Mergi la conţinut

Caută în comunitate

Se afișează rezultate pentru cuvintele cheie 'calatorii'.

  • Caută După Etichete

    Scrie cuvinte cheie separate de virgulă.
  • Caută După Autor

Tip Conținut


Forumuri

  • Motociclism în România
    • Pasionati si pasionate
    • Experiente, Calatorii si Poze
    • Evenimente si Motorsport
    • Stiri si articole
    • Crema motociclismului
    • Echipamentul motociclistului
    • Dealeri, Servicii si Oportunitati
    • Comunitati Moto Regionale
    • Clubul Motoveteranilor
    • Intreaba aici, orice!
    • Despre motociclete / pareri si impresii
    • ATV-ul meu
    • Scuterul meu
    • Discutii generale
    • Accidente si Furturi
  • Alte pasiuni
    • Pasiunea pentru ciclism
    • Mașinile - frumoase sau puternice sau amandoua
  • Bursa de Motociclete, Scutere, ATV, Echipamente si Accesorii
    • Anunturi cu motociclete, echipamente, piese si accesorii
  • Clubul Motoveteranilor's Discutii
  • Adventure Club - Big bikes's Discutii

Categorii

  • Noutăți & Îmbunătățiri

Bloguri

Niciun rezultat de afișat.

Niciun rezultat de afișat.

Calendare

  • Evenimente Motociclism
  • Evenimente Ciclism
  • Zile de nastere
  • Clubul Motoveteranilor's Evenimente

Categorii

  • Cataloage de Echipamente, piese si accesorii
  • Tutoriale, Ghiduri, Articole Utile
  • Reviste de profil
  • Manuale de Service si Intretinere
  • Clubul Motoveteranilor's Fişiere

Marker Groups

  • Members
  • Biker Friendly

Categorii

  • Motociclete
  • Biciclete

Categories

  • Trasee Motocicleta

Categorii

  • Permis A / A1 / A2

276 rezultate găsite

  1. Am planuit o noua excapada si m-am gandit sa o impart cu voi... Mi-am trimis motocicicleta in Milano cu gandul de a merge catre Maroc.. Am ajuns pe 1 Martie in Milano, de unde am luat-o catre Marsilia. Traseul l-am facut pe viamichelin.com cu optiunea de Discovery respectiv 'avoid tolls'. O parte din drum l-am mai facut cu masina, foarte misto insa... atasez cateva poze... 2 martie - o scurta plimbare pe langa Marsilia si pregatiri pentru plecarea spre Maroc. Inca nu sunt hotarat daca sa imi trimit motorul cu ferry-ul pana in Gibraltar sau sa merg pe el. Iar este un drum pe care l-am mai facut, dar parca ma roade sa retraiesc experienta... Pe motor, sunt 1800 de km, adica 3 zile de mers si multa oboseala acumulata.Cu ferry-ul sunt 32 de ore... de stat degeaba. Pana cand ma hotarasc, am dat o tura prin imprejurimile Marsiliei...
  2. Ce facem iarna ?

