Mergi la conţinut
Autentifica-te  
Tiberiu Troia

articole Motocicletele ARCH, produse de firma lui Keanu Reeves – detalii tehnice

Recommended Posts

După ce prima motocicletă ARCH KRGT-1 a fost produsă cu trei ani în urmă, recent au fost lansate alte două modele noi.

ARCH

ARCH KRGT-1 model 2018

În anul 2016, ARCH Motorcycle Company, firma recent înființată de Keanu Reeves și Gard Hollinger, a prezentat publicului prima motocicletă.

Modelul se numea KRGT-1 și avea în componență peste 200 de repere proiectate și realizate prin prelucrare pe mașini cu coordonate, cu mijloace proprii, în uzina dotată cu echipamente de ultimă oră, aflată la periferia orașului Los Angeles.

Un colectiv de specialiști coordonați de Gard Hollinger, constructor și designer de motociclete, asamblează manual fiecare motocicletă în parte, conform specificațiilor și opțiunilor clienților.

Pentru 2018, KRGT-1 a suferit câteva modificări de ordin estetic, prin optimizarea ergonomiei componentelor caroseriei, modificări importante suferind numai furca de față, la care amortizoarele vechi au fost înlocuite cu amortizoare Öhlins FGRT și sistemul de frânare cu ABS opțional, pentru a îndeplini normele Euro 4 obligatorii în Europa.

În rest, același motor S&S de 124 inch cubici (2032 cc) este instalat pe cadrul din oțel cu subcadrul din aluminiu prelucrat, amortizor de spate produs de ARCH, roți cu cinci spițe BST din fibră de carbon și comenzi standard sau avansate.

ARCH

ARCH 1S

Primul dintre cele două modele noi, ARCH 1S, o variantă evoluată a primei motociclete KRGT-1, are un aspect mai sportiv, cu o poziție mai agresivă a pilotului, păstrând nota dominantă de cruiser.

Același motor S&S de 2032 cc este instalat pe un cadru din aluminiu frezat, cu subcadrul din același material și rezervor din aluminiu și fibră de carbon, având roți BST, cu șapte spițe, din fibră de carbon.

Pentru distribuția europeana a motocicletelor ARCH, firma a încheiat un parteneriat cu Suter Industries, cunoscutul producător de motociclete de competiție prezente și în MotoGP, ale cărei produse sunt comercializate în SUA de ARCH.

Cu ajutorul acestei companii a fost posibilă apariția celui de-al treilea model lansat, Method 143, care va fi produs în numai 23 de exemplare.

ARCH

ARCH Method 143

Având un motor S&S de 143 inch cubici (2343 cc) instalat pe un cadru cu basculă monobraț proiectată de ARCH, dar produsă de Suter din aluminiu frezat îmbrăcată în fibră de carbon, motocicleta are componentele caroseriei produse din aluminiu frezat, amortizoare față Öhlins FGRT, sistem de evacuare SC Projects din titan și carbon și roți BST din carbon, proiectate de ARCH.

În ceea ce privește prețul noilor modele s-a păstrat o atitudine foarte rezervată, nefiind comunicate nici măcar în pachetul de informații trimise presei, dar este cunoscut prețul primei variante a modelului KRGT-1.

În SUA prețul a fost 78.000 $, ceea ce ar duce la aproximativ 100.000 $, dacă adăugăm taxele vamale și TVA-ul din Europa.

Probabil că prețul modelului Method 143 va fi mai mare, dar nu cred că distribuția celor 23 de unități va întâmpina probleme, având în vedere că majoritatea motocicletelor vor împodobi colecții private, nu vor fi folosite pentru mersul la serviciu.

ARCH

Detaliu al rezervorului de benzină de la ARCH 1S

Dacă nu ați văzut până acum, mai jos este interviul pe care am reușit să-l iau celor doi fondatori ai firmei ARCH la EICMA 2017, cu ocazia lansării modelelor pentru sezonul 2018.

Interviu Keanu Reeves în standul firmei ARCH Motorcycle de la EICMA 2017

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Sursa

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

Autentifica-te  

  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×