protocol. „Va fi foarte strict, nu putem să ne asumăm nici cel mai mic risc,” spune doctorul Angel Charte, „așa că regulile vor trebuie respectate cu scrupulozitate de către toți cei care vin la curse. S-a terminat perioada de izolare, dar mediul din padoc va fi foarte restrictiv, mai ales la primele curse.” Directorul IRTA, francezul Herve Poncharal (care este și patronul echipei Tech 3 KTM), a spus deja că personalul echipelor va fi redus la minimum și mediul din padoc va fi foarte controlat. „Ideea,” continuă medicul, „este să primim în fiecare dimineață parametrii clinici ai fiecărei persoane pentru a putea identifica și urmări cât mai devreme potențialele cazuri pozitive. Mișcările vor fi mult mai limitate decât de obicei și va exista un protocol precis și pentru comisarii de cursă și pentru medici. Va exista o zonă pentru izolarea imediată a cazurilor suspecte, pentru că acum cunoaștem destul de bine ce înseamnă Covid-19.” În timp ce în Europa se pregătește reluarea Motomondialului prin colaborarea dintre Dorna, FIM, IRTA și producătorii de motociclete, în SUA, deși pandemia încă face ravagii, motorsportul a revenit deja în centrul atenției: Nascar a avut o etapă, iar campionatele naționale de Superbike și Supercross își vor relua și ele activitatea. Protocolul foarte strict din MotoAmerica ar putea prevesti ce îi așteaptă pe cei din MotoGP la Jerez. În SUA s-a stabilit deja că toate cursele se vor desfășura cu porțile închise, deci fără public. Tuturor membrilor echipelor li se va măsura temperatura în fiecare zi, iar distanțele între persoane vor fi respectate cu rigurozitate. Se vorbește de o distanță de șase picioare (adică 1,82 metri) între persoane care nu au mască și de obligativitatea folosirii măștii în cazul contactului mai apropiat și de o suprafață de minimum 4.000 de metri pătrați pentru padoc. S-a publicat un tabel pentru evaluarea obiectivă a riscului, astfel încât intervențiile pentru tratarea eventualelor accidentări să nu devină un risc pentru sănătatea tuturor. Verificările tehnice se vor desfășura conform unor reguli foarte stricte: doar două persoane de la fiecare echipă se vor ocupa de acest aspect (una cu motocicleta, cealaltă cu echipamentul), se vor desena benzi pe sol pentru păstrarea distanței, iar personalul și piloții vor folosi măști, mănuși de unică folosință care se vor înlocui după fiecare control și după fiecare contact. Pe podium și în parcul închis toți vor purta mască, câștigătorii vor primi un trofeu dezinfectat, nu se va sărbători cu șampanie și interviurile vor fi realizate de la distanță, cu microfon cu braț lung. FIM schimbă regulile Pentru ca MotoGP să-și păstreze statutul de Campionat Mondial, trebuia schimbat regulamentul care prevedea un număr minim de 13 Mari Premii. Acum, în comunicatul emis de Federația Internațională de Motociclism, se precizează că: „Toate disciplinele sportive, în acestă perioadă, au fost lovite, cu evenimente care au fost reprogramate sau anulate. În perioada pandemiei s-a agreat să se scadă numărul minim de etape per campionat (în toate disciplinele FIM), considerându-le în continuare Campionate sau Cupe Mondiale FIM, permițându-se și ca sezonul 2020 să se prelungească până în 2021, ca măsură de ultimă instanță pentru a încheia campionatele.” S-au recalculat și tarifele federațiilor naționale, iar valabilitatea licențelor oficiale s-a prelungit până în martie 2021. Încă este devreme pentru a ne da seama câte Mari Premii se vor disputa pentru acordarea titlului în cele trei clase ale Motomondialului. Dacă se va porni cu etapa dublă de la Jerez, pe 19 și 26 iulie, Dorna anticipează organizarea unui număr de 12-16 etape în Europa până la finalul toamnei. Doar în septembrie, după ce și dacă situația se va stabiliza, se va putea lua decizia să se alerge sau nu și în afara Europei. Planurile sunt să se încheie sezonul la Valencia, în noiembrie.
