Mergi la conţinut

Despre fotbal si motociclete. Gaseste elementul cheie


Recommended Posts

Luna viitoare se împlinesc 30 de ani de la finala câștigată de Steaua în fața marii echipe a Barcelonei. Unul dintre eroii acelei nopți magice a fost Gavril Pele Balint. El a executat, cu mult calm, lovitura de 11 metri care a adus victoria. Balint este invitatul nostru din această lună. Fostul atacant al naționalei este un mare fan al motocicletelor și conduce un Harley Davidson. Am povestit mult despre motoare și plimbările prin țară.

gabi-balint-10.jpg

De unde pasiunea pentru motociclete?
"Nici nu știu prea bine. Cert este că, în copilărie, mă plimbam foarte mult pe două roți. Prima oară am mers pe o trotinetă pe care am primit‑o de la tatăl meu. Chiar el o făcuse. În loc de roți i-a pus doi rulmenți și de câte ori ieșeam pe stradă prin Sângeorz-Băi, localitatea natală, făceam un zgomot teribil. Mă știau toți prietenii și vecinii."

Și de când ai început să mergi pe motocicletă?
"În perioada în care jucam fotbal nu puteam decât să le admir. Când m-am transferat la Burgos, spaniolii mi-au trecut câteva clauze în contract: nu aveam voie pe motocicletă, pe schiuri și să practic sporturi extreme. Așa că mi-am cumpărat motocicletă abia prin anul 2004. Am avut Honda și acum am ajuns la Harley Davidson."

2.jpg

De ce Harley?
"Pe lângă faptul că are un motor foarte bun este și o tradiție. Există chiar un grup mondial al pasionaților unde sunt și eu abonat. Când am cumpărat-o din Germania era altfel vopsită. Noi, motocicliștii, ne mai plictisim de ele. Vrem să o vopsim, mai desenăm ceva, adăugăm accesorii cromatice. Mulți spun că este mai ieftin cu motocicleta decât cu mașina. Lucrurile nu stau așa. În fiecare an îți vin idei și vrei să mai schimbi câte ceva. Eu țin foarte mult la această motocicletă. Nu o să o vând niciodată chiar dacă, la un moment dat, o să-mi cumpăr și una mai nouă".

Mergi des cu motocicleta?
"Cum se încălzește doar cu ea merg. Îmi este foarte folositoare mai ales că am multe probleme de rezolvat prin București. Îmi este mult mai ușor pentru că pot să mă bag printre mașini la intersecții."

3.jpg

Și în afara orașului?
"Dacă este frumos afară, cum prind o zi liberă pornesc la drum. De multe ori nici nu mă gândesc la o direcție anume. Am plecat și când vreau să mă întorc… mă întorc. Eu nu merg repede așa că am timp să mă gândesc la ale mele și să mă relaxez. Când viteza este mai mică ai timp să admiri peisajul. Sunt niște trăiri pe care le simți în interiorul tău. Nu este așa cum spun unii că pe motor vrei să pari „macho”. Nu este adevărat. Este o plăcere să conduci și să privești. Să știi că de pe motocicletă România se vede altfel."

Și cum se vede?
"Foarte frumos. Am fost prin Bucovina, Maramureș, Moldova. Am fost și la mine acasă. Ai timp să mai stai de vorbă cu oamenii… Este de vis."

Ai avut incidente în trafic?
"Am căzut de două ori. O dată aveam aproape 80 de km la oră. Mă duceam spre Snagov și o porțiune de drum era închisă cu un lanț. Lucrarea nu era marcată, nu l-am văzut și am nimerit în lanț. M-am lovit tare la cot și trei săptămâni am tot luat medicamente. Este foarte greu. Șoferii, la noi, nu sunt obișnuiți cu atât de multe vehicule pe două roți. Uneori și cei de pe motociclete fac pe grozavii. Din cauza acestora suntem luați, cu toții, în „bâză”. Mereu trebuie să fii prevăzător și să ai în cap: «Dacă nu mă vede ăla, dacă iese ăla…» să ai mereu soluții în caz că apare ceva."

4.jpg

Mașinile îți plac?
"Nu sunt un împătimit. Din anul 1990 merg doar cu Mercedes. Este o mașină bună, puternică și îmi oferă confort. Nu mi-am permis niciodată ultimul model, dar am avut mereu o mașină de clasă medie. Schimb rar mașinile."

Înainte de anul 1989 ce mașină aveai?
"Prima mașină… de fapt primele patru au fost Dacia 1310. Pe vremea aceea se cumpărau doar cu aprobare de la ministru. Asta însemna să o iei înaintea altor oameni care stăteau la coadă, săracii. Atunci nu ne gândeam la acest lucru, voiam să schimbăm mașinile cât mai des."

Colegii de la Steaua ce conduceau?
(Râde) "În perioada aceea mai mult de Dacie nu puteai să ai. La un moment dat ni s-au promis niște Forduri, după finala cu AC Milan din anul 1989. Era vorba de un Ford Fiesta, nu era mare lucru, dar pentru noi, în perioada aceea, era Lamborghini. Noaptea visam trenurile care ne aduceau mașinile. Au fost zvonuri că Ceaușescu ar fi oprit transportul să intre în țară. Ar fi spus că nu era normal ca fotbaliștii să aibă mașini diferite de ceilalți români. Povești și povești. Am rămas cu visele."

V-a dat totuși un Aro după finala câștigată în anul 1986…
"Da, și l-am vândut imediat. La fel au procedat și colegii mei. Era o mașină rigidă, de la armată, băgam în viteză cu două mâini. O conduceam greu, făcea zgomot şi consuma ulei. Se vindeau foarte bine și nu am stat pe gânduri. Pentru ciobani erau foarte bune. Am găsit și eu un mușteriu. A venit cu niște maldăre de bani care miroseau a fân… nu știu… cred că îi ținuse prin șură. Am luat bani buni, vreo 250.000 de lei, cam cât valorau trei Dacii."

 

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 6 years later...

Am fost pasionat de pariurile sportive, încercam mereu să aflu ce pariu va câștiga, dar focul din ochii mei a dispărut și acum pariez ca un hobby, pentru distracție. Recent am văzut site-ul https://mightytips.ro/case-de-pariuri/site-uri-de-pariuri-fotbal/ mi se pare că este conceput mai mult pentru începători care nu sunt familiarizați cu toate casele de pariuri și am văzut că acolo se dau sfaturi pentru începători.

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...