Caută în comunitate

Sătui de praful şi agitaţia din Bucureşti, acum câteva weekenduri, am plecat în Munţii Leaota cu trei biciclete. În total: doi băieţi (Ştefan şi Narcis) şi o fată (eu), toţi motociclişti, dar toţi trei dornici de pedalat şi relaxare în mijlocul liniştii şi aerului curat. Sâmbătă seara am urcat bicicletele în maşină, pe maşină (care cum a putut) şi am plecat din Bucureşti spre Târgovişte, urmând să rămânem acolo peste noapte, iar duminică să plecăm în zori spre Runcu, judeţul Dâmboviţa. Duminică dimineaţa, zis şi făcut. Trezirea la 6, plecarea la 7, iar soarele era prezent şi mai puternic ca niciodată. Am ajuns în Runcu, am dat jos bicicletele şi am pornit pe ele. După doi kilometri, asfaltul s-a terminat şi a început distracţia. Am intrat pe drumul forestier şi am pedalat aproximativ 8 kilometri până la Mănăstirea Runcu (sau cunoscută sub numele de Mănăstirea dintre ziduri printre localnici), pe malul râului, printre copaci... o frumuseţe! De aici, au urmat doar trei kilometri până la cabana Leaota, care, deşi abandonată, încă este o minunăţie a mâinii omului şi un refugiu minunat pentru turiştii pe care îi prinde noaptea ori... ploaia. Şi spun asta pentru că, ce plecare este aia pe munte când nu ai bafta să te prindă ploaia? Ei bine, în aceşti "doar trei kilometri", pe cât de frumoasă era toată priveliştea, pe atât de grea a fost urcarea. Drumul forestier părea că de ceva timp nimeni nu a mai mers pe el cu altceva în afară de picioare sau, cel mult biciclete sau motoare de cross. Apa de la ploi crease şanţuri destul de incomode în pământ, care anul trecut când am fost pe acelaşi traseu erau practic inexistente, frunzele ude aşternute peste tot erau un adevărat săniuş, chiar şi pentru cauciucurile speciale pentru mersul off-road, iar rădăcinile îţi tăiau tot elanul. Din aceste motive, eu şi Narcis am făcut mai mult push-bike (adică am împins la ele 3 kilometri până ni s-a luat), iar Ştefan, crescut în munţi şi obişnuit cu fel şi fel de situaţii de acest gen, a reuşit să urce pe bicicletă. La un moment dat, ajunsese dificil chiar şi să le împingem, încât am făcut cei 3 kilometri în mai mult timp decât cei aproximativ 10 de până atunci. Abia aşteptam să se termine cei 3 kilometri, să ajung la cabana Leaota, să mâncăm ceva şi să ne tragem sufletul pentru jumătate de oră. Şi când să vedem cabana, surpriză. A început o ploaie torenţială, apărută ea ştie de unde. Aşa că, tot răul spre bine, am făcut focul într-o sobă bătrână (care a scos mai puţin fum decât ne aşteptam) pentru a ne încălzi pe noi şi... cele trei conserve pe care le aveam la noi Toată treaba cu mâncatul, odihnitul, strâns după noi şi stins focul nu a durat prea mult, dar ploaia nu se mai oprea. Aşa că obiectivul nostru, de a ajunge pe Vârful Leaota, părea tot mai departe de a putea fi atins. Într-un final, ploaia s-a oprit şi am plecat mai departe, până la un punct pe ele, după care am continuat, din nou, pe lângă. Am mai avut ceva probleme cu "prietenoşii" câini de la o stână şi am ajuns pe Vârful Românescu. Ajungi aici, ne-am hotărât să ne întoarcem, dat fiind faptul că urma să se întunece în câteva ore şi începuse din nou ploaia. De aici, totul a decurs lejer, că doar ştie toată lumea că la coborâre e frumos cu bicicleta. Întorşi la cabana Leaota, ne-am întâlnit şi cu trei motociclişti, călare pe trei enduroaice, veniţi din Bucureşti să exploreze.

In urma cu 4-5 ani aveam o pravalie in Parcul Primariei din Busteni, unde an de an, vara de vara poposeau un grup de musterii pe doua roti Spre rusinea mea, nu am facut schimb de numere de telefoane sa pot pastra legatura cu acestia, care nici anul asta n-au uitat de pravalia unde se pot servii (cu toata modestia) cei mai buni mititei (preparati dupa reteta proprie)... Din pacate nici anul acesta nu au stiut unde sa ma gaseasca, sau probabil nu a stiut sa-i indrume individul la care sau interesat. Rugaminte.., daca dvs. sau daca printre dvs. aveti prieteni care a trecut pe la pravalia mea din Busteni, va rog sa-i anuntati ca sunt tot in Busteni dar la o alta locatie, respectiv pe Bd. Libertatii nr.69 (pe DN1), in curtea fostului Spital din Busteni. Va multumesc.

