Mergi la conţinut

Caută în comunitate

Se afișează rezultate pentru cuvintele cheie 'freerider'.

  • Caută După Etichete

    Scrie cuvinte cheie separate de virgulă.
  • Caută După Autor

Tip Conținut


Forumuri

  • Motociclism în România
    • Pasionati si pasionate
    • Experiente, Calatorii si Poze
    • Evenimente si Motorsport
    • Stiri si articole
    • Crema motociclismului
    • Echipamentul motociclistului
    • Dealeri, Servicii si Oportunitati
    • Comunitati Moto Regionale
    • Clubul Motoveteranilor
    • Intreaba aici, orice!
    • Despre motociclete / pareri si impresii
    • ATV-ul meu
    • Scuterul meu
    • Discutii generale
    • Accidente si Furturi
  • Alte pasiuni
    • Pasiunea pentru ciclism
    • Mașinile - frumoase sau puternice sau amandoua
  • Bursa de Motociclete, Scutere, ATV, Echipamente si Accesorii
    • Anunturi cu motociclete, echipamente, piese si accesorii
  • Clubul Motoveteranilor's Discutii
  • Adventure Club - Big bikes's Discutii

Categorii

  • Noutăți & Îmbunătățiri

Bloguri

Niciun rezultat de afișat.

Niciun rezultat de afișat.

Calendare

  • Evenimente Motociclism
  • Evenimente Ciclism
  • Zile de nastere
  • Clubul Motoveteranilor's Evenimente

Categorii

  • Cataloage de Echipamente, piese si accesorii
  • Tutoriale, Ghiduri, Articole Utile
  • Reviste de profil
  • Manuale de Service si Intretinere
  • Clubul Motoveteranilor's Fişiere

Marker Groups

  • Members
  • Biker Friendly

Categorii

  • Motociclete
  • Biciclete

Categories

  • Trasee Motocicleta

Categorii

  • Permis A / A1 / A2

2.709 rezultate găsite

  1. Viseaz-o, construiește-o, dă-o!

    Când afară nu prea e de dat, poți oricând să-ți aduci aminte de zilele de vară sau îți poți imagina cum vei construi un traseu pe care te vei da. Asta face acum Glyn O’Brien. [embedded content] Sursa: Freerider
  2. Zwatt prezintă prototipul powermeterului Samox pentru mtb

    Zwatt anunță că mai este puțin până când va lansa un powermeter dedicat pentru mtb. Acesta va fi foarte ușor, 450 grame fără foi și va fi construit din carbon. Powemeter-ul va fi atașat angrenajului Samox produs tot de Zwatt. Firma spune că a petrecut patru ani pentru dezvoltarea acestui produs. A fost nevoie de atâta timp pentru a elimina orice șansă de erori la citire cauzate de denivelările specifice traseelor de mtb. Zwatt spune că noul powermeter va avea o precizie de plus-minus 1,5% și va măsura puterea, cadența, randamentul cuplului și uniformitatea pedalării. Dispozitivul este rezistent la apă având ratingul IP67. Se încarcă prin usb și va avea o autonomie de peste 250 ore de pedalare, fiind compatibil cu standardele de comunicare BT și ANT+. Foile care vor fi folosite utilizează standardul SRAM Direct Mount. Data lansării nu a fost încă anunțată și nici prețul însă dacă te abonezi la newsletterul lor vei putea beneficia de un preț special. Sursa: Freerider
  3. Din păcate, sunt nevoit să încep acest articol cu un disclaimer, și anume că nu sunt vreun mare ciclist, nu mă consider învățat, deținătorul cunoașterii absolute într-ale sportului cu pedale și așa mai departe. Această întrucât urmează un subiect delicat, imediat după ce am renunțat la “infamele” “reis reporturi”, iată că am dat-o în analize de curse și ceva, ceva mă mănâncă să încerc să scriu acest articol, înspre binele comun al ciclismului, în loc să trag un pui de somn în această după amiază cețoasă sau să consum un iaurt Muller Stracciatella de doar 700 de calorii. Dar, ce s-a întâmplat? Păi, fost-am și eu pe Sultanu, la Road Grand Tour, The Wall, și pentru că, probabil din motive de securitate, această cursă s-a ținut în sens invers decât cel în mod firesc dictat de scurta dar extraordinar de abrupta urcare cu nume de funcționar-șef turc, pe ceea ce s-a transformat în coborâre, am văzut, prin bună voința lui Grozea Alexandru-Dănuț, într-un montaj video generos, cam toată secvența de “Așa Nu” și de “Așa Da”, referitor la cum să iei un viraj. Insistând asupra intențiilor modest-inocent-pozitive ale autorului acestor rânduri, care a suspendat “race reporturile” fiind suspectat că se da mare, propun transformarea sa într-un subiect de dezbatere și de informare open source. Așadar, după ce m-am uitat de mai multe ori la acest video, mi-am pus întrebarea firească: de ce se cade sau de ce unii rideri sunt atât de aproape de a face cunoștință cu asfaltul? În primul și în primul rând, coborârea este muuuult mai abruptă decât ceea ce se vede pe filmare, virajul bucuclas fiind pe o zonă cu înclinație de 30 de grade, după un palier care permite acumularea a destulă viteză, toate astea în condițiile unui puls ridicat spre zona anaerobă de cealaltă parte a Sultanului și a mâncărimii tipice febrei “racing”.Iată așadar niște motive pe care le înaintez: sunt persoane care rămân cu privirea țintă către parapet, nu mai “caută” continuarea, trasa “salvatoare” în acest caz, către următorul viraj. Aceasta deoarece, presupun că e destul de greu să disocieze concentrarea privirii la distanță de “mânuitul” bicicletei, un lucru ce se întâmplă și la MTB, la switch-backs, acele viraje foarte strânse, când privirea rămâne parcă lipită de roata față… Mai departe, se frânează dominant cu spatele, ceea ce duce la un lucru care în motociclism se cheamă “high side” și e unul din cele mai nasoale moduri de a fi trântit de atelajul cu două roți. Frâna dominantă trebuie să fie întotdeauna fața, presupunând că mânuirea ei se face inițial cu finețe, se încarcă progresiv, iar brațele și trunchiul se opun inertiei. Există și un “low side”, ce apare atunci când te înclini prea tare și pierzi aderența roșii față, așa cum am pășit și eu cu o Husqvarna supermoto pe circuitul de la AMCKart, dar oricum, asta e “parfum” ca urmări pentru rider și pentru utilaj față de ceea ce se întâmplă în high-side. Apoi, nu se încarcă pedala exterioară virajului, pedalele rămânând parelele cu solul, am văzut destul de mulți rideri obișnuiți să ia virajele așa la MTB, nu zic că nu se poate, dar dacă ne gândim la ce înclinație era acolo și la cât de solicitate erau frânele asta doar își va face viața mai dificilă. Și mai periculos este atunci când rămâi cu pedala de la interior jos, practic, atunci, în loc să stabiliezi bicicleta tu o împingi mai mult către exteriorul virajului și e clar nu vrei se întâmple asta . Dacă este să nu uităm la ceea ce eu consider o referință în domeniu, “The Cycling Training Bible”, a lui Joe Friel, reputatul autor spune clar că se încarcă (lasă greutatea) întotdeauna în pedala exterioară. Aici completez din Lee Mc Cormack, faptul că pedala de la interiorul virajului e sus, este o consecință a faptului că cea exterioară este la ora șase și e încărcată. Este periculos să îți bazezi un viraj pe împingerea genunchiului la interior, ignorând piciorul de la exterior, după cum se poate vedea an de an, la Maratonul Vinului, în Urlați, în sensul giratoriu din centrul orașului, unde, din păcate, sunt suficiente căzături. Acum, Joe Friel, are trei diagrame pe care desigur că nu îmi voi permite să le fotocopiez aici, în care arată cum în virajele largi, de stânga, riderul se înclină odată cu bicicleta, iar în cele scurte, de dreapta, se înclină mai mult bicicletă decât riderul, deci ca la MTB. În ambele cazuri, piciorul care apasă în pedală este cel de la exterior. Dacă tot am deschis discuția, pe forestierele cu pietriș, nu mai înclini nimic, acolo încerci să o “cârmești” cât mai larg, din trasă, pentru că este foarte ușor de pierdut aderența. [embedded content] Pentru că ajungem la trasă, asta e o chestie pe care o poți învața “the hard way” dacă esti motociclist și te dai pe un drum cu serpentine, și, din prudență, rămâi pe dreapta sensului tău, înainte de a te înscrie într-un viraj tot de dreapta. Pentru că atelajul pe două roți are nevoie de spațiu pentru a “tăia” virajul înclinându-se, te vei trezi pe contrasens! De aceea, trebuie să te poziționezi întotdeauna lângă axul drumului, chiar dacă pare puțin ciudat să fii atât de aproape de traficul de pe contrasens, dar asta va garanta că rămâi pe sensul tău, de cealaltă parte a virajului strâns. Așadar, întotdeauna, trasa de abordat este exterior-interior-exterior, ceea ce nu se întâmplă mereu în clip. Mulți rideri vin pe interior, apoi sunt nevoiți să se aplece, lărgind automat trasa, proces în care se apropie periculos de zid. Iar aici e o “scurgere” de ciment, tocmai pe exterior, deci pe acolo… nu se trece! Oricum, in opinia mea, cea mai cuminte abordare e sa nu fii prea sportiv in acel viraj, asa cum am făcut eu, de exemplu, gândindu-mă să trag mult spre exterior, pentru mă inclina spectaculos, ceea ce nu mi- ieșit. Cea mai bună abordare este să rămâi pe exteriorul benzii de coborâre, să frânezi tare cu fata, completând cu spatele fără a bloca roata, să te uiți în următorul viraj, să lași greutatea pe pedala exterioară, să te înclini … Ușor de spus, greu de făcut, ținând cont de cat abruptă era panta si de cât de solicitate erau bietele frâne – majoritatea pe jantă, se vede că si cei mai rapizi rideri sunt “trasi” aproape de zid, trebuind să se încline serios, ceea ce nu e tocmai simplu pe îngustele cauciucuri de cursieră. În ce mă privește, eu am reușit să o dau în stil “motocross/supermoto/dirt-track” sau ciclocross sau chiar motoGP, unde de câțiva ani se folosește faimoasa aruncare a piciorului în viraj, despre care, chiar și cei mai doxă analiști spun că “it just feels right for the riders”. La prima coborâre, despre care habar nu aveam cum va fi, am încercat să merg din reflex către exterior, recunosc că am făcut un pic de “point fixation” pe impresionantul parapet din beton și am simțit că dacă duc mai departe înclinarea, o să pierd aderența. Punct. Manevra cu piciorul a venit spontan, chiar aseară am văzut-o la ciclocross, într-o transmisie GCN, ce să spun, la a doua coborâre am aplicat-o intenționat și aici simt efectiv cum Joe Friel are dreptate, fiind un viraj scurt de dreapta, puteam să o dau mai MTBistic, dar nici în ziua de azi, după ce am avut un supermoto cu gumă spate de 160 mm, eu nu m-am învățat să caut limita pe un 25 mm… Pot face asta pe coborârile cu viraje largi sau măcar destul de clare ca vizibilitate, cum a fost cazul la Sinaia, Infernul Muntelui, o coborâre pe care am simțit că o stăpânesc, dar nici într-un caz pe o coborâre așa cum e “aleea” cu viraje în orb ce te coboară de la Piatră Arsă, portiunea ce incepe din șa. Concluzionând și recapitulând: nu strică să exersăm o frânare de urgență, în plat, mai întâi, fie că e cu bicicleta, mașina, motocicleta, scuterul. De ce să ne trezim în această situație, atunci când chiar e groasă! Fața e frâna dominantă, se încarcă progresiv maneta – după cum l-am auzit spunând pe reputatul pilot moto Octavian Vrăjitoru – trebuie să te miști lent într-un timp scurt. Privirea conduce, atenție, acolo unde privești acolo ajungi, deci caută mereu ruta salvatoare, încarcă pedala de la exterior, înclină bicicleta de coarne și chiar în momentul în care simși că se “înfăptuiește” virajul, fracțiunea aceea de secundă, ia presiunea din frâne. Un teren foarte bun unde poți exersa în București este în spate la Ikea. Material redactat de Marc Sandu Sursa: Freerider
  4. Pentru sezonul 2019 Bergamont au prezentat un nou model de trail din carbon cu suspensie de 130 mm, Contrail Carbon, ce aduce modelul din aluminiu lansat anul trecut într-o formă mai capabilă pe orice teren. Cu o geometrie mai lungă și cu unghiul furcii mai mic, cu aceleași cip-uri de modificat geometria dar acum și cu o cutie integrată în cadru, noul Contrail Carbon e gata pentru orice provocare. Pentru cei ce vor trasee și mai extreme, Bergamont are și un model nou cu cursă lungă de 160 mm dar cu cadru din aluminiu, Trailster Aluminium, care are și el integrată o cutie de depozitare. Bergamont au lansat deja o bicicletă serioasă de trail, poziționată între cele de XC și cele de Enduro, modelul Contrail de anul trecut. Acum însă, după un an, ei au realizat că pot modifica platforma pentru a fi capabilă de trasee mai tehnice și ture de aventură. Folosind aceiași suspensie de 130 mm cu un singur pivot și cu spațiu pentru butuc Boost, Bergamont a îmbunătățit zona din față cu o geometrie orientată spre all-mountain. Furca are un unghi cu jumătate de grad mai mic, reach-ul a crescut cu aproape 1 cm iar noul model cu roți de 29 oferă o poziție ceva mai agresivă. Bicicleta din carbon are integrate aceleași cip-uri de modificare a geometriei ce permit instalarea unor roți de 27.5+. Dacă se rotește cip-ul și se înlocuiește cupa inferioară a cuveților se poate păstra aceiași geometrie indiferent de dimensiunea roților, excepție făcând unghiul furcii și înălțimea monoblocului. Noul cadru din carbon hi-mod vine cu un spațiu de depozitare sub prinderea inferioară a amortizorului unde pot fi păstrate câteva scule. Noul Stashbox vine deja cu câteva scule, respectiv o mică cheie cu capete imbus de 2, 2.5, 3, 4, 5, 6 și 8 mm precum și Torx T25, prinsă pe capacul cutiei. Mai rămâne loc pentru o cameră de rezervă sau altceva de dimensiune similară. Noul cadru de la Bergamont a renunțat oficial la compatibilitatea cu deraioare față fiind compatibil doar cu transmisii 1x, dar în realitate pare că include în continuare rutare sideswing și e compatibil Di2, majoritatea modelelor cu Di2 având două foi. Contrail Carbon are rutare internă prin triunghiul principal, totul ieșind afară în fața monoblocului PressFit BB92, doar cablul pentru tija dropper reintrând în seattube prin spate. Noul model din carbon e disponibil în două echipări, folosind același cadru. Modelul Bergamont Contrail Ultra are un preț de 6000 Euro, o transmisie SRAM X01 Eagle cu angrenaj din carbon, furcă RockShox Pike RCT și amortizor Fox Float, frâne SRAM Level TLM, dropper Manitou Jack și roți DT Swiss XM1501, greutatea totală anunțată fiind de 12.4 kg. Modelul Bergamont Contrail Elite are un preț de 4000 Euro, o transmisie GX Eagle, furcă Fox 32, frâne Level TL și roți Syncros Revelstoke. Modelele din aluminiu continuă să existe, la prețuri între 2000-3000 Euro. Pentru cei ce vor un model mai capabil, Trailster Aluminium primește în 2019 cursă de 160 mm față/spate și roți de 29. Un astfel de model e premieră la Bergamont. Acesta are o suspensie serioasă horst link cu 4 brațe pentru un răspuns excelent și pentru a separa forțele de frânare și pedalare de suspensie. Noul model din aluminiu 6061 folosește același aspect și tehnologie în triunghiul principal ca modelul Contrail, inclusiv cutia integrată Stashbox pentru scule. Modelul are de asemenea cip-uri și cupă inferioară a cuveților înlocuibilă pentru a permite trecerea de la roți de 29 la 27.5+. Sunt disponibile trei echipări pentru Trailster ce au greutăți începând cu 14.2 kg: Trailster 10 la 4000 Euro, Trailster 8 la 3000 Euro și Trailster 6 la 2700 Euro. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  5. Cu bicicleta și schiurile în Backcountry

