Mergi la conţinut
green.kecske

Alex Barros, Perla Motociclismului Sud American

Recommended Posts

Într-un continent dominat de fotbal, motociclismul a reușit să adune câțiva temerari care să poarte stindardul acestui sport motorizat pe două roți. Nume precum Johnny Cecotto, Carlos Lavado sau mai recentul Alex Barros au încântat milioane de fani de-a lungul anilor prin evoluțiile lor de excepție.

 

post-41220-0-41601000-1436267860_thumb.j

 

Când ne gândim la Brazilia, primele lucruri ce ne vin în minte sunt fotbal, Pele, samba și Senna. Dar pe lângă Sfânta Treime a celor 4 roți (Fittipaldi, Piquet și Senna), un talent pe doar două roți s-a ridicat din favelas, încântând publicul brazilian.

 

Cariera longevivului pilot brazilian a început când acesta avea 8 ani. Avea să impresioneze încă de la debut, devenind campionul Braziliei la minimoto. În următorii șapte ani petrecuți în Brazilia, Alex avea să mai câștige alte patru titluri naționale: la categoria moped (1979, 1980) și la clasele 50 cmc (1981) și 250 cmc (1985).

 

Cu un palmares deja suficient de bogat pentru a urca la următorul nivel, Barros a făcut trecerea către scena internațională în 1986, Marele Premiu al Spaniei fiind prilejul ideal pentru debutul său în campionatul mondial de motociclism viteză. O anecdotă interesantă privind acest debut este faptul că Alex Barros a mințit în legătură cu vârsta sa pentru a putea fi eligibil să concureze în etapa spaniolă. Primul său sezon în campionatul mondial de motociclism viteză nu a fost unul senzațional. Două clasări în puncte, pe locul 8, în Marea Britanie și în San Marino, vor face ca la finele lui 1986, brazilianul să încheie la clasa 80 cmc pe locul 16, cu un total de 6 puncte.

 

post-41220-0-65361400-1436267886_thumb.j

 

Nici în 1987, Alex Barros nu a reușit mult mai multe. Ce-i drept, a încheiat mai multe curse în puncte, cu cea mai bună clasare obținută în San Marino, unde a terminat pe poziția a șaptea. În 1988 a ratat aproape tot sezonul, făcând un comeback abia în ultima cursă, cea din Brazilia natală, acolo unde nu a reușit să încheie cursa clasei 250 cmc. 1989 a fost un alt sezon fără rezultate senzaționale, el plasându-se la finalul anului pe poziția a 18-a, cu 30 de puncte, la mare distanță de campionul seriei, spaniolul Sito Pons, dar în imediata apropiere a unui alt nume mare din motociclism sud american, Carlos Lavado.

 

Totuși, talentul lui Barros n-a fost dat uitării, iar italienii de la Cagiva i-au făcut o ofertă pentru 1990. Brazilianul își vedea acum visul devenit realitate, urcarea la categoria regină, 500 cmc fiind scopul său suprem. În cei trei ani petrecuți alături de constructorul italian, Barros a avut multe de învățat, având și șansa în 1991 și 1992 să fie coechipier cu nimeni altul decât Eddie Lawson, campionul mondial al sezoanelor 1984, 1986, 1988 și 1989 venind pe final de carieră să revitalizeze o echipă promițătoare a motomondialului.

post-41220-0-14792000-1436267910_thumb.j
 

Mai mereu în umbra americanului în ultimii doi ani ai colaborării sale cu Cagiva, Barros a reușit să aibă câteva evoluții frumoase, mai ales pe ploaie, acest tip de curse aducându-i ulterior supranumele de Rain Master. Cursele cele mai bune aveau să vină în 1992, atunci când Barros pierdea la mustață o victorie ce părea să fie a sa în Olanda, dar încheia pe ultima treaptă a podiumului în Ungaria, acolo unde în condiții mixte, deși a încheiat cursa pe locul 9, a stabilit cel mai rapid tur al cursei.

Pentru 1993 situația era însă neclară. Lawson se retrăsese, iar Cagiva nu prea mai era interesată de serviciile lui Barros. Mizând pe talentul brazilianului, Suzuki i-a acordat un ghidon iar Alex a ajuns să împartă garajul cu un alt superstar al grilei, americanul Kevin Schwantz, aflat în continuare în goana după primul său titlu mondial.

 

post-41220-0-82174000-1436267928_thumb.j

 

Spectaculosul pilot american reușea în cele din urmă să se încununeze campion, deși a concurat cu o accidentare serioasă la încheietură după incidentul de la Donington acolo unde a fost „făcut popice” de un Mick Doohan mult prea încrezător în forțele sale. Nici Barros nu a mers deloc rău în 1993, încheind sezonul en fanfare, cu două podiumuri consecutive, un loc secund pe circuitul de la Laguna Seca și cu o primă victorie în motomondial, la Jarama. De altfel, avea să fie singura ocazie din 1993 în care Barros și Schwantz aveau să fie concomitent pe podium, acela fiind singurul eveniment de acest gen pentru Suzuki în acel an.

 

1994 a reprezentat un an mai puțin bun în comparație cu cel precedent. Un singur podium, la Assen, în Olanda, și locul 8 la finele campionatului cu 134 de puncte. Din nou a fost învins de un Kevin Schwantz deja nemotivat și cu accidentări tot mai frecvente, stilul de pilotaj riscant începând să-și spună cuvântul din plin asupra evoluțiilor campionului mondial din 1993.

