Mergi la conţinut

Caută în comunitate

Se afișează rezultate pentru cuvintele cheie 'accident'.

  • Caută După Etichete

    Scrie cuvinte cheie separate de virgulă.
  • Caută După Autor

Tip Conținut


Forumuri

  • Motociclism în România
    • Pasionati si pasionate
    • Experiente, Calatorii si Poze
    • Evenimente si Motorsport
    • Stiri si articole
    • Crema motociclismului
    • Echipamentul motociclistului
    • Dealeri, Servicii si Oportunitati
    • Comunitati Moto Regionale
    • Clubul Motoveteranilor
    • Intreaba aici, orice!
    • Despre motociclete / pareri si impresii
    • ATV-ul meu
    • Scuterul meu
    • Discutii generale
    • Accidente si Furturi
  • Alte pasiuni
    • Pasiunea pentru ciclism
    • Mașinile - frumoase sau puternice sau amandoua
  • Bursa de Motociclete, Scutere, ATV, Echipamente si Accesorii
    • Anunturi cu motociclete, echipamente, piese si accesorii
  • Clubul Motoveteranilor's Discutii
  • Adventure Club - Big bikes's Discutii

Categorii

  • Noutăți & Îmbunătățiri

Bloguri

Niciun rezultat de afișat.

Niciun rezultat de afișat.

Calendare

  • Evenimente Motociclism
  • Evenimente Ciclism
  • Zile de nastere
  • Clubul Motoveteranilor's Evenimente

Categorii

  • Cataloage de Echipamente, piese si accesorii
  • Tutoriale, Ghiduri, Articole Utile
  • Reviste de profil
  • Manuale de Service si Intretinere
  • Clubul Motoveteranilor's Fişiere