  12. Elena Axinte nu este o motociclistă obișnuită. Acum nouă luni a pornit într-o călătorie prin lume, cu al său Harley-Davidson Sportster Iron 883. Asta după ce a străbătut o parte din Africa, pe vremea când avea un minimum de experiență pe două roți, cu aceeași motocicletă. A plecat fără planuri și fără cine știe ce buget adunat: dorea să descopere locuri, să cunoască oameni și să înțeleagă mai bine lumea, din șaua unei motociclete. Pandemia de coronavirus a prins-o în Arabia Saudită, după ce a pornit din Italia, a străbătut țările balcanice, a zăbovit o vreme prin România și a plecat la începutul iernii spre sud, prin Bulgaria și Turcia către țările din Orientul Mijlociu. Între timp a adunat povești interesante și multă înțelepciune de viață. Pe care am căutat s-o aflăm în acest interviu. foto: Elena Axinte, Adrian Cobzașu Elena la plecarea din România, în showroom-ul Harley-Davidson București. Cum ești, cum te simți? Sunt foarte bine, mereu sunt bine din fericire, indiferent de condiții. Sunt foarte împlinită și mulțumită de cum decurge totul. Accept lucrurile exact așa cum vin ele, pentru că am plecat la drum tocmai cu această filosofie, să-mi trăiesc viața pe motor cu tot ceea ce implică această viață (chiar și cu pandemie). Ai avut ceva momente grele de când ai plecat din România? Cu foarte mare sinceritate, singurele momente cu adevărat grele, care mi-au și rămas ca amintire ca fiind momente grele, au fost acelea în care a trebuit să îndur frigul greu al acestei ierni. Am ieșit din România cu -5°C, am îndurat mult frig în Bulgaria și prima zăpadă, am evitat înghețul din munții de aici trecând prin Grecia ceva mai caldă la acea vreme și am ajuns în Turcia unde aveam speranțe că nu voi mai întâmpina frigul deloc. A fost însă doar o speranță și gândul că mă îndrept spre țările calde a fost greșit de data aceasta. Mâinile însă mi-au fost salvate de o pereche foarte frumoasă de manșoane pentru ghidonul motocicletei primite în dar de la niște prieteni Turci. Însă Ankara a fost nemiloasă cu mine cu temperaturi sub 0 grade multe zile la rând. Am intrat în sfârșit în Orientul Mijlociu, în Liban și surpriză, în multe locuri am fost întâmpinată de zăpadă, chiar dacă la nici 40 km distanță erau diferențe de temperatură de 15°C. Intrarea în Siria a fost tot cu zăpadă și polei pe stradă, iar în Iordania am oscilat de la 0°C până la 25°C. Odată cu intrarea în Arabia Saudită am fost convinsă că nu voi mai simți frigul cel puțin pentru vreo 10 luni. Însă iarăși m-am înșelat, pentru că ce să vezi, în regiunea din Nord, pe unde am intrat eu, chiar atunci a fost singura zi din an în care a nins. Dar ce este drept, a fost ultima dată când am mai simțit frigul de atunci. Deci, toată povestea asta, ca să te fac să înțelegi că asta a fost singura mea mare greutate: FRIGUL! (pentru Siberia avem neapărat nevoie de echipamentul ăla încălzit). Am mai avut ceva probleme cu motocicleta, însă eu nu le consider momente dificile. În afară de mentenanța obișnuită, în Turcia mi s-a rupt cureaua și am înlocuit-o cu cea pe care o aveam cu mine de rezervă, iar în Arabia Saudită mi s-a ars ambreiajul. Aici, în Arabia Saudită, am avut marea șansă să primesc full suport de la cei de la Harley și s-au ocupat de absolut toate problemele motocicletei, inclusiv schimbat cauciucuri. A fost puțin complicat să găsesc o modalitate de a intra și traversa Siria, dar a făcut parte din aventură (deci iarăși nu pot considera că a fost un moment dificil). Final de noiembrie, București. Sunt doar câteva grade peste zero afară, dar Elena pornește la drum. Și avea să întâlnească mult mai mult frig în următoarele luni. Cum ai rezistat la frig? Care a fost cea mai joasă temperatură la care ai mers? Cum spuneam, nu mi-a plăcut deloc frigul. Motocicleta a rezistat fără probleme, eu am suferit ceva, dar mai mult pentru că eu sunt pentru căldură. Prefer oricând 50 de grade (acum sunt 40 în Arabia Saudită) în locul frigului. Ce-i drept, manșoanele (din piele sintetică la exterior și puf în interior) au făcut o diferență considerabilă pentru mâinile mele (cam 10 grade în plus). Când am întâmpinat zăpadă, cea mai mare partea a fost cu șosea curată. Doar în Siria a trebuit să parcurg în jur de 10 km cu gheață pe asfalt. Am mers foarte ușor, tot mai căutam părți uscate și a fost bine până la urmă. Elena în Damasc, alături de un grup de rideri. Care a fost atitudinea oamenilor din Orientul Mijlociu față de o femeie care călătorește singură pe motocicletă? Cu siguranță nu văd prea des așa ceva. Oamenii din Orientul Mijlociu sunt minunați. Mi s-a tot vorbit despre popoarele arabe și musulmani în general că ar fi foarte primitori și calzi însă mă gândeam că peste tot oamenii au fost așa cu mine. Ei, bine, așa este. Aici sunt extrem de primitori, binevoitori, ospitalieri și tot ce se învârte în jurul cuvântului bunătate. Ospitalitatea în rândul popoarelor pe care le-am cunoscut nu este o opțiune. Este așa cum spun ei, o obligație. Astfel încât