Mergi la conţinut
green.kecske

articole Channing Tatum va face cascadorii pe motocicletă pentru Darren Aronofsky

Recommended Posts

Actorul îl va interpreta pe Evel Knievel, cascadorul devenit unul dintre cele mai mari simboluri americane ale anilor ’70. Viaţa şi activitatea unui celebru cascador american, Evel Knievel, va fi adusă pe marele ecran de studiourile Sony.

240411l.thumb.jpg.babb762ca38058375230aa

Acestea l-au numit la cârma proiectului pe Darren Aronofsky, iar rolul central îi va reveni lui Channing Tatum. Pelicula nu are încă un nume oficial şi se află într-o fază preliminară a producției.

Cei de la Sony au achiziționat drepturile adaptării volumului Life of Evel: Evel Knievel, scris de Stuart Baker, şi sunt acum pe cale să-şi asigure drepturile pentru un alt volum biografic, Pure Evel.

Robert Craig Knievel s-a remarcat în lumea cascadorilor în anii ’70, când primele sale sărituri cu motocicleta au fost televizate. În cariera sa, a încercat peste 75 de salturi cu motocicleta de la rampă la rampă între 1965 și 1980, și în 1974, un salt nereușit peste Snake River Canyon într-o rachetă Skycycle X-2 cu aburi.

Faima lui Knievel a fost dată nu doar de  talentul său, de plăcerea de a face spectacol, ci şi de costumul decorat cu stelele drapelului american şi cele 37 de oase rupte (a intrat în Guinness Book of World Records ca supravețuitorul cu „cele mai multe oase rupte într-o cariera”).

Celebritatea i-a adus sponsorizarea celor de la Harley-Davidson şi o linie de jucării produse de Ideal Toy Co.. Cascadorul a murit în 2007, la 69 de ani. The Times l-a numit unul dintre cele mai mari simboluri americane ale anilor ’70. În 1999, numele său a fost introdus în Motorcycle Hall of Fame.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×