Mergi la conţinut
green.kecske

articole Treapta de viteza potrivita in curba

Recommended Posts

Nu este vorba despre mersul pe circuit, unde alegerea treptei de viteză va determina cât de repede ieşi dintr-o curbă. Nu, este vorba despre mersul normal pe stradă, în siguranţă şi cât mai conştient de ce se intamplă.

Decreasing-Radius-Corners-EBB6013.jpg

Motoarele, în general, au diferite tipuri şi nivele de vibraţie. Când schimbi turele şi acceleraţia se schimbă şi vibraţia produsă de motor apare. Bineînteles că, odată cu creşterea turaţiei, cresc şi vibraţiile. Ce legatură are asta cu mersul într-o curbă? Uite ce zice maestrul Keith Code:

"A doua problemă referitoare la schimbarea în jos a prea multe trepte de viteză şi aducerea turaţiei motorului pe roşu este faptul că vibraţia motorului poate ascunde vibraţia roţilor, care muşcă din asfalt. Se simte un anumit tip de vibraţie când roţile au aderenţă şi nu alunecă din cauza încărcării maxime. Când roţile încep să alunece, vibraţia este diferită, mult mai fină. Un motor turat foarte tare într-o curbă poate să creeze impresia pilotului că pierde aderenţa. 

Felul în care simţi tracţiunea pe asfalt îţi dă ocazia să apreciezi la ce sunt supuse cauciucurile într-o anumită curbă, la o anumită înclinaţie - îţi arată cât de multă aderenţă mai ai. Vibraţia cauciucului pe asfalt e transmisă prin cadru şi o simţi la manete şi la scăriţe. O schimbre în acea vibraţie îţi arată câtă tracţiune ai într-un moment. Dacă vibraţia motorului o acoperă sau o uniformizează, o să fie destul de dificil să îţi dai seama ce fac roţile într-un anumit moment." (Keith Code - A Twist of the Wrist)

Asta înseamnă că alegerea treptei de viteză corectă nu influenţează doar cum va accelera motocicleta la ieşirea din curbă, ci va influenţa şi tracţiunea pe curbă şi, nu în ultimul rând, trasa pe care o vei urma. Dacă motocicleta se află într-o treaptă mult prea mare şi nu beneficiezi de tracţiune pe curbă, vrând, nevrând vei avea o trasă mai largă. Elementele din fizică ce explică acest lucru sunt foarte simple, dar adesea prost înţelese. Dacă acceleraţia în curbă nu e destul de mare ca să învingă forţa de inerţie create în momentul intrării în curbă, motocicleta va dori să continue drumul iniţial, asta însemnând că va avea o trasă largă. 

Încercarea de a ţine o anume trasă fără să ai destulă acceleraţie va determina motocicleta să cotească larg. Dacă motocicleta se simte ca şi cum mai are nevoie să o ghidezi pe curbă sau că trebuie să "o ţii pe curbă" atunci probabil nu ai destulă acceleraţie ca moticicleta să meargă pe drumul pe care l-ai ales în momentul în care ai început curba. Deci, dacă eşti într-o treaptă prea mică şi motorul este prea turat, îţi va fi greu să simţi aderenţa cauciucului pe asfalt.

Asta te va determina să crezi că mergi foarte repede, că eşti la limita aderenţei/tracţiunii. În acel moment probabil că prietenii o să te depăşeasca ca şi cum ai sta pe loc. Stai şi te minunezi ce fel de motocicleta magică are sau îţi spui că e un sinucigaş, când colo poate fi din cauză că are o turaţie potrivită şi tu eşti într-o treaptă de viteză greşită.

Pe de altă parte, dacă turaţia e prea mică, motocicleta va lua o trasă largă şi te va face să crezi că ai o viteză mult prea mare pentru acea curbă din moment ce nu vrea nici cum să stea pe trasă şi va ieşi larg. Şi revenind la întrebarea iniţială: Ce traptă de viteză să folosesc într-o anumită curbă? Răspunsul este: Cea mai înaltă posibilă, dar care va determina o turaţie corectă. Sper că v-am trezit interesul.

Mult noroc la drum!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×