condiția mea de motociclista singură a dublat toată această atenție, grijă și ospitalitate a lor. Sunt extrem de apreciată, atât de femei cât și de bărbați. Într-adevăr nu este ceva obișnuit pentru ei. Cum e în Arabia Saudită, la foarte puțin timp după ce au permis femeilor să circule singure? Simți că se uită lumea ciudat la tine? Te simți în siguranță? Din câte se pare sunt prima sau a doua (încă nu știm sigur) femeie care a intrat singură cu motocicleta în Arabia Saudita după foarte, foarte mulți ani de regim foarte strict. În octombrie 2019 s-au relaxat condițiile de călătorie și în sfârșit femeile pot intra în țară și singure și pot și conduce, inclusiv motocicleta. Femeile de aici au primit dreptul cu mai bine de un an în urmă să conducă mașina și de curând și motocicleta însă sistemul de permise nu este încă pus la punct. Se așteaptă că foarte curând să poată și ele să facă școala și să dea examenul. Oamenii se uită ciudat la mine dar cu foarte multă admirație. Toată lumea vrea să mă cunoască, aici am fost întâmpinată de o comunitate de motocicliști extraordinară. Vor să-mi știe povestea, să afle informații despre cum se poate face ceea ce fac eu. Îți vorbeam mai devreme despre ospitalitatea și căldura celor din Orientul Mijlociu. Ei, aici în Arabia Saudită, este o altă poveste. Totul este mult amplificat. O generozitate ieșită din comun. Disponibilitate și grijă maximă. Astfel că la întrebarea ta, dacă mă simt în siguranță, să-ți răspund cu un simplu „Da” mi se pare prea puțin. Care e planul mai departe? Încotro? După mai bine de două săptămâni de străbătut locuri minunate din partea de nord vest a țării, am ajuns în Jeddah, al doilea oraș că mărime și importanță, după Capitală. Odată ajunsă aici am dus motocicleta la dealerul Harley, care m-a primit cu brațele deschise și suport total. A stat la ei o săptămână, iar în această săptămână s-au întâmplat de toate. Inițial s-au închis școlile și granițele (la mai puțin de 15 cazuri de infecții). Nu am fost prea îngrijorată de închiderea granițelor pentru că oricum mai aveam mult de explorat în această țară enormă. Apoi s-au închis zonele unde erau mai multe infecții, apoi s-au închis regiunile, apoi câteva orașe importante, s-a închis faimoasa Makkah și în cele din urmă, exact la o zi după ce am luat motocicleta din service, s-a închis toată țara. De atunci, mai bine de o lună și jumătate, stau în casă în izolare. Sunt găzduită de o familie minunată care practic m-a adoptat. Nu cred că există loc mai bun în care aș fi putut rămâne blocată pe timp de pandemie. Sunt extrem de recunoscătoare și iată de ce tot spun că sunt bine. Cât de nedrept ar fi să mă plâng acum că nu-mi pot continua călătoria după tot ceea ce am primit și după toată bunătatea pe care eu am întâlnit-o. Traseul Elenei, până acum. Stau la o familie extrem de mărinimoasă, dar și numeroasă. De o lună și jumătate în casă, nu am avut timp să mă plictisesc deloc și, deși știu că pare absurd, acesta este și unul dintre motivele pentru care răspund atât de târziu la întrebările tale. Cea mai mare parte din timp mi-o petrec cu copiii. Lucrez cu ei, fac lecții și teme pentru școala la distanță. Mă joc cu ei, dau o mână de ajutor în bucătărie, stau mult timp cu familia. Nu îmi este greu, aceasta este viața pe care am ales-o, la drum cu motocicleta mea oricum ar fi, cu bune și cu grele. Deocamdată aștept și trăiesc felia aceasta din viață. De câteva zile s-au relaxat restricțiile aici și, după o lună și jumătate de stat doar în casă, zilele trecute am ieșit și mi-am adus acasă motocicleta pe care o lăsasem la garajul unui prieten. Putem ieși oraș în anumite intervale orare, dar eu prefer în continuare să nu o fac pentru a nu fi eu cea care expune familia la care stau. Despre planuri de viitor este complicat să vorbesc. Ce știu și simt este că eu nu m-am oprit și nicidecum nu s-a terminat călătoria mea. Când se va permite să circulăm între orașe voi continua să explorez părțile țării în care nu am ajuns. Apoi voi aștepta să se deschidă granițele pentru a putea continua. Ceea ce știu sigur acum, sau simt, sau îmi doresc este că voi aștepta aici până când va fi posibil să-mi continui visul, indiferent de cât va dura așteptarea. După Arabia Saudită planul inițial era să termin de explorat țările din golf, Emirate, Oman, Bahrain, Kuwait apoi să continui spre estul îndepărtat prin Iraq, Iran apoi Pakistan, India și tot așa. Dar până atunci o să mai avem multe de povestit. Cum s-a comportat motocicleta până acum? Am spus mai sus despre problemele motocicletei, pe care mecanicii de aici nu le consideră ieșite din comun, având în vedere ceea ce fac, kilometrii parcurși și condițiile. Am postat de curând un video despre tot ceea ce a fost făcut la motocicletă. Aproximativ câți prieteni ți-ai făcut de când ai plecat din România? Câți prieteni? Mulți. Foarte mulți! Și pe lângă prieteni, pot spune cu mâna pe inimă că am noi mame, tați, frați, surori și chiar și copii. Ca și în Africa