    Pentru că oricât de multe activităţi am avea, în cele din urmă gândul se duce la motocicletele noastre şi imposibilitatea de a merge cu ele…iarnă nu este o perioada prea plăcută. Ce facem noi să trecem mai repede peste iarnă… În primul rând înroşim manetele de playstation pe MotoGP15 şi Ride. Încercarea de […] Vezi articolul integral
  3. Wen Colom este un călător pe motocicletă nu tocmai obișnuit. A pornit de la Madrid spre Stockholm în șaua primei sale motociclete, o Honda Varadero 125. O călătorie de 8.000 km pe care tocmai o face și retur. Iată filmul călătoriei lui Wen.
  4. Wen Colom este un călător pe motocicletă nu tocmai obișnuit. A pornit de la Madrid spre Stockholm în șaua primei sale motociclete, o Honda Varadero 125. O călătorie de 8.000 km pe care tocmai o face și retur. Iată filmul călătoriei lui Wen.
  5. Doi români, tată şi fiu, au plecat într-o zi de marţi din 2013 într-o călătorie de 80 de zile şi 17.000 de kilometri spre Asia, pe două motociclete vechi de zece ani. Aceștia au străbătut 12 ţări, cu doar 3.000 de euro în buzunare. Valeriu şi Theodor Pană au traversat Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi Bulgaria. Vali (Valeriu Pană), 62 de ani, se recomandă "fotograf liber" în Bucureşti din 2007. Din 1991, a fost fotoreporter la ziarul "Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien" al comunităţii germane din România. Până în 1991 a reparat avioane de pasageri şi utilitare, mari şi mici, în specialitatea instalaţii electrice. Merge pe motocicletă din 2006 şi a parcurs, până acum, aproximativ 60.000 de kilometri. Este pasionat de ciclism, drumeţie montană şi fotografie. Theo (Theodor Pană), 25 de ani, este din 2011 director de proiect în cadrul unei companii care construieşte parcuri fotovoltaice. Înainte, a colaborat timp de trei ani ca fotoreporter. Merge cu motocicleta de un an, timp în care a făcut aproximativ 12.000 de kilometri. Este pasionat de fotografie, fotojurnalism, snowboarding, ciclism, motociclism, călătorii şi aventură. "Niciodată, niciunul, nici el, nici eu, nu am fost atât de departe şi n-am părăsit Europa, nici nu am fost plecaţi atât de mult", recunoaşte fiul. În cifre, călătoria lor poate fi rezumată astfel: doi români, două motociclete de 10 ani vechime, 17.000 de kilometri de parcurs, 80 de zile, 1.400 de litri benzină, respectiv 120 de "plinuri" pentru ambele motociclete, 20 de kilograme de bagaje fiecare, 3.000 de euro bani de cheltuit, din care echivalentul a aproximativ 1.200 de dolari pentru benzină. Tatăl ştie să facă motocicleta bucăţi şi să o refacă fără să rămână niciun şurub nepus la locul lui. Iar asta le-a dat încredere amândurora. Vizele costă, în medie, 50 de dolari fiecare, pentru Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, adică 700 de dolari împreună. Cei doi au pornit la drum fără să aibă vize pentru trei dintre ţările pe care vor să le străbată - Uzbekistan, Turkmenistan şi Tadjikistan -, pe care, însă, au sperat să le obţină în timpul călătoriei, pe traseu. În Rusia, prin care au trebuit să străbată aproximativ 2.380 de kilometri, au avut de parcurs, într-o singură zi, o etapă de 594 de kilometri. S-au trezi la 5.30 de dimineaţă şi au oprit motoarele seara. Pe site-ul dedicat de Vali şi Theo acestei călătorii, tworidepamir.ro, cei doi au scris că au parcurs "teritorii puţin frecventate de turismul de agrement, orientat pe odihnă şi servicii ireproşabile", şi au descoperit "o lume puţin cunoscută, îndepărtată şi închisă, exotică şi atrăgătoare prin însăşi natura ei, cu care foarte rar se intră în contact direct, şi atunci, superficial".
  6. Vezi fişier Muntii Apuseni - Carpathian 2 wheels guide Traseu gratuit prin nordul muntilor apuseni Contribuitor noni Încărcat 02.12.2015 Categorie Tutoriale, Ghiduri, Articole Utile
  7. Versiune

    8 descărcări

    Traseu gratuit prin nordul muntilor apuseni
  8. Winter is coming…sfaturi pentru mersul cu motocicleta iarna

