Mergi la conţinut

Caută în comunitate

Se afișează rezultate pentru cuvintele cheie 'freerider'.

  • Caută După Etichete

    Scrie cuvinte cheie separate de virgulă.
  • Caută După Autor

Tip Conținut


Forumuri

  • Motociclism în România
    • Pasionati si pasionate
    • Experiente, Calatorii si Poze
    • Evenimente si Motorsport
    • Stiri si articole
    • Crema motociclismului
    • Echipamentul motociclistului
    • Dealeri, Servicii si Oportunitati
    • Comunitati Moto Regionale
    • Clubul Motoveteranilor
    • Intreaba aici, orice!
    • Despre motociclete / pareri si impresii
    • ATV-ul meu
    • Scuterul meu
    • Discutii generale
    • Accidente si Furturi
  • Alte pasiuni
    • Pasiunea pentru ciclism
    • Mașinile - frumoase sau puternice sau amandoua
  • Bursa de Motociclete, Scutere, ATV, Echipamente si Accesorii
    • Anunturi cu motociclete, echipamente, piese si accesorii
  • Clubul Motoveteranilor's Discutii
  • Adventure Club - Big bikes's Discutii

Categorii

  • Noutăți & Îmbunătățiri

Bloguri

Niciun rezultat de afișat.

Niciun rezultat de afișat.

Calendare

  • Evenimente Motociclism
  • Evenimente Ciclism
  • Zile de nastere
  • Clubul Motoveteranilor's Evenimente

Categorii

  • Cataloage de Echipamente, piese si accesorii
  • Tutoriale, Ghiduri, Articole Utile
  • Reviste de profil
  • Manuale de Service si Intretinere
  • Clubul Motoveteranilor's Fişiere

Marker Groups

  • Members
  • Biker Friendly

Categorii

  • Motociclete
  • Biciclete

Categories

  • Trasee Motocicleta

Categorii

  • Permis A / A1 / A2

2.581 rezultate găsite

  1. Aventură în Portugalia

    Acest articol participă la concursul organizat de Freerider împreună cu Green Dental. Portugalia. Camino Portughez. Eu, cu o bicicleta si un rucsac de aproape 8 kilograme in spate. Nepregatita, dar temerara… primele 3 zile imi organizasem trasee de peste 100 km/zi, crezand ca sunt relativ plate. Nu erau plate. Numai prima zi vreo 10 dealuri. A doua zi: Santarem – Coimbra, aproximativ 110 km. Plec la 7.30 dimineata, ajung in Coimbra pe la 18:30 (dupa o pauza de masa de doar 30 de minute avuta pe parcursul zilei din cauza de serpi morti pe marginea strazii si de stres ca ma prinde noaptea pe drum). Nu gasesc adresa. Coimbra este… un alt oras cu multe dealuri care mai inalte, care mai joase… si eu eram terminata. Pentru prima data in viata simteam ca muschii de la picioare se dezintegreaza… Dupa ce am coborat o vale adanca intalnesc, in sfarsit, un student vorbitor de limba engleza si care mai si merge cu mine pana la cel mai apropiat hotel, sa ne lamurim cu adresa negasibila… Doamna receptionista extrem de amabila, cauta pe google, nu gaseste. Ok, eu am numarul de telefon, o rog sa vorbeasca cu proprietarul si sa-i zica sa ma culeaga cumva de la hotel ca eu sunt praf si nu ma mai misc nici un centimetru. Se face. “Vine in 10 minute! Sa stiti ca are un Mercedes negru!” Suuuper! Vine un Mercedes negru in fata hotelului, parcheaza, eu zambesc si dau sa zic “buna ziua”, soferul coboara, se uita la mine nedumerit si ca la ultimul huligan de pe pamant, nu cumva sa-l ating! …ok, cred ca nu e asta Mercedesul… bine ca n-am deschis gura… Trece timpul si vine in sfarsit Mercedesul negru. Soferul-proprietar de hotel vine spre mine, na, nu ma asteptam sa fie cine stie ce model, dar nenea…. parea mai degraba un “peste” cu lantuc, cu maieu si pantaloni scurti, putin transpirat… si zambeste: “V-ati ratacit? Hai sa mergem!” Imi ia bicla, o rezolva cu portbagajul, mai iesea o roata, dar daca e permis… Ma sui in spate, cu telefonul in mana si cu vocea tremuranda incropesc un dialog: – Au mai venit pelerini pe la dumneavoastra? – Da, dar pe jos, nu cu bicicleta. – Erau multi? – Da, grupuri! Nu ca dumneavoastra, singura! … Dar de unde veniti acum? – Din Santarem… – De unde????? Doamne fereste!!!! Eu in tot timpul asta privesc pe fereastra cum mergem fix in directia din care eu venisem… strang telefonul in mana si ma tot gandesc “domne ce mi-a trebuit sa merg singura, mi se intampla naibii ceva, ce fac cu telefonul, cum il ascund, cum o sa sun la politie….“ – mai multe ganduri si scenarii de-astea… adaug: – Pai eu pe aici am venit! Unde mergeti acum? – Da, da, pai asta este drumul! E singurul drum! Ne intelegem… si ajungem la hotel. Totul frumos! Aveam sa aflu dupa, ca “pestele” fusese avocat in Brazilia, asa reusise sa deschida hotelul si sa sa se stabileasca in Portugalia. Mi-a comandat mancare si mi-a adus-o intr-o sala de mese care era de o frumusete desavarsita. Candelabru cu o mie de lumini, fata de masa alba scrobita, totul de o curatenie impresionanta, un peisaj de Brazilie coloniala de unde incepusem sa-mi imaginez femei negre si grase cu fuste lungi si colorate…cantand. Am mancat singura, a venit o doamna si mi-a servit un platou cu fructe si cu o umbra de admiratie pentru domnisoara rosie de la soarele de peste o zi de neuitat. “Luati mai multe!” A doua zi domnul nici nu a vrut sa auda de planurile mele fabuloase de a ajunge in Porto (numai 108 km). M-a condus cu masina la gara si m-a suit in tren (a stat efectiv sa se convinga ca ma sui in tren) si a zis ca “macar un pic sa va odihniti”. Dupa negocieri aprige cu oameni de neinduplecat, am mers pana la Santa Maria da Feira, unde aveam sa traiesc o alta zi plina de peripetii. Articol trimis de Elena Cengiz Sursa: Freerider
  2. La Broaște – un concurs săltăreț