    Cum o fi mai bine, cu bicicleta sau cu schiurile? Sursa: Freerider
  6. Santa Cruz V10 29 va fi disponibil la vânzare

    Nu e niciun secret că modelul cu roți mari Santa Cruz V10 a avut câteva participări prin Cupa Mondială. Dar până acum singura metodă să te dai pe una era să fii suficient de bun pentru a face parte din echipa Syndicate. În mod absolut normal, după ce a suferit multe îmbunătățiri pentru cicliștii de elită, Santa Cruz oferă acum modelul pentru toată lumea. Pentru cei ce nu sunt iubitori ai roților de 29 va fi disponibil și un model cu roți de 27.5. Ca aspect, modelul pe 29 de sus și cel pe 27.5 de jos arată aproape identic. Există câteva diferențe evidente cum ar fi înălțimea monoblocului și aspectul roților propriuzise, dar cifrele geometriei sunt destul de asemănătoare. O mare diferență este că modelul 29 e disponibil în mărimi între M-XL iar cel de 27.5 doar între S-L, deci cei ce au nevoie de S sau XL vor fi forțați la o singură dimensiune de roată, restul putând să aleagă acest aspect după preferințe. Ambele cadre oferă posibilitatea de a regla lungimea chainstay-urilor pentru a optimiza echilibrul față/spate prin modificarea poziției axului. Axul spate este standard 12×157 mm de DH. Rutarea cablurilor e o combinație internă/externă, cu furtunul frânei pe exterior în timp ce cablul schimbătorului intrând și ieșind strategic din tuburi. Santa Cruz spun că o parte din rutarea internă a cablului este cu scopul de a preveni distrugerea cămășii la contactul cu lanțul. Chainstay-ul e protejat de o protecție demontabilă. Există și o protecție sub monobloc dar și una mai sus sub downtube. Un chip montat la prinderea inferioară a amortizorului permite modificarea geometriei în poziția Low sau High pentru a personaliza comportamentul după nevoile traseului. Cadrul are un raport de compresie mai mic pentru a îmbunătăți performanța suspensiei. Bicicletele vor fi disponibile cu amortizor DHX2 Performance Elite Coil sau DHX2 Factory SLS Coil în timp ce cadrul separat va fi disponibil doar cu Factory SLS Coil. Ambele cadre vor avea aceiași cursă de 215 mm oferită de suspensia VPP. Fiecare cadru va fi oferit în două versiuni de echipare. Modelul mai accesibil DH S va avea prețul de 5999$ în timp ce modelul de top DH X01 va ajunge la 8199$. Cadrul simplu va costa 3699$. Modelele cu roți de 29 vor fi disponibile din februarie 2019 în timp ce modelele cu roți de 27.5 vor fi disponibile doar din aprilie. Împreună cu noua bicicletă, Santa Cruz relansează și roțile Reserve DH 29. Nu există încă multe detalii dar se pare că sunt aceleași roți cu cele folosite de echipa Syndicate în competiții și sunt produse cu butucii dedicați de la Chris King. Nu se știe încă prețul, dar vor fi disponibile împreună cu modelul V10 29 din ianuarie. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  7. Transierra Norte 2018

    Transierra Norte este un concurs de mtb enduro de mai multe zile, desfășurat în Mexic chiar în mijlocul Sărbătorii Morților. Patru zile de enduro, 1000 m diferență de nivel pe coborâre, 55 km de etape speciale. [embedded content] Sursa: Freerider
  8. Un maraton, de Centenar – sfaturi pentru primul maraton