    Deşi vremea a fost bună cu noi anul acesta şi am avut parte de o toamna târzie, ultimele zile de ploaie şi temperaturi scăzute ne-au adus aminte că totuşi suntem în Noiembrie şi vorba poetului…. ”winter is coming”. Dacă eşti la fel de entuziasmat cum eram eu în primul an cu mobra, probabil o zi cu soare şi asfalt uscat, indiferent de temperatura, este suficientă pentru a ieşi la plimbare. M-am gândit să scriu câteva lucruri legate de mersul cu motocicletă iarnă învăţate fie de la motociclişti veterani fie învăţate pe propria piele(la propriu). În primul rând să vorbim despre “materialul de concurs”, despre motocicletă. Atunci când mergi la temperaturi scăzute cauciucurile devin foarte importante. Calitatea cauciucului, presiunea şi […] Vezi articolul integral
  9. Povestea lui Guo Gantang a impresionat multă lume, pentru mult timp. Guo este un bărbat în vârstă de 45 de ani, care şi-a petrecut ultimii 18 ani din viaţă pe drumuri, în căutarea fiului său dispărut. Epopeea lui Guo a început în 21 septembrie 1997, când băiatul său, Guo Zhen, atunci în vârstă de doi ani, a fost răpit din faţa casei în care locuiau. Potrivit mărturiei unei fetiţe cu care băieţelul se juca la momentul respectiv, o femeie de vârstă mijlocie l-a luat pe băiat din faţa porţii. De atunci, tatăl băiatului şi-a dedicat viaţa căutării fiului pierdut, în speranţa că îl va găsi. Pentru asta, Guo a călătorit peste 400.000 de kilometri, prin toate provinciile chineze (cu excepţia Xinjiang-ului din Tibet), schimbând zece motociclete, până acum, în aceşti ani de căutări. În speranţa că, poate, cineva va recunoaşte chipul băiatului şi îi va oferi o informaţie utilă, Guo are mereu un steag fluturând pe motocicletă, cu o fotografie a băiatului de când era mic. Cândva, era un bărbat arătos, care muncea pentru el şi familia lui; acum, are o faţă brăzdată de riduri şi praf – urmele unei călătorii impulsionate de o misiune deocamdată fără rezultat. Ochii lui vorbesc despre durerea suferită în urmă cu 18 ani, când fiul i-a fost luat. Familia lui nu a mai făcut niciodată poze de la acel moment, spunând că vor face din nou fotografii de familie când familia va fi completă. Dar Guo nu a găsit încă nicio urmă a băiatului. Însă misiunea lui personală s-a transformat, în timp, într-una dedicată tuturor părinţilor de copii dispăruţi: în aceşti 18 ani, zeci de copii au ajuns înapoi la familiile lor, cu ajutorul lui Guo. El, însă, nu participă niciodată la reunirea familiilor cu copiii regăsiţi: îşi aşteaptă propria reunire cu fiul său. Au fost momente când nu avea niciun ban în buzunar, nici măcar cât să îşi cumpere ceva de mâncare, dar nu s-a dat bătut şi speră că, într-o bună zi, îşi va regăsi fiul. Singura lui grijă este ca poate i se va demola vechea casă, cât el este pe drum şi fiul lui nu va avea ce să îşi mai amintească, odată reîntors acasă. Povestea emoţionantă a lui Guo stă la baza filmului Lost and Love, lansat anul acesta. Mulţi oameni care au văzut filmul sprijină, acum, călătoria lui Gao, care este urmărit de mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare chineze. Potrivit unui raport publicat de BBC, peste 20.000 de copii sunt răpiţi anual în China. Mulţi ajung pe piaţa neagră ori sunt vânduţi pe internet, în licitaţii. Fenomenul a fost pe larg prezentat în documentatul „Living with Dead Hearts”.
  10. Lois Pryce este o femeie din Marea Britanie care a avut curajul să călătorească singură în Iran, pe motocicletă, în ciuda faptului că ministerul britanic de Externe nu recomandă astfel de escapade. Aventura ei a avut loc în Septembrie 2013 şi a durat 3 săptămâni, fiind curioasă să vadă cu propriii săi ochi dacă sunt adevărate toate zvonurile despre această ţară. "Pe de o partea auzeam faptul că femeile sunt bătute cu pietre până la moarte dacă fac adulter, dar şi că Iranul are cea mai mare rată a execuţiilor din lume, precum şi că exista o activitate de îmbogăţire a uraniului. De cealaltă parte, pasionaţii de călătorii afirmau că Iranul este o ţară minunată şi că este locul lor favorit, iar această diferenţă de opinii mă intriga foarte tare", spune Lois. "Eram conştientă că există un risc, mai ales că Marea Britanie nu are nicio reprezentanţă în Iran, însă am considerat că merită să-mi asum acest risc sşi sunt foarte bucuroasă că am făcut asta", a mai povestit ea. Bineînţeles, Lois Pryce este un veteran al călătoriilor pe motocicletă, având experienţe prin Africa şi toată America. Ea afirmă că, din punct de vedere fizic, drumul a fost relativ uşor (în ciuda condusului "haotic"), însă diferenţele culturale din acea ţară sunt cele care au marcat-o cel mai mult. Pe drum însă, chiar şi cu valul islamic pus pe cap, nu a reuşit să se amestece cu populaţia. "Era ca şi cum acolo se teleportase un extraterestru. Oamenii de rând, de pe străzile obişnuite, erau foarte surprinşi, dar prietenoşi. Ei nu au ocazia sa vadă prea mulţi occidentali şi văd foarte rar o femeie mergând singură, de capul ei. Şi mai rar decât atât... o femeie pe motocicletă. Eram mai mult pe drumuri, conducând. La început am crezut că lumea vrea să mă dea jos de pe motocicletă, poate că erau islamişti. Şi s-a dovedit apoi că ei voiau de fapt să-mi dea fructe, rodii." Întâlnirea cu autorităţile iraniene a fost mult mai tensionată. A fost luată î vizor pentru paşaportul ei britanic, dar şi a modului de transport, de mai multe ori. "Ei nu înţeleg de ce un om ar călători în felul acesta doar ca să se simtă bine. Se gândeau mai mult la activităţi de spionaj", povesteşte Lois. Iranienii erau foarte dornici să intre în contact cu ea şi să vorbească despre Occident, mai ales despre Barack Obama şi noul preşedinte iranian Hassan Rouhani, în condiţiile în care cei doi avuseseră o primă discuţie în acea perioadă, la New York. De asemenea, oamenii erau foarte ospitalieri. "Aşa am aflat că nu pot să mai mănânc fructe. Era o nebunie. Auzisem că ospitalitatea iraniana este legendară şi chiar aşa este. Şi nu am văzut niciun pic din religiozitatea extremă de care tot auzisem", mai povesteşte Lois Pryce. Şi au mai fost şi alte lucruri care au determinat-o să îi placă şi mai mult această ţară, inclusiv "arhitectura incredibil de frumoasă şi mozaicul moscheelor sau contrastul modern al unor clădiri, cum ar fi turnul Azadi din Teheran, dar şi desertul unic al oraşului Yadz".