 

Din 1995, cariera lui Alex Barros a fost asociată până la finalul ei cu Honda. Cu excepția a două sezoane, 2003 și 2007, petrecute la Yamaha tech 3 respectiv Pramac Ducati, brazilianul a pilotat doar modele Honda, fie că vorbim de NSR500, fie că vorbim de RC211V. Victoriile nu au întârziat să apară în această perioadă a carierei, în 2000-2002 el fiind victorios în cinci ocazii alături de echipa patronată de Sito Pons.

 

post-41220-0-92154800-1436267961_thumb.j

 

Probabil tot din această perioadă vine și cel mai cunoscut moment  al carierei lui Alex Barros. În 2002, atunci când s-a făcut trecerea de la motoarele de 500 cmc în doi timpi la cele de 990 cmc în patru timpi, brazilianul a avut neșansa de a concura în continuare cu un NSR500 de veche generație. El era de departe cel mai valoros pilot din 2002 în rândul celor care aveau la dispoziție un motor de 500 cmc, reușind chiar două podiumuri la Assen și Donington, întrecând modele cu un avantaj tehnic net superior. Astfel, pe final de sezon, brazilianul l-a provocat la un mic pariu pe Valentino Rossi, pilotul italian fiind de acord.

 

Ce presupunea acest pariu? În ultimele patru etape, Alex Barros urma să aibă la dispoziția sa același model de uzină cu cel al lui Valentino Rossi. Cine câștiga cele mai multe puncte în aceste patru runde, câștiga pariul. Patru podiumuri, dintre care două victorii la Motegi și Valencia i-au asigurat victoria lui Barros în fața lui Rossi la un singur punct distanță, scorul acestui pariu fiind de 86 la 85 în favoarea sud americanului. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce ar fi fost dacă amândoi ar fi beneficiat de același material tehnic pe parcursul sezonului 2002. Probabil am fi avut un duel pe cinste pentru titlul mondial, dar uneori, anumite interese primează.

 

După 2002, cariera lui Barros a început să ia o turnură descendentă. O mutare proastă la Yamaha Tech 3 în 2003, l-a făcut pe brazilian să regrete decizia luată, dar norocul părea să-i surâdă din nou. Valentino Rossi a anunțat că pleacă la finele sezonului la Yamaha. Astfel, rocada dintre cei doi rideri s-a produs și Barros avea oportunitatea pentru prima oară din 1994 să concureze un sezon întreg pe o motocicletă de uzină, de data aceasta, Repsol Honda fiind echipa în cauză.

 

post-41220-0-02017900-1436267984_thumb.j

 

Socotelile de acasă nu s-au potrivit însă cu cele din târg, brazilianul fiind departe de rezultatele anterioare ale lui Rossi. A încheiat sezonul 2004 pe locul 4, dar nu a fost suficient pentru a-și păstra ghidonul la Repsol Honda, locul său fiind luat de Max Biaggi, cel care în sfârșit ajungea la echipa de uzină japoneză după multe alte tatonări la sfârșitul anilor ’90.

 

După două sezoane departe de Sito Pons, reîntregirea s-a produs în 2005. Pe o motocicletă Honda, cu Camel sponsor principal, Barros și-a trecut în cont o ultimă victorie din carieră, la Estoril, unde n-a avut rival pe parcursul întregului final de săptămână. Pole, victorie și cel mai rapid tur. Foarte probabil, cel mai bun weekend competițional din întreaga sa carieră a fost acest periplu portughez. De altfel, a fost singurul moment din sezon în care Barros ne-a reamintit de evoluțiile sale din trecut, restul anului fiind dezamăgitor.

 

post-41220-0-36084800-1436268007_thumb.j

 

Rămas fără ghidon pentru 2006, el a ales să plece în celălalt campionat mondial, cel de Superbike. Alături de Klaffi Honda, brazilianul a reușit un sezon mai mult decât onorabil, fiind la finele anului cel mai bine clasat pilot Honda, pe poziția a șasea în clasamentul general. Dacă starturile sale ar fi fost mai bune, foarte probabil Barros ar fi avut mai mult de o victorie, acest succes fiind obținut în prima manșă a etapei de la Imola.

 

Când toată lumea aștepta ca Alex Barros să-și pună ghetele în cui, acesta a șocat cu un anunț ce a stârnit furori în rândul fanilor săi. Revenirea în motomondial părea utopică, dar brazilianul în vârstă de 36 de ani a făcut ca utopia să devină realitate prin semnarea unui contract pe un an alături de Pramac Ducati.

 

post-41220-0-48371200-1436268039_thumb.j

 

Un final de carieră onorabil, cu rezultate decente. Locul 10 la finalul sezonului 2007 și o amintire frumoasă, podiumul de la Mugello, acolo unde s-a duelat în condițiile atât de dragi lui cu un Casey Stoner flămând de succese. Această reprezentație a fost cântecul de lebădă al unuia dintre marii campioni ai motociclismului sud american, Alex Barros revitalizând interesul pentru motociclism într-o Brazilie care încă își caută un urmaș veritabil pentru regretatul Ayrton Senna.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×