    Maratonul este probabil cea mai populară probă de alergare. Desfășurându-se pe o lungime de fix 42.195 km (cel puțin teoretic, practic unele curse sunt mai puțin riguroase și ies ceva mai lungi), este considerată o probă regină de anduranță și autodeterminare. Datorită faptului că alergarea e un sport extrem de simplu de practicat pentru oricine, maratonul a devenit cea mai mare întrecere sportivă de masă, desfășurându-se în toată lumea, în marile orașe sau în zone celebre și adunând la start uneori chiar și zeci de mii de persoane. Bineînțeles, există alergători experimentați pentru care terminarea unui maraton nu mai înseamnă o mare realizare, obiectivul lor fiind un timp cât mai bun. Pentru marea majoritate a alergătorilor amatori însă, a termina un maraton reprezintă o dorință arzătoare și mult mai la îndemâna lor decât pare. De la bun început vă spun că nu vă sfătuiesc să alergați un maraton nepregătiți, dacă o faceți e alegerea voastră. Voi încerca însă să vă spun câteva sfaturi citite și trăite de mine, care am ales să alerg maratonul de două ori, la o distanță de 8 ani, fără să mă pregătesc serios niciodată pentru asta. Dacă ești sportiv, părerea mea e că trebuie să alergi maratonul clasic măcar o dată în viață. Maratonul pe asfalt, pe plat, nu cel montan care e o altă poveste și nu prea are nicio legătură. Am să explic de ce. Pentru că după mine maratonul, prin monotonia sa, este o probă pe care fiecare o dă cu el însuși. Este o metodă fantastică de autocunoaștere, după ce am alergat primii mei 42 km am ajuns la finish mult mai conștient de limitele, slăbiciunile și motivațiile mele. Practic îndrăznesc să spun că primul maraton te ajută în multe aspecte ale vieții… Când ar trebui să încerci? Oricând te simți sufletește pregătit, căci lupta se va da mai mult spiritual. Bineînțeles, trebuie să ai o oarecare experiență în alergare. Un antrenament de 10 km ar trebui să ți se pară simplu iar un semimaraton de 21 km o probă nu ușoară, dar accesibilă. Chiar ar fi bine să alergi un semimaraton înainte. Dar părerea mea e că nu e nevoie să ai în palmares neapărat alergări mai lungi de atât. Repet, e o părere, nu o recomandare. La ce să te aștepți? La multă durere și la multe bariere psihice. Vei avea de trecut praguri grele iar după cursă te vor aștepta zile lungi de recuperare, zile în care probabil nu vei putea lega doi pași. Dar faptul că ai reușit să îți convingi organismul să treacă prin asta este de neprețuit. Și da, ar fi bine să te pregătești și de o posibilă accidentare, la mine a fost o tendinită cu care am tras 2 luni după aceea. Dar a avut și părți bune, incapabil de altceva mi-am cumpărat prima mea cursieră, iar în cei 8 ani ce au trecut cursiera mi-a dat satisfacții și bucurii de nebănuit. Sfaturi concrete? Da, trebuie și acelea… Cel mai important ar fi să înțelegi că maratonul e o cursă în care nu trebuie să ieși din zona de confort de la început. Vei ieși singur de acolo, garantat, spre final. Trebuie să începi cu un ritm care să nu fie deloc obositor, pe care să-l poti duce pentru aproximativ 4 ore. Va trebui să ignori total pe cei ce trec în viteză pe lângă tine, ei au alte scopuri, tu vrei doar să treci linia aceea de finish. Mai ales dacă ai mai alergat un semimaraton, vei vedea că prima jumătate nu va fi foarte grea. Faptul că alergi cu mulți oameni în jur ajută mult la moral, e cu totul diferit de a alerga singur prin parc. Timpul și km trec mult mai repede. Cu toate astea, oboseala fizică și psihică se instalează. Încearcă să rezolvi toate problemele fiziologice în prima jumătate a cursei, cel târziu până la km 30. Hidratează-te și alimentează-te bine pentru că urmează cel mai important sfat! După km 30 nu te mai opri! Ți se va face sete, ți se va face foame, vei avea impresia că vrei la toaletă. Cu siguranță vei fi tentat să ”faci câțiva pași” sau să stai 10 secunde pe o bordură! NU face asta, abține-te! În doar câteva zeci de secunde de când te-ai oprit, toți mușchii vor ceda iremediabil, vei avea nevoie de o voință înzecită să te pui din nou în mișcare iar durerea va fi la limita suportabilului. În acești ultimi km vei întâlni Zidul – o stare psihică greu de înfruntat în care fiecare celulă din corp îți spune că ar fi o idee minunată să te oprești. Că și așa ai alergat mai mult decât ai făcut-o vreodată. Că nu ai nimic de dovedit. Că ai bea o bere. Că e prea cald. Sau prea rece. Treci peste asta și vei putea trece peste multe lucruri grele din viață! Ajutoare psihologice neprețuite ar fi: muzica preferată în căști, eu o prefer la maxim să îmi acopere gândurile, împărțirea traseului pe etape (dacă e în ture e destul de simplu), stabilirea de repere vizuale, păstrarea ritmului altui concurent (denumit iepure)… toate acestea te pot ajuta, dar nu te vor scăpa din gaura psihică, de acolo trebuie să ieși absolut singur. Pe mine mă ajută mult rețelele sociale, mă laud pe Facebook că mă duc să alerg maratonul, apoi mi-e rușine să mai abandonez… nu e prea ortodox dar e eficient! Eu am alergat zilele trecute, de 1 decembrie, al doilea maraton al meu, primul fiind tocmai în 2010. Un concurs organizat impecabil cu ocazia Centenarului, în parcul IOR, în care am avut de alergat 10 ture în jurul lacului. Credeam că va fi la fel de greu ca acum 8 ani, anul acesta am alergat 2 semimaratoane dar în rest am alergat doar distanțe foarte scurte și nici trail running nu am făcut deloc din lipsă de timp. A fost greu, greu de tot, dar nu la fel de greu ca prima dată. Cumva experiența a rămas cu mine toți acești ani. Am știut cum să tratez cursa, deși în acești ani de sport am învățat să mă autoevaluez foarte bine. Dovada e că am zis că voi alerga cursa cu un pace mediu de 5.27 min/km (echivalent la 11 km/h) și fără să urmăresc niciun moment viteza medie, am reușit să termin fix cu pace-ul propus deși am alergat primele ture sub 5 min/km iar în tura a 8-a aveam o medie de 5.21. Pur și simplu după ultimele 2 ture unde voința a fost de bază a reieșit fix media prezisă. În parcul IOR ne-am adunat în jur de 1200 de alergători pentru a celebra Centenarul prin sport pe unul din traseele de 42, 21, 10 sau 3 km dar și o ștafetă aniversară 4×25 km. Mulți au alergat purtând pe ei tricolorul, eu am purtat tricoul custom tricolor de la Merinito. Organizarea a fost foarte bună, nu aș avea multe de reproșat. Poate că era bun un ceai cald în punctul de alimentare, nu doar izotonic semiînghețat, de asemenea aș fi preferat ca la intonarea Imnului Național înaintea startului să nu ne oprim după a treia strofă. În rest a fost un concurs organizat exemplar. M-am simțit minunat în ciuda celor -12 grade de la start îmbrăcat în bluza, tricoul, gulerul, căciula și lenjeria Merinito iar pantofii noi On Cloud (despre care urmează un articol separat), destul de minimaliști, s-au dovedit excelenți chiar și pentru un maraton făcut de cineva atât de masiv ca mine. Am terminat în 3:51:49, pe locul 27 la categorie, un timp bun pentru mine pe o astfel de temperatură. Eu vă recomand, chiar dacă sunteți cicliști, să încercați într-un an, poate chiar 2019, să alergați puțin și să vă antrenați pentru Maratonul Internațional București din octombrie, ar fi varianta cea mai simplă. Evident, puteți alege orice alt maraton. Începeți cu un program de antrenament pentru 10 km și apoi puteți urma unele mai lungi, în funcție de timpul disponibil. Avantajul alergării e că se poate face super mișcare direct din scara blocului în 30 de minute, pentru că nu mereu este timp suficient de o tură de bicicletă. Mai mult, alergarea merge practicată și noaptea în timp ce antrenamentele noaptea pe bicicletă sunt destul de dificile. Există multe planuri de antrenament disponibile, cele mai populare fiind cele oferite de aplicațiile sportive cum e Strava. Eu folosesc planurile de la Garmin Connect ce se descarcă direct pe ceasul Garmin, un mod foarte bun de a gestiona totul pentru cei ce au un astfel de ceas. Sursa: Freerider
  9. Nu sunt rare situațiile când cauciucul pe care vrem să-l punem pe jantă pur și simplu nu intră. Se întâmplă și la mtb însă cel mai des la anvelopele de cursieră. De multe ori levierele clasice sunt suficiente însă sunt și momente când pur și simplu anvelopa nu se lasă. De asemenea nu este exclus să ciupești și camera în timp ce te chinui să pui cauciucul pe jantă. Iar acum, că au apărut și anvelopele tubeless pentru șosea, acestea sunt chiar și mai strâmte, devenind și mai greu de instalat. TyreKey este o simplă invenție ce vine din Anglia și care promite să rezolve problema cauciucurilor încăpățânate. Este produsă în North Yorkshire și fabricată din plastic prin injecție. TyreKey poate fi utilă și la dezinstalarea anvelopei. Aici e folosită la fel ca un levier normal deși TyreKey dispune de o canelură special gândită să ajute la dejantare. Însă la reinstalarea anevlopei, TyreKey devine cu adevărat utilă. Din clipul de mai jos vezi cum TyreKey practic nici nu atinge camera, dacă încă folosești. De asemenea se vede cât de ușor se instalează cauciucul pe jantă. Tot ce trebuie să faci este să agăți anevlopa pe partea opusă celei în care TyreKey se prinde de jantă. Din câteva mișcări scurte, până și cel mai strâmt cauciuc va intra pe jantă. [embedded content] După cum se vede “gheara” TyreKey are o mărime destul de mică. Din această cauză este compatibilă doar cu anvelope de cursieră sau ciclocros, de maxim 35mm. Însă pentru mtb există o variantă în lucru și care va fi lansată în curând. TyreKey poate fi folosită și pe jantele din carbon, are 20 grame, iar dimensiunile sunt de 148x48x6mm, deci suficient de mică pentru a intra în gentuța de șa. Prețul anunțat este de 9 £ la care se mai adaugă 3,5 £ taxe poștale pentru livrare în România. Sursa: Freerider
  10. Cei de la Veloteca ne-au anunțat despre planurile lor încă de acum ceva vreme, însă momentul deschiderii unui nou magazin a sosit la început de decembrie. Nu neapărat că vechiul sediu n-ar fi arătat bine, era chiar șic, însă nevoia de spațiu era absolut necesară, prin urmare singura soluție a fost relocarea într-un sediu mai mare. Și spun sediu deoarece cei 1.000 de metri pătrați sunt impresionanți. Totul este mult mai aerisit acum, clienții pot consulta în voie și nestingheriți produsele pe unul din cele 2 etaje ale magazinului, magazin care acum este împărțit astfel: parterul măsoară 300 mp, iar jumătate din spațiu îl reprezintă showroom-ul și cealaltă jumătate, zona de service. Etajul 1 are 600mp de showroom, iar ultimul etaj, care măsoară 100mp, peste locul unde se regăsesc birourile și sala de prezentări. Odată cu noul magazin Veloteca a venit și cu un nou concept. Lucrurile nu s-au întâmplat concomitent, dar merită menționat faptul că sub sloganul Totul pentru tine… din 2008, aceștia au implementat conceptul de Smart Business, alături de o gamă diversificată de produse ce va putea fi regăsită în magazin, precum cele dedicate înotului, alergării, triatlonului, drumeției, campării, filmării, monitorizării sau chiar supraviețuirii. George Culda, Marketing Director al Veloteca, explică: Strategia noastră este să devenim un serios ‘megastore’ SPECIALIZAT pe sporturi în aer liber din Bucuresti, concentrandu-ne pe biciclete, dar introducând si alte produse legate de ciclism: triatlon (inot si alergare), drumetii si camping, mobilitate urbana si agrement. Principalele grupuri țintă sunt formate din persoane cu vieți active, interesate de sănătate, turism, sport, competiții, tehnologii moderne, gadgeturi high-tech si produse de nutriție sportivă bio/organice și transport inteligent. Sperăm ca noul slogan să demonstreze oricărui client nou sau vechi, că ne dorim să ne îmbunătățim permanent serviciile de consultanță, vânzare și post-vânzare! Echipa noastră de vânzări este instruită periodic în tehnici de vânzări și abilități de comunicare, inclusiv expertiză tehnică în diferite produse și tehnologii. Noi investim foarte mult în a face fiecare membru al echipei noastre într-un consilier de încredere pentru fiecare tip de client. De menționat că cei de la Veloteca au pornit într-o colaborare strânsă cu echipa de ciclism Carcover Racing Team, un subiect pe care-l vom aborda într-un interviu ulterior. Adresă: BUCUREȘTI, sector 2, strada Ritmului numărul 18. Sursa: Freerider
  11. Lăbuțe și roți