  11. Mulţi dintre amatorii de călătorii epocale se pierd în visuri cu Australia, America de Sud sau Africa. E foarte uşor să uiţi că unele dintre cele mai interesante călătorii pe care le poţi face cu motocicleta sunt mult mai la îndemână decât expediţiile transoceanice, inspirate de diverse filme. Cei cinci călători din acest articol, scris pe MotoBikes, au ales ca destinaţie Turcia. Şi nu au regretat nicio secundă. Lucrurile au început simplu, cum se întamplă de obicei: cinci prieteni motociclişti aveau 12 zile la dispoziţie pentru o călătorie în vara anului 2013. Prea mult ca să mergi doar în ţară, prea puţin ca să ajungi în Siberia şi înapoi. Traseul s-a făcut aproape de la sine: un tur al Turciei, trecând de la malul Mării Mediterane, până la litoralul Mării Negre, prin Podişul Anatoliei. Oameni cu spirit de aventură, eroii noştri nu şi-au făcut un traseu amănunţit, nu au făcut rezervări, ci au ales o direcţie generală şi au lăsat restul în voia sorţii. O călătorie e mult mai interesantă atunci când nu ai deadline-uri şi trasee fixe de respectat. Zis şi făcut: cei cinci, călare pe motociclete foarte diferite între ele (BMW K 1300 R, Ducati Monster, BMW R 1200 RT, Honda VFR1200 şi BMW K 1200 S) au plecat într-o dimineaţă de vară din Măcin, locul lor de baştină, cu destinaţia Istanbul. Singurul lor deadline era să ajungă în aceeaşi zi şi să se cazeze în fostul Constantinopol, urmând a-l vizita a doua zi. Drumul nu a fost unul scurt, au pierdut destul de mult timp şi în vamă, dar au ajuns seara în Istanbul. Găsirea unui loc de cazare a durat mai mult decât s-au aşteptat, în primul rand din cauza imensităţii oraşului de la graniţa dintre continente, complicată de faptul că traficul era infernal, aproape de miezul nopţii. Asta şi pentru că Turcia era în plin Ramazan (aşa se cheamă sărbătoarea musulmană Ramadan în turcă) şi lumea începea să fie activă după lăsarea nopţii. Tot sărbătoarea musulmana a făcut găsirea unei banale beri la ceas de seară un lucru problematic, dar care, în cele din urmă, s-a rezolvat. După ce au vizitat Istanbulul, un oraă de-a dreptul uluitor, cu un trafic pe măsură (Bucureşti pare Elveţia în ceea ce priveşte respectarea regulilor rutiere), cei cinci călători şi-au continuat drumul, urmând conturul Mării Mediterane, în partea asiatică a Turciei, pe la Bursa, Izmir şi Antalya. În Antalya au ales să ocolească zona turistică, plină de hoteluri şi de plaje amenajate şi să viziteze în schimb oraşul propriu-zis. Se aşteptau la ceva în genul staţiunii Mamaia, dar Antalya e un oraş foarte mare, cam cât Constanţa. Şi, deşi e un oraş pe litoral, are doar două plaje, situate la capetele opuse ale localităţii, eroii noştri fiind la un moment dat nevoiţi să ia autobuzul de la o plajă la alta (un drum de 3 ore) într-o stare avansată de foame. Tocmai ziua de relaxare la plajă s-a dovedit cea mai grea, în cele din urmă. Din Antalya, cei cinci călători voiau să ia un feribot spre Cipru, pentru a explora insula din Mediterană. Aşa că au pornit de-a lungul litoralului spre Tasucu, locul de unde te poţi îmbarca pe un astfel de feribot. Drumul pe malul mării este unul superb, cu un peisaj de vis şi o suprafaţă foarte alunecoasă. Riderii români au simţit pericolul şi au mers cu grijă, un sentiment străin, se pare, pentru eroii locali pe scutere Apache, care forjau pe acolo ca şi cum ar fi fost în plină cursă de MotoGP. Stresul era şi mai mare pentru Dragoş, călare pe un K 1300 R nou-nouţ, căci pneul său spate ajunsese deja aproape de limita de uzură. Continuându-şi călătoria spre nord, cei cinci rideri au ajuns la litoralul Mării Negre, care în Turcia nu este considerat o zonă turistică importantă. În primul loc în care au întrebat de cazare, localnicii mai aveau puţin şi bufneau în râs. Nu exista niciun hotel acolo. GPS-ul i-a dus până la o casă în vârful unui deal, care părea luată din filme horror, dar acolo se pare că era doar o grădiniţă. Au continuat drumul până într-un orăşel de 12.000 de locuitori (în Turcia se specifică numărul de locuitori la intrare în localitate), care se pare că ieşiseră toţi în stradă la o petrecere generalizată. Au găsit cazare într-un hotel unde tocmai se termina un botez. De la un chioşc enorm au mâncat cea mai bună mâncare din toată călătoria, au băut câteva beri şi s-au bucurat de spectacolul oferit de petrecerea localnicilor, care s-a terminat cu focuri de artificii. Dimineaţă, când să bea cafeaua, nu mai era absolut nimeni pe stradă, în afara de un ins dubios, cam cherchelit, dar aparent prietenos, care, ca un fel de glumă (cred ei), a scos la un moment dat un pistol şi l-a fluturat pe sub nasul riderilor, cărora le cam îngheţase zâmbetul pe faţă. Motocicliştii şi-au continuat drumul, ghidaţi de GPS, ajungând la un moment dat pe un drum neasfaltat care urca un deal şi părea să nu se mai termine. După ce au urcat o oră pe un drum foarte dificil, au ajuns la un sat mic în vârful dealului şi la un drum (prost) asfaltat. Pe acel deal au avut parte de unele dintre cele mai frumoase privelişti din întreaga călătorie. Au ajuns la o benzinărie unde un alt client i-a întâmpinat ca pe nişte rude pe care nu le mai văzuse demult, stând la taclale şi fiind foarte prietenos. Ajungând la asfalt bun, prietenii noştri au tras de gaz cu simţ de răspundere, o manevră pe care au făcut-o destul de frecvent în Turcia, fără să fie prinşi de vreun radar. De fapt, viteza lor de croazieră pe secţiunile rapide a fost atât de mare încât viteza medie de-a lungul celor 5.500 km ai întregii călătorii a fost 80 km/h, deşi în multe zone au mers foarte încet (oraşe aglomerate, drumuri neasfaltate). Drumul de întoarcere a fost lipsit de evenimente şi ceva mai puţin vesel ca la dus, căci călătoria se apropia de sfârşit. Singurele depanări pe marginea drumului s-au întâmplat pentru curăţarea filtrului de aer la BMW K 1300 R şi pentru rezolvarea unei mici scurgeri de ulei la Ducati Monster (care a rămas nerezolvată). Cei cinci rideri au trăit momente plăcute şi câteva clipe mai grele de-a lungul drumului, dar au spus că, pe termen lung, rămân oricum doar cu amintirile plăcute. Încă un motiv să pleci în călătorie oricum, oricând. Sursa articolului aici.
  12. De ce ne plac motocicletele ?