    Articol aprobat în cadrul concursului DentalClinic, ce oferă un voucher de 2.000 de euro câștigătorului. Cine a avut inspirația sa aleagă acest nume merita o broasca! Sau… nu chiar o broasca, doar picioarele… Sau omleta de oua de broasca de țestoasă! Cel puțin pentru mine, acest concurs țopăie pana la înălțimea numelui lui. Acum 4 ani am țopăit, după un prim concurs terminat pe un loc cu mult peste 60, pana pe 23. Acum 3 ani am țopăit într-un șanț și am trecut linia de finiș cu roata din fata în mana! Acum 2 ani am țopăit de pe locul 3 la final pana pe locul 7 la festivitatea de premiere. Iar anul trecut nu am țopăit, dar am inotat. Asta e, Amfibianul trebuie respectat! Am ajuns și la ediția 2018! O noua ediție săltăreata! De data aceasta, topaiala a fost la propriu! Și ce zgaltaiala a mai fost! A fost ca decolarea unui avion pe pista de la Otopeni, înainte de decopertare. A fost atât de intensa încât telefonul meu a înregistrat 12.000 pași în loc de 21 km! Chiar o sa întreb la fabrica GT de câte ori a sărit pe cadru roboțelul chinez pentru a testa rezistenta. Pana la urma s-a dovedit a fi un traseu tehnic și extrem de solicitant. Eu m-am dus cu gândul doar sa ma simt bine, venit după o noua accidentare și o noua perioada de convalescenta. Toate elementele pe care le ador creau premisele unei curse distractive: căldură mare, praf, pădure, prieteni! Aliniat la start, au început zvonurile, confirmate apoi de mini ședința tehnica premergătoare startului: șanțuri adânci săpate în poteca deja scorojita de seceta, având drept consecință îngustarea drumului. Asa ca, încet-încet, teama de o noua căzătură la început de cursa a început sa pună stăpânire pe mintea mea. Abia a doua zi am fost luminat ca, dacă îți faci griji suferi de doua ori, asa ca cea mai buna defensiva era atacul! Dar cursa era deja terminata de 36 de ore. În momentul startului aleg cea mai cuminte trasa și eliberez drumul pentru vitejii care se avanta ca ploaia de vara și se termina repede ca o adiere în mijlocul pădurii. Dupa aceste șanțuri, urmează primul palier de viteza, demna de clasicul Hockenheim, palier care se termina în prima pădure. Aceasta prima pădure este traversata repede, în viteza, încât nici nu ne dam seama când ajungem pe al doilea palier rapid, propice depășirilor. Acesta are în jur de 1 km, în ușoară coborâre, pe un drum de tara acoperit cu pietriș. În plina viteza, pe o ușoară curbă la dreapta, cauciucurile și-au arătat, din nou, limitele și mi-au temperat elanul. Terminând acest speed trap, urmează o noua porțiune de pădure. Și ce porțiune!!! Dacă pana aici traseul era similar cu cel din anii trecuți, de acum începe surpriza!!! Cu o săptămână înainte de concurs, s-au instalat în raza traseului apicultori, ademeniți de mirosul teilor proaspăt infloriti. Și cum nu puteam sa ne intersectam cu hărnicia albinelor, s-a luat decizia unei rute alternative. Aici Răzvan și-a dovedit măiestria și talentul de organizator. A găsit traseul perfect în jungla de arbuști. Am fost înconjurați, pe km întregi, de ziduri de arbuști încâlciti și deși, care pe alocuri formau adevărate tuneluri de verdeață. Prima impresie a fost o exclamație de ‚wow’! Ma simțeam ca Leul pe Drumul de cărămidă galbena sau ca Alice, când a întrat pentru prima oara în vizuina iepurelui. Ma rog, nu chiar Alice, dar sunt sigur ca au fost Doamne, Domnișoare sau Domnite care s-au simțit asa😉. În mijlocul acestui colț de basm am auzit click-ul binecunoscut al unui aparat foto. Și m-am trezit cu un portret de toată frumusețea, pictat în rozul costumului meu pe fundalul verde al vegetației luxuriante care ne înconjura. Încă o data se confirma ochiul fin și plin de pasiune al Brindusei, care, câteodată, pare ca se teleporteaza în punctele perfecte ale traseului, surprinzând efortul nostru! Continuând crosetarea pomilor pe aleea abia vizibila printre ei, am ajuns pe malul lacului. Aici… Dezastru! Hmm, nu chiar dezastru, ci… De ce ți-e frica, nu scapi… Problema tehnica… Mi s-a desfăcut șiretul. M-am oprit, am luat o gura din licoarea ce o purtam cu mine în bidonul bicicletei, care între timp ajunsese aproape de punctul de fierbere (apa clocita, în limbaj popular), am refăcut legătura siretului și am purces către final. Cu vreo 3 km înainte de finiș l-am ajuns pe Radu, care, șocant, a făcut pana. I-am înmânat pompa, dar nu a reușit sa remedieze problema, asa ca a trecut linia de sosire în doua picioare și o roata umflata. După un ultim km chinuitor pentru rinichi, articulații și discuri herniate, am trecut linia de sosire cu timpul de 1h06m, ajungând pe locul 9 la categorie. Pana la urma, m-am ales cu experienta extraordinara a noului traseu, combinata cu distracția într-o zi de vara petrecuta în mijlocul naturii! Articol trimis de Laur Radu Sursa: Freerider
  3. Am avut mai multe revelații la această a doua ediție a Carpathian MTB Epic. Prima, pe care cu siguranță au avut-o mulți, a fost doar o reamintire despre cât de bine pregătiți sunt unii sportivi străini, un lucru care nu reiese doar din clasamentul final ci unul care poate fi văzut cu ochiul liber și este de regulă sintetizat în clasica frază: ăștia urcă ca locomotivele, bă! Apoi, am realizat că n-am mai fost de mult la o competiție sportivă care să reunească atâtea nume importante de pe scena locală și trebuie să recunosc că mi-a plăcut la nebunie (din lipsă de timp, chiar n-am mai ajuns pe la vreo competiție). Mai ales duelul dintre Tudor Oprea și Robert Dobai, care a fost unul ce m-a ținut cu sufletul la gură și cred că dintre toate ale competiției, a fost și cel mai spectaculos. Ultima, dar nu cea din urmă, s-a născut sub prestația lui Raul Sînza, care ne-a dovedit că putem avea speranțe din partea sportivilor români. Peeter Pruus (Estonia) a fost văzut mai tot timpul în față. Victoria este cât se poate de clară, următorul sosit, Marek Rauchfuss având un gap de peste 5 minute. Frans Claes a sosit la o diferență de peste 8 minute de Pruus.Revenind la ceea ce MPG a pus pe picioare în România, adică Carpathian MTB Epic – o cursă cu 4 etape adresată doar celor puternici și capabili să înfrunte așa ceva, pot spune că a doua ediție a luat ce-a fost mai bun de la prima și a dus totul la un nivel superior. Nu țin minte să fi auzit plângeri legate de organizare, iar în ceea ce privește traseele, acestea au fost modificate față de cele de anul trecut, cu o a 2a etapă de suferință, privind desigur prin prisma dificultății urcărilor și coborârilor, unele similare cu cele de la enduro, altele atât de dificile încât nici măcar nu pot fi categorisite. Dar frumoase. Ziua de duminică a fost cea mai relaxată, aceasta fiind de altfel deschisă către cei care au vrut să dea tot ce-au mai bun timp de o zi, pe un traseu de 60 de km cu aproximativ 2.400m diferență de nivel. Lejer dacă ne gândim la zilele anterioare ale competiției. 1-day-challenge a adus peste 60 de concurenți la start, primul reușind să încheie cursa în sub 3 ore, iar ultimul, în aproape 8 ore. La fete s-a impus Ariane Luthi care a mers incredibil de bine (poți să înțelegi doar dacă o vezi) și care a închis cursa cu un timp de top 30, la general! Româncele au fost preprezentate până la final de Alexandra Vulpe, de la Daimon Cycling Team, care a reușit să parcurgă toate etapele, terminând cu un gap de 7 ore și 55 minute, după elvețiancă. În ceea ce-i privește pe sportivii români, Arpad Kelemen s-a clasat după Raul Sînza, urmat fiind de Bogdan Duca. O cursă spectaculoasă au făcut Tudor Oprea și Robert Dobai, între aceștia fiind înregistrată o diferență la final de doar 45 de secunde în favoarea lui Oprea – o luptă aprigă și spectaculoasă, după cum notam mai sus. Ede Molnar i-a urmat pe cei doi cu o diferență de 3 minute și 18 secunde, după acesta sosind Alexandru Stancu, Attila Malnasi, Lucian Logigan și Roberto Burță. Deși nu i-am văzut foarte aproape unul de celălalt în cursă, Marius Ionașcu Maus și Daniel Roșioru au fost separați de mai puțin de 2 minute, în favoarea ciclistului gălățean. 7 dimineață, privind spre Bucegi.7:15 dimineața, privind spre Piatra Craiului și spre casă – munții Iezer-Păpușa.7:20, privind sub mine: bicicleta lui Frans Claes.7:21, privind în dreapta mea: bicicleta lui Maus.Alternativa la SUV-urile de lux cu suporturi de biciclete pe plafon: Citroen CX Turbo.Pasiunea are diverse variante de exprimare.Emoții mari înainte de ultima etapă, cu același punct de plecare: complexul Cheile Grădiștei.Start în forță, wați din belșug, praf în urmă.Un public simpatic și viu, cu multe goarne. Atmosferă faină la start și finish.România pitorească și Filip Adel în roată cu Peeter Pruus.Raul Sînză, pe aceeași urcare, urmat de colegul său de la Carcover Racing Team, Martin Blazso.Câteva minute mai târziu își face apariția și Arpad Kelemen, urmat de Bogdan Duca.Robert Dobai infiltrat în echipa celor de la Scott-Geiger. Lucian Logigan în fruntea grupului.Puțin asfalt pentru relaxare. Piatra Craiului găzduiește unele dintre cele mai faine concursuri din țară.La pas, că-i mai sigur.Nu știu de ce, dar am impresia că am văzut doar S-Works-uri la acest concurs.Moment de respiro…Viteză mare pe o potecă off-camber.Coborârea pe potecă pe lângă Cheile Dâmboviței.Raul Sînză a trecut în mare viteză și pe aici. Să ne spună câți kilometri a pedalat anul acesta, da?A treia zi a fost una bună pentru Alexandru Stancu.Arpad Kelemen concentrat pe coborâre și urmat de Ede Molnar.Go Ede, go!După vreo 40 de km, Tudor Oprea și Robert Dobai încă puteau fi zăriți împreună. Cred că a fost o cursă palpitantă chiar și pentru ei. 🙂Poteca plină de praf și de pietre putea să pună mari probleme celor fără experiență. Practice makes perfect!Whoaaa! Vine Ariane Luthi! Pfff… ai văzut cum a trecut?!Maus cu bateriile aparent interminabile.Puțin stil nu strică. Dă bine și-n poze.Subsemnatul cu copilul încurajându-l pe Gerhard Dumitrescu. Gerhard Dumitrescu trage frâna de spate și face ca lucrurile să pară mai palpitante. Când colo, știa exact ce face.Coborârea din Cioara din a 2a etapă a pus ceva probleme participanților.Nu cred că se vede prea clar în fotografie, dar aici urma o porțiune ruptă dintr-un traseul de downhill. Lui Raul Sînză nu-i pasă.Kelemen, coborâtor înnascut.Sigel Pirmin din echipa Bulls, un tânăr talentat care a mers de-a rupt pământul.Lucian Logigan, după coborârea din Vârful Cioara…… urmat de Tudor Oprea care a luat distanță pe această porțiune față de urmăritori.Bogdan Duca, de la Vee Tire Team, un rider puternic.Și Robert Dobai pe coborârea pe care n-a îndrăgit-o prea mult.Daniel Roșioru, ceva mai sus, pe aceeași coborâre.Și nimeni altul decât Vlad Urzică, recuperat rapid după o mică și nesemnificativă accidentare.Gerhard Dumitrescu încercând să-mi spună ceva despre frâne…… și Ede Molnar, mai serios decât îl știu de regulă.Carpathian rămâne în continuare o cursă spectaculoasă, exemplar organizată, ajutată nu doar de trasee și peisaje dar și de vremea bună (cu mici excepții) care cu siguranță a dat o nuanță diferită acestei competiții pe parcursul celor 4 zile. Oamenii din spatele organizării, pe care-i cunosc, merită desigur toată aprecierea, căci doar ei știu cât a fost de tras pentru amenajarea traseelor și pentru asistența în timpul concursului. Înainte de retragere am zis să mai trag o poză, cu telefonul. Destul de sugestivă pentru Carpathian MTB Epic, zic eu.Într-un final însă, tot ce contează este că efortul a meritat pentru toate taberele, România și-a mai adăugat în calendar o competiție care atrage sportivi străini pe meleagurile noastre – promovându-ne țara și în vestul Europei, lansând totodată o nouă provocare pentru ediția care urmează: cine va fi noul rege al Carpaților? Dragoș Mitroi editor-in-chief FreeRider.ro Cheile Grădiștei – Jud. Brașov Sursa: Freerider
  4. A sosit şi ziua de graţie, momentul în care mi-am făcut bagajele, am predat camera, am urcat F-SI4 (fără de care nu aş fi reuşit…) în duba racing şi o umbră de melancolie parcă mă încearcă, mă întorc în lumea „normală”, care ştiţi prea bine cum e. Obsevaţi că nu vorbesc despre rezultat, la nivelul ăsta contează prea puţin, pentru mine cel mai bun rezultat este că am rămas întreg şi eu şi materialul de concurs, după aproximativ 190 de kilometri şi aproape 9.000 de metri diferenţă de nivel. Un lucru ştiu de când eram jurnalist moto şi încercam să ţin un site specializat pe moto off-road, răposatul – dar scos pe zero totuşi, dirtbikezone.ro, atunci când românii se apucă de organizat curse pe două roţi, le ies chestii tari de tot, a se vedea RedBull Romaniacs – mă rog, asta e creaţia unui austriac, Martin Freinadametz, dar şi Enduro Panorama, Hard Enduro Piatra Neamţ, King of the Hill, etc. Ei bine, acelaşi fenomen s-a întâmplat şi la biciclete, eu sper şi chiar cred că aşa va fi, Carpathian MTB Epic va deveni unul din reperele mondiale ale acestui sport. În mod limpede, ultima zi de Carpathian a fost şi cea mai uşoară, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Astăzi a fost şi cursa de o zi, pe aproximativ acelaşi traseu, cu vreo zece-cincisprezece kilometri mai scurt, iar asta a răspuns pentru mine unei întrebări la care mă gândesc de ieri. Cum ştii dacă e ok pentru tine să participi la Carpathian MTB Epic – versiunea „full”, ei bine, din punctul meu de vedere, dacă ai parcurs peste 90% din traseul de o zi pe bicicletă, te-ai simţit bine, simţi că vrei mai mult şi orice ar fi în drumul tău nu pui niciodată întrebarea magică – „mai e mult, mai urcăm mult?”, ei bine, la anu’ merită să vii aici! Cum a fost ziua de azi pentru mine? Se demonstrează încă o dată, puterea antrenamentului specific: etapa a semănat mult mai mult cu MTB-ul pe care îl cunoşteam eu, nu s-a depăşit cu mult altitudinea de 1.200 de metri, au fost multe „rolling hills”, coborâri mai lejere, dar nici într-un caz plictisitoare, m-am simţit bine, în special în prima parte a cursei, când am stat mult mai în faţă decât în zilele precedente. Am stat ca pe ace, să nu cadă cumva lanţul – cred că cea mai bună alegere e o foaie AbsoluteBlack pentru SRAM Eagle-ul de pe bicicleta mea (dar aici nu e clar dacă îmi trebuie offset de 6 mm sau de 3 mm, am spus asta doar să mă dau mare de cât de „tehnic” am ajuns J ) pedalând chiar şi pe zonele de frânare, dar până la urmă tot am comis-o, lanţul a picat la chainstay, însă din nou, o singură dată. La scurt timp după ce m-am repus în mişcare, l-am întâlnit pe Vlad Urzică de la Perfect Bike, pe lângă bicicletă, l-am întrebat dacă îl pot ajuta, mi-a răspuns că doar cu o şa nouă şi mi-a părut rău pentru păţania lui, pentru că începuse ziua pe locul şase în categoria 19-39. Asta este stage racing-ul, foarte complex şi cu multe posibile răsturnări de situaţie. Au urmat zone interasante, cote de nivel, cu niscaiva urme de „copitate”, foarte provocatoare din punct de vedere tehnic, urcări, iar apoi, surpriză, am intrat pe un scurt segment pe care l-am parcurs şi la Zărneşti MTB Challenge, având în sfârşit ocazia să fac o comparaţie directă Lauf – Lefty Ocho, concluzia fiind că nu există termeni de comparaţie. A urmat apoi un moment de satisfacţie, parcurgerea unei bucle mai tehnice pe care m-am dat acum două săptămâni tot la Zărneşti MTB Challenge, de fapt, m-am dat pe lângă bicicletă, iar acum, bucurie, am rămas pe ea! Pot să spun că după aceste patru zile, m-am mai „dezgheţat” ca tehnică, după atâtea coborâri şi urcări, pur şi simplu nu ai încotro şi tot ajungi să le abordezi mai relaxat şi mai cursiv. Plus încă un lucru pe care l-am observat, după o asemenea competiţie, începi să citeşti mult mai rapid terenul, un lucru extrem, extrem de important. Am avut şi câteva podeţe construite peste mici râpe sau peste un părâu, la unul dintre ele, doi buşteni conectaţi cu un rând de stinghii dese, întâlnindu-mă cu Răzvan Preda (HPM Cycling Team). Am schimbat câteva amabilităţi, eu întrebându-mă dacă nu cumva Ariane Luthi o fi trecut pe acolo în manual. Cert este că urma un forestier pe coborâre, destul de pietros, un soi de „easy rock garden”, dar destul de lung, unde Răzvan s-a tot dus cu full-ul său.Am mai apreciat apoi o potecă în cotă de nivel cu ceva bolovani, foarte „hard-enduristică”, unde conta şi cât de bine reuşeai să te repliezi şi să treci bicicleta peste bolovani, dar şi parcursul de pe marginea unui pârău, traversat de câteva ori. Încet, încet, kilometrii se scurgeau, urmând o ultimă urcare pe un forestier rapid, unde, surpriză, m-am întâlnit din nou cu Andrei Căţoiu (XC Riders), tânărul rider impunând un ritm foarte bun, pe care nu am reuşit să-l ţin până la capăt, dar care m-a ajutat să închei etapa cu doar câteva minute peste patru ore, aşa cum şi sperasem. Ce pot să spun acum, nu prea îmi place să mă erijez în analist de organizări de curse, dar eu nu am ce cusur să găsesc pentru Carpathian MTB Epic, cu siguranţă este unul dintre puţinele lucruri cu adevărat occidentale care s-au făcut şi se fac în România şi după cum spuneam şi mai prin deschiderea articolului, sper că faima acestei curse să crească. Deja numărul de rideri de top, există aici pe site mai multe materiale pe această temă e mai mare decât poate mintea mea să proceseze, le mulţumesc Riders Club pentru invitaţia de a participa ca jurnalist-concurent la această cursă, mereu am mers ştiind că am un race report de scris, pentru mine, o asemenea „intensitate” stage race epic şi 5.000 de semne afterparty fiind o premieră. Chiar această experienţă mi-a deschis apetitul pentru altele similare, gândul meu fiind deja la Titan Desert, cursa din Maroc, care te duce prin munţii Atlas şi dunele deşerturilor africane. Ei zic că e „the hardest MTB race in the world”, dar după acest weekend eu sunt realmente sceptic. 6.000 de metri diferenţă de nivel, în şase zile, după ce am avut aici, îi fumez! foto – Dragos Mitroi, Carpathian MTB Epic Sursa: Freerider
  5. Carpathian MTB Epic, Race Report, ziua 2: Şi mai ameţitor!

