Mergi la conţinut

Recommended Posts

De ce iubim femeile motocicletele? În ciuda diferenţelor dintre diversele stiluri de motociclism, există anumite motive universale care intră pe sub pielea  noastră şi ne hrănesc această pasiune pentru motociclism.

KTM_Travel_2014_005.thumb.jpg.7ee6dc5c0d

Libertatea este adesea menţionată ca o atracţie, dar ce reprezintă libertatea? Comparat cu şofatul, mersul pe motocicletă oferă libertatea ce este constrânsă de fizica celor 4 roţi ale maşinilor. Când o maşină atacă un viraj, aceasta alunecă spre exteriorul curbei,  încercând cu disperare să-şi păstreze direcţia iniţială de mers, pe când o motocicletă doar alunecă printr-o curbă.

 Aceste lucruri poate nu sunt destul de convingătoare, dar dacă nu ai experimentat ambele moduri de condus, nu poţi înţelege graţia şi simplitatea acestui mod de a călători. Viratul devine o adevarată simfonie de mişcări precise în schimbul unei bălăceli ciudate; lucratul în armonie cu şoeseaua în schimbul unei  lupte disperate.

Simţul libertăţii

Odată eliberat din cuşca de oţel, eşti într-o lume în care experimentezi o nouă graniţă neafectată de filtre HEPA sau de controlul climatic. Corpul tău va simţi impactul cu sutele de picături de ploaie şi va absorbi vântul care suflă cu putere. Pielea ta va simţi uşoara încălzire când urci pe un deal şi răcoarea când soarele se va ascunde printre creste. Nu vei mai fi ghemuit în spatele unui volan, deconectat de la natură şi mediu.

Îmbină această libertate cu o notă de performanţă şi vei primi ceea ce experţii numesc distracţie pură. Dar această libertate nu vine fără un preţ. În primul rând, trebuie să înveţi să conduci. Cu o atitudine pozitivă şi cu un antrenament potrivit, abilităţile pot fi dobândite de către oricine.

IMGP0472-1024x768.thumb.jpg.4dd48c02a135

Motociclete? Practice?

Ce putem spune despre cât de practică este o motocicletă? Cineva spunea că de-a lungul anilor a cărat „un curcan, scânduri, o grămadă de trandafiri, nişte cârje şi un dulap”. Dar de câte ori chiar este utilizată capacitatea de încărcare a unui vehicul cu 4 roţi? Nu de multe ori, într-un asemenea vehicul se găseşte o singură persoană, care strangulează circulaţia, risipeşte combustibil, are timpi de reacţie mari şi este o cutie de oţel pe trei sferturi goală.

În cele din urmă, putem spune că motociclismul nu este preferat de mamele şi taţii de pretutindeni, datorită pericolului pe care îl presupune. Pe motocicletă eşti mult mai vulnerabil şi ar fi bine să accepţi acest lucru şi să conduci în consecinţă. În permanenţă trebuie să te consideri ca şi cum ai fi invizibil în trafic, înconjurat de un ocean de maşini. Din acest motiv, mereu trebuie să porţi echipament de protecţie adecvat temperaturii exterioare şi distanţei traseului.

Alte motive pentru care acest mod de trasport este superior sunt acelea că reduce aglomeraţia din trafic şi din parcări, dar şi consumă considerabil mai puţin combutibil, ceea ce duce la scăderea emisiilor de gaze.

maxresdefault.thumb.jpg.754ee39411ff1204

Libertate. Distracţie. Adrenalină. O minte limpede şi o conştiinţă curată. Toate acestea sunt motive pentru a rămâne în şa. Dar un adevăr şi mai simplu despre motociclism te face să te întorci pentru mai mult: întotdeauna te simţi mai bine după ce ai făcut o plimbare cu motocicleta!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×