    Ne-am tot întrebat de ce suntem atât de înnebuniţi după motociclete şi am găsit câteva răspunsuri. Sigur sunt mult mai multe motive şi fiecare rider le are pe ale lui. Vouă de ce va plac motocicletele ? Alte motive de a ieşi la plimbare găsiţi : www.motoroute.ro Muzica : ROA ( Rise Of Artificial ) […] Vezi articolul integral
  13. N-ai zice că e dură. E micuţă, slăbuţă, firavă chiar, tunsă scurt, cu trăsături fine, dar bine conturate. Are 26 de ani, pictează mobilă, a terminat scenografia la Universitatea de Arta Teatrala şi Film şi în anul 2010 a străbătut Europa singură, pe motor, în cadrul proiectului "Put me on the Map". Pe 21 Decembrie, inaugura, la Clubul Ţăranului Român, o expoziţie cu fotografiile făcute "aiurea", prin Europa. Alexandra Oancea a străbătut singură, pe "Maimută", o Yamaha DragStar XVS 650 A Classic Cruiser din 2005, între 28 August-27 Septembrie 2010, aproximativ 9300 de km, prin 11 ţări din Europa, până la ţărmul Mării Nordului. Inedit a fost că, înainte să plece, a strâns fonduri pentru proiect prin campanii pe Internet şi i-a invitat pe cititorii blogului său să-i aleagă traseul de întoarcere, din Olanda. "N-am trăit aventuri spectaculoase, n-am atins tărâmuri de neatins... am vrut să descopăr mai multe despre mine, despre oameni... Şi să ofer ceva în schimb", scrie Alexandra, după ce s-a întors din călătorie. Alexandra a răspuns câtorva întrebări: Ce-ai căutat singură pe motor în Europa? E un vis vechi, acela de a face un tur al lumii pe două roţi... Mi-am dorit motocicletă de când mă ştiu, conduc de câţiva ani şi am încercat să "explorez" cât mai mult. Tot de câţiva ani mă pasionează fotografia şi, în general, "fotografia de stradă". În anul 2010 asta am hotărât să fac: un prim pas către "turul lumii" şi am hotărât să călătoresc prin Europa, pe un traseu liber, neplanificat, dorindu-mi, însă, să ajung în Olanda, pe coasta Mării Nordului. Proiectul meu a căpătat numele "Put me on the map!", din dorinţa de "a lua" oameni cu mine, prin intermediul imaginilor. Bugetul nu mi-a permis să explorez şi ţările Scandinave, aşa cum îmi propusesem, însă mi-a dat suficient curaj încât sa trec la planul 2 pentru 2011 şi anume India. În 30 de zile am trecut prin 11 ţări în 2010, am străbătut pe motor 9.300 de km. De ce singură? Nu e uşor să pleci într-o călătorie lungă pe motocicletă. Din considerente tehnice, băneşti, disponibilitate către aventuri de orice fel, plus timpul pe care trebuie sa ţi-l acorzi. E greu să găseşti doi oameni care să simtă la fel, să-şi adapteze programul şi dorinţele la celălalt... Şi, oricum, n-am fost singură... mereu spun asta; am fost cu "maimuţa" mea... motocicleta adică, mai mereu înconjurată de oameni. Cu ce ai rămas din această călătorie? Cu nemaipomenite amintiri şi învăţăminte, pentru că a fost o experienţă care m-a învăţat mai multe despre mine şi despre oameni, în general. Cu prieteni-oameni dragi deveniţi şi mai apropiaţi... şi, evident, cu foarte multe imagini, clipe captate pe care, cu siguranţă, nu aş fi ştiut să le povestesc potrivit. De unde ai avut bani şi cât ai cheltuit? Unde ai dormit şi ce ai mâncat? Nu am avut bani. I-am strâns într-un timp foarte scurt - am primit un proiect de pictură pentru un afterschool, cu puţin înainte să plec... Apoi, m-au ajutat părinţii mei şi câţiva prieteni dragi, care au răspuns pozitiv proiectului meu. Înainte să plec mi-am căutat posibilităţi de cazare în zone prin care ştiam că vreau să ajung. Am stat în hosteluri, atunci când n-am dormit în cort, am dormit într-un container la Haga, pe malul mării, m-am strecurat noaptea prin camping-uri... plus noaptea din toaletă. În privinţa mâncării... a fost pentru supravieţuire, dar fără a-mi crea frustrări. În general, hrana rece sau câte ceva "local" cu specific, de pe stradă (cremwurşti în Germania, de exemplu)... ciocolată. La un hostel mi-am gătit paste cumpărate de acolo cu un euro şi am mâncat cea mai bună supă din viaţa mea - o cremă de ciuperci, cu ciuperci adevărate, nu cu prafuri, undeva pe autostradă, în Germania, într-un prim moment dificil din călătoria mea. Regreţi că nu ai făcut ceva, în această călătorie? Nu regret nimic, poate doar mi-ar fi plăcut să pot ajunge şi în Peninsula Scandinavă şi mi-aş mai fi dorit să pot avea un raport zilnic, pe blog, aşa cum am şi încercat. Din păcate, însă, lipsa unei conexiuni constante la Internet m-a împiedicat să scriu, uneori, zile la rând.
  14. În timp ce vedeam ultimele ture de la Valencia ieri, mi-au venit în minte cuvintele lui :” if you no longer go for a gap that exists you are no longer a racing driver “( traducere aproximativă „dacă ai loc să depăşeşti şi nu o faci , nu mai […] Vezi articolul integral
  15. Destinaţia a fost o întreaga arie geografică întinsă pe teritoriul a 3 state şi a câtorva provincii autonome sudtiroleze. Este vorba de munţii Alpi, pe care pasiunea pentru aventura pe două roţi i-a purtat în zig-zag cale de 3000 km, începând din Austria, continuând cu Elveţia şi, în final, provinciile autonome italiene din zona Bolzano - Cortina D`Ampezzo. Băieţii călători povestesc: "Mai concret, circuitul nostru a pornit din staţiunea Austriacă Villach, apoi valea Gastein, cu tunelul feroviar şi staţiunea Bad Gastein, paradisul motociclistic numit circuitul Glosglockner din parcul naţional Hohe Tauern, apoi spre vest prin Lienz, Dobiacco, Brunico, în sud apoi prin pasurile Stalle şi Sarentino, am ajuns la Bolzano, din nou spre nord, prin pasul Mendola către Merano, apoi intram în Elveţia prin pasul Fuorn, continuăm cu pasul Fluella, de unde coborâm în staţiunea Davos, apoi către principatul Lichtenstein. Urmăm în continuare drumul spre vest prin Klausenpass, apoi facem splendidul circuit de pasuri elveţiene Sustenpass, Grimselpass şi Furkapass, pentru a coborî apoi spre sudul Elveţiei