    Fac un push-bike către cer şi mă gândesc că, la urma urmei, nu e absurd să includ presa pentru umeri în programul de forţă pentru ciclism, întrucât, sunt efectiv cu bicicleta deasupra capului. Mult deasupra capului. Mă mai gândesc şi că împinsul saniei cu greutate, pe care il au inclus diverşi sportivi în programul de pregătire, nu e o idee rea, pentru că împing vârtos la F-SI4. Răzvan Jugănaru ne-a spus la briefing ceva despre cinci minute de push-bike, bătând un a-propos că de ar fi să petreci mai mult cu această procedură, nu ai fi suficient de pregătit. Nu zic că nu, dar nu despre pushbike e vorba aici, ci despre faptul că după ce împing bicicleta pe o un soi spirală cu pietre, între două maluri de potecă, gândindu-mă la ceva gen „pas cu pas, hai”, văd cea mai demenţială imagine din cei opt ani de ciclism. Doi munţi, în dreapta, asemenea a două piramide, verzi, iar pe crestele lor, siluete de ciclişti care pedealază! Asta e, rien ne va plus, ce mai pot adăuga… Creasta e aproape ciclabilă pentru mine şi urmează momentele acelea sublime când stai în poziţie de atac, mai pompezi, mai arunc o privire la ceas, e bine, 30 km/h, mai fac un pic de pushbike, mestec mecanic pe modul fastforward un baton, schimb două vorbe cu oamenii „de gardă”, care sunt bine îmbrăcaţi… De trei zile vreau să spun asta, nu e puţin lucru, toţi voluntarii, te aplaudă şi te încurajează! Apoi, la cum e marcat traseul, aş spune că e imposibil să te rătăceşti. Bun, iar despre coborârea care urmează, să tragem cortina peste cele întâmplate. Dacă despre precedenta am concluzionat că e un Ciocanu pe steroizi, despre aceasta chiar am să-l întreb pe Lucian Neaga dacă nu cumva s-ar califica pentru RedBull Romaniacs, cel mai dificil raliu de hard-enduro al lumii, acolo unde riderul Velox Cycling Team a câştigat cel puţin odată clasa Hobby şi credeţi-mă, pe testate, „hobby” înseamnă altceva când e vorba despre această cursă motorizată. Revenind la coborârea din creastă, epuizantă şi din punct de vedere fizic, pot să spun că am avut şi câteva momente bune, vreo două când am nimerit pe bolovani şi nu am mai avut ce să fac decât să o las să curgă, dovedindu-se că aceasta e cea mai bună soluţie. Cătălin Maxim, de la Evergreen Biking Team m-a gratulat cu un „bravo mă, ai scos-o!”, după ce paranoic să nu încing din nou frânele – se pare că am exagerat ieri cu critica Shimano MT500, circulă o vorbă că mulţi concurenţi au cam rămas fără frâne acolo unde am catapultat bicicleta, am intrat cam tare, în afara limitelor proprii, pe o combinaţie de viraje, movile, dropuri, etc., reuşind iarăşi să îmi fac mintea să tacă şi să merg pe simţ şi probabil descoperind că există noi limite şi un pic de flow. În ce priveşte, sincer, eu m-aş întoarce să încerc măcar să dau coborârea cap-coadă, dar echipat cu cel puţin o bicicletă all-mountain, cască full şi protecţii, iar asta demonstrează ce treaba extraordinară fac elitele dar şi amatorii care reuşesc să se descurce pe acolo. Practic, traseul de azi, cu ai săi 3.300 metri şi 60 km a semănat cu un half-pipe uriaş, urmat de două mici piramide şi apoi o urcare înapoi la Cheile Grădiştei Fundata, m-am simţit bine pe prima urcare, foarte abruptă, dar ciclabilă, dar nu am scăpat de blocarea transmisiei, din nou pe forestierul de după start, de această dată am rămas ultimul concurent, de-a venit şi fostul meu coleg de la Focus Cylcing Team, Aly Avram, care face aici oficiile de închizător, începând să glumim cu „Marc Sandu se avântă într-o cursă de recuperare”. Oricum a fost o decizie bună să păstrez foaia originala 34T în dubă şi să îi rog pe cei de la Ambulanţa de Biciclete să îmi seteze şaua, tija Cannondale C3,care are un sistem ciudat spuneam eu iniţial, acuzându-l că ar fi proiectat de oamenii de la Citroen împreună cu cei de la Alfa Romeo, adică, şurubul din faţă îngropat în tijă şi o rotiţă pe care eu nu reuşeam să o învârt mai mult decât un sfert de cerc. Se pare însă că reglajul e foarte stabil şi nu mai trebuie să ţii şaua „în echilibru” până strângi şurubul spate. Cert este că am început să mă obişnuiesc cu bicicleta, iar furca Lefty m-a surprins de cât de bine s-a comportat la ieşirea dintr-un pârău, cum a filtrat un şant în care intram cu încredere. Problema cu bidoanele am rezolvat-o cu două bucăţii de 500 ml, pe care am tras un strat de powertape, care le face foarte stabile, aşa am înţeles că se procedează şi în Paris-Roubaix. Cât despre bicicletă, mi se pare că te ajută să accelerezi şi păstrează o inerţie entuziasmantă, la un moment dat, pe o urcare pe un forestier perfect pentru un gravel bike, reuşind să îmi cresc (!) media orară la un 12.5 km/h, ar fi fost o treabă să o păstrez, în consdiţiile în care am reuşit un timp final de cinci ore şi treizeci de minute, la care a contribuit şi întâlnirea cu Andrei Căţoiu, de la XC Riders, omul care a terminat de două ori traseul cel mai lung de la Salzkammergut Trophy, şi împreună am reuşit să ducem un ritm foarte bun pe un ultim forestier de vreo zece kilometri şi chiar să mai povestim, urcarea asta lungă şi constantă, pe o suprafaţă uşoară, aducându-mi aminte de cât de mult îmi doresc să particip anul viitor la Haute Route, o cursă de şosea de amatori, de şapte zile, la alegere între Alpi şi Pirinei sau pentru un restrâns cerc, ambele! În mod clar, aceasta a fost cea mai frumoasă zi de până acum pentru mine la Carpathian MTB Epic, de abia de dimineaţă mi-am dat seama cât de încordat am fost zilele precedente, am auzit păreri foarte interesante despre cursă, de exemplu, imediat după finiş, Hans Comyn mi-a spus ceva de genul „Carpathian MTB Epic face să pălească înţelesul de până acum al conceptului de epic”, un amic de-al său american, mi-a spus că e mult mai greu decât „Ruta Conchistadorilor” – mă rog de cursa asta, mea culpa, nu am auzit, dar omul părea foarte convins, eu pot să spun că după aceste două zile, că La Rioja Bike Race (Spania, 2014) a fost o plimbare în parc, iar despre Absa Cape Epic am auzit că pur şi simplu e foarte lungă, dar nici pe departe atât de tehnică. Mâine e ultima zi, teoretic se anunţă o zi mai uşoară cu „doar” 2500 metri de căţărare, dar cu siguranţă nu va fi… o plimbare în parc! n.b. în fotografia de sus, nu sunt eu! Hai sa vedem daca ghicim riderul! Eu as miza pe Gerhard Dumitrescu… Sursa: Freerider
  6. Carpathian MTB Epic, Race Report, ziua 1: Ameţitor!

    E un lucru bun acest Carpathian MTB Epic: să vii după o etapă grea cum a fost cea de astăzi şi să te retragi într-o cameră confortabilă de hotel – Complexul Cheile Grădiştei, adică, cum ar fi fost dacă eram la Absa Cape Epic, să stau într-un cort?!? Plus că aseară, la cina riderilor, am băut o jumătate de Birra Moretti, începută de însuşi Alexandru Ciocan, care cumpătat aşa cum îl cunoaştem mi-a pasat-o mie, iar eu nu am ezitat să o dau pe gât, căci, cine ştie, poate mai prind nişte enzime de campion. Birra Moretti la liber pentru rideri, pe mine asta m-a cucerit, aş mai bea una deseara, dar mi-e teamă să nu adorm direct în restaurant… Dar cu siguranţă vă întrebaţi cum a fost etapa de astăzi, o etapă „introductivă” de 60 de kilometri, cu 2.700 de metri diferenţă de nivel. Ei bine, ameţitor! Un soi de „living on the edge”, la propriu, pentru că am mers pe niscaiva şei şi, cel puţin eu, dacă începeam să mă uit în jur, cu pulsul de peste 160 bpm, constatam că eram la o înălţime atât de mare, că se vedea atât de parte, că eram atât de aproape de cer, dar şi de prăpăstii, încât mă lua ameţeala. Am avut o senzaţie asemănătoare o singură dată, la Thassos MTB Ultra Challenge, când am ajuns sus pe munţii aceea şi cum eram şi pe o insulă relativ mică, parcă mă urcasem în turnul televiziunii din Berlin. Ei bine, senzaţia a fost mai intensă acum!!! Ce pot să spun, consider că a fost o etapă foarte reuşită din toate punctele de vedere, cumva mă aşteptam la un traseu compus pe partea de coborâre doar din „nenorociri” cu pietre şi rigole, cum a fost o scurtă bucată de prolog, dar din fericire nu a fost cazul: un singur versant extrem de abrupt cu bolovăniş alunecos am avut, doar aici am fost nevoit să o iau la modul „consistent” pe lăngă, în rest am avut poteci de munte, înguste, şerpuitoare, mai cu câte niscaiva praguri de piatră, forestiere, o cotă de nivel cu multă piatră, mai enduristică, dar care mergea dată, iar coborârea finală, care te scotea pe drumul de asfalt ce urcă în Fundata a fost pur şi simplu perfectă, abordabilă de multe categorii de rideri, făcută parcă să te încânte după o zi grea şi chestia care sunt de părere că pur şi simplu trebuie să se găsească în orice concurs cu pedigree, tu erai cel ce alegea cât de rapidă să îşi „facă” poteca. Şi trebuie să mă întorc la acele poteci, aflate sus în golul alpin, pe care, după câte un scurt, intens şi suportabil push-bike, puteai să le dai cursiv fără prea mare efort, cât de flatant poate să fie asta pentru orice pasionat(ă) de MTB, mai-mai să te gândeşti la clipurile acelea artistice cu rideri care se dau în vârf de munte! Cum a fost cursa pentru mine? Ei bine, oamenii de la Ambulanţa de Biciclete sunt foarte competenţi, mi-au explicat rapid că e vorba de un chainline păcătos din cauza foii ovale, existând opţiunea (acasă) a unui alt offset (dacă bine îi zic) sau a revenirii la foaia originală, dar cred că am să spun pas, pentru că e un 34T şi mi-aş pierde din stilul de spărgător molcom de gheaţă, pe urcările pieptişe, care nu sunt puţine, cu moviliţe şi pietre la pachet. Transmisia mi s-a blocat o singură dată, imediat după start, pe un forestier rapid, pe undeva e un lucru bun, pentru că pe coborâririle pe care m-aş învârtoşa cu gazul, adică pinionul mic, fiind foarte prudent, ceea ce nu strică. Practic, nu am un ritm de cursă propriu zis, ca la şosea de exemplu, unde cumva sunt pe modul „race, race, trage, trage” aici e mai degrabă „rulează, rulează”, ştiu cât de uşor pot să greşesc. Problema a fost că în mai puţin de zece kilometri am pierdut ambele bidoane, cred că e o problemă cu suporţii, mergând fără isotonic până la primul punct de alimentare, unde am primit un bidon plin, lăsat de altcineva şi am mai luat unul gol, să fie. Mă lua mama naibii cu Lauful pe cărările astea de munte de care spuneam, cu o furcă „normală” merg date fără probleme, dar cu vechea bicicletă aş fi mers ca şi cu TIR-ul cred. Foarte faină noua Lefty Ocho, am început să mai capăt încredere, păcat însă că sistemul de frânare al lui F-SI4 (ce îmi place cum sună, parcă e navă spaţială) este subdimensionat, exact pe ultima coborâre – un soi coborâre la gard din Trofeul Muscelului, dar mult mai lungă şi mai îmbărligată, rămânând fără frâna faţă. Adică, unde doream să fie apăsare şi grip, cu spatele la limita derapajului, pur şi simplu nu mai era nimic, noroc că eram pe un soi de deal stil amfiteatru, pe iarbă, am reuşit să „zigzaghez” şi m-am oprit prin întoarcere la 180 de grade pe versant. Nu am mai auzit de Shimano M500 astea, dar sunt clar sub DeoreXT. Problema a fost că am vrut să continui, discul faţă era efectiv cărămiziu şi am fost nevoit să repet manevra, reuşind să mă „catapultez” cu mare eficienţă, dar aici e o problemă pentru că furca Lefty întoarce mereu ghidonul spre stânga şi am fost nevoit să privesc din nou cu groază un F-SI4 cum se dă peste cap. Mai aveam după peripeţia asta doar urcarea pe asfalt până în Fundata şi aici m-am înviorat brusc, în stil de şoselar şi chiar sunt mulţumit de cum am mers, am reuşit să „atac” şi eu, cu pulsul la 162, încercând să câştig cât mai mult timp. Până la urmă am reuşit un 5 ore şi două minute, e clar că ai multe pâini de mâncat până să fii competitiv la acest gen de curse şi nici eu nu mă pot hotâri dacă sunt MTBist, şoselar sau ciclocrosist. Mâine, m-am uitat pe „fişele” de cursă, avem tot 60 de kilometri, dar cu 3.300 de metri urcare, deci cu 600 metri mai mult decât azi… Sursa: Freerider
  7. A început Carpathian MTB Epic – Prolog la capac!