călătoria mea continuă în același stil, fără a sta la hotel, fiind găzduită mereu de localnici. Și ca să-ți faci o mică idee, până acum am stat în 60 de case diferite. Mai știți motto-ul meu: „Home is everywhere”. Este de fiecare dată tot mai potrivit. Dacă ai putea să distilezi în câteva cuvinte ce ai învățat în cele nouă luni de călătorie, care ar fi acelea? Cel mai semnificativ lucru învățat până acum este RECUNOȘTINȚA. Aceasta este și valoarea după care îmi voi ghida noul an din viață (am împlinit de curând 35 de ani). De prea puține ori ne oprim să aducem recunoștință pentru tot ceea ce primim. Încă odată am învățat că partea bună a lumii este mult mai mare decât ne-am imaginat și iar ceea ce mi s-a întâmplat în Africa nu a fost doar o chestiune de noroc. Am învățat încă odată că nu poți cunoaște lumea decât cu proprii ochi, atingând-o cu mâinile și sufletul, nu din spatele unui ecran. Prejudecățile sunt fructul ignoranței, iar ignoranța generează tristețe, răutate și întuneric. Fiecare zi și fiecare persoană pe care o întâlnesc mă învață ceva. Urmăriți călătoria Elenei pe paginile ei de Facebook și de Instagram. Sursa
  13. Elena, un Harley Sportster și o călătorie fantastică

    Elena Axinte nu este o motociclistă obișnuită. Acum nouă luni a pornit într-o călătorie prin lume, cu al său Harley-Davidson Sportster Iron 883. Asta după ce a străbătut o parte din Africa, pe vremea când avea un minimum de experiență pe două roți, cu aceeași motocicletă. A plecat fără planuri și fără cine știe ce buget adunat: dorea să descopere locuri, să cunoască oameni și să înțeleagă mai bine lumea, din șaua unei motociclete. Pandemia de coronavirus a prins-o în Arabia Saudită, după ce a pornit din Italia, a străbătut țările balcanice, a zăbovit o vreme prin România și a plecat la începutul iernii spre sud, prin Bulgaria și Turcia către țările din Orientul Mijlociu. Între timp a adunat povești interesante și multă înțelepciune de viață. Pe care am căutat s-o aflăm în acest interviu. foto: Elena Axinte, Adrian Cobzașu Elena la plecarea din România, în showroom-ul Harley-Davidson București. Cum ești, cum te simți? Sunt foarte bine, mereu sunt bine din fericire, indiferent de condiții. Sunt foarte împlinită și mulțumită de cum decurge totul. Accept lucrurile exact așa cum vin ele, pentru că am plecat la drum tocmai cu această filosofie, să-mi trăiesc viața pe motor cu tot ceea ce implică această viață (chiar și cu pandemie). Ai avut ceva momente grele de când ai plecat din România? Cu foarte mare sinceritate, singurele momente cu adevărat grele, care mi-au și rămas ca amintire ca fiind momente grele, au fost acelea în care a trebuit să îndur frigul greu al acestei ierni. Am ieșit din România cu -5°C, am îndurat mult frig în Bulgaria și prima zăpadă, am evitat înghețul din munții de aici trecând prin Grecia ceva mai caldă la acea vreme și am ajuns în Turcia unde aveam speranțe că nu voi mai întâmpina frigul deloc. A fost însă doar o speranță și gândul că mă îndrept spre țările calde a fost greșit de data aceasta. Mâinile însă mi-au fost salvate de o pereche foarte frumoasă de manșoane pentru ghidonul motocicletei primite în dar de la niște prieteni Turci. Însă Ankara a fost nemiloasă cu mine cu temperaturi sub 0 grade multe zile la rând. Am intrat în sfârșit în Orientul Mijlociu, în Liban și surpriză, în multe locuri am fost întâmpinată de zăpadă, chiar dacă la nici 40 km distanță erau diferențe de temperatură de 15°C. Intrarea în Siria a fost tot cu zăpadă și polei pe stradă, iar în Iordania am oscilat de la 0°C până la 25°C. Odată cu intrarea în Arabia Saudită am fost convinsă că nu voi mai simți frigul cel puțin pentru vreo 10 luni. Însă iarăși m-am înșelat, pentru că ce să vezi, în regiunea din Nord, pe unde am intrat eu, chiar atunci a fost singura zi din an în care a nins. Dar ce este drept, a fost ultima dată când am mai simțit frigul de atunci. Deci, toată povestea asta, ca să te fac să înțelegi că asta a fost singura mea mare greutate: FRIGUL! (pentru Siberia avem neapărat nevoie de echipamentul ăla încălzit). Am mai avut ceva probleme cu motocicleta, însă eu nu le consider momente dificile. În afară de mentenanța obișnuită, în Turcia mi s-a rupt cureaua și am înlocuit-o cu cea pe care o aveam cu mine de rezervă, iar în Arabia Saudită mi s-a ars ambreiajul. Aici, în Arabia Saudită, am avut marea șansă să primesc full suport de la cei de la Harley și s-au ocupat de absolut toate problemele motocicletei, inclusiv schimbat cauciucuri. A fost puțin complicat să găsesc o modalitate de a intra și traversa Siria, dar a făcut parte din aventură (deci iarăși nu pot considera că a fost un moment dificil). Final de noiembrie, București. Sunt doar câteva grade peste zero afară, dar Elena pornește la drum. Și avea să întâlnească mult mai mult frig în următoarele luni. Cum ai rezistat la frig? Care a fost cea mai joasă temperatură la care ai mers? Cum spuneam, nu mi-a plăcut deloc frigul. Motocicleta a