la Bellinzona, aproape din nou de graniţa cu Italia. Urcăm însă din nou în nord, prin Mesocco, spre pasul Sant Bernardino şi ne îndreptăm în zig-zag spre St. Moritz, prin pasurile Splugen şi Malojapass. Trecem prin St Moritz şi urcăm pe Julierpass şi punem apoi hotărât cap compasul spre Italia, aşa că urcăm prin Pontresina spre Albulapass şi intrăm în Italia prin Passo del Bernina. Apoi ne îndreptăm spre Stelvio şi trecem passo Eira şi apoi celebrul pas Stelvio, pentru a ne îndrepta în continuare spre circuitul celor 5 paşi din Dolomiţi. Apoi, trecând prin pasul Falzarego, coborâm în staţiunea Cortina D` Ampezzo. Apoi o plimbare în pasul Tre Croci , coborâm în Belluno, o escală la Veneţia şi apoi încheiem circuitul la Villach. E greu să apreciez ce mi-a plăcut mai mult din această tură densă, având ca tematică Alpii. Cred că am primit ceea ce am aşteptat şi anume o imagine panoramică a acestui colţ de lume, de la semeţia vagneriană aş zice a piscurilor din masivul Hohe Tauern, la culorile superbe ale versanţilor din Grimselpass, limpezimea de cleştar a lacurilor glaciare elveţiene şi peisajul de poveste al aşezărilor lor montane şi, nu în ultimul rând, crestele pleşuve şi roăiatice ale Dolomiţilor." Cazare in muntii Alpi "Fiind vorba de un circuit în care accentul s-a pus pe mobilitate, nu am petrecut prea multe ore în niciuna dintre pensiunile sau campingurile unde am tras. În general, le găseam după orele 18, când se însera şi, de regulă, abia a doua zi aveam surpriza plăcută de a descoperi cadrul natural în care erau plasate. Totuşi, deoarece cel puţin la începutul turei aveam cu noi şi câţiva pretenţioşi, am putut să ne convingem cel puţin că peste tot în Alpi, aspectul ăi calitatea dotărilor, dar şi serviciile erau în acord cu clasificarea hotelului sau pensiunii. Hotelurile mi s-au părut la fel ca în România, locuri cam impersonale, cu toate dotările lor de excepţie. Sunt pentru cei care caută confortul standard şi nu culoarea locală. Mi-au plăcut pensiunile, în primul rând pentru micile amănunte care le particularizau, o anume specie de panseluţe de Alpi, mobilierul făcut la comandă, decoraţiunile particulare, tablourile adesea de familie, sau caricaturile hazlii de pe pereţi. Preţurile practicate erau în Austria în jur de 60-100 euro, hotelurile toate de 3-4 stele, 25-35 euro pensiunile şi 15-25 euro locul în camping. În Italia erau cu 20-30% mai ieftine, iar în Elveţia cu aceleaşi procente şi chiar mai mult, mai scumpe."
  16. A absolvit Medicina cu 9,95 şi a plecat din România dezamăgită de sistemul sanitar şi de oportunităţile prea puţine oferite medicilor rezidenţi. Elena Mişcodan s-a mutat în Germania şi a luat totul de la zero: a învăţat limba şi o nouă specializare, neurologia. Pentru că nu era ceea ce căuta, a trecut pe ortopedie. Dar, pe lângă cariera în medicină într-o ţară străină, Elena Mişcodan ne dă o altă lecţie de viaţă. După ce a fost diagnosticată cu cancer la 22 de ani şi a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale, s-a hotărât să trăiască fiecare zi din plin, ca şi cum ar fi ultima. A zburat cu avioane ultrauşoare, a făcut paraşutism, bungee jumping, parasailing, scubadiving şi, mai nou, pasiunea ei sunt maratoanele. Dar una dintre cele mai memorabile experienţe are legătură cu motociclismul. La puțin timp după ce şi-a luat permisul a traversat singură Himalaya, pe cea mai înaltă trecătoare din lume accesibilă vehiculelor, la peste 5.600 de metri altitudine, şi tot cu motocicleta a străbătut Patagonia, cea mai vântoasă regiune din lume. De asemenea, a fost membră a unui echipaj care a experimentat, alături de cercetători din Belgia, Canada şi SUA, cum ar fi fost viaţa pe Marte, un experiment ştiinţific într-unul dintre puţinele locuri de pe Pământ unde poate fi simulată viaţa pe Planeta Roşie - deşertul Utah. "Satisfacţia pe care ţi-o dă a fi rezident în România este minimă, spre zero, spre umilinţă. În vremea în care am plecat eu erau foarte mulţi colegi care încă mai erau acolo, între timp au plecat mai toţi, dar toţi se luptau cu două joburi şi toate astea s-au adunat şi, într-o zi, am zis 'Gata, plec!'. În primele două luni, a fost foarte greu. Nu vorbeam absolut deloc. Am făcut un curs pe care mi l-a oferit un spital care mi-a oferit şi un aşa-numit 'ospitation' - lucrezi şi ţi se acordă casă şi masă. Şi ai şansa să înveţi sistemul lor şi limba. Am avut noroc că am nimerit într-o clinică mare care mi-a oferit şi un curs de limbă. După primele două luni, reuşeam deja să leg o conversaţie de bază. La început nu vorbeam deloc, acum nu mă mai opreşti", povestește Elena Mișcodan. "Am început, ospitation-ul l-am făcut pe neurochirurgie, voiam să fac neurochirurgie, nu mi-am imaginat făcând toată viaţa chestia asta, adică să stai să aduni în jurul unui osuleţ nişte cartilaje ore în şir nu este chiar ce mi-am dorit, aşa că m-am reorientat către ortopedie şi traumatologie, care este absolut interesantă şi fascinantă. Dar ce îmi doresc foarte mult este să îmi iau specialitatea pentru că atunci o să pot, îmi doresc foarte mult să plec cu 'Medici fără frontiere'", spune ea. Despre aventura sa pe motocicletă, povestește: "Motorcycle Safari Tour India. Ce mi s-a părut foarte tare este că abia îmi luasem carnetul, deci eram... cel mai tare din parcare. Şi mi s-a părut foarte interesant, plus că nu era nici foarte scump. Şi ideea de a închiria o motocicletă veche şi de a mă da pe nişte drumuri din astea absolut necirculate mi s-a părut foarte faină. Şi am plecat. Şi când am ajuns acolo, eu deja alesesem traseul şi atunci am aflat, acolo, că este cea mai înaltă trecătoare accesibilă din lume. Când m-am întors, am căutat şi am aflat că de fapt nu mai fusese nimeni din România. Când m-am uitat la filmări acasă mi s-au înmuiat picioarele".
  17. Test Ride S1000 XR