    Care este cel mai bun prieten al tău când ieși la o tură de bicicletă? Pentru el, omul este. [embedded content] Sursa: Freerider
  12. Garanție de 100 de ani la 100 biciclete Pegas

    Producătorul autohton de biciclete Pegas, vine cu o promoție specială cu ocazia Centenarului României. Oferă garanție de 100 de ani la cadru, pentru 100 de biciclete Pegas. De la producător: Pegas celebrează aniversarea de 1 Decembrie 1918-2018 cu o ofertă memorabilă. Pentru că povestea recurentă a tuturor oamenilor care iau contact cu acest brand este legată de amintirea primei biciclete a copilăriei, iar majoritatea celor care cumpără biciclete pentru copii, fac acest lucru tocmai pentru a transmite din generație în generație acest atașament, venim în sprijinul lor cu o supergarantie, cea de 100 de ani, la cadru. În acest fel și copiii și nepoții noștri pot păstra și colecționa, bicicleta copilăriei lor, Pegas. La Pegas, cadrul este elementul distinctiv, gândit și conceput în România, reflectând personalitatea brandului nostru și considerăm că merită să dăinuie în timp. Se pun la bătaie 100 de Bicicletele, cu 100 de ani garanție la cadru și reduceri masive. Pentru că am crescut împreună și am perfecționat calitatea produselor, ne asumăm faptul că aceste biciclete vor dura și mai mult de 100 de ani , așadar garantăm pentru ele. Campania are motto-ul “ Noi suntem aici pe veci stăpâni” și vrea să pună în valoare figuri celebre care se constituie în elita culturală și intelectuală a României și care întâmplător sau nu îndrăgesc brandul Pegas și folosesc bicicletele. România unită împlinește 100 de ani iar Pegas 46. Să sperăm că împreună vom prinde cel puțin 1000! Campania este insotita de o piesa ale carei versuri sunt: “Așa cum e bicicletă Pegas la români Tot așa om fi aici cu toți pe veci stăpâni Dăm pedala cu pedala C-o istorie milenară. 100 de ani de românia, 46 de ani de Pegas 100 de biciclete cu 100 de ani garanție Intră pe bicicletapegas.ro și Dă o gheară, dă o gheară, Cu promoția centenară!” Promoție limitată în perioada 3-17 dec în limita stocului disponibil. Sursa: Freerider
  13. Accidentele se întâmplă când te aștepți mai puțin. Nimeni nu se așteaptă să aibă un accident, dar din când în când lucrul acesta se întâmplă. Acum ANGi vine în ajutor. Una dintre noutățile de la Specialized, ANGi este un senzor smart de accident ce se atașează la cască. Echipamentul de dimensiunea unei monede are o greutate de doar 10 g și este echipat cu senzori de impact și de rotație pentru a detecta dacă ai fost implicat într-un accident sau chiar și dacă s-a dezvoltat suficientă forță de rotație să afecteze creierul. În cazul unui incident, senzorul comunică cu aplicația Specialized Ride care va anunța contactele de urgență și le va trimite ultimele coordonate GPS disponibile. În cazul în care nu există semnal GSM, aplicația poate funcționa pe bază de timp. Dacă e planificată o ieșire de 3 ore se poate programa aplicația ca după 3 sau 4 ore, dacă nu te întoric, să dea alarma chiar dacă telefonul nu e în raza de acoperire. Se poate programa și timpul disponibil pentru dezactivarea alarmei în cazul unui accident, ceea ce e util pentru a preveni alarmele false. Toate acestea au mai fost prezente pe un produs anterior, ICEdot, al cărui dezvoltator Chris Zenthoefer a trecut la Specialized unde a dezvoltat o versiune mai avansată – ANGi. Cu Specialized în spatele proiectului, ANGi beneficiază acum de o aplicație mai puternică în spate și sunt în curs de implementare funcționalități mai avansate. În acest moment Specialized Ride App e compatibilă cu Strava deci se poate rula Strava cu toate funcționalitățile acesteia prin Ride App. Planurile următoare includ conectivitate ANT+ și Bluetooth pentru a se putea conecta la computere, senzori de putere, etc… Mai multe modele de căști Specialized vor fi disponibile cu ANGi gata instalat, la un preț suplimentar de aproximativ 25$. Este o ofertă bună deoarece toate modelele de căști Specialized sunt acum disponibile cu MIPS, doar acesta mărind prețul căștii cu 25$. Sistemul ANGi va fi disponibil și separat la prețul de 50$ iar atât sistemul separat cât și căștile vor avea inclus abonamentul pe un an, în valoare de 30$. Căștile care acceptă ANGi vor avea un loc special de prindere pentru acesta, undeva în zona din spate. [embedded content] O mare îmbunătățire la Specialized este că acum toate căștile vin echipate standard sau cel puțin opțional cu MIPS, modelele mai ieftine având și versiuni fără. Până acum MIPS era disponibil doar pe câteva modele de top. Specialized spun că la momentul respectiv nu erau complet convinși de eficiența sistemului, dar studiile Virginia Tech i-au convins că o cască cu MIPS e o cască mai sigură. Asta i-a făcut pe cei de la Specialized să ia sistemul MIPS și să incerce să îl îmbunătățească. Asta a făcut să apară noul sistem MIPS SL care momentan e exclusiv pe produsele Specialized. În loc să se bazeze pe adăugarea de interioare din plastic pe căști pentru care acestea nu au fost proiectate, sistemul SL folosește prinderi mici pentru căptușală, aceasta având la contactul cu casca un material ce oferă frecare redusă. Acest lucru aduce toate beneficiile MIPS dar într-un sistem mai ușor, mai ventilat și prietenos în același măsură cu cei fără păr și cu cei cu părul lung. MIPS SL se regăsește pe modelele echipate cu ANGi Ambush și S-Works Prevail II în timp ce modele ca Propero II vor fi echipate cu ANGi dar vor primi sistemul standard MIPS. [embedded content] Concluzia e că în 2019 toate căștile Specialized vor fi echipate cu sistemul MIPS iar o mare parte din ele vor include senzorul ANGi pentru un preț suplimentare de doar 25$, preț combinat pentru MIPS și ANGi. Pentru cei ce nu vor să folosească ANGi, acesta se poate demonta și rămâne casca simplă echipată cu MIPS. Aproape toate modelele și variantele sunt deja disponibile la distribuitorii Specialized. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  14. Cometa de iarnă

    Corey Smith este unul din norocoșii care-și permite să se dea cu bicicleta oriunde și oricând. În acest clip, împreună cu Patrick Noonan se duce în North Conway, SUA, pentru a testa câteva noi trasee recent construite. Faptul că a venit iarna nu-l deranjează prea tare. [embedded content] Sursa: Freerider
  15. Câteodata ai nevoie de ce e mai bun din cele două lumi, iar asta poate însemna frâne de la Shimano cu shifterele Eagle de la Sram. Însă poate nu vrei ca fiecare să fie instalat individual pe ghidon ci le dorești combinate și montate cu un singur colier. Poți face asta acum folosind “combinatorul” Shiftmount de la Wolf Tooth Components. Adaptorul Shiftmount este gândit să-ți permită instalarea shifterelor Sram pe frânele compatibile Shimano IS-II. Piesa este construită din aluminiu 6061 T6 și cântărește doar 8 grame. Folosindu-l vei putea monta pe ghidon ambele componente, shifterul și frâna, pe același colier. Vei obține astfel și un „cockpit” mai curat. Mulțumită găurii largi de instalare și posibilității de a-l roti, adaptorul oferă două modalități de reglare, pentru ca poziția shifterului și a frânei să fie acolo unde-ți dorești. Adaptorul Shiftmount de la Wolf Tooth Components este disponibil doar pentru partea dreaptă a ghidonului și are un preț de 14,95$. Pentru livrare în România se mai adaugă taxa poștală de 9,95$. Sursa: Freerider
  16. Cum ne alegem trainerul?

