Mergi la conţinut
green.kecske

Motocicleta De Înaltă Tensiune

Recommended Posts

Chestia asta cu ecologia şi atitudinea "verde" e foarte discutabilă. Nu o să repare nici o flota naţională de electrice cât poate să strice o platformă petrolieră bubuită undeva în mare, sau defrişările masive făcute cu zâmbetul pe buze. Dar, având în vedere că prea puţin putem face noi ca să împedicăm cele enumerate, aruncăm o privire în curtea pasionaţilor de motoare electrice şi baterii, aranjate frumos pe două roţi.

 

post-41220-0-62953600-1410119475_thumb.j

 

MotoCzysz E1pc se numeşte şi are deja mai bine de un an de existenţă, teste şi chiar şi ceva performanţe. S-a născut undeva în State, unde nişte baieţi de la o companie mică de undeva din Oregon au reuşit folosind tehnologii "gen NASA" să ofere motocicletei de 10 ori mai multe rezerve de putere decât cele de care beneficiază o Toyota Prius.

 

Noutatea consta în faptul că greutatea este în continuare redusă, în ciuda acumulatorilor, aceştia fiind montaţi direct pe cadrul motocicletei, prin care se realizează şi contactele electrice necesare, astfel dispărând necesitatea oricărui tip de cablu sau conector suplimentar. Un alt avantaj este faptul că acumulatorii pot fi schimbaţi extrem de repede în caz de necesitate.

 

post-41220-0-31181900-1410119475_thumb.j

 

Motorul electric pune la dispoziţie 100 de cai putere (continuu) şi aproximativ 338 NM cuplu. Adică mult peste multe maşini actuale. Aşadar, performanţă verde pe două roţi. De atunci până in prezent proiectul s-a mai perfecţionat şi, cu certitudine, dacă ar exista suficientă cerere, s-ar putea discuta şi de producţie. Având în vedere că lipseşte toba zgomotoasă şi senzaţia aferentă, tind să cred că nu mulţi pasionaţi de două roţi o să se înghesuie la aşa ceva. Pe la noi...sigur nu.

 

post-41220-0-88919400-1410119474_thumb.j

 

Sursa articolului aici.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Eu sigur as vrea asaceva, dar sunt convins ca are un pret prohibitiv

Pe de alta parte, 2014 este anul in care producatorii de motociclete incep sa ia in serios provocarea propulsiei electrice

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Să mă dau pe Magheru noaptea în stealth mode? Mai bine stau acasă sau cel mult o parchez lângă masă la terasă să o vadă duşmanii şi să moară de oftică.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

am folosit in bucuresti aproape doua sezoane o trotineta electrica si pot spune ca este bestial. Am folosit in strainatate cateva zile o masinuta electrica si este senzational. Avea si Clima ! Este clar ca asta este viitorul. Acum sunt implicat in dezvoltarea altei masinute electrice, in curand (o luna) prototipul va fi gata si abia astept sa ma dau cu ea zilnic, la evaluare, analiza si dezvoltarea proiectului.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×