Mergi la conţinut

Drumul Oaselor – Ziua Munților. Go East #12


pemotoare.ro

Recommended Posts

Vreme de noiembrie afară. Ploaie măruntă, 10 grade. Azi am o zi lungă. “Man, it’s a long way to Ust Nera”, îmi spune Marty, un biker slovac ce-a trecut pe-acolo înaintea mea. Lumea asta e mică. Te găsești imediat cu alții care sunt pe drum, afli cum e. Zsolt mă sfătuiește să plec foarte devreme – poate pe la 5.00, e deja lumină afară. E ultima zi cu internet. Deci ultima zi în care pot primi mesaje. Dar eu sunt cu gândul la râul ăla. Mi-a mai spus cineva, aseara, la benzinarie, că e greu de trecut. 

Mă uit la galeria de admisie – e sus. Evacuarea, la fel. Dar să nu fie curentul puternic. Până la urmă, mă gândesc, dacă e chiar groasă o să trec prima oară bagajele, ca să elimin din greutate, apoi trec motorul. Nu o să arate cool, dar sunt grele cutiile astea. N-am prea avut de ales – dronă, trepied, cameră, go pro-uri, laptop, hard, baterie externă câteva chei, pompă, chit de pană… S-au adunat. Deci da, așa fac. Oricum, nu e ca și cum aș avea de ales. 

Îmi iau la revedere de la proprietarul gostiniței, un om pe la vreo 50 de ani, cu care am vorbit multe în dimineața asta, dar n-am înțeles nimic. El în rusă, eu în română. Așa merge pe-aici. A, am înțeles că până la Kyubeme nu mai e nicio benzinărie. Știam asta. Omul îmi strânge mâna puternic și face un gest puternic de suținere. Chiar simt că-mi dorește baftă din tot sufletul. Ce oameni cu suflet bun într-un loc așa de trist. Căldura oamenilor e total în antiteză cu răceala locurilor. 

Merg bine la început. Plouă încet, sunt ceva bălți, dar reușesc să țin o viteză de 90 km/h. Apoi, dau în noroi – reduc la 30-40. Apoi bun. Apoi, iar noroi. Apoi, o benzinărie. Hopa, hai să alimentăm, ce dacă pun doar 4 litri. 

Ușor-ușor, peisajul se schimbă. Încep să prindă contur munții. Și un drum fără asfalt și fără trafic, prin pădure. Ceața se ridică, iar nori pufoși se plimbă pe deasupra brazilor. Cât de dor îmi era de munți. Nu e soare, dar e mai bine-așa. Sunt contrastele puternice, iar verdele e frumos. Drumul e bun, încep să merg tare, dar mă opresc des, căci am ce vedea. La un moment dat, o vale largă și un râu, cu plaje de pietriș și pădure – fix imaginea aia pe care o vezi în documentarele cu urși. Mă opresc, ridic drona –  mă voi întoarce acasă cu niște imagini bune. Am trei acumulatori – unul aici, unul rămâne pentru trecerea râului și unul pentru zona Ust-Nera. 

Vin primele serpentine. Văd șoseaua cum coboară, face un viraj de stânga, apoi dreapta, trece peste un pod și se pierde în zare. Apoi, un mal de zăpadă netopită. Nu știu la ce altitudine sunt. Vine iarăși o urcare virajată, de care mă bucur din plin. Las spatele să derapeze puțin în modul enduro, îndrept ghidonul, schimb treapta, vin lansat și… bang, râul. Stătea pitit după un mal de pământ. Dau tare în frâne, nu pot să intru așa, în forță. Trebuie să analizez, să pornesc camera. Și când mă uit mai bine… în locul torentului la care mă așteptam, văd un râu de nici nu știu dac-o să-mi ajungă apa la scărițe. Ăsta o fi? Or fi mai multe? Nu, c-aș fi știut. Ăsta e. Asta e, traversez, renunț la dronă, dar pun camera pe trepied, pentru diversitate. Oricum sunt multe peisaje la fel, când prind ceva diferit trebuie să trag.  

Mai trec o dată, mă întorc și dau să strâng. Apare un camion. Șoferul se dă jos cu chef de vorbă. Pare puțin pilit. De unde vii, unde te duci, lucrurile obișnuite, dasvidania.

Ajung pe un platou frumos și-mi propun să nu mă mai opresc până la Kyubeme – una dintre cele mai faimoase benzinării din lumea motocicliștilor călători – e singura formă de viață pe o distanță de sute de kilometri. Toți cei care trec pe-acolo lipesc stickere, așadar mă conformez și eu, dar pun undeva pe lateral. Nu mai am loc în față și nu se cade să pun peste alte stickere. Apoi mănânc un borș și niște carne cu orez, beau un ceai, fac un selfie cu pisica ce stă lungită lângă mine și dus sunt. 

pisica-de-la-kyubeme.jpg

DSC02094.jpg

Merg ce merg, îl văd pe șoferul pilit că-mi face semn. Opresc să văd ce vrea. E cu un prieten. “Auzi, vrei un ceai?”. Nu, mulțumesc, mă grăbesc că vine noaptea. “Dar o vodcă”. E, fix asta m-ar pune acum în valoare. Le fac cu mâina, bag în viteză și nainte!

