Mergi la conţinut

Fără motocicletă, la pas prin Atena – Spectacolul străzii


Tiberiu Troia

Recommended Posts

Ca să înțelegi ce înseamnă Atena, unul dintre cele mai vechi orașe din lume, ajuns acolo, trebuie să stai măcar căteva săptămâni. De fapt nu să stai, ci să umbli.

Atena

Orice vizită în Atena ar trebui să înceapă cu o vizită pe Acropole.

Asta pentru cei care au citit vreo carte, altceva decât cărți de colorat.

Măreția locului, miile de ani de istorie neîntreruptă, dovezile nivelului incredibil pe care l-a atins civilizația antică, completate de muzeul recent deschis, în cladirea grandioasă realizată după proiectul unui arhitect japonez, toate acestea te copleșesc și te fac să realizezi cât de mici suntem noi, cei care credem că am descoperit apa caldă.

Atena

De acolo de sus, Partenonul parcă supraveghează înțelegător mișcarea browniană a furnicarului de jos, a tot ce mișcă la poalele colinei venerate de oameni încă de acum câteva milenii.

Acolo jos este spectacolul vieții, adevăratul spectacol pe care îl oferă Atena.

Chiar dacă ai ajuns până aici cu motocicleta, de aici încolo merită să o parchezi undeva și să mergi pe jos.

Aglomerația de la ei nu se compară cu cea de la noi. La ei, ceea ce numesc ei aglomerație, pentru noi este un trafic fluent, în mare viteză și, mai ales, îngăduitor.

Atena

Poți vedea la tot pasul situații în trafic pentru care în București ar izbucni adevărate lupte de stradă, cu săbii, macete și mascați cu gaze lacrimogene, dar acolo nu se soldează nici măcar cu un claxon.

Atena înseamnă străduțe înguste cu niște rampe, sau pante, pe care îți e frică să le parcurgi la picior, mii de magazine în care poți găsi ce cu gândul nu gândești, taverne tradiționale sau modernizate pe gustul hoardei vest-turistico-invadatoare, tarabe cu fructe și legume, piața de pește, hale cu mâncare de toate felurile și culorile, zeci de mii de scutere și motociclete de toate mărcile și modelele, totul e altfel.

Atena

Una dintre cele mai interesante părți ale orașului este Plaka, zona orașului vechi. Sub fiecare casă se află vestigii ale orașului de acum 3-4 mii de ani, magazinele de mobilă veche îți dau senzația că ești undeva, pe alt continent, iar cele care vând de toate și nimic conțin fiecare marfa unui întreg talcioc românesc.

În oricare dintre magazine ai intra, ești scanat și probabil catalogat cu precizie în primele 15 secunde: ești client, turist curios dar cu buzunarele cusute, rus gata să cumpere lucruri scumpe, sau român speriat de realitatea diferită.

Atena

Sutele de ani de comerț și meseria transmisă din generație în generație i-au transformat pe cei din spatele tarabei într-un fel de psihologi rafinați, care nu numai că te citesc instantaneu, dar știu să se și muleze după caracterul fiecăruia și să te facă să cumperi, sau măcar să-i admiri marfa și să discuți cu ei.

Nimic mai străin nouă, românilor, care suntem suspicioși, bănuitori, speriați de posibila șarlatanie, de banditul care vrea să ne fure banii din buzunar și nu suntem obișnuiți cu negustorul amabil, care vrea să-și facă meseria.

Atena

Aproape orice ai căuta, până la urmă găsești acel lucru, iar atunci când dai peste magazinul care vinde acel lucru, de cele mai multe ori descoperi că este o mică lume specializată a acelui lucru.

Dacă vrei măsline, găsești lumea măslinelor, mobilă veche, dai peste lumea mobilei zdruncinate, cauți un joc de șah, vei găsi lumea șahului și a tablei.

Atena

Ceea ce n-am înțeles și nu mi-am putut explica după peste 20 de ani de făcut comerț, este cum poate supraviețui un magazin care vinde numai umbrele într-un oraș în care plouă din an în Paște.

Și, ca să ma întorc la motocicletă, în oricare dintre aceste prăvălii intri, casca de moto din mâna te va transforma la început într-unul de-al lor și toată lumea te va lua drept om al locului, până să-și dea seama că nu esti grec.

Asta pentru că, în Atena, toți au sau au avut motocicletă.

Atena

Atena

Atena

Atena

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Sursa

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...