Suntem motociclişti, dar puţină mişcare nu strică nimănui. Şi, pentru că tot despre trasee şi despre două roţi vorbim, vreau să împărtăşesc cu voi povestea a patru băieţi care străbat munţii în lung şi-n lat cu bicicleta. S-a accelerat cadenţa pedalatului către începutul zilelor de vară, aşa că băieţii de la ALL4MTB au pornit într-o nouă aventură cu bicicletele. Toată treaba s-a desfăşurat în perioada 22-24 Mai, când cei patru dornici de adrenalină nemotorizată au intrat în meandrele controlului, în condiţii diferite de suprafaţă, gradient şi "spaimă cronică". Prima zi, Vineri: Din Buşteni, s-a urcat până la cota 1400 în Sinaia, o parte din urcare făcându-se pe pârtia dezafectată de bob. Ajunşi sus, Ştefan, Traian, Andrei şi Alin (că despre ei vorbim) au coborât pe traseul de downhill Happy Bear Trail, un traseu foarte tehnic şi dur, dar au rezistat eroic. A doua zi, Sâmbătă: Plecarea s-a făcut dimineaţă, tot din Buşteni, de data aceasta echipa mărindu-se la şapte rideri entuziasmaţi. Au urcat pe Panta Prostului din Valea Cerbului, au ajuns la Dihamul Militar, după care aceştia au coborât până la Cantonamentul Steaua. Până aici totul bine, s-a intrat pe poteca din spatele cantonamentului, iar de aici s-a coborât până în Predeal, urmând să urce din nou pe Pârtia Cocoşul. De la cabana Gârbova (Azuga), tinerii energici au coborât spre oraş, de unde au luat gondola şi au urmat Traseul Verde, Azuga Bike Resort, cu finalizare în DN1. Traseul a fost lung, cu multe tipuri de teren şi obsacole, dar băieţii spun că a meritat. Şi fotografiile spun mai mult decât o mie de cuvinte. A treia zi, Duminică: Duminică dimineaţă, bicicliştii nici nu au făcut bine ochi, că s­-au şi trezit în Zărneşti cu bicicletele urcate pe maşină. Au lăsat instrumentele inutile în urmă (a se citi maşina) şi au urcat spre cabana Curmătura. După un bine meritat prânz, au coborât pe Dunga Galbenă, până la Gura Râului. Traseul nu a fost lipsit de rădăcini, praguri şi, bineînţeles, pietre… multe pietre! De aici probabil şi numele de Piatra Craiului. Ca şi cum nu era suficientă urcare, apoi s-au căţărat din nou, dar de această dată către satul Măgura, de unde au urmat un traseu îngust, printre gospodăriile localnicilor. De aici, aventura s-a încheiat, cei patru curajoşi au plecat spre Bucureşti, dar nu înainte de a-şi promite că se vor întoarce, fie la cursurile de dat cu bicicleta pe munte pe care le organizează pentru cei mai puţin experimentaţi, fie pur şi simplu pentru fericirea sufletului lor. Atenţie! Următorul filmuleţ poate cauza dor de ducă şi dat la pedale!

Cum cele mai multe concursuri pentru biciclişti se desfăşoară în zone montane sau deluroase, incluzând căţărări (chiar dacă nu foarte abrupte, pot fi lungi şi solicitante), trebuie să înveţi cum să te antrenezi pentru aceste condiţii, chiar dacă locuieşti în zonă de câmpie. Putem vorbi chiar şi de ture montane pe bicicletă, care sunt, din punctul meu de vedere, cele mai frumoase. În general, dacă locuieşti la câmpie, eşti uşor defavorizat la concursuri şi poţi rămâne întotdeauna în urmă la turele cu prietenii. Antrenamentul pe plat nu se compară nici pe departe cu cel pe munţi şi dealuri. Cu toate acestea, se pot aplica totuşi câteva metode de antrenament, care îţi vor mări performanţele şi te vor pregăti pentru urcări. În urcările cu bicicleta, poziţia aerodinamică a ciclistului nu mai are importanţă atât de mare, iar viteza este mai mică şi constantă. Încearcă să pedalezi ca şi cum ai fi pe o urcare: ţine mâinile pe partea superioară ghidonului şi menţine-ţi poziţia corpului cât mai verticală. Dacă ai şi vânt care să bată din faţă, este cu atât mai bine, pentru că rezistenţa opusă de acesta te va ajuta să obţii performanţe şi mai ridicate. Unele pante sunt atât de înclinate, încât chiar şi cu "cea mai uşoară viteză" (foaie mică, pinion mare) vei pedala greu. Pentru a te pregăti pentru o astfel de situaţie, pe drum drept încercă să comuţi pe "cea mai grea viteză" (foaie mare, pinion mic). După ce ai făcut acest lucru, încearcă să schimbi des cadenţa. După câţiva kilometri de mers cu 65-75 rpm schimbă cadenţa la 100 rpm, pentru a obişnui musculatura cu ruperile de ritm de la concursurile montane. Pentru a da rezultate, trebuie să faci acest antrenament cu intervale alternative - scurte, medii şi lungi. Intervalele lungi trebuie să aibă o durată de 10-20 de minute, timp în care se pedalează la 80-90% din puterea maximă, apoi se pedalează uşor 2 minute sau se fac exerciţii de streching. Astfel, se fac două sau trei reprize de antrenament. Intervalele medii trebuie să aibă o durată de 3-4 minute de pedalare rapidă, cam la 95% din puterea maximă, urmate de o pauză de 1-2 minute. La intervalele scurte, de 30-60 de secunde, se pedalează cu viteză maximă, apoi se pedalează uşor 30 de secune şi se repetă acest ciclu de 5-10 ori. Încă o variantă bună de antrenament este să comuţi pe cea mai grea viteză şi să pedalezi stând în picioare cât de mult poţi, după care te vei aşeza pe şa aproximativ un minut şi o vei lua e la capăt. O altă metodă este ataşarea unor greutăţi suplimentare pe bicicletă. După o lună de pedalat cu 5-10 kilograme ataşate bicicletei, dacă vei da jos greutăţile, vei fi surprins de cât de repede vei pedala.