    Iată mă aşadar intrat la „program”, sunt în camera de hotel din Cheile Grădiştei Fundata, o muzică suavă se aude din televizor, mi-am pregătit bicicleta pentru ziua de mâine, mi-am băut regulamentar recovery shake-ul, am făcut un duş, iar acum voi sintetiza impresiile după prima zi. Acestea ar fi cam aşa: vremea este superbă, peisajul idilic, lumea prietenoasă, iar eu sunt puţin panicat după Prolog. Pentru că am plecat relativ târziu din Bucureşti, nu am apucat să fac un singur metru de recunoaştere pe acesta, în schimb, am auzit la telefon, lucruri destul de îngrijorătoare despre acesta. Am ajuns în Fundata şi m-am dus direct la masă, lăsând preluarea camerei de hotel după „înfăptuirea” Prologului şi având încredere într-o digestie rapidă. Sunt mulţi rideri din străinătate aici, atmosfera este foarte „profesionistă”, într-adevăr e un concurs diferit, se simte cumva că ştacheta e sus şi pentru aceasta, am avut emoţii destul de serioase la start, pentru că… pur şi simplu nu am mai trecut prin aşa ceva, decât la şosea, dar nu putem compara mere cu pere. Cumva, am avut o senzaţie de ireal, după ce luni de zile am aşteptat şi am aşteptat şi am ştiut că voi participa la acest concurs, să mă aflu aici, în sfârşit, e clar, acesta e „highlite-ul” anului pentru mine. Senzaţia asta de spectator poate fi periculoasă pentru siguranţa proprie şi de aceea, am trecut imediat pe un mod în care nu simt că „alerg în concurs” ci doar parcurg traseul cât de bine şi de curat pot, pentru că e lung şi complicat. Din fericire, traseul de la Prolog a început „smooth”, asfalt, apoi forestier – am recunoscut câteva din pasajele folosite la Campionatul Naţional de WinterTriathlon, apoi, nişte viraje mai strânse şi un teren uşor-tehnic, apoi o coborâre uşurică şi de abia apoi, coborârea cu „balauri” de care auzisem la telefon. Din păcate, au existat pentru mine destul probleme: la ieşirea de pe o coborâre în primele zece minute de cursă, la o schimbare de la pinion mic pe pinion mare, fără a forţa într-un fel, transmisia s-a blocat pur şi simplu, trebuind să mă opresc să scot lanţul dintre chainstay şi pinioane. Desigur, asta nu mi-a căzut prea bine, pentru că pur şi simplu îmi doresc să duc la bun sfârşit cele patru zile de competiţie şi să îmi „onorez” gentlemen agreement-ul cu Freerider.ro şi Riders Club, bănuiala mea e că se întâmplă aşa din cauza foii ovale Rotor, am fost avertizat de însuşi Alex Ciocan, care comentează live acest concurs, că o foaie ovală se împacă bine doar cu schimbatoare de top. Pe KTM aveam un Deore XT cu ambreiaj, care bloca bine patina, o singură dată întâmplându-se să îmi sară lanţul, la Zărneşti MTB Challenge, pe o coborâre de viteză cu multe denivelări. Acum am un SRAM NX, probabil se poate mai bine, clar e că i-ar prinde bine un ambreiaj. A urmat apoi coborârea, exact genul care mă blochează pe mine – multe variante de rigole printre bolovani, pe teren abrupt, am ales să cobor pe lângă bicicletă, iar apoi m-am răzgândit, considerând că o să meargă treaba şi am făcut exact ce nu trebuia să fac: până m-am poziţionat şi clipsat în pedale, am făcut o mică eroare de trasă, trimiţând F-SI4-ul direct în copaci şi bolovani, ceea ce m-a cam ofticat, sincer: ghidonul strâmb, maneta de frână coborâtă pe ghidon, ce să spun, un bun botez, total gratuit, asta îmi aduce aminte de prima mea cursă cu KTM Myroon-ul proaspăt pensionat, Ziua B, 2013, când îl azvârleam în toate tufele şi copacii. A urmat apoi o zonă foarte faină, cu flow şi taluzuri, ceva rădăcini, genul de zonă în care mi-a căzut fisa să mă bucur de dat, iar apoi o lungă urcare spre finiş, abruptă bine, dar ciclabilă, pentru că avea porţiuni de respiro, mai puţin abrupte, unde puteai să mai răceşti motorul. Din păcate, aici am lăsat un rider mai rapid să treacă şi am fost nevoit să trec la push bike până la un platou, unde mi-am găsit din nou lanţul pe pinion mic şi transmisia blocată, având câteva momente de panică să nu fi îndoit patina. Aşadar, multe sincope, care m-au costat o grămadă de timp, ştiu că important e pur şi simplu să nu greşeşti sau să nu avariezi bicicleta în acest concurs. Am să încerc să fiu cât mai fin cu transmisa sau cine ştie, ar trebui să montez înapoi foaia originală, pe care am luat-o cu mine. Restul urcării am făcut-o cu „poftă”, profitând de foaia 32T şi pinionul de 50, terminând într-o paranoia că am pană, simţindu-mi spatele „ciudat”. Clar, nu o să fie o cursă uşoară: mâine, dacă bine reţin de aşteaptă 60 de kilometri cu 2700 de metri diferenţă de nivel şi e de abia prima zi a Carpathian MTB Epic. Sursa: Freerider
  8. Acest material este un test. Planul este să particip la Carpathian MTB Epic şi graţie încrederii oferite de Freerider.ro şi Riders Club, să scriu câte un race report după fiecare etapă. Nu ştiu cât de greu sau cât de uşor va fi, urmează să vedem în teren, am auzit lucruri precum „o să ţi se ia de MTB” sau că „după ce termini etapa, doar de scris îţi va mai arde”. Dar, mă bazez pe experienţa de jurnalist la Red Bull Romaniacs, unde ritmul de viaţă era pe cât de frumos, pe cât de draconic. A propos de chestii draconice, deşi mi-am propus să trăiesc cât mai călugăreşte de luni încoace, pentru a merge la Carpathian MTB Epic cât mai odihnit, nu mi-a ieşit pasenţa. Am avut parte de cele mai variate evenimente: o instalare „blitzkrieg” de termopane, parte din genialul plan de upgradare al blocurilor gri, atât de complicată şi de absurdă încât nici nu vreau să mai vorbesc aici, alergătură pentru a pune la punct noua bicicletă, un Cannondale F-SI 4 Lefty Ocho, da, acum are şi tubeless, o dispariţie temporară a pisoiului T.T., recuperat dar şi o mutare a activităţii de trainer, chiar la studioul Postural Alignment by Tiberiu Vintiloiu, din zona parcului Herăstrău. Aşadar, am evitat la limită participarea la Carpathian MTB Epic cu KTM-ul Myroon Elite resuscitat şi echipat cu furca Lauf, o posibilitate care a stârnit ceva discuţii, după ce m-am chinuit la Trofeul Muscelului şi Zărneşti MTB Challenge. În ultima instanţă, planificam să alerg pe un KTM Ultra Sport, pentru că mai am experienţa unui Geiger cu un KTM Ultra Fun cu furca SR Suntour, dar mai bine vorbesc foarte pe scurt despre noua bicicletă: am ajuns la ea pentru că eram în căutarea unui pachet furcă Fox – transmisie SRAM, gata să îl cumpăr de pe bike.24, în ultimul moment, „devalizând” economiile, dar sincer, variantele de acolo mi s-au părut pur şi simplu scumpe, ca de obicei sunt drăguţ, îmi lipseşte sarcasmul şi nu specific mărcile care la un cadru din carbon cu SLX-uri şi XT se vând ca ouălele Fabergé. Apoi am început să mă uit la Cannondale, atras de ideea de Lefty şi de transmisia SRAM Eagle, fie ea şi entry-level şi până la urmă am cumpărat ultima bucată din stocul de zece bucăţi – România e o ţară săraca, deh, direct de la magazinul Stonefeet, cred că e frumos şi nu exagerez cu momentele publicitare, merită spus că echipa Stonefeet mi-a oferit o reducere. Am ales varianta L şi bine am făcut, pentru că deşi până acum am mers pe cadre XL sau 21 de inci, un XL de la Cannondale ar fi fost uriaş, geometria e realmente diferită, de exemplu, am fost uimit când am măsurat ampatamentul KTM-ul de 21 de inci, care corespundea mărimii M de la F-SI! Bun, acum foarte pe scurt, cum merge bicicleta, ei bine, mie îmi aduce aminte de o motocicletă de cross ca şi geometrie şi comportament şi anume Yamaha YZ125 şi chiar m-am deja cu bicicleta pe circuitul de motocross TCS Racing Park. Mă opresc aici cu descrierea bicicletei, hai să vedem cum mi-am făcut eu temele pentru Carpathian MTB Epic, adică aşa şi aşa. După articolul destul de deprimant despre participarea mea la Geiger de anul trecut, m-am axat pe şosea, am băgat zece zile de cantonament în Grecia, în primăvară, sperând să particip la Haute Route (rămâne în continuare obiectiv, pentru 2019), am stat toată iarna pe trainer, epuizând seria Peaky Blinders – cel mai bun serial după Dallas şi în genere am avut un sezon de care eu mă declar mulţumit şi despre care am mai scris una alta. Ca MTB, m-am bazat exclusiv pe taberele MTB Skills and Boot Camp, mai ales pe cea Level 2, unde am încercat, fără succes să recreez distanţele şi diferenţele de nivel şi „ciudăţenii” gen animal flow, Trofeul Muscelului fiind prima mea cursă din acest an, urmată de Zărneşti MTB Challenge, unde am încercat să culeg şi să împrospătez informaţii, reluând ideea de după Geiger, de anul trecut, că dacă nu locuieşti într-o zonă de munte, unde să te antrenezi cu ture consistente, e foarte dificil să ţinteşti podiumul, chiar şi în categoriile de vârstă de amatori. Plus că ai nevoie de un sezon full de curse, reţetă adaptată de suficient de mulţi rideri ambiţioşi şi puternici sau să fii … Ionascu „Maus” Marius, care am înţeles că stă în Galaţi! 🙂 Bun. Care e planul meu pentru Carpathian MTB Epic? Să iau fiecare zi aşa cum vine, să îmi iau în bagajul care aşteaptă să fie făcut compresiile, dopurile de urechi, masca de faţă, pentru a mă odihni cât mai bine, foam roller-ul şi o mingiucă de masaj pentru detensionare după cursă, să aplic o rutină de stretching şi… să mă bucur de procesul în sine pe traseu. Nu văd ce aş putea scrie mai mult, foarte rar îmi iese o încheiere mai de Doamne ajută la reporturile astea, îmi aduc aminte de La Rioja Bike Race, au trecut patru ani deja, m-am dus acolo cu un mare grad de inconştienţă, fără măcar să am o asigurare medicală, e cert că acum am mai mari emoţii, dar sunt şi încântat de faptul că mă îndrept spre cele mai palpitante Sursa: Freerider
  9. Șaua Corbului

    Șaua Corbului din Făgăraș, 12km și peste 1.500 diferență de nivel, împreună cu Vertical Riding Romania. Sursa: Freerider
  10. Suportul de biciclete Thule UpRide 599 la test