Marker Groups

  • Members
  • Biker Friendly

Categorii

  • Motociclete
  • Biciclete

Categories

  • Trasee Motocicleta

Categorii

  • Permis A / A1 / A2

7 rezultate găsite

  1. PROTEZARE SI LIBERTATE DE MISCARE

    Motorul creeaza sentimentul ca zbori, ca lumea iti apartie , ca tu esti centrul Universului. Libertatea aceasta de miscare si socializare croseteaza o legatura unica, poate indestructibila. Sa urci pe motor, sa ii auzi torsul, sa iti vibreze tot corpul si apoi sa simti ca musti din pamant...Toate astea duc la dependenta! Sunt multi dependenti de droguri, alcool si tigari insa nu la fel de multi cei ce sunt pasionati de motor. Asa cum cei dependenti de droguri, alcool si tigari sunt predispusi unor pericole tot asa sunt si cei ce incaleca caii putere. Cele mai des intalnite in randul motociclistilor sunt fracturile dar din pacate o parte din acestia ajung la amputarea membrelor superioare si/sau inferioare. Suna dur dar adevarat! Probabil ca unii dintre voi aveti vreun prieten care in urma unui accident a ajuns sa isi piarda o mana sau un picior. Important de stiut e ca amputarea unui membru nu prevede si amputarea activitatilor cotidiene. Tehnologia in privinta dispozitivelor medicale a evoluat. Sunt Patient Coordinator in cadrul Ottobock Romania, companie de protezare si ortezare nemteasca. Interactiunea cu cei ce au suferit diferite accidente care au dus la necesitatea amputarii unei maini sau a unui picior (pentru a se salva viata!) si apoi a folosirii unei proteze ma recomanda sa va pot veni in intampinare. Pentru consultatii si discutii in privinta protezarii dar si a ortezarii puteti sa apelati numarul +40 731 304 471.
  2. Mersul pe două roți este periculos. Din fericire, motocicletele oferă nenumărate beneficii ce te pot ajuta să eviți un accident: frâne incredibil puternice, lipsa unghiurilor moarte, manevrabilitate excelentă și anvelope cu aderență mare. La toate acestea se adaugă propriul creier, care, dacă este folosit, te scapă de multe incidente. Siguranța pe motocicletă: Vrei să reduce șansele de a muri într-un accident? Educă-te. Începătorii ar trebui să se informeze și chiar să meargă pe piste special amenajate (pe cât posibil) pentru a învăța cum să controleze motocicleta. Echipamentul de protecție nu te ajută doar să previi rănile pe care le poți căpăta în urma unui accident, ci și să conduci mai comod, să-ți controlezi mai bine motocicleta și să fii mai vizibil pentru ceilalți partcipanți la trafic. Culorile vii de pe cască și de pe geacă / costum te ajută să-ți semnalezi prezența în trafic. 1. O MAȘINĂ ÎNTOARCE ÎN FAȚA TA Este cel mai des întâlnit tip de accident. Șoferul nu te vede sau îți apreciază greșit viteza și întoarce în fața ta în intersecție. Putem da vina pe neatenție, unghiuri moarte, sau chiar psihologie: de multe ori, șoferii de mașini se uită mai degraba după alte mașini decât după o motocicletă. CUM EVIȚI ACCIDENTUL: E simplu: anticipație! O parte din treaba ta, ca motociclist, este să dezvolți un așa-zis al șaselea simț. Trebuie să te uiți după semne care ți-ar putea indica faptul că o mașină se pregătește să îți întoarcă în față: autovehiculul este în intersecție, este un loc lIber în trafic în apropierea unei intersecții, sau șoferul a văzut un loc liber de parcare. Da, este bine să vezi într-o mașină oprită pe o bandă un obiect care îți poate amenința securitatea. Imediat ce ai identificat un potențial pericol, te poți pregăti să îl eviți. Te poate observa șoferul sau vederea îi este obstrucționată de stâlpii mașinii / copaci, semne de circulație? Se uită șoferul la tine? Există contact visual? Încotro sunt îndreptate roțile mașinii? Privește roțile, nu mașina. Roțile îți vor da primele indicii despre direcția de deplsare a mașinii. În același timp, fii atent la ceea ce se întâmplă în spatele tău și în părțile laterale. În caz că va trebui să eviți o mașină, va trebui să găsești, extrem de rapid, un culoar de deplasare. Doar frâna nu te va ajuta să eviți coliziunea cu o mașină care întoarce. Riști să fii acroșat de mașina din spate. Cum este suprafața drumului? Va suporta asfaltul forța exercitată de frână sau vei bloca roțile? Știi cum să folosești frânele la întregul lor potențial, nu? Sub nici o formă nu trebuie să ‘culci’ motocicleta. Cele mai mari șanse de supraviețuire sunt atunci când scenariul implică frânarea pe cât posibil, cu ambele frâne (față și spate). Chiar dacă ai doar 20 de kilometri pe oră, cunoașterea modului în care frânează motocicleta poate face diferența între a ajunge acasă și a nu mai ajunge nicăieri. 