Mergi la conţinut
Autentifica-te  
Noni

Raliul Dakar e ca un drog

Recommended Posts

Raliul Dakar e ca un drog

Stefan Both

Marti, 17 Ianuarie 2006

Timisoreanul Romeo Dunca nu a scapat de mirajul cursei africane

Romeo Dunca, primul motociclist roman care a participat la raliul Dakar, a urmarit in acest an competitia cu sufletul la gura, din postura de telespectator. Timisoreanul care a strabatut aproape 9.000 de kilometri si a terminat competitia pe locul 79 a tinut pumnii mecanicului sau de anul trecut. Szilveszter Zsolt nu a mai avut insa norocul sau si a suferit un grav accident in etapa a cincea. Dunca nu a scapat de mirajul aventurii africane, iar cand discuta despre Dakar, afirma ca i se ridica parul pe brate. Amintirile de anul trecut il urmaresc „ca un drog dulceag” si, chiar daca la intoarcere nici nu vroia sa mai auda de raliul Dakar, acum nu exclude ca peste doi ani sa incerce din nou o aventura. Cauta insa o justificare.

Cum fost sa urmariti raliul Dakar din fata televizorului?

A fost o senzatie ciudata. Pana acum cativa ani nu ma interesa atat de mult. Dar anul trecut am fost implicat, am fost acolo, iar acum am privit cu alti ochi tot ce se intampla. Am urmarit-o cu interes, mai ales stiindu-l pe Zsolt, care a fost mecanicul meu anul trecut. Lui i se datoreaza in mare masura ca eu am ajuns la Dakar. Efectiv si-a facut simtita prezenta de nenumarate ori, atunci cand am avut probleme tehnice foarte mari. Am simtit pe pielea mea ce inseamna sa ai o echipa competenta care sa-ti rezolve toate problemele, in conditii foarte dificile. Una este sa pregatesti motocicleta in atelier si alta e sa o repari pe genunchi, in mijlocul desertului si contra cronometru. Zsolt a trecut foarte bine acest examen, iar acum s-a dus acolo sa vada ce inseamna acest concurs. El este un endurist foarte vechi, are mult mai multa experienta ca mine in a conduce motociclete. Eu am sapte ani de moto, el face de 25 de ani.

A existat un pariu intre dumneavoastra si Zsolt inainte sa plece in cursa?

Nu a fost niciun pariu. El a avansat doar niste pronosticuri ca ar vrea sa fie printre primii cinci din randul celor care participa prima oara. Eu chiar l-am sprijinit, l-am sponsorizat un pic si as fi vrut sa-l vad ajuns la Dakar. Probabil ca Zsolt a plecat cu acest stres al pozitiei din prima zi. El credea ca a capatat suficienta experienta din ce a vazut anul trecut. Vroia sa ocupe si o pozitie buna in clasament, nu doar sa termine cursa. Din punct de vedere al pregatirii, nu cred ca ar fi fost o problema sa ajunga in primii 50, dar plecand cu dorinta asta de a merge repede, este un pic dificil.

Cum ati primit vestea accidentului lui Zsolt?

Am inteles ca el a avut de fapt un accident stupid. Parerea mea este ca pentru el Dakarul inca nici nu incepuse. Competitia in sine incepe la intrarea in Mauritania. El a cazut in ziua a cincea, in Maroc. Prima proba, cea din Portugalia, este pe o distanta scurta si oricine poate sa o faca. In Maroc, la fel, oricine poate sa termine cursa, pentru ca se desfasoara pe un drum de macadam, unde merg localnicii cu masini de teren. Practic, acest drum se poate parcurge si de un localnic care are o masina pe care de -abia se tin tablele. Apoi vin drumuri care au tot felul de surprize, problema este ce vrei. Daca vrei sa scoti timp bun, riscul creste exponential. Sunt milioane de pietre care te asteapta sa cazi, riscul este mare, daca vrei sa mergi repede. Nu am vazut niciunde asa ceva, mergi practic pe niste pietre rotunde ca niste oua. E ca si cum ai merge pe bile de rulmenti. Sunt si cativa kilometri de dune, dar este nimic sa mergi 20 sau 50 de kilometri in nisip. Cand intri in Mauritania si ai 600 de km pe dune si mai ai inca 200 de km de lagatura deja devine o problema de vointa si de capacitati fizice. Zsolt nu a ajuns pana acolo.