    Vine iarna și o mare parte din împătimiții bicicletei preferă să își continue pasiunea și antrenamentul în casă, chiar dacă ocazional mai ies să dea piept cu gerul și zăpada, de distracție. Pentru a pedala în casă, în cazul în care casa nu e extraordinar de mare ca să putem să ne plimbăm prin ea cu bicicleta, e nevoie de un trainer. În acest articol vrem să vă prezentăm, la nivelul anului 2018, ce opțiuni aveți și care ar fi avantajele fiecăreia dintre ele, pentru a vă ajuta să alegeți sistemul potrivit! SMART vs CLASIC Dacă trainerele clasice pe care montăm bicicleta și pedalăm există deja de zeci de ani sub diverse variante, în ultima vreme au devenit din ce în ce mai populare variantele Smart, care permit o conexiune uni sau bidirecțională cu un dispozitiv, legat sau nu la internet. Trainerul clasic are de obicei un simplu rol de a asigura o rezistență pe roata spate, în general reglabilă, astfel că antrenamentul se poate face foarte ușor. Beneficiem însă doar de informațiile ce le avem în mod normal și pe bicicletă, afară, astfel că putem să ne antrenăm în funcție de puls, viteză sau putere, totul depinde de senzorii și computerul folosit. La modul cel mai simplu, putem doar să urcăm pe trainer și să pedalăm în timp ce privim un film la TV sau chiar privind la peretele alb și meditând la diverse probleme. Câți oameni, atâtea preferințe… mulți se simt bine chiar și cu atât. Trainerul Smart este însă o problemă mai complexă, acest trainer implică faptul că antrenamentul este ghidat de un program ce rulează pe un PC, tabletă, telefon sau computer de bicicletă (le vom denumi pe toate generic PC ca să fie mai simplu), făcând evident antrenamentele mai eficiente, mai structurare și mai captivante. Există însă mai multe niveluri de trainer Smart pe care vom încerca să le descriem. trainerul Smart unidirecțional ar fi cel mai simplu model, el transmite informații despre dinamica bicicletei către PC unde programul le analizează și ghidează antrenamentul în funcție de acestea. În general este nevoie de informații despre cadență, viteză și putere dar este recomandat și pulsul. Informațiile pot fi furnizate de senzorii incluși în trainer, dar de multe ori sunt folosiți senzorii de pe bicicletă, ceea ce înseamă că practic putem transforma un trainer clasic într-unul smart unidirecțional cu ajutorul senzorilor. Mai mult, anumite programe de antrenament (Zwift, TrainerRoad, etc…) știu să estimeze valoarea puterii dacă trainerul e dintr-o listă a modelelor a căror rezistență o cunosc (la cele cu rezistență variabilă trebuie ales modelul și nivelul de rezistență) scăzând mult costurile, deoarece senzorii de putere sunt destul de scumpi trainerul Smart bidirecțional este modelul cel mai popular. Acesta primește și el date de la programul de antrenament și este capabil să varieze rezistența în funcție de comanda primită. Aceste modele au rezistența asigurată de un motor electric, pentru a fi capabile de acest lucru. Astfel pot fi simulate pante, cu atât mai mari cu cât modelul de trainer e mai performant, ajungându-se de la 6-8% la modelele ieftine până la pante de peste 20-30% la modelele de top. În acest mod, putem să pedalăm din confortul casei pe cățărări celebre cum ar fi Alpe dHuez, Stelvio sau Mt. Ventoux. Mai mult, cu anumite computere puteți relua acasă o tură preferată pe care ați dat-o când era mai cald, cu simularea tuturor pantelor. Unele trainere din această categorie sunt și mai realiste simulând coborârile, virajele sau chiar tremurând în funcție de calitatea suprafeței de rulare. Totul vine la un preț, depinde cât dorește fiecare să investească. Aplicațiile de antrenament Am introdus câteva informații despre acestea chiar aici, după discuția despre trainerele Smart, pentru că sunt direct legate între ele. Aplicațiile de antrenament sunt în număr destul de mare pe piață și fiecare poate să facă unul sau mai multe lucruri: antrenamente structurate – aplicația te ghidează prin antrenamente bazate pe intervale de putere. Antrenamentele pot fi alese dintr-o colecție, pot să facă parte dintr-un plan structurat sau le puteți crea chiar voi. Unele aplicații au antrenamente ce se adaptează din mers. În general toate sunt bazate pe putere și pe valoarea FTP (puterea medie ce o puteți menține o oră), aceasta fiind obținută în general în urma unui test prin care sunteți ghidat, unele aplicații reușind însă să o extragă din turele voastre anterioare postate de exemplu pe Strava realitate virtuală – aplicația îți oferă posibilitatea de a parcurge virtual un traseu, din lumea reală sau imaginar. În general acestea au fie grafică 3D performantă, fie chiar filmări reale de pe traseul respectiv. Pentru a avea parte de o experiență realistă e bine să aveți un trainer Smart bidirecțional, dar funcționează și cu unul Smart simplu, doar că pe urcări trebuie adăugată rezistență manual pentru a crește viteza. Adică nu e mare diferență între un deal și un sprint. rețea socială – unele aplicații sunt bazate pe interacțiunea între utilizatori, adică puteți să pedalați împreună cu alți prieteni, fiecare de la el de acasă, în lumea virtuală. Puteți participa la ture, antrenamente sau concursuri. Aceste aplicații beneficiază în mod normal și de realitate virtuală. Practic aplicațiile de pe piață din acest moment oferă, majoritatea contra unui abonament lunar, o combinație dintre aceste funcționalități. Acestea ar fi cele mai populare: Zwift – realitate virtuala, rețea socială, planuri de antrenament – toate se regăsesc împreună, în plus Zwift funcționează și cu estimarea puterii TrainerRoad – planuri de antrenament structurat, funcționează și cu estimarea puterii SufferFest – planuri de antrenament structurat, asociere cu imagini din curse dar fără realitate virtuală XERT – antrenamente structurate în funcție de necesitate, funcționează cu ajutorul aplicației Garmin ConnectIQ și la exterior, ia în considerare toate antrenamentele, inclusiv cele din alte sporturi, antrenamentele se pot rula în alte aplicații gen Zwift RoadGrandTour – realitate virtuală și rețea socială, momentan gratuit în faza de testare TrainingPeaks – planuri de antrenament complexe, antrenori reali contra cost, planurile pot fi folosite în diverse alte aplicații aplicații dedicate de la producătorii de trainere: TacX, Elite, etc… Echipament minim pentru aceste aplicații: trainer simplu, senzor de viteză, senzor de cadență, pentru unele e necesar powermetru. TIPURI DE TRAINERE DIN PUNCT DE VEDERE FUNCȚIONAL Din punct de vedere funcțional, există mai multe tipuri de trainere pe care vi le vom descrie aici, cu avantaje și dezavantaje. Trainere cu prindere pe roata spate Cele mai uzuale modele sunt cele care prind roata spate și aplică pe anvelopă o forță de frecare cu ajutorul unei role. Sunt simplu de folosit, bicicleta se montează și se demontează foarte ușor odată reglat totul. Dezavantajul lor principal este zgomotul, alături de uzura anvelopei. Ambele se pot reduce prin folosirea unei anvelope speciale de trainer, dar tot nu vor deveni suficient de silențioase pentru a le folosi de exemplu seara târziu la bloc fără să deranjezi vecinii. Trainere cu prindere directă pe pinioane Mai recent apărute pe piață, acestea elimină roata spate și o substituie. Astfel, trainerul are un butuc pe care se montează pinioanele direct iar bicicleta se montează apoi pe trainer fără roata spate. Avantajul mare e că dispare forța de frecare dintre rolă și anvelopă, un factor greu de cuantificat exact la aproximarea puterii. Astfel, aceste trainere sunt foarte precise și fără un powermetru. De asemenea, ele sunt extrem de silențioase. Dezavantajul lor e greutatea mare, imposibilitatea de a se face foarte compacte pentru depozitare dar mai ales faptul că montarea bicicletei e ceva mai complexă. Roller-ul Roller-ul este un tip de trainer folosit în special de cicliștii profesioniști, mai ales pentru încălzire înaintea curselor. Acesta constă într-un set de role pe un cadru iar bicicleta rulează pe acestea natural, în echilibru, fără a fi fixată. Există modele simple dar și unele ce pot adăuga rezistență suplimentară. Avantajul lor este că simulează foarte bine rulajul real cu bicicleta și că stimulează echilibrul. Dezavantajul e că sunt greu de folosit pentru începători și pot provoca oricând mici sau mari accidente, mai ales în casă. Ruloul Recent au apărut pe piață modele de benzi de ciclism identice cu cele de alergare, dar concepute pentru a se rula pe ele cu bicicleta. Acestea sunt cel mai avansat sistem existent pentru ciclism la interior, simulează pantele efectiv prin înclinare, dezavantajul lor fiind prețul foarte mare și dimensiunile care le fac aproape imposibil de mutat sau depozitat, fiind mai mult potrivite pentru săli de fitness. Bicicleta fixă/de spinning Bineînțeles că există mereu și varianta unei biciclete fixe. Pentru un antrenament serios e nevoie de o bicicletă ce simulează cât de cât poziția de pe cea normală, adică nu sunt recomandate modelele confortabile de supermarket. Variantele de top pot fi configurate la mm să fie identice cu bicicleta fiecăruia. Ele pot fi foarte simple sau foarte complexe, important e să aibă rezistență reglabilă și fiabilă. Unele variante de top pot înlocui un trainer Smart. TIPURI DE FRÂNARE În funcție de performanțe și gama de preț, trainerele pot să aibă diverse modalități prin care asigură rezistența la înaintare. frânarea mecanică prin frecare e cea mai simplă și se întâlnește rar, doar la modelele cele mai ieftine. În afară de preț și simplitate nu are niciun avantaj, forța aplicată e impredictibilă, uzura elementelor e mare existând contact fizic direct, necesită schimbarea materialului de fricțiune când se uzează. frânarea magnetică e cea mai întâlnită la modelele din gama joasă de preț. Aceasta e reglabilă, consistentă și predictibilă, poate să simuleze forțe destul de mari, uzura e foarte mică neexistând contact direct între magneți și rolă frânarea pe lichid (fluidă) este poate cea mai plăcută și silențioasă dintre toate, simulând foarte bine rulajul pe șosea. Dezavantajul acesteia este că nu se poate regla ca intensitate, însă forța de rezistență crește odată cu viteza, exact ca în realitate. Este cel mai potrivit tip de trainere în aplicații cu estimarea puterii. frânarea electrică folosește un motor și are avantajul că este controlabilă electronic, motiv pentru care este folosită la trainerele Smart bidirecționale. Oferă frânare perfect controlabilă și foarte puternică și poate oferi și accelerare pentru a simula coborâri. Singurul dezavantaj este însă prețul mare. ALTE CARACTERISTICI Flexibilitatea este o caracteristică interesantă. Dacă acum câțiva ani se încerca producerea unor modele cât mai rigide, acum producătorii de top oferă modele ce asigură un balans controlat al bicicletei de câteva grade la pedalat, pentru a face senzația să fie mult mai naturală. În mod special acest lucru a avut succes la rollere care sunt acum montate pe o platformă ce permite un mic joc față-spate. Se pare că astfel pedalatul e mai eficient. Compatibilitatea axului e foarte importantă la modelele cu prindere, deoarece azi există pe piață o multitudine de standarde de ax la roata din spate, vechiul QR clasic fiind practic pe cale de dispariție chiar și la cursiere. De asemenea trebuie luată în considerare și existența frânelor pe disc. Compatibilitatea cu cadrele din carbon e un subiect mult discutat. Mulți producători de biciclete spun că nu recomandă folosirea cadrelor lor din carbon pe trainer în timp ce producătorii de trainere susțin că acestea pot fi folosite fără probleme. În cazul în care aveți o reținere să faceți asta, cel mai bine e să studiați subiectul serios pe internet și să luați decizia în cunoștință de cauză. Cert e că roata spate fiind fixată, forțele în cadru sunt mai mari decât pe șosea. Noi nu am văzut încă un cadru din carbon rupt pe trainer, dar nu negăm posibilitatea, iar eu personal am rupt niște spițe pe roller! ALTE COMPONENTE NECESARE Suportul pentru roata din față e necesar pentru a asigura planeitate bicicletei, altfel ea va sta înclinată în față. E o idee bună să se aleagă modelul de la același producător cu trainer-ul, ca să ofere înălțimea ideală. De multe ori el este inclus în pachet cu trainerul. Ventilatorul este foarte necesar pentru cei ce vor să tragă tare. Nici eu nu am crezut, dar am constatat practic că fără ventilație puterea îmi scade serior, poate chiar cu peste 20%, datorită imposibilității organismului de a se termoregla stând pe loc. Protecția de podea e foarte utilă pentru a proteja parchetul, gresia sau mocheta de frecarea cu picioarele trainerului dar și de transpirația abundentă. Tot pentru a opri transpirația abundentă se poate folosi o protecție de cadru. CONCLUZIE Ce trainer alegem până la urmă? Trebuie început de la un buget și de la stabilirea tipului de antrenament dorit. Recomandarea noastră în acest moment este folosirea unui trainer simplu cu prindere pe roata spate, magnetic, împreună cu un set de senzori de viteză și cadență și un abonament la una din aplicațiile de antrenament, deoarece nu implică cheltuieli foarte mari iar benefiicile sunt fantastice – atenție însă să fie un model cunoscut de aplicație, în general cele de la mărcile consacrate sunt recunoscute. Un senzor de putere instalat pe bicicletă oferă precizie mai bună și accesul la aplicații mai multe, dar costul acestuia e mare. Beneficiul imens este că acesta e folosit tot timpul anului și vom putea să ne antrenăm după putere și afară, să avem date foarte utile despre efortul și eficiența din ture și chiar să ne facem strategii de concurs bazate pe curba de putere. Acesta merge foarte bine cu un trainer cu rezistență fluidă. Pentru cei ce doresc însă să fie captivați total, varianta trainerului Smart bidirecțional este clar cea câștigătoare. O urcare pe Stelvio la gura sobei în timp ce pe geam se vede viscolul de afară e imbatabilă, dacă bugetul o permite. Sursa: Freerider
  17. Coborâre directă din… copac, cu Jordie Lunn