    Personal nu sunt fan al acestui gen de motociclete, însă cum nu refuz niciodată şansa de a merge pe o motocicletă nouă am zis să văd ce este cu motocicleta asta despre care s-a tot vorbit în 2015. Nici nu aveam cum Vezi articolul integral
  18. Salutare ! Luna trecuta am fost intr-o calatorie : Ro-Serbia-Croatia-Slovenia-Italia-Maroc-Sahara de vest-Mauritania si retur. Au fost aproximativ 11.500 km, 27 zile, am participat 2 persoane , eu si Lori cu o singura moto : Africanul . Momentan lucram la poveste si la prelucrarea pozelor, insa filmuletul turei este gata si va invitam sa-l urmariti Poate fi vizualizat pe Youtube, cat si pe situl nostru la adresele de mai jos : sau http://www.motoafrica.ro/long-way-to-chinguetti-2015-video/ Cand vom termina si povestea, revenim cu dansa
  19. Un traseu recomandat de prietenii noştri din zona Brăila–Galaţi care oferă tot ce-şi poate dori un motociclist:curbe peste curbe … largi… strânse…în pantă… în coborâre…le are pe toate. Şi toate astea într-un traseu ce poţi să-l faci lejer într-o zi Vezi articolul integral
  20. Bucuresti-Calarasi-Ostrov-Cernavoda-Calarasi-Bucuresti