2. DAI DE PIETRIȘ ÎNTR-O CURBĂ FĂRĂ VIZIBILITATE Ai ieșit la o plimbare și dintr-o dată, iei o curbă și dai de o bucată de drum plină de nisip / pietriș / frunze / balegă etc. Roata din față derapează. CUM EVIȚI ACCIDENTUL: În primul rând, evită zona cu probleme. Condu cu o viteză care să îți permită să ai un timp de reacție rezonabil. Viteza trebuie adaptată și în funcție de câmpul vizual. Pe șosea, “Grăbește-te încet!” este o regulă de aur. Intră în curbă mai încet, pentru a-ți mări câmpul vizual. Poți să recuperezi viteza la ieșirea din curbă, atunci când deja vezi drumul. Abilitatea de a pune frână pe spate este ceva mai dificil de obiținut, astfel că ar fi bine să te antrenezi înainte de a o folosi într-o situație potențial periculoasă. Atunci când folosești frânele, greutatea motocicletei este distribuită spre față, unde comprimă suspensia și mărește suprafața de contact a cauciucului. Asta ar trebui să te ajute să eviți mai ușor pietrișul, sau orice alt obstacol. 3. AI INTRAT ÎNTR-O CURBĂ CU PREA MARE VITEZĂ … și curba este mai strânsă decât te așteptai. Îți dai seama că nu poți să o iei. CUM EVIȚI ACCIDENTUL: Nu conduce mai repede decât poți controla motocicleta și uită-te mereu după semnele de circulație care îți pot arăta cum este drumul. Dacă ai intrat cu prea mare viteză într-o curbă, cea mai bună soluție este să ai încredere în motocicletă și să conduci în continuare. Cu siguranță motocicleta este mai pregătită ca tine pentru asta. Apleacă-te cât mai mult, uită-te în direcția în care vrei să mergi și manevrează comenzile cât mai lin posibil. Nu brusca frânele, nu tăia accelerația, nu face nimic din ceea ce ar putea face motocicleta să piardă aderență. Nu intra în panică! Nici măcar dacă atingi solul cu unul dintre genuchi. Privește spre ieșirea din curbă și condu. 4. O MAȘINĂ SCHIMBĂ BANDA PESTE TINE Ești în trafic și brusc o mașină virează fix spre spațiul unde te afli. Nu uita, o motocicletă intră foarte ușor în unghiul mort, iar șoferii se uită după alte mașini și de multe ori nu te văd. CUM EVIȚI ACCIDENTUL: Nu pierde din vedere unghiurile moarte și încearcă să te afli cât mai puțin într-unul dintre ele. Dacă te uiți în oglindă și vezi ochii șoferului, înseamnă că și el te poate vedea. Fii atent la situațiile unde devine posibilă o schimbare de bandă. Traficul a încetinit pe o bandă iar pe cealaltă se desfășoară mai rapid? Șoferii vor vrea să schimbe banda. Fii atent la semnalizările mașinilor, la șoferul pe care s-ar putea să-l vezi că se uită în oglinzi, sau la cel care întoarce capul. Fii atent la toate acestea, la mașinile din jurul tău, și vei fi în regulă. 5. O MAȘINĂ TE LOVEȘTE DIN SPATE Oprești la un semn / trecere de pietoni / intersecție. Șoferul din spatele tău s-ar putea să nu vadă obstacolul pe care tu l-ai văzut. Te va lovi, iar genul acesta de accident este de obicei fatal pentru motociclist. CUM EVIȚI ACCIDENTUL: Folosește mașinile ca pe propriul scut. O mașină a oprit în fața ta iar altele vin cu viteză din spate? Ocolește-o încet și oprește în fața ei. (Ca să eviți animozitățile poți să-I faci șoferului un semn prietenesc cu mâna). În felul acesta ești ferit de accident. Nu ai unde să te adăpostești? Oprește mai degrabă pe marginea benzii decât pe centru, ai grijă ca stopul să fie vizibil și să apeși suficient de mult timp frâna pentru a fi observat, ține mâna dreaptă pe ghidon. Fii atent la cei care vin din spate și fii pregătit să te ferești în caz că cineva vine cu viteză. Fii foarte atent în zonele cu vizibilitate scăzută, mai ales la orele când este posibil ca unii șoferi să fi băut (noaptea, în zonele unde există multe baruri), atunci când urmează un stop sau o trecere de pietoni de o stradă aglomerată. Articol preluat de aici.
  3. O să râzi la clipul ăsta mai mult decât ar trebui. De fapt, n-ar trebui să râzi deloc, pentru că mesajul este unul trist. Pe scurt, se prezintă un prototip de motocicletă atât de bine dotat tehnologic, încât este imposibil de buşit. Un computer monitorizează mediul din proximitatea motocicletei, folosindu-se de camere şi de radare pentru a depista mii de potenţiale pericole diferite, inclusiv situaţiile în care nu ai fost observat de către şoferi într-o intersecţie, de exemplu. Casca motociclistului are un head up display proiectat pe vizieră care îl avertizează de astfel de pericole. În fine, să trecem la demonstraţie: *Probabil că nu te aşteptai chiar la asta, nu? Da, este o farsă - ar fi trebuit să-ţi dai seama de la început: ai văzut tu vreo prezentatoare germană zâmbind când vorbeşte despre ceva serios? Sau, în general, zâmbind? Vezi...? În fine, motto-ul de la final ar fi trebuit să-ţi rămână înfipt în creier: nu ţine de motocicletă, ţine de cel de pe ea. De asemenea, dragă Germania, te rugăm să eviţi să mai faci glume. Nu de alta, dar sunt oameni care suferă de inimă în lumea asta.
  4. articole Arta De A Cădea Corect