    Imaginează-ți cum te plimbi tu liniștit prin pădure și vezi la un moment dat chestia asta. Îți închipui că un nebun a construit-o, pentru a se sinuceide. Și nu ai fi departe de adevăr. Jordie Lunn este unul din acei rideri “speciali” care ar face orice să iasă în evidență. Chiar a reușit acum. [embedded content] Sursa: Freerider
  18. Corfu – velo-experiența ioniană

    Se întâmplă din ce în ce mai des ca velo-vacanța de vară să ne-o petrecem în afara țării, iar pentru cei dintre noi care doresc să mai prindă și puțină culoare, pedalatul la munte în țări precum Austria nu este o soluție. Așa că se merge la mare, în țări precum Grecia. Grecia nu mai are nevoie de vreo prezentare, unele zone fiind deja “românești”, mulțumită numărului mare de conaționali sosiți la plajă. De asemenea, în ciuda crizelor de tot felul care se spune că își fac de cap în țara asta, când ajungi acolo, pe plajă, la restaurant sau pe bicicletă, simți foarte puțin că ar fi ceva probleme în jur. Pe de altă parte vara nu-i așa o perioadă potrivită pentru mersul pe bicicletă în Grecia. Evident, căldura este sufocantă dacp ești oriunde în altă parte decât la prăjit pe plajă. Pe de altă parte simți că nu poți rata ocazia de a pedala în altă țară și vizita locurile. Este chiar păcat să nu profiți de ocazie plimbându-te prin cât mai multe locuri în loc să stai blocat pe 1-2 plaje. În 2017 fusesem în Thassos și a fost interesant așa, pentru o primă interacțiune cu locul. Însă insula este atât de populară printre români încât te simți ca acasă, iar ăsta nu este tot timpul un lucru bun. Așa că pentru 2018 am ales un loc mai îndepărtat. Insula Corfu este cam de două ori mai îndepărtată decât Thassos, fiind și mai mare ca suprafață. Ai de parcurs până acolo puțin peste 1000 km, spre deosebire de Thassos unde conduci mai puțin de 600. Studiind potențialele trasee de bicicletă am aflat că muntele este concentrat în partea nordică a insulei, restul fiind destul de plat. Așa că și cazarea s-a aflat evident, în nord. Am mai aflat că cel mai înalt vârf, Pantokrator, se află la altitudinea de 906 metri. Nu pare mult însă având în vedere că plecarea se află practic la 0 metri altitudine, cățărarea până pe varf e ceva ce trebuie făcut. Comparând cu Thassos, înclin mai mult spre Corfu ca destinație bună pentru plajă și ciclcism șosea. Insula este plină de drumulețe asfaltate, cu o singură bandă, care ajung până sus pe vârf. Și în primul rând pare mai puțin aglomerată, însă asta ține desigur de perioada în care mergi. Noi ne-am dus la final de august. Traseele noastre au inclus pe cât posibil, cât mai mult drum secundar și cât mai puțin drum cu trafic auto intens. Însă spre deosebire de Thassos, unde ai un cerc de asfalt în jurul insulei, în Corfu și mai ales în nord, drumurile principale sunt și acestea rezonabile ca trafic. Însă cea mai bună parte este că poți traversa dintr-o parte în alta a insulei, peste munte, folosind doar drumuri mici și foarte mici asfaltate, unele cu înclinație descurajantă, dar pedalabilă. În funcție de locul de unde pornești și traseul ales, o buclă dus-întors până pe vârf poate avea 45 km cu o diferență de nivel de 1000 m. O altă tură pe care am făcut-o a traversat insula de la nord la est, trecând și fix prin mijlocun insulei. Traseul a avut o lungime de 53 km cu o diferență de nivel de 1.213 m. Acesta a fost cel mai „muntos” traseu facut de noi. Un altul l-am făcut incluzând și partea vestică, mai joasă, a insulei. Cu o lungime de 53 km și 963 m diferență de nivel, în tura asta am ajuns și destul de sus, la aproximativ 500 m altitudine, dar am parcurs și porțiuni de drum asfaltat direct pe malul mării, la zero metri. Traseele noastre le puteți downloada de aici. Calitatea drumurilor asfaltate este acceptabilă spre bună. Nu este asfalt nou însă cel existent este totuși bun. Pe de altă parte nu vorbim de Austria sau Elveția așa că este recomandat ca bicicleta să aibă anvelope de 28mm. Traficul pe Corfu, în special în zona montană, este foarte lejer. Odată intrat pe drumurile de munte nu prea mai ai localnici ci doar din când în când turiști cu mașina. Drumurile sunt înguste, iar mașinile rare mergând încet pentru că și ei sunt la plimbare. Mai poți avea „ghinionul” să întâlnești un convoi de Jimny cu turiștii ieșiți la poze. Dacă se întâmplă asta recomandat este să faci o pauză și să-i lași să se îndepărteze. Pe de altă parte poți avea neșasa ca terasa la care voiai să faci pauză, s-o găsești complet ocupată. Traseele montane sunt liniștite și traversează sate grecești și mai liniștite, aproape părăsite. Însă cam în fiecare găsești câte-o mică terasă la care este o adevărată plăcere să faci o pauză de expresso și/sau cola la umbră. Cele mai frumoase, rustice și pitorești sătuce le-am găsit în zonele cele mai înalte ale traseului. La terasa am aflat ca in multe din aceste sate gasesti cazare gen Airbnb. Așa că dacă ești deranjat de aglomerația de jos de la mare, poți veni sus la liniște, la munte. Peisajul este evident special. Cât ești pe urcare sau undeva prin mijlocul insulei nu vezi până la mare însă poți sorbi din priviri versanții cu pădurile de pin și arbuști destul de înțepători. Însă odată ce începe coborârea, începe și admiratul peisajului pe care doar pe-o astfel de insulă îl poți primi. Te vei bucura de drumul care șerpuie, cu vizibilitate până la mare. Efortul la pedalat ți-l alegi. Cu o rampă medie de 10% pe traseele făcute de noi, poți considera că antrenamentul poate fi cât se poate de intens dacă asta urmărești. Toate bune și frumoase, dar sejurul nostru a însemnat și o experiență mai puțin plăcută în unele momente. Iar asta pentru că practic la intrarea și ieșirea din fiecare localitate aflată lângă mare, deci nu și la cele de pe munte, găseai alți munți, de gunoaie. Nu era murdar pe plajă sau pe lângă pensiuni și hoteluri, dar întâmpinarea ta la intrarea în sat era iconică deja. Ni s-a spus că administrația locală nu se înțelege cu firmele de salubrizare și că aia e, până ajung la un numitor comun gunoaiele stau și se acumulează pe stradă. Din punctul ăsta de vedere semănăm mult cu grecii. Per ansamblu însă experiența a fost excelentă. Posibilitățile pentru ciclism sunt foarte bune și la fel și cazarea. Ca să nu mai vorbim de mâncarea gustoasă aproape indiferent de terasă. Locul este bun de pedalat și trebuie profitat de ocazie dacă tot te duci la mare cu mașina și poți transporta 1-2 biciclete. Însă la final de august vei avea temperaturi și de peste 40 de grade. Pe de altă parte, dacă alegi să te duci într-un cantonament special pentru a acumula kilometri pe bicicletă în vederea pregătirii noului sezon, acum spre exemplu în nordul insulei Corfu ai 18 grade. De asemenea, în februarie poți merge special pentru cantonament în Tenerife sau Turcia. Traseele făcute de noi pe bicicletă în Corfu le poți lua de aici. Sursa: Freerider
  19. Pre-înscrierile pentru Dunav Ultra 2019 s-au încheiat