    I-am dat prietenului nostru Alin Vîrșescu, fost posesor de suporturi de biciclete Thule din mai toate generațiile, noul UpRide 599 pentru a-l monta pe mașină și pentru a-și transporta bicicleta pe unde a avut nevoie. Și pentru că a tot plecat în diverse ture, a avut ocazia de a-l analiza în detaliu și să vină și cu o recenzie care i-ar putea ajuta pe viitorii clienți să opteze pentru acest model. În deschidere, aș vrea să menționez și eu câteva lucruri despre acesta: montajul este facil, este solid și intuitiv de folosit (nu te speria de brațele în X), pare mai greu decât vechile și clasicele modele și este cu adevărat universal, nemaifiind nevoie de tot felul de improvizații pentru a transporta bicicleta FatBike, de Downhill sau cu anvelope 27plus. Acum, să-i dăm cuvântul lui Alin. Desi la inceput am fost sceptic cu privire la prinderea bicicletei pe suport, intrucat toate suporturile pe care le-am folosit pana acum prindeau doar cadrul, noul Thule UpRide 599 beneficiaza cu un sistem inovator care fixeaza roata fata printr-un sistem de ancorare pozitionat in X. Suportul vine cu prinderile pentru bare transversale, cu profil U, cu care deja suntem familiarizati insa se pot monta si prinderi pentru bare rectangulare, prinderi care nu sunt incluse in pachet, asa cum eram obisnuit de la modelul 591, dar care lipsesc in pachetul de la 598 si 599. Montajul este simplu si intuitiv, iar pentru cei care deja au mai folosit un suport Thule manualul este inutil, dar pentru un utilizator nou, manualul ofera toate informatiile cu scheme si pasii detaliati, astfel incat sa nu ratezi nicio operatiune. Revenind la suport si la felul cum acesta fixeaza bicicleta, asa cum spuneam anterior, am fost sceptic. Un pitic din capul meu incepuse sa scormoneasca prin amintirile orelor de fizica, gandindu-ma la fortele centrifuge, centripede, intertie etc care actioneaza asupra bicicletetei cand este prinsa in suport si cum toate acestea actioneaza doar asupra rotii fata sau a furcii care trebuie sa suporte toata greutatea bicicletei. O singură chingă pentru prinderea roții spate, din plastic, cu protecție din cauciuc pentru jantă.Brațul de fixare al roții, rabatabil și cu înălțime reglabilă – pentru diametre diferite ale roților.Brațul de susținere, de asemenea rabatabil.Pârghia care deblochează brațul de fixare.Brațul de fixare se strânge cu ajutorul acestei clapete cu click.Indicatorul pentru diametrul roții.Dar acelsi pitic imi spunea ca bicleta este rezistenta si ca toate fortele aste sunt mult mai mari cand calaresc bicicleta 90 km pe poteci de munte cu 30-40 km/h pe coborari. Asadar, cu piticii aproape impacati am purces sa pun bicla pe suport. Suedezii chiar au lipit stickere cu indicatii pe fiecare din prinderi: ricici asta, pui bicla, o ridici si pe asta si gata. Chiar daca folosesc mai multe biciclete cu dimensiunea rotilor diferita, suportul stie sa le gestioneze pe toate: click, click si am trecut de la roata de 26, prin 27.5, 27.5plus, 29 pana la 29+ chiar si fatbike. Roata spate se prinde cu o chinga de cauciuc cu protectie pentru janta – cunoscuta de la modelele mai vechi, iar strangerea acesteia este destul de facila avand integrat un sistem de curea cu click. Suedezii nu au uitat nici de siguranta bicicletei pe masina si au integrat in suport un cablu antifurt cu care se poate incuia/asigura cadrul. Acesta este retractabil si se poate ascunde in talpa de aluminiu unde se poate inchide cu cheia. Grosimea nu este foarte mare, asadar ia in calcul si un antifurt serios daca vrei sa o lasi peste noapte pe suport. Iar din acest punct de vedere, nici sistemele care ancorau bicicleta de cadru nu erau prea grozave, acestea putand fi smulse direct din suport sau mai nou, hotii aveau o cheie pregatita cu care deschideau incuietoarea. Atat de simplu. Antifurt integrat cu cablu din oțel.Acesta se poate ascunde în bara de aluminiu.Finisaje de nota 10.Marele plus cu care vine suportul asta este legat tocmai de temerea pe care se bateau piticii mei si anume ca nu se mai face fixarea pe cadru. Este un mare plus pentru ca ma gandesc la toate momentele cand ma chinuiam cu cadre full suspension cu amortizorul jos sa le indes in 591 sau 598, cand ma incurca suportul de bidon sa fixez bicicleta sau la zgarieturile lasate pe cadru de la noroiul care se freca intre prindere si suport. Dar cel mai mare avantaj este ca acum pot transporta fara bataie de cap bicicletele cu anvelope groase (fie ele fat bike-uri, electrice sau full-uri 27plus) si orice alta bicicleta indiferent de geometria cadrului. Finisajele sunt exceptionale si lasa in urma concurenta, iar greutatea suportului este mai mare decat cea a modelelor precedente. Video [embedded content] Preț: 822 Lei Importator: Aleo Sursa: Freerider
  11. Giant revine la roțile de 29 pe modelul Trance

    Modelul Trance de la Giant a fost lansat în 2012 cu roți de 29, însă după câțiva ani Giant au renunțat la roți pentru a trece toate modelele pe 27.5. Acum însă cu revenirea industriei la roțile de 29, Giant au introdus din nou Trance Advanced Pro 29 și Trance 29. Trance va fi disponibil în două platforme. Modelul din carbon se numește Trance Advanced Pro 29. După peste doi ani de teste și dezvoltare, bicicleta include ultima variantă a suspensiei proprii Maestro Suspension System căreia i s-a implementat o geometrie modernă de 29. Sistemul Maestro îmbunătățit include amortizor trunninon și permite astfel un raport al suspensiei mai mic. Bicicleta nouă are performanțe superioare la pedalat și frânare și datorită unei noi bascule superioare forjate cadrul e mai rigid și mai ușor. Este folosit amortizorul spate nou DVO Topaz 2 cu o cameră negativă de aer mare și un rezervor reproiectat pentru a se încadra mai bine în cadrele Giant. Suspensia are o cursă de 115 mm în spate și 130 mm în față, rezultatul fiind o bicicletă de trail destul de capabilă și pe urcare. Tot urmărind tendințele pieței, Giant a redus offset-ul furcilor la 44 mm pentru a îmbunătăți stabilitatea zonei frontale fără a afecta unghiul furcii. Geometria include chainstay-uri de 435 mm, un unghi al furcii de 66.5 grade, unghi al tijei de șa de 74.5 grade și un reach mai mare pentru trasee agresive și distracție. Cadrul include bineînțeles o mulțime din tehnologiile Giant cum ar fi OverDrive, PowerCore, MegaDrive, etc… Trance folosește un headtube standard conic, monobloc PF92 și forme ale tuburilor ce măresc rigiditatea. Butucul spate e Boost 148 mm. Cadrul are atât triunghiul față cât și cel spate din carbon Advanced Composite. Prețul începe de la 4.300 $ pentru Trance Advanced Pro 29 2 și merge până la 8.300 $ la modelul Pro 29 0 care include suspensie personalizată DVO și transmisie Eagle Dub. Trance 29 e practic aceiași bicicletă dar cu cadrul din aluminiu ALUXX SL, disponibilă doar în versiunea Trance 29 2. Prețul e de 3050 $ și include suspensii Fox, transmisie SRAM NX Eagle și roți cu anvelope tubeless ready. Cadrul are aceiași suspensie ca modelul Advanced Pro pentru a obține aceiași calitate a rulajului, dar fără beneficiile fibrei de carbon. [embedded content] Toate modelele sunt deja disponbile. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  12. Transmisiile 1×12 – ce trebuie să știți despre ele?