E deja târziu și încep să obosesc. Trec printr-o porțiune plină de noroaie. Nu-mi place, iar trebuie să încetinesc. Și trebuie să curăț foarte des viziera pentru că nu văd nimic. Doar lumina soarelui ce devine mai dulce și anunță apusul. Iar eu mai am de mers. Într-adevăr, e distanță mare – 560 de km fără pic de asfalt. Sunt nevoit să fac distanțele astea. N-aș avea unde să rămân peste noapte. Îmi dau seama că merg deja de 12 ore și încerc să mă concentrez. Drumul e bun, dar cam alunecos de la ploaie și traversez un munte. Arată bine. Vine un viraj de dreapta pe care, inexplicabil, îl abordez târziu. Intru cu fața în noroiul de pe marginea drumului și mă îndrept spre hău. Dau cu ea de pământ. De data asta nu-mi mai prinde piciorul. Scot cutiile ca să fie mai ușoară, o ridic și merg mai departe. Tot nu-nțeleg cum de-am putut să cad acolo. 

Trag de mine până la Ust Nera. Credeam că știu la ce să m-aștept. Am fost avertizat – “orașul ăsta arată de zici c-a venit Apocalipsa”. Câteva blocuri, dintre care o parte au fost deja părăsite și două-trei străzi dintre care niciuna cu asfalt. Este unul dintre orașele miniere din nord. A servit inițial ca bază pentru gulagurile din zonă, apoi a primit alte câteva blocuri. Dar puțini sunt cei care vor să locuiască aici. Probabil n-au de ales. 

Este cel mai nordic punct pe care-l ating în tura asta și se bate cu Verkhoyansk pentru statutul de capitală a frigului – în ianuarie, temperatura medie e de -45 de grade. 

Acum e destul de cald, să fie vreo 18 grade, dar tot n-aș dormi pe străzi, așadar plec în căutarea unicului hotel din oraș. Nu mai am net în zona asta. Desigur, am Edge, dar nu m-ajută la nimic. Gata, rup legătura cu lumea de pe Continent – deținuții din gulaguri se refereau la restul Rusiei ca la un Continent. Pe vremea aceea nu exista încă un drum care să lege regiunea de vestul țării, de unde proveneau dușmanii poporului, iar prizonierii soseau cu vaporul în portul Magadan și de acolo erau repartizați pe insulele ce formau arhipelagul gulag.

DSC02119.jpg

Mă tot învârt pe străzi și nu găsesc nimic care s-arate a hotel. Până la urmă, întreb pe cineva. “Vezi clădirea aia galbenă? În spatele ei”. Ajung la clădirea galbenă, dar nu văd nimic. Mai întreb odată. “Da, uite, acolo e hotelul, la etajul trei”. Mă uit eu mai bine și văd un bloc – unul dintre cele mai urâte, desigur – cu două intrări. Intru, ajung la recepție, văd camera, plătesc. Nu e ca și cum aș avea de-ales. 

Înainte de cină, adică înainte merge la magazin să-mi iau un salam și-o pâine, vreau să alimentez, ca să fiu pregătit mâine dimineață, să nu mai caut benzinării. Și când învârt roata, văd din nou avertizare de presiune scăzută în anvelope. Sunt obișnuit, de când am coborât la 2.00 bar, îmi tot arată mesajul ăsta. Motocicleta vrea să umflu spatele la 2.90. Dar eu nu și nu. Hai, totuși, să văd cât am: 0,7. Aoleo, nu e bine. Sigur am luat ceva. Trag pe dreapta, ridic pe cricul central, rotesc roata și văd cuiul. Scot cleștele ca să-l scot. Are cam jumătate de deget arătător. Balșoi! Hai că mi-am făcut de lucru în seara asta. 

Mulțumesc lui Dumnezeu și lui BMW c-a pus anvelope tubeless pe motocicleta asta. Fix de reparat o cameră n-aveam chef acum. De fapt, nu-i vorba de chef, n-aș fi putut. Trebuia să dau jos roata spate, să dau jos anvelopa de pe jantă, să scot camera, apoi să pun petic și sau să înlocuiesc. Nu vă puteți închipui ce înseamnă asta. La cât de tare au flancul anvelopele ăstea e aproape imposibil, fără antrenament și leviere bune. Așa, cu o bucată de cauciuc și un instrument.. să-i zicem sulă, rezolv în cinci minute. “Trăsăi ața, băgai sula și-i astupai crăpătura…”. De ce să fiu trist?

Problemă mare în timpul operațiunii, cu țânțarii. Țânțarii ăstora sunt cele mai agesive vietăți pe care le-am văzut. Noroc c-am un spray bun, cu care formez un scut eficient. Altfel, nu puteam lucra. 

Termin treaba, nu găsesc pâine, dar iau niște salam cu roșii și cu brânză și mă duc în camera mea de cămin. Pe perete e un ceas ce-arată ora 7.00, probabil de-acum 10 ani. Pe pervazul mare e un frigider mic care nu funcționează. Dau să mă uit pe geam, văd blocul părăsit din fața mea. Unde înainte erau geamuri, au rămas doar găuri negre, iar lumina slabă de pe stradă face ca totul să pară și mai înfricoșător. Dar am tv și un tablou pe perete. În baie, wc-ul și o cadă. Chiuvetă? Dar la ce-ți mai trebuie chiuvetă când ai robinet la cadă. 

Apuc doar să copiez imaginile de pe carduri pe hard, ca să fiu pregătit a doua zi, trimit sms acasă și pic frânt. Încerc să mă gândesc la un titlu pentru ziua asta. Să fie legat de faptul c-a fost grea? Sau lungă? N-o să mă arunc, naiba știe ce mai urmează? 

DSC02099.jpg

DSC02102.jpg

In acelasi loc, dar mai din spate

DSC02110.jpg

DSC02114.jpg

Tranquility Base Hotel & Casino – Hotelul meu din Ust Nera. La etajul trei.

DSC02115.jpg

In cartier

DSC02123.jpg

După blocuri

DSC02127.jpg

BMW Motorrad Showe Gel. Body and Bike

Sursa

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...