    Credeai că nu există un tutorial pentru orice? Sunt câteva moduri de a cădea "bine", dar reacţiile tale în aceste situaţii rebuie să fie ca la carte. Partea de jos (low side) Acesta este de obicei cel mai puţin dureros tip de căzătură, atât pentru tine cât şi pentru motocicleta ta. Cauza este pierderea aderenţei, făcând ca motocicleta să alunece de sub tine. Cel mai probabil motiv este schimbarea gradului de aderenţă pe suprafaţa de contact a cauciucului cu solul, sau un unghi de înclinare al motocicletei mult prea mare. Când ţi se întâmplă să cazi astfel, este vital să te relaxezi! De fapt, relaxarea este cea mai importantă într-o căzătură de orice tip. Lasă-te pe spate şi gândeşte-te că va fi bine. Nu te îngrijora din cauza scânteilor pe care le produce motocicleta ta şi încearcă să nu te gândeşti la vătămare. Motivul pentru care trebuie să te relaxezi este acela că va încetini mult mai repede alunecarea corpului tău, dacă este relaxat, astfel ai ocazia să iei într-un timp mai scurt în considerare mediul înconjurător. (Trafic, obstacole de care te poţi lovi etc.) Încearcă să te menţii tot timpul conştient de împrejurări. Unde este motocicleta? Dacă e în faţa ta, nicio problemă. Dacă este în spatele tău, te poate lovi prin alunecare, aşa că ar trebui să te gândeşti la încercarea de a o împinge departe de tine. Sub nicio formă nu trebuie să încerci să te ridici în picioare înainte de a te opri din alunecare sau rostogolire. Foarte multe oase sunt rupte astfel, când se apreciază greşit viteza de cădere. Singura excepţie de la această regulă este atunci când trebuie să eviţi pericolul iminent constituit de ceilalţi participanţi la trafic. Când te-ai oprit, verifică dacă eşti întreg, iar abia după asta poţi să te gândeşti să te ridici în picioare şi să vezi ce are motocicleta. Partea de sus (high side) Asta e căzătura care poate să doară. Se întâmplă să cazi astfel când cauciucul din spate alunecă, după care brusc prinde aderenţă din nou. Când asta se întamplă, riderul este aruncat de pe motocicleta cu o forţă mare, depedentă de unghiul de înclinare şi viteza motocicletei. Ca să fim realişti, nu vei avea foarte mult timp de gândire când se întâmplă asta. Acoperă-ţi faţa cu braţele, mai ales dacă eşti suficient de nebun încât să fii surprins de accident fără cască sau cu braincap. Gândeşte-te la a minimiza vătămarea corporală. Mai bine un braţ rupt decât un gât rupt sau un craniu fracturat. Accident Acesta este iarăşi o lovitură care poate să doară. Accidentele sunt foarte comune, cauzate de cele mai multe ori de neatenţia celorlalţi participanţi la trafic. De obicei, motocicleta loveşte lateralul maşinii, rezultând lecţii de zbor fără programare. Sunt puţine lucruri pe care le poţi face ca să micşorezi daunele aici, dar vor necesita timpi de reacţie cât mai mici. Încearcă să îţi întipăreşti reacţiile posibile la orice tip de accident, în conştient şi subconştient, de fiecare dată când eşti pe motocicletă. Nu vei avea timp să încerci să îţi aduci aminte aceste lucruri, aşa că încearcă să le transformi pe cât posibil în instincte. Dacă te îndrepţi către tipul cel mai întâlnit de accident, cel cu lateralul maşinii, încearcă să te ridici în scăriţe, chiar înainte de impact. Astfel, vei putea sa "zbori" peste motocicletă şi maşină, aflându-te în situaţia unei căzături de tip "high side". Un avantaj este acela că vei avea o traiectorie predictibilă, sub formă de arc. Te vei deplasa în direcţia în care erai orientat în momentul accidentului. Dacă eşti cu adevărat norocos, ai putea să aterizezi pe picioare, să faci câţiva paşi şi să cazi pe faţă. Dacă nu te ridici în scăriţe înainte de impact, ai şanse foarte mari să intri cu casca în lateralul sau acoperişul maşinii. De asemenea, îţi expui picioarele la riscuri serioase de accidentare pe măsură ce acestea intră în contact cu ghidonul. Dacă vehiculul este foarte înalt, atunci ridicatul în scăriţe şi zburatul peste, nu este o soluţie. Dacă impactul nu poate fi evitat, atunci singura ta opţiune va fi să încerci să culci motocicleta, astfel rezultând căzătura "low side". Atunci când aluneci sub un camion, vei avea nevoie de prezenţă de spirit, ca să nu ajungi sub roţi. Asta se poate întâmpla. Ca să culci motocicleta, calcă puternic frâna spate şi inclină-te puternic pe partea pe care vrei să cazi. Roata spate ar trebui să se blocheze, iar înclinarea motocicletei ar trebui să ducă la alunecarea acesteia de sub tine. Pe măsură ce motocicleta începe să alunece, virajul în direcţia alunecarii poate grăbi alunecarea. După accident, trebuie să îţi afli situaţia. Dacă te simţi bine, atunci încearcă să te mişti. Verifică miscarea la extremităţile corpului înainte de a merge mai departe. Dacă ai îndoieli, rămâi întins şi nu te mişca, aşteptând medicii.