Cand ati vorbit ultima data cu el?

Am vorbit chiar inainte sa plece. Dupa accident, cu el nu am putut sa vorbesc, doar cu sotia lui. Chiar si ieri. Se pare ca acum va fi dus intr-o clinica din Ungaria, unde trebuie sa ramana imobilizat la pat, am inteles cam 60 de zile. Oricum, e mai bine. El nu a ajuns inca in Romania de la accident. L-au dus direct in Spania, unde l-au operat. Am inteles ca a fost o operatie foarte lunga, de cinci ore. S-au chinuit sa-i refaca piciorul si acum e plin cu tije.

La revenirea de la Dakar spuneati ca nu o sa mai calcati niciodata la acest concurs. Va mentineti convingerile?

Si acum mi se ridica parul pe mana. Mi-a mai trecut prin cap. Concursul acesta este ca un drog. De asta are si asa o priza. Daca o data te duci acolo, in momentul in care ai terminat cursa, tot timpul te gandesti la ea. E o senzatie pe care eu nu am mai gustat-o pana acum. Eu nu beau, nu fumez, nu ma droghez, nu am prea multe vicii – sau poate ca am, insa Dakarul este pentru mine ceva ca un drog dulce. Tare mi-ar fi placut sa fiu si eu la ghidon, sa mai merg o data, dar am niste responsabilitati, nu mai am motivatie – de ajuns la Dakar, am ajuns. Sa castig trebuie sa fiu din alt material, am prea putina experienta si m-am apucat tarziu de motociclism. E prea tarziu sa pot bate sa castig. Nu mai sunt propriul meu stapan, am o familie, copii, 500 de angajati care asteapta si ei ziua de salariu. La randul meu am competitia mea aici. Nu ca mi-ar fi frica, dar efectiv nu merita riscul.

Ati putea evita riscurile mergand spre exemplu cu un camion, doar va este la indemana.

Intr-adevar cu camionul nu este asa riscant. Costa mult mai mult, dar sunt lucruri in care ma simt mult mai bine. Lucruri mult mai la indemana, mai aproape de mine si mai simplu de realizat. De exemplu, imi place sa ma duc cu snowmobilul in muntii din Romania. E la indemana si ma simt mai bine. Motocicleta este varianta cea mai riscanta si cea mai grea. In camion stai pe scaun, esti legat, ai nevoie de o doza mai mica de noroc sa ajungi la Dakar.

Copyright © 1996-2006 Evenimentul Zilei Online.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

La alta scara ni se intampla tuturor.

Mergeam la munte cat puteam de des si am patit tot soiul de nebunii. Am fost la cateva zeci de metri de un urs, cu oarecare noroc ca eram pe maluri diferite ale unui lac. Am pasit peste o vipera care facea bai de soare si am avut bafta ca a fugit in loc sa ma atace. Am mers 11 ore si jumatate pe crestele Parangului in ceata, ploaie si vant de aproape pierdusem orientarea, ajunsesem sa avem o singura dorinta, sa gasim un petec de loc aparat de vant unde sa ne tragem ca niste popandai din fata ploii. Am stat garda toata noaptea langa foc pentru ca langa lacul Pietrele in Retezat bantuia ursul. Am dormit cu cortul undeva in muntii Surean si ne tot miram ce naiba se aude trenul pana sus in poiana Muierii pentru ca dimineata sa ne spuna ciobanii aflati la zece minute de mers ca de o saptamana le dadeau tarcoale lupii. Am urcat pe o stanca incercand sa ajung la o floare de colt numai sa descopar ca nu mai pot cobora si ca-s blocat la cam zece metri inaltime...