    Dunav Ultra este un eveniment care adună la startul aflat în Bulgaria, pasionații de ciclism și aventură, pe un traseu de bicicletă de-a lungul Dunării. Dunav Ultra nu este un concurs însă participanții au de parcurs un traseu predefinit într-un timp maxim (5 zile), în timp ce toate punctele de control trebuie confirmate pe foaia de parcurs. Spre exemplu, în 2018 cei 670 km au fost parcursi de cel mai rapid ciclist în 38 de ore în timp ce ultimul participant a sosit în mai puțin de 5 zile. De-a lungul traseului, cu o lungime de 700 km în 2019, fiecare concurent este liber să-și stabilească propriul ritm de pedalare. De asemenea are dreptul și la mașină de însoțire. Se poate participa în echipă de doi cicliști sau solo rider. Dunav Ultra Cycle Adventure 2019 va avea loc la finalul verii 2019. [embedded content] În acest moment pre-înscrierea la ediția 2019 s-a încheiat, iar achiziționarea kitului de participare se va putea face la finalul lunii noiembrie. Prețul variază între 60 euro pentru solo și 120 euro pentru echipă de doi. Deși participând la acest eveniment ești încurajat să termini traseul cât mai repede, Dunav Ultra nu este un concurs. În schimb venind aici ești încurajat și să îmbrățișezi aventura, oferindu-ți ocazia să faci parte din cultura locală și istoria. Și asta pentru că de-a lungul traseului participanții trec princ câteva din cele mai interesnte locuri culturale și istorice din Bulgaria, atracții turistice aflate de-a lungul Dunării, pe malul drept. Vor fi traversate în jur de 90 așezări precum Russe, Vidin, Silistra, Belene și Kozloduy. Sursa: Freerider
  20. La timp pentru Black Friday, YT au lansat o ediție din aluminiu neprelucrat, 100% fără carbon, a modelului lor extrem de popular de enduro Capra cu cursă de 180 mm și roți de 27.5, oferta fiind însă redusă la un număr foarte limitat de exemplare. Pentru cei ce vor să poată urca pe bicicletă în vârf și apoi să își dea drumul la vale peste orice, Capra 27 AL Limited Edition e o ofertă extrem de bună. Model dezvoltat pentru cei ce nu doresc materiale compozite pe bicicleta lor de trail, YT Capra 27 AL Limited Edition folosește versiunea din aluminiu a popularului cadru de enduro într-un finisaj de aluminiu neprelucrat în ediție limitată. În plus, bicicleta e echipată de YT cu componente premium, ușoare și rezistente, dar exclusiv din aluminiu. YT Capra 27 AL Limited Edition e o bicicletă din aluminiu extrem de performantă și agresivă, dar a fost produsă într-un număr extrem de limitat de doar 200 de exemplare, jumătate disponibile în Europa și jumătate în SUA. În spatele finisajului neprelucrat și a echipării fără carbon stă aceiași bicicletă YT Capra de 180 mm cu roți de 27.5 care a fost lansată în februarie în campania Return of the Goat. Cu un cadru mai lung, mai jos și cu un unghi al furcii mai mic decât versiunea anterioară, YT o numește o mașină extremă de DH cu capacitatea de cățărare a unei biciclete de trail. Geometria amestecă aceste tendințe, folosind chainstay-uri scurte, wheelbase mare și unghi mic al furcii pentru cei ce caută manevrabilitatea unei biciclete de trail împerecheată cu suspensia unui model de DH. Capra 27 AL LTD este disponibilă în 5 mărimi, între S și XXL. YT au acordat atenție deosebită acestor biciclete deoarece orice defect de fabricație se vede foarte ușor în acest format neprelucrat. Bicicleta nu are angrenaj, jante și nici măcar manete de frână din carbon, totul e din aluminiu! Modelul LTD e disponibil într-o singură variantă de echipare, cu furcă Fox 36, amortizor DHX2 și tijă Transfer, toate în variantă Kashima Factory. Transmisia e tot din aluminiu, cu un angrenaj e*thirteen TRS+ 1x, deraior spate XTR și casetă e*thirteen 9-46 pe 11 pinioane. Frânele sunt SRAM Code RSC, ghidonul și pipa sunt de la Renthal iar roțile sunt e*thirteen TRS+ cu anvelope TRS Plus și Race de 2.35. Greutatea bicicletei complete în mărimea S este de 14.5 kg. Ediția limitată Capra 27 AL se poate comanda la prețul de 3500 Euro, dar cantitatea e foarte limitată! Mai multe detalii găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  21. Not2Bad – Șapte rideri rup poteca!

    Nu se întâmplă des să ai șapte rideri din discipline diferite dându-se împreună pe aceeași potecă în același timp. La un capăt îi ai pe vedetele la downhill Rachel și Gee Atherton, iar la celelălt capat îi vezi pe maeștrii slopestyle Cam McCaul și Ryan “R-Dogg” Howard. Între ei îi găsim pe enduriștii Andrew Shandro, Casey Brown și Dan Atherton. Împreună fac un spectacol care dacă nu te face să-ți dorești să ieși în secunda asta la o tură, înseamnă că trebuie să-ți verifici pulsul. Bine, poate nu acum ci la primăvară. [embedded content] Sursa: Freerider
  22. Test – schiuri Reghin Rubin