    Nu au trecut decât 2 ani de când am aflat vestea că SRAM, marca americană invoatoare în domeniul transmisiilor de bicicletă, care a renunțat total la ideea de schimbător față la MTB și a lansat aceiași idee și la șosea, ne anunța că apare pe piață prima transmisie cu 12 pinioane. Denumită Eagle, ea urma să schimbe totul și să convertească la 1x până și pe cei mai îndoctrinați fani ai schimbătorului față. Au reușit oare? Cu siguranță au reușit mult mai mult decât ne închipuiam atunci, deoarece produsul lor nu e doar inovator și performant dar a fost adus foarte repede și în gama de prețuri accesibile aproape tuturor! Să vedem care sunt principalele caracteristici ale transmisiei 1×12, avantajele și dezavantajele ei dar și ce variante avem pe piață pentru a instala una pe bicicletă. Lovitura mare dată de transmisia 1×12 Eagle este gama de rapoarte de transmisie de 500%, care este superioară oricărei alte transmisii 1x existente atunci pe piață și aproape tuturor transmisiilor cu mai multe foi. Lucrul a fost făcut posibil datorită casetei de pinioane 10-50, care a fost ridiculizată în acel moment de toată lumea. SRAM însă a lansat un produs bine gândit și proiectat, astfel că lanțul și dinții au forme special gândite pentru a funcționa la unghiurile extreme cu eficiență maximă și cu uzură minimă. Rapoarte de transmisie Să analizăm situația rapoartelor de transmisie în cazul folosirii unei foi de 34 (soluția clasică) sau una de 32 (pentru cei ce doresc să urce mai ușor): 34/50 – raport de transmisie de 0.68, adică la o rotire completă a angrenajului avem o rotire de 0.68 a roții în timp ce cu foaie de 32 avem un raport de 0.64. La extrema opusă avem un raport de 3.4 pentru primul caz și de 3.2 pentru al doilea. Vechea transmisie clasică 3×9 folosită încă de multă lume avea în varianta ei 22/32/44 cu 11-32 un raport de 0.687, deci mai prost, iar în varianta extremă cu pinion de 34 avea 0.647. Ambele sunt mai proaste decât omoloagele lor Eagle pentru urcare. La viteză însă, avem un raport de 4, considerabil mai bun decât la Eagle. Practic vechea 3×9 a fost una din transmisiile care depășea gama de rapoarte de 500%, dar din păcate nu se mai produce iar folosirea celor 3 foi nu e eficientă deloc. În cazul transmisiilor 2×10 mai moderne, avem cel mai popular angrenaj de 36/26, dar și 36/24 sau 38/26. Pinioanele clasice se duc până la 11-36 de dinți. Putem considera că utilizatorii începători aleg varianta 36/24. Astfel, pentru urcare avem la dispoziție cel mai bun raport de 0.67, aflat între cele două versiuni de Eagle, iar la viteză un raport de 3.27. Deși marginal, Eagle iese câștigător aici deoarece putem alege versiunea dorită, una ceva mai avantajoasă pe urcare, una pe coborâre, dar per total cu o gamă de rapoarte mai bună. La transmisiile 3×10 avem un angrenaj 40/30/22 iar rapoartele sunt cu certitudine mai bune decât în cazul Eagle: 0.61 pentru urcare și 3.63 pentru viteză. Acest tip de transmisie este net superioară celei 1×12 ca gamă de rapoarte dar vine cu dezavantajul de greutate și complexitate a celor 3 foi. Apariția transmisiilor 1×11 a fost o mică revoluție în ciclism, dar o revoluție de care nu au putut beneficia și începătorii. Existența pinioanelor 10-42 de la SRAM și abia mult mai târziu a celor 11-46 de la Shimano obligă la un compromis: fie alegem o foaie mică pentru avantaj la urcări, dar pierdem la viteza maximă fie invers, preferăm viteză maximă mare dar ne chinuim pe urcare. Cicliștii de performanță au ales a doua variantă, începătorii prima, dar niciuna nu e pe deplin satisfăcătoare în toate condițiile. 1×11 a rămas o variantă elitistă și nu a reușit să impună renunțarea la schimbătorul față. La transmisiile 2×11 apar pinioanele de 40 și 42 și automat o gamă de rapoarte mai bune decât la 2×10. Astfel cu un angrenaj clasic 36/26 ajungem la un raport de urcare de 0.62 cu pinioane 11-42 dar doar la unul de 3.27 la viteză. Suntem din nou foarte aproape de 1×12 dar sub acesta. Deși foarte rare, există și transmisii 3×11 care oferă în mod evident cele mai bune rapoarte de pe piață la ora actuală, combinând angrenajul triplu cu pinioanele 11-40 sau 11-42. Concluzia capitolului e că transmisiile 1×12 sunt net superioare ca rapoarte celor 1×11, puțin peste transmisiile 2x însă inferioare celor cu angrenaj triplu. Ușurința și eficiența utilizării La acest capitol transmisiile 1x sunt de neegalat. Lipsa schimbătorului față face ca totul să fie extrem de simplu: o singură manetă cu padele + și – asigură schimbarea rapoartelor pe toată gama, fără alte bătăi de cap. După cum spuneam mai sus, 1×12 se remarcă prin plaja de rapoarte și este o alegere perfectă nu doar pentru experți și și pentru orice începător. Caseta cu pinion de 50 vine în mod clar cu dezavantajul saltului mare între pinioane. Cei de la SRAM au făcut însă ca salturile să fie destul de egale, astfel că după o perioadă scurtă de acomodare efectul nu se mai simte aproape deloc: 10, 12, 14, 16, 18, 21, 24, 28, 32, 36, 42, 50 Se observă salturile din 2 în 2 dinți pe primele 5 pinioane, apoi câte 3 pe pinioanele 6 și 7, câte 4 pe pinioanele 8, 9 și 10, apoi 6 dinți pe pinionul 11 și 8 pe pinionul final 12. Caseta XTR lansată recent de Shimano odată cu primul lor grup 1×12 se prezintă oarecum altfel: 10-12-14-16-18-21-24-28-33-39-45-51 Aceștia au preferat să meargă pe pinioanele mari în pași egali de câte 6 dinți pentru o păstrare mai eficientă a cadenței, acesta fiind și motivul declarat pentru care pinionul mare e de 51, nu pentru a avea rapoarte o idee mai bune. Shimano sunt singurii care oferă și o casetă mai mică, 10-45, destinată însă elitelor care nu au nevoie de pinionul de 51. Din punct de vedere al experienței de utilizare, 1×12 este fantastic și aproape toți cei care au încercat o astfel de transmisie au fost convinși de superioritatea ei. Costuri Inițial, transmisia Eagle de la SRAM a fost lansată în versiunile XX1 și X01, extrem de scumpe, prohibitive pentru majoritatea cicliștilor amatori. Între timp a fost lansată și versiunea GX cu prețuri mult mai accesibile și o penalizare foarte mică de greutate, ceea ce a făcut pentru prima dată din sistemul Eagle o opțiune populară și a determinat o explozie a răspândirii acestuia. Și mai recent a fost lansată o versiune extrem de ieftină, NX, care aduce prețul sistemului Eagle la nivelul bicicletelor entry level, cu specificația că nu are pinion de 10 ci doar de 11. Acest lucru vine însă cu beneficiul că pinoanele se pot monta pe roți cu casetă normală de SRAM/Shimano și nu e nevoie de caseta specială XD. Producători terți cum e SunRace sau Microshift au produs oricum deja casete 11-50 pentru a putea folosi sistemul Eagle pe roți normale. Prețul acestora e considerabil mai mic. De asemenea, producătorii clasici de lanțuri aftermarket cum e KMC au lansat versiuni pentru sistemele pe 12 pinioane. De asemenea există foi de angrenaj disponibile de la mulți producători. SRAM recomandă folosirea produselor proprii pentru o funcționare impecabilă și o uzură mică a sistemului, susținând că formele dinților și ale zalelor lanțului lor au fost atent proiectate pentru a asigura o durată mare de viață și o funcționare impecabilă. Shimano a lansat recent noul XTR dar prețurile acestuia sunt în categoria celor foarte mari, nefiind încă o opțiune demnă de luat în seamă pentru cicliștii amatori. Sperăm ca tehnologia să coboare cât mai repede la grupurile inferioare XT sau chiar SLX pentru a putea lupta cu SRAM în gama de prețuri accesibile. Concluzia ar fi că deja există variante 1×12 la prețuri extrem de accesibile, ceea ce face ca trecerea unei biciclete la 1×11 să fie azi complet inutilă. Durabilitate și funcționare Producătorii se laudă că noile sisteme pe 12 pinioane sunt mai rezistente decât cele pe 11 și că funcționează mai bine. Utilizatorii au raportat în general că sunt mai satisfăcuți cu rezistența pieselor Eagle de la SRAM decât a celor pe 11 pinioane. Despre Shimano încă nu există informații suficiente dar ne putem aștepta să se ridice la standardele de fiabilitate și funcționare cu care ne-a obișnuit grupul XTR. Variante și compatibilitate SRAM oferă 4 variante de grupuri 1×12 Eagle. XX1 e varianta de top, cu cea mai mică greutate. Urmează X01 cu aceleași performanțe dar o greutate ceva mai mare. GX oferă aceiași funcționalitate dar cu materiale și tehnologii inferioare la un preț mult mai mic. Toate acestea vin cu pinioane 10-50 pe casetă XD și cu foaie de angrenaj la alegere între 30, 32, 34, 36 sau 38 și mai nou și variante ovale. Grupul SRAM NX vine cu pinioane 11-50 pe casetă normală, în rest având aceiași funcționalitate. Toate grupurile SRAM sunt disponibile cu manetă tip trigger sau gripshift. Conform producătorului, toate componentele Eagle sunt perfect compatibile între ele putând fi combinate după dorințele fiecăruia. Grupul Shimano XTR folosește un tip nou de casetă pentru care încă există foarte puțini butuci disponibili, componentele nefiind compatibile cu cele SRAM. Ar fi însă de așteptat să existe compatibilitate de pinioane și de lanț, dar lucrurile sunt atât de complicate și scumpe încât va dura ceva până vom afla. Alternative Pentru cei ce vor altceva, există alternative care să ofere avantaje asemănătoare. Grupurile 1×10 și 1×11 pot fi transformate astfel încât să primească pinion de 50. Există kit-uri speciale ce modifică caseta de pinioane pentru a mări gama de rapoarte și există kit-uri ce modifică deraiorul să poată să urce pe pinioane atât de mari. Părerea noastră e că toate aceste alternative își aveau rostul doar când pe piață existau exclusiv componentele extrem de scumpe XX1 și X01. Odată cu apariția GX și NX orice astfel de complicație este inutilă din punct de vedere rațional. O alternativă interesantă este sistemul electronic Di2 de la Shimano care în varianta 2×11 deși folosește două foi, face schimbarea acestora comandată automat de către computer. Astfel, din punct de vedere al utilizatorului transmisia se comportă ca una 1x, fiind controlată doar din două butoane + și -. Avem însă practic 13 viteze în loc de 12 – după ce lanțul ajunge pe pinionul mare și foaia mare, se schimbă foaia și se mută pe pinionul 2. Sistemul e interesant, eficient, are plajă bună de rapoarte dar e destul de scump și din nou GX și NX vin cu alternative la un preț imbatabil. Singurul avantaj real ar fi salturile ceva mai mici între pinioane. Concluzia Indiferent cât de ciudat pare că s-a ajuns deja la 12 pinioane iar caseta e cât o farfurie serioasă, transmisiile 1×12 au acaparat încept piața. Strategia de a lansa extrem de repede grupurile ieftine GX și NX a făcut ca sistemul Eagle să explodeze și pe piața bicicletelor middle-end. Cu prețurile actuale aproape că nu există justificare ca un pasionat care e dispus să cheltuie sume de peste 1000 euro pe bicicletă să aleagă altceva decât 1×12. Shimano a intrat târziu pe piața asta dar așteptăm cu interes următoarea mutare. Apariția în timp util a grupului XT 1×12, cu mult mai ieftin ca XTR, sau poate chiar a unei versiuni SLX ar duce la recuperarea unei bune părți de piață pierdută în fața rivalului american. Cât despre noi, cicliștii amatori, părerea mea este că orice modificări serioase dorim să facem de acum încolo la transmisie, ar trebui să luăm în considerare serios trecerea măcar la NX Eagle, de preferat GX. Investiția deja e foarte decentă iar avantajele sunt uimitoare. Pentru cine nu e convins recomand un test cu o bicicletă echipată 1×12, cu siguranță foarte puțini vor spune nu după aceea. Sursa: Freerider
  13. Poteca Tuttifrutti din Val di Fassa, Italia

