Mergi la conţinut

Motocicleta zburatoare - hooverbike


Recommended Posts

Colin Furze este cunoscut pentru creațiile sale impresionante. Unul dintre utilizatorii YouTube care a atras atenția întregii comunități tech în ultimii ani de zile este Colin Furze. Având în vedere realizările sale de până acum, nu putem decât să ne manifestăm respectul față de el. Proiectele lui personale au dat naștere unora dintre cele mai interesante gadgeturi care au ieșit vreodată dintr-un garaj. Deși mulți au spus că invențiile lui Furze ar putea chiar să ajungă pe piață peste ani de zile, nu încape îndoială că multe dintre acestea nu vor fi vreodată comercializate de vreo companie. Asta din simplul motiv că sunt, pur și simplu, mult prea periculoase.

Capture.PNG

Luați drept exemplu ultima sa creație: un vehicul zburător, pe care Furze l-a denumit hoverbike. Această motocicletă zburătoare beneficiază de două acceleratoare, un ghidon și cam atât. Nu are frâne și nu are control al direcției. De fapt, nici măcar nu are un scaun. Mai mult decât atât, între cele două elice, care sunt montate în față și în spate și care permit vehiculului să se ridice de pe pământ, și piciorul celui care este urcat pe vehicul nu este o distanță prea mare. O mică greșeală, și acesta poate avea parte de un accident serios.

În caz că situația nu părea destul de periculoasă încă, Furze nu are nicio calificare în domeniul ingineriei și nu a zburat niciodată (deși ni se pare greu de crezut că experiența de pilot te poate ajuta să controlezi un asemenea vehicul mai bine). Cumva, însă, britanicul a reușit să se obișnuiască cu vehiculul său, iar după o perioadă de teste, a reușit chiar să-l manevreze. Videoclipul complet este disponibil mai sus.

Cât despre Colin Furze, trebuie să știți că acesta a mai construit în trecut tot felul de elemente ciudate, precum o pereche de gheare precum cele ale lui Wolverine, lame precum cele din Assassin’s Creed sau o tricicletă motorizată pentru drifturi. Toate acestea sunt disponibile pe canalul său de YouTube.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...