Multele porcarii d'astea ar fi trebuit sa ma sperie, ba chiar m-au speriat pe moment, dar greutatile s-au estompat in timp, ramanand doar dorinta de a mai revedea acele locuri macar o data. Si nu ne-a oprit nici macar faptul ca una din ture am facut-o cu nevasta-mea gravida in luna a cincea.

Cred ca omul apreciaza mai mult lucrurile pentru care trebuie sa lupte decat cele care vin usor, de la sine. Asta trebuie sa fie motivul pentru care ne fortam in permanenta limitele, chiar daca constientizam pericolul.

Romeo e un om de afaceri de succes, dar asta o stiu putini. Mult mai multi suntem cei care stim ca este primul roman care a terminat moto-Dakarul. Cred ca pentru asta a meritat sa lupte. Acum nu mai are pentru ce lupta, resursele financiare si probabil fizice nu-l pot ajuta sa intre in lupta pentru titlu, dar pana la urma s-ar putea sa i se faca dor de plaiurile africane. Si ca sa plece va gasi un pretext, care sa justifice incalcarea hotararii atat de clare de a nu mai calca acolo. Motivul va fi insa sigur faptul ca intr-un fel s-a legat de cel mai dur rally-raid.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

ma voi chiar nu ati patzit nici unu ca mine???eu de fiecare data cand ma uit la Dakar sunt f infierbantat si ma gandesc cum sa fac sa ajung si eu acolo,iar pe unii dintre voi va sperie...oare oamenii aia sunt speciali???eu chiar as vrea sa ma duc numai sa ma conving ca ceea ce zic ei despre raliu este adevarat,si sa simt pe pielea mea ce inseamna un raliu...nici macar nu am carnet de moto dar cred ca dupa ce mi-l iau si castig ceva experienta(catziva ani ca acolo nu mergi ca pe strazi la noi)o sa ma interesez mai mult de Dakar(transpunerea Hidalgo in zilele noastre)...asfalt uscat :thumbup:

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

@lostsoul : a merge pe motocicleta este ok . este chiar foarte ok. a o controla incepe sa fie mai greu, a o stapani este aproape imposibil, si anii de antrenament te apropie foarte mult de a obtine capacitatea sa stapanesti motorul. acum problema este pentru neinitiati (ca mine) care isi inchipuie ca pot ajunge acolo (si eu ma gandesc daca as putea) ca dupa 20km mers pe aratura te dor bratele ingrozitor. este imposibil de inteles cum sa faci asta pentru cateva sute de km. daca iti cade motorul, si daca mai ai si reezervoarele pline o sa plangi langa el ca nu il poti ridica din nisip. in dakar lupta nu este atat cu mersul pe motor (a se vedea moto gp unde se stie cine face regulile) ci este o lupta cu tine, cu timpul, cu caldura, cu nisipul, praful, oboseala.....la dakar, oameni "fara exeprienta" reusesc sa fac surprize placute. pentru ca au vointa.

nu spun, poate sunt multi dintre noi care din aceasta dorinta uriasa, cu antrenament ar reusi .. dar nu avem banii necesari

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Gaxel a surprins esenta, este vorba de vointa, de lupta cu tine insuti, de a-ti depasi limitele (e cea mai grea lupta), de a mai parcurge inca 1 km in soare si arsita (cum la culturism este cea de a mai adauga inca 1 kg pe bara, dupa cateva antrenamente pentru aceeasi grupa musculara, avand deja 1 an de antrenament regulat in urma, deci cresterea nemaiproducandu-se ca la inceput, bineinteles neadministrand steroizi anabolizanti, hormon de crestere si insulina). :bash:

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

Autentifica-te  

  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×