    Există un motiv pentru care Dolomiții sunt excelenți pentru mtb. Poteca Tuttifrutti din Val di Fassa face parte din renumitul concurs Superenduro. Este o potecă ce parcurge creasta munților și oferă peisaj fabulos! (foto copertă Markus Greber – ambmag.com.au) [embedded content] Sursa: Freerider
  14. Unul dintre cele mai interesante evenimente cicliste, etapa din campionatul Road Grand Tour ce se desfășoară pe circuitul Titi Aur din apropierea Bucureștiului, vă așteaptă din acest an pe 25 august într-un format nou și incitant, cu patru tipuri de curse dedicate amatorilor și două pentru elite, dar și cu curse pentru copiii de toate vârstele, totul desfășurându-se în cadrul excelent și sigur al pistei de automobilism de lângă Crevedia. Evenimentul se dorește să fie o zi dedicată complet ciclismului, zi ce va începe cu cursele copiilor, începând cu ora 10, curse despre care puteți afla pe pagina dedicată și la care înscrierile se fac doar la fața locului. După ora 18 încep cursele adulților, care după cum spuneam sunt în mai multe formate incitante: 1. LINIUTA – linia dreapta de la sosire va fi impartita in 5 culoare. Se vor alinia la start cate 5 sportivi care la semnal vor pleca in sprint. Primii doi care vor trece linia de sosire aflata 350m mai departe se vor califica in semifinale si apoi finale. Categoriile care pot participa la aceasta proba sunt: amatori masculin, elita masculina si open feminin. Clasament Separat! 2. ELIMINARE – cursa care ne-a facut celebrii. Se pleaca in pluton (maximum 60 de sportivi la start) si la fiecare tur ultimul sportiv care trece linia de sosire va fi eliminat. Ultimii 2 ramasi in cursa se vor lupta evident pentru locul 1 si respectiv 2. Sportivii prinsi din urma de catre pluton (NB: pluton, nu evadare) vor fi eliminati. In caz de defectiune se acorda 2 tururi bonificatie (depanarea se face in fata arbitrilor la linia de sosire). Categoriile care pot participa la aceasta proba sunt: amatori masculin, elita masculina si open feminin. Clasament Separat! 3. SEMIFOND – 30 de tururi cu start in bloc. La fiecare 3 tururi se va disputa un sprint intermediar la care se vor acorda puncte primilor 5 sportivi, dupa cum urmeaza: 10, 7, 5, 3, 1. Sportivul care aduna cele mai multe puncte dupa cele 10 sprinturi este castigator. ATENTIE: sportivii prinsi din urma de catre pluton in primele 5 tururi vor fi eliminati din cursa. Sportivii prinsi din urma de catre pluton incepand cu turul 6, vor putea continua cursa, chiar sa se implice la sprinturile intermediare, insa vor fi trecuti in clasament la “-1tur”. Sportivii prinsi din urma cu 3 tururi vor fi eliminati. Pentru cunoscatori, acesta este regulamentul aceleiasi probe din Cursele de Velodrom. In caz de defectiune se acorda 2 tururi bonificatie (depanarea se face in fata arbitrilor la linia de sosire) insa sportivul nu are dreptul de a se lupta la PRIMUL sprint din momentul in care reintra in pluton. Categoria care poate participa la aceasta proba este: amatori masculin! 4. TUR DE CIRCUIT – se pleaca in grupuri de cate 5, se parcurge un tur de circuit, primii doi calificandu-se in semifinale, finala. Categoria care poate participa la aceasta proba este: amatori masculin! IMPORTANT: sportivii vor putea alerga 1,2 respectiv 3 sau 4 curse achitand o singura taxa de participare. Care, cum, cand….este decizia voastra si o puteti schimba in Profil->Curse pana in momentul inchiderii inscrierilor, 22 august. Se va premia CASTIGATORUL/CASTIGATOAREA fiecarei probe. Premiile vor fi anuntate curand! Organizatorul isi pastreaza dreptul de a premia SUPLIMENTAR sportivi cu merite deosebite, chipesi, destepti sau de treaba :)) Înscrierile sunt deschise pe pagina competiției. Sursa: Freerider
  15. Iubitorii de turism cultural pe două roți sunt invitați în luna august să descopere zone pitorești din apropierea Capitalei. În data de 4 august, cicloturiștii vor porni din Videle și vor ajunge la Talpa, unde vor poposi chiar în bătătura casei unde au avut loc filmările la „Moromeții 2”. Dacă la Talpa, locurile au fost deja ocupate, cei interesați mai au câteva zile pentru a se înscrie la turul deja tradițional de la Potlogi din 11 august, pe urmele lui Brâncoveanu, aflat la cea de-a patra ediție. “Vom parcuge aproximativ 75 de km pe traseul Bolintin-Vale-Potlogi și, în programul zilei, ne vom bucura de un brunch cultural în curtea Palatului Brâncovenesc din Potlogi și un târg meșteșugăresc în satul Roata”, a spus Mircea Crisbășanu, organizatorul turului din partea Asociației ROI și a Outhentic Cycling Romania. “Prin astfel de evenimente, dorim să contribuim la dezvoltarea durabilă a comunităților locale si să promovăm destinații inedite pentru petrecerea timpului liber într-un mod activ, aproape de Capitală”, a adăugat Mircea Crisbășanu. Harta traseului poate fi consultata aici. Mai multe detalii despre organizare și înscriere aici. Numărul de participanți este limitat la 50 de persoane (vârsta minimă de 14 ani). Înscrierile se fac până miercuri, 8 august, prin plata unei taxe de participare de 45 lei/persoană și prin completarea acestui formular de înscriere. Aceste tururi fac parte dintr-un proiect de dezvoltare comunitară implementat de către Outhentic Cycling Romania și Asociația ROI, cu susținerea OMV Petrom. Evenimentele la care sunt așteptați să participe cicloturiști pasionați de natura și tradiții autentice, sunt menite să susțină și să încurajeze dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin cicloturism. Evenimentele organizate în acest an beneficiază de sprijinul autorităților locale, CIVITAS, My Secret Romania, Asociația Adevărații Veloprieteni, Aqua Carpatica, Asociația Meșteșuguri Argeșene, GAL Inima Giurgiului, Centrul de Informare Turistica Potlogi și revista FreeRider. Sursa: Freerider
  16. Poliția din Constanța a descins la un bărbat în vârstă de 38 de ani care se ocupa cu furtul de biciclete pe raza județului, acesta fiind responsabil pentru furtul a 18 biciclete cu o valoare totală de peste 53.000 de lei. Hoțul sustrăgea bicicletele fie din curtea locuințelor, fie din scara blocurilor. Alți 5 bărbați au fost identificați ca fiind cumpărătorii acestor biciclete – pentru revânzare sau pentru uz personal, știind că sunt furate. Unul dintre aceștia este cercetat sub măsura controlului judiciar. Până în acest moment, polițiștii au recuperat și au restituit persoanelor vătămate mai multe dintre bicicletele sustrase, valoarea prejudiciului recuperat fiind de peste 27.000 de lei. Alte 6 biciclete, vizibile în fotografiile de mai jos, își așteaptă proprietarii pentru returnare. Atenție așadar din ce surse cumpărați bicicletele, faceți tot posibilul ca vânzătorul să vă ofere un act sau un document de proveniență al bicicletei, căci altfel puteți deveni complici fără voie la aceste acte de furt. Cum recunoști dacă o bicicletă vândută este furată: -nu are acte de proveniență -pare nouă dar cum le place să spună vânzătorilor – are câteva zgârieturi de la transport -cadrul are seria ștearsă sau nu este vizibilă -verificați profilul celui care vinde bicicletele – dacă sunt cantități mari este foarte posibil ca acestea să fie furate -verificați redactarea anunțului – cele furate au clar șabloane, iar în cazul multora dintre ele textele sunt scrise de o persoană care nu are habar despre ce vorbește -există deja și vânzătorii profesioniști de biciclete furate, în cazul acestora este bine să verificați cantitatea de biciclete vândute. Niciun om obișnuit nu vinde mai mult de 2-3 biciclete deodată -bicicletele de pe OLX vândute la prețuri sub piață au desigur o proveniență dubioasă -dacă un profil de vânzător ți se pare ciudat, îl poți raporta poliției Nu vă aruncați la chilipiruri! Sursa: Freerider
  17. PRO, marca de componente a celor de la Shimano, se pare că se aliniează cu revoluția gravel cu o serie de noi produse ce ar trebui să acopere bine acest tip de utilizare: un nou ghidon specific, o tijă dropper și o colecție întreagă de genți Discover! Pe lângă tija dropper PRO cu cursă de 70 mm și diametru de 27.2 mm, în ofertă a apărut un ghidon specific de gravel. Acesta vine în două versiuni: PRO Discover Medium și PRO Discover Jumbo Flare. Ghidonul medium va fi disponibil în lățimi de 40, 42 și 44 mm și are un flare de 12 grade și 2.35 cm pe fiecare parte în timp ce Jumbo vine doar în lățimile 42 și 44 mm cu un flare de 30 grade și 6.7 cm. Greutățile anunțate sunt de 270 și 280 g. Ambele ghidoane sunt proiectate să funcționeze cu joncțiunea Shimano EW-RS910 Di2 ce se montează în locul dopului de la ghidolină. Pentru bagaje, noua gamă de genți Discover oferă un aspect elegant și include o geantă pentru șa de 15 l, una pentru cadru de 5.5 l, una de 0.75 l pentru top tube și una de 8 l pentru ghidon. Toate gențile au bucle cu velcro și zone de protecție la lovituri. Buzunarele sunt mari, există despărțitoare pentru spațiul interior iar buclele elatice de pe exterior ajută la aranjarea bagajelor. Prețurile și disponibilitatea nu au fost încă anunțate. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  18. OneUp Components, producător cunoscut de piese de tuning, au venit cu o soluție de reparat penele tubeless. Unealta EDC este depozitată la îndemână în axul furcii și permite vulcanizarea foarte rapidă a penelor cu ajutorul kit-ului Plug & Plier. [embedded content] Kit-ul Plug&Plier se atașează la unealta EDC și constă într-o furcă de vulcanizare, 15 fire de vulcanizare și un set de Quick Link-uri care merg pe lanțuri de 10, 11 și 12 pinioane. Noua versiune EDC nu mai are nevoie de vechiul clește de deschidere a link-ului și este acum compatibil cu SRAM Eagle. Kit-ul e extrem de rapid de folosit și e o opțiune excelentă pentru participanții la competiții, fiind prezent pe bicicletele unora dintre cei mai buni rideri enduro din lume. Pentru cei ce nu vor să păstreze dispozitivul în țeava furcii, acesta poate fi introdus și în pompa EDC de 100 cc (sau chiar și în pompa de 70 cc dar fără foarfecă), aceasta putând fi montată la rândul ei pe cadru la îndemână. Kit-ul Plugs&Pliers cu 15 fire costă 35$ și e disponibil. Pașii pentru a repara o pană tubeless în mai puțin de un minut instalați furca de vulcanizare în dispozitivul EDC încărcați capul cu 2 fire de reparație (2 oferă cea mai bună șansă pentru o reparație din prima) reinstalați totul pe bicicletă În cazul unei pene scoateți dispozitivul EDC din mers, săriți de pe bicicletă și căutați cât mai repede gaura. Cu cât e astupată mai repede cu atât se pierde mai puțină presiune și va fi nevoie de mai puțin aer pompat Înfigeți firele cu furca în gaură și lăsați cam 5 mm afară Țineți de fire și scoateți furca, împingeți cât puteți din fire în interiorul cauciucului. Pana e vulcanizată. Luați pompa și refaceți presiunea după care vă puteți urca pe bicicletă să continuați tura După tură e o idee bună să tăiați capetele firelor rămase în exterior pentru ca acestea să nu fie smulse afară la următoarele ture. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  19. Randonneurs România, Adevărații VeloPrieteni și revista Freerider, te invită să câștigi una din cele două înscrieri gratutie la “BRM 1440 – Drumul Dunării Randonneur – Danube Road Randonneur”, o cursă de peste 1400km! Perioada de desfășurare a turei este între 10 și 15 august. Cei 1440 km ai traseului dispun de o diferență de nivel de 7500m. Timpul limită de parcurgere a traseului este de 120 ore, adică 5 zile. Traseul poate fi vizualizat aici. Locul de întâlnire este Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (AGRONOMIE), București. Startul se dă la ora 20. Participând la concursul nostru ai șansa să câștigi una din cele două înscrieri gratuite, care în mod normal costă 550 lei. Însă pentru a fi desemnat/ă caștigător trebuie neapărat să îndeplinești câteva condiții obligatorii: Să dovedești că ai făcut cel puțin un traseu de bicicletă de minim 300 km dintr-o bucată. Dovada se face cu traseul publicat online, pe Strava sau pe altă platformă similară Să fii disponibil/ă pe întreaga perioadă de 5 zile cât poate să dureze pentru tine parcurgerea celor 1440 km Pentru a intra în concurs trebuie să comentezi la postarea noastră de pe Facebook și să ne spui de ce ți-ar plăcea să participi la o asemenea tură de super-anduranță. Un juriu format din membri Randonneurs România, Adevărații VeloPrieteni și Freerider va desemna cei doi câștigători sau câștigătoare. Concursul nostru se încheie vineri 3 august la ora 23:59. Câștigătorii vor fi anunțați a doua zi, sâmbătă. Sursa: Freerider
  20. Noua cască Vento de la Catlike și ochelari noi pentru 2019

    Catlike a prezentat la Eurobike noua cască Vento, alături de o variantă mai aerisită a căștii Mixino, o gamă nouă de ochelari (prezentate au fost doar prototipurile) și bineînțeles, noi perechi de încălțăminte – anunțate deja de anul trecut. Complet nouă este însă casca Vento, o cască aerodinamică disponibilă și în versiunea MIPS. Ventialația excelentă a fost pe primul loc, iar la o privire mai atentă se poate vedea cât de aerisită este noua Vento. Cântărește doar 235 de grame în versiunea M (S și L fiind de asemenea disponibile) și este construită în Spania, acesta fiind un argument pe care Catlike îl invocă în fiecare discuție legată de calitatea produselor sale. Prețurile nu vor fi atât de mari pe cât te-ai aștepta, varianta fără MIPS fiind oferită pentru un cost competitiv de 120 de euro. Casca va fi disponibilă din luna octomrbie 2018 în 5 culori distincte, oferind totodată posibilitatea cumpărătorului de a-și alege o culoare personalizată din configuratorul online. Mixino Evo reprezintă evoluția căștii Mixino, de data aceasta fiind mai ușoară și mai ventilată. Este potrivită atât pentru șosea cât și pentru XC, iar ovalul mare central este și va rămâne semnul distinctiv Catlike, iar în cazul de față, design-ul a pornit de la acest detaliu. 37% din partea frontală a căștii este acum deschisă, așadar ventialția se află la un nivel maxim. În versiunea cu MIPS, casca va fi disponibilă pentru 270 euro, iar în cea fără MIPS, aceasta va costa 230 de euro. Greutatea este de 210 grame pentru dimensiunea M. Modelul Mixino clasic va fi păstrat în gamă, fiind oferit pentru 180 de euro. Ochelarii pe care-i poți vedea în fotografiile de mai jos sunt un nou proiect al spaniolilor, însă aceștia se află momentan în stadiul de prototip și nu ni s-au furnizat alte informații despre ei. Nu în ultimul rând, au fost prezenți la standul Catlike noii pantofi de MTB Whisper, care primesc un design superior nou și o formă mai suplă comparat cu generația anterioară. Partea de sus este perforată cu laser, iar închiderea se face cu sistemul patentat BOA. Sunt disponibili în versiunea cu talpă din carbon sau din Nylon. Varianta de șosea.Mixino Legend vor fi probabil cei mai nobili pantofi de ciclism disponibili la ora actuală, aceștia fiind construiți din piele naturală. Au fost prezentați deja de anul trecut însă nu se află momentan la vânzare și nici prețul nu a fost dezvăluit încă. Importator Catlike în România: MoșIonRoată Sursa: Freerider
  21. Alpinestars a prezentat la Eurobike prima cască din gamă și cum este vorba despre primul produs, aceasta trebuia să fie atractivă din punct de vedere al aspectului și al funcționalității. Prea multe versiuni nu există, însă lucrurile au fost simplificate la modul concret: una cu MIPS șicealaltă fără MIPS. Modelul cu protecție adițională MIPS poartă denumirea de Vector Tech, iar cea fără MIPS, de Vector Pro. Cele două căști împart astfel aceleași specificații tehnice: sunt prevăzute cu 19 guri de ventilație, beneficiază de un cadru rigid în jurul căruia este construită casca și învelișul exterior, are protecții laterale extinse (fiind așadar mai lată pe anumite zone), beneficiază de protecție generoasă pentru ceafă, în interior sunt folosite materiale care se usucă rapid și sunt antibacteriene, ajustări pentru curele, cozoroc ajustabil pentru goggle-și și o greutate de 390 de grame pentru versiunea MIPS, cea fără MIPS fiind mai ușoară. După cum ți-ai dat seama din design, casca este construită pentru All-Mountain/Enduro. În ceea ce privește gama de haine, acestea vor primi update-uri noi de culori alături de noua linie Alps pentru All Mountain, completată de noua gamă de haine pentru femei – de asemenea oferită în culori atractive și nu în ultimul rând, de o gamă complet nouă pentru copii care arată cât se poate de trendy și-l va transforma pe micuțul tău într-un mic racer. Noua gamă pentru All Mountain.Pantaloni funcționali cu aerisire inclusă.Variante de tricou cu mânecă lungă (sau scurtă, după caz).Noi culori disponibile de asemenea, în cazul ed față foarte subtil completate.Noua gamă pentru femei.Și cea pentru copii, atât pentru All Mountain cât și pentru Downhill.Cât și alte tricouri oferite în culori simpatice pentru cei mici.Pantaloni rezistenți pentru copii.Pantalonii de All Mountain pentru femei.Și tricoul pentru femei, cu lateralele și spatele aerisite.Importator Alpinestars în România: Sprint Sports Sursa: Freerider
  22. Un nou suport de transportat bicicleta pe plafon de la Peruzzo

    Anul acesta am luat pentru prima dată contact cu produsele Peruzzo, primind pentru test modelul Pure Instinct 708/3, iar concluziile au fost pozitive. În mare, Peruzzo oferă funcționalitate bună pentru aproape jumătate din cât plătești pentru un Thule, iar astfel oferta devine extrem de atractivă. În cadrul Eurobike, italienii au prezentat un nou suport pentru transportat bicicleta, unul care se montează pe acoperișul mașinii, adică pe barele transversale. Face parte din gama Pure Instict și poartă denumirea de 711, fiind un produs care se potrivește cu toate tipurile de furci pentru biciclete. Am făcut această mențiune deoarece suportul este prevăzut cu prindere pentru furcă, roata fiind înlăturată și stocată în portbagaj înainte de fixarea bicicletei. Suportul este livrat stock cu o prindere QR9, însă poți opta pentru o prindere de 12 (pentru cursiere), de 15 clasic (pentru MTB), de 15 boost (tot pentru MTB) și de 20 (pentru MTB, pentru cei care mai folosesc așa ceva). Cel mai important este faptul că a fost proiectat în așa fel încât să primească orice fel de adaptor pentru un standard care va mai apărea în viitor (cine știe ce surprize ne mai rezervă industria, nu?). Acesta se poate închide cu cheia și blochează chiar în dreptul prinderii furcii și este compatibil cu orice bicicletă cu roți de la 12 la inch până la 29 de inch. Patina (sau limba, în limbaj popular), este construită din aluminiu, așadar nu ruginește și beneficiază de o vopsea anti-zgârieturi. Roata de spate se prinde cu o curea din plastic cu click, însă este prevăzută și cu cauciuc pe punctul de contact cu janta, astfel încât acesta să nu se zgârie. Mai multe din produsele Peruzzo prezentate la Eurobike pot fi văzute în galeria de mai jos. Importator Peruzzo în România: aleo.ro. Sursa: Freerider
  23. Garmin Edge 520 Plus MTB (2018)