rezistat fără probleme, eu am suferit ceva, dar mai mult pentru că eu sunt pentru căldură. Prefer oricând 50 de grade (acum sunt 40 în Arabia Saudită) în locul frigului. Ce-i drept, manșoanele (din piele sintetică la exterior și puf în interior) au făcut o diferență considerabilă pentru mâinile mele (cam 10 grade în plus). Când am întâmpinat zăpadă, cea mai mare partea a fost cu șosea curată. Doar în Siria a trebuit să parcurg în jur de 10 km cu gheață pe asfalt. Am mers foarte ușor, tot mai căutam părți uscate și a fost bine până la urmă. Elena în Damasc, alături de un grup de rideri. Care a fost atitudinea oamenilor din Orientul Mijlociu față de o femeie care călătorește singură pe motocicletă? Cu siguranță nu văd prea des așa ceva. Oamenii din Orientul Mijlociu sunt minunați. Mi s-a tot vorbit despre popoarele arabe și musulmani în general că ar fi foarte primitori și calzi însă mă gândeam că peste tot oamenii au fost așa cu mine. Ei, bine, așa este. Aici sunt extrem de primitori, binevoitori, ospitalieri și tot ce se învârte în jurul cuvântului bunătate. Ospitalitatea în rândul popoarelor pe care le-am cunoscut nu este o opțiune. Este așa cum spun ei, o obligație. Astfel încât condiția mea de motociclista singură a dublat toată această atenție, grijă și ospitalitate a lor. Sunt extrem de apreciată, atât de femei cât și de bărbați. Într-adevăr nu este ceva obișnuit pentru ei. Cum e în Arabia Saudită, la foarte puțin timp după ce au permis femeilor să circule singure? Simți că se uită lumea ciudat la tine? Te simți în siguranță? Din câte se pare sunt prima sau a doua (încă nu știm sigur) femeie care a intrat singură cu motocicleta în Arabia Saudita după foarte, foarte mulți ani de regim foarte strict. În octombrie 2019 s-au relaxat condițiile de călătorie și în sfârșit femeile pot intra în țară și singure și pot și conduce, inclusiv motocicleta. Femeile de aici au primit dreptul cu mai bine de un an în urmă să conducă mașina și de curând și motocicleta însă sistemul de permise nu este încă pus la punct. Se așteaptă că foarte curând să poată și ele să facă școala și să dea examenul. Oamenii se uită ciudat la mine dar cu foarte multă admirație. Toată lumea vrea să mă cunoască, aici am fost întâmpinată de o comunitate de motocicliști extraordinară. Vor să-mi știe povestea, să afle informații despre cum se poate face ceea ce fac eu. Îți vorbeam mai devreme despre ospitalitatea și căldura celor din Orientul Mijlociu. Ei, aici în Arabia Saudită, este o altă poveste. Totul este mult amplificat. O generozitate ieșită din comun. Disponibilitate și grijă maximă. Astfel că la întrebarea ta, dacă mă simt în siguranță, să-ți răspund cu un simplu „Da” mi se pare prea puțin. Care e planul mai departe? Încotro? După mai bine de două săptămâni de străbătut locuri minunate din partea de nord vest a țării, am ajuns în Jeddah, al doilea oraș că mărime și importanță, după Capitală. Odată ajunsă aici am dus motocicleta la dealerul Harley, care m-a primit cu brațele deschise și suport total. A stat la ei o săptămână, iar în această săptămână s-au întâmplat de toate. Inițial s-au închis școlile și granițele (la mai puțin de 15 cazuri de infecții). Nu am fost prea îngrijorată de închiderea granițelor pentru că oricum mai aveam mult de explorat în această țară enormă. Apoi s-au închis zonele unde erau mai multe infecții, apoi s-au închis regiunile, apoi câteva orașe importante, s-a închis faimoasa Makkah și în cele din urmă, exact la o zi după ce am luat motocicleta din service, s-a închis toată țara. De atunci, mai bine de o lună și jumătate, stau în casă în izolare. Sunt găzduită de o familie minunată care practic m-a adoptat. Nu cred că există loc mai bun în care aș fi putut rămâne blocată pe timp de pandemie. Sunt extrem de recunoscătoare și iată de ce tot spun că sunt bine. Cât de nedrept ar fi să mă plâng acum că nu-mi pot continua călătoria după tot ceea ce am primit și după toată bunătatea pe care eu am întâlnit-o. Traseul Elenei, până acum. Stau la o familie extrem de mărinimoasă, dar și numeroasă. De o lună și jumătate în casă, nu am avut timp să mă plictisesc deloc și, deși știu că pare absurd, acesta este și unul dintre motivele pentru care răspund atât de târziu la întrebările tale. Cea mai mare parte din timp mi-o petrec cu copiii. Lucrez cu ei, fac lecții și teme pentru școala la distanță. Mă joc cu ei, dau o mână de ajutor în bucătărie, stau mult timp cu familia. Nu îmi este greu, aceasta este viața pe care am ales-o, la drum cu motocicleta mea oricum ar fi, cu bune și cu grele. Deocamdată aștept și trăiesc felia aceasta din viață. De câteva zile s-au relaxat restricțiile aici și, după o lună și jumătate de stat doar în casă, zilele trecute am ieșit și mi-am adus acasă motocicleta pe care o lăsasem la garajul unui prieten. Putem ieși oraș în anumite intervale orare, dar eu prefer în continuare să nu o fac pentru a nu fi eu cea care expune familia la care stau. Despre planuri de viitor este