    Deși a trecut ceva vreme de la relansarea mărcii Reghin, schiurile nu sunt încă de găsit peste tot, dar pot fi deja cumpărate de pe site-ul oficial și alte câteva magazine partenere. Cum la Freerider suntem pasionați cam de orice sport practicat în aer liber, ne-am dorit să încercăm și noile Reghin Rubin. Am ales în mod special acest model pentru că din specificațiile oficiale rezultă că este un schi de pârtie pentru toată lumea, cu ceva mai mult “bias” spre pasionații amatori. În același timp însă poate fi lejer împins și spre segmentul avansat, făcând ușor față și unui schior care cere mai mult de la ele. Este cam fix ce am aflat și eu jucându-mă cu ele pe pârtie. Pârtia, respectiv locul de joacă, a fost în afara țării. De câțiva ani buni concediul de iarnă îl petrecem în Austria, motivele fiind numeroase. Aștept însă cu nerăbdare momentul când la noi se va relansa treaba asta cu schiul și pârtiile și vei putea să te simți bine și la noi. Saalbach-Hinterglemm, Austria – priveliște de la balconul pensiuniiLegat de acest test, din păcate din motive necunoscute ce țin poate și de tehnologia volatilă, majoritatea pozelor și filmelor făcute acestor schiuri au dispărut misterios de pe laptop. Sau pur și simplu le-am șters din greșeală… Cert este că nu au mai rămas cu aceste schiuri decât câteva poze de pe telefon. Mare păcat de altfel, pentru că strânsesem o mulțime de imagini „epice” și „inspiraționale”. Așadar, testate fiind „în afară”, pot spune ca le-am folosit în condiții ideale. Practic mai bune decât cele „de laborator”. Știți bine la ce mă refer: pârtii nesfârșite, perfect întreținute și cu zăpadă naturală sau artificială din belșug. Cum noile Reghin nu sunt fabricate în România, dar totuși în Europa, și testarea în afara țării pot spune că a urmat cam aceeași rețetă. Da, în România industria care se ocupă de schiuri nu mai există. Așa că pentru moment suntem recunoscători că măcar brandul a renăscut. Ok, Reghin Rubin, ce sunt? Producătorul le anunță drept schiuri pentru toată lumea, un schi „universal”. Asta înseamnă că te vei simți bine pe el și dacă ești începător și dacă ești avansat. Asta poate e mai puțin bine pentru avansați, dar e bine pentru cealaltă categorie. Geometria schiului ajută și este clar îndreptată spre a da o mână de ajutor atunci când trebuie. Designul este simplu și păstrează „nostalgia” Epocii de Aur. Schiurile sunt albastre, cu textul alb și câteva elemente de design roșii, inclusiv sigla Reghin. Nu fac parte sub nicio forma din cateogira designului extravagant de astăzi, care de cele mai multe ori inspiră mult mai multă viteză și experiență decât deține proprietarul lor. Așadar, pot spune că designul este mai degrabă de tipul „love it or hate it”. Pentru Rubin avem o singură lungime și anume 168 cm, așadar ideale sunt pentru schiori cu înălțime care oscilează în jurul valorii de 178 cm. Sidecut-ul este de 123/73/105 de unde rezultă un radius (raza cercului imaginar descris de schi dacă am prelungi capetele până se întâlnesc) de 12,1 metri. Ce înseamnă asta? Înseamnă iar că este un schi prietenos, care te va susține în a schia elegant pe o pârtie amenajată. O rază cu o valoare între 11 și 15 metri este tipică schiurilor pentru adulți, schiuri gândite pentru slalom și carving pe pârtii amenajate. Rubin se încadreaza perfect. Un radius cu cât este mai mic, cu atât imprimă schiului mai mult control la viteză mică, pentru un schior începător sau mediu. Pentru schiorii avantați același radius înseamnă un schiat în forță, cu cristiane strânse și precise. Pe de altă parte un radius mic imprimă schiului instabilitate la viteză mare sau foarte mare. În turele făcute pe pârtie am testat toate variantele. Construcția noilor schiuri este iarăși importantă. Pentru Rubin avem construcție de tip „sidewall”. Asta înseamnă că presiunea transmisă spre lateralele schiului se face eficient. De asemenea acest tip de construcție face schiul să fie mai rigid la torsiune oferind aderență mai bună pe canturi. Este tehnologia folosită în general la schurile de concurs. Neajunsul acestui tip de construcție este că schiurile devin mai grele și mai ușor de deteriorat când le încaleci. La interior avem lemn de de fag și plop la care s-a adăugat fibră de sticlă biaxială. Tipul de miez al schiurilor poate varia mult. De la felurile de material la cantitatea în care sunt folosite și modul cum sunt aranjate la inteior. Putem avea carbon, kevlar, aluminiu, fibră de sticlă, titan, aer sau spumă. Fiecare imprimă schiului un „feeling” diferit, greutate mai mică sau mai mare și desigur, preț mai mic sau mai mare. Însă majoritatea schiurilor au un miez construit din fâșii laminate din lemn. De obicei sunt alese mai multe tipuri de lemn, pentru a combina proprietățile lor și imprima schiului o anumită senzație, făcându-l mai potrivit pentru un anumit fel de schiat. Lemnul este folosit de cei mai mulți pentru că oferă o senzație vie, simți ce face schiul, atenuează bine vibrațiile, își menține bine forma în timp și vibrează destul de puțin. De asemenea este și unul din cele mai ieftine materiale. Folosind două tipuri de lemn, fag și plop la Rubin, producătorul reușește să „ajusteze” proprietățile schiului așa cum dorește, făcându-l bun pentru un anumit tip de schior și o anumită zonă de schi, mai precis cele despre care am vorbit la început. S-au folosit două tipuri de lemn pentru a imprima schiului diferite rigidități, flexii și greutăți în diferite zone ale schiului. Talpa schiurilor Rubin este din grafit. Bine, nu doar grafit însă așa este menționat comercial, pentru a fi mai ușor de reținut. Există două tipuri de talpă pentru schiuri, cele construite prin extrudare și cele construite prin sinterizare. Prima categorie este mai rar întâlnită azi. Practic e vorba de plastic topit și apoi tăiat în forma dorită. Este o metodă ieftină de obținere a tălpii schiurilor. Însă pentru Rubin s-a folosit sinterizarea. Prin acestă metodă se poate adăuga în mixul care alcătuiește materialul, și grafit. Este folosit grafit pentru proprietatea sa principală, conductoare de electricitate. Pe măsură ce un schi alunecă, apar încărcări statice de la frecarea tălpii cu zăpada. Acest lucru măreste frecarea și deci încetinește schiul. Grafitul din talpă ajută la disiparea acestor energii, reducând frecarea și făcând schiul mai rapid. În plus, o talpă cu grafit este poroasă și păstrează mai multă ceară decât o talpă simplă siterizată. Asta înseamnă că schiul devine și mai rapid. La vârf, Reghin Rubin este echipat cu o protecție metalică pe care o consider utilă. Știm cât de ușor și repede se degradează schiurile, de la încălecarea lor, de la transport și mai ales la telescaun, atunci când la coadă, ne calcă pe vârfuri cei din față. Această protecție, deși aparent un detaliu adăugat mai mult pentru estetică, ajută foarte mult la păstrarea integrității schiului. La fel de importante la schiuri sunt și legăturile. Pe Rubin sunt instalate Tyrolia PR11 MBS. Tyrolia este un brand austriac consacrat despre care nu ai nevoie de mai multe informații. E suficient să știi că-s bune, performante, fiabile și de încredere. Modelul PR11 îl vad drept legături “universale” sau bune la toate, în sensul că sunt gândite să se potrivească cu orice schior și nivel de schi, de la începător la avansat și poate chiar puțin spre expert. DIN-ul pentru PR11 este de la 3 la 11. Asta înseamnă că-s bune și pentru doamnele schioare și începătoare, cu o greutate care începe de pe la 36 kg și pentru domnii cu o greutete ce poate trece de 95 kg și stil agresiv de schiat. ATENȚIE! Reglajul nivelului DIN este extrem de important pentru că este direct legat de ligamentul anterior încrucișat din genunchii tăi. Poți afla reglajul corect pentru strângerea DIN folosind acest calculator. Un reglaj DIN făcut corect va proteja ligamentul anterior încrucișat de leziuni sau rupere. Tyrolia PR11 MBS sunt echipate cu câteva tehnologii interesante. Mi-a plăcut sistemul de culisare laterală a vârfului clăparului în caz de eliberare accidentală. Legătura dispune de o plăcuță care se mișcă stânga-dreapta foarte ușor, eliminând astfel o parte din frecarea tălpii clăparului cu speed plate-ul legăturii. Cele trei litere din denumire – MBS, nu vin de la mămăliguță cu brânză și smântână ci de la Multi Boot Standard. Acum aflu și eu că există mai multe tipuri de clăpari pentru schiul alpin, nu de tură sau alt fel. Avem așadar clăpari Alpine (ISO 5355), GripWalk și Walk Sole/Walk To Ride. Tyrolia PR11 MBS sunt compatibile cu toți. Însă cel mai mult mi-a plăcut că le poți regla ușor poziția pe speed plate, și pentru legătura față și la cea de spate. În trecut puteai regla doar spatele și aveai nevoie de o șurubelniță pentru a le culisa față-spate, dacă aveai nevoie să le reglezi după lungimea tălpii clăparului tău. La Tyrolia PR11 MBS poți face mișcarea asta cu degetul. E drept că nu ai nevoie prea des de reglajul ăsta, dar totusi e un ajutor pe care îl consider binevenit. Spre exemplu faci schimb de schiuri cu prietenii din grup. Când am testat Rubinele toți au vrut să le încerce și de fiecare dată a trebuit să reglez legăturile pentru o altă lungime de clăpar. Pe pârtie, cu noile Reghin Rubin m-am simțit foarte bine, aproape de excelent. Le-am simțit sigure și ascultătoare. La cristiane făcute în forță și la viteză sentimentul era de protecție, te puteai baza pe ele. Aproape la fel de bine le-am simțit și la viteză, în coborâre directă. De aici rezultă că pentru un simplu amator pasionat de schi sunt absolut perfecte. Pentru un shior care se dă relaxat, relativ încet și puțin încordat, Reghin Rubin sunt fix ce trebuie. Radius-ul este ideal pentru cristiane făcute cu efort mediu-relaxat, dar te vor ghida bine și dacă mărești viteza și intensitatea. Mie însă îmi place mai repede, așa că le-am încercat și la viteză. Având o valoare destul de mică a radius-ului și fiind destul de scurte, dar normale ca lungime pentru destinația lor, mă temeam că la viteză vor deveni instabile sau vor începe să vibreze, iar legăturile vor ceda. Am fost însă plăcut suprins să văd că și la 109 km/h am stat bine pe ele. Categoric nu-s gândite pentru viteza asta, dar dacă se întâmplă să ajungi din greșeală la așa ceva, e bine de știut că ingredientele de sub „top sheet” atenuează mare parte din vibrații permițând schiurilor să rămână controlabile. Însă la cristiane scurte sau lungi, făcute intens și la viteză relativ mare, Rubin țin excelent. Desigur, contează mult și canturile să fie ascuțite. Dar dacă toate condițiile sunt îndeplinite, Rubin devin niște schiuri foarte polivalente, universale. La fel ca în descrierea oficială! Probabil asta este si motivul pentru care Reghin a ales sa echipeze Salvamontul cu modelul Rubin. Pentru ca se descurca bine peste tot. sursa Cornoiu SabinTotusi nu mi-aș cumpăra Reghin Rubin pentru viteză. Fiind schiuri de agrement, destinația lor este mai molcomă. Le-aș cumpăra pentru cât de prietenoase sunt pe pârtie. Rubin te ascultă, te ajută, te iartă și-ți oferă un concediu de neuitat. Destinație: pârtie amenajată Nivel: intermediar – expert Lungime: 168 cm Sidecut: 123/73/105 mm Radius: 12,1 m Construcție: sidewall Miez: lemn fag și plop, fibră de sticlă biaxială Topsheet: structurat Talpă: grafit UHM (Ultra-High Modulus) Greutate: 5,63 kg Preț: nu a fost anunțat Data lansării: nu a fost anunțată Producător: Reghin Sursa: Freerider
  23. Producătorul belgian Zannata este un nume care nu a prea apărut în știrile de pe prima pagină din domeniu, dar cine face o vizită la standurile de pe circuitul Cupei Mondiale de ciclocros poate să observe că modelul Zannata Z46 Disc este extrem de des întâlnit în arsenalul unora dintre cei mai buni sportivi de ciclocros din lume, imediat după mărci de top ca Ridley, Stevens sau Trek. Printre aceștia se numără campionul Cehiei Michael Boros sau cempioana Italiei Eva Lechner care a condus cursa de elite feminină. Boros a luptat mult în cursă reușind să se țină în spatele liderilor cu un rezultat bun în final, primul dintre conaționalii săi. Însă bicicleta sa Zannata Z46 vopsită personalizat în alb/roșu/albastru a atras atenția. Proiectată în Belgia și produsă la o fabrică din Asia, Zannata Z46 are deja un palmares solid în ciclocros. Chiar dacă modelul nu a ajuns pe locul 1 al podiumului la elite, Mathieu Van der Poel a câștigat cu ea titlul mondial la juniori iar Sanne Cant a câștigat titlul de campioană a Belgiei cu modelul anterior Zannata Z46 cu frâne pe jantă. Zannata Z46 EVO Disc are un cadru din carbon UD, cu furcă conică de 1.5, discuri cu etrier flat mount și ax thru de 12 mm la ambele roți. Cadrul are monobloc tradițional filetat BSA și rutare internă completă a cablurilor. Modelul Z46 Disc Carbon e disponibil în 5 mărimi, are un unghi al furcii de 72 de grade, al tijei de șa de 74 de grade, o înălțime de 60 mm a monoblocului și o lungime de 425 mm a chainstay-urilor. Z46 EVO Disc e disponibil ca set de cadru la 1295 Euro, dar și ca bicicletă completă la diferite game de preț, inclusiv o variantă cu Shimano 105 2x la doar 2495 Euro, cu Ultegra Di2 2x la 3795 Euro sau cu SRAM Force 1x la 2995 Euro. Cumpărarea unei astfel de biciclete proiectată în Sint Niklaas nu e însă un lucru ușor deoarece deși ele se regăsesc în competiții prin toată Europa și chiar și în SUA, magazinele care le comercializează sunt doar în zona Benelux. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații și imagini de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  24. American Eagle lansează o ediție super limitată a modelului lor de Cupă Mondială de XC cu scopul de a comemora victoria fondatorului companiei Bart Brentjens care a câștigat prima cursă olimpică de MTB din istorie în 1996, la Atlanta. Vor fi lansate doar 20 de exemplare din seria limitată de cadre aurii, toate fiind numerotate și semnate personal de Brentjens, în pachet fiind incluse un discount pe viață la modelele viitoare American Eagle și o invitație pentru antrenament cu Brentjens în 2019. Modelul Atlanta 2.0 a fost lansat în 2017 când echipa pro a lui Brentjens a folosit bicicleta la toate cursele. Modelul Atlanta 2.0 Olympic Gold LTD vine vopsit în auriu cu grafică neagră lucioasă și va avea cadrul semnat și numerotat. Furca aurie asortată din imagini se pare însă că nu va fi disponibilă. American Eagle văd cadrul LTD care va costa 2695$ ca o piesă de colecție, însă acesta e gata de competiție. Ce e interesant e că prețul cadrului LTD e identic cu cel al modelului standard, inlcuzând în pachet chiar mai multe lucruri. Cumpărătorii cadrului LTD primesc în plus un echipament complet American Eagle Cycling team și un card Gold LTD ce include un discount de 10% la toate produsele American Eagle cumpărate în viitor (cum ar fi modelul de XC full suspension care va fi lansat anul următor sau un gravel ce este așteptat de asemenea tot în 2019). Cumpărătorii primesc de asemenea o invitație la evenimentul Gold LTD Edition Mountainbike Masterclass ce va fi susținut de Bart Brentjens la mijlocul lui 2019. Cadrul este proiectat exclusiv pentru competiții de XC, este rigid și ușor, folosește un amestec de fibre T700/T800, are roți de 29, un headtube înclinat și spate foarte scurt pentru manevrabilitate rapidă și precisă. Cadrul e proiectat să fie compatibil doar 1x, cu cabluri rutate intern, având și o prindere pentru chain guide. Cadrul de XC are spațiu pentru butuc Boost și o zonă spate supradimensionată cu chainstay-ul drept coborât. Monoblocul e de tip BB30 iar tija de șa de 27.2 mm asigură confortul ciclistului. American Eagle au anunțat o greutate de 950 g pentru cadrul în mărimea M, bicicleta fiind disponibilă în trei mărimi: 15.5, 17.5 și 19.5. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  25. Tură enduro în Leaota

    Un traseu de mtb enduro făcut de Vertical Riding Romania în munții Leaota, cu pornire din satul Bădeni de lângă Stoenesti – Câmpulung. Un traseu frumos cu peisaje superbe de aproape 45 km. Se urcă aproape 2000 m diferență de nivel, până pe vârful Leaota la 2133 m altitudine, după care se coboară la fel. Coborârea include încă o urcare până pe vârful Cioara, la 1858 m altitudine, dar de aici mai departe este doar la vale. Traseul îl puteți vedea mai jos sau downloada în format gpx de aici. [embedded content] Sursa: Freerider
×