    De câțiva ani de zile Garmin Edge 520 este modelul de computer de ciclism al producătorului preferat de un număr incredibil de utilizatori! Este un dispozitiv aproape complet, dar ceea ce îl face atât de dezirabil este faptul că toate modelele apărute ulterior sunt controlate cu ajutorul unui touch screen, ceea ce îl face pe 520 să fie ultimul model cu butoane fizice din gamă. Și cum utilizarea unui touch screen în timp ce pedalăm pe bicicletă nu e pe placul tuturor, este evident motivul pentru care atât de mulți au rămas utilizatori de 520, iar aici mă includ și pe mine. Din păcate 520, deși este extrem de capabil iar Garmin i-a îmbunătățit soft-ul permanent, are un handicap foarte mare față de restul modelelor: nu a fost gândit nativ să folosească hărți complexe pentru orientare, motiv pentru care are o memorie foarte mică utilizabilă, undeva sub 100 MB, mult mai puțin decât e nevoie pentru a încărca o hartă ce să acopere un teritoriu mai vast cum ar fi o țară. Cu toate astea, 520 este capabil să folosească hărți din memorie, doar că vine cu o hartă a lumii extrem de sumară instalată din fabrică, hartă complet inutilă. Pentru a folosi hărți e nevoie ca de fiecare dată când mergem într-o zonă, să încărcăm manual harta dorită prin cablul USB, lucru care e destul de minuțios și pe care nu are toată lumea dispoziția să îl facă. Astfel, un număr imens de utilizatori s-au regăsit blocați între 520 și modelele superioare, ei dorind să aibă și hartă fără bătăi de cap dar și comenzi cu butoane fizice. Răspunsul celor de la Garmin s-a lăsat așteptat foarte multă vreme, este vorba de noul 520 Plus care nu este altceva decât un 520 cu memorie internă mărită și harta lumii preinstalată, plus câteva funcții noi. Am primit de la Trisport Concept Store, distribuitor autorizat Garmin, un 520 Plus din această nouă generație să îl folosim, să îl testăm și să vedem dacă este o alegere bună și pentru cine. Un nou concept introdus cu ocazia lansării lui 520 Plus este pachetul MTB Bundle care în loc de obișnuiții senzori conține în set o telecomandă cu suport pe ghidon (foarte utilă la MTB) și o husă de protecție de cauciuc, acest pachet l-am ales pentru a-l testa. Modelul Edge 520 a fost testat amănunțit de noi iar eu îl folosesc deja de mai bine de doi ani, așa că am putut foarte repede să îmi dau seama de noutățile pe care 520 Plus le aduce. Voi încerca deci să vă scriu atât despre funcțiile de bază ale modelului 520 cât și despre cele aduse noi de modelul Plus. În continuare, ecranul poate fi împărțit în până la 10 câmpuri de date, dar la modelul Plus există și niște variante noi de poziționare, foarte interesante. Câmpurile pot fi numerice sau grafice, cum e de exemplu cel pentru rapoartele de transmisie Di2. Pe lângă cele standard, putem adăuga câmpuri noi de date instalând aplicații Connect IQ de pe pagina Garmin. De asemenea, pot fi instalate și aplicații complexe, librărille Connect IQ sunt foarte bogate. Totuși nu e recomandat să încărcăm sistemul dacă nu e necesar. Nativ GPS-ul nou vine cu niște aplicații interesante, Training Peaks (pentru programe de antrenament), Trail Forks (pentru trasee de MTB), Best Bike Split și Strava Routes. Tot în legătură cu Strava, cei ce folosesc segmentele live vor fi încântați să vadă că modelul Plus folosește ecranul în varianta nouă pentru acestea, identic cu cel de pe 820 și 1030 și mult mai lizibil și mai util decât cel cu harta de pe 520. Durata de viață a bateriei depășește lejer 10 ore reale la modelul 520 Plus, iar modelul 520 pe care îl folosesc intens de peste 2 ani încă mai ține 7-8 ore fără probleme, cu toate conexiunile pornite și recepție de calitate maximă GPS. Fizic computerele arată absolut identic, exceptând înscrisurile de pe spate. Ele sunt imposibil de deosebit fără a citi textul și pictogramele. Marea noutate la 520 Plus este însă harta inclusă. Cu o precizie de invidiat pentru România și Italia pe unde am testat-o, harta conține drumuri forestiere și poteci la un nivel suficient de detaliu. În plus, 520 Plus are incluse funcții de rutare în trafic complete, cu nume de străzi. Lucrurile nu sunt însă perfecte: 520 ducea lipsa unui mod de a face panning la hartă (de a o mișca stânga-dreapta-sus-jos pentru a vedea ce e în jur) iar eu personal m-am așteptat ca acest lucru să fie implementat în versiunea Plus. Din păcate interfața cu harta a rămas complet neschimbată, astfel că se poate face doar zoom din meniu, destul de incomod. Un alt dezavantaj e că față de computerele mai scumpe, din 520 Plus lipsește lista cu POI-uri astfel că putem să facem rutare doar către puncte salvate de noi în prealabil sau înapoi la startul turei pe cel mai scurt drum! Pachetul MTB bundle conține în plus telecomanda, un accesoriu extrem de util în offroad. Montată pe ghidon la îndemână aceasta permite schimbarea paginilor, apăsarea tastei Lap, pornirea sau oprirea înregistrării dar și alte funcții ce se pot configura dacă se dorește. Tot în pachet e inclus un suport în fața ghidonului cu înclinație reglabilă, adaptat tot pentru MTB și o husă clasică de protecție din cauciuc pe care oricum o cam cumpăra toată lumea. Experiența spune că husa nu protejează doar computerul de zgârieturi ci și butoanele sale de uzură, o problemă cu care s-au confruntat mulți care nu folosesc husă și le acționează direct cu degetul. [embedded content] Concluzia este că 520 Plus este un GPS de bicicletă aproape de perfecțiune, o alegere fără echivoc pentru cei ce doresc un computer nou cu hărți și fără touchscreen, diferența de preț față de vechiul 520 fiind pe deplin justificată. Dacă însă avem deja un 520 funcțional, trecerea la 520 Plus nu va aduce avantaje justificabile pentru toată lumea ci în special doar pentru cei ce vor hărți fără bătaie de cap. Altfel hărțile OpenMaps ce și le instalează lumea pe 520-ul vechi sunt chiar mai detaliate, dar necesită un pic de muncă înaintea oricărei ture iar eu mă trezesc de multe ori că mă duc undeva și uit să schimb harta. Distribuitor: primit la test de la Trisport Concept Store, disponibil la toți distribuitorii Garmin Preț: 1440/1670/1820 lei pentru variantele simplu/pachet MTB/pachet cu senzori Sursa: Freerider
  24. BMC lansează Timemachine în versiune pe disc

    Cursiera de contratimp Timemachine a elvețienilor de la BMC lansată în 2016 la Kona primește pentru 2019 frâne pe disc, simplificând și munca proiectanților care nu mai au de-a face cu prinderile pentru clești. BMC spun despre bicicletă că e cel mai performant model pentru triatlon, datorită aerodinamicii îmbunătățite, iar Timemachine 01 Disc promite o manevrabilitate și un control de top pentru cele mai tehnice trasee de triatlon și de contratimp. Timemachine Disc a fost gândită ca o bicicletă multisport, fiind axată pe potrivirea cu ciclistul, versatilitatea cockpit-ului și pe integrarea aerodinamică a frânelor pe disc. Sunt incluse spații de depozitare aerodinamice care pot fi îndepărtate pentru a respecta normele oficiale UCI. În ceea ce privește aerodinamica, BMC folosesc conceptul SubA bazat pe expunere minimă la vânt. Noua bicicletă folosește tuburi cu un profil aero truncat 3:1 și forme proiectate să fie stabile la vânt lateral, furcă cu gât de 1.125, integrare maximă a componentelor de la un capăt la altul și carcase peste etrierii frânelor. Bineînțeles că frânele pe disc au îndepărtat corpul frânei de roțile în rotație dar au apărut discurile. Discurile însă le-au permis celor de la BMC să integreze mai bine rutarea cablurilor care sunt ascunse mai bine chiar și decât pe modelul Timemachine Road Disc. Protecțiile aero integrate ale frânelor optimizează curgerea aerului în jurul prinderii de etrier flat mount în fața axurilor thru de 12 mm, păstrând curgerea aerului pe discuri și neafectând disiparea căldurii. BMC păstrează sistemul de reglaj Position-to-Performn (P2P) care se adaptează pentru o poziție înaltă sau joasă pe bicicletă. Deci indiferent dacă e vorba de un contratimpist sau de un triatlonist, Timemachine poate fi reglată pentru tipul de cursă cu optimizare aerodinamică maximă. În afară de înălțimea propriuzisă a ghidonului și pipei, cockpit-ul unic V-Cockpit oferă un reglaj mare pe înălțime și oferă amortizare a vibrațiilor pe verticală fără a compromite direcția. Sistemul mai convențional Flat Cockpit oferă de asemenea maximul în eficiență aero, permițând cele mai joase poziții ale ghidonului. Acesta poate fi montat chiar și invers pentru o poziție și mai joasă. Pentru depozitare, sunt disponbile cutii aerodinamice în spate, pe toptube și pe downtube. Dacă nu se montează cutiile, se folosește cockpit-ul Flat și tija reglabilă în poziția cea mai din spate, Timemachine devine regulamentară UCI pentru cursele de contratimp. Timemachine 01 Disc este disponibilă doar sub formă de kit cadru ce are loc pentru anvelope de 27 mm. La prețul de 5500 Euro acesta include cadrul de 1300 g, furca de 425 f, ghidonul de bază cu formă V și extensiile din carbon și tija de șa, ghidonul Flat fiind disponibil separat. Timemachine 01 Disc vine în patru mărimi și doar în culoarea neagră, dar include cinci pachete opționale de stick-ere pentru a adăuga niște culoare. Cadrul e deja disponibil la distribuitorii BMC. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului. Informații de pe bikerumor.com Sursa: Freerider
  25. Câștigă un Voucher de 2.000 de euro oferit de Green Dental

    FreeRider.ro împreună cu Green Dental te invită la concurs și pun la bătaie un premiu cât se poate de atractiv: un voucher în valoare de 2.000 de euro pe care-l poți folosi în clinica Green Dental, pentru orice serviciu stomatologic, inclusiv implanturi! Iată cum funcționează: Redactează o poveste amuzantă legată de tine și bicicleta ta (întâmplări de la un concurs, din oraș, de pe munte, cu prietenii etc.) și trimite-o pe adresa noastră de e-mail, echipa@freerider.ro – în funcție de cât de corect și coerent este redactată, noi o vom publica pe blog. Fiecare articol are o casetă de like în partea de jos, iar după aproximativ o lună de concurs, povestea cu cele mai multe like-uri va fi declarată câștigătoare. În primele săptămâni (24 iulie – 19 august) vom primi poveștile, apoi le vom publica pe toate deodată, iar astfel ultima săptămâna va rămâne dedicată voturilor (20-26 august). Votarea se face doar prin caseta de like de facebook astfel încât să nu existe suspiciuni de trișare. Cât despre filtrarea articolelor, redactorii freerider.ro vor fi cei care vor considera ce text intră în concurs (altfel spus, cele la care vom avea puțin sau deloc de corectat). Fiecare articol trebuie să fie însoțit cel puțin de o fotografie care să nu depășească 500 kB! Dacă trimiteți mai multe fotografii, vă rugăm să folosiți wetransfer.com. Perioada de trimitere a articolelor este 24 iulie – 19 august. Perioada de votare este între 20 august – 26 august. Câștigătorul va fi anunțat în cel mult 4 zile lucrătoare (dar cu siguranță se va întâmpla mai repede), în funcție de numărul de like-uri din dreptul fiecărui articol publicat. După săptămâna dedicată votării, vom anunța povestea câștigătoare, implicit și câștigătorul, pe site-ul nostru și pe pagina noastră de facebook. Dar Green Dental are deja o propunere atractivă pentru tine! Vino cu bicicleta la Green Dental și primești 50% reducere la detartraj / consultație / albire profesională și ai 20% reducere la obturații și coroane dentare. Campania este valabilă în perioada 19 iunie – 31 august. ”Suntem o clinică eco-friendly și căutăm pacienți la fel de interesați ca noi de protejarea mediului, de un stil de viață activ și sănătos, pacienți care preferă prevenția problemelor și prelungirea vieții. Îi așteptăm cu suport de biciclete afară și o mulțime de surprize eco-friendly.” spune Ioana Pătru, managerul clinicii Green Dental. Sursa: Freerider
×