complicat să vorbesc. Ce știu și simt este că eu nu m-am oprit și nicidecum nu s-a terminat călătoria mea. Când se va permite să circulăm între orașe voi continua să explorez părțile țării în care nu am ajuns. Apoi voi aștepta să se deschidă granițele pentru a putea continua. Ceea ce știu sigur acum, sau simt, sau îmi doresc este că voi aștepta aici până când va fi posibil să-mi continui visul, indiferent de cât va dura așteptarea. După Arabia Saudită planul inițial era să termin de explorat țările din golf, Emirate, Oman, Bahrain, Kuwait apoi să continui spre estul îndepărtat prin Iraq, Iran apoi Pakistan, India și tot așa. Dar până atunci o să mai avem multe de povestit. Cum s-a comportat motocicleta până acum? Am spus mai sus despre problemele motocicletei, pe care mecanicii de aici nu le consideră ieșite din comun, având în vedere ceea ce fac, kilometrii parcurși și condițiile. Am postat de curând un video despre tot ceea ce a fost făcut la motocicletă. Aproximativ câți prieteni ți-ai făcut de când ai plecat din România? Câți prieteni? Mulți. Foarte mulți! Și pe lângă prieteni, pot spune cu mâna pe inimă că am noi mame, tați, frați, surori și chiar și copii. Ca și în Africa călătoria mea continuă în același stil, fără a sta la hotel, fiind găzduită mereu de localnici. Și ca să-ți faci o mică idee, până acum am stat în 60 de case diferite. Mai știți motto-ul meu: „Home is everywhere”. Este de fiecare dată tot mai potrivit. Dacă ai putea să distilezi în câteva cuvinte ce ai învățat în cele nouă luni de călătorie, care ar fi acelea? Cel mai semnificativ lucru învățat până acum este RECUNOȘTINȚA. Aceasta este și valoarea după care îmi voi ghida noul an din viață (am împlinit de curând 35 de ani). De prea puține ori ne oprim să aducem recunoștință pentru tot ceea ce primim. Încă odată am învățat că partea bună a lumii este mult mai mare decât ne-am imaginat și iar ceea ce mi s-a întâmplat în Africa nu a fost doar o chestiune de noroc. Am învățat încă odată că nu poți cunoaște lumea decât cu proprii ochi, atingând-o cu mâinile și sufletul, nu din spatele unui ecran. Prejudecățile sunt fructul ignoranței, iar ignoranța generează tristețe, răutate și întuneric. Fiecare zi și fiecare persoană pe care o întâlnesc mă învață ceva. Urmăriți călătoria Elenei pe paginile ei de Facebook și de Instagram.
  14. Marea liberare

    Weekendul trecut a marcat probabil cel mai important moment din motorsportul românesc post-Covid – riderii au învârtit din nou roata pe pistă la Adâncata timp de două zile, în primul test oficial al sezonului MotoRC by Rompetrol 2020. Foto: Cristina Udrescu Așa un eveniment nu era de ratat, mai ales că se anunța o vreme ideală. Dar, la cât stătuserăm închiși în case (sau, în cel mai bun caz, umblând cu motocicleta de ici până colo, prin oraș), putea să ningă, să tune și să fulgere și tot se umplea parcarea circuitului Motor Park România, de la Adâncata. Se umplea, vorba vine. Căci numărul participanților la eveniment a fost limitat din rațiuni de distanțare socială, iar înscrierea se putea face doar online. Așa că padocul circuitului arăta mult mai puțin animat ca de obicei, deși motociclete pe pistă au fost destule, la toate cinci clasele. Cei familiarizați cu MotoRC din anii trecuți vor ridica o sprânceană: „Păi nu erau patru clase?” Da, erau, dar acum s-a adăugat una nouă: clasa monomarcă Stock 300, unde se va alerga cu motociclete BMW G 310 R identice, preparate cu un minimum de modificări „made in Romania”. Micile roadstere bavareze au carene realizate de AxiMoto (de fapt un kit de carene de S 1000 RR adaptat), semighidoane, scărițe de curse și pneuri mai performante. În rest, totul e stock, de unde și denumirea clasei. Sâmbătă și duminică, la Adâncata, au rulat deja primele cinci motociclete de Stock 300 preparate. Una dintre ele a fost pilotată de prietena noastră Cristina Udrescu, cu care am împărțit „boxa” (adică bucata de parcare) la pistă și care ne-a ajutat cu filmări și poze pentru ce materiale ne-a trecut prin cap să facem pe acolo. Unul dintre materiale îl puteți admira deja pe pagina noastră de Facebook, testul video cu noul BMW S 1000 XR. Un alt material video urmează să fie publicat cât de curând, un test cu motocicleta de Stock 300. Până la povestea detaliată care va urma în scurt timp, vă pot spune că, după câteva tururi parcurse cu motocicletele standard, nepreparate, am fost surprins de potențialul micului roadster produs în India, în colaborare cu gigantul indian TVS. Am testat motocicleta pe stradă acum ceva vreme și s-a descurcat mai mult decât onorabil, dar mă așteptam să se împiedice destul de tare pe pistă, la un ritm susținut. Desigur, frânele și suspensiile sunt de oraș și de buget redus, dar fac față cu brio atâta timp cât ai un stil de pilotaj elegant, fără să bruschezi motocicleta. Ca la orice motocicletă mică, cu roți înguste, trebuie să te bazezi mai degrabă pe precizie, un stil fluid și viteză pe viraj, nu pe frâne foarte întârziate și