Mergi la conţinut

Red Bull Romaniacs 2018: Wade Young, la un pas de prima victorie. Jarvis se retrage.


Motobikes

Recommended Posts

Wade Young a câștigat cea de a treia etapă din ediția 2018 și este la 110 km distanță de prima sa victorie la Red Bull Romaniacs. Sud-africanul care a ratat anul trecut podiumul este urmat în clasamentul general de Manuel Lettenbichler, care după trei zile extrem de dure, se află la doar 4 minute în spatele său. Jonny Walker se află pe locul trei, iar revenirea în Sibiu este marcată de retragerea lui Graham Jarvis și a lui Taddy Blazusiak.

Wade-Young-sarind-peste-raul-sebes_Mihai

Wade Young sare peste râul Sebeș, la finișul zilei a treia.

Vineri, 27 iulie, caravana celui mai dificil raliu hard enduro din lume a pornit din Valea Jiului, mai precis din Petrila, unde a fost dat startul către Sibiu, oprindu-se pentru cele 25 de minute de pauză în service pointul din Mărtinie. Prima parte a zilei a fost una numită de track managerul raliului ”bucla nebună”o zonă formată din zig-zaguri fără sfârșit, urcări pe coamă, urcări abrupte pline cu rădăcini, cărări foarte înguste, coborâri abrupte cu multă piatră, coborâri pe care majoritatea au fost nevoiți să le parcurgă pe lângă motocicletă și o intrare spectaculoasă în service point. Pentru a ajunge la meritata pauză și să își pregătească motocicletele pentru a doua parte a traseului, concurenții au trebuit să sară peste râul Sebeș.

Nici după pauză lucrurile nu au fost mai simple pentru clasele Gold și Silver, majoritatea riderilor declarând la sosire că aceasta a fost cea mai tehnică zi din ediția 2018.

Manuel-Lettenbichler_Predrag_Vuckovic_Re

Manuel Lettenbichler e foarte tânăr, dar merge excelent.

După 126 de km, secțiuni extrem de tehnice și aproximativ șapte ore de stat în șa, Wade Young și Manuel Lettenbichler au fost despărțiți de doar 8 secunde. Sud-africanul s-a impus câștigând și etapa a treia, după ce a stabilit timpul de referință în etapa a doua, cea care a avut finișul în Lupeni.

„A fost o zi foarte lungă. Secțiunile grele de la început ne-au stors. Nu am forțat cu adevărat pentru că am vrut să mai păstrez energie și pentru ultima zi. Chiar dacă miza este victoria, nu am emoții, eu doar navighez cât de bine pot. ”  declara Wade Young după a treia și penultima zi a raliului.

Emanuel Gyenes a fost al treilea în penultima etapă a raliului, însă sătmăreanul se află acum la 11 minute de locul trei la general și va încerca să recupereze acest ecart în zecile de kilometri care au mai rămas până la finișul de la Gușterița.

Emanuel-Gyenes-Mihai-Stetcu_RED-BULL-ROM

Mani Gyenes e în poziție de podium la Silver.

În timpul celei de a patra zile de off-road, raliul ajunge la Arena Platoș. Complexul

de schi și snowboard va găzdui Service Point-ul. Acest loc este plin de distracții chiar și pe timpul verii. Este un parc plin cu tot felul de activități de sezon, precum: sanie de vară, tiroliană, trasee de downhill și cross-country, zorbing, bag jump și multe altele.

Sâmbătă, 28 iulie, în intervalul orar 12:00 – 16:00 concurenții care au reușit să parcurgă și traseul etapei a patra sunt așteptați să ajungă la finișul oficial al raliului, urcarea abruptă de pe dealul Gușterița, de lângă Sibiu.

Sursa

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...