    Cum ne apropiem de sfârşitul sezonului, iar vremea începe să nu mai ţină cu noi am zis să alegem un traseu mai la câmpie, dar care să aibă totuşi nişte curbe mai strânse. Ştiind că bucata dintre Ion Corvin şi Cernavodă Vezi articolul integral
  21. Bucuresti-Hunedoara-retur

    Un traseu sugerat de unul dintre cititorii nostrii . Din pacate nu am apucat sa-l parcurgem si noi ca sa ne facem o impresie, insa cel putin „pe hartie” pare sa fie un traseu lejer, recomandat de facut din doua Vezi articolul integral
  22. Test Ride BMW RnineT

    Venită pe lume pentru a marca 90 de ani de BMW Motorrad, de aici şi numele nineT, avem în faţa noastră o motocicletă extrem de cool. Spuneţi-i retro-clasică sau “café Vezi articolul integral
  23. Test Ride BMW S1000R

    Fiind un fan al motocicletelor naked dar mai ales ale streetfighterelor puse mereu pe scandal, atunci când am aflat de RideTestul BMW Mottorad primul gând a fost la S1000R. M-am uitat pe lista Vezi articolul integral
  24. calatorii Veliko Tanovo si Kaya Bunar

    E sambata seara, ora 10 si ma gandesc ce sa fac Duminica... de ce sa stau in casa?! se anunta vreme buna asa ca ar fi o ocazie perfecta sa ma plimb. Dar unde? Ar trebui sa merg undeva aproape dar am tot fost in ultima vreme si prin Bucegi, si pe la Cheia.. .Ce ar fi sa ma duc spre Comana... dar nu mai bine ar fi sa ma duc in Bulgaria? Veliko Tarnovo! Caut pe Google Maps..e la 180Km. Asta e! E perfect! Ma uit pe harta si vad ca pe langa Veliko mai e o cascada interesanta de care nu am auzit pana acum. Planul e gata. citeste mai mult....
  25. Mănăstirea Căldărușani

    Daca esti din Bucuresti si vrei sa faci o plimbare lejera dup-amiaza , dupa serviciu , atunci acest traseu este pentru tine. Este un traseu destul de variat , oferind atat curbe largi , schimbari de nivel, treceri prin paduri Vezi articolul integral
×