agresivitate exagerată ca să faci timpul. Puterea nu este grozavă, la 34 CP, dar, dacă ieși bine pe linia dreaptă și stai la cutie cum scrie la carte, poți obține o viteză decentă la capătul liniei drepte. Cristina, cu versiunea carenată, a obținut peste 160 km/h pe vitezometru. Eu, la o greutate (probabil) dublă, un gabarit pe măsură și pe versiunea naked, am ajuns cu greu la un 152 km/h înainte să ating frâna, dar pe sensul anti-orar al circuitului Motor Park. De-abia aștept să văd micile motociclete în curse (pe care o să le și comentez), cred că duelurile la aspirație pe linia dreaptă vor fi cât se poate de spectaculoase, odată ce riderii se vor obișnui cu motocicletele și le vor putea exploata cum trebuie. După o lungă pauză de curse și de track-days, parcă eram extra- bucuros să mă văd cu toată lumea de prin padocul MotoRC. Florin Bârlădeanu, campionul en-titre la Stock 600, era deja în costumația Team BMR-EXE (atât el, cât și motocicleta) și mergea „blană” cu a sa Honda CBR600RR. El a fost cel care mi-a atras atenția că vopseaua nouă de la interiorul unor viraje este cam alunecoasă. Ceea ce mi-a prins bine, pentru că majoritatea turelor le-am dat cu un S 1000 XR de test și pentru că am un istoric cu motociclete scumpe BMW avariate pe pista de la Adâncata. Circuitul a fost refăcut parțial în cursul iernii, zonele cunoscute cu denivelări fiind reasfaltate. Acum au apărut noi zone cu provocări, la limita dintre asfaltul nou și cel vechi, dar lucrurile stau mult mai bine, oricum. Timpii obținuți la vârf au fost decenți, deși majoritatea riderilor avuseseră parte de o pauză de peste șapte luni de la mersul pe pistă. La Stock 600, Florin Bârlădeanu s-a impus cu un 1:46, fiind cu trei secunde mai rapid decât următorul clasat. Adrian Petrovici, cel care ar fi trebuit să fie tot pe acolo, a avut un ghinion de proporții: a spart motorul motocicletei sale (o venerabilă Yamaha R6 din epoca fierului) în primele câteva tururi de sâmbătă. A plecat acasă, la Constanța, și a venit cu motorul stock de pe motocicleta de rezervă, pe care l-a montat pentru a doua zi. După trei tururi, duminică, și al doilea motor ceda: ghinion demn de Cartea Recordurilor. Ghinion similar avut și de prietenul Dragoș „Lemne” Dobre de la Stock 600, venit cu noua sa R6 la pistă: motor avariat iremediabil încă din prima parte a zilei de sâmbătă. La Stock 1000, Cătălin Cazacu a stabilit referința, cu un 1:45,337, dar mai mulți rideri au stat aproape de tot de vedeta de la Racing Academy. Alexandru Szekely, de la VN Motorsport, a avut al doilea timp, cu 1:45,378, și de Bogdan Buleandră, de la Team BMR-EXE, cu 1:45,699, a fost al treilea. Vlad Neaga (VN Motorsport), care, la o vârstă foarte fragedă, este deja veteran în cursele de supermoto și care a mers excelent la 600, a trecut la Stock 1000 pe un Suzuki GSX-R1000R și cred că le va pune probleme numelor consacrate. Din păcate pentru el, câteva probleme cu ambreiajul motocicletei l-au ținut în loc și nu și-a exprimat încă potențialul. Dar avem toate motivele să credem că vom avea curse disputate. Timpii sunt în continuare foarte strânși la toate clasele, deci ar trebui să avem un sezon pe cinste. Cursele claselor Stock 1000, Stock 600 și Stock 300 vor fi transmise integral pe Telekom Sport și pe Look Sport. Prima etapă din MotoRC by Rompetrol va avea loc pe 12-14 iunie. Aici ar urma partea în care vă îndemn să veniți la pistă să vedeți cu ochii voștri acțiunea, dar trăim vremuri atipice, în care publicul spectator nu poate lua parte la evenimente, așa că va trebui să vă mulțumiți cu imaginile la TV și pe internet. Oricum, vă asigur că sezonul de MotoRC merită urmărit! Sursa
  15. Marea liberare

    Weekendul trecut a marcat probabil cel mai important moment din motorsportul românesc post-Covid – riderii au învârtit din nou roata pe pistă la Adâncata timp de două zile, în primul test oficial al sezonului MotoRC by Rompetrol 2020. Foto: Cristina Udrescu Așa un eveniment nu era de ratat, mai ales că se anunța o vreme ideală. Dar, la cât stătuserăm închiși în case (sau, în cel mai bun caz, umblând cu motocicleta de ici până colo, prin oraș), putea să ningă, să tune și să fulgere și tot se umplea parcarea circuitului Motor Park România, de la Adâncata. Se umplea, vorba vine. Căci numărul participanților la eveniment a fost limitat din rațiuni de distanțare socială, iar înscrierea se putea face doar online. Așa că padocul circuitului arăta mult mai puțin animat ca de obicei, deși motociclete pe pistă au fost destule, la toate cinci clasele. Cei familiarizați cu MotoRC din anii trecuți vor ridica o sprânceană: „Păi nu erau patru clase?” Da, erau, dar acum s-a adăugat una nouă: clasa monomarcă Stock 300, unde se va alerga cu motociclete BMW G 310 R identice, preparate cu un minimum de modificări „made in Romania”. Micile roadstere bavareze au carene realizate de AxiMoto (de fapt un kit de carene de S 1000 RR adaptat), semighidoane, scărițe de curse și pneuri mai performante. În