articole Zborul de la Nazca – Senzații tari și Doamne-ajută! Go South Ep 09

[pemotoare.ro 26]

La care se-adaugă și întâlnirea cu Dakarul. Deci am putea spune c-am avut o zi pe cinste. 

Dimineața mă trezesc cu valurile oceanului în ureche. Deschid fereastra și simt aerul răcoros. Suntem într-un golf, izolați de orașul mic și urât unde credeam că vom fi nevoiți să rămânem peste noapte. Până la urmă, nu puseseră toate camerele pe booking. N-avem de unde ști, dar eram foarte aproape de epicentrul cutremurului de 7,1 grade ce avea să vină peste trei zile. Ce-avea să-mi pese? Aveam valurile oceanului și o nouă zi de mers cu motorul.

Romantismul s-a dizolvat brusc atunci când m-am dus să mă spăl pe dinți și-am constatat că la chiuvetă e apă sărată, direct din ocean. Gata, un scurt desayuno (mic-dejun) și la drum.

Plecăm așa de hotărâți că ne oprim după 15 km. Dakar. Finish-ul probei din ziua a 5-a. La momentul când puneam motocicleta pe cric, Barreda (Honda) – liderul acelei speciale, trecea prin poartă. Iar până să mă dumiresc eu bine, văd un elicopter urmărind doi motocicliști. Elicopterul lăsat pe-o parte, foarte aproape de sol, iar motocicliștii cu gazul “în blană”, lăsând două urme mari de praf. E o imagine pe care n-o s-o uit niciodată. N-am plecat până n-a apărut Mani Gyenes, în acea etapă pe 35. Regret că n-am apucat să-l felicităm și să-i urez succes pe mai departe, dar mă bucur c-am prins puțin din Dakar – un fenomen pe care-am ajuns să-l apreciez și mai mult după ce l-am văzut pe viu.

Dar să mergem mai departe, căci mai avem mii bune de kilometri în fața noastră. Următoarea oprire – Nazca, cu ale sale faimoase desene din deșert, pe care le știu din documentare și despre care unii spun ba c-ar fi făcut de extraterești, ba că de culturi pre-incașe care aveau o tehnică specială, fără să fie nevoie să încalce pe condori gigantici ca să vadă dacă coada maimuței a ieșit bine.

Ne oprim direct la aeroport, unde ne agață un nene, care ne-arată avionul “lui” și care ne spune că mai are doi clienți, că vom fi patru în avion și că se pleacă imediat. Bine, fie. Dăm actele, plătim, ne urcăm pe cântar, iar cele 20 de minute se transformă într-o oră.

Pilot plus co-pilot.

Într-un final apar pilotul și co-pilotul. Daniel îl întreabă pe co-pilot din ce an este avionul. “Din 90, dar motorul este nou, stați liniștiți”. Dar cum să stai liniștit când vezi că sunt nori, afară bate vântul și avionul decolează cam “pe-o parte”. În fine, nu doar maimuța, păianjenul și restul reperelor geografice create de cultura Nazca în timp ce pe alt continet se năștea Hristos, sunt o experiență. Ci și zborul în sine. Căci, ca să vezi cum trebuie liniile, pilotul întoarce avionul când pe stânga, când pe dreapta, de simți că stomacul ți-o ia razna. Zborul durează 30 de minute și simt că dacă mai stau 5 minute în avion voi folosi punga din fața scaumului. Nu mai vreau nici maimuțe, nici extraterești, nici altceva, ci doar să aterizez.

Ajungem cu bine pe pământ și ne mai ia vreo 30 de minute să ne revenim. Cât de cât. În tot acest timp, tovarășul nostru de călătorie este tot în Canionul Colca, pe care vrea să-l exploreze pe îndelete. Ne-am despărțit la canion, după ce am văzut zborul condorilor. Motivul e unul simplu: George mai fusese prin aceste locuri și voia să vadă ceva noi, mai aproape de natură, mai departe de oraș. Noi doi, însă pornim, apoi, mai departe prin deșert. Ne-așteaptă Lima.

Cu două zile înainte – Canionul Colca. George (dreapta) rămâne să exploreze zona, în timp ce noi plecăm spre Lima

Sursa