  5. Salutare. Marti noapte a avut loc un accident pe bulevardul Magheru, intre intersectile bulevardului cu Galeriile Orizont si Maria Rosetti. Circulam cu motocicleta pe mijlocul benzii I, avand o viteza modica ( aproximativ 60-70 km/h ), cand la un moment dat ochisorul meu stang a observat pe banda II o masina de culoare aramie ( posibil marca BMW ) ce mergea in paralel cu mine. In apropierea intersectiei cu Galeriile Orizont, tot cu ochisorul meu stang am vazut cum acesta trage usor de volan spre partea din stanga a benzii pe care mergea, apoi imediat dupa ce am trecut de semafor ( 3-4 metri ) a tras brusc dreapta de volan ( desigur fara semnal ) si a intrat fix in mine! ( aceasta conducere agresiva poate fi urmare a filmului Fast and Furious 7 ) De asemenea, si eu am acrosat pamantul cu capatana in prima faza apoi cu toata motocicleta pe partea stanga, roata din spate a atins bordura obligandu-ma sa fac o rotire de 360 de grade si un salt peste motocicleta dupa ce am reusit sa-mi scot piciorul de dedesubt. ( In termeni avansati, am executat un facial la asfalt, un soc bordurial in zona dorsala, o priveliste 360 asupra soselei urmata de o Tsukahara finalizata perfect ) M-am ridicat foarte repede de jos dupa cativa zeci de metri de alunecare, deoarece am avut impresica ca masina ce era in spatele meu nu franeaza si vine peste mine. Idiotul care m-a lovit nu a avut bunul simt de a opri, fapt pentru care, la urmatoarea intersectie ( semaforul rosu ) a facut dreapta pe Maria Rosetti si dus a fost. Acum, intrebare de o bere : Stie cineva daca exista camere sau webcam-uri instalate in acea zona si care ar fi putut surprins accidentul ? ( Sa facem exceptie de cele instalate deasupra semafoarelor la care au acces numai organele )
  6. Azi in jurul orei 14.30 aproape de p-ta muncii a avut loc un accident intre un motociclist (cu o fata in spate ) si un golf 2 decapotabil cu numere de bulgaria. Din pacate nu am reusit sa opresc pt ca era politie si smurdu cu o multime de lume pe acolo. Dupa cate am vazut la baiat i-a sarit casca din cap si era balta de sange si fata era intinsa si ea pe asfalt. Dupa cum arata golfu lovit in portiera stg fata se pare ca a vrut sa intoarca si nu sa asigurat. Motociclistul venea de la unirii catre p-ta muncii si asta cu golfu i-a taiat fata. Urat sentiment cand vezi cum nenorocitii astia dau peste motoare intr-o veselie si te gandesti ca poate erai tu sau poate ca urmezi.... Saptamana asta era sa o patesc de 2 ori in acelasi fel. O tipa cu un smart a vrut sa intoarca pe 1 Mai si era sa ma ia pe sus si la izvor un mos cu un logan a vrut sa faca stg fara semnal fara nimic....a tras pur si simplu de volan. Daca nu eram atent , in amandoua cazurile ma luau pe sus de nu ma vedeam.... Aveti griija ca nu este de gluma cu tembelii astia din trafic..... Speram cu totii ca baiatul din accident sa traiasca si sa nu aibe consecinte grave....
  7. Salut, Deschid acest sub-topic in ideea ca multi dintre noi au cazut cu motorul, cu consecinte fizice mai mult sau mai putin importante. Eu am avut un accident acum vreo 3 luni (mi-a iesit in fata brusc unul cu masina dintr-o parcare de pe marginea unui bulevard fara sa se asigure, la vreo 6 metri, si nu am mai avut ce sa fac; am intrat in el. Noroc ca mergeam incet - aveam doar vreo 50-60kmph). Totusi, m-am ales cu 3 coaste + omoplatul fracturate, cu deplasare, si cu clavicula rupta in 4 bucati. Am tot fost prin spitale, operatii, etc, etc... Ulterior, nu am fost cuminte si am reusit sa-mi fracturez si mana cealalta (o chestie care se numeste "fractura de col chirurgical humeral"). Ideea ar fi ca in astfel de situatii, poti nimeri peste doctori care nu-ti aplica cele mai bune tratamente, nu neaparat din reavointa, ci pentru ca nu stiu cum se procedeaza in zilele noastre, si aplica metode "din timpul bunicii". De exemplu, pusul in ghips nu se mai practica in cazul fracturilor in zone mobile, ci se folosesc metode de semi-imobilizare, cu orteze elastice. Vindecarea este mai rapida, iar mobilitatea este mult mai buna dupa vindecare. Asa ca eu cred ca ar fi util ca aceia dintre noi care au avut probleme sa-si impartaseasca experienta. Oricine poate avea un ghinion la un moment dat, iar atunci, orice informatie este extrem de binevenita. Ce ziceti?
×