rest, totul e stock, de unde și denumirea clasei. Sâmbătă și duminică, la Adâncata, au rulat deja primele cinci motociclete de Stock 300 preparate. Una dintre ele a fost pilotată de prietena noastră Cristina Udrescu, cu care am împărțit „boxa” (adică bucata de parcare) la pistă și care ne-a ajutat cu filmări și poze pentru ce materiale ne-a trecut prin cap să facem pe acolo. Unul dintre materiale îl puteți admira deja pe pagina noastră de Facebook, testul video cu noul BMW S 1000 XR. Un alt material video urmează să fie publicat cât de curând, un test cu motocicleta de Stock 300. Până la povestea detaliată care va urma în scurt timp, vă pot spune că, după câteva tururi parcurse cu motocicletele standard, nepreparate, am fost surprins de potențialul micului roadster produs în India, în colaborare cu gigantul indian TVS. Am testat motocicleta pe stradă acum ceva vreme și s-a descurcat mai mult decât onorabil, dar mă așteptam să se împiedice destul de tare pe pistă, la un ritm susținut. Desigur, frânele și suspensiile sunt de oraș și de buget redus, dar fac față cu brio atâta timp cât ai un stil de pilotaj elegant, fără să bruschezi motocicleta. Ca la orice motocicletă mică, cu roți înguste, trebuie să te bazezi mai degrabă pe precizie, un stil fluid și viteză pe viraj, nu pe frâne foarte întârziate și agresivitate exagerată ca să faci timpul. Puterea nu este grozavă, la 34 CP, dar, dacă ieși bine pe linia dreaptă și stai la cutie cum scrie la carte, poți obține o viteză decentă la capătul liniei drepte. Cristina, cu versiunea carenată, a obținut peste 160 km/h pe vitezometru. Eu, la o greutate (probabil) dublă, un gabarit pe măsură și pe versiunea naked, am ajuns cu greu la un 152 km/h înainte să ating frâna, dar pe sensul anti-orar al circuitului Motor Park. De-abia aștept să văd micile motociclete în curse (pe care o să le și comentez), cred că duelurile la aspirație pe linia dreaptă vor fi cât se poate de spectaculoase, odată ce riderii se vor obișnui cu motocicletele și le vor putea exploata cum trebuie. După o lungă pauză de curse și de track-days, parcă eram extra- bucuros să mă văd cu toată lumea de prin padocul MotoRC. Florin Bârlădeanu, campionul en-titre la Stock 600, era deja în costumația Team BMR-EXE (atât el, cât și motocicleta) și mergea „blană” cu a sa Honda CBR600RR. El a fost cel care mi-a atras atenția că vopseaua nouă de la interiorul unor viraje este cam alunecoasă. Ceea ce mi-a prins bine, pentru că majoritatea turelor le-am dat cu un S 1000 XR de test și pentru că am un istoric cu motociclete scumpe BMW avariate pe pista de la Adâncata. Circuitul a fost refăcut parțial în cursul iernii, zonele cunoscute cu denivelări fiind reasfaltate. Acum au apărut noi zone cu provocări, la limita dintre asfaltul nou și cel vechi, dar lucrurile stau mult mai bine, oricum. Timpii obținuți la vârf au fost decenți, deși majoritatea riderilor avuseseră parte de o pauză de peste șapte luni de la mersul pe pistă. La Stock 600, Florin Bârlădeanu s-a impus cu un 1:46, fiind cu trei secunde mai rapid decât următorul clasat. Adrian Petrovici, cel care ar fi trebuit să fie tot pe acolo, a avut un ghinion de proporții: a spart motorul motocicletei sale (o venerabilă Yamaha R6 din epoca fierului) în primele câteva tururi de sâmbătă. A plecat acasă, la Constanța, și a venit cu motorul stock de pe motocicleta de rezervă, pe care l-a montat pentru a doua zi. După trei tururi, duminică, și al doilea motor ceda: ghinion demn de Cartea Recordurilor. Ghinion similar avut și de prietenul Dragoș „Lemne” Dobre de la Stock 600, venit cu noua sa R6 la pistă: motor avariat iremediabil încă din prima parte a zilei de sâmbătă. La Stock 1000, Cătălin Cazacu a stabilit referința, cu un 1:45,337, dar mai mulți rideri au stat aproape de tot de vedeta de la Racing Academy. Alexandru Szekely, de la VN Motorsport, a avut al doilea timp, cu 1:45,378, și de Bogdan Buleandră, de la Team BMR-EXE, cu 1:45,699, a fost al treilea. Vlad Neaga (VN Motorsport), care, la o vârstă foarte fragedă, este deja veteran în cursele de supermoto și care a mers excelent la 600, a trecut la Stock 1000 pe un Suzuki GSX-R1000R și cred că le va pune probleme numelor consacrate. Din păcate pentru el, câteva probleme cu ambreiajul motocicletei l-au ținut în loc și nu și-a exprimat încă potențialul. Dar avem toate motivele să credem că vom avea curse disputate. Timpii sunt în continuare foarte strânși la toate clasele, deci ar trebui să avem un sezon pe cinste. Cursele claselor Stock 1000, Stock 600 și Stock 300 vor fi transmise integral pe Telekom Sport și pe Look Sport. Prima etapă din MotoRC by Rompetrol va avea loc pe 12-14 iunie. Aici ar urma partea în care vă îndemn să veniți la pistă să vedeți cu ochii voștri acțiunea, dar trăim vremuri atipice, în care publicul spectator nu poate lua parte la evenimente, așa că va trebui să vă mulțumiți cu imaginile la TV și pe internet. Oricum, vă asigur că sezonul de MotoRC merită urmărit!
×